ANALIZA MODELULUI

DE STUDIU
1
 DEFINIȚIE

Studiul de model este un examen specific specialităţii ortodontice,

el fiind indispensabil stabilirii unui diagnostic ortodontic corect și a unui plan
de tratament.
Modelul trebuie să permită studiul arcadelor dentare, al arcadelor
alveolare și al relaţiilor de ocluzie.
Datele culese din studiul de model se pot prelucra şi stoca prin
tehnici moderne de calcul, permiţând analize complexe pe loturi mari de
bolnavi.

2
 În analiza anomaliilor dento-
maxilare, examenul modelelor de
studiu joacă un rol deosebit, atât in
stabilirea diagnosticului, cât şi în
stabilirea strategiilor de tratament.

3
 Analiza modelului de studiu priveşte atât situaţia
de fapt, cât şi posibilitatea de prognostic a evoluţiei
arcadelor alveolo-dentare, cu privire la trecerea de la
dentiţia mixtă la cea definitivă.
Pentru unele dintre aprecieri, valorile măsurate vor
fi comparate cu valori teoretic normale, în vederea
stabilirii unui ghid de apreciere a modificărilor. Aceste
valori teoretic normale, au drept referinţă, de regulă,
dimensiunile mezio-distale ale dinţilor din zonele frontală
sau laterală, superioară sau inferioară.

4
În ciuda inconvenientelor de ordin funcţional,
examenul de model rămâne de neînlocuit,
permiţând atât o vizualizare foarte clară a
fiecărei arcade în parte (proces alveolo-
dentar), cât şi o viziune tridimensională a
relaţiei statice dintre cele două arcade.

5
 Modelele vor fi examinate:

- în raport cu un (de referinţă pentru toate

modificările transversale);
- în raport cu un (de referinţă pentru
modificările sagitale);
- în raport cu un , perpendicular pe
celelalte două, care trece la nivelul planului de ocluzie
(de referinţă pentru modificările verticale).

6
PLANURILE ANALIZEI DE MODEL

7
 Primele lucruri pe care le analizăm pe
model sunt: numărul, felul, forma şi poziţia
dinţilor, gradul lor de aliniere sau de malpoziţie
şi, eventual bilanţul spaţiului necesar pentru
alinierea dentară.
Se precizează poziţia vestibulară sau
palatinală a fiecărui dinte în parte, marcându-
se excesul sau lipsa de spaţiu de pe arcadă.

8
 Rotaţiile se descriu în funcţie de faţa dintelui
deplasată de pe linia arcadei. Astfel, se întâlnesc:
deplasarea feţei meziale, a celei distale sau a ambelor
feţe, specificându-se valoarea rotaţiei (exprimată în
grade). Şi în acest caz trebuie determinat necesarul de
spaţiu pentru aliniere.

Se apreciază, de asemenea, gradul de adâncime

a boltei (plată, medie sau ogivală), prezenţa sau
absenţa torusului palatin.

Se poate măsura şi adâncimea maximă a bolţii,

de la punctul cel mai decliv până la nivelul planului de
ocluzie.
9
TIPURI DE MALPOZIȚII DENTARE

• A. distoînclinare
• B. mezioînclinare
• C. linguoînclinare
• D. vestibuloînclinare
• E. meziopoziție
• F. distopoziție

10
TIPURI DE MALPOZIȚII DENTARE

• G. entopie
• H. ectopie
• I. infrapoziție
• J. suprapoziție
• K. rotație
• L. transpoziție

11
 Modelele de studiu pot fi şi de tip gnatostatic.
Acestea au soclurile orientate după planurile faciale.

12
13
14
15
16
17
18
19
20
 a soclului superior reprezintă orizontala de
la Frankfurt, ale soclurilor reprezintă planul
medio-sagital, iar reprezintă planul orbito-frontal
al lui Simon.
Realizarea acestor modele presupune folosirea unor
conformatoare speciale, legate de un arc facial asemănător celui
folosit la articulatorul Hanau, pentru a putea aşeza arcada
superioară în raport cu planurile faciale.
Acestei metode i-a fost asociată şi trasarea liniilor de
simetrie pe soclul modelelor, pentru a putea aprecia simetria
sagitală şi transversală a arcadelor.

