ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ

CENTRUL DE STUDII Ştefan cel Mare şi Sfânt

RĂDĂUȚI, JUD. SUCEAVA

PROIECT
PENTRU CERTIFICAREA COMPETENŢELOR
PROFESIONALE – NIVEL 5
Calificarea profesională: asistent medical de farmacie

Profesor îndrumător: Absolvent:

farmacist Popa Narcisa Grijincu Agnes Rodica
Gabriela

- 2017 –

1
Fitoterapia afecţiunilor hepato-biliare

2
 Cuprins

Argument ....................................................................................................................................... 4
Capitolul I.Anatomia și fiziologia ficatului și a căilor biliare ........................................................ 5
I.1. Generalități privind aparatul digestiv ................................................................................... 5
I.2. Anatomia ficatului ............................................................................................................... 6
I.3. Funcțiile ficatului ................................................................................................................. 9
I.4. Căile biliare extrahepatice .................................................................................................... 9
I.5. Bila și rolul ei în organism ................................................................................................. 10
Capitolul II. Afecțiuni hepato–biliare .......................................................................................... 13
II.1.Bolile ficatului ................................................................................................................... 13
II.2.Bolile vezicii biliare .......................................................................................................... 17
CAPITOLUL III. Fitoterapia în afecţiunile hepato-biliare .......................................................... 22
III.1. Fitoterapia coleretică şi colagogă .................................................................................... 22
III.1.1.Anghinarea (Cynara scolymus- Fam. Compositae) ................................................... 23
III.1.2. Gălbenele (Calendula officinalis-Fam. Compositae) ................................................ 26
III.1.3. Menta (Mentha piperita-Fam. Labiatae) ................................................................... 28
III.1.4. Muşeţelul - Matricaria chamomilla (Familia Asteraceae) ......................................... 31
III.1.5. Păpădia (Taraxacum officinale, fam. Compositae) ................................................... 35
III.1.6. Rostopasca (Chelidonium majus)- familia Papaveraceae ......................................... 37
III.1.7. Rostopasca (Chelidonium majus)- familia Papaveraceae ......................................... 39
III.1.8. Sunătoarea (Hypericum perforatum) Familia Hypericaceae .................................... 43
III.2. Fitoterapia hepatoprotectoare .......................................................................................... 45
III.2.1. Silimarina (Silybum marianum/ Carduus marianus)................................................. 45
III.2.2. Cicoarea (Cichorium intybus-Fam. Compositae) ..................................................... 49
III.3. Produse farmateutice pentru terapia ficatului în combinaţii ............................................ 51
Concluzii ...................................................................................................................................... 58
Bibliografie .................................................................................................................................. 60

3
 Argument

Încă din cele mai vechi timpuri si până astăzi se acordă o mare atenție plantelor
medicinale care reprezintă surse inepuizabile de materii prime pentru prepararea medicamentelor
sau izolarea industrial a principiilor active. Folosirea plantelor medicinale și a principiilor active
ale acestora, se face astzi în urma unor îndelungate cercetări și studii științifice care au dovedit,
printer altele, că plantele au o compoziție chimică complexă, ce nu poate fi reprodusă prin
metode de laborator. Astfel, s-a demonstrate că extractul apos preparat din Folium Menthae
(Frunze de mentă) are o acțiune asupra aparatului hepato-biliar de două ori mai mare decât uleiul
volatile izolat din frunzele de mentă sau mentholul izolat din acesta. Extractele apoase sau
hidroalcoolice ale plantelor medicinale descrise au acțiune coleretic-colagoga, fiind recomandate
in afectiuni hepatice cornice, colecistită.
Pentru majoritatea afecţiunilor cronice care necesită tratamente îndelungate este
recomandabilă utilizarea plantelor că atare sau a unor extracte care să conţină cât mai nealterate
complexul de substanţe active existente în specia sau în speciile de plante asociate, cu scopul de
a obţine un produs fitoterapeutic.
Plantele medicinale şi aromatice şi în special produsele farmaceutice obţinute din ele, că
toate medicamentele de altfel, trebuie folosite în scopuri profilactice sau curative, pe baza
prescripţiilor medicului specialist. Plantele nu sunt remedii universale şi nici un ultim refugiu la
care se apelează adesea, după ce toate metodele terapeutice au fost epuizate. Ele îşi au locul bine
stabilit de specialişti în arsenalul terapeutic, fie că este vorba de cele cu acţiune majoră sau
medie, fie că este vorba de adjuvante.
Acum se acceptă tot mai des că plantele medicinale pot fi utilizate cu succes în tratarea
unor afecţiuni.
Preocuparea privind valorificarea plantelor medicinale și aromatice din țara noastră a
căpătat un suport științific recunoscut încă de la începutul acestui secol. Merită menționat faptul
că prima stațiune experimentală din lume, specializată în studiul plantelor medicinale a fost
înființată la Cluj, în anii 1904, punându-se astfel bazele cercetării experimentale în domeniul
plantelor medicinale și aromatice din flora noastra.

4
 Capitolul I.Anatomia și fiziologia ficatului și a căilor biliare

I.1. Generalități privind aparatul digestiv

Aparatul digestiv cuprinde totalitatea organelor care îndeplinesc importanta funcție de

digestie și absorbție a alimentelor. Este compus din tubul digestiv și glandele sale anexe:
glandele salivare, ficatul și pancreasul.

Fig.1.Aparatul digestiv uman

5
 I.2. Anatomia ficatului

Ficatul este cel mai mare organ intern din corpul uman. Este așezat în cavitatea
abdominala – etajul supramezocolic, în partea superioară dreaptă, imediat sub diafragm, iar lobul
sau stâng se întinde până la epigastru. Locul ocupat de ficat se numește loja hepatica.
Este alcătuit din doi lobi inegali, cel drept fiind de circa șase ori mai mare decât cel
stâng.

Fig.2.Anatomia ficatului

Configurația externă – are formă unui semivoid, așezat transversal în abdomen, cu

lungimea de aproximativ de 28 cm, diametrul antero-posterior de 18 cm, înălțimea de 8 cm și
greutatea de aproximativ 1400g. Are o culoare roșu-cărămiziu, datorită cantității mari de sânge
pe care o conține.
Ca și consistență este dur, friabil, puțin elastic, și că urmare se rupe și se zdrobește ușor.
Are o mare plasticitate, ceea ce îi permite să se muleze pe organele vecine.
Ficatul prezintă două fețe:
 Fața superioară (diafragmatică): pe ea se observă lobul drept și lobul stâng delimitați de
ligamentul falciform. Lobul drept prezintă impresiunea arcului costal, iar cel stâng întăritura

6
 cardiac. Fața superioară este limitată prin două margini: una posterioară, mai groasă și alta
anterioară, mai ascuțită.
 Fața inferioară (viscerală): această vine în contact cu stomacul, duodenul, colonul,
mezocolonul transvers, rinichiul drept și glandă suprarenala dreaptă.
 Pe această față se găsesc trei șanțuri, de aspectul literei „H”:
 Șanțul antero-posterior (sagital) drept- adăpostește în porțiunea anterioară veziculei biliare iar
în cea posterioară venă cavă inferioară;
 Șanțul antero-posterior (sagital) stâng- adăpostește în porțiunea anterioară ligamentul rotund
iar în cea posterioară ligamentul Arantius.
 Șanțul transversal – se întinde între cele două șanțuri sagitale. Șanțul transversal este asociat
cu hilul ficatului, prin care pătrund vasele și nervii ficatului și ies canalele biliare și limfatice
ale organului.
o Aceste șanțuri delimitează patru lobi: drept, stâng, caudat și al lui Spiegel.

Structura ficatului
Ficatul este învelit de peritoneul visceral (tunica seroasă), care se continuă cu peritoneul
parietal. Sub această tunică se află o membrană (capsulă Glisson) și apoi parenchimul hepatic,
acesta fiind divizat în lobuli.
Lobul hepatic reprezintă unitatea anatomica și funcțională a ficatului. Are formă unei
piramide așezate cu bază spre suprafața ficatului și vârful spre interior, având în centru venă
centrolobulara. În structură lui distingem: capilare sangvine, celule hepatice, canalicule biliare și
nervi.
Prin alăturarea mai multor lobuli hepatici, se formează spațiile portbiliare (Kiernan).
Aceste spații conțin: țesut conjuctiv o ramură a venei porte, o ramură a arterei hepatice, unul sau
două canale biliare, canale limfatice și nervi. Sângele circulă de la spațiul port spre venă
centrolobulara, iar bilă din centrul lobului spre spațiul port.
Celule hepatice (hepatocitele) sunt așezate în cordoane Remark, dispuse radial în
ochiurile rețelei capilare intralobulare. Între celulele hepatice și peretele capilarelor se află
spațiul de trecere Disse. Între celulele endoteliului vascular se situează celulele Kupffer, fagocite
ce participă la degradarea hemoglobinei. Între cordoane se formează, prin simplă lor alăturare,
spații înguste numite canalicule biliare, care au pereții proprii.

7
 Spre periferia lobului, canaliculele biliare își constituie un perete propriu numit
colangiola. Colangiolele sunt lobulii învecinați se unesc între ele și formează la nivelul spațiilor
Kiernan canalele biliare perilobulare. Canalele biliare perilobulare se unesc între ele și dau
naștere la două canale hepatice-drept și stâng – corespunzătoare celor doi lobi ai ficatului, care,
părăsind ficatul, la nivelul hilului se unesc și formează canalul hepatic comun. După un traiect de
3-4 cm, canalul hepatic comun se unește cu canalul cistic și alcătuiesc împreună canalul coledoc,
care se deschide în duoden împreună cu canalul Wirsung, la nivelul carunculei mari.
Canaliculele biliare și canalele biliare perilobulare formează căile biliare intrahepatice,
iar canalul hepatic comun și canalul caledoc alcătuiesc căile biliare extrahepatice.
Acinul hepatic reprezintă subunitatea morfofuncțională a lobului hepatic. Este constituit
din totalitatea celulelor irigate de același vas și care își varsă bila în același canalicul biliar.

Fig.3.Vascularizația ficatului

Vascularizația ficatului este realizată de artera hepatică și vena portă. Sângele pleacă de
la ficat prin venele suprahepatice, care colectează tot sângele din acest organ și îl vărsa în venă
cavă inferioară. Limfaticele ficatului sunt superficiale și profunde.
Nervii ficatului provin din plexul hepatic, alcătuit din fibre simpatice care ies din
ganglionul celiac și din fibre parasimpatice care se desprind din ambii nervi vagi.

8
 I.3. Funcțiile ficatului

Sunt importate și variate:

 ia parte la digestia intestinală;
 depozitează în el o parte din substanțele care depășesc nevoile imediate ale
organismului;
 degradează și sintetizează diferite substanțe;
 ia parte la menținerea compoziției plasmei;
 menține echilibrul glucidic;
 transformă grăsimile în forme care se oxidează mai ușor;
 sintetizează fermenții necesari proprii sau ale altor organe;
 reglează metabolismul apei și controlează debitul sangvin;
 oprește pătrunderea toxinelor în organism;
 are rol în formarea globulelor roșii;
 intervine în termoreglare;
 secretă și excretă bilă.
Supraviețuirea fără ficat este de câteva ore; în caz de insuficiență hepatica gravă, singurul
tratament posibil este transplantul.

I.4. Căile biliare extrahepatice

Sunt alcătuite din calea biliara principală și calea biliara accesorie.

