Tudor Arghezi

(1880-1967)
 PREAMBUL

 Ce impresie vă
lasă pictura Florile
răului, realizată de
Marilyn Manson?
Le-am scris cu unghia pe
tencuială,
Pe un părete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Era întuneric. Ploaia bătea departe,
afară.
Şi ma durea mâna ca o gheară
Neputincioasă să se strângă.
Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la
mâna stângă.

Nici de taurul, nici de leul, nici

de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu si lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,
Sunt stihuri de groapă,
De sete de apă
Şi de foame de scrum,
Stihurile de-acum.
Când s-a tocit unghia
îngerească
Am lăsat-o sa crească
Şi nu a mai crescut –
Sau nu o mai am cunoscut.
 „M-a posedat intenţia de a
împrumuta vorbelor însuşiri
materiale, aşa încât unele să
miroasă, unele să supere pupila
prin scânteiere, altele să fie
pipăibile, dure sau musculate şi
cu păr de animale (…).” – se
autodefinește Tudor Arghezi.
Încadrare într-un curent literar/cultural

 „Ilustrând perfect modernismul moderat,

Arghezi s-a dovedit și un reformator
important al liricii noastre; el este eretic și
față de mișcările cele mai reformatoare ale
vremii! […] În Flori de mucegai, se modifică
sfera realității acceptate drept <poetice>”.

 (Mircea Scarlat, Istoria poeziei românești)

 Particularități ale
modernismului arghezian

1. Existența unor „categorii negative” privind viziunea

asupra lumii:
• A) estetica urâtului
• B) creștinismul în ruină
2. Metaforism generator de ambiguitate
3. Limbaj șocant, care aduce asocieri lexicale neașteptate
de termeni religioși, argotici, arhaisme, neologisme,
cuvinte considerate „nepoetice”, care dobândesc valențe
artistice
4. Înnoiri prozodice (cultivarea versului liber sau
combinarea diversă a unor elemente ale poeziei clasice)
 ESTETICA URÂTULUI
T. Arghezi a afirmat programatic estetica
urâtului în poemul Testament din volumul
Cuvinte potrivite, dar a ilustrat-o cu texte
revelatoare abia în volumul Flori de mucigai,
după modelul lui Charles Baudelaire care a
scris Florile răului. Creatorul român a preluat
maniera de exprimare poetică a urâtului,
dezvoltând-o însă într-un mod original.
Metaforism generator de ambiguitate

„unghiile
de la 2. Ambiguitatea
mâna
sângă”
TITLUL VOLUMULUI /
POEZIEI
Titlul aminteşte de volumul de
poezii Les fleurs du mal (Florile răului),
scrise de Charles Baudelaire şi conţine
un oximoron, în care primul termen este
identic, cel al „florilor“, sugerând
prospeţimea, varietatea formelor şi a
culorilor din universul natural vegetal.
 FLORI

DE MUCIGAI
 Arghezi asociază un cuvânt concret, din
acelaşi regn, dar care reliefează contrariul
exploziei florale: „mucigaiul” (în sens conotativ, o
ciupercă urâtă şi rău mirositoare, dizgraţioasă,
care acoperă spaţiile închise, neaerisite, îmbibate
cu umiditate).
Pentru poet, mucegaiul devine emblema
vegetală a captivităţii omului într-un univers
detestabil, întunecat şi sumbru, cu o atmosferă
viciată, în care urâtul evoluează spre coşmarul
existenţial.
 Tema poeziei
Condiţia poetului damnat
care-şi pierde, în spaţiul
închisorii, vechile virtuţi de
creator ARTĂ POETICĂ
 Structura textului poetic

Textul poetic este alcătuit din

două strofe asimetrice, prima fiind
una polimorfă, iar cea de-a doua, un
catren.
Comentarea strofei polimorfe
*Versurile debutează cu o formă pronominală
neaccentuată: „le-am scris…”.

În absenţa hârtiei, poetul recurge la pereţii

celulei, pe care încrustează cu unghia imaginile
nou create.

Epitetul „firida goală”, enumeraţiile „pe

tencuială”, „pe un părete”, „pe întuneric”, „în
singurătate” sugerează ambianţa nefavorabilă
actului poetic şi generează impresia captivităţii
spiritului.
 Ce reprezintă taurul, leul, vulturul?
*forţele naturii;
*inspiraţia divină;
*inspiraţia creatorului (artistului);
*inspiraţia demonică.
 Taurul, leul, vulturul sunt simboluri
religioase şi trimit la cei trei evanghelişti
Luca, Marcu şi Ioan pe care iconografia
creştină îi înfăţişează împreună cu aceste
simboluri semnificând:
 sacrificiul (taurul)
 puterea împărătească (leul)
 imaginea Sfântului Duh (vulturul).
Observație:

 Lipsește cel de al patrulea evanghelist, Matei,

asociat în reprezentarea creștină cu un
înger…

 DE CE?
 Poetul recunoaşte că a trăit momente de
disperare şi de angoasă, că în aceste condiţii a
creat versuri damnate: „stihuri fără an”,
„stihuri de groapă”. Totul se transformă în
scrum, setea şi foamea pierzându-şi calitatea de
impulsuri vitale. Sintagma „unghia îngerească”,
metaforă pentru inspiraţia divină, ne dezvăluie
ideea că aceasta „s-a tocit” în condiţii vitrege.
 „Unghiile de la mâna stângă” sugerează
inspiraţia cu totul inedită, modernă. Deşi lăsată „să
crească”, „unghia îngerească ” pare să se fi retras
în fiinţa lui, copleşită de trauma existenţială a
momentului încarcerării şi devine o „gheară ”.
Astfel, creatorul este silit să scrie cu „unghiile
de la mâna stângă”, dar efortul său nu este
suficient, iar Logosul nu se mai întrupează în vers
sacru.
 Comentarea ultimei strofe
 Debutează cu observația aparent impersonală: „Era
întuneric”, care pare să denumească lipsa luminii
exterioare. Însă sugerează deopotrivă lipsa luminii
interioare, spirituale, datorată contactului direct cu
abjecția umană, care îndepărtează sinele de divinitate.

 Creatorul își urmează însă menirea chiar și în condiții atât

de vitrege, semn al puterii triumfătoare a actului estetic.
Însă se produce o mutație a procedeelor artistice: „unghia
îngerească” este înlocuită cu „unghiile de la mâna stângă”
(metaforă generatoare de ambiguitate).
 Concluzie
Parafrazându-l pe Nicolae Balotă, se poate
afirma că Tudor Arghezi este un „cronicar al
infernaliilor”, realizând o poezie a damnării, ca
rezultat imediat al coborârii în infern, al rupturii cu
tot ce însemnase arta literară până în acel moment
și al afirmării unui nou mod de a scrie poezie. Toate
aceste aspecte îl propulsează clar în modernism
(alături de Lucian Blaga și de Ion Barbu), având ca
specificitate „surprinderea suavității sub expresia
de mahala” (George Călinescu).