TEMA 2:

AFECŢIUNI ALE MEMBRANEI

CHERATOGENE

2.1. Pododermatitele
2.2. Pododermatita aseptică
2.3. Pododermatitele septice
2.4. Crapodul
2.5. Pododermatita aseptică difuză –
furbura acută
2.6. Podofilita cronică ulceroasă
 2.1. Pododermatitele (Pododermatitis)
Pododermatitele reprezintă inflamaţia membranei
cheratogene.

Membrana cheratogenă
 După aspectul morfopatologic pe care îl îmbracă
pododermatitele pot să fie:
 Seroase;
 Serofibrinoase;
 Serohemoragice;
 Hiperplastice;
 Purulente;
 Cangrenoase.
 2.2. Pododermatita aseptică (Pododermatitis
aseptica)
Presupune inflamaţia aseptică a membranei cheratogene.

Etiologie. Este determinată în special de cauze traumatice

 Agentul sau agenţii traumatici în urma impactului, produc
în membrana cheratogenă, un proces exudativ (pododermatită
seroasă) sau hemoragie (pododermatită hemoragică), exsudat
care în funcţie de cantitate poate provoca o desprindere
parţială a peretelui tălpii sau a furcuţei. În continuare
exsudatul se poate resorbi sau se poate infiltra în lungul
papilelor spre linia albă, de unde se poate exterioriza.
 Tabloul clinic. Primele semne se traduc prin durere
însoţită de şchiopături de gradul I sau cu apariţia şchiopăturii
când subiectul este pus la efort.
În pododermatita seroasă acută, la palpaţia locală
efectuată cu dosul palmei se constată o creştere a temperaturii
locale faţă de congener.
La toaleta tălpii, se observă cornul copitei infiltrat, înmuiat
în cazul pododermatite hemoragice sau hipertrofiat în regiunea
frunţii şi la călcâie în furbura cronică.
 Diagnosticul. Este relativ uşor. Adesea anamneza şi
tabloul clinic local sunt suficiente pentru stabilirea
diagnosticului în timp ce prin folosirea cleştelui de încercat
copita se stabileşte şi localizarea prin sensibilitatea acută
locală.

Prognosticul. De regulă este favorabil.

 Tratamentul. Tratamentul profilactic urmăreşte
înlăturarea cauzelor care au dus la apariţia bolii.

Tratamentul curativ are prim obiectiv localizarea focarului,

combaterea durerii şi resorbţia exsudatelor.
 2.3. Pododermatitele septice (Pododermatitis
septica)

2.3.1. Pododermatita traumatică

Pododermatita traumatică presupune lezionarea stratului
cornos şi a corionului regiunii soleare a copitei datorată
corpurilor străine foarte numeroase şi diversificate.
 Etiologie. În apariţia şi manifestarea pododermatitei
traumatice sunt incriminaţi factori predispozanţi, favorizanţi şi
determinanţi.
Factori predispozanţi:
 defectele de aplomb,
 laminita cronică,
 întreţinerea copitelor defectuos,
 prin aplicare de ulei ars, petrol, motorină.
Factori favorizanţi: între care
 regimul de muncă
 deplasarea pe terenuri denivelate, dure,
accidentate, de şantier, pe drumuri cu pietriş,
 folosirea cabalinelor la muncile forestiere
 Tabloul clinic. Gravitatea leziunilor este condiţionată de
locul înţepăturii şi profunzimea pătrunderii corpului vulnerant.
De regulă, în momentul perforării tălpii şi traumatizării
ţesutului viu, animalul reacţionează imediat prin şchiopătară,
consecutiv unei dureri intense, dar sunt numeroase situaţiile în
care proprietarul relevă faptul că nu a observat o astfel de
atitudine. Tulburările de sprijin şi locomoţie se ameliorează
destul de repede, 1-2 ore, iar accidentul trece neobservat.
 În majoritatea cazurilor, o dată cu traumatizarea tălpii şi a
ţesuturilor vii, se produce însămânţarea bacteriană, începând
astfel în scurt timp un proces inflamator local responsabil de o
durere deosebită în această zonă. Acesta este motivul pentru
care, după 24 - 48 ore de când s-a produs traumatismul,
animalul este prezentat medicului veterinar pentru consultaţie
cu tulburări de sprijin şi locomoţie având un caracter
îngrijorător. Astfel, sprijinul pe sol sau podea este de scurtă
durată iar la cea mai mică atingere subiectul îşi flexează brusc
membrul bolnav. Dacă durerea este de mai mica intensitate, în
sprijin membrul bolnav este ţinut înaintea liniei de aplomb,
demiflexat.
 Tratamentul necorespunzător efectuat în aceasta fază,
complică pododermatita purulentă circumscrisă în
pododermatită purulentă circumscrisă la început, trecând apoi
în pododermatită purulentă diferită, astfel că după 8-12 zile de
la debut în zone cu rezistenţă mai scăzută (coroană, călcâie)
se observă apariţia puroiului la început discret, după care din
ce în ce mai abundent. Apariţia fistulelor în aceste zone este
însoţită de diminuarea durerii.
În timpul evoluţiei pododermatitei, starea generală a
animalului se resimte prin abatere, consum alimentar
diminuat, aşezarea şi ridicarea din decubit făcându-se cu mare
greutate.
 Diagnosticul. Se pune cu uşurinţă în prezenţa
simptomelor evidente. Se va localiza mai întâi cu ajutorul
cleştelui de încercat copita aria cu sensibilitate crescută, după
care cu ajutorul instrumentarului chirurgical adecvat se caută
localizarea corpului străin, profunzimea şi traiectoria acestuia.
Locul înţepăturii, este uşor de recunoscut după prezenţa
orificiului, alteori după culoarea locală care este roşie sau
galbenă, mai târziu ea devine gri-închis sau negricioasă.
 Diagnosticul diferenţial se face cu fractura falangei
distale, bleima, pododermatita aseptică.

