Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tuse 5
DIAGNOSTICUL
Se bazează pe apariţia bruscă a crizei, mai frecvent noaptea.
•Confirmarea se face prin examinarea expectoratului din care se
pun în evidenţă:
- numeroase eozinofile şi
- cristale aciculare Charcot – Leyden .
•În urma efectuării examenului hematologic se constată o creştere
a eozinofiliei peste 8 – 10%, şi până la 75% la pisicile cu astm
bronşic
•Se poate efectua şi un examen radiologic care evidenţiază:
- mărirea ariei pulmonare prin emfizemul vicariant,
- densificare bronşică şi peribronşică,
- cardiomegalie şi
- atelectazie a lobului median drept sau
- a zonei caudale a lobului cranial drept uneori.
6
Radiografie normală pisică Radiografie la pisică cu astm
bronhic
7
Aceeaşi pisică cu astm - detaliu
8
EVOLUŢIA
9
• PROFILAXIA
- constă în evitarea factorilor predispozanţi şi ocazionali şi
- în tratarea bolilor respiratorii pentru a împiedica cronicizarea acestora.
13
BOLILE PULMONULUI
CONGESTIA PULMONARĂ
14
•ETIOPATOGENEZĂ
• Congestia pulmonară apare sub acţiunea a numeroşi factori, deosebindu-se
forme primare şi secundare.
16
• MODIFICĂRILE MORFOPATOLOGICE
• În congestia activă
- pulmonii - au culoare violacee, sau negricioasă şi de consistenţă fermă.
- pe secţiune, se evidenţiază o cantitate mare de serozitate roscată sau
sânge spumos.
- docimazia, este hidrostatică (pluteşte între două ape).
• În congestia pasivă
- leziunile sunt situate în zonele declive la animalele cu decubit prelungit,
- pulmonul are o culoare violacee, iar
- pe secţiune -o serozitate roz sau sânge negricios.
- docimazia este hidrostatică.
• În formele cronice
- pulmonul este închis la culoare, datorită hemosiderozei şi consistenţă
crescută.
17
18
SIMPTOMATOLOGIA
• ÎN CONGESTIA ACTIVĂ
20
• DIAGNOSTICUL
• Se stabileşte clinic pe baza condiţiilor de apariţie.
• EVOLUŢIA
- este acută în congestia activă, moartea survenind în mai puţin de 48 de
ore .
- Congestia pasivă evoluează cronic.
21
TRATAMENTUL
• Curativ în congestia activă se recomadă:
- repaus şi
- scoaterea animalelor din condiţiile în care a apărut boala,
- administrarea de calmante,
- aspersiuni cu apă rece vara,
- clisme reci repetate, sau
- fricţiuni uscate sau sinapizate iarna.
Reducerea presiunii sanguine din mica circulaţie prin adm :
- purgative, sau
- diuretice.
• Se mai recomandă administrarea:
- cardiotonicelor (digoxin, strofantină) şi
- antiinfecţioase pentru prevenirea infecţiilor de asociaţie.
23
ETIOPATOGENEZĂ
Edemul pulmonar acut, continuă de cele mai multe ori congestia pulmonară activă.
Este determinat de:
- acţiunea unor factori toxici şi infecţioşi, sau
- de insuficienţa cardiacă,
- intoxicaţia cu ANTU,
- fosfogen,
- organofosforice, sau
- în hiperhidratare (intoxicaţia cu apă).
Mai poate fi întâlnit ca:
- edemul pulmonar „ex vacuo" apărut consecutiv evacuării rapide a gazelor sau
lichidelor din cavităţi, sau
- după extragera rapidă a fetusului în intervenţia de histerectomie.
24
• MODIFICĂRILE MORFOPATOLOGICE
• Se traduc prin
- mărirea în volum a pulmonilor,
- desenul lobular evident,
- culoarea palidă şi
- consistenţa păstoasă.
- pulmonii păstrează amprenta coastelor, iar
- pe secţiune se scurge un lichid albicios sau roşcat, spumos.
- spumozităţile ocupă întreg arborele respirator şi uneori, sunt
observate şi la nivelul nărilor animalului sau pe locul unde a stat animalul.
25
SIMPTOMATOLOGIE
- apare brusc
- respiraţie dispneică de tip subresotant,
- atitudine ortopneică,
- facies înfricoşat şi
- mucoasele hiperemiate.
