OCLUZIA

INTESTINALĂ
Dr. Gabriela Rahnea Niță

2
 OCLUZIA INTESTINALĂ
 Definiție
 Ocluzia intestinală se defineşte prin existența unei obstrucții
mecanice a lumenului intestinal, parțială sau completă și/sau a
unei insuficiențe peristaltice, datorate unor cauze intrinseci
sau extrinseci.

 Etiologie:
 Cel mai frecvent, ocluzia intestinală apare ca o complicație a
cancerului ovarian sau al colonului.
 Mai poate apărea și în cancerul gastric, pancreatic, al colului
uterin, endometrial, al vezicii urinare, în mezoteliomul
peritoneal și în melanomul malign.
 Incidenta obstructiei intestinale ca o complicație tardivă a
cancerului colorectal este de 10%.
 OCLUZIA INTESTINALĂ
Semnele clinice ale ocluziei intestinale includ:
constipație,
greață intermitentă ameliorată de voma,
 agravarea senzației de greață și/sau voma fecaloidă,
 dureri abdominale continue sau colicative,
distensie abdominală (ce poate fi absentă în obstucția
gastroduodenală sau în carcinomatoza peritoneală).
OCLUZIA INTESTINALĂ
Management terapeutic:
Fiecare pacient trebuie să fie evaluat în funcție de
preferințele sale, de condiția sa clinică și de balanța
beneficii/riscuri (1).
Este necesar să fie excluse fecaloamele prin tușeu
rectal și radiografie abdominală simplă, acestea
putând complica sau mima ocluzia intestinală.
Unii pacienți cu ocluzie intestinală localizată pot
beneficia de intervenție chirurgicală.
 OCLUZIA INTESTINALĂ
Ne referim la pacienții cu :
 status de performanță și nutrițional bun,
 independenți,
 activi,
la pacienții ce prezintă cauze reversibile de ocluzie
intestinală,
la pacienții care își doresc sau care solicită intervenția,
 sau, dacă există elemente discutabile.
OCLUZIA INTESTINALĂ
 Intervenția chirurgicală are atât :
 contraindicații absolute :
 cancer difuz intraabdominal, constatat la o
intervenție chirurgicală anterioară sau prin
investigații imagistice,
OCLUZIA INTESTINALĂ
 mase difuze palpabile intraabdominale,
 ascita masivă, cu refacere rapidă după
paracenteză,
 obstucție intestinală înaltă, ce implică stomacul
proximal,
OCLUZIA INTESTINALĂ
 cât și relative :
 boala extensivă metastatică asimptomatică,
extraabdominală,
 pacienți vârstnici sau fragili,
 cu status de performanță sau nutrițional scăzut,
 radioterapie anterioară la nivelul abdomenului
sau pelvisului,
 obstrucția intestinului subțire cu localizări
multiple.
 OCLUZIA INTESTINALĂ
Măsurile generale care trebuie luate sunt:
 îngrijirea cavității bucale,
dieta saracă în fibre,
cantități mici de alimente sau lichide.
 La pacienții deshidratați este necesară rehidratarea
intravenoasă, dar nu mai mult de 1 -1,5 litri lichid pe
zi (acest volum va reduce senzația de greață, în timp
ce un volum mai mare, va crește secrețiile intestinale
și va agrava voma).
OCLUZIA INTESTINALĂ
Tratamentul intervențional poate fi aplicat și
constă în :
stenturi,
 sondă nazogastrică,
 gastrostoma de alimentație.
OCLUZIA INTESTINALĂ
Tratamentul medicamentos:
 octreotid,
 este cel mai important medicament,
 reduce semnificativ secrețiile intestinale,
 doza este de 100 mcg de două ori pe zi, până la 200
mcg de trei ori pe zi, inj, iv sau sc ;
ameliorează semnificativ greața și voma (2,3);
OCLUZIA INTESTINALĂ
  metoclopramid, 10 mg de trei ori pe zi;
  ondansetron, granisetron; 
 hyoscine butylbromide, 60-120 mg/24 ore, inj, sc,
pentru durerea colicativa (3);
  haloperidol, 2mg/24 ore, inj, sc;
OCLUZIA INTESTINALĂ
  levomepromazin, 5-25 mg/24 ore, inj, sc;
  dexametazonă, 8-16 mg/zi (4);
  fentanyl patch;
  morfina;
  laxative: docusate sodium.
 OCLUZIA INTESTINALĂ
Important!:
Cei mai multi pacienți ce prezintă ocluzie intestinală
vor fi tratați conservator, cu atenție deosebită :
pe controlul durerii
 și pe minimizarea vomei.
Teama că alimentația va precipita ocluzia intestinală
sau teama datorata lipsei nutriției și a deteriorarii fac
din ocluzia intestinala un simoptom dificil,
 atât pentru pacient și familia să
cât și pentru echipa de îngrijire,
 fiind necesară o bună comunicare între toți cei
implicați.
 CONVULSIILE

