Analizatorii

formatiuni morfo - functionale, cu rol in

receptionare informatiilor, transformarea
acestora in impuls nervos, conducerea
impulsurilor nervoase, analiza, prelucrarea
si elaborarea senzatiilor cerespunzatoare
3 segmente
 - receptor
 - de conducere
 - central ( de analiza)
 Analizatorii
 Receptorii sunt formaţiuni nervoase distante
specializate în transformarea energiei diferitor
stimuli în impulsuri nervoase.
 Analiza primară, simplă a excitaţiei ere loc la
nivelul receptorului. Impulsurile de la receptor
ajung la zona corticală prin căile de conducere.
 În zona corticală are loc analiza superioară,
detaliată a informaţiei şi sinteza răspunsului
respectiv la excitaţie.
CARACTERISTICI GENERALE ALE STIMULILOR ŞI
RECEPTORILOR

 STIMULII
 variaţiile de energie
 determină apariţia unor senzaţii subiective diferite = modalităţi
senzoriale (văz, auz, miros, etc)
 în cadrul aceleiaşi modalităţi senzoriale există mai multe calităţi
senzoriale (culoarea roşie, culoarea verde)

 RECEPTORII SENZORIALI
 structuri specializate care transformă (traduc) variaţii de
energie din mediu în potenţiale de acţiune neuronale
(transducţie)
Receptorii au anumite particularităţi:
1. Procesele de transformare a impulsului la nivelul
receptorului au loc pe baza energiei potenţiale
interne proprii;
2. Formează câmp electric, ce poate fi transmis altor
neuroni;
3. Posedă o sistemă de cili mobili;
4. Membrana celulelor receptorii conţine diferite
substanţe biologic active: pigmenţi, enzime, etc..
5. Pot recepţiona excitaţia prin intermediul corpului
în întregime (ex: hemoreceptorii), sau prin
microcili (ex: cilii gustativi)
6. Impulsurile recepţionate pot fi adecvate (ex:
lumina pentru fotoreceptori) şi neadecvate
(acţiunea mecanică, termică, chimică - pentru
receptori).
 CLASIFICAREA RECEPTORILOR SENZORIALI
 ÎN FUNCŢIE DE LOCALIZARE:
 exteroceptori → sensibili la stimuli din exteriorul organismului
 interoceptori → sensibili la stimuli de la viscere
 proprioceptori → sensibili la stimuli de la muşchi, tendoane,
articulaţii, oase

 ÎN FUNCŢIE DE FORMA DE ENERGIE A STIMULULUI:

 mecanoreceptori → detectează modificări mecanice
 termoreceptori → detectează modificări de temperatură
 chemoreceptori → detectează modificări ale compoziţiei chimice a
lichidelor organismului
 nociceptori → detectează stimuli de intensitate mare, indiferent de
natura lor, care ar putea determina leziuni tisulare
 receptori electromagnetici → detectează lumina (undă electromag.)

!!! receptorii senzoriali răspund la un sing. tip de stimuli = stimuli adecvaţi

Clasificarea receptorilor:

După sensibilitatea selectivă:

 monomodali – percep numai stimuli
adecvaţi.
 polimodali – percep mai multe tipuri de
excitaţii: chimice, termice, mecanice

 - de contact ( r gustativi, tactili)

 - de distanta (fotoreceptori,
r.acustici)
 Clasificarea receptorilor:
Receptorii cu adaptare lentă - tonici
 transmit impulsuri atâta timp cât stimulul este prezent
 prezinta o activitate relativ constanta pe toata durata aplicarii
stimulului: receptorul vizual.
 dacă stimulul rămâne absolut constant receptorii se pot
adapta după ore sau chiar zile

