2.8 Efectul accesibilitatii informatiei si falsul consens in procesul construirii realitatii sociale: prezentarea generala a fenomenelor respective cu exemplificari.

. Accesibilitatea informatiei Atunci cand emitem aprecieri sau judecati asupra persoanelor si situatiilor cu care ne confruntam, rareori avem posibilitatea obiectiva de a trece in revista toata informatia disponibila si relevanta pentru respectivul caz, asa cum procedeaza oamenii de stiinta de exemplu. De cele mai multe ori, informatia cea mai accesibila este luata in considerare, cu toate riscurile care decurg de aici: ceea ce este usor accesibil nu este in mod necesar si relevant pentru situatia data, fiind vorba deseori de amintiri razlete, fapte care ne-au impresionat strict subiectiv, care au avut o frecventa de aparitie mai mare sau care sunt mai recente. Daca pentru situatiile in care actionam in conditii de criza de nimp si penurie informationala accesibilitatea are o anumita functie operationala, in multe cazuri poate fi vorba de superficialitate sau comoditate ideatica, ambele putand trece la formularea unor judecati eronate sau simplificatorii, care ne pot afecta sensibil propriile conduite cat si relatiile cu cei din jur. Exemplu: In cadrul unei cercetari experimentale in care s-a cerut unui numar de studenti sa aprecieze personalitatea unor colegi, s-a descoperit ca aproximativ 70% dintre studenti au considerat drept trasaturi definitorii pe acelea care derivau dintr-o informatie usor accesibila: comportamente ale colegilor care i-au afectat in mod direct, trasaturi usor observabile sau care i-au impresionat datorita unei sensibilitati strict personale. Falsul consens Trebuintele de sustinere psihologica a propriilor atitudini, opinii sau actiuni ne determina frecvent sa dezvoltam judecati de atribuire care sa ne creeze iluzia unui fals consens: cu alte cuvinte, atribuim si celorlalti aceleasi preferinte, atitudini si opinii, astfel incat propriul comportament intr-o situatie deosebita sa nu para in contradictie cu ceea ce ar face ceilalti in aceeasi situatie. Astfel, desi nu avem date obiective care sa ne confirme ipoteza, vom considera propriul comportament ca relativ normal, in virtutea credintei ca si ceilalti ar proceda intr-un mod asemanator intr-o situatie similara. Exemplu: persoanele care se poarta violent cu cei din familie, aplicand pedepse corporale propriilor copii, apreciaza ca acest comportament este firesc si relativ generalizat, desi nu poseda nici un fel de date statistice care sa le confirme opinia, si deci comportamentul. Se invoca un fals si iluzoriu consens pentru a justifica o conduita evident nefireasca.

2.9 Efectul de nimb si efectul activarii prealabile in procesul construirii realitatii sociale (prezentarea generala a respectivelor fenomene cu exemplificari) Efectul de nimb In aprecierile si atribuirile pe care le facem privind comportamentele celor din jur recurgem deseori la o extrapolare a ceea ce este cunoscut, pregnant si semnificativ in conduitele anterioare ale