- Tusea are caracter spasmodic,
- urmată de un jetaj ambundent,
- ocupă în întregine cavităţile nazale,
- spumos,
- alb (apare ca nişte "fuioare" la nări)
- conţinând uneori striuri de sânge.
Când edemul pulmonar continuă congestia 26
• La percuţie - submatitate,
• În edemul pulmonar cronic, secundar insuficienţei cardiace, în repaus se
constată :
- tahipnee,
- dispnee,
- absenţa jetajului,
- submatitate şi
- raluri alveolare umede în regiunile pulmonare declive.
27
DIAGNOSTICUL
• Se stabileşte destul de uşor clinic.
28
• DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL se face faţă de celelalte
pneumopatii care evoluează cu dispnee gravă, cum ar fi:
- congestia pulmonară,
- emfizemul interstiţial,
- pneumotoraxul, sau
- hemoragia pulmonară.
29
TRATAMENTUL
• În edemul acut
- tratamentul este asemănător celui din congestia pulmonară,
- diuretice şi
- corticoizi.
- efectuarea spălăturilor gastrice în intoxicaţiile menţionate (pentru
eliminarea eventualelor toxine)
• Pentru modificarea tensiunii arteriale a lichidului alveolar şi pentru despumare
- preparatele pe bază de siliconi administrate sub formă de aerosoli.
• În cazurile grave
- intubaţia traheală + oxigenoterapia.
• În edemul pulmonar cronic
- tratamentul asemănător cu cel din insuficienţa cardiacă.
30
31
INFLAMAŢIILE
PULMONULUI
• Inflamaţiile pulmonului se numesc bronhopneumonii, sau simplu pneumonii
(preluat din medicina umană).
32
• Br-pn apar în mod frecvent:
- la animalele subnutrite sau debilitate datorită
- unor boli metabolice,
- unor disvitaminoze, sau
- dismineraloze şi
- la animalele aflate sub acţiunea unei game largi de factori stresanţi.
33
• Privitor la rolul agenţilor patogeni în producerea br-pn s-a stabilit
intervenţia virusurilor în infecţiile pulmonare care, determină tulburări
iniţiale şi totodată pregătesc terenul pentru alţi agenţi patogeni.
• Clasificarea br-pn se poate face după :
- etiologie,
- modul de repartizare şi întinderea leziunilor în masa pulmonului,
- după natura exsudatului,
- după evoluţie şi aspect clinic, etc.
• După clasificarea propusă de Dahme (1978) br-pn pot fi:
I. Bronhopneumonii în focare
1. Bronhopneumonia fibrinoasă.
2. Bronhopneumonia catarală-purulentă.
II. Pneumonia interstiţială.
III. Alte forme:
1. Pneumonia embolico-metastatică.
2. Pneumonia prin aspiraţie.
IV. Pneumonia granulomatoasă.
34
BRONHOPNEUMONIA
CATARALĂ
35
• ETIOPATOGENEZĂ.
• Un rol mai important le revine factorilor ocazionali respectiv:
- organismelor debilitate,
- carenţate,
- deficienţe de microclimat etc.
• Factorii predispozanţi sunt:
- vârsta tânără sau prea înaintată şi
- bolile cronice ale altor organe.
• Determinant intervin:
- bacterii
- Streptoccocus pneumoniae, Pasteurella spp., Actinomyces pyogenes, Mycoplasma
spp.
- parazitozele
• Secundar boala apare după evoluţia altor efecţiuni:
- ale căilor traheo bronhice,
- afecţiuni ombilicale,
- podale,
- genitale,
- hepatopatii,
- nefropatii etc.
• Simptomatic apare în numeroase boli infecţioase
- virale sau 36
• PATOGENEZĂ
• Agenţii patogeni pătrund în organism pe cale:
- aerogenă,
- hematogenă sau
- limfatică.
• Porţiunea afectată a pulmonului apare “ pătată “ :
- cu lobuli în diverse faze de evoluţie
- congestie,
- catar,
- rezoluţie,
- în alternanţă cu lobuli normali.
• Când infecţia se propagă în lungul bronhiilor, apare
- peribronşita şi
- peribronşiolita.
• În jur se constituie manşoane limfohistiocitare.
• Spaţiile septale se îngroaşă → colabarea alveolelor.
• Obstrucţia bronhiilor prin exsudat sau paraziţi agravează dispneea.
