AFECTIVITATEA

CONF. UNIV. DR. KISS CSABA

  
ASPECTE TEORETICE ŞI METODOLOGICE GENERALE

Divergente ale psihologilor cu privire la :

a) locul emoţiei în viaţa psihică şi rolul ei în
activitatea curentă a omului;
b) natura şi conţinutul trăirii emoţionale;
c) modul de producere şi mecanismul prin care se
realizează procesele emoţionale
 SPRE O DEFINIŢIE A AFECTIVITĂŢII

Afectivitatea este acea componentă a vieţii psihice

care reflectă în forma unei trăiri subiective de un
anumit semn, de o anumită intensitate şi de o anumită
durată, raportul dintre dinamica evenimentelor
motivaţionale sau a stărilor proprii de necesitate şi
dinamica evenimentelor din plan obiectiv extern.
 Definitie afectivitate
Raportul respectiv poate fi nesemnificativ sau
neutru (situaţia de statu-quo sau de zero emoţional,
prin analogie cu zeroul fiziologic în cazul
sensibilităţii termice) şi semnificativ, generând
activare şi trăire emoţională: pozitivă, în cazul când
este „consonant“, şi negativă, în cazul când el este
‚,disonant“.
 Abordari
 După M. Arnold (1960), emoţia este tendinţa
trăită a apropierii sau îndepărtării de obiect,
precedată de experimentarea unei situaţii de
un anumit fel, care poate fi favorabilă sau
nefavorabilă (dăunătoare) pentru subiect
 Relatia afectivitate cognitie
Intre emoţie şi cogniţie relaţia este bilaterală, de
condiţionare reciprocă, dar referentul trăirii
emoţionale este oferit întotdeauna de experienţa
cognitivă în raport cu situaţiile şi obiectele din jur.
Cogniţia bine determinată, care înseamnă o corectă
identificare şi evaluare a obiectului, favorizează
producerea unei emoţii specifice – cu tendinţa trăită
de apropiere (în cazul semnificaţiei favorabile) sau
de îndepărtare (în cazul semnificaţiei
nefavorabile);
 Caracteristicile emoţiilor.
 Referenţialitatea constă în aceea că, în orice
emoţie, se conştientizează o legătură trăită cu
lumea externă (mulţimea situaţiilor şi a
obiectelor perceptibile cu semnificaţiile lor) şi
cu noi înşine – autotrăirea.
 Caracteristicile emotiilor
 Polaritatea defineşte semnul – pozitiv (+) sau
negativ (–) – al legăturii emoţiei cu obiectul şi,
implicit, al trăirii interne a semnificaţiei
obiectului pentru subiect. Ea caracterizează
numai emoţiile specifice, adică pe cele cu
referent bine determinat.
 Caracteristicile emotiilor
 Graţie acestei trăsături, afectivitatea devine
„instrumentul” psihologic de discriminare şi
delimitare a situaţiilor şi obiectelor externe în
agreabile şi dezagreabile, plăcute sau
neplăcute, consonante sau disonante cu stările
proprii de motivaţie
 Caracteristicile emotiilor
 . Prin corelarea celor doi poli, se obţine
continuumul emoţional, pe care se înşiră treptele
trăirii specifice. Situaţiile şi obiectele care nu au
o semnificaţie actuală sunt subiectiv incluse în
sfera indiferenţei afective. Semnul pozitiv sau
negativ este un indicator de ordin calitativ, el
fiind legat de operaţie complexă de valorizare,
care determină specificul modului de integrare
în lume a individului.
 Caracteristicile emotiilor
 Semnul pozitiv sau negativ este un indicator de
ordin calitativ, el fiind legat de operaţie
complexă de valorizare, care determină
specificul modului de integrare în lume a
individului.
 Caracteristicile emotiilor
 Intensitatea exprimă încărcătura tensional-
energetică a emoţiei, îndeosebi a trăirii
subiective interne. Ea este determinată de
intensitatea stimulului afectogen, adică de
„amplitudinea” semnificaţiei care i se conferă
de subiect în percepţie, reprezentare sau
judecată. I
 Caracteristicile emotiilor
 Valoarea intensităţii este condiţionată şi de
structura de personalitate, de experienţa de
viaţă şi afectivă anterioară. Aceasta face ca, în
faţa uneia şi aceleiaşi situaţii, diferiţi subiecţi să
răspundă emoţional cu trăiri de intensităţi
diferite