Prognosticul. Este favorabil în cazul pododermatitei

traumatice circumscrise, tratată precoce şi grav atunci când se
complică cu tenosinovita purulentă a micii teci sesamoidiene,
necroza osului navicular, artrită podală supurată, tetanos.
 Tratamentul. În faza incipientă
se va aplica un tratament
conservator, prin anestezie locală şi
toaleta chirurgicală urmată de
îndepărtarea chirurgicală a cornului
tălpii copitei sub formă de con cu
baza mare spre talpă până la ţesutul
sănătos.
 In orificiul creat se poate plomba Manis pulvis, dar
personal nu recomand în prima fază (exudativă) întrucât
exsudatul "leagă" pulberea sub forma unui dop care împiedică
drenajul.
 Tratamentul se repetă la 2-3 zile interval iar animalul va fi
ţinut pe un aşternut moale şi bogat până la vindecare.
În formele septice, când există secreţie de rea natură,
traiectul făcut de corpul străin se va drena. Cavitatea astfel
creată se tratează după cum a fost descrisă mai sus la care se
adaugă plombaje cu Manis pulvis, Nitrofuran, Suzotril, Marfanit
etc.
 În cazurile complicate cu necroza micului sesamoid, a
aponevrozei plantare, naviculartrită se impune avulsia tălpii,
urmată de sesamoidectomie, extirparea aponevrozei
necrozate, a osului navicular împreună cu inserţia distală a
tendonului flexorului profund al falangelor. în toate situaţiile de
intervenţii chirurgicale în regiunea acropodială în situaţiile
îndepărtării ţesuturilor necrozate, devitalizate se va acorda o
atenţie sporită menajării ţesuturilor sănătoase, ştiut fiind
faptul că, refacerea ţesuturilor în această zonă se realizează
destul de lent.
 2.3.2. Pododermatita supurativă
Este inflamaţia septică a membranei cheratogene.

Etiologie. În etiologia bolii sunt incriminaţi o gamă largă

de germeni patogeni, urmare a unei contaminări exterioare
prin soluţii de continuitate ale cornului copitei sau ca urmare a
complicaţiilor unor procese septice din vecinătate.
Numeroşi autori consideră apariţia pododermatitei
supurative ca o complicaţie a pododermatitei aseptice sau a
altor boli din vecinătate.
 Tabloul clinic. Procesul inflamator poate cuprinde numai
straturile superficiale prin colectarea exsudatului purulent între
membrana cheratogenă şi cornul copitei, producând
pododermatita supurativă superficială, sau să atingă toate
straturile membranei cheratogene, ţesuturile tendo-
ligamentare sau chiar osos determinând pododermatita
supurativă profundă.
 În pododermatita supurativă profundă, sensibilitatea este
foarte accentuata cu şchiopătură de gradul III iar la examenul
clinic local, după toaleta chirurgicală se observă faptul că, puroiul
ocupă o adevărata cavitate atât pe suprafaţă cât şi în profunzime,
astfel că ţesutul cheratogen este distrus pe toată grosimea lui.
Este momentul în care şchiopătura scade în intensitate. În
cazurile grave se constată modificări în starea generală a
animalului.
 Diagnosticul. Este relativ uşor de stabilit în special la
cabaline şi se bazează pe jena locomotorie sau şchiopătară,
sensibilitatea deosebită la examenul cu cleştele de încercat
copita şi prezenţa fistulelor purulente în regiunea coronară sau
la nivelul călcâielor.