celor in cauza. Aura care se creeaza uneori in jurul unor persoane este de natura sa afecteze sensibil apreciereile obiective, in zonele de conduita care nu tin direct de calitatile reale care au generat fenomenul. Efectul de nimb reprezinta o extrapolare ilicita si inadecvata a unor evaluari, dintr-o anumita zona a conduitelor personale asupra altora care, in mod obiectiv, nu au acelasi nivel calitativ. Palmaresul stralucit, faima, pozitiile ierarhice inalte, statutul socio-economic ridicat, succesul sub toate formele s.a, sunt de natura sa creeze fenomenul de nimb, care poate conduce cu usurinta la o gresita interpretare si atribuire de cauzalitate, pentru alte conduite decat cele care au dus la creearea respectivei aure. Acest lucru se intampla in virtutea unui principiu de economie in activitatea psihica, datorita efectului de accesibilitate prezentat anterior, dar si unei frecvente constatari empirice dupa care succesul genereaza succes, iar insuccesul genereaza insucces. Exemplu: Intr-un experiment desfasurat in mediu scolar, un numar de 20 de profesori de liceu au fost solicitati sa corecteze fiecare cate 10 lucrari care fusesera deja evaluate de un grup de cadre didactice neimplicate in experiment. Unui grup de 10 profesori li s-a spus ca lucrarile pe care urmeaza sa le corecteze apartin unor elevi mediocri, iar celuilalt grup ca apartin celor mai buni elevi din scoala. Rezultatele au fost semnificative din punct de vedere statistic, fiind afectate de efectul de nimb. Primul grup de profesori au acordat in medie 1.2 puncte sub nivelul de baza, iar cel de-al doilea grup 1.5 puncte peste nivelul de baza. Efectul de activare prealabila Dupa cum s-a observat, pe langa prezenta lor permanenta in activarea psihica, schemele cognitive prezinta si o inertie functionala, vizibila mai ales atunci cand fiind activate in cadrul unei secvente anterioare, isi prelungesc influenta si asupra celei care ii succede; si aceasta chiar daca intre cele doua secvente nu exista similitudini de fond care sa justifice continuitatea functionala a aceleiasi scheme. Efectul de activare prealabila poate influenta sensibil atat dispozitia afectiva si atitudinala, cat si predispozitia intelectuala de a judeca intr-un anumit fel lucrurile care succed unor evenimente. Fenomenul afecteaza si conduita noastra cotidiana, putand fi folosit in actiuni subtile de manipulare individuala si colectiva. Exemplu: In cadrul unui experiment, in prima etapa s-a urmarit inducerea unei activari de scurta durata, pozitiva sau negativa (prin retinerea pentru o scurta perioada de timp a unor trasaturi), in cadrul unor grupuri diferite de subiecti. In cea de-a doua etapa, s-a cerut studentilor sa caracterizeze pe baza unei scurte povestiri personalitatea unui anumit personaj. Se presupunea ca, in urma activarii prealabile diferite, cele doua grupuri vor caracteriza pozitiv sau negativ personalitatea eroului, desi informatia de baza (textul cuprinzand o scurta povestire privind aventura eroului) era aceeasi. Dupa cum se vede mai jos, desi situatia inductoare a fost de scurta durata (retinerea pentru scurt timp a unei liste cu trasaturi pozitive sau negative), efectul de activare prealabila a fost deosebit de puternic si relativ persistent. Caracterizarea personajului Tipul de activare prealabila Pozitiva 70% 10% Negativa 10% 70%

Pozitiva Negativa

2.10 Efectul confirmarii ipotezei si efectul de intaietate sau recenta in procesul construirii realitatii sociale prezentarea generala a respectivelor fenomene; exemple. Confirmarea de ipoteza Nevoia de coerenta si echilibru cognitiv determina frecvent si un alt curs al activitatii de evaluare si cunoastere a persoanelor sau situatiilor cu care venim in contact: cautarea predilecta si selectarea acelor informatii care vin sa confirme supozitiile noastre initiale privind respectiva persoana sau situatie. In urma experientei sociale acumulate, fiecare subiect poseda anumite scheme cognitive si de evaluare, anumite teorii implicite pe care tinde sa le aplice in activitatea curenta, prin adaptare sau extrapolare. Ulterior, informatiile disponibile vor fi astfel selectate sau chiar modificate inconstient, incat sa conduca la confirmarea ipotezei adoptate. In acest fel apare o serioasa sursa de eroare in elaborarea judecatilor de evaluare si atribuire, care poate afecta raporturile sociale dezvoltate in acest context. Odata schema adoptata si confirmata, este destul de dificil sa se renunte la ea, in special datorita fenomenelor de acrosaj si de inghet. Exemplu: In cadrul unui experiment, un grup de studenti a primit drept sarcina sa determine daca un subiect ce urma sa fie investigat este extravertit sau introvertit, avand la dispozitie un chestionar ce cuprindea un numar mai mare de intrebari, vizand ambele tendinte, din care studentii trebuiau sa selecteze doar jumatate. Unei jumatati dintre participanti i s-a sugerat ca subiectul care trebuia chestionat este extravertit, celeilalte jumatati ca este introvertit. In acest fel s-a avansat o ipoteza implicita, care daca era preluata de studenti, acestia ar fi trebuit sa aleaga intrebarile in asa fel incat sa produca confirmarea respectivei ipoteze. Rezultatele experimentului au confirmat tendinta semnificativa din punct de vedere statistic spre un comportament cognitiv care sa confirme ipoteza adoptate: in fiecare subgrup, studentii au ales spontan acele intrebari care sa confirme supozitia care le-a fost sugerata. Prin selectarea anumitor intrebari, studentii au creat exact tipul de persoana pe care se asteptau sa o intalneasca. Efectul de intaietate sau recenta Datele psihologiei experimentale confirma faptul ca memoria este un proces selectiv, capacitatea de inregistrare, pastrare si reproducere fiind influentata de o multitudine de factori. Pornind de la aceasta constatare, se pune intrebarea daca in ceea ce priveste retentia unor informatii referitoare la persoanele cu care venim in contact, si pe baza careia facem judecati de apreciere si de atribuire, actioneaza si un factor temporal, legat de momentul in care am receptat informatia. Cu alte cuvinte, ce conteaza cel mai mult in aprecierile noastre: prima sau ultima impresie? Unele cercetari pe aceasta tema scot in evidenta preponderenta primelor impresii asupra reprezentarii generale pe care ne-o facem despre o persoana sau situatie. Acest fapt este confirmat si de teoria schemei autosuficiente, care sta la baza tendintei de confirmare a ipotezei prezentata mai sus. Cand luam prima data contact cu o persoana ne elaboram o schema cognitiva care se bazeaza pe experienta personala in cunoasterea oamenilor, pe teoriile implicite cu care operam si evident pe primele impresii. In continuare, acrosati fiind de propria noastra schema, vom cauta acele elemente si informatii care sa o confirme, rezultand astfel efectul de intaietate.