• Se produce atelectazie iar uneori bronşectazie.
• Resorbţia toxinelor şi a produşilor de dezintegrare celulară → tulburări generale.
37
MORFOPATOLOGIC,
• Leziunile sunt localizate:
- în jumătatea antero-inferioară a pulmonilor
- în infecţii virale şi bacteriene şi
- în jumătatea posterioară
- în infestaţiile parazitare.
38
SIMPTOMATOLOGIE.
- febră mare 40,5 - 41C0, remitentă
- inapetenţă,
- atitudini inerte,
- tahipnee,
- tahicardie,
- transpiraţii generalizate.
• Dispneea
→ direct proporţională cu suprafaţa pulmonară afectată,
- în formele grave → respiraţie de tip abdominal sau labială la câine.
• Jetajul
- absent în forme reduse,
- în celelalte cazuri este redus, continuu, mucopurulent
39
• La percuţie
- sunet hipersonor în cazul focarelor mici şi
- submat spre mat în cazul confluării acestora.
• La ascultaţie,
- murmurul vezicular este înăsprit,
- apar raluri bronhice uscate sau umede şi
- raluri alveolare umede.
• Pentru focarele mari
- suflu tubar sau nedefinit,
- iar în jur, murmur vezicular înăsprit, datorită congestiei active sau emfizemului
vicariant.
• Examenul radiologic evidenţiază:
- desenul lobular şi
- focarele de opacifiere circumscrise sau difuze.
40
• EVOLUŢIA
- este variabilă.
- la tineret se complică cu br-pn purulentă sau gangrenoasă.
• DIAGNOSTICUL
Clinic se bazează pe
- febra remitentă şi
- semnele fizice pulmonare.
DIFERENŢIEREA se face faţă de
- laringotraheite (în care lipsesc semnele pulmonare),
- pneumonia lobară (febră în platou),
- pleurită (care evoluează cu pleurodinie, inspiraţie întreruptă, frecătură pleurală).
• PROGNOSTICUL
- este rezervat.
41
• TRATAMENTUL
• Se recomandă medicaţie stimulantă nespecifică:
- polidin,
- vitamine,
- aplicare de revulsive pe torace (pensulaţii cu tinctură de iod concentrată),
- sulfamide şi antibiotice în funcţie de antibiogramă, cardiotonice.
42
BRONHOPNEUMONIA
PURULENTĂ
= supurativă,
abcesul pulmonar =
43
ETIOPATOGENEZĂ
• Br-pn purulentă poate evolua
- ca o complicaţie a br-pn catarale şi fibrinoase, a bronşitelor, bronşectaziilor, sau
- prin metastazarea infecţiei purulente de la orice focar supurativ din organism.
• Este determinată de germeni piogeni
- Corynebacterium spp.,
- Streptococccus spp.,
- Staphylococcus spp.
inoculaţi în pulmoni prin:
- metastazarea infecţiei din alte organe (ombilic, endocard, pododermatită, peritonite,
hepatite, metrite),
- inhalare (după alte tipuri de bronhopneumonii şi bronşite),
- aspirare de lapte sau medicamente administrate prin breuvaje.
45
• SIMPTOMATOLOGIA
Starea generală este profund alterată,
- cu oscilaţii mari ale curbei termice,
- abatere,
- anorexie şi
- tahicardie.
Respiraţia devine dipneică şi frecventă,
- în cazurile grave, când intervin germeni cu toxicitate mare, apar
dispnei periodice.
• Jetajul
- lipseşte dacă focarele sunt închistate sau
- apare cu aspect de vomică, uneori hemoragică, când abcesele se
deschid
46
• La percuţie
- hipersonoritate în cazul focarelor mici
- submatitate sau matitate pentru abcesele mari.
• La ascultatie
- murmurul vezicular înăsprit pentru focarele mici
- suflu nedefinit sau tubar pentru cele mari.
• Examenul sîngelui:
- leucocitoză cu neutrofilie.
47
EVOLUŢIA
- supraacută,
- acută sau
- subacută,
în funcţie de mărimea focarelor şi rezistenţa organismului.
DIAGNOSTICUL se pune pe baza.
- modificărilor de ordin general,
- a semnelor fizice şi funcţionale,
- pe evidenţierea jetajului purulent şi
- examenul hematologic.
• Examenul radiologic este edificator.
DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL se face faţă de:
- br-pn cataral-purulentă, în care se întâlnesc raluri bronhice şi sufluri
pulmonare şi faţă de
- sinuzită, bronşectazie sau empiemul pungilor guturale în care lipsesc semnele
pulmonare.
PROGNOSTICUL vital şi economic sunt grave.
48
• PROFILAXIA.
Prevenirea constă în tratarea corespunzătoare a pneumopatiilor precursoare şi a
afecţiunilor supurative, indiferent de locul şi cauza care le generează.
Tratamentul
- antitoxice generale şi de
- stimulare a organismului,
- antiinfecţios, - pe baza antibiogramei.
- se poate încerca vidarea abcesului pulmonar, după identificarea lui prin
examen radiologic şi percuţie, sau prin puncţie ecoghidată, urmată de
introducera de antibiotice şi chimioterapice în cavitatea abcesului, dar şi în
cavitatea pleurală pentru prevenirea pleureziei.
Sunt recomandate antibioticele liposolubile (rifampicină, eritromicină) care
pătrund în interiorul abceselor.
49
BRONHOPNEUMONIA GANGRENOASĂ
(ab ingestis)
50
ETIOPATOGENEZĂ.
•Cauzele principale sunt:
- administrarea forţată de lapte, alimente sau medicamente
- consumul de lichide după anestezie generală;
- aspirarea conţinutului gastric vomitat,
- aspirarea lichidului amniotic de către nou născuţi,;
•Boala este favorizată de:
- disfagii faringo-esofagiene;
- faringite,
- esofagite,
- paralizia faringelui,
- jabou, megaesofag,
- miodistrofii nutriţionale,
- corpi străini esofagieni;
- paralizii centrale (botulism, intoxicaţii cu plumb, turbare, boala lui Aujeszky etc.).
51
PATOGENEZĂ
• Germenii anaerobi sunt vehiculaţi de corpii străini.
52
MODIFICĂRILE MORFOPATOLOGICE.
53
• SIMPTOMATOLOGIE.
• Imediat după aspirarea forţată se constată o tuse gravă, puternică chintoasă şi
sufocantă.
• După un timp oarecare tusea se calmează.
• După 1—2 zile tusea se reia concomitent cu
- înrăutăţirea rapidă a stării generale,
- abatere,
- astenie,
- inapetenţă şi
- febră cu oscilaţii mari ale curbei termice.
- mucoasele sunt injectate,
- pulsul este frecvent cu tendinţă spre filiform,
- respiraţia este dispneică plângătoare → discordantă.
- apare jetajul ihoros, cenuşiu-verzui putând să conţină fragmente de ţesut
pulmonar necrozat.
54
• La percuţie
- sunet submat sau mat, iar
- pentru caverne, zgomot de oală spartă.
• La ascultaţie
- murmur vezicular înnăsprit în jurul focarului,
- raluri bronhice umede,
- suflu nedefinit, cavernos sau amforic.
55
• DIAGNOSTICUL
- pe baza anamnezei şi
- a examenului clinic.( semnele de disfagie faringiană asociate celor de br-pn).
• DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL - faţă de alte inflamaţii necrozante:
- bucale,
- nazale,
- faringiene.
• EVOLUŢIA
- de 3—6 zile, animalele murind prin toxiemie şi colaps asfixie sau hemoragie
pulmonară.
- pot exista cazuri cu evoluţie mai îndelungată, procesul fiind de mică întindere şi strict
localizat, fără însă ca animalele să revină la completa stare de sănătate .
• PROGNOSTICUL
- grav.
56
• PROFILAXIA - presupune un tratament corect şi sustinut al tuturor afecţiunilor
faringiene şi esofagiene
• TRATAMENTUL constă în:
Pe cale generală,
- administrarea de antibiotice sau chimiorterapice
- stimulente generale,
- antitoxice,
- tonice cardiace,
Local, pe cale intratraheală
- penicilina sau streptomicină în soluţie 0,5%,
- sulfatiazol 1—3% după o administrare prealabilă de procaină pentru dimuarea
reflexelor de expectoraţie.
• Aerosolizarea dă rezultate bune.
57
PLEURITELE
• Sunt definite ca inflamaţiile pleurei şi pot fi
întâlnite, cu frecvenţă mai mare la tineret.
• Frecvent ele evoluează în paralel cu br-pn.