 Caracteristicile emotiilor
 Durata exprimă corespondenţa în timp între
acţiunea stimulului şi prezenţa trăirii
emoţionale. Ca şi alte tipuri de reacţii, reacţiile
emoţionale apar consecutiv unui semnal
declanşator, cu o anumită perioadă de latenţă:
mai mică, la subiecţii puternic emotivi, sau mai
mare, la subiecţii slab emotivi
 Caracteristicile emotiilor
 Emotiile se menţin cât acţionează stimulul şi
încetează când acesta dispare. însă, după cum
declanşarea stimulului nu coincide în mod
absolut cu apariţia emoţiei, tot astfel şi
întreruperea acţiunii stimulului nu coincide
întocmai cu încetarea reacţiei emoţionale. Şi
după încetarea stimulului continuă încă un
anumit timp trăirea emoţională declanşată:
inerţie emoţională
 Caracteristicile emotiilor
 Unele stări emoţionale în raport cu anumite
situaţii, evenimente interpersonale, experienţe
proprii etc. se pot perpetua pe durate destul de
mari, graţie unui mecanism psihofiziologic
special de autoîntreţinere: (reamintirea
spontană şi periodică a situaţiei sau
evenimentului cauzativ duce la o reactivare şi
la întărirea trăirii emoţionale provocate iniţial).
 Caracteristicile emotiilor
 Conversiunea reprezintă proprietatea unei
emoţii de un anumit semn (să spunem, pozitiv)
de a se modifica şi de a trece în timp într-o
emoţie de semn opus (în cazul nostru, negativ).
Din ea derivă stabilitatea, respectiv,
instabilitatea ca determinaţie structurală, de
fond a organizării interne a afectivităţii. în
dinamica vieţii şi activităţii cotidiene
 Caracteristicile emotiilor
Dacă această trecere nu depăşeşte o anumită
frecvenţă relativă, şi este obiectiv motivată, ea are
caracter adaptativ şi contribuie la păstrarea
echilibrului intern al personalităţii (stabilitate
afectivă); dacă, însă, frecvenţa ei devine prea mare,
aceasta capătă deja caracter dezadaptativ
(instabilitate afectivă).
 Caracteristicile emotiilor
 În condiţii normale, conversiunea emoţională
se manifestă cu pregnanţă la copil, datorită
insuficientei dezvoltări şi maturizări a
mecanismelor integrative interne. La vârsta
adultă, conversiunea se înregistrează cel mai
frecvent şi în forme acute la persoanele labile
din punct de vedere psihic general şi la cele cu
structură cicloidă.
 Caracteristicile emotiilor
 Ambivalenţa este o caracteristică mai specială a
organizării vieţii afective şi ea constă în
coexistenţa în aceeaşi structură a doi vectori
emoţionali opuşi (+ şi –) care se presupun şi se
susţin reciproc. Ea devine posibilă datorită
caracterului contradictoriu al valenţelor
obiectului în raport cu subiectul: laturile
atractive (pozitive) trezesc emoţii de plăcere, de
simpatie, de iubire, iar cele aversive, trezesc
emoţii negative de repulsie, de teamă, de frică,
sau de furie şi agresiune.
 Caracteristicile emotiilor
Ea devine posibilă datorită caracterului
contradictoriu al valenţelor obiectului în raport cu
subiectul: laturile atractive (pozitive) trezesc
emoţii de plăcere, de simpatie, de iubire, iar cele
aversive, trezesc emoţii negative de repulsie, de
teamă, de frică, sau de furie şi agresiune.
 Caracteristicile emotiilor
 În viaţa afectivă a copilului, ambivalenţa
copilului un fel de legitate internă de evoluţie
şi organizare – diferenţierea şi delimitarea
structurilor polare trecând prin ea.
 La adult, această caracteristică se întâlneşte în
structura emoţiilor complexe, a sentimentelor.
Asemenea este, de pildă, structura „iubire-
gelozie”, „iubire-ură” în relaţiile interpersonale
(mai ales, în cele de cuplu).
 Caracteristicile emotiilor
 Ambivalenţa poate deveni şi un simptom
patologic, determinat de un proces regresiv, de
dezintegrare şi decapsulare a schemelor
integrării polare, când nu mai este posibilă
delimitarea clară şi menţinerea sub control a
semnelor „+“ şi „–“ ale trăirilor emoţionale,
acestea activându-se simultan.
 