21
Analiza sagitală şi transversală a arcadelor

22
 Forma şi simetria arcadelor
Forma normală a arcadelor temporare este de semicerc.
Arcadele normale ale dinţilor definitivi au forme diferite: de
parabolă pentru arcada superioară şi de hemielipsă pentru arcada
inferioară.
Simetria arcadelor se apreciază faţă de linia mediană si
poartă denumirea de „simetrie transversală”, iar simetria faţă de
planurile perpendiculare pe linia mediană se numeşte „simetrie
sagitală”.
În plan transversal se fac aprecieri cu privire la dezvoltarea
arcadelor faţă de linia mediană şi simetria elementelor omoloage
(dreapta/stânga) faţă de aceasta.

23
24
 În plan sagital se apreciază, pe de-o parte,
alunecarea spre mezial a grupelor dentare laterale, iar
pe de altă parte, simetria dintre proiecţia pe linia
mediană a reperelor omoloage.
De regulă, asimetriile transversale le însoţesc pe
cele sagitale, accentuând incongruenţa dento-
alveolară.

25
26
 Linia mediană a arcadei superioare se duce
printr-un punct situat între perechea a II-a de rugi
palatine, pe rafeul median şi mijlocul distanţei dintre
foveele palatine.
Linia mediană trece prin papila retroincisivă şi
frenul labial superior.
Linia mediană a arcadei inferioare se duce prin
frenul lingual.

27
 Simetria arcadelor se pune în evidenţă, de regulă,
cu simetroscopul. Acesta este reprezentat de o reţea
milimetrică trasată pe o folie transparentă.
Simetroscopul se aplică ocluzal pe arcadele
dentare, astfel încât linia mediană (mai evidentă) să se
suprapună cu linia mediană a modelului.
Examinarea se face astfel încât operatorul să
privească perpendicular pe feţele ocluzale ale dinţilor
prin intermediul simetroscopului.
Reperul examinat de o parte a arcadei se
raportează la linia mediană şi la reperul omolog

28
 Un element deosebit de important în examinarea
simetriei arcadelor îl reprezintă aprecierea modificării
poziţiei liniei interincisive superioare sau inferioare faţă
de linia mediană corespunzătoare.

29
30
 Forme patologice de arcadă
Arcadele pot fi modificate simetric sau asimetric, în plan
sagital sau transversal, prin schimbarea poziţiei dinţilor în cadrul
şirului.
Dintre modificările simetrice, se enunţă cele în plan
transversal:
- arcada în „V”, îngustată anterior;
- arcada în „Ω”, îngustată în zona medie;
- arcada în „U”, îngustată în zona posterioară;
- arcada în „pentagon”, în care cele două grupuri frontale
sunt aşezate în vârf de săgeată, marcând o îngustare accentuată în
zona incisivă.

31
32
 Arcadele îngustate pot fi şi alungite, ceea ce face ca
aceste forme să fie şi mai evidente.
În plan sagital, modificările simetrice întâlnite cel mai
frecvent sunt reprezentate de arcadele scurtate:
- în „trapez”, ce poate avea latura frontală scurtă numai la
nivelul incisivilor centrali, iar zonele laterale în linie dreaptă;
- o altă variantă a arcadei în „trapez” este cea cu o zonă
anterioară lată, ce cuprinde zona canin-canin si zonele laterale în
linie dreaptă.

33
 Există posibilitatea ca cele două arcade să fie modificate în
acelaşi timp în cele două planuri (sagital şi transversal), simetric sau
asimetric, cu numeroase incongruenţe, ceea ce le face să fie
denumite „arcade asimetrice cu o formă spre.....”, încercându-se
încadrarea într-o formă cât mai apropiată de cele descrise anterior.

