Problemele școlii contemporane

Organizarea sistemului de invatamant si predarea se fac si astazi pe baza unor

principii enuntate de cativa mari pedagogi ai secolului al XIX-lea. De pilda,
ideea de a-l invata pe copil notiuni despre lume pornind de la obiecte concrete,
pentru a trece apoi la concepte abstracte, pare foarte logica, fireasca si banala
acum, dar nu a fost mereu asa. Meritul de a fi impus acest concept i se datoreaza
pedagogului elvetian Johann Heinrich Pestalozzi, la randul lui inspirat de Locke
si Rousseau. Secole de-a randul, educatia copiilor in primii ani incepea cu
memorarea unor lungi pasaje in latina, pe care, neintelegandu-le, acestia le
stalceau in toate felurile. Pestalozzi a intemeiat in Elvetia si Germania nu numai
scoli pentru copii, ci si cursuri de pregatire pentru profesori. Ideile sale au fost
preluate si introduse in intreaga Europa si in tarile celorlalte continente in care
influenta Europei s-a facut simtita.
Friedrich Froebel, educator german propunea o programa foarte apropiata
de ceea ce se invata si azi la gradinita: cantece, povesti, jocuri, activitati
practice. Imigrantii germani au dus cu ei acest concept in Statele Unite ale
Americii, unde primele gradinite au fost infiintate inca din a doua jumatate a
secolului al XIX-lea.Si, ca semn ca institutia scolii ajunsese la maturitate,
secolul XIX este si epoca in care au fost intemeiate, in tarile europene si in
multe tari nord si sud-americane, sistemele nationale de educatie. Teoretic, din
ce in ce mai multi copii aveau acces la educatie, dar, practic, multi dintre ei erau
nevoiti sa lucreze, pentru a castiga bani, inca de la varste fragede. A fost nevoie,
asadar, de reforme in domeniile legislatiei muncii si protectiei sociale.

Ellen Key (Suedia) a creat conceptul de educatie progresiva, care pune

accentul pe nevoile si potentialul copilului mai mult decat pe necesitatile
societatii sau pe principiile religioase. Psihologul elvetian Jean Piaget, prin
teoria sa asupra dezvoltarii cognitive, a contribuit, de asemenea, la o
transformare a perceptiei asupra rolului educatiei, la o schimbare de viziune,
indreptata mai mult asupra elevului: o educatie centrata pe copil, pe dezvoltarea
sa in acord cu propriile posibilitati si aptitudini. „Educatia, spunea Piaget,
inseamna, pentru cei mai multi, a incerca sa-l faca pe copil sa semene
cu adultul tipic pentru societatea respectiva… Pentru mine, insa, inseamna sa
faci din copii niste creatori. Trebuie sa creezi inventatori, inovatori,
nu conformisti.
 Formula propusa de Celestin Freinet are la baza concepte
ca pedagogia prin munca (elevii invata fabricand ei insisi produse sau furnizand
servicii); invatarea in grup, pe principiul incercare-greseala; munca in cooperare;
invatarea pornind de la interesele fiecarui copil; utilizarea „metodei naturale“
(pe baza experientelor proprii copilului). Metoda lui Freinet este aplicata in
numeroase scoli din lume, ba chiar un intreg sistem national de educatie – cel al
Finlandei – este bazat pe conceptia sa.

Maria Montessori a dezvoltat o metodologie proprie (metoda de educatie

Montessori) fundamentata pe principiul „autodezvoltarii spontane” – stabilirea
ritmului propriu de invatare al fiecarui copil. In pedagogia Montessori, copiii
sunt incurajati sa ia singuri decizii si li se amenajeaza un spatiu mobilat cu
obiecte pe masura lor („microcosmos“). Sunt utilizate la maximum asa-numitele
perioade sensibile, etape din dezvoltare in care copilul este in mod deosebit
receptiv la dobandirea de noi cunostinte in anumite domenii, lucru atribuit de
Maria Montessori dezvoltarii unor arii cerebrale specifice.