 Caracteristicile emotiilor
 Ambivalenţa poate deveni şi un simptom
patologic, determinat de un proces regresiv, de
dezintegrare şi decapsulare a schemelor
integrării polare, când nu mai este posibilă
delimitarea clară şi menţinerea sub control a
semnelor „+“ şi „–“ ale trăirilor emoţionale,
acestea activându-se simultan.
  
CLASIFICAREA PROCESELOR ŞI STĂRILOR AFECTIVE

 Psihologia clasică introspecţionistă a stabilit o

schemă cu trei componente:
 emoţiile,
 sentimentele
 pasiunile.
 Emotiile
 Emoţiile erau considerate stări afective care
apar în interiorul nostru, brusc, sub forma de
trăiri mai mult sau mai puţin violente, dar mai
mult sau mai puţin pasagere (trecătoare). Frica,
spaima, angoasa răspund acestei definiţii
 Sentimentele
 Sentimentele se aseamănă cu emoţiile prin aceea
că sunt stări afective de factură complexă, dar
se deosebesc prin aceea că sunt stabile, durabile
şi mai puţin intense. Putem spune că emoţia
reflectă o legătură situaţională temporară cu
obiectul, în vreme ce sentimentele reflectă o
legătură durabilă, consolidată, care se menţine
şi în absenţa contactului senzorial imediat cu
acesta
 Sentimentele
 Simpatia, iubirea, resentimentul, gelozia,
orgoliul, ruşinea sunt structuri afective
complexe şi stabile, care pot fi categorisite ca
sentimente interpersonale, formate în raporturile
noastre cu ceilalţi: sentimente sociale, legate de
diferite grupuri din care facem parte, sentimente
spirituale (ideale) asociate cu sistemele de valori
(sentimente estetice şi religioase).
 Pasiunea
 Pasiunea se diferenţiază atât de emoţie, cât şi de
sentiment. De la emoţie împrumută
intensitatea, prin care transformă lumea în
direcţia impusă de ea, adesea făcându-ne
„orbi” în faţa realităţii. De la sentimente, preia
durata, relativ lungă. Pasiunea îşi află originea
într-o puternică motivaţie intrinsecă, centrată
pe un domeniu al cunoaşterii şi al vieţii sociale.
Clasificarea proceselor emotionale
 In functie de gradul de complexitate
-emoţiile primare – stările organice şi afectele;
• emoţiile propriu-zise;
• sentimentele;
• pasiunile;
• dispoziţiile integrate globale.
 Emotii primare ,stari organice
 . Unele boli interne induc stări emoţionale
specifice:
 cele cardiovasculare induc stări de anxietate şi
nelinişte tensionată;
 TBC-ul pulmonar este acompaniat de euforie
şi excitabilitate;
 afecţiunile gastrointestinale generează stări
ipohondrice etc
 Afectele
 Afectele sunt manifestări emoţionale cu caracter
exploziv, cu apariţie bruscă, de scurtă durată,
cu desfăşurare unipolară, însoţite de expresii şi
gesturi ample şi haotice. Aşa cum am arătat,
afectele apar pe continuumul emoţional când
intensitatea trăirii atinge şi depăşeşte pragul
superior
 Afectele
 Afectele sunt susţinute de o descărcare
energetică puternică de natură instinctuală,
inconştientă, împingând astfel persoana la acte
comportamentale cu consecinţe nedorite sau
chiar dramatice. Sub imperiul afectului,
asemenea acte pot fi comise chiar de persoane
caracterizate obişnuit ca paşnice şi prudente.
 Emotiile propriu-zise
 Emoţiile propriu-zise se integrează în tabloul
activităţii şi vieţii cotidiene normale,
desfăşurându-se în limitele intensităţii
moderate sau cel puţin controlabile. Ele sunt
rezultatul unei reflectări relativ adecvate a
raportului dintre caracteristicile situaţiei-stimul
şi stările interne de motivaţie ale subiectului.
 Emotiile propriu-zise
 Emoţiile propriu-zise se subordonează, apoi,
unei condiţionări şi modelări socio-culturale
specifice, care duce la un proces de
