Sunteți pe pagina 1din 15

PREVIZIUNE ȊN DOMENIUL LOGISTIC.

PRINCIPII. TEHNICI DE PREVIZIUNE


1. Previziunea – atribut esenţial al managementului marketingului. Concepte de bază. Curente şi
tendinţe în gândirea previzională.
Creşterea continuă a complexităţii vieţii economico-sociale, a mediului în care agenţii economici
îşi desfăşoară activitatea a impus realizarea unor studii prospective care să asigure un grad ridicat de
certitudine eficienţei activităţilor viitoare.
Cercetările prospective realizate la toate nivelurile – organisme internaţionale, naţionale, corporaţii,
firme – au la bază un solid fundament ştiinţific şi un aparat matematic şi informaţional bine puse la
punct.
Studii cu caracter de prognoză au apărut încă din sec. XIX, dar de atunci au evoluat atât în ce
priveşte modul de punere a problemelor, cât şi în ce priveşte tehnicile folosite.
Astfel, studiile previzionale au plecat iniţial de la estimarea vânzărilor în perspectivă pentru unele
produse agricole şi industriale.
În continuare, analizele s-au extins la nivel de întreprindere, pentru a se trece apoi la prognoza
evoluţiei unor trusturi, ramuri şi chiar a economiilor naţionale. Utilitatea studiilor respective a condus la
elaborarea de prognoze pentru un grup de ţări, sub multiple aspecte: demografic, economic, social etc.
Dacă la început prognozele constituiau o prelungire mecanică a tendinţelor din perioada anterioară,
treptat procedeele şi tehnicile utilizate s-au diversificat, azi dispunându-se de metode specifice atât unui
anumit domeniu sau fenomen, cât şi intervalului de timp pentru care se face prognoza (scurt, mediu,
lung).
Evoluţia favorabilă a tehnicii de calcul a permis elaborarea unor modele economico-matematice din ce
în ce mai complexe cu luarea în considerare a unui număr mare de variabile ca caracterizează
interdependenţele din economie, precum şi dintre acest domeniu şi altele (economie – ecologie,
economie – social etc.).
Multitudinea deciziilor privitoare la politica de marketing a oricărei firme, presupune realizarea unor
studii de prognoză asupra variabilelor de marketing, mergând până la segmente de beneficiari – ca
purtători ai cererii.
În esenţă, previziunile de marketing reprezintă estimări ale nivelurile variabilelor de marketing în
perioadele viitoare; altfel spus previziunile de marketing sunt încercări de prevedere a viitorului
variabilelor de marketing pe baza examinării trecutului acestora[1].
O serie de specialişti[2] apreciază că în prezent asistăm la o degradare a actualului, sub imperiul
unui şoc al viitorului, un şoc al schimbărilor rapide şi profunde, care trebuie anticipate, fie şi în liniile
sale mari, fundamentale, pentru a se reduce la minimum pericolele care pândesc societatea umană.
În literatura de specialitate se întâlnesc o serie de termeni specifici domeniului, al căror înţeles crează încă confuzii.
Previziunea (de la franţuzescul prévision) înseamnă anticiparea apariţiei şi evoluţiei unor fenomene,
procese şi evenimente pe baza studierii acestora în trecut şi a situaţiei prezente. Această anticipare
presupune menţinerea legilor obiective în context temporar şi spaţial. Termenul este o categorie
generică, acoperind toate modalităţile de abordare a problemelor viitorului.
Prognoza (din grecescul prognosis, în care pro = înainte şi gnosis = a cunoaşte), are cea mai largă
răspândire, semnificând evident, a cunoaşte dinainte, a anticipa. Ea reprezintă evaluări probabile,
stabilite în mod ştiinţific, asupra evoluţiei cantitative şi calitative într-un anumit domeniu şi interval de
