Tema: Dentinogeneza.

Structura dentinei. Pulpa

dintelui.
• Procesul de formare a dentinei poartă
denumirea de dentinogeneză, asigurată
de odontoblaste, care se diferenciază
din celule ectomezenchimale ale
stratului periferic din papila dentară,
diferencierea are loc în rezultatul
inducţiei şi a acţiunii directe asupra lor a
celulelor stratului epitelial intern al
organului smalţului şi prezintă două
stadii funcţionale: stadiul secretor şi
stadiul de repaos. Între ele există un
stadiu tranziţional, observat numai la
microscopia electronică.
Stuctura odontoblastului
• Odontoblastul în stadiul secretor este o celulă
prismatică înaltă, cu un pol apical secretor şi
unul bazal nesecretor. Odontoblastul activ are
formă prismatică înaltă, în citoplasma bazofilă un
nucleu oval situat bazal, sunt organitele implicate
în elaborarea matricei dentare ca RER, CG,
mitocondrii, granule secretoare foarte bine
dezvoltate. La polul apical se formează
prelungirea odontoblastică, ce nu conţine
organite celulare, ci doar microtubuli şi filamente
ale citoscheletului, uneori câteva mitocondrii.
Între odontoblaste sunt diferite tipuri de joncţiuni
intercelulare.
• Modelul topografic al dentinogenezei.
• Dentinogeneza include formarea matricei
organice, care se mineralizează cu cristalele
de hidroxiapatită, proces posibil datorită
deplasării dentinoblastelor, cu stabilirea
prelungirii Tomes în canalele dentinale, care
reprezintă unitatea morfofuncţională a
dentinei.
• Depunerea de dentină începe în stadiul de
clopot incipient şi are ca punct iniţial zona din
vârful papilei dentare (care va deveni curând
pulpă dentară). De la acest punct matricea
organică a dentinei se depune ritmic în jos şi
lateral în straturi până la nivelul tecii epiteliale
radiculare Hertwig.
• Dentinogeneza se desfăşoară în două
etape: formarea şi depunerea matricei
organice; mineralizarea.
• Formarea şi depunerea matricii organice şi
mineralizarea acesteia implică iniţial formarea
dentinei mantiinice (prima dentină formată
precoce la nivelul coroanei), apoi a dentinei
circumpulpare (aria cea mai importantă de
dentină, reprezentând de fapt miezul dintelui).
Dentina coronară este depusă prima, şi
numai apoi se depune dentina radiculară.
• Matricea organică a dentinei mantiinice
(manta) include substanţa fundamentală
proprie papilei dentare în care se adaugă
colagenul elaborat de odontoblaste. Astfel
apare un strat de predentină.
Dentina circumpulpară situată în jurul pulpei
dentare, la periferie-periodontul

dentina circumpulpară
• Odontoblastele sintetizează prin polul
apical colagen de tip I, mult mai
rezistent decât colagenul din ţesutul
conjunctiv propriu zis. Fibrele de
colagen formează mănunchiuri,
dispuse între odontoblastele aflate în
curs de diferenciere. Unele fibre se
dispun sub formă de evantai şi se
numesc fibrele Von Korf (în special în
dentina mantiinică), iar altele tangenţial
(fibrele Ebner) în dentina circumpulpară.
Fibrele de colagen.