Prognosticul. Este favorabil în pododermatită supurativă

superficială şi grav în forma profundă datorită complicaţiilor
posibile tendinoase, articulare sau osoase.
 Tratamentul. Constă în drenarea secreţiei purulente prin
extirparea cornului copitei din zona decolată şi prin subţierea
marginii cornului în jurul leziunii pe o lăţime de 3 cm pentru a
micşora compresiunea.
Se fac apoi, aspersiuni cu eter iodoformat 10%, spray-uri
cu antibiotice.
Nu se va omite seroprevenţia antitetanică
 2.3.3. Pododermatita flegmanoasă
Cunoscută sub denumirea de flegmon coronar,
pododermatita flegmonoasă este inflamaţia septică a ţesutului
conjunctiv din regiunea coronară, bulbii furcuţei şi cuzinetul
plantar.

Etiologie. Cel mai adesea, boala apare ca o complicaţie a

contuziilor, a cositurii, a rănilor coronare, a seimelor profunde
şi a pododermatitei purulente.
 Tabloul clinic. Se caracterizează printr-o inflamaţie
coronară difuză (uneori circumscrisă), caldă şi dureroasă care
poate cuprinde chişiţa şi buletul. Tumefacţia se poate întinde
de la călcâi până la frunte iar graţie plexului venos foarte
bogat în această regiune se poate propaga şi la jumătatea
opusă regiunii. Din cauza procesului inflamator animalul
resimte durerea prin şchiopătură accentuată
 Odată cu deschiderea flegmonului şchiopătura se
atenuează şi chiar dispare dacă el a fost primitiv, drenajul s-a
făcut complet şi dacă n-au survenit complicaţii.
Flegmonul cuzinetului plantar se exteriorizează printr-o
sensibilitate accentuată la examenul cu cleştele de încercat
copita la nivelul furcuţei cu prezenţa şchiopăturii de gradul II
ceea ce obligă animalul să adopte poziţia decubitală.
Simptomele generale se manifestă prin şchiopătură,
abatere, anorexie şi accelerarea marilor funcţiuni.
 Diagnosticul se pune pe lame pe simptomatologie clinică.
Diagnosticul diferenţial trebuie făcut faţă de artrita supurativă,
în care şchiopătură precede întotdeauna tumefacţia,
şchiopătură este de gradul III, conţinutul purulent este mai
abundent, amestecat cu lichid sinovial iar dacă după
deschiderea colecţiilor şchiopătură se menţine, aceasta poate fi
considerată un semn caracteristic pentru artrită.
 Prognosticul. În flegmonul coronar primitiv dacă nu au
survenit complicaţii, prognosticul este favorabil. Foarte adesea
flegmonul coronar se complică cu micoză şi sfacelul pielii din
regiunea coronară şi a bureletului cu consecinţe foarte grave
asupra conformaţiei copitei.
Flegmonul paracondral se poate complica cu necroza
fibrocartilajului complementar, cu artrita purulentă şi cu
necroza extensorului digital comun.
 Tratamentul. Este profilactic şi vizează înlăturarea
tuturor cauzelor care duc la apariţia pododermatitei
flegmonoase.
Tratamentul curativ presupune toaleta chirurgicală a
regiunii prin excizarea şi îndepărtarea tuturor ţesuturilor
necrozate şi devitalizate completată cu subţierea cornului
copitei până la podofil. Aspersiunile cu sânge sulfamidat, eter
iodoformat 10%, plombaj cu Manis şi tripsină, spray-uri cu
antibiotice aflate azi într-o gamă foarte variată pe piaţă,
completează tratamentul chirurgical.
Tratamentul local va fi completat când este cazul, cu un
tratament general cu antibiotice.
 2.3.4. Pododermatita cangrenoasă
Această afecţiune se caracterizează prin necroza limitată
sau întinsă a membranei cheratogene.

