ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ

CENTRUL DE STUDII Ştefan cel Mare şi Sfânt

RĂDĂUȚI, JUD. SUCEAVA

PROIECT
PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR
PROFESIONALE – NIVEL 5
Calificarea profesională: asistent medical de farmacie

Profesor îndrumător: Absolvent:

Farmacist Popa Narcisa Gabriela Hohaci (Stolerciuc)
Liliana Cristina

- 2017 -
Fitoterapia afecţiunilor respiratorii

Hohaci (Stolerciuc)Liliana Cristina

 Argument
• Fitoterapia poate funcţiona ca tratament în afecţiunile
aparatului respirator mai ales cel superior şi ca adjuvant în
ameliorarea simtomelor în bolile respiratorii acute şi
cronice, indiferent de natură acestora.
• În fitoterapia tradiţională se consideră că utilizarea
extractelor integrale din plantele medicinale are o valoare
terapeutică superioară, datorită efectului sinergic al
compusilor prezenţi în acestea.
• Afecţiunile căilor respiratorii au o evoluţie rapidă, fiind
însoţite adesea de creşteri spectaculoase ale temperaturii
corpului. În general, afecţiunile sezonului rece, când nu se
complică, se pot trata simptomatic, iar plantele medicinale
folosite, trebuie să aibă efecte antiinflamatoare,
antiseptice, antivirale, emoliente ale secretiilor bronsice,
expectorante, spasmolitice, sudorifice şi diuretice. Ele
trebuie să contribuie de asemenea la scăderea
temperaturii.
 Aparatul respirator
• Aparatul respirator este format din totalitatea organelor
care contribuie la realizarea schimburilor de gaze dintre
organism şi mediul extern. În plus, prin partea superioară
a cavităţii nazale, la nivelul mucoasei oftalmice, se
percepe mirosul, iar laringele, un alt segment al
aparatului respirator,datorită corzilor vocale inferioare,
realizează fonatia.
Aparatul respirator este alcătuit din:
• căile respiratorii, organe care au rol în vehicularea
aerului; cavitatea nazală şi faringele formează căile
respiratorii superioare, iar laringele, traheea şi bronhiile
– căile respiratorii inferioare.
• Plămânii sunt principalele organe ale aparatuluii
respirator, situaţi în cavitatea toracică , deasupra
diafragmului, la nivelul cărora au loc schimbul de gaze (
oxigen şi dioxid de carbon).
 Fiziologia aparatului respirator
• Respiraţia reprezintă una dintre funcţiile esenţiale ale organismelor vii,
în general, funcţie prin care se realizează raportul de oxigen din mediul
înconjurător până la nivelul celular în paralel cu eliminarea în
atmosferă a dioxidului de carbon (rezultat din metabolismul celular).
• Această funcţie complexă se realizează cu participarea unor sisteme
morfofuncţionale în mai multe etape strâns corelate, într-o strictă
succesiune : ventilaţie pulmonară, difuziunea şi schimbul de gaze la
nivelul membranei alveolo-capilare, transportul gazelor în sânge şi
respiraţia celulară.
 Bolile Aparatului respirator
Afectiunile căilor respiratorii superioare:

• Rinita - Declanşată de viruşi; Simptome: rinoree, cefalee, dispnee,

strănut;
• Sinuzita - Declanşată de bacterii, mai ales în urma unui guturai. Foarte
rar agenţii declanşatori pot fi virusuri sau ciuperci; Simptome: dureri
spontane, cu presiune în zona frunţii şi a obrajilor, febră, guturai,
expectoraţie nazală purulentă;
• Otita medie - Agentul etiologic este bacterian; Simptome: presiune şi
durere în urechi, limitarea auzului, febră ridicată;
• Faringita - Declanşată de bacterii şi viruşi; Simptome: senzaţie de gât
uscat, iritat, dureri la înghiţire;
• Amigdalita (angina) - Declanşată de bacterii sau viruşi; Simptome:
amigdalele se înroşesc, se inflamează şi sunt acoperite de o peliculă
purulentă; disfagie, adenopatie, febră, cefalee;
• Laringită - Declanşată de: viruşi, bacterii, alergii, boli ale esofagului,
suprasolicitarea corzilor vocale; Simptome: tuse, dureri în gât,
răguşeală.
 Bolile plămânului (aparatul respirator inferior)

Există trei tipuri principale de boli pulmonare:

1. Boli ale căilor respiratorii (boli pulmonare obstructive) - pot

provoca îngustarea sau blocarea căilor respiratorii. Includ: astmul,
emfizemul şi bronşită cronică. Pacienţii care suferă de boli ale
căilor respiratorii prezintă dificultăţi de respiraţie.
2. Boli care afectează ţesutul pulmonar - deteriorează ţesutul
pulmonar. Pot cauza cicatrici sau inflamarea ţesutului pulmonar
care aduce plămânii în imposibilitatea de a se dilată suficient ("boli
pulomare restrictive"). De asemenea, plămânilor li se diminuează
funcţia de a inspira oxigen (oxigenarea) şi de a expiră dioxidul de
carbon. Fibroza pulmonară şi sarcoidoză sunt astfel de boli ale
ţesutului pulmonar.
3. Boli ale circulaţiei pulmonare - acestea afectează vasele de
sânge ale plămânilor. Sunt cauzate de coagulare, cicatrici sau
inflamarea vaselor de sânge.
Boli infecţioase ale plămânului sunt:
 acute,
 cronice şi pot fi cauzate de bacterii, virusuri şi uneori de
ciuperci.
Pneumonia este o inflamaţie a plămânilor cauzată de infecţia cu
viruşi, bacterii sau alte organisme. Gripa este o infecţie
respiratorie cauzată de un VIRUS, care se transmite prin aer sau
prin contact direct.
Tuberculoza şi mycobacteriile non-tuberculoase sunt infecţiile
cronice care apar frecvent în rândul pacientiilor cu sistemul
imunitar comporomis (cum sunt pacienţii cu HIV / SIDA).
Infecţiile cauzate de mycobacterii se dezvoltă lent şi pot fi
sistemice sau limitate la nivelul plămânilor.
Astmul
Este o boala pulmonară cronică, cauzată de inflamarea
bronhiilor şi a brohiolelor, dar şi episoadele (crize) de obstrucţie
a căilor respiratorii.
 Simptomele afecţiunilor respiratorii
- secreţie nazală;
- dureri în gât;
- strănut;
- respiraţie şuierătoare sau dificilă;
- tuse, eventual cu expectoratie;
- frisoane şi febra;
- oboseală;
- stare de rău general.
Tipuri de tuse
- tusea uscată (seacă sau iritativă)
- tusea umedă (cu expectoratie)
- crupul laringian
- tusea convulsivă sau pertussis
- tusea productivă
 Fitoterapia în afecţiunile respiratorii
• Fitoterapia este cea mai larg răspândită metodă
neconvenţională de tratament şi constă în administrarea pe
cale internă sau externă a substanţelor active din anumite
plante.
• Principiile active (substanţele active) prezente în plantele
medicinale sunt cele care dau efectul terapeutic. Pot fi
produse ale metabolismului primar (metabolismul
glucidelor), rezultate în urma procesului de fotosinteză
sau produse ale metabolismului secundar al plantelor
(metabolizarea azotului).
• Fiecare plantă, în principiu, prezintă interes pentru o
anumită substanţă activă, care poate fi izolată prin
procedee industriale. Ca exemple de principii active pot fi
enumerate: alcaloizii, glicozidele, saponinele, principiile
amare, taninurile, substanţele aromatice, uleiurile
volatile sau esenţiale, uleiurile grase, mucilagiile
vegetale, antisepticele.
Principalele forme farmaceutice de preparare
a plantelor sunt:
• Preparate fitofarmaceutice de uz intern - soluţii extractive apoase,
decoctul, maceratul la rece, soluţii extractive hidroalcoolice
• Preparate fitofarmaceutice de uz extern – unguentele, uleiurile
medicinale, inhalaţiile, gargarismele, badijonările, fumigaţiile.

Plantele medicinale cu efect asupra bolilor respiratorii sunt numeroase:

• vasoconstrictoare: eucalipt
• antiinfectioase: cimbru +cuisoare, echinaceea;
• antitusive: păducelul, lumanărică şi nalba;
• expectorante, mucolitice: ciuboţica-cucului, pătlagină, florile de tei,
podbalul, anasonul, inul, isopul, ienupărul;
• imunostimulatoare: echinaceea, cătina, măcieşul, chimenul negru;
• antiasmatice: ceaiul chinezesc, arborele de cacao, cimbrisorul, unguraşul,
talpa-gaştei,
• antituberculoase: nalba mare, armurariul, ginsengul siberian, salcia,
muşeţelul şi eucaliptul.
 Fitoterapia în afecţiunile respiratorii
Plante utilizate în afecţiunile aparatului respirator
Plante cu acţiune expectorantă

Ciuboţica-cucului (primula officinalis)

Pătlagină (plantago lanceolata)
Nalbă mare (althaea officinalis)
Ipeca (ipecacuanhae radix)

Plante cu acţiune antiinfecţioasă

Cimbru (satureja hortensis)

Cuişoare (eugenia caryophyllata)

Plante cu acţiune imunostimulatoare

Echinacea (echinacea augustifolia)

Plante cu acţiune bronhodilatatoare, antiasmatice
Podbal (farfarae folium)
Cimbrişor (thymus serpyllum)
 Plante utilizate în afecţiunile aparatului respirator
Plante cu acţiune expectorantă