• 1. tubulii dentinali
• 2 şi 4 fibre de
colagen dispuse
tangenţial (fibrele
Ebner)
• 3 şi 5 fibre de
colagen dispuse în
formă “de
evantai”(dentina
mantiinică)
• I. Dentina mantiinică
• III. Dentina
circumpulpară
Tubuli dentinali
• Dentina reprezintă o varietate de ţesut
conjunctiv dur, mineralizat, formează
structura internă a dintelui, situată subiacent
smalţului, la nivel coronar şi subiacent
cementului la nivel radicular. Ea delimitează
în interior camera pulpară.
• Gradul de mineralizare a dentinei este mai
mic decât al smalţului, astfel componenţa
anorganică reprezintă 72%, iar cea organică
– 28%, dar este mai mare ca a cimentului şi
osului (70%, 30%).
• Structural dentina este formată din tubulii
dentinali. Tubul dentinal reprezintă unitatea
morfofuncţională a dentinei.
• Formarea tubilor dentinali este strict legată de
existenţa prelungirilor odontoblastice. Numai
aceste prelungiri vor traversa întreaga
suprafaţă a dentinei, într-un canal îngust –
tubul dentinar şi vor fi astfel înglobate în
matricea mineralizată. Tubii dentinari prezenţi
în toată dentina realizează structura dentinei.
Numărul lor variază în diferite teritorii a
dentinei. Ei pot prezenta ramificaţii, permiţând
crearea unui sistem canalicular foarte bogat
anastomozat. Una din clasificările recente a
ramificaţiilor include trei ordine de mărime:
majore – (500-1000 mcm în diametru), fine
(300-700 mcm în diametru) şi microtubuli sau
canaliculi – mai mici de 300mcm în diametru.
Porţiunile terminale ale tubulilor dentinali pătrund în
joncţiunea dentinocementală (ramificaţii majore)
Ramificaţii fine
• Permeabilitatea dentinei este înaltă, dar scade cu
vârsta, este datorată structurii tubulare, substanţele
fluide pot să circule prin tubulii dentinali, de la pulpă
spre joncţiunea amelodentinală, sau dacă smalţul
este lezat, de la joncţiunea amelodentinară spre
pulpă.
• Duritatea mai mică ca la smalţ, dar mai tare ca la
cement şi ţesutul osos. Scade de la suprafaţă în
profunzime, cea mai mică- la joncţiunea
dentinopulpară. Pot apărea zone cu grad diferit de
duritate, ca dentina sclerotică- foarte dură sau
dentina de caries cu un grad minim de duritate.
• Elasticitatea este foarte importantă în susţinerea
smalţului. Dentina reprezintă „o pernă” pentru smalţ,
amortizînd presiunea efectuată asupra lui în procesul
mastecaţiei. Elesticitatea scade concomitent cu
vârsta.
• Culoarea este alb-gălbue, datorită transparenţei
smalţului dentina determină culoarea dintelui. Nu
este vizibilă pe radiograme.
• Principalele elemente anorganice prezente în dentină
sunt Ca şi P, magneziu, carbonaţi, clor, fosfor ş.a.
cristalele de hidroxiapatită reprezintă apatita
biologică în formă de lamele. Componenţa organică
este reprezentată de colagen tip I şi IV şi un număr
foarte mare de macromolecule necolagene ca:
fosfoproteine, glicozoaminoglicani, proteoglicani,
glicoproteine acide, factorul de creştere, lipide.
• Fosfoproteinele – fosfoforin 50%, absent în
predentină, leagă calciul, acid carboxiglutaminic,
osteocalcina
• Proteoglicanii – glicozoaminoglicani sulfataţi,
hondroitin sulfat, dermatansulfat, cheratansulfat.
