1.3.

Competențele
economice
în configurația
obiectivelor curriculare
pentru clasele primare.

Realizat: Cenușa Maria, grupa PP41Z

 Într-o lume în care accelerația devine un
atribut permanent şi definitoriu al vieții
sociale, orientarea prospectivă ține, mai
mult decât oricând, de însăşi natura și
menirea educației economice. Ea dă
posibilitatea unei interpretări mai
dinamice a prezentului, prin descifrarea
germenilor viitorului în ceea ce există, și
unei asimilări mai adecvate şi mai
selective a trecutului. Din această
perspectivă, educația economică are
menirea să preceadă şi să impulsioneze
dezvoltarea economică și cea socială.
 Educația contemporană își propune în mod conştient să
proiecteze şi să formeze personalitatea omului în lumina
multitudinii condițiilor şi cerințelor sociale de viitor.
Educația economică se incadrează integral în realizarea
acestui deziderat, fapt menționat de George Văideanu care
după o laborioasă activitate, ajunge la concluzia că
abordarea economică este atotcuprinzătoare, aplicabilă la
întregul comportament uman, fie el un comportament ce
implică prețuri în termeni monetari sau prețuri „umbră",
atribuite decizii repetate sau rare, decizii importante sau
minore, scopuri emoționale sau mecanice, personale bogate
sau sarace, bărbați sau femei, persoane inteligente sau
ignorante, pacienți sau doctori, oameni de afaceri sau
politicieni, profesori sau studenți.
 Reprezentând prima formă de investigație în natura umană,
educația stabilește corelația dintre om și societate în care el
trăieşte. Prin promovarea valorilor umane de egalitate dintre
indivizi, de respect şi toleranță față de tradiții, credințe şi
idealuri, de solidaritate umană pentru progres și bucuria de a
trăi, fiecare colectivitate, mai mică sau mai mare, pune bazele
tranziției prin viața umană în pace şi înțelegere, în spiritual
egalității șanselor generațiilor care coexistă şi se succed în viață.
Economia de piață iși pune amprenta
și asupra stabilirii criteriilor,
formelor de selecție a personalului
calificat, în care sistemul de
învățământ are rolul unui filtru, după
criterile de competență. Această
opțiune vizează asigurarea climatului
pozitiv pentru dezvoltarea
personalității, pregătirea pentru
inovație, atitudinea pozitivă față de
activitate, obținerea satisfacției în
rezultatul muncii, formarea
interesului pentru raționalizarea
consumului și utilizării resurselor,
educația pentru timpul liber,
antrenarea în realizarea relațiilor de
grup în muncă.
Aşadar personalitatea educată în spiritul muncii,
vieții profesionale, a creativității îşi va echilibra
dimensiunile de bază solicitate de viața economică
şi anume: cunoştințe profesionale diversificate,
pornind de la cele mai elementare calități fizice și
intelectuale; deprinderi și abilități; competențe
generale și specifice; calități volitive și
motivaționale, calitați atectiv-atitudinale;
aptitudini generale şi specifice. Toate acestea
constituie nişte aspecte strict necesare vieții socio-
profesionale, de evaluare şi ameliorare. Ele
presupun o legătură cu mediul înconjurător şi sunt
oglindite prin activități sociale de tipul: utilizarea
banilor (economisirea lor, colectarea materialelor
recuperabile, refolosibile), spiritul de disciplină
(punctualitatea, ordinea, ajutorul reciproc),
sentimentul datoriei.
 Finalitățile educației economice sunt
orientate spre formarea competențelor
economice și a comportamentelor.
Astfel, educația economică îl face pe
elev să înteleagă mai bine dinamica
lumii contemporane, legitățile
schimbărilor, a diviziunii muncii și a
valorii muncii. Elevul va întelege mai
uşor sensul noțiunilor economice și se
va putea descurca în viața reală. Un
întreg sistem de cunoştințe, deprinderi,
atitudini, care conştientizate, îl scutesc
pe elev de atâtea semne de întrebare. Îl
face mai lucid şi mai activ, mai în
măsură să producă, să devină autor,
decât să se gândească la consum.
Din cele relatate conchidem că educația economică ocupă
un loc important în formarea integrală a personalității
contemporane și vizează mai multe obiective:
asimilarea de către elevi a unui sistem de noțiuni elementare, cu valoare
operațională, ce fac parte din principalele domenii de activitate, astfel încât ei să
poată gândi independent și aplica aceste cunoştințe;

dezvoltarea curiozității științifice, a intereselor de cunoaştere, a informațiilor

economice, a pasiunii pentru promovarea culturii economice;

stimularea elevilor pentru a confecționa obiecte din materiale reciclabile;

formarea deprinderilor de muncă intelectuală şi fizică prin asimilarea de cunostințe

