BOLILE APARATULUI

RESPIRATOR
Insuficienţa respiratorie
Funcţionalitatea aparatului respirator depinde de:

- starea de oxigenare a sângelui şi

- de capacitatea de îndepărtate a CO2 rezultat în urma proceselor metabolice.

1
 Insuficienţa respiratorie se traduce prin hipoxie care poate fi:
• hipoxică (datorată neasigurării suficiente de O2 în cazul bolilor
aparatului respirator)

• anemică – care constă în insuficienţa de hemoglobină (anemii) sau

insuficenţa funcţională a acesteia (hemoglobinopatii),

• stagnantă – întâlnită în insuficienţa cardiacă congestivă, care

determină stagnarea sângelui în circulaţie,

• toxică tradusă prin două aspecte contradictorii :

• sânge complet oxigenat dar O2 nu poate fi
transferat în ţesuturi (intoxicaţia cu cianuri sau cea cu glicozizi
cianogenetici)
• blocarea oxigenării sângelui (methemoglobinemia din
intoxicaţia cu cu nitriţi şi alte substanţe oxidante sau
carboxihemoglobinemia în intoxicaţia cu monooxid de carbon).
2
•Principalele manifestări ale
insuficenţei respiratorii sunt :
- tahipneea
- dispneea.

3
• Bolile care determină dispnee sunt reprezenate de:
• boli caracterizate prin umplerea alveolelor pulmonare: pneumonie,
edem pulmonar, atelectazie,
• comprimarea alveolelor pulmonare prin: pneumotorax, colecţii
lichide pleurale (pleurezie, hidrotorax, hemotorax), emfizem
pulmonar, hernie diafragmatică,
• dificultăţi în inspiraţie prin: obstrucţii nazale, faringiene, laringiene,
traheobronhice, bronhiolare,
• boli cardiovasculare: insuficienţa cardiacă acută şi cronică, sau
deshidratarea,
• boli ale sângelui: anemia, methemoglobinemia, carboxihemo-
globinemia,
• boli ale sistemului nervos: paralizia muşchilor respiratori (tetanos,
botulism), paralizia centrului respirator (intoxicaţia cu nicotină,
narcotice), excitarea centrilor respiratori (dispnee neurogenă), în cazul
unor leziuni de encefalită,
• tulburări generale (durere, febră, acidoză)
• factori de mediu: scăderea presiunii O2 la altitudine sau în incendii,
• toxice exogene: metaldehide, dinitrofenolii, organofosfori-cele,
carbamaţii, ureea, nicotina, unele plante. 4
 Bolile cavităţilor nazale

• Hemoragia nazală

Hemoragia nazală este întâlnită la toate speciile şi reprezintă scurgerea

sângelui din cavităţile nazale sau sinusuri.

5
• Etiopatogeneza

• Frecvent sunt menţionaţi factorii de natură mecanică care

produc ruptura vaselor şi sunt reprezentaţi de:
- traumatismele produse asupra regiunii nazale sau
craniene,

- sondajul nazal (la câine),

- examenul endoscopic al căilor respiratorii
anterioare,
- strănuturile intense sau repetate la animale cu
afecţiuni nazale,

- corpii străini etc.

6
Etiopatogeneza
• O altă cauză frecvent întâlnită este congestia mucoasei nazale apărută
în urma:
- iritaţiilor mecanice sau chimice,
- proceselor inflamatorii şi neoplazice,
- eforturilor mari, mai ales pe timp de vară (în special la
câinii de vânătoare).

*La caii de curse, datorită efortului apar hemoragii pulmonare care de cele mai multe ori sunt
însotite de epistaxis (detectabile endoscopic la 40 – 75% din cai).

*La bovine se poate constata apariţia epistaxisului în intoxicaţia cu ferigă.

• Hemoragia nazală poate apare şi secundar stazei sanguine locale sau

aceleia din insuficienţa cardiacă congestivă (afecţiuni cardiace,
pulmonare, mediastinale).
7
Etiopatogeneza
• Simptomatic, ea este întâlnită în:

- stări anafilactice,
- stări hemoragice congenitale şi câstigate
(diateza hemoragipară).
- bolile infecţioase:
* viroze respiratorii
- câini (Distemper)
- pisici (R-T-I)
- bolile parazitare – leishmaioză, linguatuloză,
- hipovitaminozele - A, C, K, în osteopatii,
- tulburări grave ale hematopoezei
(panmieloftizia).
8
• Patogenia

-se explică prin hemoragiile care se produc, de

intensitate mai mare sau mai mică, cu evoluţie
acută sau cronică şi prin consecinţele acestora
asupra schimburilor hemotisulare la care se
adaugă de obicei şi aspectele patogenetice
dependente de afecţiunea primară.

9
•
Simptomatologie
• Semnul cel mai important este eliminarea de sânge din cavităţile nazale sub
formă:

- de picatură (epistaxis), sau

- sub formă de jet (rinoragie)

*unilateral când provine din cavitatea nazală şi

* bilateral când provine din zone posterioare faringelui

(laringe, trahee, bronhii, pulmoni).

10
Epistaxis post-traumatic Epistaxis după infestaţia cu leishmania infantum

Epistaxis în infestaţia cu Linguatula serrata

11
Simptomatologie
• Sângele din cavitatea nazală este de culoare roşie închisă (sânge venos),
diferenţiindu-se clar de cel din pulmon care are o culoare roşie deschisă şi
conţine bule de gaz.

• De obicei, eliminarea de sânge apare spontan, însă în legătură cu intervenţia

factorului cauzal (lovire, cădere, efort).

• Atunci când rinoragia sau epistaxisul însoţesc procesele inflamatorii nazale

(rinite) sau sinusale etc, sângele este amestecat cu mucus, puroi, false
membrane sau alte elemente care individualizează procesul patologic
respectiv.

12
Simptomatologie

• În acest caz, se constată:

- sforăit puternic,
- strănuturi repetate,
- facies îngrijorat sau neliniştit,
- iar în cazul hemoragiilor mari sau de lungă durată, pot
apare semnele anemiei posthemoragice:
* tahipnee,
* tahicardie,
* paliditatea mucoaselor până la aspect
porţelaniu,
* puls slab şi mic până la filiform,
* adinamie şi astenie.

13
Simptomatologie

•La examenul hematologic se constată:

- reducerea volumului sanguin şi
- modificări eritrocitare.

14
 Diagnosticul
Se bazează pe aspectele clinice, diferenţierea facându-se faţă de:

- hemoptizie (în care sângele este spumos de culoare roşie

deschisă şi se mai constată şi tuse umedă şi dispnee intensă),

- hematemază (în acest caz culoare sângelui este negricioasă şi

mirosul înţepător – acru -, iar uneori este amestecat cu resturi
alimentare sau cu porţiuni de mucoasă necrozată - gastritele toxice şi
corozive -), sau

- hemoragiile faringiene şi de la nivelul pungilor guturale.

