Excitabilitatea și

comunicarea celulară
Excitabilitatea- Definiție
= proprietatea caracteristică materiei vii de a reacționa în mod specific
la stimuli (Micul Dicționar Enciclopedic)

= capacitatea (condiţia) unui sistem viu de a capta semnale specifice, ca

formă de actualizare a informaţiei, necesare organizării lui în vederea
adaptării și continuității (Neuroștiințe- Principii fundamentale, Leon
Zăgrean, 2002)
Comunicarea celulară
Se poate realiza prin intermediul:

• Sinapselor - transmitere rapidă (milisecunde)

• Mecanismelor paracrin sau neurocrin (transmitere lentă)
• Mecanismelor combinate sinaptic/paracrin/neurocrin
NEURONUL – celula cea mai specializată în elaborarea unui
răspuns la acțiunea stimulilor, datorită particularităților
membranei celulare
Suportul excitabilității – dinamica repartiției
ionilor de o parte și de alta a membranei celulare
POLARITATEA ELECTRICĂ DE
REPAUS
- Rezultă din:
1. repartiția mai bogată a sarcinilor pozitive în apropierea feței externe a
membranei celulare și a celor negative în apropierea feței interne
! Această dispunere se referă la o fracțiune mică din cantitatea sarcinilor, datorându-se prezenței în
concentrație mai mare a unor molecule încărcate negativ ce nu pot difuza(proteine, aminoacizi) în
interiorul celulei.
Numărul total al sarcinilor anionice este egal cu cel al sarcinilor cationice atât în compartientul
intracelular cât și în cel extracelular.

2. repartiția inegală de o parte și de alta a membranei celulare a

principalilor ioni implicați în polaritatea membranei
- această repartiție este rezultatul proprietății de semipermeabilitate a membranei și
a acțiunii sistemului de transport ionic transmembranar
GRADIENT ELECTROCHIMIC -> POTENȚIAL TRANSMEMBRANAR DE REPAUS
SISTEMUL DE TRANSPORT IONIC
TRANSMEMBRANAR
CANALE IONICE
CANALUL DE Na VOLTAJ DEPENDENT
POTENȚIALUL DE ACȚIUNE

• Este o pozitivare bruscă a potențialului transmembranar

autoîntreținută și autolimitată
• Un stimul determină depolarizarea membranei până la valoarea prag

• La această valoare se deschid canalele de Na voltaj dependente, care

rămân deschise o perioadă specifică de timp

• Are loc un influx de ioni de Na, care va duce la pozitivarea

potențialului transmembranar
• Depolarizarea memebranei până la valoarea prag produce și activarea
canalelor de K volaj dependente, dar acestea au o latență de
deschidere mai lungă

• Are loc un eflux de ioni de K și negativarea potențialului

transmembranar

• Efluxul de K continuă și după revenirea potențialului la valoarea de

repaus, rezultând o posthiperpolarizare
 Conducerea nervoasă
• La nivelul neuronilor au loc numeroase variații ale potențialului de
membrană, sub formă de POTENȚIALE POSTSINAPTICE EXCITATORII,
INHIBITORII SAU POTENȚIALE DE RECEPTOR(în cazul neuronilor senzitivi)

- Aceste semnale electrice se sumează spațial și temporal și au o

conducere decrementală.
 Conducerea nervoasă

• Ajunse la nivelul conului axonal, dacă ating valoarea prag, pot genera un
POTENȚIAL DE ACȚIUNE
- Acesta se deplasează prin axoni după legea totul sau nimic
- Semnalul este codificat în frecvență
- Se propagă unidirecțional
Viteza de propagare a PA este determinată de:
• Numărul de canale de Na voltaj dependente
• Prezența sau absența mielinei
• Diametrul axonului (cu cât este mai mare, viteza de conducere este
mai mare)
 Partea experimentală
DETERMINAREA VITEZEI DE CONDUCERE NERVOASĂ LA NIVELUL NERVULUI ULNAR
Poziționarea electrozilor la nivelul mâinii subiectului:
• La nivelul eminenței hipotenare - electrodul activ/de culegere –
conectat la firul roșu
• La nivelul falangei proximale a degetului V – electrodul de referință –
conectat la firul alb
• La nivelul feței dorsale a mâinii – electrodul de masă – conectat la firul
negru
• Se aplică un stimul electric la nivelul a 3 puncte(S1 proximal, S2, S3
distal) de pe traiectul nervului ulnar(începând posterior de epicondilul
medial și continuând spre proximal pe fața antero-medială a brațului)

• Un răspuns poate fi indicat de o secusă involuntară a degetelor

• Răspunsul apare de obicei la o stimulare de 25-40 V

• Se măsoară timpul în secunde din momentul aplicării stimulului până la apariția
undei de răspuns și se notează valoarea pentru fiecare poziție de stimulare
• Se măsoară distanța în cm de la electrodul activ la poziția de aplicare a
stimulului pentru fiecare poziție de stimulare

Timpul scurs de la stimularea nervoasă până la răspunsul electromiografic include

pe lângă conducerea nervoasă și evenimentele de la nivelul joncțiunii
neuromusculare.
-> vom calcula VITEZA DE CONDUCERE în felul următor:

VITEZA DE CONDUCERE = (Distanța între S2 și S1)/

(T pentru S2 - T pentru S1)

Valoarea medie pentru nervul ulnar= 45-65 m/sec

Importanța determinării
• Viteza de conducere nervoasă se determină în practica clinică la pacienții cu
semne și simptome neurologice(parestezii, paralizii) în vederea diferențierii
unei patologii de nerv periferic – NEUROPATIE de o leziune musculară
primitivă

Exemple de cauze ale unei neropatii:

- Diabetul zaharat, intoxicația cu mercur, alcoolismul, compresiile nervoase

Valorile normale pot varia în funcție de vârsta subiectului(mai scăzută la

copil) și de temperatura ambientală(scade cu 2,4 m/s cu fiecare grad Celsius).