Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Politica de cruciadă a
domnilor români
•Către sfârşitul secolului al XIV-lea, otomanii
ating linia Dunării, ameninţând direct Ţările
Române şi chiar întreaga Europă.
•Puterile europene au reacţionat, declanşând, aşa
numitele, cruciadele târzii.
•În principal, în această acţiune au fost atrase
regatele Ungariei şi Poloniei, care urmăreau
propriile obiective externe în sud-estul Europei.
• Primul domn care a dus o politică de
cruciadă a fost Mircea cel Bătrân
(1386-1418):
• a consolidat şi desăvârşit organizarea
instituţională a statului
• a întărit capacitatea de apărare a ţării.
• a manifestat abilitate politică şi
diplomatică în politica externă.
• Când turcii au ajuns la Dunăre,
• Mircea cel Bătrân şi-a orientat politica externă
spre Dobrogea.
• El s-a aliat cu Moldova lui Petru I Muşat prin
intermediul căruia a semnat o alianţă cu
Polonia, alianţă îndreptată împotriva turcilor.
• Lupta antiotomană se declanşează odată cu
intrarea turcilor în Dobrogea. Mircea reuşeşte
să impună controlul său politic asupra acestei
regiuni.
• În anul 1389 domnul Ţarii Româneşti îi
acordă sprijin militar cneazului Lazăr al
Serbiei în lupta de la Kosovo.
• Preluarea Dobrogei şi sprijinirea ţarului de
la Vidin a atras intervenţia militară a
turcilor.
• Mircea îşi dă seama de pericolul otoman,
negociază cu ungurii şi în martie 1395 la
Braşov, incheie un tratat, care prevedea
acţiuni antiotomane comune
• Sultanul Baiazid I a condus personal o mare
armată împotriva domnului muntean, dar a fost
înfrânt în lupta de la Rovine (17 mai 1395).
• Surse de la sfârşitul secolului al XIV-lea atestă că
unii reprezentanţi din Occident au trecut prin
ţările române, au lăsat unele descrieri ale
locurilor, locuitorilor, satelor şi oraşelor de aici.
• Spre exemplu, relaţiile dintre români şi francezi
sunt cunoscute încă de pe la 1396, Jean de Nevers
(Жан де Невера), fiul ducelui de Bourgogne, a
luptat la Nicopole împotriva turcilor, alături de
domnul Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân.
• Moldova era mai demult cunoscută curţilor europene,
fiind menţionată în tratatul din martie 1372 dintre Carol
IV, împărat german şi rege boem (1346-1378) şi Ludovic
de Anjou, regele Ungariei
• „atât noi, cât şi mai înainte zişii, împărăteasa, fiii, fraţii,
moştenitorii şi urmaşii noştri şi ai lor niciodată nu
trebuie să dorim şi nici nu vrem să revendicăm sau să
uzurpăm pentru noi sau pentru ei sau pentru altcineva
dintre noi:
• Regatele Ungariei, Poloniei, Dalmaţiei etc.,
• şi îndeosebi, în chip special şi expres, pe principii
bisericeşti şi seculari ai aceloraşi Regate şi Coroane,
• principatele sau ducatele şi anume, Voievodatul
Moldovei (Waywodatus Maldawiae) etc.
• sau oricare alte principate, ducate, ţări, oameni,
stăpâniri, oraşe, cetăţi ale lor sau orice fel de pertinenţe
ale lor...".
• Средневековый сборник
Pymander Mercurii trismegisti (Краков, 1586),
комментируемый Ганнибалом Россели (книжник 16
века), содержит следующий документ:
• De regno Bohemiae. «Anno Christi 1086 apud
Moguntiam... Wratislaus rex declaratur:Moldauia et
Silesia prouinciys regno Bohemiae additis»
• «В 1086 году в Майнце король Вратислав заявил:
провинции Молдавия и Силезия были присоединены к
королевству Богемии».
• Это свидетельство подтверждается многими
гидронимами Molda, Mulde, Moldau, Moldava на
территории Богемии, Саксонии, Словакии;
• а также топонимами Muldau Kpays, Circolo(округ,
область) de Muldav, Moldauer Kreis, Circulus
Moldaviensis, документально отмеченных в Богемии в
XVI – XVIII веках.
• Examinarea fragmentului care se referă la Moldova din
textul tratatului permite să formulăm următoarele
concluzii:
• Prin tratatul semnat, Carol al IV-lea îi garanta lui
Ludovic I statu-qvo-ul instaurat în Europa Centrală şi de
Sud-Est după alegerea lui Ludovic I şi în calitate de rege
al Poloniei, menţionând că el nu va uzurpa şi nu va
revendica regatele Ungaria, Polonia şi Dalmaţia, şi
altele, adică exact acele state, care erau menţionate şi în
titulatura regelui maghiar în actele din 1373 şi ulterior.
• De reţinut că Moldova nu era menţionată în titulatura
regelui.
• Tratatul din martie 1372 atestă nu pur şi simplu o
politică externă a statelor semnatare, ci o politică
europeană, în care sunt incluse o serie de state, inclusiv
şi Moldova.
• Tratatul nu-l consemnează pe Ludovic I ca
suzeran al Moldovei. În aşa mod, Ţara Moldovei,
în relaţiile internaţionale, către această vreme, de
iure este recunoscută ca stat independent.
• Carol al IV-lea se obliga să nu pretindă nici la
voievodatul Moldova, nici la alte principate, ducate, ţări,
oameni, stăpâniri, oraşe, cetăţi etc.