• Diagnosticul etiologic se precizează luându-se în considerare

leziunile traumatice, ulcerele, fracturile oaselor nazale sau
diverse boli primare (viroze, bacterioze, stări toxice, insuficienţe cardiace şi
hepatice, boli parazitare etc).

15
Evoluţia
• De cele mai multe ori, hemoragia se opreşte adesea spontan în câteva minute
sau cel mult în 60 minute, dacă nu intervin tulburări de coagulabilitate sanguină,
dar cu posibilitatea apariţiei recidivelor datorită strănuturilor repetate.

• În hemoragiile de intensitate mai mică, evoluţia este mai îndelungată.

16
Tratamentul
• Se administrează calmante sau tranchilizante la animalele
agitate şi se recomandă înlăturarea cauzelor care, de obicei
sunt reprezentate de boli primare.

• Se mai recomandă:
- comprese reci pe regiunea nazală,
- instilaţii sau
- se introduc tampoane îmbibate cu soluţii
astringente:
* perclorură sau sulfat de fier 1 – 3%,
* alaun, tanin 0,5 - 2%,
* adrenalină 1:10000 (cu acţiune scurtă)
* etamsilat 3 – 5 g
* clorură de calciu, etc 17
Tratamentul
• Se administrează medicaţia antihemoragică pe cale
generală respectiv:

- ergotină - 5 – 10 g la AM,
- 2 – 5 g la Am şi
- 0,5 – 1 g la am,
- adrenostazin - 1 – 3 g i.v. la Am
- 0,5 – 1 g la am
- etamsilat - 1 – 2 g la Am
- 0,5 – 1 g la am
- vitamina C
- săruri de calciu, etc

• Igienodietetic se recomandă adăpostirea animalelor în locuri

liniştite cu evitarea prafului sau a gazelor iritante.
~
18
 Rinitele & Corizele
• Rinitele sunt inflamaţii ale mucoasei nazale, frecvent întâlnite la carnivore, şi
iepuri, putând evolua de sine statător sau în complexul bolilor respiratorii.

• Corizele sunt inflamaţiile mucoaselor capului în totalitate şi sunt mai frecvent

întâlnite la păsări.

19
Etiopatogeneza

• În funcţie de cauze se deosebesc rinite:

- 1. primare,
- 2. simptomatice şi
- 3. secundare

20
Etiopatogeneza
•1. Rinitele primare sunt declanşate de
deficienţele igienice şi nutriţionale.
• Predispozant în rinitele primare, intervin:

- subnutriţia,

- scăderea rezistenţei organismului,

- particularităţile anatomice (rasele de câini cu un pronunţat

unghi fronto-nazal sunt mai des afectate),

- carenţele vitaminice şi minerale, etc.

21
Etiopatogeneza rinitelor primare

• Factorii ocazionali sunt reprentaţi de:

- frig,
- variaţiile de temperatură,
- deficienţele de microclimat (curenţii puternici de aer,
umiditatea scăzută, gazele nocive peste limitele admise, praful),
- stresul,
- traumatismele sau
- reacţiile alergice.

• De asemenea trebuie menţionat că administrarea pe cale

nazală de către empirici a substanţelor iritante (oţet, alcool
sau amoniac) este dăunătoare.
22
 Etiopatogeneza rinitelor primare

• Factorii determinanţi sunt reprezentaţi de:

- diferite bacterii,
- virusuri sau
- miceţi

care, declanşează procese inflamatorii la animalele la care rezistenţa specifică şi

nespecifică este scăzută, datorită condiţiilor proaste de adăpostire sau
întreţinere .

23
Etiopatogeneza
• 2. Rinitele simptomatice apar în boli generale bacteriene, virotice,
micotice şi parazitare.
• La cai, rinitele apar în “influenţă”, gurmă, morvă, anazarcă, estroză, aspergiloză (Aspergilus
fumigatus).

• La taurine, rinitele se întâlnesc în coriza cangrenoasă, rinotraheită infecţioasă, parainfluentă

bovină, febra catarală malignă, actinobaciloză etc.

• La suine, prezintă importanţă pesta, gripa, infecţiile cu Haemofilus, Bordetella spp, Pasteurella
spp, micoplasme, Pseudomonas spp Actynobacillus ,
• La ovine : ectima, variola şi estroza.

• La câine, rinitele sunt întâlnite în boala lui Carre,

• La pisici în rinotraheită infecţioasă,
• La iepuri în pasteureloză şi coccidioză iar
• La păsări în coriza infecţioasă şi pasteureloză.
24
Depigmentare şi ulceraţii ale nasului în
ASPERGILOZA NAZALĂ la câine. Leziunile se
extind de obicei de la o nară la alta, iar în imagine
sunt mai severe în zona ventrală. 25
Etiopatogeneza
• 3. Rinitele secundare apar prin progresarea procesului inflamator de la
ţesuturile învecinate.

• Congestia şi inflamaţia mucoasei determină stenoză (chiar şi cu apariţia

dispneei), totodată apărând şi creşterea sensibilităţii cu fenomenele reflexe
caracteristice:
- prurit,
- strănut şi
- astm.

26
 Simptomatologie
• Semnele predominante sunt:
- jetajul,
- cornajul şi
- strănutul.

27
Simptomatologie
• Jetajul poate fi unilateral sau bilateral, seros, sero-mucos,
mucopurulent, conţinând pseudomembrane sau uneori
gangrenos.
• Obstrucţia canalului lacrimo-nazal determină epiforă, iar
pruritul nazal determină leziuni traumatice.
• În funcţie de evoluţie, se deosebesc rinite:
- acute şi
- cronice,
iar polimorfismul anatomoclinic şi particularităţile legate de
specie permit descrierea mai multor forme de rinită.

28
Simptomatologie
• Rinită catarală acută se caracterizează prin tumefacţia şi înroşirea
mucoasei pituitare, care iniţial are un aspect lucios. Luciul dispare ulterior datorită
proceselor de descuamaţie.
Semnul caracteristic este strănutul.
Pruritul nazal şi perinazal obligă animalele să-şi frece botul de obiectele din jur sau cu
labele (la iepure, câine, pisică).

Tabloul simptomatologic este completat la toate speciile de:

- apariţia cornajului nazal unilateral sau bilateral,
- dispneea este relativ intensă - câine şi pisică,
- respiraţia devine frecvent bucală,
- jetajul seros, sero-mucos, mucopurulent, purulent şi
- uneori epiforă.

