Paradonțiul de susținere

Definiție
• Parodonţiul este un complex de ţesuturi, care formeaza o structură
care este destinata sa asigure fixarea dintelui în osul maxilar şi
echilibrarea forţelor ocluzale (FO)
 Funcția
Parodonţiul preia forţele de masticaţie (FO) sub formă de tracţiune şi
presiune, iar rezultantele acestor forţe se echilibrează pe lama alveolară.
FO se transmite de-a lungul lamei alveolare spre vârful alveolei.

Lamele osoase ale osului spongios preiau FO constituindu-se  într-o

structură de dispersie a FO.

Forţa maximă de încărcare pe un dinte incisiv este de aprox. 145 kg, iar
pentru un molar este de aprox. 325 kg, dar, în mod normal, dinţii suportă
presiuni între 30 şi 80 kg.
 Clasificare
Din punct de vedere topografic,
parodonţiul marginal se împarte în:

-  parodonţiu de înveliş format din

fibromucoasa gingivală cu ligamentele supraalveolare.

-  parodonţiu de susţinere care îndeplineşte rolul

de echilibrare a FO.
 Componența
Ţesuturile din care este alcătuit parodonţiul sunt:
- fibromucoasa gingivală
- osul alveolar
- cementul radicular
- desmodonţiul – ligamentul alveolodentar reprezentat
de ţesut fibros cu celule, vase sanguine şi
limfatice, fibre nervoase, ţesut conjunctiv lax.
Reprezentarea schematică a sistemului ligamentar al parodonţiului

1. fibre alveolo-gingivale
2. fibre dento-gingivale
3. fibre transseptale – transgingivale
4. fibre orizontale
5. fibre oblice
6. fibre orizontale
7. fibre apicale
8. fibre libere gingivale
9. fibre dentoperiostale
10. fibre transpapilare
 Cementul radicular
Cementul radicular este un ţesut conjunctiv, calcificat, care acoperă suprafaţa exterioară a rădăcinii
dintelui şi uneori o parte din coroană la coletul dintelui, având rolul sau funcţia de a fixa fibrele
ligamentului alveolo – dentar pe suprafaţa radiculară.

Are o culoare alb-gălbuie şi o grosime iniţială de 14 – 650 microni, care se modifică şi diferă cu vârsta
şi topografia.

Cementul este de două feluri: primar şi secundar. Cementul primar este de regulă de tip acelular, iar
cel secundar este de tip celular.

Ambele tipuri de cement au o matrice organică care se calcifică şi conţin fibrile de colagen.
Fibrele de colagen din cement  (fibre Sharpey) sunt de două feluri:
- fibre interioare, înglobate în substanţa fundamentală calcificată, produse de cementoblaste;
- fibre de suprafaţă.
Fibrele de  colagen sunt produse de fibroblaste.
  Cementul primar fibrilar sau acelular – este depus în straturi succesive, paralele cu suprafaţa radiculară,
sub formă de lamele şi are rolul
de a ancora fibrele ligamentare periodontale. Fibrele sunt înserate cu un capăt în cement şi mineralizate
la acest nivel.
Cementul acelular conţine substanţe minerale (hidroxiapatită) până la 60 %, apă – 12 %, şi substanţe
organice.
Cementul celular secundar este mai puţin calcificat, conţine fibre Sharpey mai puţine, este mai gros în
zonele de  furcaţie a  rădăcinilor şi la apex.

Cementogeneza – formarea cementului primar se realizează prin elaborarea de către cementoblaste

a matricei organice şi mineralizarea fibrilelor de colagen. El se îngroaşe prin adiţie de substanţă fundamentală
şi mineralizarea fibrelor Sharpey. Cristalele de hidroxiapatită se depun, iniţial, în interiorul şi la suprafaţa
fibrilelor şi apoi în substanţa fundamentală. Cementoblastele vor fi înglobate în cement şi se transformă în
cementocite.
Cementul se depune permanent mai mult la apex şi la nivelul furcaţiei rădăcinilor, compensând astfel erupţia
dintelui.
Hipercementoza este o îngroşare exagerată a rădăcinii dintelui prin depunere de cement.
 