Calea biliară principală este reprezentată de canalul hepatocoledoc. Este un duct cu
diametrul de 4-5 mm alcătuit din două segmente, canalul hepatic comun și canalul coledoc.
Canalul hepatic comun se formează prin unirea celor două canale hepatice, drept și stâng.
El coboară în marginea liberă a micului epiplon și fuzionează la nivelul mărginii superioare sau
înapoia primei a duodenului, cu canalul cistic venit de la înapoia biliara, formând canalul
coledoc.
Canalul coledoc prezintă trei segmente: supraduodenal, retropancreatic și intraparietal (în
peretele duodenului). Se termină printr-un orificiu comun cu canalul pancreatic, unindu-se cu
acesta în ampulă hepato-pancreatica a lui Vater. În această zonă există o importantă formațiune

9
musculară (sfincterul lui Oddi), a cărei funcționare corectă asigură tranzitul normal al bilei spre
duoden.
Calea biliara accesorie este reprezentată de veziculă biliara și canalul cistic.
Veziculă biliara (colecistul) (anexe) este un rezervor anexat cailor de excreție a bilei, în
care această se acumulează în intervalul dintre prânzuri. Are o lungime de aproximativ 10 cm, cu
o lărgime de 4 cm și o capacitate de 50-60 ml. Prezintă trei porțiuni: fundul, corpul și colul.
Fundul veziculei biliare constituie extremitatea ei anterioară și răspunde incizurii cistice
de pe marginea inferioară a ficatului. Este învelit în peritoneu și are o mare mobilitate.
Corpul veziculei biliare este partea aderență la fața viscerală a ficatului. El se îngustează
treptat spre col, ultima parte a sa fiind denumită infundibul.
Colul formează extremitatea profundă și ascuțită a veziculei biliare. Are formă conică și
se continuă fără o limită precisă cu canalul cistic. Este liber, nu aderă la ficat.
Structura veziculei biliare: la exterior este acoperită de peritoneu (tunică seroasă).
Urmează tunică fibro-musculară. La interior veziculă este căptușită de tunică mucoasă. În
regiunea colului se găsesc glande de tip mucos al căror produs se amestecă cu bilă. Epiteliul este
impermeabil pentru pigmenții biliari. Celulele sale participă la procesul de resorbție a apei
(concentrarea bilei) și la elaborarea unor constituenți biliari (grăsimi și colesterol).
Funcțiile veziculei biliare sunt următoarele: de rezervor, de concentrare și resorbție, de
secreție și de contractilitate.

I.5. Bila și rolul ei în organism

Bila este formată de celulele hepatice și celulele Kupffer. Este produsă în mod continuu,
astfel încât în 24 ore se obține o cantitate de 600-1200 ml. Ritmul secreției este mai redus
noaptea și mai crescut ziua. Bila se elimină în duoden doar în cursul digestiei alimentelor. Între
timp ea se acumulează treptat în veziculă biliară unde suferă un proces de concentrare prin
absorbție de apa și ioni și primește o cantitate de mucus.
Compoziția bilei:
1. Apă (97%)
2. Săruri biliare (1%). Ele reprezintă cel mai important constituent al bilei și sunt
reprezentate de glicolat și aureolat de sodiu.

10
 Sărurile biliare îndeplinesc următoarele funcții:
a) la nivelul intestinului emulsionează grăsimile și potențează lipaza pancreatica;
b) formează cu grăsimile complecși solubili în apa permițând astfel absorbția și a
vitaminelor liposolubile (A, D, E, K și F);
c) stimulează peristaltismul intestinal – rol laxativ;
d) mențin echilibrul florei microbiene a intestinului gros, combătând flora de putrefacție;
e) stimulează formarea bilei-rol coleretic.
3. Pigmenții biliari (0,5%)-sunt reprezentați de bilirubină și biliverdină. Aceștia sunt
produși de dezasimilație ai hemoglobinei și se elimină prin bilă, fapt ce le conferă caracterul de
produs de excreție. Acumularea pigmenților biliari în sânge duce la apariția icterului, atunci când
bilirubina crește peste valoarea de 2 mg%.
4. Colesterolul (1-2%)
Menținerea raportului colesterol/săruri biliare are o deosebită importantă. Când acesta
scade sub o treime, este favorizată precipitarea colesterolului, care duce la formarea de calculi
biliari.
Colesterolul are rol în sinteza unor hormoni corticosuprarenali, sexuali, a acizilor biliari
și a vitaminei D3.
5. Alte substanțe: lecitină (0,1%), mucină, substanțe minerale (clorura, fosfatul și
bicarbonatul de sodiu sau bilei un ph alcalin = 7,3-7,4), cantități mici de acizi grași, acid
glicoronic, acid uric și uree.
Deosebim două tipuri de bilă:
a) Bilă hepatica primară care trece din ficat direct în duoden în timpul digestiei. Este un
lichid galben verzui care conține 97% apa și 3% reziduu uscat ( substanță organică în
anorganică).

b) Bila veziculara care se vărsa în duoden din veziculă biliară numai în timpul
alimentației. Este mai vâscoasă (conține mucus din mucoasa veziculei ) și mai concentrată în
pigmenții biliari (în timpul acumulării ei în veziculă o parte din apa se absoarbe prin pereții
acesteia).

11
 Eliminarea bilei din veziculă biliara se face pe cale umorală și pe cale reflexă.
Creșterea cantității de bilă secretată de ficat se numește colereză, iar substanțele care
produc colereza se numesc coleretice. Au efect coleretic: umplerea stomacului cu alimente,
săruri biliare, gălbenuș de ou, protidele, apele minerale sulfatate și alcaline.
Substanțele care favorizează contracția colecistului se numesc colescistokinetice sau
colagoge. Alimente colagoge sunt grăsimile, gălbenușul de ou și carnea. Au rol colagog și o serie
de droguri (de exemplu extractele de hipofiza posterioară administrate parenteral).
Funcțiile bilei sunt importante și se referă la fenomenele de digestei și metabolism:
 Bilă contribuie la neutralizarea reacției acide a amestecului alimentar sosit din
stomac în intestin.
 Intervine decisiv în digestia grăsimilor, favorizând emulsionarea lor; stimulează
fermenții specifici (lipazele); ajută la absorbția acizilor grași și a unor substanțe solubile în
grăsimi (vitaminele).
 Contribuie la întreținerea peristaltismului intestinal.
 Contribuie la menținerea echilibrului dintre diferiți ioni în cursul digestiei.
 Contribuie la eliminarea unor produși de excreție.
 Acționează că agent bacteriostatic, inhibând creșterea unor germeni patogeni.

12
 Capitolul II.Afecțiuni hepato–biliare

II.1.Bolile ficatului

Hepatita
Una dintre cele mai comune boli hepatice este hepatita, o inflamație a ficatului. Hepatita
poate fi cauzată de expunere prelungită le diferite medicamente sau droguri, de boli autoimune
sau infecții virale. Dar, hepatitele, în cele mai multe situații sunt cauzate de viruși.
Hepatita poate fi acută sau cronică.
Hepatita acută: evoluează în mai puțin de 3 luni și are numeroase cauze. Cele mai
frecvențe sunt virale. Hepatita toxică și cea medicamentoasă pot fi cauzate de diferite substanţe
toxice şi de administrarea de antibiotice, antituberculoase, paracetamol sau hormoni.
Hepatită acută alcoolică se aseamănă cu hepatită acută toxică. Acest tip de hepatită
poate necesită transferul pacientului la reanimare atunci când există semne asociate de
insuficiență hepatica.
Hepatitele acute bacteriene sau parazitare apar ca urmare a unor afecțiuni cum este
tuberculoza. Această se vindecă rapid în mod obișnuit, după prescrierea antibioticului potrivit.
Hepatita acută virală este o boală inflamatorie difuza a ficatului, provocată de virusuri
hepatotrope specifice. Sub această denumire sunt grupate mai multe boli frecvente, cu răspândire
mondială care prezintă caracteristici clinice, biochimice şi morfologice similare, dar care sunt
provocate de virusuri diferite. Hepatită acută virală poate fi determinată de cel puţin 5 virusuri
specifice, bine cunoscute şi caracterizate (A, B, C, D şi E). Infecţiile hepatitice cauzate de alte
virusuri (ex. virusul Epstein-Barr, citomegalovirus, virusul HIV) sunt considerate entităţi
separate şi nu sunt incluse în general în denumirea de hepatită acută virală.
Virusul hepatitei A este un virus mic, lipsit de înveliş, ce face parte din familia
Picornaviridae, genul Hepatovirus; este alcătuit dintr-un genom ARN monocatenar de polaritate
pozitivă şi o capsida cu simetrie icosaedrica; în funcţie de proteinele capsidale (VP1 – VP3) a
fost descrisă o singură varianta antigenică majoră. Anticorpii care apar faţă de aceste antigene
sunt anticorpi neutralizanti, protectori.

13
 Virusul hepatitei A este cea mai frecvenţa cauza de hepatită acută virală şi este de obicei
întâlnită la copii şi adulţi tineri. În unele ţări mai mult de 75% dintre adulţi au fost expuşi
infecţiei cu VHA.
Calea de transmitere este predominat fecal-oral, prin apă şi alimente contaminate cu
fecale, dar în condiţii de mare promiscuitate este posibilă transmiterea şi prin contact interuman
strâns3,4 este raportată şi transmiterea pe cale sexuală la homosexuali şi rar parenteral.2,5
Perioada de incubaţie a bolii este în medie 21 zile (12-40 zile). 2 Formele inaparente
reprezintă peste 80% din cazurile înregistrate la copii; cu vârstă numărul acestora scade. Cu
excepţia rarelor cazuri fulminante, hepatită virală A se vindecă fără excepţie, deşi uneori se
înregistrează recăderi precoce; după infecţie virusul dispare invariabil, nu provoacă portaj cronic,
nu determina evoluţie spre hepatită cronică sau ciroză.1
Virusul este prezent în sânge şi fecale cu 2 săptămâni înaintea debutului bolii şi 1-2
săptămâni după dispariţia icterului.3 Deoarece un singur serotip este cunoscut, diagnosticul
hepatitei virale de tip A este unul din cele mai facile, rapide şi sigure diagnostice de infecţie
virală. 2 HAV IgM este testul preferat pentru diagnosticul hepatitei acute virale A.6
Virusul hepatitei B este cel mai bine cunoscut şi cel mai complex dintre virusurile
hepatice. Particulele infectante Dane constau dintr-o nucleocapsida internă şi un înveliş extern.
Nucleocapsida conţine ADN circular, parţial dublu-catenar şi ADN-polimeraza, replicarea ADN
având loc în nucleii hepatocitelor infectate. Anvelopa (învelişul extern) se asamblează cu
nucleocapsida în citoplasmă şi din motive necunoscute, este produsă în exces; ea poate fi
detectată în ser prin metode imunologice că antigen de suprafaţă al hepatitei B (AgHBs),
denumit înainte antigen Australia.
Virusul hepatitei B este a două cauza că frecvenţa de hepatită acută virală. Calea de
transmitere este parenterală prin sânge infectat sau în cursul contactului intim sexual.
Transmiterea verticală a infecţiei, de la mama la făt, se produce la aproximativ 20% din
femeile gravide cu AgHBs pozitiv şi la aproximativ 60% din femeile care dobândesc infecţia
primară în cursul sarcinii. Deoarece rată transmiterii verticale a infecţiei cu VHB este diferită în
funcţie de zona geografică şi tipul populaţiei, se presupune că predispoziţia pentru infecţia „în
utero” ar fi influenţată de tulpină virală şi structura genetică a populaţiei. Gravidele depistate cu
AgHBs pozitiv necesită investigaţii suplimentare. Dintre testele disponibile pentru VHB,

14
încărcătură virală a devenit cel mai bun factor predictiv al infectivitatii, în special pentru
gravidele aproape de termen.
Perioada de incubaţie a bolii este în medie 70 zile (40-160 zile). Clinic, virusul hepatitei
B produce un spectru larg de afecţiuni hepatice, de la starea subclinică de purtător, la hepatită
acută severă sau fulminantă (~1% din cazuri)2, în special la vârstnici, la care mortalitatea poate
ajunge la 10-15%.1
Diagnosticul hepatitei acute virale B include determinarea HBc-IgM şi AgHBs, teste care
detectează infecţia acută şi cronică şi ajută la diferenţierea lor.
Virusul hepatitei C, depistat în 1989, este un VIRUS ARN din genul Flavivirus, familia
Togaviridae, cu dimensiuni între 40-60 nm şi cu un conţinut preponderent lipidic. Există cel
puţin 6 genotipuri şi 50 de serotipuri de VHC. Cunoaşterea genotipului sau serotipului (anticorpii
specifici genotipului) de VHC este utilă în recomandarea şi conducerea tratamentului.
VHC este răspunzător de aproximativ 20% din hepatitele acute.
Transmiterea infecţiei se face prin contactul cu sânge sau produse de sânge infectat:
transfuzii, folosirea acelor şi seringilor de la o persoană la altă fără sterilizare sau insuficient
sterilizate, tatuarea corpului, vaccinarea cu echipament nesterilizat, folosirea în comun a periuţei
de dinţi, aparatului de bărbierit, pensetei, trusei de manichiură. Este prezent şi în medii biologice
(salivă, lapte, secreţii vaginale, spermă etc.), dar în concentraţie mai mică decât virusul B. Se
poate transmite şi de la mama la făt.7,8 Rată de transmisie verticală la gravidele cu anti-HCV
pozitiv a fost estimată la 2,7 – 4,4%, această rată atingând valori de 5,4 – 8,6% la gravidele care
au coinfectie VHC – HIV1. Este bine de ştiut faptul că virusul nu se transmite prin folosirea în
comun a veselei, piscinelor şi toaletelor.
Majoritatea cazurilor de hepatită C sunt subclinice chiar şi în faza de boală acută.
Hepatită fulminantă este foarte rară.
Diagnosticul de hepatită virală C se bazează pe prezenţa anticorpilor serici (anti-VHC).
Detectarea anticorpilor nu permite diferenţierea infecţiei acute/cronice, de o infecţie în
antecedente. Pentru această se utilizează determinarea HCV-ARN.2
În cazurile de hepatită fulminantă, trebuie luată în considerare posibilitatea coinfectiei sau
suprainfecţiei (HBV cu HCV sau HDV).

