Proteazomul

Introducere
 Organite nedelimitate de endomembrane –
complexe proteice mari
 Prezente la unele bacterii si la toate celulele
organismelor eucariote
– in citoplasma
– in nucleu
 Functie – degradarea proteinelor nedorite sau
necorespunzatoare prin proteoliza
 Marcare – lant de poliubiquitina – ubiquitin
ligaze
 Introducere
 Degradarea proteica la nivelul
proteazomului – importanta in multiple
procese celulare:
– Ciclul celular, apoptoza
– Reglarea expresiei unor gene
– Raspunsul la stressul oxidativ
 Premiul Nobel pt chimie – 2004 – Aaron
Ciechanover, Avram Hershko, Irwin
Rose
 Structura si organizare
 Proteazomul (26S) – constituit
din:
– Un miez catalitic (20S), in forma de
cilindru – proteoliza
– 2 subunitati reglatoare (19S) –
contin multiple situsuri active
ATPazice si situsuri ce leaga
ubiquitina → recunosc proteinele
poliubiquitinate si le transfera catre
miezul catalitic
– Subunitati reglatoare alternative
(11S) → degradarea proteinelor
straine (ex. virale)
Structura si organizare –
particula miez 20S
 4 structuri inelare suprapuse, heptamerice
 Cele 2 externe – subunitati α – rol structural
 Cele 2 interne – subunitati β – rol
predominant catalitic
 subunitatile α
– domenii de andocare pt particulele reglatoare
– capetele N-terminale → poarta ce blocheaza
accesul liber al substratului in cavitate
 subunitatile β
– contin situsurile active proteazice
 Proteinele trebuie sa fie cel putin partial
despachetate pt a patrunde in cavitate
 Structura si organizare – particula
reglatoare 19S
 2 subansamble:
– unul la baza – se leaga de subunitatile α
– unul superficial – leaga poliubiquitina
 6 proteine din subansamblul de baza = ATPaze
 Doar etapa de despachetare a proteinelor necesita
hidroliza ATP
 Celelalte etape – asamblarea complexului,
deschiderea portii, translocarea, proteoliza –
necesita doar legarea ATP la ATPaze
 Capetele C-terminale ale ATPazelor se leaga la
subunitatile α in locasuri speciale, determinand
deschiderea portii printr-un mecanism de “cheie in
broasca”
 Structura si organizare – particula
reglatoare 11S
 Se leaga la aceleasi situsuri pe subunitatile α,
dar determina deschiderea portii printr-un
mecanism diferit
 Nu contine ATPaze
 Poate promova degradarea peptidelor mici,
dar nu a proteinelor complexe
 Legarea capetelor C-terminale la subunitatile
α → modificari conformationale →
deschiderea portii
 Expresia particulei 11S – indusa de IFN γ →
peptide ce se leaga de CMH
 Asamblarea proteazomului
 subunitatile β – sintetizate ca propeptide →
expunerea situsurilor proteolitic active in timpul
asamblarii
 Particula 20S
– din 2 hemi-proteazomi:
 Cate un inel cu 7 subunitati α
 Cate un inel cu 7 subunitati pro β
– initierea – asamblarea subunitatilor α in inel
 Particula reglatoare 19S
– se asambleaza sub forma celor 2 subcomponente
– ordinea de legare a proteinelor componente – mecanism ce
inpiedica expunerea situsurilor active inainte de finalizarea
asamblarii
 Degradarea proteica – etichetarea
cu ubiquitina
 Directionarea proteinelor catre proteazom – prin
modificarea unui reziduu de lys – actiunea coordonata a
3 enzime:
 1. enzima de activare a ubiquitinei (E1) adenileaza
o ubiquitina (cu hidroliza ATP) si o transfera pe un rest
de cys
 2. ubiquitina adenilata este transferata la cys unei
enzime de conjugare a ubiquitinei (E2)
 3. o ubiquitin ligaza (E3) - clasa foarte diversa –
recunoaste specific proteina si ii transfera ubiquitina de
pe E2
 Minim 4 monomeri de ubiquitina (lant de poliubiquitina)
– pt recunoasterea de catre proteazom
Degradarea proteica – etichetarea
cu ubiquitina
 Degradarea proteica –
despachetare si translocare
 Proteina poliubiquitinata – recunoscuta de
subunitatea superficiala a 19S (etapa ATP-
dependenta)
 Substratul proteic trebuie sa patrunda in
interiorul particulei 20S – contact cu situsurile
active
 Necesita despachetare, cel putin partiala,
urmata de translocare (dupa ce a fost
deubiquitinata)
 Structura tertiara complicata sau punti S-S –
inhiba degradarea
 Degradarea proteica –
despachetare si translocare
 Despachetarea proteinelor – necesita energie
din hidroliza ATP
 Translocarea nu necesita energie
 Trecerea substratului despachetat prin poarta
– difuzie facilitata (daca particula 19S prezinta
legat ATP)
 Secvente lungi de alternanta gly – ala inhiba
despachetarea (ex. unele proteine codificate
de v. Ebstein-Barr)
 Proteoliza
 In cavitatea delimitata de subunitatile
β → polipeptide mici de 7-9 aa
 subunitatile β – specificitati diferite:
chymotrypsin-like, trypsin-like,
peptidyl-glutamyl peptide-hydrolysing
–like
 Anumiti factori de transcriere, inclusiv
un component din complexul NF-kB
(sintetizati ca precursori inactivi) –
convertiti la forma biologic activa prin
clivare la nivelul proteazomului
 Degradarea independenta de
ubiquitina
 Unele proteine sunt degradate fara a
necesita ubiquitinare
– cand proteazomul participa la procesarea post-
translationala a proteinei (ex. NF-kB)
– proteine instabile, datorita unor regiuni
intrinseci nestructurate
– ornitin-decarboxilaza
– importanti reglatori ai ciclului celular – p53 (si
degradare ubiquitin-dependenta)
– proteine structural anormale, prost impachetate
sau puternic oxidate – in conditii de stress
celular
 Rolul in sistemul imun
 Peptidele antigenice expuse pe CMH I al APC –
provenite din degradarea in proteazom a
proteinelor agentului patogen
 Imunoproteazom
– Particula reglatoare 11S
– Subunitati β specializate, cu specificitate de substrat
modificata
 Generarea de NF-kB activ → implicarea
proteazomului in boli inflamatorii si imune (LES,
PAR)
 Inhibitori de proteazom
 Efect anti-tumoral – induc apoptoza prin
intreruperea degradarii proteinelor implicate in
ciclul celular in celulele inalt replicative
 Bortezomib (Velcade) – agent chimioterapeutic
– mielom multiplu (nivel crescut de proteazomi in ser)
– cancer de pancreas, forme de limfom non-Hodgkin
 Ritonavir (Norvir)
– dezvoltat ca inhibitor de proteaze (infectia HIV)
– inhiba si proteazomii – inhiba cresterea celulelor din
glioame
 In boli autoimune: psorioazis, astm
 Pt studii de laborator – lactacystin, inhibitori
fluorescenti