timp.
Prognozele reprezintă rezultatele unor cercetări care urmăresc să stabilească stări posibile şi probabile
într-un viitor determinat, care constituie orizontul prognozei, ţinând seama de evoluţia istorică, de
ipotezele luate în considerare şi de probabilitatea de atingere a cestor stări.
O serie de specialişti apreciază că cei doi termeni prezentaţi mai sus sunt sinonimi.
Predicţia (de la latinescul predictio şi franţuzescul prédiction), constituie stabilirea evoluţiei viitoare, în
domeniul studiat, afectată de un grad de încredere absolut, deci bazată pe o cunoaştere sigură a
dinamicii şi comportamentului proceselor studiate. În sfera economică, sunt puţine domenii în care se
pot elabora predicţii, mai ales pe termen lung.
Proiecţia (de la latinescul projectio), este o previziune sub formă cantitativă, fondată pe ipoteza că
evoluţia se va desfăşura în viitor ca o simplă prelungire a tendinţelor din trecut. De regulă, termenul este
asociat unei extrapolări mecanice a evoluţiei trecute şi coincide rareori cu realitatea economică.
Prospectiva (de la franţuzescul prospective), constituie studiul evoluţiei viitorului pornind de la ipoteza
că acesta poate fi orientat, ceea ce comportă ca deciziile actuale să fie luate în concordanţă cu cerinţele
ce decurg din imaginea formată despre viitor. Fondatorul acestei metode este filosoful francez Gaston
Berger.
Prognostica (de la termenul german prognostikeit), este o previziune bazată numai pe reflecţie, pe
intuiţie şi gândire, fără o fundamentare ştiinţifică şi fără o analiză a posibilităţilor de realizare materială a
prevederilor.
Încercând o sinteză, putem spune că prognoza constituie evaluarea probabilă, stabilită în mod ştiinţific, a
evoluţiei cantitative şi calitative, într-un anumit domeniu şi pentru un interval de timp delimitat de
orizontul de prognoză. Ea constituie o cercetare ştiinţifică urmărind să estimeze stările probabile în
evoluţia unor activităţi, etapele intermediare şi probabilitatea de atingere a acestor stări, corespunzător
ipotezelor luate în considerare.
Trebuie subliniat conţinutul de probabilitate al prognozelor, ceea ce le conferă un grad de incertitudine.
Dintre termenii care se utilizează frecvent în activitatea de prognoză sunt de menţionat:
Obiectiv economic, care constă în rezultatele urmărite a se obţine la orizontul prognozei prin deciziile
care se vor lua.
Fenomen economic3, elemente, legături sau forme de manifestare ale vieţii economice care apar la
suprafaţa realităţii economice, fiind direct sesizabile de către oameni. El exteriorizează, dezvăluie sau
pune în relief elemente de profunzime care nu se văd şi care ţin de producţie, de structuri ale acesteia, de
organizarea şi conducerea economiei etc.
Proces economic, succesiunea de activităţi complexe, în cadrul cărora se crează şi se consumă bunuri
materiale. Cu alte cuvinte, întreg sistemul de activităţi la care participă şi cu care se înscriu, prin funcţiile
lor, toţi agenţii economici.4
Politica economică, constă în ansamblul măsurilor şi reglementărilor din diferite domenii (financiar,
valutar, comercial, investiţional etc.), legate de aplicarea opţiunilor făcute.
Politica economică este o acţiune conştientă a puterii publice şi se adoptă pentru o anumită perioadă,
corespunzător condiţiilor, obiectivelor şi restricţiilor acesteia.
Strategia economică, constă din ansamblul politicilor şi metodelor adoptate în cadrul unui
comportament pe o perioadă lungă de timp, urmărind atingerea unor obiective majore la nivelul firmei,
ramurii sau chiar a economiei naţionale.