Ciuboţica-cucului (Primula officinalis) e o plantã rãspânditã prin pãşuni şi

fâneţe, în zonele de deal şi de munte.
De la ciuboţica-cucului se pot folosi în scop terapeutic florile, frunzele şi
rãdãcinile.
Compoziţie
Rãdãcinile şi rizomii de ciuboţica-cucului conţin saponozide triterpenice de
tipul primulinei, acid primulinic, precum şi amidon, zaharuri, ulei volatil. Florile
conţin saponozide şi flavonoizi. În frunze s-a gãsit o cantitate mare de vitamina C
şi carotenoizi.
Acţiune: antispastică, emolientă, fluidifiant al secreţiilor bronşice, secretolitică, diaforetică, calmantă,
sedativă, cicatrizantă, sudorifică.
Indicaţii terapeutice
Este recomandat în caz de bronşite, pneumonie, astm bronşic, tuse, gripă, disfuncţii gastro-intestinale,
cefalee, migrene, nevralgii, tulburări nervoase, insomnie, boli cardiace, combate nevrozele cardiace,
previne formarea calculilor vezicali.
 Pătlagina (Plantago lanceolata)

Pătlagina este o plantă erbacee uşor adaptabilă la diverse condiţii de sol,

umiditate, temperatură, lumina fiind răspândită din zona de şes, câmpie până
în zona alpină.
Compoziţie
Frunzele de pătlagină conţin un iridoid, numit aucubină, şi flavonoide,
precum şi mucilagii, uleiuri volatile şi substante antibiotice, fitoncide,
fitochinona, carotenoizi, minerale.
Acţiune
Tratamentele naturiste pe bază de pătlagină facilitează vindecarea
rănilor, are efect expectorant, emolient, antiinflamator, astringent, diuretic, antimicrobian, fluidizează
secretiile bronsice.
Indicaţii terapeutice
Pătlagina este ideală în cazurile de tuse şi bronşită uşoară, diaree, hemoroizi, cistită, hematurie, astm,
laringită, faringită, infecţii, hipercolesterolemie, hipertensiune arteriala, ulceratii, abcese, furuncule.
 Plante cu acţiune vasoconstrictoare
Plantele cu acţiune vasoconstrictoare sunt utilizate în rinite, rinofaringite, sinuzite.

Ephedrae Herba
Reprezintă părţile aeriene recoltate de la mai multe specii de Ephedra:
Ephedra sinica, Ephedra equisetina, Ephedra intermedia, Ephedra geriardiana,
Ephedra distachya, Ephedra major din familia Ephedraceae.
Compoziţie chimică
Produsul vegetal conţine 0,5 - 2% alcaloizi, alături de componente volatile,
flavone, acizi polifenolcarboxilici, glicani, acizi organici.
Acţiune şi întrebuinţări
Produsul vegetal este utilizat tratamentul astmului bronşic, tusei, gripei, febrei, a migrenei şi
congestiilor nazale.
Efectele farmacologice şi utilizările terapeutice ale produsului Ephedrae herba sunt datorate
conţinutului în alcaloizi.
 Plante cu acţiune antiinfecţioasă
Plantele cu actiune antiinfecţioasă şi mai ales combinatiile acestora, sunt adjuvante sau chiar
tratamente foarte preţioase în afecţiunile bacteriene şi virale ale aparatului respirator.
De un real folos sunt: combinaţia cimbru + cuisoare, echinaceea, cătina, eucaliptul.
Cimbru (Satureja hortensis) este un arbust peren cu viaţă lungă,
care creşte pe dealurile aride din preajma Mediteranei. Părţile utile ale
cimbrului sunt frunzele şi peţiolele florilor, care se recoltează la începutul
sezonului de înflorire şi se usucă cu grijă, ferite de soare.
Cimbrul uscat se foloseşte la prepararea de infuzii, pulberi pentru
capsule şi produse farmaceutice ca siropurile de tuse.
Compoziţie
Printre compuşii activi din cimbru se numără: uleiurile volatile
(carvacol, linalol, pinen, borneol, timol), taninurile, substanţele amare, sărurile minerale, mucilagiile.
Acţiune. Antiseptic intestinal, stomahic, carminativ, coleretic, colagog, expectorant; calmant al tusei,
diuretic, analgezic, tonic capilar, vermifug.
Indicaţii terapeutice: dispepsii, dischinezii biliare, viermi intestinali, plagi, reumatism, gută, seboree.
calmarea tusei, guturaiului şi astmului.
 Cuişoare (Eugenia caryophyllata)
În scop terapeutic se utilizează mugurii de floare, care se distilează şi
astfel se obţine ulei esenţial de cuişoare, cu efecte benefice notabile asupra
stării de sănătate.
Compoziţie. Uleiul de cuişoare este compus în principal din eugenol, o
substanţă anestezică şi antiseptică. Cuişoarele mai conţin tanini şi flavonoide -
antioxidanţi anticancerigeni, care ajută şi la fortificarea peretelui venelor.
Acţiune. Cuişoarele sunt antiseptice, antiparazitare, antibacteriene,
antifungice, antivirale, anestezice, analgezice(calmeaza durerea),
antiinflamatorii, tonice, stomahice(favorizeaza digestia), carminative(antibalonare), antiulceroase,
antitrombotice, antioxidante si anticancerigene.
Indicaţii terapeutice. Cuişoarele sunt indicate în caz de: viermi intestinali, dureri de dinţi, balonare,
gastrită, dispepsii, dureri reumatice, infecţii ale nasului, urechii, gâtului şi infecţii genito-urinare.