15
 Insuficietţa hepatică
Insuficientă hepatică (acută, subacută, hiperacuta) reprezintă o afecţiune hepatică gravă
determinate de suprimarea bruscă a funcţiilor hepatice (sinteză, detoxifiere, excreţie), la pacienţi
fără antecedente de hepatopatii. Este rezultatul distrugerii masive a parenchimului hepatic,
recunoscând că şi cauze principale infecţia cu virusuri hepatotrope (VHB, VHC, VHD, VHG,
EBV, CMV) şi toxicele hepatice (acetaminofen, halotan, AINS, antidepresivele, rifampicină,
izoniazida, ketoconazol, valproat, etc).
Principalele manifestări clinice sunt reprezentate de: hipocoagulabilitate, icter,
encefalopatie, greţuri, vărsături, hipoglicemie, hipopotasemie, acidoză metabolică, infecţii,
insuficientă pluriorganica (MSOF), pancreatite.
Paraclinic: HLG, coagulogramă, teste biochimice pentru funcţia hepatorenala, glicemia,
ionogramă, hemocultură, imagistică, punctie-biopsie hepatică (PBH).
Tratamentul este complex, în secţia ATI, unde se tratează complicaţiile apărute:
encefalopatia, coagulopatia, hipoglicemia, hipocalcemia, hipotensiunea, insuficientă
hepatorenala, infecţiile. Intră în discuţie şi suportul hepatic artificial şi transplantul hepatic.

Ciroza hepatică
Reprezintă o afecţiune hepatică cronică difuza, caracterizată prin asocierea inflamaţiei,
necrozei, fibrozei, regenerării micro- sau macronodulare, cu bulversarea arhitectonicii hepatice.
Afecţiunea este multietiologica: virusurile hepatitice, alcoolul, hepatitele, stază biliară,
medicamentele şi substanţele hepatotoxice, insuficientă cardiacă, colagenozele.
Din punct de vedere clinicoparaclinic, există două forme de ciroză hepatică: compensată
(sindrom dispeptic nespecific, flatulenţă, astenie, hepatosplenomegalie, epistaxis, steluţe
vasculare, edeme perimaleolare, creşterea TGO, TGP, GGT, gamaglobulinele) şi decompensată
vascular sau parenchimatos (ascită, hipertensiune portală cu denutritie, febra, icter, hemoragii,
steluţe vasculare, feminizare, Dupuytren). De un real folos sunt explorările imagistice (ecografie
abdominală şi CT) şi PBH.
Tratamentul bolii se face diferenţiat, în funcţie de tipul şi stadiul bolii (antifibrozante
hepatice, corticoizi, interferon, antiviralele, propranolol, norfloxacina, diuretice, paracenteză,
albumina) cu tratarea energică a complicaţiilor (hemoragie digestivă superioară, encefalopatia

16
hepatică, carcinom hepatic, peritonită bacteriană spontană, sindrom hepato-renal, sindrom
hepato-pulmonar).

Sindromul icteric
Icterul reprezintă coloratia galbenă a tegumentelor şi mucoaselor, determinat de creşterea
bilirubinei serice >2,5 mg/dl, cauzat de afecţiuni hepatice (acute şi cronice) şi alte afecţiuni
extrahepatice. De menţionat că icterul trebuie diferenţiat de pseudoicter, unde apare coloratia
galbenă a tegumentelor şi mucoaselor, dar fără creşteri ale valorilor bilirubinei (carotinoizi,
antimalarice de sinteză, acid picric).
Cauzele cele mai frecvente sunt: anemii hemolitice, infarcte tisulare, resorbtia
hematoamelor, thalasemie, anemii megaloblastice, porfirie (ictere prehepatocitare), hepatite
virale sau toxice, medicamente sau substanţe hepatotoxice, deficite enzimatice din
sindroame.genetice (GILBERT, CRIGLER-NAJJAR), boli erediatre (DUBUN-JOHNSON,
ROTOR), ciroză hepatică (icterele hepatocitare) sau cele posthepatocitare (obstructive sau
colestatice) cauzate de obstrucţia cailor biliare din: litiază, tumori, fibroze, compresiuni intrinseci
sau extrinseci.
Diagnosticul icterului se reduce eminamente la identificarea cauzei, care se face prin:
anamneză, examen clinic, analize hematobiologice, explorări imagistice şi invazive.
Tratamentul este etiologic, în primul rând, apoi patogenetic, simptomatic şi al
complicaţiilor, prin medicamente cu efect de stabilizare a membranei hepatocitare, antifibrozante
hepatice şi care reduc colestază.

II.2.Bolile vezicii biliare

Bolile de veziculă biliară prezintă următorii factori de risc:

- supraponderabilitatea;
- hipotiroidismul;
- constipaţia;
- diabetul zaharat;
- boală lui Hashimoto;
- consumul de alcool;

17
 - vârstă peste 40 de ani;
- diete cu un conţinut caloric scăzut;
- scăderea bruscă în greutate;
- diete bogate în grăsimi săturate;
- diete cu un conţinut scăzut de grăsimi;
- diete bogate în alimente rafinate şi zaharuri;
- istoric familial de boli biliare (ereditatea);
- femeile prezintă un risc crescut după naştere;
- etnia (sunt expuşi indienii şi mexicano-americanii);
- alimentaţie săracă în fibre şi cu un conţinut scăzut de legume;
- boli cronice: boală inflamatorie intestinală, colită ulceroasă, anemia hemolitică;
- administrarea de medicamente hipocolesterolemiante, imunosupresive şi alte
medicamente;
- valori ridicate ale trigliceridelor, creşterea colesterolului rău (LDL) şi scăderea
colesterolului bun (HDL);
- adminstrarea de estrogen şi de anticoncepţionale (estrogenul creşte concentraţia
colesterolului în fiere).
Diagnosticul este stabilit prin examen fizic şi analize medicale specifice. Examenul fizic
este eficient în stabilirea diagnosticului de colecista acută sau colica biliară.
De regulă, analizele la sânge sunt recomandate când pacientul manifestă durere biliară
sau colecista cronică. Mai pot fi recomandate testele hepatice, bilirubinei sau hemoleucogramă.
Problemele medicale ale veiculei biliare ar putea include:
- iritarea, infectarea şi tumefactia veziculei biliare;
- apariţia de calculi biliari;
- blocarea canalelor care fac legătură între veziculă biliară şi intestin.

Dischinezia biliară
Este o afecţiune a veziculei biliare caracterizată de absenţa calculilor biliari; de
asemenea, mai poate fi considerată o tulburare funcţională sau de golire a veziculei biliare.

18
 Cauze - inflamatia cronică, disfuncţii ale musculaturii netede a veziculei biliare, ale
canalului coledoc sau ale musculaturii sfincterulului Oddi (formaţiune musculară cu fibre
longitudinale şi circulare) care ar putea fi prea îngust.
Simptome - durere în cadranul superior drept, cu absenţa calculilor biliari. Totuşi,
diskinezia biliară poate fi însoţită şi de alte simptome specifice veziculei biliare, ca rezultat al
scăderii concentraţiei biliare în procesul digerării grăsimilor.
Potrivit studiilor, stresul creşte riscul apariţiei acestei afecţiuni; deseori dischinezia biliară
fiind rezultatul proiecţiilor mentale.

Colecistita
Colecistită este inflamatia veziculei biliare. De regulă, boală acută este provocată de
apariţia calculilor biliari, de unele infecţii bacteriene sau de iritaţii ale unor substanţe chimice.
Colecistită cronică poate fi însoţită sau nu de calculi biliari. Dacă pietrele nu sunt prezente,
schemă de tratament conţine antispastice şi/sau laxative.

Coledocolitiaza
Este o afectiunie caracterizată prin prezenţa calculilor biliari în canalul biliar comun sau
coledoc.
Simptome - durere, care diferă în intensitate în funcţie de locul unde este piatră sau de
blocarea fluxului biliar. Dacă este blocat gâtul vezicular se pot manifestă inflamaţii şi distensie
(colegistita). În cazul în care este implicată obturarea unui duct biliar, poate avea loc procesul de
obstrucţie al fluxului normal al bilei spre ficat şi tubul digestiv, rezultând icterul obstructiv (icter
mecanic) sau spre pancreas, rezultând pancreatită acută.

Colelitiaza
Colelitiază cuprinde patologiile caracterizate prin prezenţa calculilor biliari. Aceştia sunt
formaţiuni solide, cristaline din tractul biliar, care se formează în veziculă biliară. Calculii biliari
derivă din bilă şi sunt formaţi în mod special din calciu, colesterol şi bilirubină.

Colangita
Această afecţiune implică inflamarea ductelor biliare.

19
 Colangită acută este cauzată, de obicei, de o infecţie bacteriană care rezultă în urmă
stagnării bilei în ducte. Coledocolitiază este un tip de litiază biliară caracterizată prin blocajul sau
depunererea de calculi în ductul biliar, fapt ce se poate solda cu infecţii. Mai puţin întâlnit este
cazul în care infecţiile evoluează din cauza îngustării ductelor, că în cazul colangitei sclerozantă
primară sau chiar a cancerului. Acest lucru este justificat de blocarea fluxului normal al bilei care
prin stagnare permite înmulţirea bacteriilor.
Simptome - durere, febra, frisoane, icter, dureri abdominale.

Colangită sclerozantă
Această este o boală în care ductele biliare care duc spre ficat, blochează fluxul bilei, din
cauze necunoscute. Se caracterizează prin inflamaţie, întărirea sau fibroză cailor biliare intră şi
extra hepatice.

Colestaza
Colestază se caracterizează prin întreruperea fluxului biliar, din cauza unei obstrucţii a
cailor biliare mici (colestază intrahepatică) sau a cailor biliare mari (colestază extrahepatica).
Simptomul principal este blocarea secretiei biliare din căile biliare către intestin, fapt ce
duce la creşterea bilirubinei în sânge, care schimbă (închide) culoarea urinei şi a materiilor fecale
(acestea vor avea o culoare deschisă) şi apariţia icterului. Excesul de săruri biliare din circulaţia
sistemică poate provoca prurit şi chiar iritarea pielii.
Alte semne: urme de grăsime în scaun, afectarea timpului de coagulare al sângelui
(sindrom de malabsorbtie), modificarea nivelului de vitamina K (vitamina solubilă în grăsimi, de
care depind mulţi factori cu rol în coagulare).

Cancerul de veziculă biliară

Simptomele specifice cancerului de veziculă biliară rareori se vor manifestă în faza de
debut a bolii. De fapt, afecţiunea este descoperită doar atunci când se elimina alte cauze al
disfuncţiei vezicii biliare, cum ar fi calculii biliari. Că atare, cancerul veziculei biliare este de
cele mai multe ori diagnosticat în stadiu avansat de dezvoltare.
Dacă va fi depistat la timp, tratamentul standat constă în extirparea veziculei biliare şi a
ţesuturilor afectate ale cailor biliare.

20
 Colesteroloza colecistului
Polipii colesterolotici (colesteroloza colecistului) sunt excrescenţe care apar la exteriorul
mucoasa veziculei biliare. De regulă, aceşti sunt inofensivi; 95% din cazuri sunt de origine
necanceroasa, iar 10% sunt au drept cauza procese inflamatorii. Cel mai adesea, polipii sun
rezultatul depozitelor de colesterol.
Polipii vezicii biliare sunt, de obicei, asimptomatici şi nu au nevoie de tratament. Pot fi
întâmplător depistaţi pe o ecografie a veziculei biliare efectuată în alte scopuri. Rareori este
implicată durerea. Ocazional, aceştia pot creşte suficient de mari încât să necesite îndepărtarea
chirurgicală.

