CURS

TEORIA ŞI INGINERIA SISTEMELOR

CURS 11

Sisteme de producție

Tipul procesării

Proiectarea proceselor de producție

 Sistemul de producție este un sistem de acțiune multioperații capabil
să transforme intrări specifice de tip S, E, I și forță de muncă FM în ieșiri
specifice de tip produse, servicii și deșeuri, cerute de piață și de mediile
externe.
Structura de producție este substructura de bază a sistemului de
execuție a sistemului de producție, care asigură desfășurarea proceselor de
fabricare, control, manipulare, transport, depozitare a produselor i,
reperelor j, obiectelor de fabricat, echipamentelor tehnologice, deșeuri
etc.,fiind definită de:
- totalitatea componentelor (UT de fabricare-control-manipulare-
transport-depozitare, grupe de posturi de lucru, celule de producție, linii de
producții, clădiri etc.)
- totalitatea conexiunilor dintre componente (amplasamente, rețele
energetice & informatice & fluidice, canalizare, căi de deplasare și
transport etc.)
 Proiectarea structurilor de producție este etapa de bază a concepției
sistemelor de producție, fiind precedată de proiectarea produselor și a
tehnologiilor pentru operațiile k.
Sarcinile de plan ale producției Qi , termenele de livrare ale acestora
(derivate din contractele cu clienții și furnizorii), proiectele de produse și
tehnologii definesc funcția și ieșirile/intrările sistemului de producție,
obiectivele acestuia fiind integrate în realizarea/optimizarea
competitivității.
 Tipul procesării

Tipul procesării (tipul seriei de fabricare/vânzare) se determină în

mod obișnuit după mărimea seriei de fabricare definită de cantitatea de
produse ce se realizează după un model/desen care nu se modifică în
timpul ciclului de viață a produsului. Mărimea seriei de fabricație poate fi
impusă în general de piață, ceea ce poate duce la o determinare imprecisă a
tipului procesării și deci cu urmări negative din punctul de vedere a
soluțiilor de proiectare a structurilor, tehnologiilor, produselor, a
managementului.
 Delimitările cele mai utile pentru determinarea prin calcul a tipului
procesării sunt prezentate în tabelul 1.
 Determinarea tipului procesării la nivelul LM se face convenabil
indirect, pe baza relației 4.5. considerând un domeniu larg al valorilor pentru
NT = 0,001...1440 min post/buc și un regim de lucru de 1, 2, 3 schimburi, pe
baza valorilor din tabelul 1 și a relației 4.5 rezultă limitele valorilor Qanj
pentru diverse tipuri de producție la posturile de lucru, conform tabelurilor 2,
3, 4, 5.
Astfel, cunoscând pentru un reper j fabricat la o operație k valorile NTjk și
volumul producției Qanj , din tabelurile 2-5 se citește direct tipul procesării la
nivelul postului/LM ce realizează operația k.
 Tipul procesării (seriei de fabricație) predominant la fabricarea unui
obiect i sau j se determină după ponderea cea mai mare (în mod normal
>50%) a numărului de operații cu același tip de producție în totalul
numărului de operații.
O dată determinat, tipul procesării este un parametru esențial în
inginerie și management, permițând adoptarea de la bun început a soluției
de principiu optime pentru: construcția produsului global, pentru
tehnologia de fabricare și control, pentru procesul și structura de producție
sau de comercializare corespunzătoare, pentru programarea operativă a
producției.
Utilarea, echiparea tehnologică și organizarea producției
în corelație cu tipul procesării
UT și ET se pot ierarhiza în 9 trepte sau niveluri de automatizare – tab. 6.
 Obiectivele de optimizare
a competitivității:
- Minimizarea costurilor
- Maximizarea profitului
- Maximizarea
productivității
- Maximizarea flexibilității
producției
Ținând cont și de aceste
obiective, pe baza informațiilor
oferite de literatura de
specialitate, se poate defini
utilarea optimă și organizarea
optimă a producției pentru
diverse tipuri ale procesării –
figura 1.
 Utilarea clasică UMU-USP-US permite performanțe de productivitate,
rentabilitate și competitivitate mai reduse față de utilarea modernă UCN-CCN-
CLAF, indiferent de soluția de organizare a producției:
- G organizare funcțională, pe grupe de posturi omogene tehnologic (grupa
strunguri, grupa mașini de frezat etc.)
- C organizare celulară, cu posturi neomogene tehnologic capabile să
producă familii de piese sau produse (celulă de prelucrat arbori de mașini
electrice, celulă de asamblat aparatură de măsurare etc.)
- F organizare în linie de producție în flux monoobiect (F1) sau multiobiect
(F2), cu posturi neomogene tehnologic.
 Din cauza unor restricții în realizarea soluțiilor optime de utilare și
organizare (capital, UT disponibile, FM de calificare necesară etc.), prezintă
interes și evidențierea soluțiilor suboptime/raționale care pot fi acceptate
tranzitoriu sau chiar pentru o perioadă mai lungă – tabelul 7 – urmând ca
ulterior acestea să se îmbunătățească prin restructurări în trepte.
 În toate cazurile de utilare/organizare a producției se urmărește preponderent
realizarea liniilor de producție în flux, caracterizate principial în figura 2.
 Proiectarea proceselor de producție