• Se numesc :
- pleurezii când au caracter exsudativ şi
- pleurite, când sunt uscate.
58
• ETIOLOGIE.
• În funcţie de cauze se deosebesc pleurite:
- primare,
- secundare şi
- simptomatice.
• Pleuritele primare au ca factori ocazionali:
- stres,
- traumatismele perforante ale toracelui,
- corpii străini din esofag,
- decubitul prelungit etc.
• Pleuritele secundare apar la adulte prin:
- metastazarea infecţiei de la nivelul uterului, glandei mamare, membrelor,
sau
- prin progresia inflamaţiei din regiunile învecinate (abcese, flegmoane, necroze
ale coastelor, bronhopneumonii, pericardite, abcese sau flegmoane faringiene,
esofagite
• Pleuritele simptomatice sunt cele mai frecvente, cauzele fiind:
- pneumopatiile inflamatorii.
- leziunile pleurale din stările endotoxice (retenţia azotată) sau 59
PATOGENEZĂ.
• Infecţia pleurei se poate realiza:
- direct, datorită „însămânţării" acesteia (în urma traumatismelor transtoracice,
traversarea corpilor străini din esofag,), sau
- pe cale limfatică sau
- pe cale sanguină.
Congestia pleurală iniţială se datorează factorilor ocazionali şi
determinanţi, iar ulterior are loc o organizare conjunctivă şi revărsarea de
lichid inflamator.
Lichidul acumulat determină:
- colabarea pulmonului (atelectazia prin compresiune) şi
- produce compresiune asupra cordului, → insuficienţa cardiorespiratorie.
Toxinele microbiene şi resorbţia lichidului pleural au un efect toxic major
care determină tulburări degenerative la nivelul cordului, rinichiului şi
ficatului.
Agenţii patogeni se pot grefa şi înmulţi:
- pe suprafaţa pleurei → pleurezii septice sau
- în grosimea pleurei, iniţial apărând un exsudat „steril".
60
• MODIFICĂRILE MORFOPATOLOGICE
• În stadiul, congestiv iniţial
- vasodilataţie,
- hemoragii,
- resorbţia lichidului normal,
- suprafaţa pleurei având un aspect uscat, rugos, mat.
• În faza următoare, de exsudaţie,
- o cantitate variabilă de lichid în cavitatea pleurală, (0,5—5 l la câine) cu aspect
corespunzător tipului de inflamaţie: seros, serofibrinos, hemoragic, purulent sau
gangrenos.
62
• La palpaţie
- sensibilitatete dureroasă accentuată (pleurodinie),
- uneori reacţii de apărare sau chiar gemete intense.
• La percuţie
- sunetul şi aria de percuţie sunt nemodificate.
La ascultaţie
- diminuarea murmurului vezicular şi
- zgomotul de frecătură pleurală.
Durata absolută a acestui zgomot este relativ scurtă: până în momentul când
apare exsudatul.
63
• La apariţia exsudatului apare:
- o reducere a hipertermiei şi
- reducerea sensibilităţii toracice şi
- reducerea tusei.
• În cazul pleureziei purulente - temperatura creşte
• La inspecţie, → deformări ale cutiei toracice,
• La palpaţia toracelui → durere, iar
• La percuţie
→ în partea inferioară a toracelui - matitate netă cu rezistenţă
„lemnoasă",
→ la limita de separare a lichidului - submatitate, iar
→ în partea superioară, a toracelui - hipersonoritate.
• La ascultaţia
→ părţii inferioare, fără zgomote respiratorii („respiraţio nulla''),
→ în regiunea corespunzătoare submatităţii - suflu pleuretic,
→ în partea superioară a toracelui - murmur vezicular înăsprit.
• În cazul dezvoltării gazelor (la dezvoltarea germenilor anaerobi) -
„zgomotulde lichid'' sau „zgomotului de picătură". 64
• În cazul puncţiei pleurale lichidul are caractere diferite, în funcţie de
natura procesului inflamator:
- seros,
- serofibrinos,
- hemoragic,
- purulent
- gangrenos.
In sedimentul centrifugat se evidenţiază:
- elemente polinucleare,
- celule endoteliale,
- hematii şi
- microbi.
• În pleureziile gangrenoase, starea generală este foarte gravă, apărând
fenomene toxiemice.