Etiologie. Pe lângă o floră microbiană formată din

streptococul piogen, stafilococi şi Spherophorus necrophorus,
boala apare şi ca o complicaţie a rănirii cu caiaua, ţăcănelii, a
arsurii în lanţ a aricelii cangrenoase sau a pododermatitei
supurative.
 Tabloul clinic. Semnele sunt abundente manifestându-se
printr-o şchiopătură gravă, cu imposibilitate de a face sprijin,
sau cu un sprijin foarte dificil şi de cele mai multe ori numai în
fruntea copitei. La cea mai mică atingere a membrului bolnav
se observă o durere vie cu mişcări de lancinaţie a membrului
bolnav.
Starea generală a animalului este modificată în abatere,
apetit diminuat, febră, puls şi respiraţie accelerate.
 La examenul local se constată desprinderea parţială a
cornului copitei sau chiar o exongulare parţială. Membrana
cheratogenă este inflamată cu prezenţa de insule de necroză
de culoare galbenă cenuşie, urmărind ca progresiv procesul
cangrenos să se extindă la toată membrana cheratogenă, când
aceasta are aspectul de frunză veştedă, incoloră, rece,
insensibilă şi infiltrată cu o secreţie fetidă. Regiunea coronară
este foarte sensibilă edemaţiată, adesea cu leziuni de
gangrenă umedă.
 Diagnosticul. Se stabileşte pe simptomatologia descrisă.

Prognosticul. Este întotdeauna rezervat spre grav

întrucât formele de gangrenă pot duce la septicemie şi piemie.

Tratamentul. Cel profilactic se referă la combaterea

infecţiilor podale şi la înlăturarea cauzelor favorizante ale bolii.
 Tratamentul curativ trebuie să fie neîntârziat, susţinut şi
urmăreşte deschiderea largă a focarului prin extirparea
cornului decolat, rezecţia ţesuturilor modificate, asigurarea
unei hemostaze îngrijite, şi subţierea cornului în vecinătate
până la peliculă.
 Extirparea ţesuturilor necrozate trebuie efectuată cu
atenţie, menajând zonele sau insulele de ţesut nealterat, care
reprezintă puncte deosebit de importante în procesul
regenerativ. După toaleta chirurgicală, se recomandă îndepăr-
tarea ţesuturilor devitalizate, necrozate, exsudatelor,
coagulilor, prin irigare cu apă oxigenată, pirogen, soluţie de
hipoclorit de sodiu. După îndepărtarea excesului de lichid prin
tamponament, local se aplică sulfatiazol + tripsină, Manis
pulvis, pulverizări cu spray-uri cu antibiotice, Oxyvet, Negerol,
Bioxiteracor Terramycin etc.
 Indiferent de modelul terapeutic instituit blocajul nervilor
plantari cu Denervin, Procaină 2%, Xilină 1-2%, reduce
durerea locală, diminuează intensitatea fenomenelor
inflamatorii, favorizând în acest fel procesele de vindecare.
Tratamentul general cu antibiotice, chimioterapie, antitoxice
(vitamina C, calciu glucenic) seroprevenţia antitetanică va fi
condus până la remiterea tulburărilor generale, îngrijirile
atente postoperatorii în ce priveşte alimentaţia, igiena
adăpostului, igiena aşternutului completează şi ajută
tratamentul.
 2.3.5. Bleima (Pododermatita circumscrisă)
Bleima este o pododermatită circumscrisă acută sau
cronică caracterizată prin modificări de culoare ale ţesutului
cornos din zona lezionată, urmare a infiltraţiei serohemoragice.
Etiologie. In general există două categorii de factori în
apariţia bleimei. Factorii favorizanţi foarte numeroşi: aplombul
defectuos, copitele cu cornul subţire şi rezistenţă scăzută, cu
talpă plată, potcovitul defectuos prin scurtarea exagerată a
peretelui copitei, potcoave cu ramuri prea scurte. Dintre
factorii predispozanţi sunt deplasarea pe terenurile dure, cu
pietriş, denivelate, accidentate. În anumite situaţii
(incastelură) se pot întâlni bleime în zona peretelui sau a
barelor.
 În funcţie de leziunile pe care le produce agentul traumatic
se diferenţiază: bleima uscată când infiltraţia redusă care a
luat naştere rămâne neinfectată iar exsudatul nu determină
decolări ale cutiei cornoase ci doar modificări de culoare pe
zone mici, bleima umedă când exsudatul este în cantitate
suficientă pentru a desprinde cornul copitei, bleima supurativă
şi bleima cronică având caracter proliferativ dar şi mai rar
întâlnită.
 Tabloul clinic. Simptomele sunt cele ale pododermatitei
aseptice sau septice. Ceea ce le diferenţiază este faptul că în
regiunea tălpii se observă zone circumscrise, gălbui - roşiatice,
foarte distincte la animalele cu copite depigmentate în special
după ce local s-a efectuat toaleta locală pentru îndepărtarea
aşternutului şi a cornului copitei aflat în exces.