Receptorii cu adaptare rapidă - fazici

 reacţionează doar atunci când are loc efectiv o variaţie a
stimulului
 raspund cu o crestere a activitatii la aplicarea stimulului la
mentinerea constanta a acestuia, activitatea lor scade
ulterior (de exemplu, receptorul olfactiv);
 Adaptarea
Aplicând asupra unui
receptor un stimul stabil
de intensitate constantă,
frecevenţa potenţialelor
de acţiune în fibra
nervoasă senzitivă scade
cu timpul.
 A. receptori cu adaptare
lentă (tonici)
 B. receptori cu adaptare
rapidă (fazici)
Adaptarea analizatorului. Mecanismele.
Adaptarea are loc la nivelul receptorilor.
Pentru majoritatea receptorilor, indiferent de natura
excitantului este caracteristică starea de
„deprindere” la acţiunea îndelungată a
excitantului. Acest fenomen se numeşte adaptare.

La o excitaţie îndelungată şi uniformă adaptarea se

caracterizează prin:
 creşterea pragului de excitaţie
 micşorarea şi dispariţia potenţialului generator
IV. După structură
 Primari (sensibilitate primară) – sunt formaţi
dintr-o singură celulă nervoasă, neuron
bipolar, situat la periferie. Dendritele lui pot
avea cili şi percep stimulii, axonul transmite
excitaţia spre centru.

 Secundari (sensibilitate secundară) –

neuronul receptor primeşte impulsul prin
celula receptivă. Excitaţia este iniţiată în
celula receptivă şi este transmisă neuronului
receptor prin intermediul sinapsei, care apoi
se transmite spre regiunea centrală.
 Mecanismul excitării R

Pentru receptorii primari:

 I etapă – interacţiunea specifică a excitantului cu
receptorului la nivel molecular
 II etapă – schimbarea permeabilităţii membranare în
locul interacţiunii excitantului cu receptorul → apariţia
potenţialului receptor (PR)
 III etapă – sumarea şi răspândirea electrotonică a PR
 IV etapă – generarea potenţialului de acţiune în
proeminenţa axonală.
 V etapă – propagarea potenţialului de acţiune spre
neuronul senzitiv.
Canale ionice cu poartă
 Controlate mecanic
Pentru receptorii secundari:
 I – III etapă coincide, dar modificările induse
de excitant au loc în celula receptivă → PR
 IV – eliberarea mediatorului de structurile
presinaptice.
 V – apariţia potenţialului generator (PG) pe
membrana postsinaptică a fibrei nervoase.
 VI – sumarea şi răspândirea electrotonică PG
 VII – generarea potenţialului de acţiune în
proeminenţa axonală a neuronului receptor.
 VIII – propagarea potenţialului de acţiune
spre neuronul central.
Generarea potenţialului de acţiune
 Potenţialul receptor
(potenţial generator)
 PR (PG)= modificarea potenţialului de membrană al
receptorului determinată de interacţiunea dintre stimulul
specific şi organul receptor;
 Caracteristici:
 se răspândeşte electrotonic (se sumează) în zonele
învecinate,
 răspunsul poate fi gradat – “legea intensităţii”,
 poate rămâne localizat sau, când amplitudinea sa
depăşeşte pragul poate iniţia un potenţial de acţiune
 cu cât potenţialul de receptor este mai mare decât nivelul
prag, cu atât este mai mare frecvenţa de descărcare a
potenţialelor de acţiune
Generarea potenţialului de acţiune
Relaţia dintre intensitatea stimulului şi amplitudinea
potenţialul receptor (PR)
 Câmpul receptor

 CR= aria senzorială din

care primeşte informaţii
un neuron senzitiv.
 Cu cât este mai mic
câmpul receptor, cu atât
mai precisă e localizarea
stimulilor.
 Segmentul de conducere(intermediar)
reprezentat de caile ascendente specifice si nespecifice
 - specif: spino-talamo-corticale (cai rapide si precise)

 - nespecif : subst. reticulate, de tip reticulo-corticular

(cortico-reticulo-cortical)  S.R.A.A.