34
 La examenul arcadelor dento-alveolare se
apreciază pe model congruenţa dintre mărimea
suportului alveolar şi mărimea arcadelor dentare. În
aceste condiţii, există două situaţii limită :
- baza apicală este mai mică decât baza
coronară, dinţii fiind, de regulă, în vestibulo-înclinaţie;
- baza apicală este mai mare decât baza
coronară, dinţii fiind, de regulă, în palato-înclinaţie.

35
Analiza dezvoltării arcadelor alveolare

36
 Pentru a asigura o suficientă dezvoltare şi o
aliniere dentară corectă, arcadele trebuie să aibă o
anumită lungime şi o anumită lăţime în raport cu
dimensiunea dinţilor şi a feţei.
Astfel, vom măsura dinţii, arcadele, bazele
maxilarelor şi faţa şi vom compara valorile obţinute,
pentru a afla care dintre ele se dezvoltă insuficient,
normal sau prea mult în raport cu celelalte.
Aprecierea dezvoltării arcadelor alveolo-dentare
în planurile sagital şi transversal se face folosind indicii
arcade-dinţi raportaţi la lungimea şi lăţimea acestora.

37
 Şcoala franceză (M. Chateau) consideră că,
măsurătorile de model sunt doar o expresie a simţului
clinic şi că ele pot înlocui, într-o anumită măsură,
experienţa clinică, pentru ortodonţii începători.
De asemenea este considerată periculoasă
folosirea acestor măsurători de către persoane
neavizate.
Măsurătorile de model au la bază trei reguli:
- trebuie ştiut de la început că pot exista erori de
măsurare;
- trebuie cunoscută variaţia normală;
- absolutizate măsurătorile fără a fi corelate cu
examenul clinic.

38
 Indicele Pont
Pont raportează lăţimea arcadelor, măsurată la
nivel premolar şi molar, precum şi lungimea la nivel
premolar, la suma diametrelor maxime ale celor patru
incisivi superiori.
Această valoare se defineşte ca o suma incisivă şi
se notează cu şi are valori normale cuprinse între 28
mm şi 34 mm.

39
Astfel definim:
- , când suma incisivă este
cuprinsă între aceste valori;
- , când suma incisivă este mai
mică de 28 mm;
- , când suma incisivă este mai
mare de 34 mm.
Autorul oferă formulele de calcul pentru aceşti
indici în funcţie de valoarea SI, precum şi reperele de
pe arcada dentară între care se măsoară.
Valoarea calculată (ideală) este raportată la cea
reală (masurată).

40
 Indicii calculaţi sunt :
IP = ip = (SI ×100) / 80 (pentru ambele arcade);
IP= diametrul interpremolar superior; ip=diametrul interpremolar
inferior
IM = im = (SI×100) / 64 (pentru ambele arcade);

IM= diametrul intermolar superior; im=diametrul intermolar inferior

LP = IP / 2 (pentru arcada superioară);

LP= lungimea premolară superioară

lp = (IP / 2)-2 (pentru arcada inferioară);

lp= lungimea premolară inferioară

41
 Reperele pentru indicii măsuraţi sunt :
- se măsoară, pentru arcada
superioară, din centru suprafeţei ocluzale a primului premolar, de-o
parte si de alta, iar pentru arcada inferioară, din punctul cel mai
vestibular al punctului de contact dintre premolari, de-o parte şi de
alta;
- se măsoară, pentru arcada superioară,
din foseta centrală a molarului unu superior, de-o parte şi de alta, iar
pentru arcada inferioară, din vârful celui de-al doilea cuspid
vestibular al molarului unu inferior, de-o parte şi de alta.
- se măsoară de la
punctul incizal superior, pe linia mediană, până la intersecţia cu IP
superior;
- se măsoară de la
punctul incizal inferior, pe linia mediană, până la intersecţia cu ip
inferior.
Se iau în considerare diferenţele care depăşesc 1,5-2 mm
42
43
44
 Indicii nu au semnificaţie în condiţii de micro-
/macrodonţie, absenţa sau malpoziţia dinţilor de reper
sau meziopoziţii generalizate.
Chateau adaugă, pentru aprecierea dezvoltării
sagitale a arcadelor, lungimea posterioară, măsurată
pe linia mediană la faţa mezială a molarului unu, cel
mai distal situat.
Valoarea ideală este calculată pornind tot de la
suma interincisivă :
IM = SI × 0,83 ( pentru arcada superioară)
im = (SI × 0,83)-4 (pentru arcada inferioară)