Prognosticul. Este favorabil în bleimele aseptice şi

rezervat în bleimele septice.
 Tratamentul. În cazul bleimelor uscate sau umede
tratamentul constă în eliminarea cauzelor determinante şi
favorizante. În bleima supurativă se intervine chirurgical prin
deschiderea focarului, prin îndepărtarea porţiunii de corn
decolat şi a ţesuturilor necrozate, urmată de aplicarea de
aspersiuni cu eter iodoformat 10%, spray-uri cu antibiotice
Manis pulvis în amestec cu tripsină. La cabaline alături de
tratamentul medical rezultate bune se obţin prin aplicarea de
potcoave de protecţie cu ramura dinspre zona afectată lăţită,
potcoavă cu punte trei sferturi, potcoavă Stark-Guthler etc.
Asigurarea unui aşternut curat, moale şi abundent este
obligatorie şi necesară pentru o bună vindecare.
 2.4. Crapodul
Crapodul este o pododermatită cronică hipertrofică şi
putredă a membranei cheratogene.
 Etiologia. În etiologia crapodului intervin foarte mulţi
factori: contuzii grave, rănile, seimele, macerarea furcuţei şi a
călcâielor, ariceala, munca pe terenuri umede, neîngrijirea
copitelor şi a ongloanelor, igiena deficitară a adăposturilor,
alimentaţia bogată în concentrate, alimentaţia bogată în
glucide (melasă). Există însă şi excepţii, când boala apare la
animale întreţinute în bune condiţii, atribuie leziunile din
crapod unui proces de paracheratoză.
Majoritatea autorilor care descriu această boală
amintesc în etiologie condiţiile precare din adăposturile
neigienice şi murdare ca r factori care duc la apariţia
crapodului. La cabaline, boala se r localizează cel mai adesea
la membrele posterioare afectând de regulă un singur picior
 Tabloul clinic. In faza de debut semnele sunt neclare şi
ascunse ceea ce face ca descoperirea bolii să se facă destul de
târziu, când se află într-un stadiu evoluat. De cele mai multe
ori (cu ocazia I potcovitului) se observă la nivelul ţesutului
velutos al lacunei mediane macerarea cornului, ramolirea
acestuia şi înlocuirea lui î printr-o masă vâscoasă, care încetul
cu încetul se întinde ca o "pată de ulei" la braţele şi corpul
furcuţei apoi la întreaga talpă.
Prin macerarea, ramolirea cornului apar papilele ţesutului
velutos care apar hipertrofiate asemănătoare unor vegetaţii cu
aspect diferit (mamelonate, piramidale, ovale, sferice) de
culoare roşie murdar izolate sau alipite care sângerează la cea
mai mică atingere.
 Aspectul papilelor ţesutului velutos este foarte heterogen
aspect datorat în mare măsură momentului prezentării la
consultaţie. Astfel în formele vechi, papilele sunt acoperite cu o
magmă cazeoasă şi fetidă cu un aspect dezagreabil, fiind mai
lungi şi mai mari la nivelul lacunelor laterale şi mai mici la
podofil.
Când leziunile de crapod ating conturul liniei albe, boala se
propagă la ţesutul podofilos ducând în cele din urma la genera-
lizarea ei şi la distrugerea angrenajului dintre lamele
podofiloase şi cherafiloase în special în dreptul sferturilor şi al
călcâielor.
 Progresia înceată dar continuă duce la desprinderea cutiei
de corn asistând în cele din urmă la exongulaţie parţială sau
totală. Aspectul general este acela al unui proces proliferativ
acoperit cu o magnă alburie cenuşie, cu aspect brânzos şi cu
miros fetid care ocupă toate spaţiile şi neregularităţile
suprafeţei respective. Deşi în crapod este afectată membrana
cheratogenă, în marea majoritate a cazurilor animalele nu
prezintă şchiopătură astfel că ele pot fi utilizate la muncă în
special când afecţiunea este localizată la unul din membre.
 Diagnosticul este dificil de precizat, în prima fază el se
pune fără probleme mai târziu cu proliferările papilare.

