Adaptarea metabolismului

glucidic la efort

Guragu Andreea Gabreia

GRUPA:6 BFKT
 Introducere

Efortul fizic reprezinta acea stare a organismului in care se

depasesc conditiile bazale prin miscare,o stare opusa
repausului,realizata prin contractii ale musculaturii striate.
Efortul fizic poate fi considerat un stres fiziologic pentru
organism, ducand la importante perturbari in homeostazia
glucozei si in necesarul de energie.
Necesarul de energie provine din:
1. Sistemul fosfagen
2. Sistemul anaerob glicogen-acid lactic (participa 5%)
3. Sistemul aerob de degradare a glucozei ai a acizilor
grasi, aminoacizi (participa in masura de 95%)
Efortul fizic poate fi clasificat in doua mari categorii: aerob
si anaerob, in functie de viteza si forta contractiei
musculare la care se adauga substratul energetic
utilizat.
 Muşchii striaţi scheletici, in general, folosesc
glicogenul(care este un glucid) ca sursă
de energie.Această substanţă se afla in afara celulelor,
atunci cand musculatura este relaxată.În timpul
incordării musculare, glicogenul intră in celule unde
se oxidează pană la glucoză, şi mai departe, urmand
glicoliza, furnizează energie pe baza arderii glucozei.
 Cuprins
Glucidele sunt foarte răspândite în natură şi îndeplinesc
o serie de functii:
• sursă directă de energie pentru aproape toate celulele
organismului (celulele creierului şi eritrocitele sunt total
dependente energetic de glucoză);
• substante de rezervă (amidonul şi glicogenul);
• rol de sustinere - celuloza pentru plante, chitina pentru
scheletul exterior al nevertebratelor;
• functii specifice - rol în coagulare şi rol în imuno-
apărare.
Glucoza este un oxidant biologic puternic, intreţinand arderile
metabolice, şi stimuland, din punct de vedere energetic, toate
celulele.
Glucoza are o importanţă deosebită pentru om find principala sursă de
energie. Înlipsa ei celulele nu pot supravieţui mai mult de 20 de ore.
Creierul, al doilea consumator de glucoză şi implicit de calorii după
muşchi care utilizează această glucidă ca sursă energetică.
Glucoza este rezultatul procesului de degradare anaerobă(in absenta
oxigenului)a glucidelor cunoscută sub numele de
glicoliza.Reprezintă cea mai simplă formă de degradare a hidraxilor
de carbon în muşchi şi în alte tesuturi. Caracterul esential al
glicolizei este că poate să se desfăşoare anaerob obtinandu-se
energie sub formă de ATP(substantă macroergică). Glicoliza care
are loc la nivelul muşchiului începe prin detaşarea unui rest de
glucoză de la o margine a moleculei de glicogen sub actiunea
fosforilazei din muşchi şi a fosfatului anorganic.
Sub actiunea enzimei fosfo-glucomutază, glucoza
suferă o serie de transformări până se ajunge la acidul
piruvic şi respectiv acidul lactic.
Transformarea glicogenului în acid lactic este un proces
exoterm; el dă energia necesară producerii travaliului
muscular. Procesul este reversibil: o parte din acidul
lactic sintetizează din nou glicogenul, proces care este
endoterm. Acidul lactic format în muşchi este
transportat pe calea sângelui în ficat, unde este
retransformat în glicogen prin parcurgerea tuturor
reactiilor glicolizei în sens invers şi desigur cu un
consum corespunzător de ATP.
Ciclului Krebs este are o importanta deosebita in
producerea de energie, aceasta furnizând combustibilul
necesar,participand si la sinteza şi degradarea
carbohidratilor, lipidelor şi proteinelor din organismele vii.
Formarea glucozei din compuşi neglucidici (aminoacizi,
acid lactic, etc) se numeşte gluconeogeneza. Un
exemplu în acest sens îl constituie sinteza glucozei în
ficat din acidul lactic adus către sânge, în faza de
repaus, după o activitate musculară intensă, care
conduce la acumularea acidului lactic format din
glucoză.
In momentul efortului fizic sustinut, organismul are nevoie
de energie pentru a putea functiona. Astfel, sursele
principale de energie (combustibilii) in timpul
antrenamentului sunt glucoza si acizii grasi liberi. În
general, muşchii roşii utilizează acizi graşi drept
combustibil major, care sunt oxidati prin ciclul de oxidare
al acizilor graşi la acetil-CoA. Acesta din urmă este
oxidat la dioxid de carbon în cadrul ciclului Krebs.
Muşchii albi în schimb, folosesc glucoza drept
combustibil major.
In timpul primelor 15 minute de exercitii, cea mai mare parte
zaharului pentru energie vine din sange sau glicogenul din
muschi, care se transforma apoi din nou in zahar. 
Dupa cele 15 minute, “combustibilul” provine mai mult din
glicogenul depozitat in ficat. Dupa 30 de minute de sport,
organismul incepe sa-si ia energia din acizii grasi liberi, iar
ca rezultat, miscarea poate epuiza resursele de zahar si
glicogen din corpul tau.
Organismul tau va inlocui aceste rezerve pierdute de
glicogen, dar acest process poate dura intre patru si sase
ore, sau chiar intre 12 si 14 ore daca ai facut  o activitate
fizica intensa.
• Odata cu continuarea antrenamentului si alte
surse de combustibil for deveni disponibile.
Grasimile vor fi mobilizare si utilizare direct de
catre muschi, astfel ca si slabirea se va
produce mai repede.
Nivelul glucozei în sânge se numeşte glicemiei.In
momentul in care se incepe un exercitiu fizic aerob de
intensitate medie, productia de glucoza de la nivelul
ficatului creste de 5-10 ori pentru a putea acoperi
consumul acesteia in periferie.
Valorile normale ale glicemiei sunt cuprinse între 70-110 mg%.
Efortul fizic influentează glicemia, în sensul că cele de scurtă
durată nu o modifică semnificativ, iar cele îndelungate produc o
scădere a glicemiei până la valori de 60mg%. Înainte de competitie
s-a constatat o creştere semnificativă a glicemiei 140-180 mg%,
acest lucru fiind pus pe seama eliberării în exces a catecolaminelor
şi implicit a mobilizării glicogenului hepatic.
Dupa terminarea exercitiilor, organismul va incerca sa isi refaca
resursele de glicogen prin extragerea glucozei din sange.
 Bibliografie
1. Vâjială, G.,Biochimia efortului fizic, Editura Fundatiei
”Romania de Maine”, Bucureşti, 1999.
2. 2. Karlson,Manual de biochimie, Editura Medicală,
Bucureşti, 1987.