21
 CAPITOLUL III. Fitoterapia în afecţiunile hepato-biliare

Medicația aparatului hepato-biliar cuprinde :

1. Coleretice ;
2. Colecistokinetice ( colagoge) ;
3. Hepatoprotectoare .

Acțiunea coleretica și cea colagoga pot fi exercitate concomitent în cazul unor

medicamente , fapt ce conduce la combaterea stazei drenare a cailor biliare și a veziculei
hipofone sau atone și la asigurarea unui aport biliar suficient pentru emulsionarea grăsimilor în
intestin.

III.1. Fitoterapia coleretică şi colagogă

Colereticele sunt substanțe care stimulează secreția hepatica de bilă . În funcție de

efectul pe care îl au , se disting două categorii :
 colereticele propriu-zise sau adevărate , care determină secreția bilei de
concentrație normală sau aproape anormală ;
 hidrocolereticele care produc un volum mare de bilă apoasă cu o
concentrație mai redusă în constituenți biliari . Aceste medicamente dezvoltă o forță
osmotica ce antrenează apa în canalicule .
Colereticele sunt indicate în afecțiuni hepatice (ictere colestatice ) sau ale cailor biliare
(litiază biliara nedureroasă sau după încetarea manifestărilor dureroase , colecistice cronoce
nelitiazice , distonii și diskinezii biliare , infecții biliare ), în tratamentul tulburărilor dispeptice (
amețeli, grețuri, inapetență, intolerante alimentare, eczeme, urticarie ), în obezitate, constipație
prin hipocolie , hipercolesterolemie , migrene de origine digestiva .
Colereticele sunt contraindicate în hepatite acute și cronice evolutive , icter prin
obstrucție , ciroze decompensate , litiază biliara în fază dureroasă , colecistite acute , apendicite.

22
 În tratamentele naturiste ale dischineziei biliare sunt recomandate preparate din plante
medicinale care stimulează secreţiile de bilă la nivelul celulelor hepatice şi care favorizează
eliminarea în duoden a secreţiilor biliare din vezică şi din căile biliare extrahepatice.
Colecistikineticele, denumite și colagoge, stimulează musculatură netedă a veziculei
biliare, relaxand sfincterul lui Oddi și favorizând eliminarea bilei în duoden. Ele acționează și
asupra mobilității veziculei biliare.
Sunt folosite în atonia și hipokinezia veziculei biliare, colecistite cronice, litiază biliara;
sunt contraindicate în colici biliare și infecții acute ale cailor biliare, gastroenterite acute.

III.1.1.Anghinarea (Cynara scolymus- Fam. Compositae)

Anghinarea este o plantă erbacee perenă, cu frunze mari, spinoase, ierboasă de origine
mediteraneană, la noi cultivându-se mai ales în zonele din sudul țării.

Anghinarea este o plantă erbacee perenă, cu frunze mari, spinoase, ierboasă de origine
mediteraneană, la noi cultivându-se mai ales în zonele din sudul țării. Înflorește în iulie și august.
Proprietăți: Puţine plante există în flora mondială cu o acţiune benefică atât de intensă
asupra ficatului şi a vezicii biliare ca anghinarea. În icter, hepatită şi sechele post-hepatice,
ciroză(inclusiv în faza decompensată), diskinezie biliară, intoxicaţii diverse, această plantă face,
chiar şi singură, adevărate minuni. De asemenea, ea are efecte antitoxice(stimulează eliminarea
toxinelor prin fecaleşi prin diureză), stimulente şi decongestiverenale, hipoglicemiante, de

23
normalizare a valorilor colesterolului. Este deopotrivă o plantă utilă celor bolnavi şi celor
sănătoşi, care vor să-şi menţină această stare, purificându-şi periodic organismul cu ajutorul său.
În scop terapeutic se utilizează frunzele de anghinare (Cynarae folium), au gust amar şi se
recoltează de 3 - 4 ori pe an, după maturizare, încă din primul an, în lunile iunie-septembrie.
Compoziţie chimică: polifenoli, heterozide, flavonoide, o substanţă amară azulenogena,
substanţe coleretice şi colecistochinetice: cinarina, acid clorogenic, vitamine A, B, săruri de
magneziu, fosfor, fier, cupru.
Acţiune farmacodinamică
Cinarina acţionează că hepatoprotector, are efect colagog (stimulează secreţia biliară) şi
modifică compoziţia calitativă a bilei, protejează ficatul, datorită flavonelor, favorizează diureza
şi eliminarea toxinelor (ureea şi substanţele azotate), stimulează metabolismul glucidic, insulină,
una din componentele sale duce la scăderea glicozuriei, stimulează funcţia antitoxică a ficatului,
de asemeni stimulează eliminarea anumitor substanţe din organism, stimulează secreţia lactata în
perioada de alăptare; acţiune antiinflamatorie prin prezenţa triterpenelor şi sapogenolul steroidic;
acţiune febrifugă, scade febra, datorită substanţelor amare, acţiune hipocolesterolemianta,
acţiune stomahica datorită principiilor amare (cinaropicrina), stimulează funcţia ficatului,
pancreasului, vezicii biliare, stomacului, intestinului subţire. Are efect coleretic şi colagog foarte
puternic.
Anghirol - Biofarm

Coleretic; diuretic slab.

Indicaţii:

24
 Tulburări dispeptice diverse - balonare epigastrică, flatulenţă, eructaţii, greţuri, digestie
dificilă.
Recomandat că tratament adjuvant în tulburările dispeptice cu insuficientă secretorie
biliară ; şi pentru stimularea secretiei şi evacuării bilei la persoanele cu risc de calculoză,
scăderea apetitului alimentar.
Preparatele de anghinare sunt folosite tradiţional pentru favorizarea funcţiilor de
eliminare digestivă şi urinară.
Contraindicaţii:
Obstrucţie biliară, insuficientă hepatocelulară gravă.
Alergie la anghinare sau la oricare dintre componenţii produsului. Insuficientă renală
acută.
Compoziţie:
Extract uscat din frunze de anghinare corespunzător la acizi cafeilchinici exprimat în acid
clorogenic 3.25 mg şi excipienţi: nucleu - amidon de porumb, polividona K30, talc, stearat de
magneziu, lactoză monohidrat; strat de drajefiere - zahăr farmaceutic, talc, dioxid de titan (E
171), gelatină, ceară galbenă, ceară Carnauba.
Mod de administrare:
Câte 2-3 drajeuri sau 10-30 picături de 3 ori/zi, înaintea meselor.
Copii între 7 şi 10 ani: 1 drajeu de 3 ori / zi înaintea meselor.
Copii între 10 şi 15 ani: 1-2 drajeuri de 3 ori / zi înaintea meselor.
Specificaţii:
-Sarcina şi alăptarea: nu există date care să evidenţieze faptul că produsul influenţează
sarcina şi alăptarea.
-Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje: produsul Anghirol nu
influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Nu se recomandă administrarea produsului la pacienţii cu colici biliare litiazice sau
hiperkinezie biliară.
Reacţii adverse :
După doze mari pot să apară greaţă, ameţeli, senzaţie de căldură.

Alte produse farmaceutice care conțin anghinare, alături de alte principii active:

25
 Cynarix, drajeuri (Montavit) ;
Mag-Anghinar, comprimate (Hofigal);
Hofimel miere hepato-protectoare (Hofigal) ;
Hepatobil V , tablete (Plantavorel) ;
Instamix , granule pentru soluție ( Antibiotice Iași ) ;
Hepaxirem , comprimate (Laboratoarele Remedia) ;
Farcovit B 12 , capsule gelatinoase (Pharco) ;
Tincturi ( de anghinare ( Plant Extrakt), Tonic hepatic (Dacia Plant), pentru ficat
( Santo Raphael)) ;
Ceaiuri (Ceai de anghinare. Ceai hepatic. Ceai hepato-biliar, Ceai Hepatocol etc).

III.1.2. Gălbenele (Calendula officinalis-Fam. Compositae)

Denumiri populare: călinică, filimică, ochi galebni, roşioară sau rujuliţă.

Descriere: Originară din zona mediteraneană, creşte spontan sau cultivată că plantă
decorativă, în grădini, pe lângă zidurile caselor, poteci, drumuri sau prin parcuri, răspândită şi
recunoscută în toată Europa încă din Evul Mediu, această plantă cu flori galben-portocalii are
puteri tămăduitoare nebănuite. În trecut era numită şi "floarea ploilor" deoarece atunci când nu se

26
deschidea era sigur că vin ploile. Plantă cu tulpină înalta până la 75 cm, puternică, ramificată şi
păroasă.
În scop terapeutic se folosesc inflorescentele cu sau fără receptacol (Calendulae flores).
Florile se culeg atunci când este soare, când plantă este deschisă şi emană uleiuri volatile.
Compoziţie chimică: flavonoide, carotenoizi, vitamina C, uleiuri eterice, substanţe amare,
saponozide şi alcooli triterpenici, steroli, acizi polifenolcarboxilici derivati, răşini, mucilagii.
Acţiune farmacodinamică:
a) Intern: coleretic şi colagog datorită principiului amar;
- Diaforetic;
- Sedativ;
- Antiinflamator;
- Gastrointestinal;
- Acţiune bactericidă şi antitricomonazica;
b) Extern- că antiinflamator hemoroidal, cicatrizant(prin stimularea circulaţiei sângelui la
nivelul ţesutului).

PRODUSE FARMACEUTICE CU GĂLBENELE

TINCTURA DE GĂLBENELE este o soluţie hidroalcoolică obţinută prin preparare la rece
din florile plantei Calendula officinalis.

27
 Dintre produsele vegetale administrate pe cale orală, soluţiile hidroalcoolice sunt cel mai
uşor asimilate de către organism, efectul apărând la scurt timp.
În comparaţie cu metoda clasică de producţie, Dacia Plant foloseşte un procedeu de
extracţie repetată, care permite obţinerea unui extract hidroalcoolic cu 35% mai concentrat.
Contribuie la:
INTERN:
- combaterea spasmelor care apar la nivelul tractului intestinal şi căilor biliare
- producerea bilei.
EXTERN:
- reducerea disconfortului care apare la nivelul pielii
- reducerea disconfortului care apare la nivelul venelor hemoroidale, mucoasei anale şi
vaginale.
Precauţii:
Se administrează cu prudenţă la persoanele cu gastrită hiperacidă şi ulcer gastric şi
duodenal (datorită conţinutului în alcool, poate creşte aciditatea gastrică).
Contraindicatii:
Din cauza conţinutului de alcool nu se recomandă administrarea în: hepatite virale, toxice
şi metabolice, steatoză hepatică, ciroză hepatică, sarcină şi alăptare.
Alergie la gălbenele, tratamente care nu permit consumul de alcool.

III.1.3. Menta (Mentha piperita-Fam. Labiatae)

Denumiri populare: izmă de grădina, izmă proastă, izmă bună, izmă de les, iarbă neagră,
camphor, mentă, mintă, mintă de grădina, mintă calului, mintă de câmpuri, mintă sălbatică,
vaestnita.

28
 Descriere: Originară din zona mediteraneană este răspândită astăzi în toată lumea,
crescând spontan sau cultivată în grădini, în locuri luminoase şi bine irigate. Plantă erbacee,
perrena ,înalta până la 1 metru, cu Frunze opuse, scurt petiolate, flori mici, roşii violete. Este un
hybrid provenit din încrucişarea “Mentha-ci aquatic” cu “Mentha viridis”. Cunoscută că plantă
aromatică utilizată în diverse preparate culinare, dar şi că plantă medicinală din cele mai vechi
timpuri.
Se utilizează partea aeriană a plantei (Menthae herba) sau frunzele de mentă (Menthae
folium).
Compoziţie chimică: Frunzele şi toate părţile plantei conţin ulei volatil, lipide, acizii
triterpenici (oleanolic, ursolic), sitosterol, orgocalciferol, amestec de parafine, acizi
polifenolcarboxilici (acid cafeic, rosmarinic, clorogenic, ferulic, cumaric), taninuri, flavonoide
(hesperitina), glucide (ramnoza, galactoză, glucoză, fructoza, zaharoză, rafinoză, stachinoza,
verbascoza), carotenoide (radovantina, eripoxantina, violoxantina, carotină), enzime (catalază,
peroxidază, polifenol- oxidază etc), vitamine (C, D2, tocoferoli, PP), săruri minerale (potasiu,
calciu, fosfor, magneziu, natriu, fier, mangan, zinc, bor, cupru, molibden). Uleiul volatil este
format din mentol 52,6 - 63,2%, mentona, mentofuran, hidrocarburi terpenice (pinen, terpine,
felandrone, limonen, camfor, fenchen, terpinol, sahinea, cimen, mircen, cadinen), etc. Florile
conţin mai mult ulei eteric decât frunzele. Rădăcinile sunt lipsite de ulei volatil.
Acţiune farmacodinamică
Stomahică, antispastică (miorelaxanta, combate spasmele abdominale, contracţii
musculare, eficientă în colici biliare, hepatice, intestinale), antivomitivă, carminativă (elimina
gazele, combate flatulenţă, meteorismul abdominal), uşor analgezică, coleretică, colagogă,
antidiareică, astringentă, uleiul volatil şi componenţii săi au acţiune spasmolitică, decongestivă,

29
antiinflamatorie, antiseptică, bacteriostatică (eficientă în infecţii gastro-intestinale, respiratorii),
expectorantă (ajută la eliminarea secretiilor bronsice), favorizează menstruaţia, stimulează
contracţiile uterine, diuretică, sudorifică, depurativă, tonică, reconfortantă, creşte puterea de
concentrare. Flavonozidele au proprietăţi antivirale şi antioxidante.