În sens larg, procesele de producție sunt toate procesele de transformare

care se desfășoară succesiv-pararel în sistemul de producție și contribuie la
realizarea sortimentului i cerute de piață.
În sens restrâns, procesele de producție cuprind operațiile de lucru, control,
transfer în spațiu (manipulare – în zona LM, transport – transfer lung între LM,
hale, incinte etc.), transfer în timp (așteptare, depozitare) incluse în cadrul
funcției de producție.

Sistemele de producție prezintă o varietate tehnologică extraordinară ce se

încadrează într-o tipologie organizatorică redusă: LM, grup de LM omogene sau
eterogene tehnologic, compartiment (formație de lucru, atelier, birou, secție,
serviciu), întreprindere (firmă, rețea de firme).
 Poziția în spațiu și în timp a utilajelor de transformare este diferențiată:
- poziție fixă sau cu mobilitate redusă, poziție ce definește un post de
transformare (procesare) dotat cu UT sau ECT necesar;
- poziție cu mobilitate largă sau chiar nelimitată, ceea ce definește o rută (un
drum) de transport (procesare) pe care circulă UT sau ECT necesar.

Deoarece un LM este definit de interconexiunea O-UT, rezultă că un LM

poate avea unul sau mai multe posturi de lucru/control/manipulare/așteptare/
depozitare, corelat cu gradul de automatizare a UT respective, sau dacă UT este
foarte complex și necesită a fi servit de mai mulți O în cadrul LM considerat.
Deoarece la majoritatea UT spațiile ST sunt deplasabile, se poate defini la
orice post de transformare PT a spațiului de transformare caracteristic postului
STPT, delimitat de suprafața ce mărginește volumul maxim în care poate fi
realizată deplasarea ST.
 Pentru inginerul industrial, proiectarea proceselor de producție constituie o
problemă cu atât mai complexă cu cât diversitatea operațiilor și gradul de
integrare a producției în întreprindere sunt mai mari, cu cât câștigarea
competiției în piață/segmentul de piață impune optimizarea sistemelor de
producție.
Proiectele de procese de producție se elaborează în mai multe variante, din
care în final se alege multicriterial varianta optimă/suboptimă, folosind criterii de
decizie flexibilitatea, poziția în piață, eficiența economică etc.
 În proiectare, este importantă reprezentarea schematică a proceselor de
producție - scheme de proces:
- Simbolurile (standardizate) – figura 3;
- Schema de asamblare detaliată SAD, care se elaborează în ordine
inversă, de la subansamblul A1 la subansamblurile S-A 1-1, 1-2 etc., la reperele
R 1-1-1, 1-1-2 etc., permițând reflectarea foarte clară a structurii constructiv-
tehnologice a produsului;
- Schema procesului de producție SPP, elaborată în corelație cu SAD,
începând cu reperul de bază R 1-1-1 pe care, treptat, se construiește prin
asamblare produsul considerat; în cele mai multe cazuri SPP reflectă doar
operațiile de fabricare și control necesare, fiind corelată cu documentația
tehnologică de fabricare și control DTFC;
- Graficul circulației produsului GCP, elaborat în corelație cu SAD, SPP,
DTFC și cu amplasamentul proiectat/real al posturilor de transformare, respectiv
al LM în cadrul clădirii industriale sau al planului general al întreprinderii
considerate.
Întrebări ?