• La toate speciile, prin uscarea secreţiilor nazale, în jurul nărilor se formează o crustă
de culoare alb-galbuie.
• Rinitele simple evoluează 5 -15 zile, sau alteori ele se pot complica cu
conjunctivită, faringită, tonsilită, laringită sau cu bronhopneumonie,
mai ales la pisică 29
Simptomatologie
• Rinita crupală - se datorează acţiunii accentuate a agenţilor patogeni
biotici (bacterii, virusuri, miceţi) sau abiotici (amoniac, formol,
clorură de var, fum de incendii).
• Se caracterizează prin:
- modificarea stării generale şi
- apariţia hipertermiei.
- jetajul iniţial este seros, apoi devine mucopurulent, fibrinos şi
uneori cu aspect hemoragic, iar falsele membrane de la nivelul
mucoasei pituitare individualizează această formă clinică de rinită.
Îndepartărea membranelor lasă descoperită o suprafaţă sângerândă
sau ulcerată.
- strănut,
- cornaj nazal intens în special la rumegatoare şi
- dispnee, care la unii indivizi determină respiraţie bucală.

După 7-10 zile, boala se complică cu inflamaţia căilor respiratorii

posterioare sau se cronicizează.
30
Simptomatologie
• Rinita alergică - cunoscută şi sub denumirea de astm nazal sau rinită
spastică,
• sensibilizarea animalelor este produsă de alergenii din alimentele
consumate.
• Ca simptome frecvente:
- strănutul,
- jetajul, este galbui şi este bogat în euzinofile
- cornajul,
- dispneea nazală evoluează în accese şi este foarte intensă
• Diagnosticul
- pe baza repetabilităţii semnelor,
- pe împrejurările în care acestea apar şi
- pe descoperirea euzinofilelor din jetaj.

Se poate face şi un diagnostic terapeutic, tulburările încetând

după administrarea substanţelor cu acţiune antihistaminică,
antialergică, vagolitică sau simpaticomimetică.
31
Simptomatologie
• Rinita iepurilor este frecventă în crescătorii simptomatică în pasteureloză, sau
asociată cu pleuro-bronhopneumonii şi abcese subcutanate. -
hipertermie,
- inapententă,
- strănut şi
- prurit accentuat.
- jetajul, iniţial seros şi scăzut cantitativ, devine mai târziu
purulent, abundent şi murdăreşte trenul anterior al animalului.

Mortalitatea este de 90%

32
Simptomatologie
• Rinita păsărilor - origine infecţioasă (în corize) fiind produsă de
Haemophilus gallinarum, sau mai pot fi întâlnite în micoplasmoză,
difterovariolă, bronşită , sau pseudopestă.

• Ele au un caracter contagios şi determină mortalitate ridicată.

- strănutul este însotit de scuturări frecvente ale capului.

- jetajul, iniţial seros, devine ulterior serofibrinos, fibrinos sau
purulent şi determina rapid obstruarea orificiilor nazale, fapt
care duce la apariţia respiraţiei bucale.
- secundar apare glosita şi chiar şi
- inflamarea tuturor mucoaselor (coriza) până la
deformarea capului.

Uneori pot apare comlicaţii oculare exprimate prin conjunctivite sau

cheratite.
33
Acumulare de material
purulent în sinusul Conjunctivită la o pasăre
infraorbital caracteristic în cu coriză
corize la păsări

Conjunctivită şi
inflamaţia sinusului
nazal caracterisrică în
corize
34
• Rinita cronică este de obicei continuarea celei acute tratate incomplet,
sau poate apare secundar faringitelor, stomatitelor şi sinuzitelor.

• Este simptomatică în tuberculoză, gurmă, morvă, actinobaciloză,

aspergiloză, în infestaţia cu Oestrus ovis , Linguatula, coccidii, în rinita
atrofică a porcului, sau în tumorile nazale.

• La câine, poate evolua secundar paradontitei netratate asociată cu abces

la nivelul caninilor sau la nivelul măselelor carnasiere superioare care
fistulizează oronazal.

Simptomatologic:
- apariţia unui jetaj redus cantitativ cu aspect variabil
(mucos, mucopurulent, purulent sau cu sfacele în cazul proceselor
tumorale).
- strănutul este urmat de eliminarea unor canţităţi mici de
puroi cu strii de sânge sau de epistaxis.

- mucoasa nazală este îngroşată şi lezionată, uneori

proliferativă sau granulomatoasă cu cicatrici sau ulceraţii.

35
• Diagnosticul rinitelor cronice se pune pe baza modificărilor anatomice, a
jetajului, stranutului şi dispneei.

• Diagnosticul diferenţial trebuie făcut faţă de

- de sinuzite şi
- de neoplasme.

• În general, se iau în considerare factorii care pot produce stenozari ale cavităţilor
nazale, osteopatiile, hipertrofia corneţilor nazali etc.

• După stabilirea diagnosticului clinic este necesară precizarea etiologiei.

36
Tratamentul
- lavaj cu ser fiziologic sau soluţii saline 20%,
- instilaţii cu substanţe astringente, antiseptice sau
antiinfecţioase. Se utilizează:
* taninul 0,5%,
* sulfat de zinc 0,5 – 1%,
* permanganat de potasiu 1‰,
* iod iodurat 2‰,
* adrenalină 1/10 000,
* rinofug, mentol, eucaliptol,
*inhalaţii cu ulei de terebentină,
* instilaţii cu antibiotice, etc.
• Se recomandă efectuarea antibiogramelor din jetaj şi
administrarea antibioticelor prin aerosolizare.
• La iepuri, deoarece rinitele sunt foarte contagiose, se
recomandă sacrificarea.
37
Tratamentul
• În formele crupale, se recomandă:
- instilaţii cu soluţii bicarbonatate sau
- cu tripsină.
• În rinitele alergice şi cronice se recomandă: -
antibiotice asociate cu corticoizi prin aerosolizare.
• În rinitele grave,
- antiinfecţioase pe cale generală,
- vitaminizare cu preparatele A, D, C,
- stimulente generale (proteinoterapie, roburante),
- analeptice cardiorespiratorii şi
- corticoizi.

38
A
B

Deformare la nivelul feţei, caracterizată prin inflamaţia

puternică deasupra maxilarului, la două pisici.
A: Deformarea a fost provocată de un carcinom.
B: Deformarea a fost provocată de criptococoză
39
 Examinarea zonei fundice poate oferi
informaţii utile la animalele cu simptome
ale unor boli ale tractului respirator.
Zonă fundică, întâlnită la o pisică
diagnosticată cu corioretinită datorată
unei criptococoze, prezintă o leziune
hiporeflectoare focală de mari
dimensiune în partea centrală. S-au
observat, de asemenea, şi regiuni mai
mici de hiporeflectivitate. Discul optic este
localizat în partea dreaptă sus a imaginii

Rezultat biopsic la o pisică

cu o deformare facială
datorată unui criptococ.
Criptococii pot apare
atât intracelular cât şi
extracelular.