 Segmental central
- repr. de aria din scoarta cerebrala, unde are loc
analiza, prelucrarea inf. si elab. senz. corespunzatoare
1. TRANSMITEREA SPECIFICĂ A MESAJELOR SENZORIALE
FUNCŢIILE TALAMUSULUI
− staţie de releu pentru toate căile senzitive care merg la scoarţa
cerebrală (excepţie sensibilitatea olfactivă)
− sensibilitatea interoceptivă are releu talamic → după o staţie
sinaptică în hipotalamus
− rol în starea de plăcere sau neplăcere, care însoţeşte senzaţiile
venite de la periferie

 axonii neuronilor talamici proiectează strict somatotopic în aria

somato-senzitivă principală, în funcţie de tipul informaţiilor
conduse
 neuronii talamici au câmpuri receptoare inhibitoare şi excitatoare
 CORTEXUL SENZORIAL

 ARIA SOMESTEZICĂ PRIMARĂ

 ARIA SOMESTEZICĂ
SECUNDARĂ (II)

 CORTEXUL PARIETAL
POSTERIOR

 ARIILE 39 ŞI 40
HOMUNCULUS SENZITIV
Receptorii cutanati

I. Piele glabră - recepţia tactilă e

asigurată de:
 terminaţii nervoase libere,
 discuri Merkel,
 corpusculi Meissner,
 corpusculi Pacini,
 corpusculi Ruffini
1. Corpusculi Pacini
Alcătuiţi din:

►capsulă -20-60 lamele de ţesut

conjunctiv între care există un
fluid văscos => foiţelor de ceapă

►fibră nervoasă cu un buton

nemielinizat în contact cu
lamelele centrale; înainte de a
părăsi corpusculul →
mielinizată; I nod Ranvier - în
interiorul corpusculului.
Percepe:
Compresiunea mecanică
Stimularea vibratorie a pielii:
• contact cu obiecte ce vibrează
• mişcarea pielii pe suprafeţe rugoase
• percep vibraţii cu frecvenţe între 30 şi 800 cicli/sec
2. Corpusculii Meissner

 prezent în pielea lipsită

de păr
 terminaţiune nervoasă
incapsulată
 în capsulă se află mai
multe filamente ale
terminaţiunilor nervoase
 stimulaţi în principal de
vibraţiile cu frecvenţă
joasă, de 2-80 cicli/sec,
 se adaptează rapid
 3. Discurile Merkel
 = discuri concave, aplicate pe celule
epiteliale cu structură modificată
 Prezente atât în pielea glabră cât şi în cea
păroasă
 Densitate mare la degete
 Receptor - mai multe celule Merkel (5-8)
în contact strâns cu terminaţii nervoase
senzitive (tip A beta)
 Rolul celulelor Merkel ???
 suport pentru terminaţiile nervoase
 rol trofic pentru fibrele nervoase
 transmiterea pasivă a stimulului mecanic
la terminaţia nervoasă
 perceperea atingerii continue.
 câmp receptor îngust => rol important în
localizarea senzaţiilor tactile
4. Corpusculii Riffini
 Situaţi în straturile profunde ale
pielii (derm profund şi hipoderm)
►Formă cilindrică sau fusiformă,
lungime 0,25-2 mm.
►Sunt alcătuiţi din:
• capsulă formată din 4-5 lamele
concentrice cu fibre de colagen
• fibră nervoasă cu numeroase
ramificaţii fine terminate în butoni
• impulsurile sunt transmise prin fibre
mielinizate groase de tip A beta

 Se adaptează foarte puţin

 ►Semnalează starea de deformare
continuă a pielii, fiind importanţi în
perceperea senzaţiei de presiune
5. Terminaţii nervoase
libere
 • Fibre subţiri sărace în
mielină sau amielinice
 • Prezente pretutindeni la
nivelul pielii
 • Pot detecta atingerea şi
presiunea