(selectarea, organizarea și evaluarea informațiilor) şi posedareaabilităților practice.
 Aceste obiective confirmă ideea că misiunea fundamentală a
educației economice este de a dezvolta capacitatea elevului de
värstă şcolară mică de a exterioriza curiozitate ştiințifică, interes
de cunoaştere, de asimilare a unui sistem de noțiuni elementare
cu caracter economic, a proiecta și a confecționa obiecte din
materiale reciclabile. Acumularea de cunoştințe și abilități
practice trebuie însoțită și de educarea caracterului, de o
deschidere culturală și asumarea de responsabilități sociale.
 Actualul Curriculum şcolar proiectează dezvoltarea personalității
elevilor printr-un demers didactic orientat îndeosebi spre
dobándirea de competente funcționale, dimensiune opusă acelui
sistem de invățământ care promova doar enciclopedismul steril.
Astfel, are loc o deplasare de accent la un învățământ cu caracter
preponderent formativ.
 În practica şcolară cotidiană se apreciază ca fiind competent acel
elev care dă dovadă de măiestrie în îndeplinirea unei sarcini,
demonstrând ceea ce ştie şi, ceea ce știe să facă. Curriculum-ul
şcolar preia această acceptie curentă și oferă următoarea definiție:
Competențele find ansambluri structurate de cunoştințe şi
deprinderi dobándite prin învățare, acestea permit identificarea și
rezolvarea in contexte diverse a unor problem caracteristice unui
anumit domeniu. Observăm că în definirea competențelor se face
referire atât la cunoştințe, cât și la deprinderi dobândite prin
învățare în educație. Deprinderile intelectuale nu sunt altceva decât
capacități care îl fac pe individ competent.
 Capacitatea poate fi înțeleasă drept acea ablitate demonstrată sau
potențială a subiectului de a putea acționa, gândi, simți ori deveni.
 Abilitățile constituie capacitatea omului de a efectua conştient, cu o anumită
rapiditate o acțiune adecvată unui scop, în condiții variabile. Priceperile
trebuie privite ca o îmbinare optimă și o restructurare a deprinderilor şi
cunoştințelor, in scopul îndeplinirii unei acțiuni în situații noi.
 Aria de competență ce se urmăreşte a fi cultivată este codificată în
capacități (abilități, priceperi) şi cunoştințe, care îl ajută pe elev în
îndeplinirea unor sarcini. În sens generic, competența presupune un sistem
de capacități (abilități, deprinderi, priceperi) și cunoştințe, prin care se
asigură realizarea cu succes a acțiunii în fiecare din momentele ei.
 Includerea cunoştințelor în definirea competenței este necesară, deoarece se
consideră că o capacitate nu poate funcționa în gol, fără un suport
informațional. Din perspectiva ştiințelor cunoaşterii, manifestarea
competenței presupune mobilizarea unor cunoştințe corespunzătoare și a noi
scheme de acțiune exersate şi validate anterior.
 G.Văideanu susține ideea precum că competența se
demonstrează nu prin îndelungate reflexii și calcule, ci prin
adaptări rapide la schimbările intervenite în context.
Automatismele intervenite diminuează apelul la funcțiile
intelectuale, dând loc aptitudinilor specifice şi acumulate.
Aptitudinile pot fi înțelese ca find dobândite pentru a fi
utilizate de competențe specifice (in cazul nostru cele
economice). Aceasta înseamnă că aptitudinile vor fi mereu
reinnoite, făcându-se apel permanent la procesele cognitive
şi la aptitudinile mintale. Având rol important pentru
formarea competențelor, aptitudinile îşi dovedesc utilitatea,
in primul rând, prin calități intelectuale şi cognitive.
 Astfel, notiunea de competență se diferențiază de cea de
aptitudine (sisteme operaționale care duc la rezultate situate
peste medie, însuşiri potențiale ce urmează a fi puse in
valoare), de noțiunea de capacitate (aptitudine împlinită,
care s-a consolidat prin experientă, exercițiu, asimilare de
cunoştințe și formare de deprinderi), ca și de atitudine.
 Formarea competențelor economice se află în raport cu
următoarele obiectivele generale specifice educației economice:
explicarea modului de funcționare a sistemului economiei de piață;

definirea corectă a conceptelor economice;

analiza fenomenelor şi proceselor specifice economiei de piață;

realizarea unor comparații între sau procese economice;

identificarea tendințelor de evoluție din economia contemporană;

susținerea argumentată a unor puncte de vedere personale cu privire la un

fenomen sau situație economică particulară;

sesizarea influenților reciproce dintre fenomenele economice și cele sociale sintetizarea

informațiilor privind situația reală din economie, obținute prin diverse canale de
informare.
 Educația economică este receptivă la schimbările din societate, care se
reflectă în conținuturile curriculare și contribuie la formarea mentalității
economice a micului şcolar prin cunoştințe economice, gândire
economică, atitudine economică şi cultură economică.
 În virtutea caracterului său activ, imprimat de gravitatea, importanța şi
actualitatea obiectelor pe care le vizează, educația economică presupune
împlinirea plenară a celor trei dimensiuni ale actului educațional:

a) cognitivă:
transmiterea unor
cunoștințe pertinente cu
problematica economică;
b) axiologică:
formarea de convingeri,
interese, atitudini,
adeziunea la idealuri,
c)praxiologică:
formarea unor deprinderi,
comportamente, unei
culturi economice, în
consonanță cu anumite
exigențe valorice.
 Concluzie:
 Noua latură a educației economice presupune astfel o sinteză expresivă,
determinată de spiritul şi caracteristicile epocii, a dimensiunilor
participării responsabile, conştiente la rezolvarea marilor probleme
contemporane care depinde - in existență și consistența sa - de
cunoştințe, informații, valori, comportamente și atitudini pertinente.
 În aceste condiții, educația economică vizează două obiective prioritare:

a) la nivel axiologic - transpunerea unor

valori, informații, date, cunoştințe etc.
Privind dezvoltarea, necesitatea, conținutul,
obiectivele şi semnificațile acesteia în plan
individual și colectiv şi obținerea, pe această
bază, a unor comportamente economice în
favoarea dezvoltării, exprimate in competențe
și actiuni capabile să promoveze obiectivele
dezvoltării
b) la nivel praxiologic- formarea
și afirmarea unor comportamente
economice în favoarea
dezvoltării, exprimate în
competențe şi acțiuni capabile să
promoveze obiectivele
dezvoltării.