diversificare şi cizelare a conţinuturilor şi
nuanţelor trăirilor. Aspectul cel mai important
pe care-l determină factorii socio-culturali în
structurarea şi dinamica emoţiilor este legarea
lor de sisteme specifice de valori morale,
estetice, religioase, sociale etc.
 Sentimentele
 Sentimentele sunt forme complexe ale vieţii
emoţionale, de intensitate relativ mai redusă şi
de durată semnificativ mai lungă decât
emoţiile.
 Sentimentele
 Spre deosebire de emoţii, care se constituie şi se
manifestă în raport cu orice obiect sau situaţie
ce posedă o anumită semnificaţie pentru
subiect, sentimentele se structurează şi reflectă
doar semnificaţia situaţiilor sociale şi, în primul
rând, conţinutul relaţiilor interpersonale şi
sistemul de simboluri şi valori.
 Sentimentele
 „Obiectul“ sentimentelor de iubire, de preţuire,
de stimă, de ură, de dispreţ etc. îl constituie o
altă (alte) persoană (persoane), o valoare
(valori).
 Sentimente
 În plan relaţional, interpersonal, un anumit
sentiment poate avea un caracter de reciprocitate
– persoanele relaţionate nutrind una faţă de
alta acelaşi tip de sentiment (respect sau
dispreţ, dragoste sau ură), de contrarietate –
persoanele în chestiune nutrind una faţă de
cealaltă sentimente de sens opus, sau de
unilateralitate – o persoană nutreşte faţă de
cealaltă un sentiment determinat, iar aceasta
reacţionează cu o stare de indiferenţă.
 Sentimente
 Spre deosebire de emoţii, care se produc şi se
consumă situaţional, neputându-se stabili o
anumită ierarhizare sau schemă de organizare
a raporturilor dintre ele, sentimentele se
sistematizează, formând o structură dinamică
unitară, în cate se instituie atât raporturi de
succesiune (alternanţă), cât şi de subordonare,
unul sau două sentimente dominante şi
condiţionând profilul de personalitate şi linia
generală de conduită.
 Structura sentimentala
 Determinarea „structurii sentimentale“
constituie, alături de determinarea structurii
motivaţionale, modalitatea cea mai eficientă de
cunoaştere a profunzimii intime a personalităţii
umane
 Pasiuni
 • Pasiunile sunt, de asemenea, forme complexe
de manifestare a activităţii, care îmbină
intensitatea emoţiei cu durabilitatea
sentimentului. în cadrul lor, vectorul
motivaţional este permanent prezent imprimă
conduitei persoanei care le posedă o tendinţă
irezistibilă către scop.
 Întregul univers este redus la obiectul sau
domeniul pasiunii şi dispariţia cestuia provoacă
un adevărat cataclism psihologic al
personalităţii.
 Dispozitii integrate globale
 • Dispoziţiile integrate globale reprezintă acel
fond afectiv bazal pe care se evidenţiază şi se
manifestă cotidian şi situaţional trăirile
emoţionale şi actele comportamentale specifice.
Ele reprezintă o sinteză a experienţei de viaţă şi
a trăirii de sine (inclusiv prin semnalizarea
stării fizice şi viscerale) care se elaborează în
ontogeneză şi se impune ca un fel de constantă
a firii sau a modului de a fi al personalităţii.
 Dispozitia globala homeostazica
 Trebuie distinse astfel: dispoziţia globală homeostazică,
ce defineşte structural raportarea afectivă a omului
la lumea externă şi la sine însuşi – optimistă sau
pesimistă, încrezătoare sau neîncrezătoare, relaxată
sau anxioasă – şi dispoziţiile de moment induse
situaţional prin acţiunea conjugată a unor influenţe
conştientizabile sau nu (inconştinete sau
subconştiente) şi care pot distona cu cea dintâi.
Astfel, pe fondul unei dispoziţii homeostatice
optimiste, pot apărea, trecător, stări dispoziţionale
pesimiste sau depresive şi viceversa.
 DIMENSIUNEA RELAŢIONALĂ A AFECTIVITĂŢII