• Proteine acide – osteonectin –inhibă mineralizarea,
osteopontin- leagă matricea de membrana celulară a
odontoblastului, sialoproteine dentinare- matricea şi
receptorii.
• Factorul creşterii- stimulează diferencierea
odontoblastelor (proteină morfogenetică insulina like).
Din lipide- colesterol, fosfolipide. Mai este fosfataza
alcalină, citraţi.
Dentina mantiinică Smalţ – liniile Retzius
 Tipurile de dentină în funcţie de localizare.
• Procesul de formare a dentinei începe în interiorul
tubului dentinal, unde se depune dentina şi
îngustează lumenul acestuia. 1). Desi, primul strat de
dentină va fi dentina intratubulară. 2) Dentina
intertubulară reprezintă zona de dentină dintre tubulii
dentinari. Este mai slab mineralizată comparativ cu
dentina intratubulară şi conţine 50% substanţe
anorganice şi 50% substanţe organice. 3) Dentina
manta sau mantiinică este prima zonă de dentină
formată precoce la nivelul coroanei şi este localizată
la periferia dentinei coronare sub joncţiunea
amelodentinară, cu grad de mineralizare extrem de
redus – 4%. Dentina manta nu apare în regiunea
radiculară. 4) dentina circumpulpară reprezintă aria
cea mai importantă de dentină cu un grad crescut de
mineralizare.
• Membrana Neumann – zona dintre dentina peri- şi
intertubulară, zonă hipomineralizată
• Joncţiunea dintre dentină şi smalţ iniţial
este reprezentată de o membrană dintre
ameloblaste şi dentinoblaste, care apoi
dispare şi apare joncţiunea cu aspect
de solzi de peşte.
• Joncţiunea dentinocementară – linia de
demarcaţie dintre dentină şi cement,
dispusă în stratul granular Tomes sub
forma unui strat fin astructural, un
dentin nedeterminat
 Tipurile de dentină în funcţie de
modelul de mineralizare:
• 1. predentina
• 2. dentina globulară
• 3. dentina interglobulară
• 4. stratul granular Tomes
• Predentina- primul strat de matrice depus în
dentinogeneză, înainte de a începe mineralizarea. Acoperă
aria internă a dentinei situată imediat de asupra
odontoblastelor.
• Dentina globulară apare ca urmare a procesului normal de
mineralizare a matricei organice dentinare. Mineralizarea-
concomitent în teritorii diferite, în puncte reprezentate de
focare sferice de hidroxiapatită, ca globule mici, rotunde,
denumite calcosferiţi, ce confluiază, formând apoi în
matricea organică zone sferice mari, denumite dentina
globulară, fenomen larg răspândit în dentina circumpulpară.
• Dentina interglobulară reprezintă arii de matrice organică
hipo- sau complect nemineralizată, restante între
calcosferiţii, ce nu au fuzionat în procesul de formare a
dentinei globulare, poate fi prezentă atât în dentina manta
cât şi în cea circumpulpară.
• Stratul granular Tomes - localizat la suprafaţa externă a
dentinei în zona radiculară, adiacent şi paralel cu joncţiunea
dentinocementară. Stratul granular Tomes devine mai bine
dezvoltat spre zona de apex a dintelui.
Predentina
Odontoblaste, predentina, prelungirile
odontoblastice Tomes, calcosferiţi
Dentina interglobulară străbătută de tubulii
dentinali
Dentina interglobulară
 Ciment. Stratul granular
Tomes. Dentina radiculară.
Stratul granular Tomes
Tipurile de dentină în funcţie
de modelul de dezvoltare:

• 1. dentină primară
• 2. dentină secundară
• 3. dentină terţială
• Dentina primară este înainte şi în timpul erupţiei
active a dintelui. Prin depunerea ei se conturează
camera pulpară.
• Dentina secundară este formată din momentul în
care dezvoltarea rădăcinii este completă. Deşi
dentina secundară este considerată de tip fiziologic,
apărând numai ca răspuns la stimuli funcţionali
(dieta, etc.) ea a fost identificată şi la dinţii neerupţi
(molarii 3).
• Dentina terţiară - numai în teritoriile afectate fiind
produsă de celule din zonele care au fost afectate
direct.
• Dentina sclerotică- proces de depunere
necontrolată a dentinei primare în canalele dentinare
cu obliterarea lor.
Dentina secundară Smalţ
Dentina primară
Dentina primară
Dentina primară şi cea secundară
 Dentina reparativă (iregulată)
Pulpa
Dentina reparativă
Dentina reparativă
Dentina colorată cu argint
Secţiune transversală a tubulilor dentinali. Necolorat
Secţiune transversală a tubulilor dentinali. Argint

Apofizele odontoblastelor
Secţiune transversală a tubulilor dentinali. Hematox.-Eoz.
Apofizele dentinoblastelor
 Liniile de creştere
• 1. liniile de creştere zilnică
• 2. liniile von Ebner
• 3. liniile de contur Owen
• 4. linia neonatală
• Liniile de creştere.
• Ritmul de depunere a dentinei cu perioade de
activitate şi repaos este marcat prin apariţia unor
structuri liniare: linii de creştere zilnică, liniile Von
Ebner, liniile de contur Owen, linia neonatală.
• Liniile de creştere zilnică – depunere zilnică de
dentină ce se succede cu o periodicitate de 4mcm.
• Liniile von Ebner – reflectă depunerea de dentină la
un interval de cinci zile cu o periodicitate de 20 mcm.
• Liniile de contur Owen – analoge liniilor Retţius din
smalţ indică perioada alternativă de
mineralizare/maturare.
• Linia neonatală este linia de contur extrem de largă,
densă, hipocalcificată, vizibilă în dinţii mineralizaţi la
naştere. Ea separă dentina prenatală de dentina
postnatală.
Liniile von Ebner au traiect orizontal, aproximativ
sub unghi drept
faţă de tubulii dentinali (verticali)
Liniile Retzius Liniile Owen în dentină
în smalţ
Liniile Owen
• Sensibilitatea dentinei – senzaţiile de durere
mai des, datorită terminaţiunilor nervoase
prezente sau a odontoblastului, ca provenit
din crestele neurale, pot îndeplini funcţia de
celule senzitive şi a circulaţiei lichidului tisular
prin canalele dentinale.
• Denticli – în pulpa dintelui apar uneori
corpusculi de formă ovală sau neregulată din
dentină sau ţesut asemănător. Se mai
numesc pietre a pulpei. Pot fi libere,
interstiţiale, sau fixate de peretele pulpar.
Dentina Dentina