►Implica mai multe tipuri de

receptori:
 receptori pentru cald şi
pentru rece (răspund la
stimuli termici inofensivi) şi
 receptori pentru
durere (stimulaţi numai de
nivelurile extreme de
temperatură)
II. Tegument acoperit cu păr -
recepţia tactilă e asigurată de receptori :
 terminaţii nervoase libere,
 discuri Merkel,
 corpusculi, Pacini,
 corpusculi Ruffini
 R asociaţi foliculului pilos,
Receptorii anexaţi firului de păr
 Fiecare fir de păr împreună cu terminaţiile
nervoase ce-i însoţesc baza constituie un
receptor tactil – organul terminal al firului
de păr.
 Adaptare rapidă - descarcă doar în timpul
mişcării tijei, frecvenţa descărcărilor fiind
proporţională cu viteza de deplasare a firului
de păr.
 Menţinerea firului de păr în noua poziţie se
asociază cu încetarea generării potenţialelor
de acţiune.
 Rol în detectarea mişcării obiectelor pe
suprafaţa corpului şi a contactului iniţial
cu un obiect.
 Căile sistemului somato -
senzorial
a. Sistemul coloanei dorsale
 fibre de Aβ, care intră in
rădăcina dorsală (ganglion spinal
– neuron ord. 1) → ipsilateral la
nucleul gracilis şi cuneatus.
(neuronii de ord. 2 ) →
intersectează linia mijlocie şi
înaintează spre talamusul
contralateral.
 Transmit semnalele de atingere,
presiune, vibrare şi mişcare.
b. Sistemul anterolateral
 fibre Aδ care intra in cordonul
spinal (ganglion spinal –
neuron ord. 1) → in cornul
posterior (neuronii secundari) →
incrucisare → cordoanele
anterolaterale contralateral
→ spre talamusul.
 Tractul spinotalamic anterior
senzaţiile tactile
 Tractul spinotalamic posterior
senzaţiile de durere şi
temperatură.
 DUREREA. NOCICEPŢIA
 NOCICEPŢIA:
 reprezintă latura senzorială a durerii
 cuprinde:
 fenomenele legate de transducţia stimulilor dureroşi la nivelul
receptorilor periferici (nociceptori)
 transmiterea potenţialelor de acţiune pe calea ascendentă
senzitivă
 proiecţia corticală a acestora
 apariţia percepţiei stimulului dureros
Modularea:
 modificarea pragului receptorilor şi a intensităţii senzaţiilor, în
funcţie de starea sistemului nervos şi a organismului
 se produce la toate nivelurile căii de conducere nociceptive,
determinând fie reducerea, fie amplificarea senzaţiei
 Analgezia – neperceperea unui stimul dureros asociat cu un stres
 Hiperalgezia - stimuli care în mod normal sunt indiferenţi (ex.

stimuli tactili) pot produce durere

NOCICEPTORII
 STIMULII - mecanici
- termici
- chimici
 cea mai mare parte dintre nociceptori sunt sensibili la toate
categoriile de stimuli = receptori polimodali
 restul nociceptorilor sunt sensibili la stimuli mecanici sau termici

 TRANSDUCŢIA are loc prin depolarizarea membranei neuronale:

 stimulii mecanici → activează canale membranare de Na+
 stimulii termici (cald) → activează un canal neselectiv pentru
cationi (în special Ca2+ şi Na+)
 stimulii chimici → acţionează prin mai multe mecanisme (canale
ionice operate de ligand, activare prin
mesager secund), specifice pt. fiecare subst.
 stimularea nociceptorilor → este produsă de bradikinină, H+, K+
NOCICEPTORII
 terminaţii nervoase libere, răspândite în toate structurile corpului

 neuronii primari senzitivi

 corpul celular situat în ganglionii spinali ai rădăcinii
posterioare a nervilor spinali
 dendritele acestor neuroni formează receptorii senzoriali
periferici = nociceptori