Biomicin Forte este un remediu sub formă de capsule moi cu

eficienţă terapeutică confirmată clinic şi prin analize de laborator la
97% dintre pacienți în tratamentul infecţiilor respiratorii şi urinare.
Acesta reprezintă un tratament de elecție pentru pacienții care nu mai
răspund la antibioterapie sau prezintă intoleranţe şi reacţii alergice fără
să scada imunitatea sau să afecteze flora intestinală. În plus,
administrarea repetată nu produce rezistență.
 Plante cu acţiune bronhodilatatoare, antiasmatice

Podbal (FARFARAE FOLIUM) . Reprezintă frunzele recoltate de

la planta Tussilago farfara din familia Compositae, denumită popular
podbal, podbal de munte.
Compoziţia chimică. Conţine 6 - 10% mucilag, 5% taninuri,
flavonoide, acizi polifenolcarboxilici, triterpene şi urme de alcaloizi
pirolizidinici.
Acţiune şi întrebuinţări
În medicina tradiţională orientală frunzele de podbal se administrează în astm, bronşită şi alte
afecţiuni respiratorii.
Produsul vegetal are proprietăţi antitusive fiind utilizat în tusea de diferite etiologii, bronşite, traheite,
bronhopneumopatie cronică, astm bronşic.
În inflamaţiile de la nivelul tractului respirator superior mucilagul acţionează emolient; sub forma
unei pelicule fine acoperă mucoasa, calmând instalaţia şi diminuând reflexul de tuse.
 Plante cu acţiune imunostimulatoare
Ginseng siberian (Eleutherococcus senticosus), Echinaceea, Mușețelul (Matricaria recutita)
Echinacea (Echinacea augustifolia)
Trei specii ale acestei plante perene sunt cultivate în scop
medicinal. Rădăcinile sunt mai des folosite decât florile şi se obţin de la
plante cu vârste mai mari de 4 ani.
Echinacea se foloseşte la prepararea tincturilor, extractelor şi
pulberilor, singură sau în combinaţie cu alte plante.
Rădăcina conţine un ulei volatil, polizaharide, răşini - ale căror
acţiuni antiseptice şi antifungice stimulează sistemul imun - glucozide antibacteriene şi antivirale.
Acţiune. Efecte asupra macrofagelor, alchilamidele si derivatii cafeici, cum ar fi acidul cicoric,
contribuie la efectul imunostimulator al extractelor de echinacea, are proprietăţi antivirale, proprietăţi
antibacteriene (prin Echinacozid)
Echinacea este adesea folosită pentru combaterea răcelii obişnuite: ajută organismul să-şi revină,
stimulând sistemul imun să lupte împotriva altor infecţii.
Precauţii şi contraindicaţii. Interzis în bolile autoimune, precum lupusul, sau de boli progresive
precum scleroza multiplă sau tuberculoza.
 Concluzii
• Fitoterapia se bucură de o enormă simpatie. Totuşi, încrederea exagerată
în aceste mijloace terapeutice, acceptarea şi utilizarea lor fără
discernământ, poate fi periculoasă.
• Folosirea responsabilă a remediilor din plante presupune cunoaşterea nu
doar a avantajelor, ci şi a posibilelor riscuri ale folosirii lor.
• Cel mai frecvent amintite avantaje sunt: remediile fitoterapeutice nu
produc obişnuinţă, nu dau reacţii adverse, nu au efecte secundare nocive,
sunt mai ieftine.
• Dezavantajele fitoterapiei: efectele se instalează mai lent; există încă
relativ puţine cercetări şi dovezi ştiinţifice indiscutabile care să constituie
o baza concretă pentru stabilirea indicaţiilor şi dozajelor.
• În ultimele decenii s-au identificat zeci de plante care conţin substanţe cu
acţiune toxică asupra ficatului, stomacului, intestinelor, sistemului nervos
şi sângelui. În cele mai multe cazuri, riscul este legat de depăşirea dozei
terapeutice, dar există şi riscul obişnuinţei.
Vă mulţumesc!