40
 A

Scanări CT ale cavităţii nazale la doi câini diferiţi.

A: Cornete nazale normale şi sept nazal intact.
B: Este prezentă o masă neoplazică în cavitatea nazală stângă.
Această masă erodează septul, afectând astfel şi partea dreaptă.
(B – oase faciale, E – tub endotraheal, P – palat, T – limbă).
41
 A B
Poziţionarea unei pisici pentru
o proiecţie prin gura deschisă a
bulelor de la nivelul
timpanelor. Raza (săgeata) este
direcţionată prin cavitatea bucală
spre baza craniului. O bandă
adezivă (t) menţine capul şi
mandibula în poziţia adecvată
Radiografie a unei pisici cu polip
nazofaringian, cu ajutorul proiecţiei prin
cavitate bucală deschisă, demonstrată în
figura A
Bula timpanică dreaptă prezintă o
îngroşare a osului şi o densitate
sporită a fluidului, indicând osteită şi o
probabilă mărire a polipului. 42
Radiografie intraorală la un
câine cu aspergiloză nazală.
Endoscop cu fibră optică
Zonele focale ale lizei rigidă (cu diametru de 3
marcate a cornetului mm, lungime de 18 cm)
nazal sunt prezente pe pentru rinoscopie
ambele părţi ale cavităţii
nazale.
Osul vomer rămâne intact.
43
 Vedere a cavitaţii nazale interne, la un câine care
Endoscop rigid indicat strănută.
pentru realizarea Se observă un obiect alb de mici dimensiuni în
rinoscopiei care foloseşte cavitatea nazală stângă, lângă sept.

un otoscop standard ca Septul este îngust şi nara internă dreaptă are

sursă de lumină formă ovală, fără a fi obstrucţionată.
La înlăturarea obiectului, acesta s-a dovedit a
fi un grăunte de popcorn.

Câinele prezenta un văl palatal anormal de scurt şi

grăuntele de popcorn a intrat probabil prin cavitatea
44

nazală caudală din orofaringe.

Vedere a nărilor interne (săgeţi
subţiri), la un câine ce prezintă
scurgeri nazale.
O masă de ţesut moale (săgeată
groasă) blochează septul, în
mod normal subţire
îngreunând circulaţia aerului
Vedere rinoscopică prin nara
externă a unui câine cu
aspergiloză;
Se observă pierderea corneţilor
nazali, o masă granulomatoasă roşie
– maronie şi prezenţa unei ciuperci
de culoare albă.
45
 A B

Vedere rinoscopică.
A: O căpuşă nazală observată la un câine infectat cu
Pneumonyssoides caninum.
B: Un vierme subţire se observă la un câine infectat cu
Capillaria boehmi (Eucoleus). 46
Forceps pentru biopsie de Ţesut nazal, obţinut cu
tip „aligator” ajutorul forcepsului pentru
biopsie de tip „aligator”.

47
Polip nazofaringian la o
pisică cu scurgeri nazale Hife ramificate de
severe Aspergillus fumigatus de pe o
placă fungică

48
 Câine cu infecţie micotică nazală, pregătit pentru un lavaj cu
clotrimazol.
S-a utilizat un tub endotraheal, un cateter Foley 24 (săgeată
groasă) în nazofaringele caudal, un cateter Foley 12 (săgeţi
înguste) care blochează fiecare nară şi un cateter Foley 10 din
polipropilen (vârfurile săgeţilor) plasat la mijlocul distanţei, in
fiecare canal dorsal, pentru infuzia medicamentului.
Bureţii de laparotomie sunt folosiţi pentru a împacheta
nazofaringele caudal în jurul tubului traheal şi a cavităţii orale
49
caudale
 Bolile laringelui
• Laringitele
•Sunt definite ca inflamaţii ale mucoasei
laringiene evoluând frecvent la păsări, câine, pisică şi mai
rare la celelalte animale.

• Laringitele evoluează frecvent asociat cu:

- afecţiunile faringiene,
- trahale sau
- ale cavităţilor nazale.

50
Etiopatogeneză
•Laringitele primare evoluează în special la
animalele carenţate, debiliate, sub influenţa
diferitor agenţi patogeni (virusuri, bacterii,
miceţi).

•O importanţă majoră în declanşarea acestor

afecţiuni o au factorii stresanţi care, în
condiţiile deficitare de microclimat, precedă
bronşitele sau bronhopneumoniile.

51
Etiopatogeneză
• Laringintele simptomatice apar în bolile bacterine sau virale produse de:
- Bacillus anthracis,
- Pasteurella,
- Streptococcus betahemoliticus.

* La purcei şi viţei intervine mai frecvent Arcanobacterium pyogenes,

* La pisică se citează laringita fibrinoasă sau difteronecrotică produsă de un

parvovirus.

52
Etiopatogeneză

• Dintre paraziţi, menţionam:

- filariile la câine şi

- Syngamus la galinacee.

53
 Dirofilaria immitis la câine

Dirofilaria immitis la câine

54
Syngamus trachea

55
Etiopatogeneză

• De asemenea trebuie menţionaţi şi unii factori de natură mecanică respectiv:

- zgărzi metalice prea strâns legate,

- traumatisme în regiunea laringiană,

- sau sondajul esofagian.

56
Patogeneză
• Factorii patogeni produc congestia şi apoi iritaţia mucoasei laringiene,
ajungându-se la procese catarale, hemoragice sau necrotice.

• În urma iritaţiei şi a congestiei sensibilitatea laringiană creşte, rezultatul fiind

apariţia tusei şi a respiraţiei dispneice.

• La agravarea semnelor se poate produce spasmul sau/şi edemul laringian, care

determină asfixie pe cale reflexă sau prin stenozarea orificiului glotic.

57
Modificările morfopatologice
• Diferă în funcţie de tipul inflamaţiei.

• În inflamaţia catarală se constată:

- congestia difuză sau circumscrisă a mucoasei laringiene,
- prezenţa punctelor hemoragice, a echimozelor, ulceraţiilor şi a infiltraţiei
seroase.

• În cazul antraxului inflamaţia este serohemora-gică sau serofibrinoasă,

• În pasteureloză se constată un edem local mai pronunţat.

58
Modificările morfopatologice

• În laringitele pseudomembranoase, falsele membrane sunt de culoare alba-

galbuie, sau cenuşiu-galbuie pe fondul roşiatic-negricios al mucoasei laringiene.

