TEMA 7:

Motivarea personalului
Plan:

1. Motivația: esență și forme

2. Teorii reprezentative ale motivației
 1. Motivația: esență și forme

Motivarea reprezintă corelarea necesităţilor,

aspiraţiilor şi intereselor personalului din cadrul
 firmei cu realizarea obiectivelor şi
exercitarea sarcinilor, competenţelor şi
responsabilităţilor atribuite.
• Motivaţiile sunt acele elemente
– (in)formale, de natură economică sau
moral-spirituală  –  pe care proprietarii
şi managerii le administrează salariaţilor
firmei satisfăcându-le anumite necesităţi
individuale şi de grup, pentru a-i determina
ca, prin atitudinile, eforturile, deciziile,
acţiunile şi comportamentele lor să
contribuie la desfăşurarea activităţilor şi
îndeplinirea obiectivelor firmei.
Motivaţia are în componenţă două mari
categorii de elemente. Acestea sunt:
• a) Motivele;
• b) Factorii motivaţionali.
Motivele sunt resimţite ca expresie a
nevoilor şi aşteptărilor umane. Nevoile
reprezintă lipsurile pe care o persoană le
resimte la un moment dat. Se întîlnesc:
• a) nevoi fiziologice (de bază – primare);
• b) nevoi sociale;
• c) nevoi spiritua-psihologice.
• Factorii motivaţionali sau stimulentele
sunt elemente care determină o persoană
să îndeplinească anumite acţiuni sau să
adopte anumite atitudini în funcţie de
natura lor şi de posibilitatea de a îndeplini
anumite categorii de nevoi.
Factorii motivaţionali sau stimulentele pot fi grupaţi astfel:

• Stimulente economice: salariul, primele diverse,

participarea la profit, facilităţi pentru obţinerea
diverselor bunuri etc.
• Factori motivaţionali intrinseci includ
satisfacţiile oferite de natura muncii: interesle
faţă de postul ocupat, carieră, propria dezvoltare
personală.
• Factori motivaţionali relaţionali care includ
satisfaţiile legate de prietenie, munca în grup,
dorinţa de afiliere şi de statut social.
• Demotivația se caracterizează printr-o muncă
de calitatea inferioară, performanţe scăzute,
insatisfacţie.
• Răspunsul angajaţilor la demotivaţie poate fi
pozitiv sau negativ.
• În cazul unui răspuns pozitiv angajatul poate
dezvolta un comportament activ-constructiv de
găsire a cauzei blocajului şi de eliminare a ei
sau un comportament de compromis, ce
presupune substituirea obiectivului considerat
prioritar ca altul, imediat urmărit.
În cazul unui răspuns negativ angajatul poate
dezvolta un comportament materializat în frustrare.
Forme sub care se manifestă frustrarea sunt:
• Agresiunea care constă în atacuri fizice sau
verbale orientate spre anumite obiecte sau
persoane.
• Regresia care constă în promovarea unor forme
de comportament infantil sau primitiv.
• Fixaţia este o formă de comportament lipsit de
capacitatea de adaptare şi prin care se repetă cu
rezultate negative.
 Formele motivaţiei:
• pozitivă- măriri de salariu, prime, cote părţi din profit,
mulţumiri, laude, ceremonii, acordarea de titluri, promovări;
• negativă - reduceri de salariu, amenzi, retrogradări,
ameninţări verbale, mustrări;
• cognitivă - are în vedere aspectul
intelectual al salariatului, axându-se pe satisfacerea nevoilor
individuale de a fi informat, a cunoaşte, opera şi “controla”
mediul în care îşi desfăşoară activitatea;
• afectivă - are în vedere ca salariatul să se simtă bine la locul
de muncă şi în cadrul firmei, să fie
apreciat şi simpatizat de colegi, şefi, subordonaţi, să se
manifeste faţă de el simpatie şi consideraţie;
• intrinsecă - determinarea salariatului să se implice şi să
obţină rezultate în cadrul firmei, întrucât din aceste
procese el obţine satisfacţii ce ţin de personalitatea lui;
• extrinsecă - determinarea salariatului să se implice şi
să obţină rezultate pentru că acestea vor genera din
partea organizaţiei anumite reacţii de ordin economic
şi moral-spirituale care îi vor produce satisfacţii;
• economică - salarii, prime, gratificaţii, penalizări la
salarii, imputări financiare în caz de erori;
• moral spirituală - acordarea de către manageri a
încrederii în salariaţi, exprimarea de mulţumiri şi
laude, lansarea de avertismente, mustrări, acordarea de
titluri onorifice.
 2. Teorii reprezentative ale motivației

În literatura de specialitate teoriile

motivaţiei muncii sunt grupate în două mari
categorii.
Este vorba de:
• - Teorii ale motivaţiei muncii bazate pe
nevoi;
• - Teorii procesuale ale motivaţiei muncii.
Din categoria teoriilor motivaţiei muncii
bazate pe nevoi reprezentative sunt:

• - „Piramida nevoilor” a lui Maslow;

• - Teoria ERG a lui Alderfer;
• - Teoria necesităţilor a lui McClelland.
„Piramida nevoilor” a lui Maslow;
• Abraham Maslow a realizat o ierarhizare a
nevoilor umane, sub numele de piramida lui
Maslow stabilind următoarele categorii de
nevoi:
• - nevoi fiziologice;
• - nevoi de siguranță;
• - nevoi de apartenență;
• - nevoi de autorealizare.
Teoria ERG a lui Alderfer

Denumirea teoriei ERG vine de la iniţialele

din limba engleză a cuvintelor: existenţă
(existence), relaţii (Relatedness) şi
dezvoltare (Growth).
Categoriile de nevoi stabilite de Maslow
sunt regrupate de Alderfer în trei:
- nevoi existenţiale (existence);
- nevoi relaţionale (relatedness);
- nevoi de dezvoltare (growth).
Teoria necesităţilor lui McClelland.

• Conform teoriei necesităţilor a lui

McClelland, nevoile reflectă
caracteristicipe care o persoană le
dobândeşte prin experienţa de viaţă într-
un anumit mediu social.
• - nevoile de realizare;
• - nevoile de afiliere;
• - nevoile de putere.
Teorii procesuale ale motivaţiei muncii

• Teoriile procesuale ale motivaţiei muncii

se concentrează pe cum apare motivaţia.
Reprezentative pentru această grupă de
teorii sunt:
- teoria aşteptărilor;
- teoria echităţii.
Teoria aşteptărilor

• Conform teoriei aşteptărilor motivaţia este

determinată de rezultatele pe care angajaţii le
aşteaptă să apară în urma muncii depuse.
Teoria echităţii

• Teoria echităţii susţine că angajaţii

compară eforturile depuse la locul de
muncă şi recompensele pe care le obţin
cu recompensele unor alţi angajaţi.