ÎNGRIJIREA

PACIENTULUI CU
COMĂ
 Coma se definește prin abolirea
conștientei, adică o pierdere a funcțiilor
organismului prin care acesta reacționează cu
mediul (sensibilitatea, motilitatea activă,
conștientă), dar cu păstrarea funcțiilor
vegetative.
o pierdere a stării de conștiență, este definită prin
incapacitatea de a răspunde adecvat la stimuli din mediul
extern și intern, de exemplu la stimularea dureroasă. Din punct
de vedere clinic, coma se caracterizează printr-o alterare sau
lipsă a reactivității și implicit a perceptivității persoanei.
Comele neurologice sunt determinate de:
 accidente vasculare cerebrale (ischemice sau
hemoragice), tromboflebite, traumatisme,
afecţiuni tumorale şi infecţioase.
 Toate aceste leziuni pot fi situate intracerebral,
subdural, extradural sau subarahnoidian,
simptomatologia presupunând suferinţe
neurologice localizate cu caracteristici în funcţie
de etiologia leziunii şi semne de implicare a
formaţiunilor de vecinătate sau chiar a întregului
encefal.
GRADELE DE COMĂ:
1. Coma de gradul I (vigilă) – pierderea incompletă a funcțiilor
de relație, obținându-se reacție motorie sau verbală la stimuli
nociceptivi, fără tulburări vegetative.
2. Coma de gradul II (propriu-zisă)– pierderea completă a
funcțiilor de relație, dar cu conservarea funcțiilor vegetative.
3. Coma de gradul III (carrus) – abolirea funcțiilor de relație,
însoțită de tulburări vegetative.
4. Coma de gradul IV (depășită) – abolirea functiilor de relație
și a celor vegetative,organismul fiind menținut în viață
exclusiv prin mijloace artificiale și supraviețuirea încetând
odată cu întreruperea mijloacelor de protejare.
Observaţii:
 gradul comei se apreciază prin scala

Glasgow (prin examinarea oculară,

răspuns verbal, răspuns motor).
 Gravitatea unei come se poate aprecia prin

scala Glasgow, care notează 3 tipuri de

răspuns: deschiderea ochilor (Eyes, prescurtat
E), răspunsul verbal (prescurtat V) și răspunsul
motor (prescurtat M).Suma EVM definește un
scor de la minimum 3 la maximum 15. Vorbim
de comă dacă pacientul obține un scor mai mic
sau egal cu 7.
Scala Glasgow (GCS)
EVALU
AREA
STĂRII
DE
CONȘTI
EȚĂ
 Diagnosticul pozitiv. Bolnavul în stare de comă profundă
este imobil, inconştient, cu musculatura relaxată. Nu
răspunde la întrebări, nu reacţionează la excitanţi, iar
reflexele sunt abolite (tendinoase, cornean, de deglutiţie).
Bolnavul respiră însă, pulsul este prezent, iar funcţiile
secretoare în general normale.
 COME NEUROLOGICE
 Come însoţite de hemiplegie: hemoragia, tromboza şi
embolia cerebrală. Hemoragia cerebrală se
caracterizează prin debut brutal, comă profundă,
hipertensiune arterială, hipertermie, respiraţie
stertoroasă, lichid cefalorahidian hemoragie. Tromboza
prezintă un debut mai puţin brutal, apare de obicei la
vârstnici și este precedată de prodroame; lichidul
cefalorahidian este nemodificat. Embolia are un debut
brusc şi apare la tineri sau adulţi cu stenoză mitrală,
fibrilaţie atrială, infarct miocardic.
 Coma cu sindrom meningean: apare fie într-o hemoragie
meningeană (lichid cefalorahidian hemoragic), fie la un
bolnav cu meningită acută.
 Coma prin hipertensiune intracraniană se întâlneşte în tumori sau abcese
intracerebrale şi în encefalopatia hipertensivă (comă cu crize convulsive şi
hipertensiune arterială).
 Coma postepileptică, caracterizată prin incontinenţă de urină, semne de
muşcare a limbii, convulsii tonico-clonice, etc.
 Coma prin traumatism cranian este caracterizată prin hemoragie sau
pierderea lichidului cefalorahidian prin nas sau urechi. Este indispensabilă
precizarea dacă respectiva comă s-a produs datorită traumatismului sau dacă
a determinat căderea bolnavului şi traumatismul.
 ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU COMĂ
PRIMUL AJUTOR LA PACIENTUL ÎN COMĂ.
Definiţie:
 Coma → pierderea stării de conştienţă, de diferite grade, cu

menţinerea funcţiilor vitale

 Clasificarea comelor:

1. Coma de gradul I(vigilă) – pierderea incompletă a funcțiilor de relație,

obținându-se reacție motorie sau verbală la stimuli nociceptivi, fără tulburări
vegetative.
2. Coma de gradul II (propriu-zisă)– pierderea completă a funcțiilor de relație,
dar cu conservarea funcțiilor vegetative.
3. Coma de gradul III (carrus) – abolirea funcțiilor de relație, însoțită de
tulburări vegetative.
4. Coma de gradul IV (depășită) – abolirea functiilor de relație și a celor
vegetative,organismul fiind menținut în viață exclusiv prin mijloace
artificiale și supraviețuirea încetând odată cu întreruperea mijloacelor de
protejare.
 Primul ajutor
 Primele măsuri constau în verificarea permeabilității căilor
aeriene superioare: verificarea cavităţii bucale, îndepărtarea
corpilor străini sau a protezelor dentare mobile.
 Deteriorarea rapidă a stării neurologice şi alterarea stării de
conştienţă impun intubaţie orotraheală cu ventilaţie mecanică,
pentru a evita aspirația sau hipercapnia care determină
vasodilataţia cerebrală şi creşterea presiunii intracraniene.
 Este importantă monitorizarea tensiunii arteriale (TA). Pentru
scăderea presiunii intracraniene se va rifica capul la 30grade
şi administrarea de Manitol 20% 1-1,5 g/kg în ritm rapid. În
caz de tumori se va administra corticoterapie. Aportul hidric
va fi controlat permanent. Se vor monitoriza tulburările
respiratorii şi ventilaţia pentru prevenirea aspirațiilor, infecției
şi hipercapniei.
 Investigații:
 Examenele biochimice vor cerceta în sânge electroliții: Na, K, Ca, Mg, și
glucoza, ureea, creatinina, osmolaritatea, CPK (creatinfosfokinaza care creşte
în infarctul miocardic acut), gazele arteriale, transaminazele.
 Examenul de urină este obligatoriu: se va face sumarul de urină şi examenul
bacteriologic.
 Alte explorări care se mai fac sunt testele de coagulare a sângelui, examenul
fundului de ochi, examenele radiologice (radiografia pulmonară şi radiografia
de coloană).
 Investigații:
 computer tomografia (CT), care poate evidenția existenţa unor leziuni
structurale. Examinarea cu ajutorul imagisticii prin rezonanță magnetică
(RMN) este de ajutor în detectarea leziunilor difuze cerebrale. Dacă se
suspicionează existenţa unui proces infecțios, se examinează lichidul
cefalorahidian prin puncţie lombară.
 Examenele electrofiziologice de importanță majoră sunt: ECG
(electrocardiograma), care poate evidenția tulburările de ritm cardiac sau un
infarct miocardic acut, EEG (electroencefalograma), utilă în epilepsia cu crize
parțiale complexe.
 ÎNGRIJIRI GENERALE ACORDATE BOLNAVILOR
COMATOŞI
 Asigurarea poziţiei corespunzătoare: decubit dorsal, fără pernă, cu capul
îndreptat spre suprafaţa patului, decubit lateral cu faţa spre suprafaţa
patului, semişezând dacă nu există contraindicaţii.
 Permeabilizarea căilor respiratorii şi asigurarea respiraţiei se face prin:
aspiraţia secreţiilor traheobronşice pe canulă faringiană de tip Gueddel sau
pe sonda de intubaţie, administrarea intermitentă de oxigen, tapotaj toracic
pentru facilitatea eliminării secreţiilor bronşice
 Urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative: puls, tensiune
arterială, respiraţie, temperatură. În caz de vărsături capul
pacientului se întoarce pe o parte, se aspiră eventualele
resturi alimentare. Se recomandă aplicarea unei sonde
vezicale à demeure în cazul tulburărilor sfincteriene. Se
fac spălături vezicale zilnic cu soluţii dezinfectante şi se
administrează antibiotice. În caz de constipaţie se face
clismă evacuatoare. Vezica urinară trebuie golită prin
sondare. Intestinul trebuie evacuat la 2-3 zile.
 Asigurarea igienei corporale: toaleta zilnică pe regiuni la
pat, după spălare se fricţionează tegumentele cu alcool
mentolat şi se pudrează cu talc. Igiena cavităţii bucale: se
îndepărtează proteza dentară, se curăţă cavitatea bucală
de mucozităţi de 2-3 ori pe zi cu ajutorul unor tampoane
de vată îmbibate cu glicerină boraxată.
 Prevenirea uscării corneei: se fac instilaţii conjunctivale cu
acid boric 4% şi aplicaţii de unguente oftalmice.
 Prevenirea escarelor: schimbarea poziţiei bolnavului din 2
în 2 ore, masarea uşoară a zonelor care vin mai mult în
contact cu planul patului, se vor folosi colaci de cauciuc
înveliţi, cearşaful trebuie menţinut în permanenţă curat,
neted şi uscat, pudrări cu talc ale regiunilor declive, dacă
apar escarele trebuie tratate cu atenţie prin pansamente
aseptice.
 Asigurarea alimentaţiei. Hidratarea parenterală cu soluţii
de glucoză, hidrolizate şi concentrate proteice.
Alimentaţia pe cale digestivă, pe sondă nazogastrică se
foloseşte în situaţiile în care bolnavul prezintă tulburări de
deglutiţie. Se face bilanţul hidric, precum şi determinările
electrolitice, determinarea pH-ului, a glicemiei, a ureei
sanguine, în vederea reechilibrării hidroelectrolitice.
 Prevenirea complicaţiilor. Se face masajul extremităţilor şi mişcări pasive
pentru prevenirea complicaţiilor tromboembolice. Pentru combaterea
complicaţiilor infecţioase bronhopulmonare se administrează antibiotice cu
spectru larg, instituindu-se o terapie susţinută după ce se constată apariţia
primelor semne de infecţie pulmonară.