2. Principiile şi obiectivele activităţii previzionale

În economia de piaţă, planul şi prognoza trebuie să contribuie la informarea şi orientarea


agenţilor economici asupra tendinţelor manifestate pe plan naţional şi internaţional, astfel încât aceştia
să-şi fundamenteze deciziile în cunoştinţă de cauză.
În acest context, rezultă că prognozele, prin clarificările pe care le aduc la orizontul de prognoză, trebuie
să contribuie la diminuarea incertitudinii referitoare la perspectiva dezvoltării fiecărui agent economic
şi, evident, a riscului.
Indiferent cum se va numi societatea viitorului şi tipul de dezvoltare corespunzător, este evident că
previziunile vor trebui să abordeze, în toată complexitatea ei, triada economic-social-ecologic. O serie de
specialişti consideră că societatea viitorului trebuie să se bazeze pe un echilibru trivalent al sistemelor
menţionate.

Obiectivele generale ale previziunilor pentru fiecare sistem menţionat mai sus trebuie să fie:
a) pentru sistemul economic:
– maximizarea cantităţii de bunuri şi servicii produse la nivelul tehnosferei;
– maximizarea eficienţei utilizării resurselor;
– adaptarea tehnologiilor la fluxurile de resurse şi reprocesarea produselor deşeu.
b) pentru sistemul social:
– alocarea echitabilă a bunurilor şi serviciilor între partenerii contractului social, la nivel local,
naţional şi global;
– antrenarea adecvată a tuturor membrilor societăţii la procesul socio-economic;
– menţinerea diversităţii culturale, ca suport al posibilităţii de adaptare a sociosferei la
modificarea condiţiilor geo-socio-economice.
c) pentru sistemul ecologic:
– menţinerea biodiversităţii, ca suport al posibilităţilor de adaptare a biosferei la modificarea
condiţiilor geoclimaterice;
–respectarea mecanismelor de autoreglare şi a duratelor ciclurilor naturale, la nivelul biosferei.
Trebuie menţionat faptul că, pentru armonizarea obiectivelor specifice fiecărui sistem, la nivel
general există şi o serie de obiective de coordonare.
Putem aprecia că pentru sistemul economic obiectivele menţionate corespund principiilor
raţionalităţii şi eficienţei.
În contextul conturat mai sus este evident că orice prognoză la nivel macroeconomic va trebui să
conţină un sistem de obiective, în care obiectivul economic cost-eficienţă nu va putea fi atins fără
respectarea obiectivelor celorlalte sisteme.
Rolul prognozelor în economia de piaţă va fi unul în creştere, având în vedere, pe de o parte,
diversificarea intereselor agenţilor economici şi dorinţa acestora de realizare a obiectivelor individuale
(creşterea profitului) şi, pe de altă parte, necesitatea asigurării coerenţei şi continuităţii dezvoltării, în
concordanţă cu interesul naţional şi cu obiectivele sistemelor neeconomice menţionate.
Totodată, cu ajutorul prognozelor se va urmări identificarea unor puncte critice care pot să apară în
evoluţia viitoare, atât în plan economic (epuizarea unor resurse), cât şi social (efectele creşterii
demografice) şi ecologic (efectele creşterii temperaturii, rezervele de apă potabilă).

La nivel macroeconomic, previziunile trebuie să pornească de la cerinţele exprimate pe piaţă, direct


sesizabile sau intuite pentru viitor, şi să se finalizeze cu verificarea gradului în care oferta va reuşi să
satisfacă cererea. Dacă cererea nu este acoperită se impun studii suplimentare, analize complexe şi
reluarea procesului previzional până la satisfacerea cererii.

În previziunile macroeconomice, obiectivele se fundamentează pe principii economice, iar măsurile


preconizate pentru atingerea acestora vor fi de natura pârghiilor economico-financiare şi nu
administrativ-birocratică.

Având în vedere rolul esenţial al prognozelor de a servi cerinţelor de elaborare şi fundamentare a


strategiilor şi politicilor economico-sociale acestea trebuie să evidenţieze situaţia şi tendinţele de
evoluţie pe plan intern şi internaţional, să prevadă măsurile pentru funcţionarea corespunzătoare a
sistemului economic naţional, autoreglarea acestuia în cazul apariţiei unor disfuncţii.

În lucrările de prognoză la nivel macroeconomic se impune integrarea unui sistem de protecţie


împotriva riscurilor posibile, constând în mijloace materiale şi băneşti de intervenţie, în special în
domeniul social.
Etapele fundamentale ale elaborării previziunilor