 în fcţ. de gradul de mielinizare al neuronilor primari → pot avea:

 fibre Aδ - mielinizate
 fibre C - amielinice
NOCICEPTORII
 Fibrele Aδ
 transmit senzaţia de durere ascuţită, acută, bine localizată,
care apare imediat după acţiunea stimulului
 Informaţia - este transmisă rapid
- serveşte la - localizarea stimulului
- declanşarea reflexelor de apărare
 se găsesc: - la nivelul tegumentului
- în toate structurile aparatului locomotor

 Fibrele C
 transmit senzaţia de durere surdă, difuză, care apare la
câteva secunde după acţiunea stimulului
 informaţia este transmisă şi structurilor implicate în viaţa
afectivă  instalarea caracterului neplăcut al durerii
 se găsesc în: - tegument
- aparatul locomotor
- viscere
CALEA DE CONDUCERE A INFORMAŢIILOR NOCICEPTIVE

 NEURONII PRIMARI SENZITIVI

 pătrund în măduvă prin rădăcina posterioară a nervilor spinali

 fac sinapsă cu :
 neuroni secundari nociceptivi specifici
(fac sinapsă numai cu fibre provenind de la nociceptori)
 neuroni secund. cu răsp. dinamic larg (wide dynamic range,
WDR)
 primesc aferenţe de la nociceptorii cutanaţi, viscerali şi de la
mecanoreceptori care nu au legătură cu nocicepţia (fibre Aβ)
 importantă convergenţă a aferenţelor
 integrarea câmpurilor receptoare ale receptorilor, într-un
câmp receptor comun, mai întins;
 numeroşi neuroni intercalari
CALEA DE CONDUCERE A INFORMAŢIILOR NOCICEPTIVE
 NEURONII SECUNDARI
 trec în cordoanele anterioare de partea opusă  tractul spinotalamic:

 tractul neospinotalamic
 conduce informaţii de la fb. Aδ şi câteva din fb. C, la talamusul lat.
→porneşte fasciculul talamocortical → se proiectează la nivelul ariilor
somestezice corticale primare şi secund.
 informaţiile provin de la fb. rapide Aδ  apariţia imediată a senzaţiei
de durere
 împreună cu informaţiile de la ceilalţi receptori cutanaţi, ce se
proiectează în aceeaşi zonă, contribuie la localizarea şi caracterizarea
senzorială a stimulului dureros

tractul paleospinotalamic
 conduce inf. de la fb. C la talamusul med. şi formaţiunea reticulată
 din talamusul medial pornesc proiecţii difuze spre arii corticale
extinse şi spre struct. subcorticale (sist. limbic, subst. reticulată)
 informaţiile transmise pe această cale au funcţie senzorială redusă,
dar determină apariţia modificărilor emoţionale şi a fenomenelor
vegetative ce însoţesc nocicepţia, pentru a produce senzaţia
complexă de durere
DUREREA. NOCICEPŢIA

 EXPERIENŢA SENZORIALĂ NOCICEPTIVĂ se însoţeşte:

 de manifestări afective, emoţionale → sunt în majoritatea cazurilor

negative  durerea este o senzaţie neplăcută  trebuie evitată

 de apariţia unor reacţii vegetative

− tahicardie
− creşterea tensiunii arteriale
− creşterea secreţiei sudorale
− modificarea respiraţiei

 fenomene motorii somatice:

− reflexe de apărare
− adoptarea unor poziţii antalgice → evitarea amplificării
stimulului dureros.
Analizatori chimici
Simţ olfactiv
Simţ gustativ
Chemoreceptori pentru substanţe
chimice dizolvate în soluţii apoase
Segmentul central este reprezentat de aria gustativa, situata la baza
girusului parietal ascendent, unde se integreaza sensibilitatea gustativa cu
cea tactila, termica si dureroasa a limbii, transmisa prin fibrele
trigemenului
Ochiul reprezintă un sistem de lentile compus din
4 interfeţe:
1. Aer / suprafaţa anterioară a corneei