PRODUSE FARMACEUTICE CU MENTĂ

ULEI ESENŢIAL DE MENTĂ, 30 capsule, Vitacare

Beneficii :
Bun promotor al eliminării bilei în cazul digestiei lente
Alternativă naturală de a stimula imunitatea organismului în perioadele expunerii la
infecţii sau în perioadele de convalescenţă
Efecte benefice în cazul stărilor de oboseală asociată cu tremurături
Recomandat în cazul colicilor abdominale, tulburărilor de dinamică a vezicii biliare,
bolilor diareice, greturilor, digestiei defectuoase şi simptomelor de colon iritabil
Efecte benefice în viroze, având efect decongestionat al cailor respiratorii şi sinusurilor .

Compoziţie :
Ulei esenţial de mentă (mentha piperita) 50mg

30
 Excipienţi : lecitină(non-gmo) 450mg

Acţiune :
Capsulele 100 % vegetale de mentă – ulei esenţial sunt un bun promotor al eliminării
bilei în cazul digestiei lente, şi este o alternativă naturală de a stimula imunitatea organismului în
perioadele expunerii la infecţii sau în perioadele de convalescenţă şi are efecte benefice în cazul
stărilor de oboseală asociată cu tremurături.
Indicaţii:
Menta – ulei esenţial este un supliment alimentar recomandat în cazul colicilor
abdominale, tulburărilor de dinamică a vezicii biliare, bolilor diareice, greturilor, digestiei
defectuoase şi simptomelor de colon iritabil. de asemnenea, prezintă efecte benefice în viroze,
având efect decongestionat al cailor respiratorii şi sinusurilor. Uleiul esenţial de mentă din
compoziţia capsulelor se obţine din faza apoasă rezultată prin distilarea părţii aeriene a plantei
mentha piperita var. officinalis sole, metodă de obţinere ce asigura prezenţa a numeroase
principii active că: mentolul şi mentona cu proprietăţi antiseptice şi antifermentative. Uleiul
esenţial de mentă este soluţia optimă naturală pentru îmbunătăţirea digestiei şi calmarea durerilor
de cap. mentă conţine un nivel crescut al uleiului activ esenţial mentol. Plantă are proprietatea de
a reduce

III.1.4. Muşeţelul - Matricaria chamomilla (Familia Asteraceae)

Definiţie: Este produsul alcătuit din capitulele florale, uscate după recoltare, provenite de
la specia Matricaria Chamomilla

31
 Descriere: Muşeţelul este o plantă erbacee, anuală, spontană, atingând o înălţime între 20
şi 60 cm. şi mult ramificată, cu flori grupate în capitule terminale. Este o plantă originară din
sudul şi sud-estul Europei, astăzi întâlnită în aproape întreagă lume. În ţară noastră are o mare
arie de răspândire întâlnindu-se aproape peste tot, de la câmpie unde apare masiv pe solurile
sărăturoase, până în toate locurile însorite şi mai umede de pe lângă drumuri, cai ferate, pajişti,
fâneţe, cu predilecţie pe solurile nisipoase uşoare.Înfloreşte începând cu lunile aprilie-mai până
la sfârşitul lunii august, uneori înfloreşte şi a două oară în septembrie.
De la această plantă se utilizează florile- chamomillae flores, ce se cultivă din mai până în
august.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ
- 0,2-1,5% ulei volatil, principii amare (proazulene – matricina şi matricarina),
- 8% flavonozide în inflorescenţe: apigenolul şi glicozidele sale; luteolina şi glicozidele
sale, cvercitrina şi unele flavone metocilate.
- Cumarine: mbeliferona, herniarina;
- Mucilag;
- Acizi fenolici: cafeic, anisic, salicilic, siringic, vanilic;
- Colină;
- Acizi graşi superiori-palmitic, oleic, linolic,
- Vitaminele B şi C;
- Acid nicotinic;principia amare: proazulene-matricina şi matricarina.
ACŢIUNE farmacodinamică:

32
 Antiinflamatoare, cicatrizantă, epitelizanta, radioprotectoare (regenerează ţesuturile şi
mucoasele arse la persoanele supuse la radio sau cobaltoterapie), antiulceroasă, gastroprotectoare
(stimulează sinteză de prostaglandine), stomahica (prin principii amare), are acţiune coleretică-
colagogă (prin acizii cafeic şi clorogenic – creşte secreţia biliară ducând la restabilirea tranzitului
intestinal), antitoxică (inactivează toxinele stafilococice şi streptococice), este uşor antitermică,
are acţiune imunomodulatoare (prin mucilag şi ulei volatil), antialergică, antispastică s.a.

PRODUSE FARMACEUTICE CU MUȘEȚEL

CEAI MUȘEȚEL 20 plicuri Fares
Compoziţie: Flori de muşeţel (Chamomillae flos).
Acţiune: antiinflamator, stomahic (stimulează secreţia sucurilor gastro-intestinale),
gastro-protector, carminativ (ajută eliminarea gazelor intestinale), bactericid, fungicid,
antispastic.
Indicaţii: Sprijină digestia; sprijină refacerea ţesutului cutanat.
Recomandări:
-uz intern: gastrită, ulcer gastric, enterite (inflamaţii ale intestinului subţire), crampe
digestive, coliţe, flatulenţă (acumulare excesivă de gaze în intestine).
-uz extern: afte, stomatite, eczeme, răni, hemoroizi, ten înroşit sau iritat, îngrijirea părului
Cosmetică: pentru îngrijirea tenului se aplică comprese cu infuzie concentrată sau băi de
abur; pentru îngrijirea părului se fac spălături capilare cu infuzie concentrată.
Mod de administrare
-uz intern: se beau 2 - 3 căni cu ceai pe zi.
-uz extern: comprese, gargară, băi locale.
Mod de preparare
Uz intern: infuzie din 1-2 plicuri.
Uz extern: infuzie concentrată din 2-4 plicuri.
Cosmetică: infuzie concentrată din 5-7 plicuri.
În funcţie de modul de întrebuinţare, peste numărul de plicuri recomandat se toarnă 250
ml apă clocotită, se acoperă, se lasă 10-15 minute.

ULEI DE MUŞEŢEL

33
  Protejează organismul împotriva microorganismelor patogene şi împotriva
reacţiilor produse de iradieri, reduce procesul inflamator;
 este suport pentru reducerea spasmelor;
 ajută la sănătatea stomacului, sănătatea sistemului hepatobiliar şi purificarea
sângelui;
 ajută şi susţine activitatea aparatului genital feminin (protejează de tulburări
menstruale);
 înlesneşte diminuarea şi închiderea mai rapidă a rănilor, diminuează pruritul,
asigura sănătatea bucală (ajută reducerea plăcii bacteriene şi la reducerea acidităţii produse
de placă bacteriană);
 protejează celulele (inclusiv ADN-ul) şi ţesuturile de distrugere provocate de
radicalii liberi
 acţiune farmacologică: antiseptic, antispastic, antiinflamator, cicatrizant,
carminativ.
Ulei de Muşeţel indicaţii:
-Uz intern: gastrită, ulcer gastric, toxiinfecţie alimentară, meteorism abdominal, afecţiuni
hepatice, stări gripale, bronşită.
-Uz extern: hemoroizi, afte, stomatite, abcese dentare, plăgi suprainfectate, eczeme
umede, ulceraţii, leucoree, erupţii cutanate, eczeme, răni purulente, arsuri.

34
 -Uz cosmetic (pe cale externă): îngrijirea tenului, tonic capilar, tenul înroşit, riduri.
Ulei de Muşeţel – compoziţie:
Extract uleios din flori de Muşeţel (Chamomillae flos)
Ulei de Muşeţel – administrare că supliment alimentar:
Adulţi: 20-40 picături de 3 ori pe zi.
Copii peste vârstă de 3 ani: 5-10 picături de 3 ori pe zi.
Se administrează înaintea meselor principale, eventual diluat în apă sau ceai. A se agită
înainte de utilizare. Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată, echilibrată şi un mod
de viaţă sănătos. A nu se lasă la îndemână şi la vederea copiilor mici. A nu se depăşi doză
recomandată pentru consumul zilnic.

III.1.5. Păpădia (Taraxacum officinale, fam. Compositae)

Denumiri populare: buhă, cicoare, crestăţea, lăptucă, lilicea, mata, papalungă, pilug, turci,
curu-găinii, floarea-broaştei, floarea-găinii, floarea-mălaiului, floarea-sorului, floarea-turcului,
flori-galbene, gălbinele-grase, guşă-găinii, ouăle-găinilor, papa-găinii, părăsită-găinilor sau pui-
de-gaşcă.

Descriere: plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze lungi, crestate şi cu flori
galbene grupate în capitule. Înfloreşte din luna aprilie până în septembrie. Păpădia este găsită
pretutindeni, unde se află vegetaţie, de la câmpie până în zona subalpină, prin locuri necultivate

35
şi pe marginile drumurilor. Ea are anumite locuri în care creşte că de exemplu: nu creşte în loc
umbros ci în loc cu soare, ea creşte în calea unui izvor subteran, etc.
Produs vegetal folosit: radacia – Taraxaci radix şi frunzele, care se recoltează primăvară
(mai-august).
Principii active: Principiu amar- taraxacină-, pectine, vitamina B, C, steroli. Rădăcinile:
Alcooli triterpenici, fitosteroli, vitamine B1, C şi D, inulină, tanin, rezine, colină, taraxacină, acid
nicotic.
Acţiune farmacologică: colagog, coleretic, alcanilizant, laxativ, diuretic, venotonic,
astringent.

PRODUSE FARMACEUTICE CU PĂPĂDIE (Taraxacum officinale, fam. Compositae)

TINCTURA DE PĂPĂDIE Dacia Plant

Compoziție: Este o soluţie hidroalcoolică obţinută prin preparare la rece din părţile
aeriene ale plantei Taraxacum officinale. Dintre produsele vegetale administrate pe cale orală,
soluţiile hidroalcoolice sunt cel mai uşor asimilate de către organism, efectul apărând la scurt
timp. În comparaţie cu metoda clasică de producţie, Dacia Plant foloseşte un procedeu de
extracţie repetată, care permite obţinerea unui extract hidroalcoolic cu 35% mai concentrat.
Indicații: Contribuie la:
- funcţionarea normală a sistemului hepato-biliar, prin stimularea producerii şi eliminării
de bilă
- normalizarea secreţiilor digestive: gastrice, pancreatice şi intestinale
- creşterea poftei de mâncare
- eliminarea lichidelor reţinute în exces în corp

36
 - accelerarea tranzitului intestinal
- detoxifierea organismului
- protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ.
Precauții: se administrează cu prudenţă la persoanele cu gastrită hiperacidă şi ulcer
gastric şi duodenal (datorită conţinutului în alcool, poate creşte aciditatea gastrică).
Contraindicații: din cauza conţinutului de alcool nu se recomandă administrarea în:
hepatite virale, toxice şi metabolice, steatoză hepatică, ciroză hepatică, sarcină şi alăptare.
Gastrită hiperacidă, ulcer gastric şi duodenal, alergie la păpădie, tratamente care nu permit
consumul de alcool.
Mod de administrare: Adulţi şi tineri peste 15 ani: cate o linguriţă de tinctură diluată in
100 ml de apă (jumătate de pahar), de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol. Copii 7-14 ani: cate 10-30
picături de tinctură diluate in 100 ml de apă (jumătate de pahar) de 3 ori pe zi, pe stomacul gol.