Selectivitatea memoriei se manifesta si in functie de fondul emotional pe care se desfasoara activitatea: dispozitiile emotionale pozitive favorizeaza rememorarea cu mai mare usurinta a evenimentelor din acelasi registru, in timp ce dispozitiile negative favorizeaza reactualizarea preponderenta a evenimentelor cu conotatii nefavorabile sau negative. Exemplu: In cadrul unui experiment, Asch a cerut unui grup de studenti sa formuleze o impresie globala asupra unei persoane pornind de la urmatoarele caracteristici atribuite acesteia: inteligenta, muncitoare, impulsiva, critica, incapatanata si invidioasa. Unui alt grup i s-a cerut acelasi lucru, insa ordinea caracteristicilor a fost inversata. S-a constatat ca primul grup, a carei prima impresie se baza pe caracteristicile pozitive de la inceputul seriei, a emis preponderent impresii globale favorabile asupra persoanei, in timp ce al doilea grup, a carui prima impresie se baza pe caracteristicile negative de la sfarsitul listei, a avut tendinta sa formuleze impresii globale nefavorabile. Cercetarile ulterioare au evidentiat faptul ca efectul de intaietate poate fi diminuat si chiar inversat daca se atrage atentia subiectilor asupra fenomenului, sau daca se solicita reformularea impresiei generale dupa fiecare caracteristica enuntata. Totodata, trebuie sa atragem atentia ca acestea sunt tendinte cu caracter statistic, care nu se manifesta in mod necesar in toate imprejurarile. Atunci cand primim o informatie deosebit de relevanta despre cineva, in contradictie cu ceea ce stiam anterior, schema perceptiva se poate restructura in jurul noilor elemente, producand o adevarata redescoperire a celuilalt, cu efecte dintre cele mai neasteptate asupra raporturilor interpersonale.

2.11 Valorile, normele si modelele socioculturale in procesul construirii realitatii sociale: prezentarea conceptelor, caracterizare psihosociala. Valorile sunt principii generale de larga consensualitate, care exprima ceea ce este esential si de pretuit in viata, in concordanta cu scopurile si idealurile unei comunitati. La nivelul diferitelor tipuri de valori (morale, juridice, estetice, politice, economice s.a.) se obiectiveaza atat esenta fiintei umane, prin ceea ce reprezinta aspiratie, idealitate si atitudine proiectiva, cat si rezultatele fundamentale ale practicii social-istorice. In consecinta, valorile au atat o functie cognitiva, cat si una structurant-formativa. Pentru viata sociala in general, cat si pentru raporturile interumane in special, valorile sunt dezirabile social, si in functie de care stabilim ce este bine, adevarat, drept, frumos, util, eficient, etc. Implicit, rezulta ca sistemele de valori au si o functie normaltiva, derivand din capacitatea acestora de a stabili criterii de evaluare si orientare a comportamentelor sociale. In masura in care obiectiveaza rezultatele esentiale ale practicii sociale, pe linia mentinerii coezivitatii spirituale a comunitatii, valorile au un caracter istoric, ele fiind generate intr-un anumit context, evoluand si manifestandu-si functia structuranta si normativa in campul relatiilor sociale o anumita perioada, dupa care pot intra intr-un eventual proces de transformare, involutie sau chiar disparitie. Asimilarea sistemului axiologic specific unei comunitati reprezinta o dimensiune principala a procesului de socializare si invatare sociala. Caracterul prosocial, antisocial sau deviant al comportamentelor individuale depinde in mod esential de reusita procesului de asimilare si interiorizare