45
 Indicii lui Pont sunt de neutilizat în
ortodonţia fixă.
Măsurătorile realizate după această
tehnică conferă date ce permit aprecierea
incongruenţei arcadei atât în plan sagital, cât şi
transversal şi instituirea terapiei funcţionale.

46
 Indicele lăţimii arcadă – faţă al lui Izard
Acest indice defineşte lăţimea maximă a arcadei
superioare ca fiind jumătate din diametrul bizigomatic
osos.
Lăţimea maximă a arcadei superioare se măsoară
pe modelul de studiu între feţele vestibulare ale
molarilor, făcând abstracţie de anomaliile izolate, de
poziţie, pe care le prezintă.
Diametrul bizigomatic cutanat se măsoară cu un
compas facial la 2-3 cm anterior de conducturile
auditive externe. Din această valoare se vor scădea 10
mm, adică grosimea tegumentelor, obţinându-se astfel
diametrul bizigomatic osos.

47
 Analiza lungimii sectoarelor laterale. Distanţa 2-6
Schwarz
Măsurătorile sagitale efectuate în dentiţia mixtă, la
nivelul zonelor laterale, atât la arcada superioară, cât şi
la cea inferioară, între faţa distală a incisivului lateral şi
faţa mezială a molarului de 6 ani reprezintă distanţa 2-6.
Estimarea acestei dimensiuni va servi la aprecierea
necesarului de spaţiu în vederea erupţiei, în condiţii
optime, a caninului şi a celor doi premolari, pe partea
respectivă.

48
49
 Aprecierea are la bază valori statistice de corelaţie cu suma mezio-
distală a lăţimii dinţilor anteriori. Astfel, Schwarz propune ca valori medii
pentru sectoarele laterale, următoarele :

BĂIEŢI FETE

MAXILAR 21,9mm 21,1mm

MANDIBULĂ 21,5mm 20,7mm

Moyers raportează distanţa necesară erupţiei caninului, premolarului

unu si a premolarului doi la suma incisivă inferioară, cu o probabilitate de
75%.
La compararea dimensiunilor măsurate cu cele din tabel, trebuie luate in
calcul şi incongruenţele zonei anterioare, care se adaugă la necesarul de
spaţiu.
50
51
52
 Perimetria Nance
Aprecierea spaţiului necesar în dentiţia definitivă
poate fi făcută pentru fiecare arcadă, comparându-se
dimensiunea mezio-distală a dinţilor din zona anterioară.
Această perimetrie se efectuează cu ajutorul unei
lame elastice gradate, aplicată deasupra modelului, cu
care se evaluează lungimea crestei alveolare, de la faţa
mezială a molarului de 6 ani la faţa mezială a molarului
de 6 ani omolog.
Determinările se fac atât la maxilar cât şi la
mandibulă. Dimensiunea obţinută se compară cu suma
diametrelor mezio-distale ale celor 10 dinţi maxilari sau
mandibulari, din zona anterioară şi medie.

53
54
 Efectuând această perimetrie, vom
putea aprecia:
- dacă este suficientă capacitatea
maxilarelor;
- dacă molarii nu sunt în meziopoziţie;
- dacă arcadele sunt suficient de largi
pentru a permite o aliniere dentară
corectă.