• Se mai pot constata flegmoane, noduli, ulcere şi cicatrici caracteristice

infecţiei tuberculoase sau a parazitozelor.
• În formele cronice, mucoasa este hiperplazi-ată sau subţire, cu aspect palid.

59
Simptomatologie

• În funcţie de exprimarea clinică, se deosebesc:

- laringita acută catarală,

- laringita crupală,

- striduloasă şi

- laringita cronică.

60
 Laringe canin.
A: În timpul inspiraţiei, cartilajele aritenoide şi
pliurile vocale se îndepărtează, ducând la o
deschidere simetrică largă către trahee.
B: În timpul expiraţiei, cartilajele şi pliurile
vocale aproape închid glota.
A B
Câine poziţionat
pentru
vizualizarea
anatomiei
faringiene şi a
mişcării laringiene

61
Simptomatologie
• Laringita acută catarală (simplă)
• În formele incipiente simptomele generale sunt absente.

• În alte boli cu localizare laringiană se constată:

- stare subfebrilă sau
- hipertermie şi
- lipsa apetitului.

• Tulburare funcţională majoră = tusea care:

- în stadiile incipiente este seacă, rară şi dureroasă,
- în fazele de exsudaţie devenind frecventă, umedă şi mai
puţin dureroasă.
- pe parcurs ea poate lua un caracter emetizant sau
asfixiant.

• Tusea poate fi declanşată uşor de curenţii reci de aer, de deglutiţie, ca

şi de agitaţia sau efortul animalelor bolnave. 62
Simptomatologie

• Jetajul este prezent în fazele avansate, având aspect:

- seromucos,
- mucos sau
- mucopurulent,
- bilateral şi în cantitate variabilă.

63
Simptomatologie Laringita acută catarală (simplă)

• Se mai constată voalarea vocii, iar respiraţia se menţine în

limitele fiziologice ale fiecarei specii.
• La palpaţia laringelui se constată:

- creşterea sensibilităţii dureroase (tusea se declanşează

rapid),
- fremisment laringian în cazurile mai grave

• La ascultaţia laringelui se înregistrează:

- raluri laringiene, uscate în stadiile iniţiale,

corespunzătoare fenomenelor congestive, iar
- ulterior raluri umede.
64
Laringită crupală (pseudomembranoasă)
• Simptomele generale observate sunt: -
hipertermia,
- inapetenţa,
- constipaţia,
- tahicardia,
- tahipneea şi
- alte semne caracteristice sindromul febril.
• Accentuarea simptomatologiei se exprimă prin:
dispnee intensă (cu poziţie ortopneica, respiraţii ample, tiraj intercostal),
- cornaj laringian dublu,
- respiraţie bucală (în final).

• Accesele de sufocare sunt frecvente şi se datorează spasmului

laringian.
65
Laringită crupală (pseudomembranoasă)

Cornaj laringian în
laringita crupală

•Tusea este:
- foarte dureroasă,
- chintoasă,
- la început uscată,
- după câteva zile odată cu tusea se elimină falsele membrane de
culoare galbena-cenuşie, cu striuri de sânge, uneori adevărate “mulaje” ale căilor
respiratorii.

66
Laringită crupală (pseudomembranoasă)

• La palpaţia laringelui se constată:

- creşterea sensibilităţii dureroase manifestată prin reacţii
de durere,
- tuse sau spasm şi fremisment laringian. -
reacţia limfonodulilor regionali este evidentă uneori chiar
cu deformarea regiunii guturale.
• La ascultaţia laringelui se constată:
- cornaj, “zgomot de fald” (sau de “drapel”),
- raluri laringiene foarte intense, înregistrate şi la nivelul toracelui.

• La examenul intern al laringelui, se descoperă:

- falsele membrane, constituite din depozite fibrinoase
gălbui, care nu rămân cantonate la nivelul mucoasei laringiene şi al
orificiului laringotraseal, ci se întind la nivelul traheei până la
ramificaţiile bronhice
67
Laringită striduloasă
• Se caracterizează prin:
- cornaj mixt şi
- dispnee laringiană.
• Se datorează:
- tulburărilor inflamatorii şi degenerative
- edemului glotic,
- spasmului laringian,
- chiştilor, abceselor, tumorilor,
- paraliziei laringiene
- altor afecţiuni stenozante ale laringelui.

68
Laringită striduloasă
• Simptomul caracteristic este cornajul laringian mixt (care se aude
de la depărtare) însotit de respiraţia dispneică, amplă,
subresotantă sau chiar discordantă.
• Faciesul animalelor este speriat, dispneic, iar mucoasele
aparente cianozate.
• La palpaţia laringelui se constată:
- fremisment laringian intens,
- durere,
• La ascultaţie - raluri laringiene intense.
• În timpul palpaţiei se declanşează uşor spasmul laringian, cu
criza de asfixie, urmată în dese cazuri de moarte.

69
Dispnee la câine
Capul întins pe gât
70
 Abces aritenoida
stângă în laringita
striduloasă

71
 EDEMUL LARINGIAN
• Este cunoscut la toate speciile de animale, fiind
determinat de reacţiile anafilactice sau anafilactoide la:
- diferite medicamente,
- înţepături de insecte,
- gaze iritante,
- agravarea laringitelor acute,
- traumatisme zonale sau
- diferite boli infecţioase (pasteureloză, anazarcă).

72
 Simptomatologia
• Uneori semnele generale lipsesc sau sunt discrete.
• Alteori se constată:
- cianoza mucoaselor şi a pielii
- ptialism
- tulburări respiratorii grave (dispneea inspiratorie, facies speriat,
dispneic, atitudine ortopneică, tiraj intercostal evident şi respiraţii rare, ample,
însotite de zgomote de stenoza).
- cornajul laringian este mixt, iar
- la palpaţia laringelui - fremisment.

• Când se suprapune cu spasmul laringian dispneea se poate

agrava, respiraţia devenind discordantă putând apare asfixia.

• Tusea apare rar şi este determinată de diferiţi factorii ocazionali.

• Edemul laringian alergic este asociat cu edemul subcutan al capul

(edem angioneurotic). La examenul intern se evidenţiază stenoza orificiului glot
73
Ptialism în edem laringian la câine

Edem laringian - câine

74
• Diagnosticul se bazează pe:
- respiraţia dificilă,
- cianoza mucoaselor,
- cornajul mixt şi
- tusea rară.