a valorilor si normelor sociale. Mai mult decat atat, sistemul axiologic interiorizat devine un nucleu functional al personalitatii, cu valoare de orientare, structurare si autoreglare pentru toate conduitele individuale si de grup, incepand chiar cu cele socioafective. La nivel individual, valorile se constituie ca un sistem ierarhizat, specific unei anumite persoane, oferind acesteia criteriile de evaluare si selectare a relatiilor, actiunilor, evenimentelor sau strategiilor de viata. Caracterul ierarhizat al valorilor le diferentiaza pe acestea de atitudini si norme, care realizeaza insa impreuna nucleul functional al personalitatii. Modul de ierarhizare a valorilor este functie de o serie de factori psihosociali precum varsta, sexul, educatia, particularitatile mediului social si cultural, s.a. Normele sociale reprezinta prescriptii standardizate de conduita, recunoscute si practicate de majoritatea membrilor unei comunitati, si a caror incalcare atrage dupa sine sanctiuni specifice (incepand cu oprobriul public si terminand cu masuri punitive dintre cele mai drastice). Normele operationalizeaza valorile in plan comportamental, fiind corolarul practic al acestora. Intr-un sens mai restrans, insa compementar primei acceptii, norma constituie media opiniilor, atitudinilor si comportamentelor acceptate social, prin care se stabilesc limitele intre care sunt acceptate variatiile reactiilor psihosociale individuale. Sunt cele care stabilesc zone de certitudine comportamentala, prin indicarea a ce trebuie sa faci intr-o anumita situatie, in consens cu valorile de baza a comunitatii. Fiind aferente unui sistem axiologic, normele pot avea atat un caracter general, corespunzand valorilor fundamentale afirmate inca din Antichitate (Binele, Frumosul, Adevarul, Dreptatea), fie un caracter particular, corespunzand unor seturi axiologice specifice diferitelor domenii ale vietii sociale: familia, si domeniul profesional de exemplu. In functie de domeniul vietii sociale in care actioneaza, normele pot fi morale, juridice, religioase, economice, educationale, de relationare inter-personala sau in cadrul diferitelor tipuri de grupuri sau organizatii. Normele au doua modalitati principale de formare: in procesul socializarii primare, cand copilul interiorizeaza imperativele mediului sau social imediat (cel familial in primul rand), ca urmare a identificarii cu instanta normative, pe un fond afectiv adecvat. Normele (restrictive de cele mai multe ori) impuse de parinti, sunt interiorizate de copil, in urma relatiilor puternice de dependenta emotionala fata de acestia. Carentele relatiilor emotionale dintre parinti si copii vor afecta in consecinta si procesul asimilarii autentice a normelor sociale. A doua modalitate rezulta in urma procesului de integrare in cadrul diferitelor categorii de grupuri, cand noii membrii asimileaza sau accepta norma majoritara, aceasta oferind atat un reper comportamental, cat si o zona de certitudine relationala, evitandu-se astfel eventuale surse de conflict (Ewa D). Sistemele normative, in calitatea lor de corolar al sistemelor axiologice din care deriva si pe care se fundamenteaza, sunt corelative unor seturi de modele comportamentale care le obiectiveaza in