Prognosticul este grav pe de o parte prin faptul că boala

este rebelă la orice tratament iar pe de altă parte crapodul se
poate complica cu javart cartilaginos, artrite, necroza
tendoanelor flexorilor.
 Tratamentul. Profilactic, tratamentul se referă la
înlăturarea tuturor cauzelor care favorizează declanşarea şi
apariţia crapodului.
La cabaline se vor trata cât mai repede şi cât mai bine
leziunile de ariceală şi furcuţă putredă iar în adăposturi se vor
îmbunătăţi condiţiile de întreţinere.
Tratamentul curativ a cunoscut numeroase metode dar
până în prezent nici una nu a dat rezultate foarte bune.
Cu toate acestea se practică o metodă mixtă de
tratament: intervenţie chirurgicală asociată cu medicaţie
antiinflamatoare şi antiinfecţioasă.
 După toaleta locală se excizează cu atenţie toate
excrescenţele ţesutului velutos hipertrofiat, toate papilele şi
ţesuturile macerate până la ţesutul sănătos. În forma parietală
se excizează cornul moale şi se rezecă cu atenţie ţesutul
podofilos afectat. Atenţie mărită va trebui să acordăm
marginilor cornului din zona membranei cheratogene
sănătoase care se vor subţia pentru a evita prolabarea
membranei şi eventualele complicaţii ulterioare, întrucât
membrana cheratogenă este foarte necesară în procesul
regenerării.
 După îndepărtarea completă a ţesuturilor devitalizate până
la ţesuturile sănătoase suprafaţa respectivă se pudrează cu
sulfatiazol, badijonării cu Racilin, spray-uri cu antibiotice sau
chimioterapice, urmat de un pansament uşor compresiv care
se va schimba la 3-4 zile. La fiecare schimbare de pansament
se va examina cu mare atenţie suprafaţa afectată pentru a
surprinde cât mai precoce şi a interveni în eventualele noi
focare de necroză de ramolire a ţesuturilor. Dacă evoluţia este
favorabilă după începerea regenerării cornului, procesul de
cheratogeneză se accelerează prin aplicaţii locale de gudron
vegetal, Jecolon, Jecozinc.
 Desigur este ştiut faptul că, repausul, aşternutul curat
şi bogat din paie, eventual protecţia locală prin potcoave cu
capac contribuie la o mai bună şi rapidă ameliorare şi
vindecare a bolii. Tratamentul local va fi completat cu
tratament general pe bază de antibiotice.
 2.5. Pododermatita aseptică difuză - furbura acută
Este inflamaţia aseptică şi generalizată a membranei
cheratogene. La cabaline tulburările locale sunt foarte
pronunţate fiind însoţite şi de modificări în starea generală. Pot
fi afectate toate patru copitele sau numai bipedul anterior,
foarte-rar se constată la un singur membru (furbură de
sprijin).
Etiologia. întrucât etiologia este foarte diversificată la fel
şi cauzele care o produc se disting mai multe forme:
 1. Furbura de alimentaţie (toxică) apare ca urmare a
unei hrăniri intensive cu alimente bogate în protide, îndeosebi
cereale provenite din noua recoltă (orz, porumb, secară, grâu),
melasă uneori chiar şi trifoi sau lucernă verde în cantităţi mari.
Este interesant faptul că denumirea latinească sub care
laminitele erau cunoscute era de hordeatio, care derivă din
hordeum = orz, demonstrând corelaţia sesizată încă de atunci
între consumul de orz şi laminită.
 În aceste situaţii are loc o producere masivă de
