TEMA:’’Autoritatea

comandantului’’.
Realizat: Student Carauș Oleg

Conducător Știinţific: Maior Stati

Chișinău,2021
CUPRINS:

 AUTORITATEA SI PRESTIGIUL COMANDANTULUI.

 FACTORI ÎN EXERCITAREA ACTULUI DE COMANDA.
 MIJLOACELE AUTORITĂȚII.
 TIPURI DE AUTORITATE.
 CONCLUZIE.
 BIBLIOGRAFIE.
AUTORITATEA SI PRESTIGIUL
COMANDANTULUI.

S-ar putea spune despre actul de comanda ca este simplu si în întregime de executie. Dar lucrurile
cele mai simple ascund mari mistere si ele ramân adesea necunoscute.

În sirul factorilor care contribuie le eficienta actului de comanda, se înscriu autoritatea si prestigiul
sefului, ale celui investit cu responsabilitatea conducerii.
Un subiect de meditatie, o problematica de interes cert în plan teoretic si practic, pentru orice
comandant, îl reprezinta obtinerea autoritatii, dobândirea prestigiului, si, mai ales, mentinerea lor.

În continuare ma voi referi, pe rând, la cele doua dimensiuni psihosociale indispensabile în actul de
comanda.
Autoritatea reprezinta rezultatul ansamblului de calitati de care dispune comandantul, al conduitei
sale, în general al întregii lui personalitati, materializate în activitatea de zi cu zi, un fenomen de
natura psihosociala fara de care nu se poate vorbi de o personalitate autentica, deoarece aceasta
trebuie sa fie cunoscuta si deopotriva, recunoscuta de colectivitate.
FACTORI ÎN EXERCITAREA ACTULUI DE
COMANDA.

Se evidentiaza doua forme ale autoritatii:

1) autoritatea institutionala - reprezentata de exercitarea unei anumite functii în cadrul unui sistem ierarhic;

2) autoritatea personala - reprezentata de aptitudinile, calitatile si conduita comandantului, de întregul sau mod
de a fi si de a se comporta.

Autoritatea personala este echivalenta cu recunoasterea meritelor individului, cu însusiri morale pozitive, cu un
nivel de cunostinte generale si de specialitate ridicat. Autoritatea este o calitate indispensabila în activitatea
oricarui comandant, ea nu vine de la sine, ci se obtine printr-un efort constient, sustinut, prin exigenta si
principialitate, prin apropiere de subordonati si receptivitate la nevoile lor, prin încercarea de a gasi solutii
pentru numeroasele probleme ale vietii si muncii. Totodata, autoritatea comandantului este determinata de
gradul de recunoastere a calitatilor personale, a cunostintelor, a capacitatilor, a meritelor sale de catre
subordonati si se manifesta în atitudinea si aprecierile subordonatilor fata de sef. Cu cât acestea sunt mai
consistente si au un caracter pozitiv, impresia pe care o exercita asupra subordonatilor este mai mare. Este
valabil atât pentru autoritatea institutionala derivata din exercitarea unei anumite functii în cadrul organismului
militar, dar, în special, pentru autoritatea personala, care se întemeiaza dupa cum am mentionat, pe calitatile,
atitudinile si conduita comandantului, pe întregul sau mod de a fi si de a se comporta.
MIJLOACELE AUTORITĂȚII.

Autoritatea se poate dobândi prin doua mijloace. Unul este folosirea

exclusiva a puterii pe care ti-o confera functia încredintata, prin utilizarea
unor metode coercitive, iar al doilea, prin trasaturi frumoase de caracter,
printr-o pregatire superioara, o moralitate desavârsita, prin decizii si masuri
în deplin acord cu legile si regulamentele militare. Cea din urma este, în fapt,
autoritatea pretuita de oameni, autoritatea adevarata.

A comanda, înseamna, mai întâi, a ordona, iar ordinul presupune: hotarâre,

decizie, cuvânt indiscutabil, dar si dispozitie, propunere, regula, armonie. Cu
alte cuvinte "comanda este actul prin care o vointa libera, adresându-se altor
vointe libere si substituindu-se lor creeaza prin ordin, ordine".

Actul de comanda presupune întotdeauna o alegere între mai multe variante,

el cere un fel de pariu. Cel care comanda poate sa se însele. Nu este
niciodata usor de a se decide între mai multe variante care au, fiecare,
avantaje, si dezavantaje.
TIPURI DE AUTORITATE.
- "Autoritatea distantei" - atunci când comandantul se izoleaza deliberat de
subordonati pentru a crea aparenta importantei si inaccesibilitatii persoanei sale;

- "Autoritatea orgoliului" - comandantul având înclinatia de a face mereu morala.

Toate aceste "autoritati" aduc, în ultima instanta, prejudicii. De aceea, autoritatea,

întemeiata pe competenta si integritate morala, trebuie cladita prin fapte si
conduite meritorii, în consens cu cerintele socio-morale acceptate. Ea se cere, cum
spune un vechi proverb "mereu slefuita caci altfel rugineste".
Autoritatea reala nu are nimic de-a face cu duritatea, cu distantarea de oameni,
cu supraaprecierea capacitatilor proprii si subaprecierea celor ale subordonatilor,
cu nervozitatea si nemultumirea continua exprimata prin diverse mijloace, adesea
demobilizatoare si generatoare de resentimente. Dimpotriva, comandantii cu
autoritate bazata pe o buna pregatire, pe munca tenace si comportare exemplara
vor cauta sa se apropie de oameni. Îi vor consulta si-i vor îndruma cu atentie, îi
vor stimula si le vor asigura toate conditiile pentru ca ei la rândul lor sa-si
valorifice cunostintele si deprinderile, sa-si afirme personalitatea.
CONCLUZIE.

Asadar, ambele fenomene - autoritatea si prestigiul au o dinamica în

timp, solicitând o permanenta reconfirmare care, atunci când nu se
produce, are efecte de erodare. Reflectând si tragând concluziile
corecte, îndreptând la timp ceea ce se impune în comportamentul
comandantului, se pot mentine atât autoritatea, cât si prestigiul -
elemente definitorii ale personalitatii autentice, ale unui stil de
comanda eficient.
BIBLIOGRAFIE.

 "Actul de comanda militara - Studiu psihologic si psihosocial", Ed.

Militara, Bucuresti, 1986
 Neculau, A., "Liderii în dinamica grupurilor", Ed. stiintifica si
Enciclopedica, Bucuresti, 1977