planul vietii sociale cotidiene, dar care se constituie si ca factori referentiali si motivationali puternici in procesul asimilarii sistemelor normative de noile generatii. Modelele culturale sunt scheme atitudinale si comportamentale exemplare in raport cu un anumit sistem normativ, care indeplinesc functia de referential pentru conduitele individuale, de grup si organizationale, aflate in consens cu valorile culturale specifice respectivei comunitati. Modelele culturale reprezinta etaloane ideale de comportament social, fiind promovate de personalitatile de exceptie ale comunitatii. Printr-un proces de imitare comportamentala sau identificare cu personalitatile de referinta, in cursul socializarii fiecare membru al societatii preia si exercita aceste modele, realizand de cele mai multe ori un compromis intre idealitatea etalonului si comportamentul concret, asa cum se desfasoara intr-o situatie data. Modelele sociale pozitive, prin calitatea lor de referentiali axiologici, reprezinta un factor major al progresului social. Se poate spune ca sanatatea spirituala si materiala a unei societati este data intr-o foarte mare masura de calitatea modelelor pe care reuseste sa le promoveze. Acestea vor deveni veritabili operatori prin intermediul carora vom privi si vom interpreta lumea in care traim, dar si in raport de care ne vom comporta si actiona.

2.12 Functiile normelor si modelelor sociale in procesul construirii realitatii sociale Normele indeplinesc o serie de functii importante in viata sociala, dintre care le vom aminti pe cele mai importante: Promoveaza si protejeaza sistemul axiologic al unui grup social, oferind corolarul practic si functional al acestuia. Normele nu au o viabilitate fara o infrastructura axiologica consistenta si avand caracteristica organicitatii in raport cu trebuintele fundamentale ale unui anumit spatiu cultural. Prin intermediul normelor se exercita controlul social asupra membrilor comunitatii, grupul fiind elementul mediator principal atat in procesul impunerii unui sistem normativ, al controlului respectarii prescriptiilor, cat si in exercitarea de presiuni si sanctiuni in cazul incalcarii limitelor sale implicite, acceptate consensual. Regleaza relatiile interpersonale, oferind reperele necesare elaborarii eficiente a propriului comportament in raport cu ceilalti, dar si de evaluare a comportamentelor celorlalti fata de noi. Reduc anxietatea in cursul desfasurarii unor situatii sociale inedite, in masura in care ofera zone de certitudine comportamentala si relationala Eficientizeaza activitatiile sociale, datorita utilizarii unor scheme comportamentele standardizate, acreditate de experienta si performanta dovedita, dar si sustinute de seturi valorice specifice comunitatii.

Modelele indeplinesc atat o functie prescriptiv-normativa, in masura in care ofera reperele de optimalitate actionala si dezirabilitate sociala a unui comportament, cat si o functie descriptiv-

explicativa, derivata din caracterul concret-intuitiv si practic al acestora. Cu alte cuvinte, un model comportamental indica atat ce trebuie sa faci, cat si cum trebuie sa faci.

2.13 Relatia dintre valori, atitudini si comportamentul psihosocial: prezentarea conceptului de atitudine, caracterizare psihosociala si functii in determinarea comportamentului. Asimilate si interiorizate in ontogeneza, valorile si normele aferente acestora, mediaza elaborarea si sustinerea conduitelor sociale prin intermediul atitudinilor implicite pe care le presupun si pe care le promoveaza. Dupa cum remarca G. Allanport, atitudinile constituie unul din cele mai relevante concepte ale psihologiei sociale, fara de care nu poate fi inteleasa relatia profunda dintre individual si social, dintre valorile care obiectiveaza experienta spirituala a comunitati si conduitele individuale desfasurate sub incidenta acestora. Intr-un sens general acceptat, atitudinile sunt predispozitii dobandite pe baza de invatare sociala si experienta personala de a reactiona intr-un anumit fel, pozitiv sau negativ, fata de obiectele cu care venim in relatie. In consecinta, orice atitudine implica o componenta axiologica, de valorizare intr-un anumit spatiu sociocultural a experientelor individuale si de grup de care dispunem, o componenta actionala implicita, constand din reactia virtuala fata de obiectul atitudinii respective, precum si o componenta de orientare si structurare a comportamentului. Privita din perspectiva psihosociala, persoana are ca nucleu functional cuplul valori-atitudini, care se obiectiveaza in relatii si activitati sociale.