 Ea este profund implicată în structurarea

relaţiilor interpersonale – simpatie-antipatie,
atracţie-respingere, agresivitate-toleranţă,
prietenie-ură, altruism-egoism, coparticipaţie-
invidie – şi în determinarea climatului
psihosocial în grupuri şi comunităţi –
încredere-suspiciune, coeziune-tensiune,
armonie-conflict.
STRUCTURA PROCESULUI EMOŢIONAL

 Emoţia propriu-zisă, sentimentele actualizate

(exprimate), pe lângă componenta trăirii, care
este centrală, includ în structura lor şi alte două
verigi importante: modificările organice,
vegetative şi manifestările comportamentale
STRUCTURA PROCESULUI EMOŢIONAL

 Caracteristicile şi conţinutul ultimelor două

verigi vor fi condiţionate de conţinutul, semnul
şi intensitatea primei verigi – trăirea subiectivă
internă. Astfel, de pildă, trăirea proprie
bucuriei determină o vasodilataţie generalizată,
în vreme ce trăirea proprie groazei determină o
vasoconstricţie generalizată (albirea sau
îngălbenirea feţei
STRUCTURA PROCESULUI EMOŢIONAL

 Producerea acestor reacţii vegetative are la

bază interacţiunea celor două verigi ale
sistemului nervos autonom – simpatică şi
parasimpatică –‚ în care intervine şi sistemul
endocrin
STRUCTURA PROCESULUI EMOŢIONAL

 Punctul de pornire în desfăşurarea procesului

emoţional îl reprezintă, de regulă, acţiunea
unui stimul extern, înregistrată şi evaluată la
nivel cortical. Semnalele corticale despre
semnificaţia afectogenă a stimulului sunt
transmise sistemului limbic, implicit
hipotalamusului.
Tabloul manifestarilor comportamentale
 Tabloul manifestărilor comportamentale sub
impulsul emoţiilor este accesibil observaţiei
directe. El cuprinde o gamă întinsă de expresii
şi reacţii motorii: gesturi, mişcări (ale corpului,
capului şt membrelor), expresii faciale motorii
(zâmbet, râs, încruntare, tensiune, crispare),
tremurături, reacţii verbale (interjecţii,
interogaţii, constatări, resemnări, îndemnuri
etc.).
 Trairea subiectiva
 Trăirea subiectivă internă este componenta
centrală în structura procesului emoţional. Ea
se impune ca un conţinut specific al conştiinţei,
reflectând semnificaţia obiectului, valenţa
pozitivă sau negativă a lui. Trăirea ca atare este
unică şi irepetabilă, relevarea ei fiind posibilă
numai: introspectiv, printr-un efort de
transpunere:
ROLUL AFECTIVITĂŢII ÎN ACTIVITATE

Chiar in prezent, se confruntă trei puncte de

vedere: unul care atribuie afectivităţii un rol
exclusiv perturbator, dezorganizator (N.L. Munn,
1946, F. Ruch, 1941, J.P. Sartre, 1965, B. Von Haller
Gilmer, 197
 ROLUL AFECTIVITĂŢII ÎN
ACTIVITATE
 altul care o consideră o variabilă pasivă,
exterioară activităţii (R.S. Peters, 1969);
 ROLUL AFECTIVITĂŢII ÎN
ACTIVITATE
 cei de al treilea încearcă să realizeze un
compromis, delimitând emoţiile stenice, cu rol
adaptativ, organizator, şi emoţiile astenice, cu rol
perturbator, dezorganizator (P. Fraisse, 1963;
N.K. Denzin, 1984).
 ROLUL AFECTIVITĂŢII ÎN
ACTIVITATE
 În cazul reglării activităţii umane, în
componenţa acestora intră în mod obligatoriu
mesajele emoţional-afective. Ele îndeplinesc un
rol triplu: a) de alarmare fiziologică;
 b) de selectare şi clasificare adaptativ-
pragmatică a influenţelor externe;
 c) de informaţie inversă suplimentară în
stabilirea sau restabilirea echilibrului optim al
individului, cu mediul şi cu sine însuşi (M.
Golu, 1975, 1993).
 MECANISMELE EMOŢIILOR