Desmodonţiul
• Desmodonţiul :este o articulaţie – gomfoză – dento-alveolară înalt specializată, care se realizează
între cement şi os.

• Parodonţiul ligamentar, membrana periodontală sau ligamentul alveolo-dentar este compus dintr-
un ţesut conjunctiv fibros (substanţă fundamentală, celule, fibre), vase şi nervi, care ocupă spaţiul
dento-alveolar, având drept funcţie fixarea dintelui în alveola osoasă şi echilibrarea forţelor ce se
exercită asupra dintelui (FO).
Histologic este un ţesut dens cu multe fibre de colagen de tip fibros cu celule în special fibroblaste. Fibroblastele au funcţia de a produce fibre de
colagen, de menţinere a sistemului de fibre şi de remodelare a celor existente.

*Celulele
Există mai multe tipuri de celule: celule mezenchimale nediferenţiate, fibroblaşti, histioblaşti, osteoblaşti, cementoblaşti, osteoclaste,
odontoblaste, odontoclaste, celule epiteliale Malassez, celule de apărare din seria albă – macrofage, PMN, limfocite ş.a.
Celulele mezenchimale se transformă în celulele conjunctive cunoscute: osteoblaşti, cementoblaşti, etc
.

Ligamentul  periodontal
Este format din fibre de colagen orientate funcţional (principale), fibre cu orientare anarhică imprecisă (secundare) şi  
fibre elastice dispuse în jurul vaselor cu rol incomplet elucidat, fibre de reticulină şi oxitalan.
Fibrele de colagen principale sunt formate din fibrile, grupate sub formă de benzi care realizează ligamentul periodontal a
cărui suprafaţă desfăşurată în secţiune, pentru un incisiv central maxilar este de aproape 3 cm2.
Orientarea fibrelor este oblică, între osul alveolar şi cement, spre vârful rădăcinii şi de la os la dinte.
Fibrele sunt ondulate, având un capăt prins în os şi al doilea capăt prins în cement prin mineralizarea celor două capete.
Fibrele principale sunt dispuse în următoarele grupuri:
-               fibre orizontale – la marginea alveolei, reţin dintele la efort lateral;
-               fibre oblice – se opun forţelor axiale (de masticaţie);
-               fibre transseptale – previn pierderea contactului cu dinţii vecini;
-               fibre apexiale – radiale, se opun smulgerii dintelui din alveolă;
-               fibre interradiculare – fixează mai bine dintele;
-               fibre de oxytalan şi reticulinice se găsesc în jurul vaselor sanguine şi în apropierea cementului .
  Osul alveolar 
Este acea parte a maxilarului şi mandibulei, sub formă de prelungire osoasă apofizară în care sunt fixaţi dinţii.
Osul alveolar este format din:
*lamina dura sau lama cribriformă, deoarece este perforată de vase şi nervi, este alveola propriu-zisă a dintelui;
*lamina externă şi lamina internă – lamele de os compact care delimitează procesul  alveolar - faţa externă şi
internă;
*osul intermediar spongios format din lamele osoase care realizează o structură funcţională de dispersie
a forţelor de masticaţie (FO).
Osul lamelar este realizat de osteoblaşti sub forma unor lame concentrice în jurul unui vas central,
dispoziţie numită os haversian; în spaţiu, apare ca un cilindru numit osteon. Între osteoane există osul
interstiţial.
Mineralizarea osului se face prin depunere de hidroxiapatită.
Osul spongios sau trabecular, de susţinere, răspunde la tracţiunea şi presiunea ce se exercită de către dinte,
prin apoziţie, respectiv, resorbţie, modelându-se astfel funcţional prin acţiunea osteoblastelor şi osteoclastelor.
Forma alveolelor urmează pe cea a rădăcinii dinţilor, realizând septuri interalveolare care separă rădăcinile
dinţilor alăturaţi sau septurile interradiculare.
Există un sistem integrat periodontal capabil de autoreglare, iar modelarea osului alveolar se înscrie acestui
sistem.
MULȚUMESC