Dreptul de proprietate privată

Dreptul de proprietate este un drept tradiţional, recunoscut indivizilor încă din cele mai vechi
timpuri. Acesta reprezintă dreptul unei persoane de a se bucura şi dispune de un lucru în mod
exclusiv şi absolut, precum şi de a putea transmite altuia dreptul său.

Dreptul la moştenire

Dreptul la proprietate presupune în mod firesc şi dreptul de moştenire. În art. 46, Constituţia se
limitează la a statua că dreptul la moştenire este garantat, lăsând enumerarea regulilor şi principiilor
aplicabile în materia succesiunii în seama dreptului civil.

Libertatea economică

Libertatea economică este reglementată ca drept fundamental în art. 45 din Constituţie, articol nou-
introdus. O asemenea reglementare este o necesitate într-o ţară cu economie de piaţă, bazată pe
libera iniţiativă aşa cum este economia României. Un asemenea tip de economie atrage după sine o
serie de îndatoriri ale statului (libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului
favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie), ceea ce trebuie să atragă, corelativ,
reglementarea unui drept fundamental corespunzător

Dreptul la un nivel de trai decent

Art. 47 din Constituţie consacra un drept fundamental cetăţenesc receptat mai târziu în catalogul
drepturilor şi libertăţilor umane. Prin conţinutul său, dreptul la un nivel de trai decent, include
dreptul cetăţeanului la condiţii rezonabile de viata care să-i asigure, lui şi familiei, un trai civilizat şi
decent. El cuprinde dreptul la condiţii rezonabile de existenta şi la ameliorarea lor continua; dreptul
la hrana, îmbrăcăminte şi locuinţă satisfăcătoare.

Dreptul la căsătorie

Dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie este diferit şi distinct de dreptul la respectul vieţii
private şi de familie şi determină categorii distincte de obligaţii ale statului. Desigur sunt drepturi
corespondente care se presupun reciproc şi împreună contribuie la întemeierea familiei şi păstrarea
ei ca şi entitate juridică.

Căsătoria este definită ca o modalitate de dobândire a unui statut juridic prin formarea unei asociaţii
(legături) generatoare de solidaritate juridică între un bărbat şi o femeie.

Dreptul copiilor şi tinerilor la protecţie şi asistenţă

Articolul 49, relativ la protecţia copiilor şi a tinerilor este de fapt un drept de sinteză, întrucât o serie
de alte drepturi prevăzute în Titlul II din Constituţie se referă la drepturi care aparţin în principal, sau
în exclusivitate copiilor şi tinerilor, cum ar fi: dreptul la învăţătură, dreptul la muncă, dreptul la
întemeierea unei familii

Dreptul persoanelor cu handicap la protecţie speciala

Revizuirea Constituţiei din 2003 a introdus o formulare diferită atât la nivelul titlului marginal al
articolului, cât şi în cuprinsul său, peroanele anterior denumite „handicapate” fiind acum desemnate
drept „persoane cu handicap”, într-o terminologie conformă cu ultimele evoluţii ale exprimării
juridice la nivel internaţional.

În acest sens a fost creată Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap (ANPH), organ de
specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului
Muncii, Familie şi Egalităţii de Şanse. Autoritatea coordonează la nivel central activităţile de protecţie
şi promovare a drepturilor persoanelor cu handicap, elaborează politicile, strategiile şi standardele în
domeniul promovării drepturilor persoanelor cu handicap, asigură urmărirea aplicării reglementărilor
din domeniul propriu şi controlul activităţilor de protecţie specială a persoanelor cu handicap.

Libertatea conştiinţei

într-o accepţiune largă „libertatea conştiinţei” este posibilitatea individului de a avea şi de a exprima
public o concepţie a sa despre lume, viaţă, societate, de a împărtăşi sau nu o credinţă religioasă, de a
aparţine sau nu unui cult religios, de a îndeplini sau nu ritualul cerut de acea credinţă.