CEAI DE PĂPĂDIE, 50 g, Plafar

Compoziţie: Frunze de păpădie
Acţiune: Diuretică, depurativă, coleretică, hepatică, tonică, stomahica.
Indicații: În mod tradiţional în diskinezie biliară, colecistită, afecţiuni hepatice, anorexie.
Mod de preparare: Infuzie. Se toarnă o cană de apă clocotită peste 1 lingură produs, se
acoperă 10-15 minute, apoi se strecoară şi se consumă la temperatura camerei.
Mod de administrare: 2-3 căni/zi.

III.1.6. Rostopasca (Chelidonium majus)- familia Papaveraceae

Descriere:
Perioada de recoltare: recoltarea se face în aprilie-mai, când fructificaţiile sunt formate,
iar plantă are cea mai mare cantitate de principii active. Se recoltează numai partea verde, nu cea
lemnoasă.

37
 Compoziție chimică: complex de alcaloizi (chelidonina, homochelidonina etc.),
flavonozide, saponozide, rezine, uleiuri volatile, vitamina C.
Proprietăţi
- acţiune antispastică de tip papaverinic
- vasodilatator coronarian
- anspastic biliar
- antimicotic
- acţiune sedativă şi chiar narcotică asupra centrilor nervoşi superiori
- decongestiv hepato-biliar
- efect anti tumoral de tip colchinic,citostatică
- antialgic
- hipotensiv
- antispastic la nivel abdominal(intestine,uter)
- efect antibiotic
- cicatrizant
Indicaţii

38
 -acnee, negi, exemen, afecţiuni hepato-biliare,afecţiunile splinei, angină pectorală,a stm
bronşic, bataaturi, cefalee, seboree, colecistitita, dischinezie biliară, dureri de ficat, gastrită, ulcer
duodenal, ulcer varicos, hepatită cronică, herpes rebel.
Acţiune şi întrebuinţări: intern datorită chelidoninei şi homochelidoninei are acţiune
antispastică asemănătoare papaverinei, dar mai puţin toxică. De asemenea are acţiune coleretic-
colagogă, sedativă, hipotensivă, uşor stimulentă a respiraţiei, relaxează musculatura netedă a
vaselor mari şi în special a coronarelor. Se administrează în inflamaţii ale vezicii biliare, în
spasme ale tractului gastro-intestinal, în insuficientă cardiacă, în angină pectorală. Asociat cu
Codiţă şoricelului, Mentă şi Sunătoare are acţiuni benefice în bolile de ficat. Extern este
antiseptic şi trofic al pielii, latexul galben-portocaliu este utilizat pentru îndepărtarea negilor.

III.1.7. Rostopasca (Chelidonium majus)- familia Papaveraceae

Descriere:
Perioada de recoltare: recoltarea se face în aprilie-mai, când fructificaţiile sunt formate,
iar plantă are cea mai mare cantitate de principii active. Se recoltează numai partea verde, nu cea
lemnoasă.
Compoziție chimică: complex de alcaloizi (chelidonina, homochelidonina etc.),
flavonozide, saponozide, rezine, uleiuri volatile, vitamina C.
Proprietăţi
- acţiune antispastică de tip papaverinic
- vasodilatator coronarian
- anspastic biliar
- antimicotic
- acţiune sedativă şi chiar narcotică asupra centrilor nervoşi superiori
- decongestiv hepato-biliar
- efect anti tumoral de tip colchinic,citostatică
- antialgic
- hipotensiv
- antispastic la nivel abdominal(intestine,uter)
- efect antibiotic

39
 - cicatrizant
Indicaţii
-acnee, negi, exemen, afecţiuni hepato-biliare,afecţiunile splinei, angină pectorală,a stm
bronşic, bataaturi, cefalee, seboree, colecistitita, dischinezie biliară, dureri de ficat, gastrită, ulcer
duodenal, ulcer varicos, hepatită cronică, herpes rebel.
Acţiune şi întrebuinţări: intern datorită chelidoninei şi homochelidoninei are acţiune
antispastică asemănătoare papaverinei, dar mai puţin toxică. De asemenea are acţiune coleretic-
colagogă, sedativă, hipotensivă, uşor stimulentă a respiraţiei, relaxează musculatura netedă a
vaselor mari şi în special a coronarelor. Se administrează în inflamaţii ale vezicii biliare, în
spasme ale tractului gastro-intestinal, în insuficientă cardiacă, în angină pectorală. Asociat cu
Codiţă şoricelului, Mentă şi Sunătoare are acţiuni benefice în bolile de ficat. Extern este
antiseptic şi trofic al pielii, latexul galben-portocaliu este utilizat pentru îndepărtarea negilor.

PRODUSE FARMACEUTICE CU ROSTOPASCA(Chelidonium majus)

ROSTOPASCA COMPRIMATE
Compoziţie: Rostopască (Chelidonium majus) - 100mg - extract 10:1, Excipienţi:
Celuloză microcristalină, Aerosil. Datorită proprietăţilor sale curative, rostopască este
considerată a fi una dintre cele mai puternice plante de leac utilizate în terapie de-a lungul
timpului.
Acţiune:
Stimulează şi reglează secreţia de bilă, stimulează tonusul şi peristaltismul vezicii biliare
ameliorând fluxul biliar, hepatoprotector, hipolipemiant, hipocolesterolemiant, normalizează
valorile bilirubinei şi ale colesterolului, antilitiazic, analgezic, antispastic, antiinflamator,
antibacterian, antiviral şi antitumoral.
Indicaţii:
Dischinezii biliare, colecistite acute şi cronice, colici hepatobiliare, hepatite cronice virale
şi metabolice, ciroză hepatică, litiază biliară, spasme ale tractului gastrointestinal, tuşe spastică,
tumori de esofag, pancreas, ficat şi plămâni.
Contraindicaţii: copii sub 14 ani, sarcina, alăptare, alergie la rostopască. Peste dozele
recomandate, pot apărea greţuri, vărsături, diaree, colici abdominale, somnolenţă, fenomene
toxice hepatice.

40
 Mod de administrare:
Adulţi şi copii peste 14 ani: câte 1 cpr. de 2-3 ori pe zi, înainte de mese.
Copii sub 14 ani: cu avizul medicului.

CAPSULE VEZICA BILIARA ACTIVA flacon X 60 - Fares

Relaxeaza musculatura neteda a vezicii si cailor biliare.

Ingrediente/capsula:
Frunze de rozmarin (Rosmarini folium), sunatoare (Hyperici herba) 82,5 mg, salvie
(Salviae herba) 66 mg, fructe de fenicul (Foeniculi herba fructus), extract total 10:1 de
rostopasca (Chelidonii herba).
Frunzele de rozmarin relaxeaza musculatura neteda (efect antispastic), stimuleaza secretia
de bila si au actiune hepatoprotectoare, analgezica, carminativa fiind utile in tratamentul
dischineziei biliare pentru calmarea durerilor colicative, a migrenelor biliare, ajuta eliminarea
gazelor si reducerea senzatiei de balonare.
Sunatoarea, antidepresiva, antialgica, si coleretic-colagoga este remediul de electie in
afectiuni digestive insotite de dureri de mare intensitate, care au si un important determinism
psihic de tip depresiv-anxios. Astfel actioneaza eficient in hipertonia veziculara, tulburare care
apare frecvent dupa emotii, la persoane hipersensibile si se manifesta cu dureri intense sub
rebordul costal drept (colici biliare) si dureri de cap (migrene biliare).

41
 Salvia este o planta medicinala deosebit de laudata si pretuita. Denumirea sa deriva din
cuvintul latinesc care inseamna a vindeca, a insanatosi. Antispastica, antiinflamatoare, coleretica
si carminativa este utila in tulburarile de motilitate digestiva, cu meteorism, diskinezie biliara,
colici. Are si efect sedativ central si periferic, actioneaza asupra sistemului nervos vegetativ,
linistind starile de agitatie, iritabilitate, nervozitate si suprasolicitare care sunt adesea asociate cu
crizele biliare.
Feniculul este bine cunoscut pentru efectul sau antispastic asupra musculaturii netede,
antalgic, colagog - coleretic si carminativ fiind frecvent utilizat pentru tulburari functionale
dispeptice cu acumulare de gaze si dureri colicative. Astfel, are capacitatea de a relaxa spasmele
vezicii biliare si a sfincterului Oddi (prin care se varsa bila in duoden.
Rostopasca a fost folosita traditional pentru bolile ficatului si vezicii biliare. Contine o
substanta activa (chelidonina) care este coleretic-colagoga, dar si analgetica, sedativa si
antispastica (efect morfin-like) la nivel biliar, gastric si intestinal fiind recomandata in colicile
biliare datorate spasmelor vezicii si canalelor biliare.
Efect:
- antispastic ( relaxeaza musculatura neteda);
- coleretic-colagog (stimuleaza secretia si eliminarea de bila);
- carminativ;
- sedativ, calmant, antialgic.
Recomandari: dischinezie biliara hipertona (tulburare functionala a vezicii biliare care
consta in tonus crescut al vezicii si al cailor biliare sau golire rapida a bilei in duoden. Apare
frecvent la stres si stari de nervozitate, sau poate fi declansata de consumul de alimente care
cresc contractabilitatea vezicii biliare: oua, alimente grase, ciocolata, usturoi, prajeli).
Contraindicatii: nu se recomanda copiilor sub 6 ani (efectele asupra copiilor mici sunt
insuficient studiate) si in caz de hipersensibilitate la oricare din ingredientele produsului.
Sarcina si alaptare: nu se recomanda femeilor insarcinate si mamelor care alapteaza
datorita unor posibile efecte de stimulare a contractiilor uterine. Substantele active trec in laptele
matern si pot modifica gustul laptelui.
Efecte secundare si interactiuni:
Acest produs se poate utiliza concomitent cu alte medicamente.
La dozele recomandate nu au fost semnalate efecte secundare.

42
 Intrebuintare:
Doza recomandata este de 1- 2 capsule de 2-3 ori pe zi, in timpul mesei.
Durata unei cure este de 6-8 saptamani, sau conform recomandarii medicului.

III.1.8. Sunătoarea (Hypericum perforatum) Familia Hypericaceae

Denumiri populare: pojarniță, regionalisme: drobişor, fălcăţea, harnică, închegătoare).

Descriere plantă: este o plantă erbacee, perenă, cu tulpină dreapta, ramificată în partea
superioară, uşor lemnoasă în partea de jos, prevăzută de-a lungul ei cu două muchii, glabră şi
înalta până la 1m. Frunzele, dispuse opus, sunt sesile, oval-eliptice, glabre şi conţin numeroase
pungi secretoare, dând impresia că prezintă puncte translucide (când sunt examinate prin
transparenţă), de unde şi denumirea de "perforatum" dată acestei specii. Florile sunt grupate în
vârful tulpinii şi ramurilor, sunt hermafrodite, pentamere; periantul este format din 5 sepale şi 5
petale de culoare galben-aurie, iar androceul din stamine numeroase. Înfloreşte din iunie până în
septembrie. Fructul este o capsulă ovală.
Produsul vegetal folosit: părţile terminale (de 20-30 cm) înflorite (Herba Hyperici).
Florile de sunătoare se culeg în zile uscate şi însorite, din iunie şi până în septembrie, prin
tăiere cu foarfeca. Se usucă la umbră, în loc bine aerisit, întinse în strat subţire, pe hârtie sau
pânză. După uscare, se păstrează în pungi de hârtie ori săculeţi de pânză în locuri uscate şi
întunecate.

43
 Compoziție chimică: derivați antracenici (hipericina, pseudohipericina), ulei volatil,
flavonozide având că aglicon hiperina, acizii cafeic şi clorogenic, tanin.
Acţiune farmacologică: datorită hipericinei şi pseudohipericinei, uleiului volatil şi
taninurilor produsul are acţiune antiseptică, astringentă şi cicatrizantă. Flavonozidele sunt
răspunzătoare de acţiunea vasodilatatoare şi hipotensivă. Acizii clorogenic şi cafeic explică
proprietăţile antiinflamatoare şi colagoge ale plantei.

PRODUSE FARMACEUTICE CU SUNĂTOARE (Hypericum perforatum) Familia

Hypericaceae
SUNĂTOARE, 100 comprimate, Alevia

Compoziţie per 4 comprimate: Sunătoare 1200mg (Hypericum perforatum extract uscat

10:1 din părţile aeriene, cu 0,3% hypericina);
Acțiune:
- Susţine capacitatea organismului de rezistenţă la stres şi oboseală;
- Contribuie la diminuarea stărilor depresive şi anxioase, de nelinişte, iritabilitate,
nervozitate, hiperexcitabilitate nervoasă şi oboseală cronică;
- Eficientă în dificultate de concentrare şi memorare;
- Susţine sănătatea sistemului cardiovascular fiind eficientă în normalizarea tensiunii
sangvine;
- Stimulează menţinerea unui somn sănătos.
Mod de administrare: Câte 1 comprimat de 3- 4 ori pe zi, preferabil pe stomacul gol, în
cure de minim 3 - 6 luni.