• Diagnosticul diferenţial trebuie făcut faţă de:

- cornajul adevărat sau esenţial, de
- laringita crupală şi de
- spasmul laringial,
fiind recomandată şi stabilirea diagnosticului etiologic.
75
• Evoluţia este variabilă,
- supraacută (cazul edemului anafilactic),
- acută (în tulburările circulatorii şi inflamatorii), sau
- cronică,
cu perioade de ameliorare, în insuficienţa cardiacă congestivă.

76
• Tratamentul constă în:
- efectuarea traheotomiei de urgenţă la cazurile grave sau
- combaterea agitaţiei
- administrarea calmantelor şi tranchilizantelor în cazurile
uşoare.
- reducerea edemului şi a stenozei laringiene
- administrarea diureticelor,
- a purgativelor saline,
- venisecţie largă, sau
- fricţiuni cu rubefiante sau vezicante.

• De asemenea se recomandă administrarea

- hemisuccinatului de hidrocortizon 1 – 3 mg/kg la 8 ore,
- clorurii de calciu sau a altor substante antihistaminice,
- diureticelor şi
- tratamentul specific bolilor infecţioase suspicionate.
77
 BRONŞITA CRONICĂ LA CÂINE

Afecţiunea se caracterizează clinic prin

tuse cronică (însoţită de hipersecreţie şi
inflamaţia mucoasei bronşice) care
evoluează de cel puţin 2 luni.

78
• ETIOPATOGENEZĂ
• Factorii predispozanţi sunt:
- rasa,
- vârsta,
- starea de întreţinere, şi
- ocazional factorii de mediu.
• Bronşita cronică afectează mai frecvent câinii de talie mică şi
mijlocie: terrieri, canişi, tekeli etc.

79
• Afecţiunea se întâlneşte la animalele de orice vârstă,
mai frecvent la vârste de peste 5 ani şi mai rar la tineret.
• Majoritatea animalelor afectate de bronşita cronică
prezintă o anumită tendinţă de îngrăşare ce tinde adesea
spre obezitate, foarte rar constatându-se slăbirea animalelor.

• Sexul nu pare să aibă nici o influenţă.

• Se pare că există o proporţie mai mare de îmbolnăviri
iarna la fel ca şi la om (majoritatea deceselor survenind iarna),
constatându-se că şi câinii din mediul rural dezvoltă
boala (cu toate că se presupune că aceştia datorită condiţiilor de întreţinere
sunt mai rezistenţi la frig).

80
• Factorii majori de risc - afecţiunile respiratorii acute (bronşită,
bronhopneumonie) care nu au răspuns la tratamentul instituit, sau
au fost neglijate.
• Agenţi infecţioşi responsabili sunt reprezentaţi de:
virusuri:
- Adenovirus de tip 1 şi mai ales 2,
- virusul bolii lui Carre,
- Herpes virus canin,
- virusul parainfluienţei de tip 2,
- reovirus de tip 1;

81
bacterii ca:
- Pseudomonas spp,
- Pasteurella spp,
- Klebsiella spp,
- Staphylococus spp,
- Mycoplasma spp,.
Un rol special este acordat bacteriei Bordetella bronchiseptica,
bacteria cea mai frecvent izolată în timpul lavajului traheal.

82
LEZIUNILE MORFOPATOLOGICE bronhopulmonare sunt de 3
tipuri:
- inflamaţia căilor respiratorii cu edem al corionului
bronşic, cu infiltraţie limfoplasmocitară,
- hipertrofie
şi hiperplazie a glandelor seromucoase
traheobronşice,
- modificarea epiteliului bronşic şi bronhiolar tradusă prin
- creşterea numărului de celule caliciforme;
- pierderea relativă a celulelor ciliare,
- micşorarea şi atrofia cililor.
Acesta leziuni determină:
- îngustarea lumenului bronşic, datorită inflamaţiei, hipersecreţiei de mucus,
creşterii vâscozităţii acestuia şi reducerea gravă a transportului mucociliar, cu formarea de dopuri mucoase,

- fenomene de stază şi obstrucţie endoluminală şi

- scăderea apărării anti-infecţioase

83
SIMPTOMATOLOGIA
Motivul real al consultaţiei este tusea - care de fapt a
apărut cu mult timp în urmă (uneori de mai multe luni), ea fiind de fapt
singurul element constant din tabloului clinic.
- debutează insidios, exceptând doar cazurile, care survin
după bronşite sau bronhopneumonii acute.
- iniţial tusea predomină dimineaţa la efort, în stările
de excitaţie sau la schimbările de temperatură.
- are un caracter profund, emetizant, uneori se
manifestată în accese violente,
- seacă în mod obişnuit sau
- umedă în cazurile de complicaţie cu br – pn.
Jetajul - frecvent în puseurile acute.
- bilateral,
- frecvent seros,
- uneori mucopurulent, chiar purulent în complicaţiile cu br-pn.
- datorită toaletării sau deglutirii expectoratului uneori nu se
observă. 84
• LA ASCULTAŢIE
- sunt percepute raluri bronşice.
- în cazul tusei umede se constată
- raluri umede cu bule de toate calibrele,
- discontinui (dispar o dată cu tusea),
- mobile,
- inspiratorii şi expiratorii de intensitate mare.
- în cazul tusei seci sunt observate
- raluri bronşice uscate,
- ronflante subcrepitante sau
- sibilante, continui,
- fixe, percepute tot în ambii timpi ai respiraţiei şi modificate
prin tuse

85
• În bronşita cronică obstructivă asociată cu dispneea expiratorie se pot
observa crepitaţii uşoare sesizabile la debutul inspiraţiei sau expiraţiei.

• Crepitaţiile uşoare la sfârşitul inspiraţiei denotă complicaţiile de fibroză

interstiţială şi sunt sesizabile mai ales în lobii caudali

• În perioadele de remisie la ascultaţie murmurul vezicular poate fi normal şi

nu sunt depistate raluri.

86
• EVOLUŢIA
• De la stadiul neobstructiv bronşita cronică poate trece
la stadiul obstructiv:
- dispneea expiratorie este la început o dispnee de
efort, iar ulterior poate deveni permanentă.

• COMPLICAŢIILE cele mai frecvente sunt reprezentate de

- bronhopneumonie sau
- fibroză interstiţială.
Mai rar pot apare
- emfizemul pulmonar cronic,
- insuficienţa cardiacă dreaptă, şi
- bronşiectazia.

87
• DIAGNOSTICUL
• poate fi pus pe baza tusei cronice a dispneei şi a ralurilor.

• Radiografia este examenul complementar cel mai important.

- se poate observa o creştere a densităţii bronşice
asemănătoare cu imaginea şinelor de cale ferată şi de imagini în inel,
cu contur precis sau neclar, după cum densificarea este bronşică pură sau
peribronşică, frecvent însotită de o creştere generală a densităţii interstiţiale.
- în stadiile avansate, cardiomegalia dreaptă se asociază cu
dilatarea trunchiului pulmonar (dovada unui cord pulmonar).

