Sunteți pe pagina 1din 64

ROLUL ORTEZELOR SPINALE IN

RECUPERAREA DUPA TRAUMATISM


VERTEBRO-MEDULARE
DEFINITIE

Ortezele sunt dispozitive externe aplicate


la nivelul unui segment al corpului pentru a
preveni sau corecta disfunţionalităţile acelui
segment (limitarea mobilităţii, colectarea sau
prevenirea poziţiilor vicioase sau deformărilor,
reducerea încărcării axiale-etc).

John Gaule definea orteza drept un "lucru


complicat, dar funcţional, ce are la bază un dispozitiv
simplu şi funcţional”. Obiectivul de bază în
prescrierea şi utilizarea unei orteze il reprezintă
menţinerea/refacerea funcţionaiă a segmentului de
corp la nivelul căruia este aplicată.
PRINCIPIILE ORTEZARII
Principiul presiunii Principiul echilibrului Principiul braţului pârghiei

Presiunea = Forta/Aria suprafetei Suma forţelor create trebuie M=Fxd sau T=Fxd.
să fie egală cu zero: ЕF=O.
Acest principiu stipulează faptul
Presiunea exercitată de orteză Amplitudinea şi locul de aplicare că distanţa faţă de articulaţie a
asupra segmentului este egală cu al forţei primare sunt astfel alese punctului de aplicare al forţei de
suma tuturor forţelor pe unitatea de încât să împiedice sau să presiune este direct corelată cu
arie. Principiul este de distribuire a faciliteze mişcarea articulară într- momentul braţului fortei şi invers
fortei de presiune pe o suprafata o anume direcţie, în funcţie de proporţională cu mărimea forţei
mai mare pentru a minimiza obiectivul propus. necesare pentru a produce o
actiunea fortelor rezultante forţă de torsiune la nivelul
articulaţiei.
CONSIDERATII FUNCTIONALE
GENERALE

Scopul ortezării îl reprezintă refacerea funcţională a unui individ cu


suferinţă la nivelul aparatului mioartrokinetic cu minimum de restricţie a
activităţii fizice a acestuia.
Pentru a realiza acest scop, echipa de recuperate va evalua pacientul în
scopul unei prescrieri individualizate a ortezei.
Evaluarea cuprinde:
-> diagnosticul etiopatogenic
-> aprecierea tipurilor de infirmităţi şi disfuncţii, precum şi a handicapurilor rezultate
-> identificarea afecţiunilor asociate şi a modului în care ele ar putea influenţa sau fi
influenţate de purtarea unei orteze aprecierea stării generale fizice şi mentale a
pacientului
-> aprecierea restantului funcţional, precum şi a gradului de dependenţă în
ambulaţie, în îngrijirea zilnică şi în viaţa socio-profesională.
ORTEZELE SPINALE

- Ortezele spinale sunt dispozitive externe utilizate pentru a sustine


sau corecta postura si aliamentul coloanei vertebrale.

Obiective

- prevenirea şi/sau corectarea deformităţiior pozitiilor vicioase, (de ex.,


corectarea scolizeior si cifozelor) )
- controlul durerii (prin caldură locală, efect de masaj local, limitarea
mobilitatii locale, reducerea încărcării)
- stabilizarea segmentelor vertebrale
- imobilizarea coloanei dupa traumatisme sau dupa interventii
chirurgicale – minimum 6-12 saptamani
- reducerea incarcarii axiale
- ameliorarea functiilor coloanei vertebrale
- mentinerea memoriei kinestezice (pentru miscarile interzise)
ColaruI uşor Cotorul rigid (guler
Schantz) Orteza cervicala
Philadelphia

Orteza
cervico-
toracica ORTEZA
CERVICALE
Minerva
Orteza cervicala Minerva

Orteza cervicala Philadelphia


Tip de orteza cervicala Limitare F-E Limitare Limitare
(%) lateralitate {%) rotaţie (%)
Colar uşor 3% F-26% E 10% 10-15%

Colar rigid 75% F-E 60-75% 25-50%

Orteza Philadelphia 50-75% F-E 30-35% 60-65%


Orteza Miami J 55-75% F-E 50-65% 0-25%

Orteza Malibu 40-50% F~E 0% 40%

Orteza S0M1 75% F-E 15-35% 40-66%

Orteza Yale 85% F-E 50-60% 75%

Orteza Halo 88-96% F-E 90-92% 97-99%

Orteza tip Minerva 80-85% 85% 0%


Orteza Miami J
Orteza Malibu
ORTEZELE CERVICOTORACALE

Orteza YALE este orteza Philadelphia cu


extensie toracica, utilizata in:

- imobilizare dupa fractura corp vertebral


C1

- imobilizare dupa fractura cervicala tip


Denis 3 operata

- imobilizare pentru fractura Denis I

- in caz de fractura Hagman


(spondilolistezis C2)

- in fractura de tip Jefferson (fractura


cominutiva cu deplasare C1)

- dupa fracturi cervicale stabilizate


chirurgical.
spondiloapoptoza
Ham de memorie/orteza cervicotoracica
ORTEZELE
CERVICOTORACALE

Orteza de tip Halo este utilizata in:

- fracturile instabile cervicale si


toracale pana la T3

- luxatiile cervicale severe

- fracturile la nivel C2 de tip Denis


I,II

- fracturile la nivel C1 cu ruptura


ligamentelor transverse

- instabilitate atlanto-axiala in PR

- dupa traumatisme vertebrale


cervicale cu interesare maduvei.
ORTEZELE CERVICOTORACALE

Contraindicatiile ortezelor de tip halo se refera la:

- traumatism cranian concomitent cu cel vertebral

- leziuni tegumentare infectate la nivelul scalpului

- instabilitate cervicala cu ruptura ligamentara severa

- instabilitate cervicala cu implicarea articulatiilo fatetare.