2. Suprafaţa posterioară a corneei / umoarea

apoasă
3. Umoarea apoasă / suprafaţa anterioară a
cristalinului
4. Suprafaţa posterioară a cristalinului / umoarea
vitroasă
Suma algebrică a tuturor suprafeţelor de refracţie
formează o singură lentilă – “ochi redus”
 Ochiul redus are o putere de refracţie – 59
dioptrii, cu distanţa focală – 17 mm
 1 dioptrie – puterea de refracţie a lentilei cu
distanţa focală – 100 cm

 Sistemul de lentile din ochi focalizează imaginea

reală exact pe retină dar inversată şi micşorată,
dar totuşi creierul percepe obiectele ca o imagine
reală
 URECHEA

- este formata din 3

portiuni:

- urechea externa

- urechea medie

- urechea interna
 Urechea externa
 Pavilion –
 localizeaza spatial semnalul
 Focalizeaza
 Contribuie la stabilirea directiei
 Are o frecventa de rezonanta proprie la aprox. 3000
Hz
 Transforma undele sonore sferice in unde plane
 Urechea medie - cavitate de 15x5x2 mm, cu
aer
 Timpan- oscileaza sub actiunea undei sonore
 Ciocan
 Scarita
 Nicovala
 Oscioarele transmit vibratiile de la timpan la
fereastra ovala, functionand ca o parghie ce
micsoreaza amlitudinea miscarii, dar mareste
forta.
Urechea interna
 Melcul (cohleea)
 Are o structura spirala
cu 2 ture si ¾
 Rampa vestibulara
 Canalul cohlear
 Rampa timpanica
 Membrane:
 Reissner

 Bazilara

 tectoria
 Membrana bazilara – joaca rol de rezonator
 Latimea membranei creste de la baza spre apex (de la 50
µm la 500µm)
 Elasticitatea creste de la baza la apexin raport de 1/100
 Functioneaza ca un continuum cu frecventa de rezonanta
variabila progresiv
 Unda progresiva ia nastere la baza si se deplaseaza spre
apex
 Frecventele sunt cuprinse intre 16 si 20 000 Hz
 Realizeaqza o separare spatiala - tonotopie
Propagarea undei sonore
 Celulele ciliate
 Celulele ciliate- 16 000 celule, cu rol de
transductor mecano-electric
 CC interne- dispuse pe un singur rand cu
densitatea uniforma de-a lungul cohleei
 CC externe – dispuse pe trei randuri, iar catre
apex, in 4-5 randuri. CCE au proprietati
contractile.
Activitatea electrica a cohleei
 Potentialul de receptor al CC
 In repaos intre fata interna si cea externa a
membranei CC apare o diferenta de potential de
-70mV
 Stimularea duce la schimbarea polarizarii
membranei
 PR este determinat de amplitdinea deformarii MB
pentru CCExterne si de viteza deformarii, pentru
CCInterne.
 CCI sunt celulele senzoriale propriu-zise ale cohleei
 Deplasarea cililor determina deschiderea-inchiderea
canalelor de K, ceiea ce duce la aparitia-disparitia
unui potential de membrana
 Cilii CCI nu sunt incastrati in MT, ci doar o ating, in
urma deformarii MB
 Realizeaza o separare spatiala neta
 Frecventa caracteristica (FC) frecventa pentru care
raspunsul este maxim
Actiunea CCE
Activitatea electrica a cohleei

 Potentialul de receptor al CC
 In repaos intre fata interna si cea externa a
membranei CC apare o diferenta de potential de
-70mV
 Stimularea duce la schimbarea polarizarii
membranei
 PR este determinat de amplitdinea deformarii MB
pentru CCE si de viteza deformarii, pentru CCI.