 În plan neurofiziologic, mecanismele producerii

emoţiei ar include următoarele circuite:
 1) circuitul aferent primar, de la receptor la scoarţa
cerebrală;
 2) circuitul eferent, de la scoarţa cerebrală către
viscere şi muşchi, determinând reacţiile
fiziologice periferice;
 3) circuitul aferent secundar (invers, de la viscere
şi muşchi către scoarţa cerebrală, care duce la
generarea emoţiei
 MECANISMELE EMOŢIILOR
 O variantă larg cunoscută a teoriei centriste a
realizat-o Papez şi apoi McLean, în cadrul
căreia accentul se pune pe conexiunile cortico-
talamice: scoarţa cerebrală este considerată
esenţială în realizarea laturi subiective a
emoţiei, în timp ce hipotalamusul rămâne
veriga principală în declanşarea (comanda)
expresiilor emoţionale. între componenta
subiectivă (trăirea emoţională) şi reacţiile
fiziologice periferice se admite o concomitenţă.
 MECANISMELE EMOŢIILOR
 Cercetările asupra neurotransmiţătorilor şi
neuromediatorilor, care au cunoscut o mare
amploare în ultimele trei decenii, au impus ideea
că în mecanismul emoţiilor un rol important îl
au neurohormonii (Pribram, 1967, 1970, Scheff,
1979; M. Botez, 1996). Asemenea neurosecreţii,
precum norepinefrina, serotonina, histamina,
dopamina, acidul gama-amino-butiric (GABA)
ş.a., modifică selectiv responsivitatea emoţională
a formaţiunilor cerebrale integrative –
diencefalo-corticale.
 MECANISMELE EMOŢIILOR
 Experimentele cu substanţe psihotrope au
evidenţiat rolul deosebit pe care îl are raportul
dintre monoaminoxidoze (MAO) şi inhibatorii
lor (IMAO) în determinarea dispoziţiei şi a
tonusului afectiv.
 Secreţia de MAO nu are un nivel constant, ci
fluctuează după un ciclu sezonier, fiind mai
ridicată primăvara şi vara şi mai scăzută
toamna şi iarna, imprimând un astfel de ritm şi
vieţii afective.
 MECANISMELE EMOŢIILOR
 Creşterea peste normal a secreţiei de MAO
duce la o hiperactivitate şi la o accentuare a
tonusului afectiv, ceea ce, comportamental, se
va concretiza prin logoree, fugă de idei, agitaţie
motorie, euforie sau agresivitate, tendinţe
obscene (tablou clinic de tip maniacal)
 MECANISMELE EMOŢIILOR
 ) Reducerea nivelului MAO determină
instalarea unui tablou comportamental complet
diferit de cel anterior: inactivitate,
indiferentism, dispoziţie depresivă, tristă,
accese de plâns, monoideism sumbru, idei de
suicid, tentative de suicid, sentimentul
inutilităţii propriei persoane, pierderea
sensului vieţii. (Acesta este pattern-ul clinic al
stărilor depresive sau melancoliforme)
(Enăchescu, 1996).
 MECANISMELE EMOŢIILOR
 În ultima vreme, au devenit tot mai insistente
tendinţele de a depăşi nivelul neurofiziologic şi
neurohormonal în explicarea mecanismului
emoţiilor, reclamându-se necesitatea admiterii
şi a unor niveluri supraordonate – psihologic şi
psihosocial –‚ mai adecvate pentru specificul
vieţii afective a omului.
 MECANISMELE EMOŢIILOR
 O astfel de orientare este cea cognitivă (M.
Arnold, 1960, Schachter şi Singer, 1962, Lazarus
şi Averill, 1972, Averill, 1980). Potrivit acestei
teorii, veriga principală care declanşează o
emoţie de o anumită modalitate (pozitivă sau
negativă) şi intensitate o constituie
interpretarea semnificaţiei stimulului şi
experimentarea activă de către subiect a
situaţiei afectogene; aşadar, emoţia începe cu
cogniţia şi interpretarea.
 MECANISMELE EMOŢIILOR
 O altă teorie este cea interacţionist-motivaţională,
dezvoltată de C.E. Izard (1977). Această teorie
încorporează procesele fiziologice în sistemul
personalităţii şi le conferă o dimensiune
psihologică. Ea susţine că emoţiile
interacţionează unele cu altele, o emoţie
activând, amplificând sau atenuând pe alta