44
 TINCTURA DE SUNĂTOARE - Hypericum perforatum
Compoziție: TINCTURA DE SUNĂTOARE este o soluţie hidroalcoolică, obţinută prin
preparare la rece din părţile aeriene ale plantei Hypericum perforatum. Dintre produsele vegetale
administrate pe cale orală, soluţiile hidroalcoolice sunt cel mai uşor asimilate de către organism,
efectul apărând la scurt timp.
Acțiune:
INTERN:
- reducerea tensiunilor psihice, conferind o stare de linişte şi calm lăuntric
- armonizarea stării psiho-emoţionale
- funcţionarea normală a sistemului digestiv, prin:
- stimularea producerii şi eliminării de bilă;
- susţinerea funcţiilor hepatice;
- reducerea spasmelor care apar la nivelul tractului intestinal;
- eliminarea tendinţei de evacuare rapidă a scaunului.
EXTERN:
- reducerea disconfortului care apare la nivelul pielii
- menţinerea sănătăţii cavităţii bucale
- reducerea disconfortului care apare la nivelul venelor hemoroidale şi mucoasei anale.

Precauţii: Se administrează cu prudenţă la persoanele cu gastrită hiperacida şi ulcer

gastric şi duodenal (datorită conţinutului în alcool, poate creşte aciditatea gastrică).

Contraindicaţii: Din cauza conţinutului de alcool nu se recomandă administrarea în:

hepatite virale, toxice şi metabolice, steatoză hepatică, ciroză hepatică, sarcina şi alăptare.
Fotosensibilitate, alergie la sunătoare, tratamente care nu permit consumul de alcool.
Mod de administrare: câte 30 de picături de 2-3 ori pe zi, diluate în puțină apă.

III.2. Fitoterapia hepatoprotectoare

III.2.1. Silimarina (Silybum marianum/ Carduus marianus)

45
 Planta crește sub formă de tufe atingând 2 metri înălțime, preferă solurile mai puțin
nisipoase, mai ales terenuri pietroase.
Planta a fost folosită pentru tratarea diverselor afecțiuni cu mai bine de 2000 de ani în
urmă. Este de origine mediteraneană și este răspândită în toată Europa și Asia Centrală. În
România se găsește pe zone necultivate.

46
 În scop terapeutic se utilizează fructele (Carduui mariani fructus).
Compoziție chimică: similarină (de fapt 4-flavanolol lignani: silibina, silidianina,
silimanina și silandrina); aminoacizi (L-cisteina, glicina, acidul L-glutamic, acidul d-L-2-amino-
butiric, d-L-leucina, tiramina); lipide; acidul fumaric (acid specific plantei Fumaria officinalis –
Fumarița - care este considerată un armonizator al funcțiilor biliare, un puternic purificator al
organismului iar împreună cu frasinul și angelica este considerat un foarte bun fitogeriatric -
reîntineritor); polihidroxifenil cromone; amidon etc.
Acțiune farmacodinamică: hepatoprotectoare, de reconstrucție a celulei hepatice, în
hepatitele virale tip A, B, C inhibă replicarea virusurilor hepatice, reglarea digestiei, creșterea
tensiunii arteriale; puternic efect antitoxic, silimarina împiedică pătrunderea substanțelor toxice
la nivelul ficatului și favorizează eliminarea acestora (combate efectul nociv al alcoolului asupra
ficatului); stimulează activitatea vezicii biliare și combate riscul apariției calculilor biliari;
semințele zdrobite se folosesc sub formă de comprese umede în tratamentul ulcerului varicos și
al varicelor, acțiune antitumorală (stopează evoluția și proliferarea celulelor canceroase la nivelul
ficatului, prostatei, cervixului, colonului), stimulează lactația, scade nivelul colesterolului
sanguin, scade rezistența la insulină fiind eficientă în diabetul zaharat de tip II.

PRODUSE FARMACEUTICE CU SILIMARINĂ

Lagosa
Indicaţii terapeutice
Lagosa este indicat că tratament adjuvant hepatoprotector în:
 cazuri de expunere la substanţe cu risc hepatotoxic;
 hepatite cronice şi ciroză hepatică.

47
 Doze şi mod de administrare
Doza uzuală recomandată este de 300 mg silimarină (2 drajeuri Lagosa) pe zi. Drajeurile
se vor înghiţi cu o cantitate mică de lichid.
Compoziţie
Un drajeu conţine silimarină exprimată că silimarină 150 mg sub formă de extract uscat
metanolic de fruct de armurariu (Carduus marianus fructus) 240 mg şi excipienţi: nucleu-
lactoză, celuloză, microcristalină, dioxid de siliciu colloidal, croscarmeloza sodică tip A,
povidona K30, talc, stearat de magneziu, grăsime solidă; strat de drajefiere: shellac, zahăr,
carbonat de calciu, talc, gumă arabică, amidon de porumb, dioxid de titan (E 171), dioxid de
siliciu coloidal, povidona K30, macrogol 6000, glicerol 85%, polisorbat 80, ceară montan glicol
Contraindicaţii
Hipersensibilitate la oricare din componentele medicamentului.
Măsuri de precauţie
Deoarece acest medicament conţine lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare de intoleranţă
la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbtie la glucoză-galactoză , nu
trebuie să utilizeze acest medicament.
Deoarece acest medicament conţine zahăr, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de
intoleranţă la fructoza, sindrom de malabsorbtie la glucoză-galactoză sau insuficientă a
zaharozei-izomaltazei, nu trebuie să utilizeze acest medicament.
Reacţii adverse
Foarte rar, pot să apară reacţii alergice. Ocazional, s-a observat efect laxativ (diaree) şi
gastralgii.
Interacţiuni - Nu sunt cunoscute.
Atenţionări special - Nu sunt necesare.
Sarcina şi alăptarea:
 Studiile la animale nu au semnalat nici un efect toxic.
 Administrarea în timpul sarcinii şi alăptării se va face cu prudenţă, după
evaluarea de către medic a raportului beneficiu terapeutic matern/risc potenţial fetal.
Capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu s-au semnalat reacţii adverse asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi
utilaje.

48
 Supradozaj. Manifestări
Până în prezent nu s-au semnalat cazuri de supradozaj cu Lagosa.

III.2.2. Cicoarea (Cichorium intybus-Fam. Compositae)

Denumiri populare: andivă.

Descriere: Plantă ebacee perenă cu flori albastre, spontană şi adesea cultivate pentru
rădăcinile sale, răspândită prin lanurile de cereale, sau creşte spontan la marginea drumurilor,
folosită din cele mai vechi timpuri pentru proprietăţile ei tămăduitoare. Era cultivată încă din
Egiptul Antic şi folosită pentru tratarea bolilor hepato-biliare.
În scop terapeutic se folosesc rădăcinile (Cichori radix) recoltate toamna târziu cât şi părţile
aeriene (Cichori herba) recoltate în timpul înfloririi.
Cicoarea este înlocuitorul tradiţional al cafelei, fiind asemănătoare la gust.
Compoziţie chimică: în părţile aeriene: cicorina, acid cichoric (acid dicafeil- tartric, înrudit cu
cinarina din frunzele de anghinare, ceea ce o face utilă în bolile hepatice), flavonozide (glicozide de
apigenol, luteol, quercetol) în rădăcina: inulină, colină, rezine, substanţe amare triterpenice, taninuri,
uleiuri volatile.
Acţiune farmacodinamică
Datorită principiilor amare are proprietăţi diuretice datorită acizilor polifenolcarboxilici (acidul
cichori C), are proprietăţi eupeptice, colagoge (stimulează evacuarea vezicii biliare şi totodată o fluidifică,

49
secretiille digestive şi ajută funcţia ficatului), împiedică formarea pietrelor la fiere, reglează funcţia
glicogenetică a ficatului, stimulează funcţia pancreasului şi normalizează glicemia, fiind eficientă în caz
de diabet zaharat, datorită uleiurilor volatile şi rezinelor au acţiune diuretică, depurativă (favorizează
eliminarea toxinelor din organism, curată sângele), efect laxativ, grăbind evacuarea colonului şi
îmbunătăţind digestia, stimulează funcţia cerebrală, favorizează concentrarea, creşte atenţia,
îmbunătăţeşte memoria, fiind importantă pentru susţinerea activităţii intelectuale intense, efecte tonifiante
generale.

PRODUSE FARMACEUTICE CU CICOARE (Cichorium intybus-Fam. Compositae)

CICOARE EXTRACT, 70 capsule, Herbagetica

Compoziţie: Extract hidroalcoolic uscat din rădăcina de cicoare (Cichorium intybus) -

200 mg., pulbere din rădăcina de cicoare (Cichorium intybus) - 200 mg. Capsulă tare de gelatină.
Acţiune:
-hipoglicemiant
-reduce apetitul alimentar (administrat în timpul mesei)
-creşte apetitul alimentar (administrat înainte de masă)
-hepatoprotector
-imunostimulent şi imunomodulator
-scade nivelul trigliceridelor
-scade nivelul colesterolului negativ (LDL)

50
 Administrare: De regulă, câte 1-2 capsule, pe stomacul gol, de 3 ori pe zi. Pentru
scăderea în greutate: câte 1-3 capsule în timpul fiecărei mese. Se va administra cu prudenţă, sub
supravegherea medicului specialist, bolnavilor de diabet insulino-dependeni, pentru ajustarea
dozei de insulină, deoarece această plantă are efect hipoglicemiant.

CEAI CICOARE IARBA 50g DACIA PLANT

Compoziţie: Partea aeriană a plantei Chichorium

intybus, conţinând un principiu amar (lactucopicrina), compuşi triterpenici, steroli. Conţinutul în insulină
este de 15% până la 50% la varietatea de cultură. Indicaţii: Anorexie, tulburări hepatice, iar datorită
conţinutului mare în insulină, în alimentarea diabeticilor (fructoza rezultată din hidroliză insulinei este
bine tolerată). Administrare: Decoct 2 linguriţe de produs vegetal la 200 ml apă, se bea în trei reprize
înaintea meselor.

III.3. Produse farmateutice pentru terapia ficatului în combinaţii

Liv 52
Liv.52 este un supliment alimentar care optimizează funcţiile ficatului având o formulă
hepatoprotectoare complexă cu efecte dovedite de peste 50 de ani în întreagă lume.

51
 Acesta ajută procesul de regenerare hepatocelulară, reduce nivelul enzimelor hepatice şi
împiedică încărcarea cu grăsimi a ficatului. Liv.52 întăreşte membrană celulei hepatice,
protejând astfel ficatul de acţiunea distructivă a alcoolului, medicametelor şi a diverselor toxine.
Susţine funcţia hepato-biliară, stimulează contracţia colecistului şi determina eliminarea
secretiilor biliare. Normalizează apetitul, îmbunătăţeşte digestia şi asimilarea alimentelor. Se
recomandă că adjuvant în hepatite acute şi cronice, steatoză, dischiezie biliară, ciroză hepatică în
stadii incipiente, lipsa poftei de mâncare şi în toxicitateaa determinată de alcool sau
medicamente.
Capparis spinosa
Extractul din plantă este util în hepatite acute şi ciroză hepatică. Stachydrina este unul din
ingredientele active şi are acţiune antihepatotoxica, menţinând arhitectură normală a ficatului şi
nivelul de glicogen şi proteine serice.
Cichorium intybus (cicoare)
Extractul din plantă are acţiune hepatoprotectoare. Cichorin din Cichorium intibus este
util în hepatitele determinate de medicamente, alcool şi substanţe toxice. Are proprietatea de a
inhibă degradarea oxidativă a ADN-ului în ţesuturi, prevenind astfel afectarea hepatică de către
radicalii liberi. Efectul coleretic se datorează polifenolilor din compoziţie.
Terminalia arjuna
Scoarţă măcinată este un diuretic eficient şi totodată un bun hemostatic. Terminalia
arjuna are efect antioxidant şi hepatoprotector, reduce nivelul de colesterol şi inhibă peroxidarea
lipidelor.
Achillea millefolium (coada şoricelului)
Extractul din plantă conţine flavonoide şi terpenoide cu proprietăţi antioxidante şi
antiinflamatorii.