Se pot delimita etapele care trebuie parcurse pentru elaborarea previziunilor, indiferent de domeniul
unde se realizează acestea. Enumerându-le, în succesiune logică, aceste etape sunt:
1) Stabilirea obiectului previziunii;
2) Fixarea perioadei de timp pentru care se elaboreaza previziunea (orizontul prognozei), precum şi
al gradului de detaliere al acesteia (global sau pe fiecare produs în parte).
3) Colectarea şi evaluarea fondului de date necesar elaborării previziunii;
4) Alegerea metodei de previziune (realizată în general în funcţie de datele disponibile);
5) Elaborarea propriu-zisă a previziunilor;
6) Alegerea modalităţii de prezentare a rezultatelor previziunii (alegerea din multitudinea de
alternative a variantei cele mai probabile; prezentarea rezultatelor sub forma unor scenarii - pesimist,
realist, optimist; prezentarea sub forma de interval de încredere etc.)
7) Evaluarea acurateţei metodei utilizate prin compararea valorilor prognozate cu datele reale odata
ce acestea devin disponibile (etapa foarte utilă în selectarea ulterioară a metodei celei mai potrivite).

Forme si categorii de previziune

În funcţie de lungimea orizontului de previziune, pot exista:


previziuni pe termen foarte lung (poate fi pe 30 de ani sau chiar mai mult – vezi compania Shell) ;
previziuni pe termen lung (de obicei între 3 si 10 ani) ;
previziuni pe temen mediu (cuantificat în luni sau trimestre dar poate sa ajungă şi pâna la 1 sau 2 ani);
previziuni pe termen scurt ( la nivel de zile sau săptămâni)
previziuni pe termen foarte scurt ( 1 oră, 10 minute, 5 minute etc. – specifice tranzacţiilor bursiere) ;
Trebuie precizat faptul că nu se pot stabili bariere ferme în delimitarea lungimii unui orizont de previziune
acestea depinzând foarte mult de domeniul de activitate (ceea ce pentru o companie cu producţie
industrială reprezintă un termen scurt ,pentru un fond de investiţii financiare poate reprezenta un termen
lung).
În funcţie de gradul de agregare a rezultatelor, putem avea:
previziuni sintetice (globale), previziunea se face pe cifra de afaceri totală;
previziuni analitice (detaliate), previziunea se face pe fiecare produs în parte;
În funcţie de natura informatiilor utilizate în procesul previzional sunt utilizate următoarele metode:
a) cantitative
Extrapolarea seriilor de timp ;
Metode econometrice;
Inteligenţă artificială (reţele neuronale şi algoritmi genetici) ;
Analiza tehnică (specifică tranzacţiilor bursiere) ;
Indicatori de anticiparea a ciclurilor economice ;
b) calitative (subiective/intuitive)
Simulare prin roluri ;
Grupuri de interactiune (Brainstorming, Delphi etc.);
Anchete statistice ;

În funcţie de aria lor de acoperire pe diverse domenii există:


a) metode generale de previziune
Extrapolarea seriilor de timp ;
Metode econometrice;
Inteligenţa artificială (reţele neuronale şi algoritmi genetici);
Simulare prin roluri;
Grupuri de interacţiune ;
Anchete statistice ;
b) metode speciale de previziune
Analiza tehnică (specifică tranzacţiilor bursiere);
Previziunea situaţiei financiare la nivel de întreprindere (bilanţ , cont de profit şi pierdere, flux de
numerar) ;
Indicatori de anticiparea a ciclurilor economice (la nivel macroeconomic) ;
Previziuni de marketing (intenţiile şi preferinţele consumatorilor, pieţe test etc.)