65
• Pleurezia cronică exsudativă
- aceleaşi tulburări funcţionale şi fizice, cu deosebirea că semnele
generale sunt slab exprimate, iar hipertermia şi durerea toracică sunt
reduse.
• Pleurita „productivă (frecventă la câine) este legată de infecţia
tuberculoasă.
- slăbire progresivă,
- apetit selectiv,
- capricios.
- respiraţia este de tip abdominal, dispneică şi frecventă, iar
- tusea surdă, chintoasă şi uscată.
• La percuţie - sunetul poate fi nemodificat sau submat
• La ascultaţie - frecătura pleurală, mai intensă în pleurita perlată.
66
• DIAGNOSTICUL
- Se bazează pe semnele generale funcţionale şi fizice,
- Pentru precizare
– puncţia pleurală şi
- examenul radiologie.
• DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL - faţă de:
- bronhopneumonii (care evoluează cu jetaj, raluri alveolare şi bronhice, şi
sufluri pulmonare),
- pneumonii (care pot evolua cu prindere pleurală),
- colecţii neinflamatorii pleurale (hidrotorax, hemotorax care evoluează
cu lipsa febrei şi a sensibilităţii dureroase, matitatea nu este pe linie orizontală) .
PROGNOSTICUL
• este rezervat sau grav, întrucât chiar dacă animalele sunt salvate, ele
rămân tarate toată viaţa
68
• TRATAMENTUL
• În faza de congestie ca obiective terapeutice :
- combaterea inflamaţiei şi
- împiedicarea exsudaţiei.
- antibiotice şi chimioterapice cu un spectru cât mai larg.
Un sfert din doza pe cale generală se poate administra pe cale intrapleurală.
- hormoni glucocorticoizi
- salicilat de sodiu, în doză de 20 g zilnic pe cale orală, sau câte 8-10 g soluţie 3-5% pe
cale i.v.
• Durerea se combate cu:
- analgezice (antinevralgic, algocalmin, piafen),
- tranchilizantelor sau
- prin infiltraţii cu procaină 1 %.
• Activitatea cardiacă şi respiratorie
- tonicelor cardiace sau
- analepticel cardiorespiratorii, iar
Stimularea rezistenţei generale se efectuează prin:
- hemoterapie,
- proteinoterapie, sau
- vitaminoterapie. 69
• În faza de exsudaţie se urmăreşte:
- resorbţia rapidă a lichidului,
- prevenirea aderenţelor,
- combaterea infecţiei.
Astfel, este indicată
- utilizarea revulsivelor,
- administrarea purgativelor şi a diureticelor.
- în paralel se utilizează şi cardiotonice
În pleureziile seroase → extragerea lichidului prin puncţii repetate,
introducându-se în pleură penicilină 200 000 u.i.
În formele fibrinoase → administrarea fermenţilor proteolitici în ser
fiziologic călduţ (tripsina 300-500 mg, alfachimotripsina, streptochinaza în amestec cu
streptodomaza - 500 000 U.+150 000 u.i, extrăgându-se după un interval de 10
—24 ore.
• Prevenirea aderenţelor → prin instituirea unui pneumotorax artificial (prin
introducerea a 500 ml aer la a.m.).
70
PNEUMOTORAXUL
Reprezintă acumularea de gaz în
spaţiul virtual cuprins între pleura
viscerală şi pleura parietală.
71
• ETIOPATOGENEZĂ.
• După modul de acumulare a gazului, se distinge :
- pneumotorax spontan şi
- pneumotorax provocat.
• Pneumotoraxul spontan
- se datorează deschiderii unei leziuni parenchimatoase pulmonare sub-
pleurale.
- poate evolua şi ca o complicaţie a:
- tumorilor sau
- abceselor pulmonare,
- bronhopneumoniilor sau
- pneumoniilor infecţioase,
- bronhopatiilor parazitare (dirofilariose),
- sau poate surveni, uneori în cazul rupturii unei cavităţi alveolare
(emfizem sau chist).
72
• Pneumotoraxul provocat
- este mai des întâlnit în clinică.
- el apare în urma traumatismelor toracice.
- închis,
- deschis şi
- cu supapă.
73
• Pneumotoraxul închis
- se caracterizează prin faptul că peretele toracic este intact.
- acumularea gazoasă rezultă din ruperea parenchimului pulmonar şi/sau
a bronhiilor, însoţite de ruptura pleurei viscerale.
