Sunteți pe pagina 1din 4

::: Curs online :::

Cum să citești și să înțelegi contractele, indiferent din


ce departament faci parte

Lecția 1 din 5

Contractul e important când te cerți cu cealaltă parte.

Puține cursuri din lume abordează problema asta prin ochii cuiva care nu e nici jurist și nici
un om obișnuit să citească textul unui contract. Am găsit, însă, că e vital să înțelegi
contractele, măcar pentru a simți că, în anumite locuri, există abordări nepotrivite, fraze
care ar trebui să te determine să ceri ajutor de specialitate.

De fapt, dacă ar fi să începem cu o regulă foarte importantă, atunci regula ar fi să ai,


mereu, lângă tine, pe cineva care are experiență de redactare și interpretare a
contractelor, atunci când semnezi un contract. Sunt atâtea lucruri care se pot ascunde
acolo, între foile unui contract, încât să îl semnezi fără să îl înțelegi cu adevărat e ca și
cum ai închide ochii și ai băga în gură lucruri, fără să știi ce sunt ori dacă sunt comestibile
sau nu.

::: Povestea contractelor

Pentru a înțelege contractele, hai să îți povestesc mai întâi despre legi. Cu multă-multă
vreme în urmă, oamenii făceau totul pe încredere. Schimbau vite, grâne, construiau
prietenii și relații de afaceri etc., toate fără să aibă nevoie de contracte, de legi ori alte
instrumente formale care să le aducă aminte mereu de promisiunea pe care au făcut-o. În
timp, însă, promisiunile nu s-au mai ținut.

Unii oameni au văzut că se puteau îmbogăți dacă mințeau. Iar alții, incapabili să mintă, s-
au văzut puși la colț. De fapt, minciuna nu e singurul motiv pentru care oamenii își vedeau
promisiunile greu de respectat. Uneori, oamenii uită. Alteori, deși vorbim unii cu alții despre
ceva, fiecare înțelege ce își dorește el să înțeleagă. Așa se face că doi oameni, onești
amândoi, pot ajunge la un moment dat să-și strige nemulțumirea unul altuia pentru că
fiecare a înțeles altceva din învoiala pe care tocmai ce au semnat-o.

Așa se face că, în timp, a apărut nevoia stabilirii unor reguli între oameni, pentru ca viață
comercianților și a oamenilor obișnuiți să fie mai previzibilă. Primele reguli scrise au fost
între oameni și menționau numărul de bani și numărul de animale care se schimbau între
ei. Aceste înțelegeri scrise au fost primele forme, simple, de contract. Dar n-a fost
suficient. Uneori, oamenii erau atât de puternici, încât le puteau impune celor cu care
tratau reguli inacceptabile. Așa că mai-marii zilei au dat legi, prin care s-au stabilit reguli
minimale pe care aceste contracte simple, dintre oameni, trebuiau să le conțină pentru a fi
valabile.

În timp, o serie din ce în ce mai mare de legi au impus tuturor formelor de contract reguli
minimale. Astăzi, e complicat să crezi că mai poți scrie un contract simplu, fără să ții cont
de prevederile unei legi care impune o anumită formă sau un anumit conținut contractului
în cauză.

Trăim în vremuri în care o simplă strângere de mâna poate fi multe lucruri, dar e complicat
să o denumim contract. Ne trebuie, deci, un contract scris, ușor de probat, la care să ne
putem întoarce atunci când cealaltă parte a uitat ce trebuia să facă.

Mai jos, am definit o serie de puncte care fac un contract esențial pentru o anumită relație
de afaceri.

::: De ce e important contractul?

→ Negocierea contractului le face pe cele două părți să aibă o viziune comună


asupra viitorului.

E o abordare pe care am experimentat-o de multe ori până acum. Atunci când vorbeșți cu
cealaltă parte despre contract, construiești un set de reguli pe care îl comunici celuilalt. La
rândul sau, cealaltă parte îți trimite și ea setul ei de reguli. Și, din această discuție, ar trebui
să rezulte un set comun de reguli, reguli pe care amandouă părțile să le înțeleagă și să le
respecte. Uneori, neînțelegerile pot duce chiar la eșecul negocierilor, dar e mai bine ca
acest lucru să se întâmple acum, decât să se întâmple ulterior, când ambele părți au făcut
deja investiții pentru implementarea contractului.

→ Contractul pune pe hârtie concepte abstracte precum gustul sau opțiunile


artistice.

E partea cel mai dificil de înțeles, cu adevărat. Să spunem că aș vrea să îmi construieșți o
casă. Ori un site. Ori să-mi fotografiezi colegii de la birou. Aș putea să te las pe tine să o
faci, așa cum îți place ție, sau aș putea să-ti dau instrucțiuni clare în privința modului în
care ar trebui să arate casa, siteul sau fotografiile.

De regulă, dacă în contract nu sunt prevăzute astfel de specificații, tehnice și artistice


detaliate, părțile pot ajunge într-un impas destul de greu de depășit. ”Da, voiam o casă, dar
nu-mi imaginăm că va arată așa” sau ”Da, voiam fotografii, dar nu cu oamenii stand la
birouri, ci afară, lângă sigla cea mare de la intrare”. Pentru a preîntâmpina aceste lucruri, e
nevoie să stabilești specificații cu privire la rezultatul așteptat al contractului, precum și
mecanisme care intră în funcțiune atunci când contractul este blocat din diverse motive.

→ Contractul ajută anumite departamente (ex. cei de la contabilitate) să știe cum


înregistrează prestările ori livrările care corespund acelui contract, să știe cum se deduc
anumite cheltuieli etc.

Aici, colegii de la contabilitate îți vor spune mai multe despre subiect, pentru că ține foarte
mult de specificul companiei în care lucrezi. De regulă, însă, pentru ei e important să știe
dacă se livrează produse ori se prestează servicii, pentru că ar putea avea nevoie de un
proces verbal de livrare, să știe când s-a executat, cu adevărat, obligația, când s-au
transferat riscurile de la vânzător la cumpărător etc.

Da, sunt multe lucruri la care trebuie să fii atent atunci când vorbim despre un contract. Și,
în lecțiile următoare, vom lua pe rând câteva dintre aceste lucruri, pentru definirea unei
strategii de care să ții seama atunci când citești un contract.

Și încă ceva, acest curs e construit pe reguli de abordare strategică a ideii de contract, nu
pe reguli de interpretare juridică a contractelor. El îți sugerează că, în majoritatea
contractelor (indiferent de limbă, legislație aplicabilă) pe care le vei întâlni, să urmărești
anumite puncte comune și să știi ce vei putea cere consultanților care te ajută.

Reiau, totuși, sfatul de la început. Atunci când vrei să semnezi un contract și să îl înțelegi
cu adevărat, apelează la ajutor de specialitate.

! Mâine vei primi pe email seria de întrebări pentru recapitulare.


Curs realizat de: Alin Popescu, fondator avocatnet.ro

S-ar putea să vă placă și