ANTICHITATE.

LIPSA UNEI DOCTRINE

ECONOMICE.

(ARISTOTEL,PLATON,XENOFON.)
Realizat:
 Gîndirea economică a antichităţii a avut, cu unele
excepţii, un loc secundar faţă de alte domenii ale
cunoaşterii umane: filosofie, morală, ştiinţele naturii,
politică, religie. Ideile economice emise s-au limitat fie
la a descrie unele fenomene economice, fie au reflectat
preocuparea oamenilor pentru înscrierea într-un cadru
normativ al vieţii lor economice.
Interesele gînditorilor antici pentru aspectele vieţii
economice va creşte o dată cu apariţia banilor, a
intensificării schimbului şi a dezvoltării comerţului.
Un exemplu în acest sens ne oferă Grecia Antică,
unde democraţia sclavagistă va favoriza dezvoltarea
comerţului şi a creditului. Unele dintre aceste
incercări de ieşire din sfera pragmaticului sunt
considerate de specialişti, adevărate
începuturi sau rudimente de teorie economică, chiar
şi în sensul modern al termenului cum este şi cazul
operei lui Aristotel. De aceea, confruntările de idei nu
s-au lăsat mult timp aşteptate. Ele au determinat
împărţirea gînditorilor greci în două tabere: cea a
adepţilor democraţiei sclavagiste, numiţi şi "sofişti"
şi cea a "socratiştilor", susţinători ai intereselor
conservatoare ale statului sclavagist.
Deosebirile de idei sunt evidente. Ele se manifestă atît în ce
priveşte interpretarea diferitelor categorii economice -
muncă, venituri, avuţie - cît şi din punctul de vedere al
înţelegerii fenomenului sclaviei şi al cămătăriei.
Deosebiţi fundamental de "sofişti", "socratiştii"(Xenofon,
Platon, Aristotel) erau tradiţionalişti şi conservatori, apărau
sclavia şi erau adepţii intervenţiei statului în reglementarea
controverselor, mai ales a celei iscate în jurul repartiţiei
veniturilor.
Totodată remarcăm un interes din partea lor, un interes
deosebit pentru latura universală a problemelor economice
abordate. Pentru Xenofon, "economia" apare ca fiind acea
ştiinţă menită a-l învăţa pe stăpînul de sclavi cum să-şi
sporească averea - cantitatea de bunuri utile - şi cum să-şi
organizeze cît mai bine propria activitate. Apărător al
intereselor aristocraţiei spartane, oponent al democraţiei
ateniene, Xenofon aprecia meseriile şi comerţul ca ocupaţii
nedemne pentru grecii liberi.
Ele trebuiau prestate, în opinia sa, doar de către
sclavi şi stăini. Chiar dacă respinge comerţului de
speculă şi camătă, Xenofon este totuşi preocupat în a
cerceta mecanismul repartiţiei veniturilor (în
lucrarea: "Despre venituri") şi de relaţia ce apare
între diviziunea muncii şi dimensiunile pieţii ( în
lucrarea "Cyropedia").
Între cei doi filosofi greci Platon şi Aristotel există,
însă, o serie de deosebiri. Platon a fost preocupat de
latura pragmatică şi normativă a cunoaşterii
economice. El considera ca fiind necesară intervenţia
statului în problema repartiţiei produsului obţinut.
Spre deosebire de Platon, Aristotel pune accentul cu
precădere pe clarificarea şi explicarea unor procese
economice.
Spre exemplu, o mărturie incontestabilă a valorii
ideilor aristoteliene este cartea I, intitulată: "Statul şi
bazele sale" din lucrarea în mai multe părţi
"Politica". În cadrul cărţii I, Aristotel încearcă să
facă distincţia între obiectul economiei şi cel al
politicii; să cerceteze schimbul de mărfuri şi
categoriile sale; să efectueze o analiză pertinentă şi
complexă din punct de vedere economic al societăţii
Potrivit concepţiei aristoteliene, există o deosebire
fundamentală între economie şi politică. "Economia" se referă
la "gospodăria casnică a stăpînului de sclavi", pe cînd
"politica" vizează activitatea statului. Aristotel examinează
îndeaproape şi categoria economică de "marfa“. Totodată, este
legată valoarea mărfii, de însuşirea acesteia de a fi schimbată cu
o alta şi, potrivit raţionamentului, el ajunge la aşa numita
"valoare de schimb".
Pentru explicarea mecanismului de formare a
valoarii de schimb, Aristotel foloseşte exemplul,
devenit celebru: al perechii de sandale care poate fi
folosită atît la încălţat sau umblat şi care capătă
astfel "valoare de întrebuinţare", dar care poate fi
schimbată pe alte produse şi deci capătă "valoare
de schimb".
Chiar dacă reflecţiile economice aristoteliene prezintă o gîndire
economică avansată, totuşi, raţionamentul lor s-a oprit aici. De
ce ? Pentru că, el nu a reuşit să descopere elementul comun
tuturor mărfurilor care se schimbă şi deci, cum se ajunge în mod
practic la fenomenul egalităţii în procesul schimbului de mărfuri.
Eşecul său se datorează prejudecăţilor vremii, cînd munca fizică
era dispreţuită, considerată nedemnă, deoarece era efectuată de
către sclavi.