Curs 9 Drept

constituțional
DREPTURILE,
LIBERTĂȚILE ȘI
ÎNDATORIRILE
FUNDAMENTALE
 Cuprins

Noțiunea de drepturi fundamentale (DF)

 Afirmarea și evoluția drepturilor fundamentale
 Aparitia drepturilor fundamentale
 Definiția DF
Sfera drepturilor omului și cetățeanului
 Generațiile de drepturi
 Apariția de noi DF
Noțiunea de îndatoriri fundamentale
Natura juridică a DF
Corelația dintre reglementările interne și cele
internaționale cu privire la DF
 Noțiunea de DF
Terminologie - DF
 Drept=Libertate=o singură noțiune juridică, nu există deosebiri de
natură juridică între cele două noțiuni
 Libertate publică = (doctrina franceză) sunt conscrate la nivel
infralegislativ sau legislativ și reprezintă limite ale prorogativelor
puterii executive sau administrative
 DF sunt consacrate prin constituție și sunt garantate de judecătorul
constituțional, libertățile publice sunt consacrate prin lege și sunt
garantate de judecătorul obișnuit
Drepturi ale omului – DO – drepturile ființei umane,
căreia îi sunt recunoscute drepturile sale naturale ca
drepturi inalienabile și imprescriptibile
Drepturi ale cetățeanului – DC – drepturile persoanei care
are o legătură politic0—juridică cu un stat – cetățeanul are
capacitate deplină de drept constituțional
 Afirmarea conceptului de DO
Afirmarea DO presupune premise:
 Posibilitatea exprimată la nivel juridic de a recunoaște identitatea indivizilor care
alcătuiesc corpul electoral
 Precizarea unor limite pentru puterea politică organizată statal
DO = un instrument de protecție a individului în raport cu colectivitatea –
garantarea drepturilor la nivel juridic și proclamarea unor drepturi noi
Conceptul DO cunoaște o largă răspândire pe continentul european și apoi
internațional
 Documente esențiale
 DUDO – 10 dec 1948
 Pactul privind drepturile civile și politice 16 dec 1966
 Pactul privind drepturile sociale, economice și culturale – 16 dec 1966
 Aprofundarea conceptului – extindere a conținutului său prin adăugarea de noi drepturi
 Multiplicarea sistemelor regionale de protecție
 1950—CEDO
 1969 – Convenția americană a drepturilor omului + Curtea interamericana
 1986 - Carta africană a drepturilor omului și popoarelor+ Curtea africană
 Multiplicarea drepturilor omului
 Eficacitatea DO – consacrarea DO în documente juridice și existența unor mecanisme
juridice pentru protecția lor
 Sistemul european de protecție a DO

A fost inițiat de Consiliul Europei

Își are izvorul în 2 acte juridice:
 CEDO = 1950- Convenția+ Protocoalele și Curtea, au în vedere protecția drepturilor
civile și politice
 Carta socială revizuită1961+ Protocol 1988- au în vedere drepturile economice și
culturale

Carta de la Paris pentru o nouă Europă – 1990 – OSCE – valori

promovate:
 Drepturile omului
 Statul de drept
 Democrația
 Libertatea economică
 Responsabilitatea
 Securitatea europeană
 Protecția drepturilor omului la nivelul UE

2009 cuprinsă într-o declarație anexată Tratatului de la Lisabona-

Carta drepturilor și libertăților fundamentale – are forță juridică
obligatorie – parte integrantă din dreptul primar al UE
Cuprinde referiri la drepturile civile, politice, economice și sociale
de care beneficiază cetățenii și persoanele din UE – toate
drepturile au același statut și aceeași garanție juridică
Promovează 6 valori:
 Demnitate
 Libertăți
 Egalitate
 Solidaritate
 Cetățenie
 Justiție
 Apariția DF