Dupa cum se poate observa in schema de mai sus, atitudinile sunt structuri la nivelul carora se obiectiveaza influentele socioculturale exercitate in ontogeneza si care, la randul lor, mediaza relatiile dintre persoana si mediul natural si social. Ele prefigureaza un comportament sau actiune, prin care se obiectiveaza in act; iar actul odata produs, poate genera la randul sau o atitudine care sa-l confirme. Sau, dintr-o alta perspectiva, dupa cum remarca A. Chircev, atitudinile manifeste devin relatii, iar relatiile interiorizate devin atitudini. Interdependenta functionala dintre valori-atitudini-relatiicomportament-activitate face posibila relevarea structurii atitudinalea unei persoane pornind de la analiza relatiilor, comportamentelor si activitatilor sale. In structura atitudinilor pot fi identificate mai multe componente care, prin ponderea lor specifica in cadrul sistemului atitudinal si prin tipul de relatii dintre ele, determina profilul atitudinal general al unei persoane si implicit modalitatile sale virtuale de raportare la mediu, la activitate si la sine insusi. Principalele componente ale sistemului atitudinal pe care trebuie sa le luam in atentie la o astfel de analiza sunt urmatoarele: a) Componenta axiologica: valorile si modelele socioculturale pe care se fundamenteaza si care orienteaza intr-un anumit sens actiunile virtuale ale persoanei b) Componenta cognitiva: perceptiile, informatiile, opiniile si convingerile in jurul carora se organizeaza dinamic atitudinile c) Componenta afectiva: sentimentele si starile emotionale si preferintele evaluative pe fondul carora se vectorizeaza relatia subiect-obiect, oferind suportul energetic necesar. d) Componenta motivationala care sustine subsistemul rational e) Componenta actional comportamentala: intentiile si schemele virtuale de comportament fata de obiectul atitudinilor respective, precum si efortul de vointa necesar pentru a desfasura respectivul comportament sau actiune. Intentia comportamentala are o mare relevanta statistica pentru comportamentul efectiv al unei persoane, ceea ce demonstreaza rolul structurant pe care atitudinile il joaca in cadrul procesului de elaborare-conduitelor si activitatilor individuale si de grup. O atitudine odata formata prefigureaza intentia de a actiona in respectiva directie, indata ce se va ivi ocazia.

2.14 Modalitati de corectie in procesul construirii realitatii sociale: disonanta cognitiva. Prezentarea generala a teoriei disonantei cognitive; functiile disonantei cognitive. Disonanta Cognitiva Disonanta este o stare psihologica tensionala care motiveaza subiectul sa-si modifice universul cognitiv, atitudinal si comportamental, atunci cand in cadrul unuia dintre acestea apar elemente care se afla intr-un raport de incompatibilitate, incongruenta sau contrarietate acceptarea unuia implicand respingerea celuilalt. Disonanta cognitiva, prin mecanismele psihice pe care le implica, constituie atat un

operator care intervine in construirea sistemului nostru de reprezentari despre lume (deci a realitatii sociale), cat si un mecanism de corectare dinamica a acelor elemente cognitive si atitudinale care se afla in dezechilibru, in acest fel realizandu-se premisele unei mai mari adecvari comportamentale si atitudinale in raport cu realitatea sociala concreta. Eficacitatea mecanismului de corectie a elementelor cognitive si atitudinale aflate in discordanta depinde de intensitate disonantei, de importanta elementelor opozante in cadrul campului cognitiv al subiectului, precum si de motivatiile conexe declansate la nivelul subiectului sau de unele sau altele dintre aceste elemente disonante. Disonanta cognitiva reprezinta unul dintre cele mai subtile procese prin intermediul caruia se asigura echilibrul cognitiv si afectiv, cu atat mai necesar cu cat situatiile in care suntem implicati sunt mai dizarmonice si potential generatoare de insatisfactie si frustrarir. Orice discordanta apartinand subsistemului cognitiv, afectiv, motivational, atitudinal sau comportamental genereaza o tensiune orientata in sensul eliminarii sau reducerii respectivei disonante, implicit a reducerii tensiunii psihice generata de aceasta. Aparitia spontana sau producerea intentionata a unei situatii generatoare de disonanta constituie premisa schimbarii unor seturi atitudinale, din cele implicate in respectiva situatie. Pe acest fond, schimbarea atitudinii initiale fata de obiectele, persoanele evenimentele sau comportamentele generatoare de disonanta cognitiva este cel mai curent mod de reducere a starii de tensiune psihica si frustrare, ceea ce genereaza un efect de motivare si intarire similar cu cel al recompensei.