55
 Analiza Bolton (Discrepanţa Bolton)
Studiază raportul dintre suma diametrelor mezio-distale ale dinţilor superiori
faţă de cei inferiori. Analiza priveşte două aspecte :
- compararea sumei diametrelor maxime ale incisivilor, caninului şi
premolarului unu de pe ambele arcade;

suma diametrelor dinţilor mandibulari

----------------------------------------------------- × 100 = 91,3% (±0,26)
suma diametrelor dinţilor maxilari

- compararea sumei diametrelor maxime ale grupurilor frontale

superior şi inferior ( în care este inclus şi caninul);

suma diametrelor frontalilor mandibulari

---------------------------------------------------------- × 100 = 77,2% (±0,22)
suma diametrelor fontalilor maxilari

56
57
 Distanţa intercanină
Datorită rolului deosebit al ghidajului canin în perioada de
dezvoltare atât în ocluzia statică, cât şi în dinamica mandibulară, este
necesară aprecierea obiectivă a poziţiei caninilor şi a distanţei intercanine.
Aceasta, corelată cu celelalte măsurători, poate aduce date decisive
privind planul de tratament.
Distanţa intercanină se măsoară din vârful caninului, de-o parte şi
de alta, atât pentru arcada superioară, cât şi pentru arcada inferioară.
Datele obţinute se compară cu valorile din tabele (după Van der Linden)
pentru vârstele cuprinse între 4 şi 14 ani (vârstă la care autorul consideră
această distanţă stabilizată).

58
 Analiza spaţiului total
Aprecierile se fac la nivelul arcadei inferioare, întrucât se
consideră că ea defineşte cel mai bine, datorită inserţiilor
musculare de vecinătate, limitele matricei funcţionale.
Analiza va împărţi arcada inferioară în trei zone:
- – cuprinde incisivii centrali, incisivii
laterali şi caninii;
- – cuprinde premolarul unu, premolarul doi şi
molarul unu;
- – cuprinde molarul doi şi molarul trei.
În fiecare dintre aceste zone, elementele sunt reperate şi
cuantificate în valori algebrice, indicând deficitul sau surplusul.
Suma deficitului sau a surplusului celor trei zone exprimă deficitul
sau surplusul total pentru echilibrarea anomaliei.

59
 Analiza verticală a arcadelor

Din punct de vedere absolut, planul de ocluzie defineşte

poziţia relativă a dinţilor unul în report cu celălalt, în plan vertical.
Analiza verticală a arcadelor se referă la planul orizontal
apreciat la nivelul cuspizilor dinţilor laterali şi a muchiilor dinţilor
incisivi.
Astfel se evidenţiază poziţia unui dinte sau a unui grup de
dinţi, care pot fi plasaţi cu vârful cuspidului/muchia incizală pe
planul de ocluzie ( ) sau dintele poate să nu
ajungă la planul de ocluzie ( ) sau, din contră, să
depăşească planul de ocluzie ( ).

60
 În timpul dezvoltării, modificările unor grupe de
dinţi în plan vertical marchează existenţa unei
incongruenţe şi determină sau întreţin anomalii dento-
maxilare. Dintre acestea, cea mai incriminată este
.
Analiza modificărilor în plan vertical se face
aşezând modelele pe suprafeţe perfect plane, cu care
se materializează planul de ocluzie şi măsurând
abaterile.

61
 În ceea ce priveşte aprecierea dezvoltării sagitale a arcadelor
alveolo-dentare, dacă măsurătorile indică dimensiuni mai mici cu mai mult
de 1-2 mm decât cele calculate, concluzia va fi de ;
dacă, dimpotrivă, măsurătorile vor indica dimensiuni mai mari cu 1-2 mm
decât cele calculate, concluzia va fi de .
Într-un mod asemănător se va concluziona şi pentru dezvoltarea
transversală a arcadelor alveolo-dentare, care pot fi (valoarea
reală este mai mică decât valoarea calculată) sau (valoarea reală
este mai mare decât cea calculată).

62