DF consacră la nivel normativ acele DO pe care

guvernanții vor să le garanteze
Forța juridică și garanțiile DF sunt cele ale normei
juridice prin care sunt consacrate

DF – garantii obiective+drepturi subiective

opozabile puterii statale dar conferind protecție
individului și în raporturile cu ceilalți membri ai
societății
 Definiția DF
Sunt drepturi subiective
Sunt drepturi esențiale pentru viața, libertatea și
personalitatea cetățenilor în raport de condițiile
concrete de existență a unei societăți date
Sunt înscrise în declarații de drepturi, legi
fundamentale

Definiție – DF sunt drepturi subiective considerate

esențiale pentru viața, libertatea și demnitatea
acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a
personalității umane, drepturi stabilite prin
Constituție și garantate de Constituție și legi
 Sfera DF

Generațiile de drepturi- clasificare în 4 generații pe o

axă istorică
 Drepturile din generația întâi
 Drepturile din generația a doua
 Drepturile din generația a treia
 Drepturile din generația a patra

Apariția de noi drepturi fundamentale

 Drepturi de generația întâi

Fac parte drepturile civile și politice

Au în comun natura lor intrinsecă și titularul
 Natura – revendicarea libertății
 Titularul – ființa umană
Atitudinea statului – de abținere din partea statului
de a interveni – drepturi negative
Orice ființă are aceste drepturi de la naștere și
trebuie să fie în măsură să le exercite oricând
Exemple – libertatea întrunirilor, dreptul de
asociere, dreptul la viață
 Drepturi de generația a doua

Sunt drepturi sociale, economice și culturale

Titularul – drepturi recunoscute membrilor unor
categorii sociale determinate
Atitudinea statului– acțiune activă (drepturi
pozitive) acțiuni, măsuri, garanții din partea statului
pentru realizarea lor efectivă
Exemple – dreptul la educație, dreptul la muncă,
dreptul la sănătate
 Drepturi de generația a treia

Drepturi de solidaritate – dreptul la un mediu

înconjurător sănătos, dreptul la dezvoltare
Titularul – individul sau colectivitatea?
Presupun cooperarea statelor pentru garantarea și
realizarea lor efectivă
 Drepturi de generația a patra

Exemple – dreptul la protecția datelor personale,

dreptul la protecția vieții private
Aceste drepturi încep să fie consacrate și la nivel
constituțional
Generațiile de drepturi sunt rezultatul evoluției
conceptului de drepturi ale omului, drepturile din
aceasta generație fiind rezultatul dezvoltării noilor
tehnologii
 Apariția de noi drepturi fundamentale

Dreptul la dezvoltare ca domeniu al dreptului

internațional pozitiv
Dreptul la un nivel de trai decent art. 47 C
Dreptul la autodeterminare
 Noțiunea de îndatoriri fundamentale

ÎF reprezintă o obligație

ÎF se asigură prin convingere sau la nevoie prin forța
coercitivă a statului
Societatea le atribuie o valoare mai mare, valoare ce se
reflectă în regimul juridic

IF – obligații ale cetățenilor, considerate esențiale de

către popor pentru realizarea intereselor generale,
înscrise în Constituție și asigurate în realizarea lor prin
convingere sau, la nevoie, prin forța coercitivă a statului
 Natura juridică a DF

Teoria drepturilor naturale

Teoria drepturilor reflexe
Teoria individualistă

Natura juridică
 drepturi subiective, elemente ale capacității de folosință a
cetățenilor
 DF și ÎF constituie conținutul raportului juridic de cetățenie
 Corelația dintre reglementările interne și cele internaționale în
materia DF

Documente internaționale în materia DO

Documente regionale în domeniul DO
Documente adoptate în diferite domenii sau pentru
anumite categorii de oameni
Documente naționale în materia DO

Mecanismul internațional de protecția a DO are un

caracter complementar și subsidiar față de mecanismele
interne
Proclamarea și garantarea efectivă a DO revine
reglementărilor juridice interne