Dr Gabriela Rahnea Niță

16
 CONVULSIILE
 Definiție
 Convulsiile se manifestă sub formă de contracţii musculare :
 involuntare,
 bruşte,
 paroxistice,
 neregulate,
 Intermitente
 şi variabile.
 Convulsiile se clasifică în generalizate sau localizate;
 pot fi însoţite de :
 tulburări ale stării de conştiență,
 tulburări vegetative
 sau senzoriale.
CONVULSIILE
 În timpul convulsiilor starea de constiență a
bolnavului poate fi :
 păstrată (convulsii parțiale simple),
 alterată (convulsii parțiale complexe)
 sau abolită (convulsii generalizate).
CONVULSIILE
 Statusul epileptic este reprezentat de două sau mai
multe convulsii repetate la interval scurt,
 care nu permit reluarea stării de conştiență între
crize
 sau activitate epileptică continuă, peste 30 minute.
 CONVULSIILE
 Factori etiologici
 tumori cerebrale : primare sau secundare, în care convulsiile
pot apărea la momentul diagnosticului sau pe parcursul
evoluției bolii
 intoxicaţia medicamentoasă cu:
 neuroleptice,
 antidepresive triciclice,
 teofiline,
 hidrazidă
CONVULSIILE
 tulburări electrolitice şi metabolice:
 hiponatremia,
 hipoglicemia,
 hipercalcemia,
 hipomagneziemia
 efecte secundare ale terapiei antineoplazice:
chimioterapie, radioterapie
CONVULSIILE
 după stoparea corticosteroizilor la pacienţii cu
tumori intracraniene
 infarctcerebral sau hemoragie cerebrală
 edem cerebral
 CONVULSIILE
 Factori etiologici
 hipoxie cerebrală
 traumatisme craniocerebrale
 infecţii ale sistemului nervos central (abces cerebral,
encefalite, meningite )
 sevrajul :
 barbituric,
 benzodiazepinic,
 alcoolic.
CONVULSIILE
Terapia paliativă
 consilierea pacientului cu privire la :
 renunţarea la fumat, cafea, alcool;
 informarea pacientului despre efectele sevrajului
brusc al medicaţiei antiepileptice.
CONVULSIILE
 la pacienții cu tumori cerebrale recent
diagnosticate, se începe tratamentul cu
anticonvulsivante, dar, ulterior, acest tratament
poate fi întrerupt.
 CONVULSIILE
 Terapia paliativă
 la pacienții cu tumori cerebrale și cu convulsii în
antecedente, profilaxia cu anticonvulsivante se
continuă cât de mult posibil