- frecvent apare în urma accidentelor auto sau a altor traumatisme, iar
- la pisici în urma căderii de la înălţime.
74
• Pneumotoraxul deschis
- apare în urma unui traumatism extern toracic, având drept consecinţă o
plagă perforantă prin care aerul din mediul exterior pătrunde în spaţiul
pleural în timpul inspiraţiei şi se elimină înapoi la exterior timpul expiraţiei.
- este menţionat în urma rănilor provocate de gloanţe
- în urma pătrunderii corpilor străini diverşi (înţepături de furcă, produse uneori din
rea voinţă), muşcături etc.
75
• Pneumotoraxul cu supapă
- aerul pătrunde în spaţiul pleural în inspiraţie, dar nu mai poate ieşi în
expiraţie, orificiul închizându-se, prin “efectul de trapă”.
Aceasta se explică prin faptul că ruptura pleurală sau breşa toracică externă
constituie un fel de clapetă cu sens unic care funcţionează ca o valvă unidirecţională
lăsând aerul să pătrundă în spaţiul pleural şi ţinându-l captiv.
- creşterea rapidă a presiunii intrapleurale duce la
→ colabarea pulmonului
→ apariţia insuficienţei respiratorii şi
→ implicit la starea de şoc sau sincopă respiratorie.
Din acest motiv rezolvarea acestei afecţiuni constituie o urgenţă maximă.
76
• MODIFICĂRILE MORFOPATOLOGICE
• Se traduc prin:
- atelectazie pulmonară uni- sau bilaterală,
- însotită de leziuni toracale sau pulmonare.
În pulmonul neafectat de pneumotorax se evidenţiază:
- leziuni de congestie pulmonară sau
- edem pulmonar.
77
• SIMPTOMATOLOGIA
• Intensitatea simptomelor exprimate este direct proporţională cu presiunea
intra pleurală creată.
• În cazul unui pneumotorax de intensitate mică simptomele lipsesc
• În cazul unui pneumotorax de intensitate mai mare :
- tahipnee,
- apariţia unei dispnei progresive → respiraţie discordantă,
- animalul adoptă o atitudine ortopneică,
- faciesul este speriat, exprimă durerea şi
- poate apare tuse.
• La percuţie
→ sunet timpanic, cu timbru metalic
• La ascultaţie
→ atenuarea zgomotelor respiratorii şi
→ eventual zgomote particulare legate de cauza şi forma pneumotoraxului:
suflu amforic, zgomot de clip-clip
La ascultaţia cordului
→ tahicardie şi diminuarea intensităţii zgomotelor. 78
DIAGNOSTICUL
- pe baza apariţiei bruşte a dispneii şi
- a semnelor fizice caracteristice.
Uneori, în pneumotoraxul „extern" se poate descoperi orificiul de
comunicare a cavităţii pleurale cu exteriorul.
• DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL se face faţă de:
- congestie şi edem pulmonar,
- pleurezia acută exsudativă şi
- emfizemul pulmonar acut difuz (în care murmurul vezicular este intens şi înăsprit
pe toată suprafaţa pulmonară.
• EVOLUŢIA
- supraacută în pneumotoraxul bilateral şi cu supapă, moartea producându-
se prin asfixie în câteva ore şi
- subacută sau acută în formele închise.
• PROGNOSTICUL este, în general, rezervat sau grav.
79
TRATAMENTUL
• Se recomandă calmarea animalului şi evitarea efortului.
• În pneumotoraxul închis,
- în absenţa dispneei sau în caz de dispnee uşoară, nu este indicat un
tratament specific.
- se aşteaptă resorbţia spontană a aerului, care poate surveni rapid,
în mai puţin de 24 ore, sau poate necesita câteva zile.
• Pneumotoraxul închis sever
- necesită oxigenoterapie şi toracocenteză pentru evacuarea aerului
conţinut în spaţiul pleural.
- în cazurile mai grave, dacă toracocenteza este insuficientă, este necesară
fixarea unui dren toracic, Drenajul permite aspirarea aerului din spaţiul
pleural la intervale mai dese (la 3-6 ore).
- dacă şi fixarea drenului se dovedeşte ineficace, se impune explorarea
chirurgicală.
80
• În pneumotoraxul deschis
- prima intervenţie este închiderea plăgii,
- fie prin pansament ocluziv,
- fie prin sutură chirurgicală.
Animalul este ţinut în repaus, pentru a se accelera resorbţia spontană a
aerului.