5. Metodologia elaborării prognozelor. Clasificări. Tipuri generale de metode

Deşi nu există o unanimitate asupra caracterului de ştiinţă al prognozei, întâlnim un larg consens în ceea
ce priveşte importanţa metodologiei sale.
Astfel, E. Jantsch, care nu aderă la ideea unei ştiinţe a viitorului, face în lucrarea sa Technological
Forecasting in Perspective (tradusă şi în limba română sub titlul Prognoza tehnologică, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1972), o amplă expunere metodologică.
Un alt exemplu îl constituie revista Analyse et Prévision care, deşi este dominată de concepţia lui B. de
Jouvenel asupra prospectivei (construcţia previzională este ceva similar unei arte a conjuncturii), publică
frecvent studii prin care se urmăreşte perfecţionarea metodelor ştiinţifice de cercetare a viitorului.
Este evident că numai bazându-se pe o metodologie ştiinţifică, activitatea de previziune poate conduce la
obţinerea unor rezultate plauzibile, utile luării unor decizii – la nivel micro, macro sau mondo-economic.
Metodologia este aceea care trasează frontiera dintre studiul neştiinţific sau elementar ştiinţific şi cel
ştiinţific privind studierea viitorului.
Metodologia cercetării ştiinţifice – în orice domeniu – reprezintă un ansamblu de principii, tehnici şi
instrumente care, împreună cu teoria metodei în ştiinţă, cu metodele concrete de acţiune şi cu principiile
organizatorice de desfăşurare a activităţii de cercetare, contribuie la buna desfăşurare a activităţii din
domeniul respectiv, la rezolvarea problemelor acestuia şi la progresul general al ştiinţei.
În cercetarea viitorului unui sistem economic trebuie să se ţină seama, în primul rând, de
particularităţile fenomenelor şi proceselor economice.
Metodologia prospectivă este strâns legată de obiectul de studiu, acesta putând fi definit în
diverse moduri.
Pentru prospectivă nu este caracteristic studiul static al evenimentelor şi al sistemelor– deşi
acesta este necesar într-o anumită etapă şi el trebuie temeinic realizat. Demersul prospectiv trebuie
orientat spre studiul dinamicii sistemelor analizate.
Comportamentul general al cercetărilor prospective bazate pe o metodologie ştiinţifică trebuie să
permită nu numai anticiparea unor evenimente pe baza evoluţiilor anterioare şi a unor legi specifice
domeniului cercetat, ci şi a unora noi, necunoscute, generate de dinamismul şi complexitatea
sistemului economic.
În stabilirea unei tipologii a cercetărilor prospective s-a pornit de la trei opţiuni fundamentale[1]:
a) al atitudinii faţă de obiectul cercetării;
b) al modurilor de cunoaştere;
c) al metodelor de investigare.
a) La nivelul atitudinii faţă de viitor sau a unor elemente ale acestuia, trebuie făcută opţiunea
între abordarea explorativă şi cea normativă.
Tratarea explorativă se bazează pe o evoluţie inerţială a sistemului cercetat ceea ce presupune o
atitudine pasivă din partea operatorilor în domeniu.
Tratarea normativă presupune parcurgerea drumului de la stările finale, considerate obiectivele
orizontului de prognoză, spre starea iniţială. În acest context se identifică o serie de stări controlabile
şi se presupune o atitudine activă din partea operatorului în domeniu.

Remarcă: Abordarea explorativă nu exclude şi utilizarea unor abordări normative. Totodată, nu trebuie
absolutizată nici una dintre abordări.
b) La nivelul modului de cunoaştere a obiectului cercetării previzionale se impune opţiunea între
tratarea intuitivă şi tratarea teoretică.
Trebuie subliniat de la început faptul că intuitiv, în acest context, nu are sensul de opus
cunoaşterii ştiinţifice. Evoluţiile recente au readus în prim plan intuiţia, redescoperind uriaşele
resorturi ale gândirii, ale experienţei netransmisibile – încă – obţinută în procesul practicii.
Distincţia clară între cele două tipuri de abordări constă în aceea că, în timp ce tratarea intuitivă
operează cu aspecte concrete ale universului cotidian, selectate spontan, nesistematic şi neformalizabil,
tratarea teoretică sau abstractă, apelează la abstracţiuni sistematice, mergând până la modele ale
realităţii şi dinamicii acesteia.
Şi la acest nivel – al modului de cunoaştere a obiectului cercetării previzionale – este valabilă o
remarcă de genul celei anterioare, respectiv faptul că cele două tipuri de abordări nu se exclud şi ele
trebuie folosite raţional, îmbinate.

c) La nivelul metodologiei de investigare previzională propriu-zisă trebuie făcută opţiunea între