 tratamentul neurochirurgical al tumorii, abcesului,

hematomului.
 corectarea tulburărilor electrolitice şi metabolice.
CONVULSIILE
 tratamentul de lungă durată al convulsiilor constă
în administrarea de :
 Carbamazepina,
 Fenitoina,
 Valproat de sodiu,
 Gabapentin
 sau Clonazepam.
CONVULSIILE
 terapia medicamentoasă a crizei convulsive constă
în administrarea de Diazepam 10- 20 mg i.v în
crizele ocazionale şi în statusul epileptic.
Diazepam se poate repeta la fiecare oră până când
convulsiile se opresc.
 Atunci când crizele nu sunt controlate, se
administrează Fenitoina, 1,5 g i.v.
 CONVULSIILE
 Terapia paliativă
 La copil se administrează Diazepam 0,3-0,5 mg/kg,
i.v. lent, nu mai rapid de 2 mg/min., nu mai mult de 3
doze succesive, la 20 de minute (o alternativă
eficientă este administrarea intrarectală a
preparatului Desitin, 0,50-75 mg/kgcorp).
 Dacă crizele nu sunt controlate se administrează
Fenitoina 20 mg/kgcorp, i.v.(3).
CONVULSIILE
 La pacienții vârstnici dozele de antiepileptice
administrate sunt mai mici.
 Sunt preferate antiepilepticele noi :
 oxcarbazepin,
 gabapentin,
 lamotrigine
 datorită interacţiunilor medicamentoase puţine şi
a efectelor secundare reduse.
 CONVULSIILE

 Aspecte importante

Consilierea familiei este necesară în sensul că durata

convulsiilor este scurtă de obicei, familia nu trebuie să
între în panică.
Atât convulsiile parţiale cât și cele generalizate pot
progresa spre status epileptic
SINDROMUL DE
VENA CAVA
SUPERIOARA
Dr Gabriela Rahnea Niță

32
 SINDROMUL DE VENA CAVA SUPERIOARA

 SEMNIFICAȚIE ȘI INCIDENȚĂ

 Definiție: Manifestarea prin semne și simptome

clinice, a compresiei venei cave superioare (VCS),
datorată obstrucției circulației sanguine la acest
nivel.
 Apare atât prin invazie cât și prin compresie externa a
venei cave superioare.
 Sindromul compresiunii venoase este deseori absent
sau discret, formele lui marcante trădând, de regulă,
un proces patologic avansat.
33
 SINDROMUL DE VENA CAVA SUPERIOARA

 CAUZE
 ● în 90% din cazuri –
 tumori maligne pulmonare (cancer pulmonar fără
celule mici , cancer pulmonar cu celule mici),
 limfoame (mai frecvent limfomul non-Hodgkin),
 timoame (1),
 tumori tiroidiene,
 tumori mediastinale primare,
 adenopatii metastatice (mediastinale și
supraclaviculare, în cancerul mamar,
bronhopulmonar și renal) (2);
34
SINDROMUL DE VENA CAVA
SUPERIOARA
 ● 10% sunt produse de :
 tumori benigne,
 anevrism aortic,
 hipertrofie tiroidiană,
 tromboze,
 fibroze vasculare postradioterapie.

 ! Cancerul pulmonar, reprezintă aproximativ 85%

din cazurile de SVCS de origine malignă.
 SINDROMUL DE VENA CAVA SUPERIOARA
 DIAGNOSTIC, ABORDAREA PACIENTULUI
 Consultul la domiciliu se efectueză de către medic sau
asistentul medical și evidențiază semnele și simptomele
sindromului venei cave superioare.
 Anamneza oferă date privind :
 durata simptomelor,
 diagnosticul de cancer
 sau proceduri intravasculare anterioare.

36
SINDROMUL DE VENA CAVA
SUPERIOARA
 Diagnosticul de SVCS este în primul rând unul
clinic.
 Pacienții cu SVCS prezintă, de obicei,
 edem facial, al gâtului, al brațelor și al toracelui
(3),
 dispnee și tuse.
 Mai poate fi prezente :
 răgușeala,
 tumefacția limbii,
SINDROMUL DE VENA CAVA
SUPERIOARA
 cefalee,
 congestie nazală,
 hemoptizie,
 disfagie,
 amețeli,
 sincope,
 confuzie.
SINDROMUL DE VENA CAVA
SUPERIOARA
 Obiectiv, se constată :
 dilatarea venelor de la baza gâtului,
 circulație venoasă colaterală care acoperă peretele
toracic anterior,
 cianoză.
 Cazurile cele mai severe prezintă :
 exoftalmie,
 edem laringian și glotic,
 obnubilare.
 SINDROMUL DE VENA CAVA SUPERIOARA
 DIAGNOSTIC, ABORDAREA PACIENTULUI
 În cele mai multe cazuri simptomele sunt progresive de-
a lungul a câtorva săptămâni și se pot ameliora odată cu
instalarea circulației venoase colaterale.
 Tabloul clinic este mai puțin sever dacă obstrucția este
realizată deasupra venei azygos.

