Sunteți pe pagina 1din 11

DEZVOLTAREA BRANDULUI

PERSONAL

Coordonator: conf. dr. Briciu Victor – Alexandru


Studentă: Stan Ioana Natalia
BRANDING PERSONAL

Brandingul personal este o strategie practicată de


indivizi în scopul de a se marketa pe sine din punct de
vedere personal, cât și profesional, acesta este o strategie
care comunică, accentuează și clarifică ceea ce o face pe
o persoană să își scoată în evidență autenticitatea prin
abilitățile, competențele, valorile sale, dar și prin
comportamentul acestuia din societate.
ORIGINEA BRANDINGULUI PERSONAL
Acesta apare și este dezvoltată în domeniul marketingului,
însă acest concept s-a făcut cunoscut în știința managementului.
Situat la joncțiunea marketingului, sociologiei, comunicării,
psihologiei, dar și în comportamentului organizațional, a apărut
pentru ca orice persoană să atingă succesul în carieră.
BRAND DE MARKETING ȘI BRAND
PERSONAL

În prezent brandul este un concept de marketing, care


are ca rezultat vânzarea și profitul, facând o comparație
între brandul de marketing și cel personal, în cazul
brandului personal, o persoană își poate vinde imaginea,
serviciile, ideile, se vinde pe sine unui angajator, client,
colaborator. Vânzările pot fi reprezentate în acest caz de
găsirea unui loc de muncă, avansarea, reputația,
colaborarea cu anumite persoane, iar ca aceste vânzări să
fie la un nivel cât mai înalt și ca el să fie direct
proporțional cu se cât investește (timp și muncă), dar și
cu profitul (salariul și bonusuri), persoanele încearcă să
devină cea mai bună variantă a lor, în acest mod ei pot
deveni un brand pentru ceea ce ei vând.
CONSTRUIREA UNUI BRAND PERSONAL

Procesul de branding
personal constă în trei
etape:
 faza de extragere

 faza expres

 faza de muncă/
transpirație
PROMOVAREA PERSONALĂ

 Promovarea personală cuprinde modalităţile prin care o


persoană îşi sistematizează şi prezintă informaţiile despre
abilităţile, interesele, experienţele educaţionale şi
profesionale proprii, în vederea atingerii unor scopuri de
carieră.
 În procesul de promovare personală atunci când un
individ își caută un loc de muncă este necesară o atenție
amănunțită asupra felului în care își prezintă imaginea în
fața angajatorului, realizarea unui curriculum vitae, a unei
scrisori de intenție și o pregătire foarte atentă pentru un
interviu sunt elemente esențiale în formarea unui mărci
personale puternice, în căutarea unui loc de muncă.
PROMOVAREA ÎN MEDIUL ONLINE
Brandingul personal online a devenit într-un fel o cerință
profesională „obligatorie” al zilelor noastre, pentru că mulți
angajatori verifică un potențial angajat și cu ajutorul acestei
metode. Platforme precum Facebook, Twitter, Instagram,
Linkedin sunt câteva dintre rețelele sociale din online care pot
ajuta în promovarea profesională.
Profilele de pe rețelele de socializare sunt de obicei
amănuntele care îi atrag pe specialiști în recrutare. Un
brand personal are nevoie și de mediul online, o platformă
importantă în formarea și promovarea brandului este
LinkedIn, acesta mai fiind numit si ,,Facebook
profesional”.
Informațiile postate în social media trebuie să fie reale,
actualizate, complete.
Informațiile care sunt expuse despre indivizi pot contribui
la consolidarea sau la destrămarea brandului personal.
Expertiză profesională
Inovație
Colaborare
Comunicare
Vizibilitate BRAND PERSONAL
Autenticitate
Seriozitate
Promovare
CONCLUZII

Brandingul personal este un cumul de factori, care


este definit de comportamentul unei persoane, de
abilitățile, aptitudinile, competențele, dar și de imaginea
acestuia din societate. Brandul personal este în primul
rând o imagine, aceasta este imaginea personală a
individului despre sine pe care acesta o schimbă în
funcție de ceea ce își dorește să obțină, iar cea de-a doua
este ce își dorește societatea de la el, în al doilea caz,
imagine este cea afișată de individ așa cum îl percepe
societatea, imaginea de anasamblu este reprezentată de
cele două împreună.
BIBLIOGRAFIE

Beals, J.S. (2008). Self Marketing Power, Nebraska:


Editura Keynote.
Beleyi, F. (2017). Personal Branding in the Digital
Age: How to Become a Known Expert, Thrive and Make a
Difference in a Connected World, Londra: Editura Nucleus of
change.
Jaconway, K. (2010). I’m in a Job Search Now What,
Silicon Valley: Editura Happy About.

S-ar putea să vă placă și