Pulpa
• Pulpa dentară reprezintă componenta principală a
dintelui. Este constituită dintr-un ţesut conjunctiv lax
moale, nemineralizat, bine vascularizat şi inervat.
• Între pulpa dentară şi dentină există corelaţii strânse
de oarece au la bază acelaşi ţesut şi şi formează un
complex dentinopulpar – ansamblu morfofuncţional,
în care celulele pulpei dentare - odontoblastele, înalt
specializate, sunt responsabile de formarea dentinei.
• Origine. Pulpa dentară derivă din papila dentară de
origine ectomezenchimală.
• În interiorul dintelui pulpa dentară ocupă spaţiul
pulpar, care prezintă două compartimente
individualizate: porţiunea coronară, numită camera
pulpară şi porţiunea radiculară, numită canal
radicular. Pulpa dentară localizată în camera pulpară
se va numi pulpa coronară, iar cea localizată în
canalul radicular – pulpa radiculară.
• Canalul radicular la nivelul capătului terminal are un
orificiu – foramen apical, ce permite trecerea
principalelor vase sangvine şi nervi ale pulpei. Aici
pulpa dentară vine în contact cu ligamentul
periodontal, dacă sunt formate mai multe orificii tip
foramen apical, cel cu diametrul mai mare se va numi
foramen apical, celelalte - foramene accesorii.
• De-a lungul suprafeţelor laterale ale rădăcinii pot fi
prezente canale laterale, cu elemente celulare a
ţesutului conjunctiv, vase şi nervi.
• Forma pulpei dentare se adaptează perfect la forma
coroanei anatomice şi a canalelor radiculare pentru
fiecare dinte în parte. Sub cuspizi şi marginile incizale
pulpa coronară prezintă expansiuni numite „coarne
pulpare”. Planşeul pulpei coronare este zona de
furcaţie pentru dintele multiradicular.
• Structura pulpei dentare, este formată din două
componente: matricea extracelulară şi celulele pulpei
dentare.
• Matricea extracelulară - constituită din matricea
amorfă şi fibre. Matricea amorfă - un gel coloidal,
omogen, extrem de bogat în apă (90%), în care
există o serie de macromolecule în suspensie şi
dispersate: glicozoaminoglicani, proteoglicani şi
glicoproteide.
• Glicozoaminoglicanii - lanţuri polizaharidice lungi
neramificate, liniare, neflexibile, din unităţi
dizaharidice repetitive; o unitate dizaharidică are
întotdeauna o hexozamină (galactozamină) şi un acid
uronic (glucuronic, ioduronic). Glicozoaminoglicanii -
două tipuri: nesulfataţi (acid hialuronic) şi sulfataţi
(cheratan sulfat, condroitin sulfat ş.a.). Acidul
hialuronic - o macromoleculă imensă, responsabilă
de caracterul vâscos şi turgescenţa matricei amorfe.
De ei se vor ataşa prin molecule speciale
proteoglicanii. Glicozoaminoglicanii mai puţin hidrofili
determină consistenţa matricei amorfe.
• Proteoglicanii reprezintă glicozoaminoglicani sulfataţi, legaţi
covalent cu molecule proteice, pentru a forma proteoglicani.
Aspectul lor este comparat cu o perie, în care miezul proteic
este tija, iar glucozoaminoglicanii orientaţi lateral
tridimensional sunt ţepii periei. Sunt proteoglicani
extracelulari şi asociaţi suprafeţei celulare. Cei mai întâlniţi
proteoglicani sunt decorinul – leagă colagenul, sindecanul –
ataşat membranei celulare, versicanul, perlecanul, CD44 –
leagă colagenul cu moleculele de fibronectină şi laminină.
• Glicoproteinele de adeziune - cel de al treilea component al
matricei amorfe, mediază capacitatea celulelor de a adera
la componentele matricei prin prezenţa domeniilor de
recunoaştere - secvenţe de aminoacizi. Mai răsrândite
glicoproteine sunt laminina, eutestina, fibrilina, fibronectina.
• Componenţa fibrilară. Fibrele caracteristice sunt cele de
colagen tip I şi III. La nivel vascular sunt prezente şi fibre
elastice.
• Raportul dintre colagen I şi III este de 55% - 45% şi rămâne
constant de la începutul dezvoltării dintelui până la
maturitate, datorită sintezei colagen I de odontoblaste şi nu
de fibroblastele pulpare.
• Teritorii celulare în arhitectonica pulpei dentare.

• Celulele pulpei dentare sunt dispuse într-o manieră particulară, cu un

aspect histologic specific. De la periferia spre centrul pulpei dentare se
disting 4 zone: zona odontoblastică; zona acelulară Weil (strat
subodontoblastic); zona bogat celulară; miezul pulpei.
• Primele trei zone includ şi plexul capilar subodontoblastic, alături de
plexul parietal nervos şi formează teritoriul odontogenic (pulpa
periferică). Zona liber celulară şi bogat celulară se deosebesc pe
măsură ce dintele întră în ocluzie.
• Zona odontoblastică - formată din odontoblaste, aşezate într-un strat
continuu, ce tapetează periferia pulpei dentare, trimit prelungirea
odontoblastică în dentină. Forma şi dimensiunile odontoblastelor
variază în funcţie de localizarea coronară sau radiculară şi de gradul de
diferenciere.
• În coroana dintelui matur odontoblastele apar aşezate în palisadă (pe
mai multe rânduri). Pe măsură ce tapetează pulpa radiculară, ele devin
aplatisate, pavimentoase. Numărul de odontoblaste variază în raport
cu localizarea în spaţiul pulpar şi în funcţie de tipul de dinte.
• Zona acelulară Weil, localizată subiacent celei
odontoblastice, cu o celularitate extrem de redusă, mai
evidentă în pulpa coronară. La nivelul ei se află fibre de
colagen, fibre nervoase amielinice şi vase sangvine, ce se
ramifică şi pătrund în stratul odontoblastic.
• Zona bogat celulară, localizată spre interiorul pulpei
dentare, se caracterizează printr-o populaţie celulară
densă, neuniformă, alături de elementele vasculare şi
nervoase. La nivel coronar se apreciază linia de separare
dintre zona Weil şi bogat celulară, datorită numărului înalt
de celule aici. Tipiri de celule prezente: celule Hohl (cu
capacitate de diferenciere în odontoblaste mature), celule
nediferenciate ectomezenchimale, fibroblaste, fibrocite,
limfocite etc. Celularitatea creşte o dată cu vârsta.
• Miezul pulpei - masa cea mai internă a pulpei, denumită şi
regiunea pulpei centrale. Diferenţa de zona bogat celulară -
densitatea celulară mai scăzută. Se găsesc vase sangvine
mari, trunchiuri nervoase ale pulpei dentare. Venule, d 100-
150 mm, arteriole, d 50-100mm. Nervii au traiect asociat
vaselor sangvine. Celule prezente aici: ectomezenchimale
nediferenciate, fibroblaste, fibrocite, macrofagi, limfocite,
mastocite, plasmocite, polimorfonicleare ş.a.
Zonele pulpei dentare
• Celulele pulpei dentare.