Libertatea de exprimare

Gândurile, credinţele religioase, creaţiile spirituale de orice fel intra în circuitul juridic numai daca
sunt exteriorizate, comunicate, exprimate, altfel rămân în universul spiritual interior al omului,
neputând fi cunoscute de ceilalţi.

Definim aşadar libertatea de exprimare ca fiind posibilitatea omului de a-şi exprima prin viu grai, prin
scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public gândurile opiniile,
credinţele religioase şi creaţiile spirituale de orice fel. Prin formularea „creaţii de orice fel” textul
constituţional reuşeşte să fie cuprinzător, întrucât o nominalizare a tuturor creaţiilor spirituale pe
care fantezia şi mintea iscoditoare a omului le poate imagina şi realiza sunt nemăsurabile şi
neprevizibile. De asemenea mijloacele de exprimare sunt extrem de variate, enumerarea din
Constituţie nefiind una limitativa, ci doar exemplificativa: viu grai, scris, imagini, sunete, alte mijloace
de comunicare în public.

Dreptul la informaţie

Dreptul la informaţie are ca scop crearea condiţiilor necesare pentru asigurarea accesului la
documente oficiale, informaţii interne şi internaţionale actuale, asigurarea cunoaşterii mai multor
puncte de vedere contrare, opinii divergente. Garantarea de către stat, prin asumarea obligaţiei de a
nu îngrădi accesul la informaţie asigură pe de o parte participarea individului la conducerea societăţii
în cunoştinţă de cauza , iar pe de alta parte este esenţial pentru monitorizarea activităţilor
desfăşurate de autorităţi.

Libertatea întrunirilor

Libertatea de întrunire este un drept care se exercită în mod colectiv, complementar drepturilor
individuale. Acesta aparţine fiecărui individ, dar se exercită de mai multe persoane împreuna . Acest
drept nu face parte din categoria drepturilor de solidaritate sau drepturilor cu caracter colectiv, cum
ar fi dreptul la pace şi securitate, apărute ca efect al internaţionalizării drepturilor, spre deosebire de
acestea libertatea întrunirilor rămâne un drept individual care se exercita în mod colectiv de către
titularii săi.
Libertatea întrunirilor este o libertate cu caracter social-politic care constă în posibilitatea oamenilor
de a se întruni în reuniuni private sau publice pentru a-şi exprima gândurile, opiniile, credinţele. Prin
conţinutul sau, se afla într-o strânsă corelaţie cu libertatea conştiinţei, precum şi cu libertatea de
exprimare, toate trei constituind de fapt, alături de dreptul de asociere care va fi prezentat ulterior
categoria drepturilor social-politice , denumite şi libertăţi de opinie

Accesul liber la justiţie

Dreptul la justiţie s-a impus ca un principiu absolut indispensabil protecţiei drepturilor omului, fiind
un pilon fundamental de susţinere a protecţiei concrete şi eficace a drepturilor omului, căci controlul
jurisdicţional constituie cea mai puternică garanţie efectivă .

Accesul liber la justiţie are o dublă natură juridică: drept prin care se garantează exercitarea efectivă
a celorlalte drepturi şi libertăţi fundamentale, fiind aşadar încadrat în categoria drepturilor garanţii,
dar şi principiu care guvernează drepturile şi libertăţile fundamentale.

Dreptul la petiţionare

Dreptul de petiţionare reprezintă pe de o parte o modalitate eficienta de rezolvare a unor probleme

personale sau care privesc o colectivitate, însă pe de alta parte este o garanţie juridica generala
pentru celelalte drepturi şi libertăţi, aceasta fiind justificarea pentru încadrarea lui în categoria
drepturilor garanţii.

Prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris, ori prin poştă
electronică, pe care un cetăţean sau o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor şi
instituţiilor publice centrale şi locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale
celorlalte organe centrale, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes
judeţean şi local, precum şi regiilor autonome.