52
 Mandur bhasma
Este un oxid feroso-feric utilizat în diverse boli consumptive, anemie, afecţiuni hepatice
şi splenice.

Rumex Carbo – pulbere calcinată cu acţiune hepatoprotectoare dovedită

În contextul actual, în care factorii de stres, alimentele cu tot mai mulţi conservanţi, mai
multe şi mai variate produse semi-preparate, un consum mai mare de medicamente la nivelul
populaţiei în general, ameninţă bună funcţionare a ficatului, cercetarea asupra unor produse
vegetale cu efect hepatoprotector cunoscut de sute de ani este o preocupare firească a lumii
medicale.
RUMEX CARBO este un preparat străvechi, cules de dr. Pavel Chirilă din tradiţia
monahală românească. Este un complex de pulberi calcinate complet naturale cu eficienţă clinică
demonstrată şi fără efecte adverse, putând fi administrat şi copiilor începând cu vârstă de 3 ani,
care reduce şi stabilizează valorile transaminazelor.
Se recomandă administrarea în caz de hepatită virală acută sau cronică, insuficienţă
hepatică, folosirea cronică de medicamente cu potenţial hepatotoxic.
Compoziţia unică în asocierea produselor vegetale (pulbere carbonizată din: samburi de
măslin, seminţe de struguri, crenguţe de vită de vie, rostopască, rizomi de stevia stânelor) creşte

53
calitatea vieţii persoanelor cu suferinţă hepatică, reduce semnificativ valoarea transaminazelor,
reface celule hepatice, are efect detoxifiant contribuind la refacerea stării de bine generale.
Cura este de 3-4 luni cu reluarea ei în funcţie de evoluţia afecţiunii.

Protector hepatic forte Hofigal

Ingrediente/comprimat: 400 mg extract din fructe de armurariu (Silybum marianum), 270

mg extract de lemn dulce (Glycyrrhizia glabra), 268 mg extract de Echinacea (Echinacea
purpurea), 25 mg tinctura de propolis, stearat de magneziu, aerosil, talc până la 1000 mg.
Produs natural bogat în substanţe biologic active care furnizează fitonutrienti esenţiali
regimului igieno-dietetic pentru protejarea şi regenerarea celulei hepatice, pentru stimularea
activităţii sistemului imunitar.
- îmbunătăţeşte funcţia hepato-biliară, are rol depurativ eficient în procesele de eliminare
a substanţelor dăunătoare (alcool, preparate cu efecte secundare hepatotoxice, metale grele,
pesticide, anestezice, toxine din ciuperci otrăvitoare);
- că antioxidant intensifica refacerea ţesutului hepatic, reduce şi limitează consecinţele
negative ale contaminantilor virali;
- este un supliment valoros în tulburări funcţionale ale ficatului şi de motilitate a vezicii
biliare (vezica atonă cu stagnare de secreţie biliară), contribuie la normalizarea valorilor
transaminazelor serice;

54
 - stimulează capacitatea de apărare naturală împotriva unor agresiuni interne şi externe,
reechilibrează deficitul imun al organismului;
- favorizează detoxifierea şi eliminarea produşilor intermediari rezultaţi din diverse
procese de dezasimilatie (cataboliti) acumulaţi în sânge şi care pot fi dăunători organismului;
- prin acţiunea decongestionanta protejează şi accelerează refacerea mucoasei digestive;
- ajută la combaterea stărilor de indigestie şi a tulburărilor funcţionale ale tractului
intestinal, este eficace în intoxicaţii cu alimente alterate, cu ciuperci otrăvitoare (Amanita
phalloides), diferiţi alergeni (substanţe chimice şi alergeni din mediul înconjurător);
- îmbunătăţeşte calitatea vieţii persoanelor supuse stresului, dependenţe de alcool şi
droguri, în cazul administrării îndelungate a unor produse de sinteză sau a persoanelor care
trăiesc sau activează în zone poluate.
Produsul este bine tolerat, fără contraindicaţii semnalate până acum la dozele şi ritmul de
administrare recomandate.
În sarcina şi perioada de alăptare, copii sub vârstă de 12 ani este necesară recomandarea
specialistului; prudenţă în cazul prezenţei calculilor în vezica biliară şi la nivelul cailor biliare
(pot fi mobilizaţi).
La apariţia unor efecte nedorite se întrerupe administrarea produsului şi se recomandă
consultarea medicului sau farmacistului.
Instrucţiuni de utilizare:
- câte 2 comprimate de 2 - 3 ori pe zi cu 15 minute înainte de mesele principale sau la
recomandarea specialistului.
Se poate administra în cure prelungite.

FICAT SANATOS, 60 capsule, Fares

55
 Ingrediente/capsulă:
 extract de fructe de armurariu (Silybi mariani fructus) standardizat în min. 85%
silimarină 144 mg;
 extract de Schisandra chinensis standardizat în min. 1% schisandrina 144 mg;
 extract de frunze de anghinare (Cynarae folium) standardizat în min. 2,5%
cinarina 72 mg;
 extract de rostopască (Chelidonii herba) standardizat în min. 2% chelidonina;
 extract de rădăcina de păpădie (Taraxaci radix) standardizat în min. 5% polifenoli;
 extract de sulfină (Meliloti herba) standardizat în min. 5% polifenoli.

Fructele de armurariu au acţiune hepatoprotectoare, hepatoregeneratoare,

antihepatotoxica, decongestivă, antiinflamatorie, coleretic-colagogă, antioxidantă. Efectul
hepatoprotector este dat de silimarină care inhibă intrarea toxinelor în celulă hepatică şi
împiedică alterarea membranei hepatocitoare. Armurariul este folosit în boli hepatice (hepatite
cronice active, de cauza atât virală, cât şi alcoolică, ciroză hepatică, insuficientă hepatică). Se
asociază preventiv medicamentelor cu potenţial hepatotoxic.
Schisandra este cunoscută din medicină tradiţională chineză că tonic hepatic şi purificator
sanguin. Schisandra reduce nivelul plasmatic al transaminazelor, creşte sinteză proteinelor şi
glicogenului hepatic, îndepărtează radicalii liberi, creşte acţiunea vitaminelor C şi E (efect
antioxidant), stimulând astfel regenerarea hepatică.
Anghinarea regenerează celulele hepatice, întăreşte funcţia antitoxică a ficatului, este
antiinflamatorie, hipocolesterolemianta, coleretic-colagogă, creşte apetitul, ajută eliminarea
sărurilor şi pigmentilor biliari, normalizând culoarea pielii, urinei, fecalelor în caz de icter.
Rostopasca, prin complexul alcaloidic din compoziţia să are efect hepatoprotector,
coleretic, de normalizare a valorilor bilirubinei şi colesterolului, spasmolitic, antiviral,
antiinflamator şi citostatic.
Păpădia prin compoziţia să chimică acţionează că tonic amar, drenor hepato-biliar,
decongestionant, colagog, depurativ, antiinflamator, antioxidant, având un important efect
diuretic. Astfel, ea este indicată în stările congestive hepatice, hepatite, insuficientă hepatică,
hipercolesterolemie, icter, litiază biliară.

56
 Sulfina este utilă în hepatită cronică deoarece stimulează refacerea ţesuturilor prin
înlocuirea celor distruse cu altele nou formate identice morfofunctional, contribuie la sinteză
ARN şi prin această la regenerarea ţesutului hepatic. Are de asemenea acţiune hepatoprotectoare,
antiinflamatoare, anticoagulantă şi cicatrizantă.
Efect:
 hepatoprotector, hepatoregenerator;
 antihepatotoxic, antioxidant;
 decongestiv şi antiinflamator hepatic;
 coleretic-colagog;
 normalizează valorile bilirubinei şi colesterolului.
Recomandări:
 steatoză hepatică;
 intoxicaţii hepatice (alcool, noxe, ciuperci, medicamente);
 hepatite virale acute şi cronice, icter;
 ciroză incipientă;
 hipercolesterolemie;
 profilaxia afecţiunilor ficatului la persoanele cu risc (transfuzii, seringi nesterile),
şi în cazul consumului şi expunerii la substanţe hepatotoxice (alcool, medicamente, droguri,
noxe);
 perioada de convalescenţă după hepatopatii;
 oboseală cronică.
Contraindicaţii:
Nu se recomandă în caz de hipersensibilitate la oricare din ingredientele produsului.
Sarcina şi alăptare:
Nu se recomandă femeilor însărcinate datorită unor posibile efecte de stimulare a
contractiilor uterine. Substanţele active trec în laptele matern şi pot modifică gustul laptelui.
Efecte secundare şi interacţiuni:
Acest produs se poate utiliza concomitent cu alte medicamente.
La dozele recomandate nu au fost semnalate efecte secundare.

57
 Concluzii

Fitoterapia este folosită cu mult succes în cazul afecţiunilor hepato-biliare acute sau
cronice.
Atunci când limitele medicale o permit, se poate apela cu încredere la terapia cu plante şi
extractele acestora, în această zonă natura fiind foarte darnică.
În zilele noastre, din cauza modului de nutriţie, a conservanţilor, stabilizatorilor,
coloranţilor alimentari şi a E-urilor în general, ficatul este agresat tot mai mult, acesta fiind ca un
filtru pentru organismul uman.
Ficatul este probabil organul cu cele mai multe şi mai diversificate funcţii din organismul
uman. Numit şi „uzina chimică” a corpului uman, ficatul răspunde de transformarea şi sinteza
diferitelor substanţe absorbite de organismul nostru. Mai mult, este cel mai important organ de
dezintoxicaţie, răspunzând de descompunerea toxinelor absorbite de corpul uman.
După ingestia alimentelor, acestea sunt prelucrate de-a lungul tubului digestiv şi
degradate până la nutrienţi ce vor ajunge la toate ţesuturile şi organele din corp.
Statisticile ne demonstrează că hepatita, una dintre afecțiunile ficatului, este printre cele
mai răspândite boli pe plan mondial. În ceea ce privește hepatita virală, această implică cel puțin
șase tipuri de virusuri. Noi dovezi ştiinţifice sugerează existența și a altor virusuri hepatice, încă
neidentificate. Cele mai comune tipuri de hepatită virală sunt hepatitele A, B și C. Atât hepatită
B cât și hepatită C pot provocă leziuni serioase, permanente, a nivelului ficatului și în multe
cazuri, chiar moartea.
Mai mult decât atît, hepatita determinată de virusul hepatic B este considerată de
Organizația Mondială a Sănătății că fiind al doilea agent cu potențial oncogen, după tutun.
Deasemenea, hepatita B este considerată de statisticile mondiale a doua boală cu
transmitere sexuală ca incidență. În jur de 40 – 50% din persoanele infectate rămân purtătoare de
virus. Dintre acestea, circa 60% dezvoltă hepatită cronică, în jur de 30% ajung la ciroză hepatica
și între 5% și 10% fac cancer de ficat.
În acest context, cunoașterea afecțiunilor hepato-biliare și a medicației corespunzătoare
contribuie la identificarea și tratarea timpurie și eficientă a acestor afecțiuni, controlând astfel
boala și stopând evoluția nefavorabilă a acesteia.

58
59
 Bibliografie

1. Victor Papiliah-Anatomia omului, ediția a VIII-a, Edit. B1C ALL, București;

2. Corneliu Borundel (sub redacția)-Manual de pentru cadre medii, Edit. ALL,
București, 1996;
3. Valentin Stroescu-Farmacologie, Ed. IX- Edit. ALL, București, 2007;
4. Dumitru Dobrescu-Farmacoterapie , vol , Edit. , București, 1989;
5. Cornelia , Vasile Missir colaboratorii-Chimie farmaceutică, vol. , Ediția
Tehnoplast Company, București,2008;
6. Victor Zotta-Chimie farmaceutică, Edit., București, 1985;
7. Constantinescu D.G., Ovidiu Bujor-Plante medicinale, Edit. , București, 1969;
8. Ovidiu Bojor – Fitoterapia folosul tuturor. București, Pop 2012
9. Corneliu Constantinescu-Plante medicinale apărarea sănătății, Ediția IV- , Edit
RECOOP, București,1976;
10. Honorius Popescu-Resurse medicinale României, Edit. Dacia, Cluj-Napoca,
1984;
11. Popovici, C. Moruzi, . Toma-Atlas botanic, Edit. Didactică , Bucururesti;
12. Farmacopeea , Ediția -X-, , Bucutesti, 1993;
13. MedEx-medicamente explicative, Ediția --, --, Medie Art, 2008;
14. Memomed, Ediția -18-, Minesan, București, 2012
15. Internet

60