endotoxină a cărei origine rămâne neclară, de vreme ce nu
este corelată cu germenii gram negativi, dar care împreună cu
aminele biogene rezultate şi ele în exces (histamină, 5-
hidroxitriptamina), să provoace starea toxică. Rolul acestor
amine biogene şi în special al histaminei în patogeneza
lamnitei acute nu este nici el lămurit, dar pare sigur că ea nu
se datorează histaminei exogene.
 Tot atât de bine s-ar putea să fie vorba de tulburări de
hemodinamică locală în care cantitatea de histamină, s-ar
acumula în fasciculele vasculonervoase de la nivelul
extremităţilor podale şi în special în teaca lui Schwann,
declanşând astfel congestia membranei cheratogene.
Cantitatea crescută de histamină la nivelul membranei
cheratogene determină o congestie puternică cu apariţia
exsudatului seros sau sero-hemoragic care va duce la
desprinderea ţesutului podofilos de ţesutul cherafilos.
 2. Furbura traumatică (prin exces de muncă) este
întâlnită la caii de muncă în urma unor eforturi mari, munci
grele pe terenuri tari şi accidentate în zilele foarte călduroase,
după un repaus îndelungat.
3. Furbura de sprijin este întâlnită la caii la care unul
dintre membre sau mai multe sunt suprasolicitate timp
îndelungat ca urmare a faptului că perechea sa opusă prezintă
o şchiopătură în sprijin.
4. Furbura de gestaţie este citată ca posibilă în principal
în primele zile după parturiţie consecutiv pătrunderii în torentul
circulator a unor produşi de la nivelul uterului.
5. Furbura de natură infecţioasă este posibilă în boli
infecţioase: febră tifoidă, gurmă, anazarcă.
 Tabloul clinic. La început, atrag atenţia semnele generale
manifestate prin abatere, inapetenţă, frisoane, febră 40°C,
congestia mucoaselor aparente, puls şi respiraţie accelerată,
abdomen contractat în timp ce faciesul relevă o suferinţă
intensă.
În marea majoritate a timpului animalul este găsit culcat,
în decubit lateral în timp ce încercând să-l ridicăm de cele mai
multe ori refuză sau o face dificil şi cu multă greutate
ridicându-se mai întâi pe membrele posterioare.
 În staţiune subiectul are o poziţie caracteristică, campat
dinainte şi sub el dinapoi. Această poziţie este caracteristică în
furbură, datorită durerii mari din zona peretelui copitei, ceea
ce face ca animalul să facă sprijinul pe călcâie când se
atenuează o parte din durere.
 La examenul clinic al copitelor, acestea sunt calde şi
deosebit de sensibile la palparea chiar directă. La palparea
indirectă (cu cleştele de încercat copita) durerea foarte mare
din această zonă determină reacţii intense de apărare din
partea animalelor. Pulsul arterelor digitale este accelerat,
amplu şi bine bătut. Pus să se deplaseze animalul are un mers
dificil, ezitant, ţeapăn (ca pe ace) iar contactul cu solul se face
mai întâi pe călcâie iar apoi şi pe restul copitei.
În această perioadă pot surveni complicaţii prin exongulaţii
parţiale sau totale consecutiv hemoragiilor podofiloase sau
exsudatului inflamator, retracţii tendinoase.
 Diagnosticul. Nu pune probleme, el fiind uşor de
precizat.
Prognosticul. Este favorabil numai în perioada de debut
prin aplicarea unui tratament corect.

