„Comunicarea și nu puterea structurează lumea internațională”.

Acest verdict, oferit de J. Burton, specialist în relații internaționale, cu

aproape jumătate de secol în urmă, rămâne valabil și astăzi.

„În condițiile actuale, marcate de opțiunea pentru

valorile societății deschise și de mondializare a
comunității umane, comunicarea internațională, în
virtutea efectului coagulant al acțiunii sale, obține
statutul atât de atribut imanent și iminent al relațiilor
internaționale și al proceselor de condensare a lumii la
scară globală, cât și de factor catalizator al lor. Din
această perspectivă, comunicarea internațională este
interpretată în prezent deopotrivă ca instrument al
politicii naționale și internaționale și ca obiect de
interes științific și educațional.”
 Comunicarea internațională este un fenomen polivalent și
multiform.

• Ea încorporează o multitudine de fluxuri informaționale,

generate de un număr ascendent de emițători – actori
internaționali (uniuni de state, guverne, corporații, asociații
obștești, biserici, mass-media, mai nou – cetățeni).

• Fluxurile informaționale diplomatice au determinat

conținutul tradițional și inițial al comunicării internaționale,
scrie unul dintre cei mai cunoscuți cercetători ai acestui
fenomen, Hamid Mowlana.

• Mai apoi, comunicarea internațională a luat albia

propagandei, iar mai recent – a diplomației publice.
 Prima abordare, denumită idealist-umanistă ce a adunat cel
mai mare număr de cercetători, concepe comunicarea
internațională ca un mijloc de apropiere a națiunilor și
popoarelor și de instaurare a păcii în lume, precum și ca un
suport pentru organizațiile internaționale în exercitarea
serviciilor lor pentru comunitatea mondială.

În acest context metodologic-conceptual înscriem cercetările lui Hamid

Mowlana care a tratat politicile mondiale în domeniul comunicării, fluxul
internațional de informație și perspectivele comunicării globale.
A doua abordare, numită de Mowlana prozelitism politic,
interpretează comunicarea internațională drept
instrument de propagandă și confruntare ideologică,
precum și mijloc de creare de mituri și clișee în scopul
manipulării opiniei publice.
• Ea poate fi calificată ca partea adversă a primei abordări. Unul
dintre cei mai cunoscuți exponenți ai acestei abordări a fost Herbert
Schiller. El și exponenții săi au tratat critic impactul comunicării
internaționale, în special în raport cu țările în curs de dezvoltare si au
dezbătut fenomenul de imperialism cultural ca derivată a
comunicării internaționale.
A treia abordare, relevată de Mowlana, examinează
comunicarea internațională ca putere economică.
 Corporațiile și conglomeratele media internaționale,
concentrând sub o umbrelă numeroase resurse
comunicaționale, pe de o parte monopolizează piețele
media și de publicitate, iar pe de alta dispun de
potențial fortificat pentru a exercita influența multiplă,
inclusiv politică și economică, asupra țărilor în curs de
dezvoltare sau aflate în tranziție.
În acest caz, potrivit lui Hamid Mowlana, are loc
dominarea națiunilor mai slabe, periferice. Modernizarea
acestora, nota el, a dus, în fapt, la convertirea țărilor
respective la modelele vestice și la controlul din centrele
occidentale.
A patra abordare, în viziunea lui Mowlana,
consacră substanța politică a comunicării
internaţionale, iar informația – ca o putere
politica.

Astfel, Robert L. Stevenson și Donald Lewis

Shaw au examinat eforturile întreprinse în anii
80 pentru instituirea noii ordine mondiale de
schimb de informații.