• Odontoblastul cu origine în crestele neurale, responsabil de elaborarea

dentinei prin sinteza şi depunerea matricei organice dentinare şi
biomineralizarea acesteia.
• Celula ectomezenchimală nediferenciată este elementul din care se
formează odontoblastele şi fibroblastele. Reprezintă celula de rezervă
pentru ţesutul conjunctiv al pulpei dentare în condiţii fiziologice şi
reparative. Este localizată în zona bogat celulară şi în cea centrală a
pulpei, în vecinătatea vaselor sangvine. Are formă poliedrică, nucleu
mare, elongat sau oval, palid, localizat central şi o citoplazmă abundentă
cu numeroase prelungiri. Numărul acestor celule scade cu vârsta,
reducând regenerarea pulpei dentare.
• Fibroblastul şi fibrocitul – element celular cel mai bine reprezentat
numeric în pulpa dentară. Este localizat în tot ansamblul pulpei dentare,
în special în zona periferică a pulpei coronare, unde constitue populaţia
principală a zonei bogat celulare. Rolul său este producerea de colagen şi
a substanţei fundamentale, contribuind la sinteza matricei pulpare. Poate
interveni şi în degradarea matricei pulpare prin secreţia anumitor enzime.
Echilibrul dintre sinteză şi degradare conduce la menţinerea unei matrici
pulpare adecvate.
• Celula Hohl localizată în zona bogat celulară. Se pare că
este o formă intermediară între odontoblast şi fibroblast,
implicată în elaborarea colagenului şi a substanţei
fundamentale a pulpei, având şi activitate enzimatică. Poate
participa la elaborarea dentinei reactive- reparative.
• Macrofagul localizat în special în miezul pulpei, implicat în
procesele de apărare şi eliminarea celulelor moarte.
• Celula dendritică aparţine categoriei celulelor prezentatoare
de antigene, cu funcţie de preluare, procesare şi prezentarea
antigenelor limfocitelor T. Sunt localizate în relaţie cu
odontoblastele şi în relaţii strânse cu elementele vasculare şi
nervii. Numărul lor creşte în condiţii patologice ca: necroza
pulpară, caria dentară, granuloame periapicale, împreună cu
macrofagele reprezintă 8% din populaţia celulară pulpară,
raportul fiind de 4:1.
• Limfocitul. La nivel pulpar se remarcă prezenţa limfocitului T,
cele de tip B lipsesc.
• Alte celule prezente în pulpă pot fi: mastocite
polimorfonucleate, plasmocite migrate aici, celule
endoteliale, Schwann, pericite etc.
• Vascularizarea pulpei dentare foarte bine reprezentată,
condiţionând vitalitatea întregului complex dentinopulpar,
este asigurată prin una-două artere (pulpară şi
periodontală), ramuri din artera dentară pătrund în pulpa
dentară prin foramenul apical, acompaniate de fascicule
nervoase simpatice şi sensoriale.
• Arteriolele emit ramificaţii laterale în regiunea coronară
şi radiculară, ce se orientează spre periferie, formând o
reţea capilară extinsă (plex capilar), cu capilare de tip
continuu şi fenestrat, localizate preponderent sub stratul
de odontoblaste, ajungând în strânsă comunicare cu
dentina. Sub stratul de odontoblaste sunt anastomozele
arteriovenoase. De la nivelul plexului capilar circulaţia
sangvină de întoarcere continuă în venule, ce confluiază
în vene, părăsesc pulpa dentară prin foramenul apical.
• Modificări morfologice ale pulpei dentare.