40
SINDROMUL DE VENA CAVA
SUPERIOARA
 Obstrucția cu debut recent este, probabil, de
origine malignă, pe când o obstrucție realizată în
timp îndelungat este cel mai probabil de origine
non-malignă.
 O excepție de la această regulă este tromboza VCS
produsă de abordul venos central la care
dezvoltarea simptomelor și semnelor clinice este
rapidă.
 În urma consultului se recomandă internarea
pacientului într-o clinică de radioterapie sau de
oncologie
 SINDROMUL DE VENA CAVA SUPERIOARA

! Datele clinice și de laborator, sprijinite de investigațiile

paraclinice, permit eliminarea afecțiunilor
extramediastinale care pot ”mima” o afecțiune a
mediastinului:
tumori,
inflamații și supurații ale peretelui toracic,
 pneumonii diverse cu sediul juxta-mediastinal,
inflamații și tumori pleurale,
afecțiuni ale coloanei vertebrale și diafragmului.

42
 SINDROMUL DE VENA CAVA SUPERIOARA
 PLANUL TERAPEUTIC
 Prevenția:
 ● monitorizarea atentă a stării pacientului cu risc de a
dezvolta SVCS;
 ● poziționarea pacientului cu toracele ridicat la 40-45˚;
● dieta hiposodată.

43
SINDROMUL DE VENA CAVA
SUPERIOARA
 Investigații paraclinice ce pot ajuta la elucidarea
diagnosticului:
 ● radiografia toracică simplă – poate evidenția o
lărgire a umbrei mediastinului superior în special
de partea dreaptă (Figura 1);
 ● tomografia computerizată (CT) cu substanța de
contrast;
SINDROMUL DE VENA CAVA
SUPERIOARA

 ● bronhoscopie cu biopsie;
 ● mediastinoscopie cu biopsie;
 ● toracenteză cu examen citologic al lichidului
pleural – la pacienții cu pleurezie.
 SINDROMUL DE VENA CAVA SUPERIOARA

Figura 1. Radiografie pulmonară – Sindromul de compresiune

mediastinală

46
 SINDROMUL DE VENA CAVA SUPERIOARA

Consultul interdisciplinar se va face cu medicul

oncolog și radioterapeut.
 Tratament
 ! Tratamentul este în funcție de severitatea
simptomelor și de afecțiunea malignă de bază.
 Etiologic:
 ● chimioterapie (cancer pulmonar microcelular,
limfom, tumora cu celule germinale);
 ● radioterapie (neoplasm pulmonar fără celule mici)
(5). Poate remite simptomele severe în 50-95% din
cazuri în primele două săptămâni de tratament
47
SINDROMUL DE VENA CAVA
SUPERIOARA
 Nemedicamentos:
 ● oxigenoterapie în sistem cu umidificator, pe
mască sau sondă, 4-6 l/min, cu intermitență;
 ● stent endovascular;
 ● intervenție chirurgicală (în timoame care sunt
rezistente la chimioterapie și radioterapie).
 SINDROMUL DE VENA CAVA SUPERIOARA

 ! În SVCS, apărut la purtătorii de cateter venos central, se impune

scoaterea cateterului asociat cu administrare de anticoagulante
pentru a preveni embolizarea.

 Medicamentos:
 ● dexametazona 4 mg i.v. la fiecare 6 ore ;
 ● furosemid 40-80 mg i.v. la 24 ore;
 ● AINS;
 ● agenți trombolitici – în tromboza venei cave;
 ● aspirină – după montarea stent;
 ● midazolam – 5 mg i.m. la pacienții terminali.

 49
COMPLICAȚII
 ● dispnee extremă; ● anxietate extremă
Va multumesc!