abordarea morfologică şi cea sintetică.
Tratarea morfologică (numită şi analitică), presupune descompunerea sistemului ce constituie obiectul
cercetării previzionale în elemente considerate caracteristice, privite în relaţiile lor reciproce, studierea
şi previzionarea evoluţiilor individuale. Simpla asamblare a cercetărilor parţiale este considerată
suficientă pentru comportamentul domeniului respectiv. Rezultă că în această tratare se porneşte de la
componente spre întreg.
Tratarea sintetică porneşte de la aprecierea din teoria generală a sistemelor că întregul este mai mult
decât suma părţilor şi desfăşoară cercetarea viitorului având ca obiect de previziune ansamblul
sistemului.
Într-o viziune sistemică, abordarea morfologică şi cea sintetică trebuie să fie corelate şi integrate, în
practică ele fiind folosite simultan.
Din felul în care sunt făcute opţiunile rezultă 8 moduri distincte de a studia viitorul.
1. explorativ – intuitiv – morfologic
2. explorativ – intuitiv – sintetic
3. explorativ – teoretic – morfologic
4. explorativ – teoretic – sintetic
5. normativ – intuitiv – morfologic
6. normativ – intuitiv – sintetic
7. normativ – teoretic – morfologic
8. normativ – teoretic – sintetic
De menţionat faptul că în literatura de specialitate sunt propuse şi alte tipologii, diferenţele dintre
ele fiind de nuanţă şi nu de esenţă.
Principalele metode utilizate în prezent în activitatea previzională sunt:
1. Metoda extrapolării, care se bazează, în forma generală, pe ipoteza că evoluţia viitoare a
fenomenului sau procesului studiat va fi dominată de aceleaşi legi ca şi în trecut şi că se vor păstra
aceleaşi condiţii pentru factorii determinanţi ai acestuia. Această metodă sugerează o dinamică inerţială,
viitorul fiind o extensie a trecutului şi prezentului.
În practică, metoda extrapolării îmbracă mai multe forme:
– extrapolarea analitică unifactorială;
– extrapolarea fenomenologică unifactorială;
– extrapolarea sistemelor multifactoriale;
– extrapolarea pe curbe înfăşurătoare.
Problemele care apar în cazul utilizării acestei metode se referă la:
– identificarea variabilelor;
– stabilirea relaţiilor funcţionale,
– testele de semnificaţie.
2. Metoda morfologică este o metodă de explorare care constă în descompunerea pe elemente de
bază a obiectului cercetat, estimarea evoluţiei viitoare a componentelor individuale şi combinarea
tuturor stărilor posibile, stabilindu-se astfel viitori posibili.
În acest mod se pot sugera caracteristici ale unor produse, de exemplu, care nu sunt încă
realizate, dar care sunt posibile şi care pot fi avute în vedere pentru cercetări ulterioare (tehnice,
tehnologice etc.).
Tehnica morfologică nu implică întotdeauna cuantificarea elementelor.
3. Metoda scenariilor constă în construirea unor secvenţe logice de evenimente care arată cum,
pornind de la prezent, poate lua naştere, pas cu pas, viitorul. Generarea unor scenarii nu presupune
neapărat utilizarea unor tehnici cantitative şi a unor măsuri riguroase.
Utilizată pentru realizarea de viitori posibili pornind de la evoluţii anterioare şi prezente, metoda
are aspect explorativ. Folosită pentru construirea unor strategii secvenţiale în vederea atingerii
obiectivului la orizontul de prognoză, metoda are un aspect normativ.
În unele scenarii bazate pe relaţii econometrice, metoda poate pune în evidenţă locul şi rolul
unei mărimi sau parametru de comandă, prin analiza sensibilităţii modelului la modificarea mărimii
respective.
4. Metoda arborilor de pertinenţă (de posibilităţi) pune accentul pe obiectivele urmărite şi pe
ierarhizarea lor în cadrul unei analize complexe, urmărind identificarea căilor de atingere a
obiectivelor propuse.
Cercetările se desfăşoară pe două planuri:
– unul orizontal, în care se înscriu toţi factorii obiectului studiat, constituind un cadru logic;
– unul vertical, care evidenţiază desfăşurarea în timp a diferitelor operaţiuni în domeniile care
concură la obţinerea rezultatului dorit.
5. Analiza pragurilor de discontinuitate este o metodă care se utilizează, de regulă, în cazul unor
procese complexe, în care sunt integrate şi funcţionează mai multe procese ce depind unele de altele.
Metoda permite estimarea salturilor pe ansamblul obiectului ca urmare a evoluţiei unei componente
6. Metoda anchetelor (delphi)
7. Metoda discuţiilor în grup (brainstorming)
8. Analiza mărimilor limită
9. Analiza input-output
10. Modelarea economico-matematică
11. Analiza sistemică.