Aceasta orteza restrictioneaza mobilitatea cervicala pentru miscarea de


flexie-extensie cu 90-95%, miscarea de inclinare laterala cu 92-96%, iar
rotatia cu 98-99%.
ORTEZELE
TORACO-LOMBARE

Orteza TAYLOR:

 Imobilizeaza si sustine
coloana pacientilor cu
boala Pott

 Asigura control
predominent pentru
axul de miscare flexie-
extensie si pentru
miscarea de lateralitate

 Este indicat in
fracturile stabile prin
osteoporoza care au
determinat cifoza
ORTEZELE TORACO-
LOMBARE

Orteza KNIGHT-TAYLOR:

 este o combinatie intre orteza


lombo-sacrata KNIGHT si
orteza TAYLOR

 Asigura controlul miscarilor de


flexie-extensie si lateralitate

 Indicatiile sunt durerile severe


musculo-ligamentare, fracturile
toraco-lombare sau stabilizate
chirurgical, tratamentul
scoliozelor si cifozelor
ORTEZELE TORACO-LOMBARE

Corsetul MILWAUKEE:
 are o piesa cervicala cu suport la nivel occipital
 eficienta mare in corectia curbelor scoliotice (20% corectie intr-un an de purtare
neintrerupta)
Toate corsetele pentru cifoscolioze sunt dificil de suportat, trebuie purtate 23 de ore pe
zi, fiind scoase pentru programul de exercitii si igiena.
ORTEZELE LOMBO- SACRATE

Orteza William:

- Este indicata in
spondiloze si
spondilolistezis
- Orteza dinamica simpla,
conceputa pentru
controlul extensiei si
inflexiunii laterale
- Contraindicata la cei cu
fracturi cu fracturi
compresive
ORTEZELE LOMBO-
SACRATE

Centura sacro-iliaca

 Se intinde de la creasta
iliaca la marele
trohanter, iar anterior
pana la nivelul simfizei
pubiene

 Realizeaza cresterea
presiunii
intraabdominale si
feedback kinestezic
pentru corectie
posturala

 Se indica in
instabilitatea sacro-
eza lombosacrală pentru gravide 

Dureri lombare cauzate de sarcină;


Dureri ale bazinului (la nivelul articulaţiei sacro-iliace şi/sau simfizare)
cauzate de sarcină;
Dureri lombare;
Diferite afecțiuni ale zonei lombare și sacrale;
Discopatii lombare;
Suprasolicitare musculară
Ortezarea si protezarea
discului intervertebral
Deplasări vertebrale și
acțiunea deplasărilor asupra
discurilor intervertebrale; (A)
compresiune axiala, (B)
flexie, (C) extensie, (D)
înclinare laterala, (E) rotație
axiala
Structura discului intervertebral; (a) Reprezentare a structurii
inelului fibros; (b) Înclinarea fibrelor de colagen în repaus şi sub
acţiunea unei încărcări;
După modul de severitate al conflictului disc-rădăcină nervoasă se descriu trei
stadii de hernie de disc lombară:
-stadiul 1: cu iritarea rădăcinii (dureri pe traiect radicular);
-stadiul 2: compresia rădăcinii (durere şi parestezii pe traiect radicular, cu
modificări
ale reflexelor osteotendinoase);
-stadiul 3: paralizia rădăcinii (dureri, parestezii, pareză/paralizie pe membrul
Vizualizarea
herniei de
disc lombare
în cadrul
examinării
imagistice de
tip RMN
eză toracolombosacrală – corset Boston

• Postdiscectomie in tratamentul chirurgica


al herniei de disc
• Stabilizarea herniei discale in stadiul profi
Elemente de
osteosinteza
Reducerea densităţii cu 25% are ca efect scăderea, pe de o parte, a tensiunii de rupere la
solicitarea de compresiune cu 44%, iar pe de altă parte, a modulului de elasticitate cu 58%. Tocmai de
aceea, nu este surprinzător faptul că la persoanele în vârstă, deşi, radiografic, nu se constată schimbări
semnificative ale densităţii vertebrelor, totuşi fracturile vertebrale produse prin compresiune sunt destul
de comune, dată fiind rarefierea ţesutului osos
Tipuri de fracturi
teză toracolombosacrală – corset Cheneau

Scolioză;
Cazurile de cifoză (boala Scheuermann), lordoză patologică;
Traumatisme ale coloanei toracolombare
Unghiul Cobb

Unghiul Cobb reprezinta


unghiul care cuantifica
curbura coloanei in diverse
planuri obtinut prin trasarea
pe radiografia coloanei
vertebrale a unor tangente
prin platoul superior al celei
mai deviate vertebre
superioare si platoul inferior
al celei mai deviate vertebre
inferioare. 
Scurtarea de membru(femur/tibie)
determina inclinarea bazinului de partea
scurtarii.

Pelvis
inclinat

Pentru mentinerea centrului de greutate


in interiorul bazei de sustinere si implicit
pentru mentinerea echilibrului are loc o
curbare a coloanei in scopul redistribuirii
de greutate.

S-ar putea să vă placă și