• Calcificări pulpare apar în rezultatul unor procese de

mineralizare atipică, frecvente în dinţii sănătoşi, erupţi sau nu, la
nivelul pulpei sau la marginea dentinei. Se clasifică în două
categorii: denticuli sau pulpoliţi (pietre) şi calcificări difuze.
• Denticulii au aspectul unor mase calcificate în care raportul
Ca/P este similar cu cel din dentină. Pot fi unici sau multipli,
prezenţi la un dinte, la mai mulţi sau la toţi. Localizarea mai
frecventă este în zona planşeului camerei pulpare, în interiorul
canalului radicular sau apex. Pot fi liberi în ţesutul conjunctiv al
pulpei (piatră liberă) sau ataşaţi de dentină/predentină.
• Există denticuli reali şi falşi. Cei reali au o structură internă de
tubuli dentinali în matrice dentinară şi înconjuraţi la suprafaţă de
celule osteoblaste-like. Cei falşi sunt din straturi concentrice
lamelare sau radiale de matrice dentinară mineralizată, formaţi
de obicei prin depunere de trombi de sânge în jurul unor fibre de
colagen.
• Calcificările difuze apar atât în zona de pulpă coronară, cât şi
radiculară, cu o dispoziţie liniară, asociată cu vascularizarea, din
jur-împrejurul vaselor sau chiar în pereţii acestora. Acest proces
degenerativ este analog cu ateroscleroza şi apare în urma
microtraumatismului pulpei dentare.
Denticuli în pulpa dintelui
• Transformările pulpei dentare. În relaţie cu vârsta
ea determină o rezistenţă mai crescută la factorii
agresivi din mediu şi apoi la înaintarea în vârstă
scade capacitatea de reparare a pulpei. Reducerea
dimensiunii pulpei dentare este cea mai evidentă
transformare a ei, observată odată cu înaintarea în
vârstă, este datorată procesului continuu de
depunere a dentinei, constă în scăderea volumului
camerei pulpare şi a canalului radicular. Această
depunere poate fi simetrică sau asimetrică, are un rol
important în stabilirea formei de preparare a cavităţii
sau în anumite proceduri de restaurare. Reducerea
populaţiei celulare pulpare şi descreşterea cantităţii
fibrelor de colagen sau se poate înregistra o creştere
semnificativă a colagenului în fibre groase şi
fascicole compacte pot provoca scleroza pulpară.
Mai poate fi degenerarea fibrelor nervoase şi
scăderea sensibilităţii.
• Funcţiile pulpei dentare.
• Formativă – formarea dentinei prin diferencierea
celulelor pulpare în odontoblaste.
• Nutritivă – asigurată prin elementele vasculare.
• Protectivă – prin elementele nervoase,
responsabile de senzaţia de durere, sensibilitate şi
reglarea fluxului sanguin la nivel pulpar.
• Defensivă – de apărare, este modalitatea de
răspuns a pulpei dentare la acţiunea unui anumit
tip de stimuli iritativi, unde intervin celulele cu rol de
apărare şi declanşarea reacţiilor imune.
• Reparativă – producerea şi depunerea de dentină
nouă ca răspuns la lezare chimică sau fizică.
• Inductivă – în perioada de dezvoltare a dintelui are
rol inductiv