88
 T- traheea
L- pulmonul (lung)
A- aorta
H- cordul (heart)
B- marile bronhii

Bronşită cronică la o pisică

89
• Examenul hematologic este în general normal.
Uneori în puseurile acute se observă
- leucocitoză cu neutrofilie, iar
- în cazul hipoxemiei se constată poliglobulie.

• Lichidul de lavaj traheal relevă prezenţa de:

- macrofage şi neutrofile,
- celule epiteliale anormale, nediferenţiate, uzate şi
- numeroase bacterii.

 DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL se face :

- faţă de bronhopneumopatia alergică tradusă prin
prezenţa de numeroase eozinofile, sau
- faţă de o infiltrare tumorală difuză (prezenţa de celule
tumorale).
90
• TRATAMENTUL vizează sustragerea pacientului din mediul
iritant şi adoptarea unui regim de slăbire (deoarece obezitatea
favorizează hipoventilaţia alveolară).

• TRATAMENTUL MEDICAMENTOS necesită recurgerea la asocieri

alese în funcţie de tabloul clinic
- este posibilă doar reducerea evoluţiei spontane a bolii şi
limitarea puseurilor acute.

• Obiectivele terapeutice sunt:

- combaretea infecţiilor de asociaţie şi
- reducerea obstrucţiei şi a stazei prin acţiunea asupra căilor aeriene.

91
• Tratamentul antiinfecţios se efectuează după antibiogramă, timp
de 8 – 30 de zile, în funcţie de gravitatea puseului acut fiind
utilizate:
- peniciline,
- tetracicline,
- macrolide şi
- sulfamide în asociaţie cu trimetoprimul.

• Pentru reducerea obstrucţiei şi stazei, se utilizează

- antiinflamatoare,
- bronhodilatatoare,
- antitusive,
- expectorante şi
- mucolitice.

92
Corticoizii vor fi utilizaţi cu atenţie, şi pe o perioadă scurtă 5 – 6
zile, cu menţiunea că formele retard nu sunt recomandate
(deoarece corticoizii provoacă stimularea apetitului, iar acest fapt contribuie la
obezitate şi determină pe termen lung insuficienţa respiratorie).

• Sunt preferate antiinflamatoare specifice bronşice - timp de mai

multe luni: fensipiride (pneumorel) 0,2 – 0,4 mg/kg/zi.

• Ca bronhodilatatoare - familia teofilinei.

• Dintre mucolitice - carbocisteina (Rhinantiol) 20 – 23 mg/kg/zi.

• Se recomandă hidratarea animalului pentru - fluidifierea secre-

ţiilor bronşice şi eliminarea lor.

93
Aparate de nebulizare

94
• Aerosoloterapia facilitează concomitent eliminarea mucusului
bronşic. Se aplică în 2 – 3 şedinţe de 20 min. pe zi putând fi
asociate cu:
- antibiotice (gentalina, penicilina),
- antiseptice pulmonare (gomenol),
- enzime antiinflamatorii (α – chimotripsină şi corticoizi
(dexametazon).

• Antitusivele sunt recomandate doar în cazul bronşitei cronice simple

(traheobronşită) fără insuficienţă respiratorie şi în cazul tusei seci.
- codeina asociată cu feniltoloxamina (Netux) 0,5 mg/kg/zi în 2 –
3 reprize şi
- clobutinol (Silomat) o picătură pe kg soluţie buvabilă de 2 – 3 ori/zi.

95
 TRATAMENTUL AFECŢIUNILOR
BRONHO-PULMONARE

• În cadrul tratamentului afecţiunilor bronho-pulmonare se

recomandă administrarea:
- antiinfecţioaselor,
- antiinflamatoarelor,
- corticoizilor,
- bronhodilatatoarelor,
- antitusivelor şi a
- expectorantelor.

96
 ANTIINFECŢIOASELE recomandate trebuie să aibă un
spectru adecvat de acţiune şi o difuibilitate bună.
• De obicei se recomandă efectuarea unei antibiograme
înainte de începerea tratamentului.
o SULFAMIDELE - au un spectru destul de larg şi o
difuzibilitate satisfăcătoare.
- se utilizează preparatele pe bază de sulfamide potenţate
cu trimetoprim.
o ANTIBIOTICE - cele care asigură o concentraţie bună în
circulaţia sistemică
- penicilinele,
- aminozidele,
- cefalosporinele
- cele care au afinitate pentru ţesutul pulmonar
- tetraciclinele,
- macrolidele. 97
98
o Din grupul penicilinelor se recomandă:
- benzil-penicilina (Moldaminul) 60 000 UI/kg/zi, de 2 – 3 ori/săpt;
- ampicilina 50 mg/kg/zi (în două prize)
- amoxicilina potenţată cu acid clavulanic (Clamoxil, Sinulox,
Augmentin) 20 – 25 mg/kg/zi.
oDintre aminozide cea mai frecvent utilizată este
- gentamicina 4 – 8 mg/kg/zi în doua prize cu atenţie la
nefrotixicitatea sa,
- dihidrostreptomicina în asociaţie cu penicilina
- propamicin,
- penstrep (se utilizează mai rar).
oDintre cefalosporine
- cefalexinul,
- keprolul,
- fortumul,
- ceftamilul în doze de 30 mg/lg/zi în 1 – 2 prize.
99
100
o Dintre tetracicline, mai utilizate sunt
- oxitetraciclina şi
- doxicilina (Vibramicina) în doze de 10 mg/kg/zi în 1 – 2 prize.

o Macrolidele - antibiotice cu afinitate tisulară.

oConcentraţia lor pulmonară este mai mare de 10 ori decât cea
plasmatică .
- eritromicina şi
- spiramicina ambele în doză de 50 mg/kg.

oAmbele se pot asocia cu antivomitive (motilium, metoclopramid)

pentru a evita apariţia efectelor secundare.

101
ANTIINFALAMATOARELE - sunt utilizate ca antipiretice.
- la câine se utilizează salicilat de lizină (Vetalgin),
- la pisică acid niflumic (Felalgyl) 1 – 2 comprimate/zi.
***La ambele specii se poate utiliza ca antipiretic
- metamizolul sodic (Novocalim) supozitoare, 1 – 2/ anim/zi.
oDe preferat sunt totuşi antiinflamatoarele specifice,
- fenspirida (Pneumorel) 4 – 8 mg/kg/zi,
- ketotifenul (Zaditen), recomandat în special în bronhopneumoniile
alergice 0,1 mg/kg/zi.
oCORTICOIZII - antiinflamatoare foarte eficace, dar cu efecte
secundare imunosupresoare.
- în bronşitele acute şi cronice însoţite de tuse epuizantă şi
pe o perioadă de maxim 5 – 6 zile.
- prednison 0,5 mg/kg/zi, sau
- hidrocortizon hemisuccinat în afecţ. şocogene 2 – 3 mg/kg/zi.