Tratamentul. Cel profilactic se referă la folosirea raţională

la muncă, evitarea consumului de concentrate din noua
recoltă.
Tratamentul curativ trebuie să fie cât mai precoce. Pentru
început, se suprimă concentratele de orice tip din raţie,
alimentaţia va fi pe bază de fibroase (fan) de bună calitate dar
în cantităţi reduse în primele zile. Animalul este ţinut în repaus
pe un aşternut gros, moale, elastic (paie de grâu), slăbindu-se
caielele fără a se despotcovi animalul.
 Se practică o venisecţie largă, se administrează
purgative, hidroterapie sub formă de duşuri, comprese din
cârpe pe copite udate cu apă rece permanent sau introducerea
calului cu membrele într-o apă curgătoare de suprafaţă, de
mică adâncime (râu), zilnic 2- 3 ore. Pentru suprimarea durerii
se fac injecţii bilaterale pe traiectul nervilor plantari cu
Novocaină 4%, 10 ml, Procaină 2%, 10 ml repetat la 2-3 zile,
antihistaminice Tavegyl, Romergan 0,5-0,75 mg/kg corp,
Clorpromazină 0,5-0,70 mg/kg corp i.m. zilnic timp de 4-6
zile.
 Rezultate bune se obţin prin administrarea precoce de
Hidrocortizon în doză de 0,5-1 mg/kg corp i.m. zilnic timp de
6-8 zile. Pentru reducerea permeabilităţii vasculare, se va
administra i.v. calciu gluconic sau clorură de calciu 20-30 g.,
zilnic timp de 3-4 zile, vitamina C, 5-10 g timp de 4-7 zile i.m.
sau i.v.
 6. Furbura cronică (Laminita cronică) (Pododermatitis
aseptica difussa productiva) este o pododermatită aseptică,
cronică, difuză şi productivă care duce la deformarea copitei.
Etiologic. De cele mai multe ori, este consecința furburei
acute netratată la timp sau tratată necorespunzător. Uneori
furbura cronică poate apărea de la început cu simptome mai
puţin alarmante şi cu o evoluţie lentă, trenantă.
 Tabloul clinic. Marile funcţiuni, de regulă nu sunt
modificate. În ce priveşte deplasarea animalului ea este
anevoioasă, dificilă, sprijinul este dureros şi efectuat cu
dificultate, cu întârziere la fel ca şi ridicarea din decubit. In
timp durerea se atenuează şi mersul la pas devine mai uşor.
şchiopătura la rece din continuă, devine intermitentă, cu sprijin
pe călcâie.
 Caracteristice sunt însă semnele locale care se modifică
printr-o deformare a copitelor care se alungesc treptat luând
forma de pantof, cu peretele din fruntea copitei îngroşat în
timp ce călcâiele sunt înalte şi orientate pieziş. Peretele cutiei
de corn prezintă denivelări, sub forma unor cercuri paralele în
frunte şi divergente spre călcâie. Datorită dezlipirii
angrenajului dintre ţesutul podofilos şi cherafilos (din cauza
exsudatului) sub influenţa masei corporale şi retracţiei
flexorului profund, se produce o basculare şi o coborâre a
falangei a III-a exteriorizată prin coborârea coroanei şi a
bureletului principal din regiunea frunţii cu bombarea tălpii.
Talpa, la început plană, se bombează cu timpul datorită
schimbării poziţiei falangei a III-a.
 Schimbarea poziţiei falangei a II-a (verticală) va duce la
comprimarea din ce în ce mai mult a ţesutului velutos, la
necroza treptată a acestuia, ceea ce duce adesea la perforarea
tălpii cu exteriorizarea vârfului falangei aspect care se observă
prin simpla ridicare a membrului. Tot la inspecţia tălpii, se
observă faptul că linia albă este mult mai deviată înăuntru din
cauza cornului nou format peste fruntea copitei.
 Diagnosticul. Deformările suferite de cutia de corn sunt
atât de caracteristice, încât este imposibil la confuzie.
Prognosticul. Rămâne grav, întrucât boala nu cedează în
totalitate la nici un tratament.
Tratamentul este paliativ şi urmăreşte ameliorarea bolii
prin procedee chirurgicale şi ortopedice.
Tratamentul chirurgical se practică cu scopul de a corecta
forma copitei şi scurtarea presiunii asupra ţesuturilor vii din
cutia de corn. Trebuie subliniat faptul că acest tratament este
eficace în fazele incipiente şi trebuieşte repetat periodic.
 Tratamentul prin potcovit ortopedic încearcă utilizarea
potcoavelor în funcţie de stadiul modificării în care se află
copita. Astfel, în scopul acoperirii tălpii până la vârful furcuţei
se pot utiliza potcoave de formă lată în frunte şi fără ajustare
iar găurile date numai în braţe.
În formele clinice cu talpa plină sau bombată se utilizează
potcoava Stark-Guther (groasă şi scobită spre înapoi pentru
profilul furcuţei) sau cu punte dublă, tip Schneider. Pentru a
opri deformarea în continuare a peretelui, în frunte şi umeri,
se fac două renuri transversale paralele, la 2-3 cm sub coroană
şi la aceeaşi distanţă între ele.
 2.6. Podofilita cronică ulceroasă
Podofilita cronică este o inflamaţie cronică ulceroasă şi
exudativă a podofilului.
Etiologie. Cel mai adesea este o complicaţie a diferitelor
traumatisme, a seimelor profunde, a pododermatitelor la care
se adaugă o floră polimicrobiană. Astfel, sub peretele cutiei de
corn lamele podofiloase apar congestionate, infiltrate,
neregulate acoperite cu granulaţii cu caracter aton ceea ce
duce la o îngroşare a podofilului.
 Tabloul clinic. Semnele clinice sunt în funcţie de
intensitatea leziunilor. În leziunile mai avansate şi mai grave se
observă şchiopătura de diferite grade care poate avea un
caracter intermitent. Când podofilita cronică apare în urma
unei seime profunde, se observă scurgerea unui exsudat seros
sau mucopurulent în cantitate mică. Dacă se decolează această
zonă pe fundul podofilului îngroşat se observă mici ulceraţii.
Diagnosticul. Pe baza simptomatologiei şi a examenului
clinic când sub cornul decolat se remarcă îngroşarea podofilului
cu prezenţa ulceraţiilor.
 Prognosticul. Favorabil în formele uşoare este rezervat în
formele grave.

Tratamentul. Este chirurgical şi constă în ablaţia părţii

cornoase afectate, subţierea cornului din jur, chiuretarea şi
îndepărtarea ţesuturilor necrozate şi devitalizate. Local se vor
aplica produse cheratoplastice, jecozinc la care va trebui
efectuat un bun pansament protector.