102
Acid niflumic

103
Ca BRONHODILATATOARE pentru reducerea contracturii musculaturii
bronhice (bronhospasm) se utilizează 2 grupe de medicamente:
- metilxantinele (derivaţi de teofilină)
- teofilina 4 mg/kg la 8 – 12 ore la pisică, sau 4 – 10 mg/kg la câine la 6 – 10 ore;
- teofilina retard (Armiphyline) 20 – 25 mg/kg/zi la pisică şi de 2 ori/zi la câine;
- amiofilina 4 – 5 mg/kg/zi de 2 ori/zi la pisică şi 10 mg/kg/zi de 3 – 4 ori/zi la câine.
cmedicamente cu acţiune asupra S.N. vegetativ
- parasimpaticoliticele
- atropina 0,02 – 0,04 mg/kg sau
- glicopirolat 0,01 – 0,02 mg/kg care se utilizează în urgenţe
- agoniştii β2 adrenergici acţionează bronhodilatator prin stimularea
adenilatciclazei, sau acţionează favorabil prin inhibiţia degranulării bazofilelor şi mastocitelor,
stimularea motilităţii ciliare şi a eliberării de surfactant de către pneumocite
- terbutalina (Bricanyl) 1,25 – 5 mg/anim de 2 – 3 ori/zi în 2 – 3 reprize.
- ß1 blocantele - în bronşitele alergice şi astm dar sunt mai puţin eficace ca β 2

adrenergicele.
- Prazosin (Minipress) la pisică în doză de 0,1 mg/kg de 2 ori/zi.
104
Teofilina

105
• ANTITUSIVELE - în tusea uscată, dureroasă, fiind contraindicate în tusea
umedă.
• Frecvent se utilizează produse care asociază antitusivele cu
antisepticele sau mucoliticele.
- opiaceele
- codeina 1 mg/kg/zi în 2 – 3 reprize,
- codeina asociată cu feniltoloxamina ca antihistaminic –
Netux -,
- codetilina,
- dexometarphan,
- folcodina,
- noscapina asociate cu diferite antihistaminice –
Tussifed, Codotusil, Tussisedal)
- beladona care se comercializează în asociere cu alte
antitusive,

106
antispasticele de sinteză – cel mai reprezentativ fiind,
- pentoxiverina (Atussil) în doză de 1 mg/kg/zi, în 2 prize
antihistaminicele – sunt recomandate în special în tusea de origine
alergică, în asociere cu antitusivele.
- alimemazina 1 mg/kg/zi în 2 prize,
- oxomemazina,
- feniltoxolamina (Netux),
- tripolidina (Nortussine),
- prometazina în asociere cu noscapina (Tussisedal),
- clobutinolul este un antitusiv central care spre deosebire de
opiacee nu inhibă centrul respirator bulbar. Cel mai utilizat produs este Silomat-
ul.

107
EXPECTORANTELE ŞI MUCOLITICELE
- au rol adjuvant, realizând fluidifierea secreţiei şi facilitând
eliminarea acesteia.
- ele acţionează
- fie prin creşterea secreţiei (expectorantele),
- fie prin fluidifierea ei (mucoliticele).

oExpectorantele - se elimină o dată cu secreţiile respiratorii,

având totodată şi efect antiseptic
- derivaţi benzoici,
- fenolici (Gaiacolul, - la pisici are efect neurotoxic) şi
- terpenici (terpinolul, eucaliptolul, gomenolul) datorită caracterului lor
volatil.

o Aceste substanţe se utilizează fie prin aerosoloterapie, fie în

combinaţie cu unele antitusive.

108
oMucoliticele sunt reprezentate de:
- enzimele proteolitice
- chimotripsina (în aerosoloterapie),
- compuşii reducători care acţionează prin ruperea punţilor
disulfhidrice, fiind mai activi chiar decât enzimele proteolitice, în reducerea
vâscozităţii mucusului.
- derivaţii acetilaţi ai cisteinei,
- N-acetilcisteina (Mucomyst) utilizată oral sau în aerosoli şi
- carbocisteina (Rhinatiol), oral 20 – 30 mg/kg/zi în două repr.
*Derivaţii cisteinei au şi alte efecte benefice:
- sunt imunomodulatori generali şi specific pulmonari,
- reduc aderenţa bacteriilor la epiteliul mucoasei căilor respiratorii,
- facilitează pătrunderea antibioticelor în secreţii şi în focarele
infecţioase,
- protejează membranele celulare şi ADN-ul intracelular de
acţiunea agenţilor pneumotoxici produşi de celulele implicate în inflamaţie.
Alte mucolitice recomandate sunt :
- bromhexinul (Bisolvonul) 0,5 mg/kg/zi în 2 – 3 prize şi
- epranizona (Mucitux). 109
AEROSOLOTERAPIA necesită un pulverizator (nebulizator) care
să formeze particule mai mici de 5μm.
Aerosoloterapia constituie un tratament adjuvant pentru afecţiunile
- nazale,
- traheobronşitele acute în faza congestivă,
- bronşitele cronice în faza de acutizare şi
- bronhopneumonii.
- Asigură hidratarea căilor respiratorii,
- Uşurează eliminarea secreţiilor şi
- Permite vehicularea diferitor substanţe cu acţiune locală
(antibiotice, antiinflamatoare, bronhodilatatoare, mucolitice şi
expectorante).

110
111
112
Soluţia se bazează pe
- clorură de sodiu fiziologică, (1%) la care se adaugă
- antibiotice
- gentamicină 40 mg/aerosol,
- kanamicină 25 mg sau
- teramicină 25 mg,
- corticoizi,
- expectorante
- eucaliptol,
- gomenol
- bronhodilatatoare
- teofilină.
Se administrează în 3 şedinţe/zi, a câte 10 – 15 minute, timp de 5
– 8 zile.
După adminstrare se recomandă stimularea respiraţiei prin
percuţie pe o parte şi alta a toracelui, tracţiuni ale traheei (pentru
provocare tusei) sau efort fizic uşor.
113
114
115
În bronşitele cronice tratamentul este mai laborios.
Se recomandă administrarea de:
- bronhosecretolitice iodurate,
- antiinfecţioase
- glucocorticoizi,
- imunostimulatoare nespecifice.

În bronşectazie se pot obţine ameliorări cu:

- antiinfecţioase şi
- expectorante

###
116