• În cazurile grave se asociază şi măsuri de reducere a insuficienţei
respiratorii:
- oxigenoterapie,
- toracocenteză şi
- fixarea unui dren, la nevoie.
• În toate cazurile se impune şi antibioterapia pentru prevenirea pleureziei.
81
HIDROTORAXUL
84
• SIMPTOMATOLOGIE.
• În stadiile incipiente sau când cantitatea de lichid este mică semnele
clinice sunt foarte şterse.
• O dată cu evoluţia bolii se constată:
- slăbirea şi alte semne în legătură directă cu afecţiunea primară.
- tulburările funcţionale se intensifică la efort:
- respiraţie dispneică, frecventă, de tip subresotant.
- tusea, apare doar în urma efortului iar în repaus lipseşte.
85
• La percuţie,
- în zona inferioară a toracelui
→ matitate netă, orizontală deplasabilă în funcţie de poziţia animalului,
→ + de rezistenţă „lemnoasă" la şocul percutor.
- în partea superioară → hipersonoritate,
- iar la limita dintre ele → submatitate.
• La ascultaţia toracelui,
- în zona inferioară
→ nu se aud zgomotele pulmonare,
→ zgomotele cardiace sunt slabe şi îndepărtate.
- în zona superioară
→ înăsprirea murmurului vezicular, iar
- în zona corespunzătoare sunetului submat
→ suflul pleuretic.
86
• În stadiile avansate ale bolii pot apare complicaţii traduse prin :
- insuficienţă cardiacă congestivă,
- congestie pulmonară pasivă,
- edem pulmonar şi
- edeme declive periferice etc.
87
• DIAGNOSTICUL
• Se bazează pe:
- lipsa febrei
- tulburările funcţionale şi fizice.
Pentru orientarea diagnosticului se recomandă:
- efectuarea diagnosticului radiologic,
- determinarea cantităţii de proteine şi
- examenul citologic din lichidului recolat prin puncţie.
88
• EVOLUŢIA
- este îndelungată şi depinde de afecţiunea primară.
• PROGNOSTICUL
- este rezervat sau grav.
• TRATAMENTUL
- constă în efectuarea toracocentezei,
- + cu administrarea generală şi locală a:
- antibioticelor,
- cardiotonicelor,
- a clorurilor (de calciu, de potasiu),
- a diureticelor şi
- a substanţelor cu acţiune stimulantă.
89
HEMOTORAXUL
•Reprezintă acumularea sângelui
sau a lichidelor cu caracter
hemoragic la nivelul cavităţii
pleurale.
90
• ETIOPATOGENEZĂ
• Hemotoraxul apare frecvent
- în urma unor traumatisme puternice la nivelul cutiei toracice în urma
cărora s-au produs fracturi ale coastelor şi rupturi ale vaselor sanguine ,
- în urma unor manopere medicale greşite (puncţii toracice exploratoare
sau terapeutice).
• Dintre alte cauze trebuiesc menţionate
- diatezele hemoragipare sau
- inflamaţiile cu un pronunţat caracter hemoragic.
• Acumularea pleurală determină reducerea mişcărilor pulmonare în timpul
respiraţiei datorită atelectaziei prin colabare.
• În mod secundar în urma evoluţiei hemotoraxului pot apare:
- insuficienţa respiratorie
- insuficienţa cardiacă,
- anemia posthemoragică acută.
91
SIMPTOMATOLOGIA
• În cazul acumulării unei cantităţi mari de sânge, simptomatologia se
traduce prin:
92
DIAGNOSTICUL
• se stabileşte doar în urma efectuării toracoentezei.
TRATAMENTUL
• Este asemănător cu cel al hemoragiilor interne - administrarea
de substanţe poshemoragice
- refacerea patului vascular
Totodată, atunci când este cazul se combate afecţiunea primară.
93
HERNIA DIAFRAGMATICĂ
= ruptura sau eventraţia
diafragmatică =
95
• MODIFICĂRILE MORFOPATOLOGICE.
Inelul hernial congenital
- apare fără reacţie vasculară şi inflamatorie,
în timp ce
inelul „câştigat" se caracterizează prin
- prezenţa hemoragiilor, a aderenţelor şi a altor modificări inflamatorii.
96
• SIMPTOMATOLOGIA
• La carnivore, simptomatologia variază în funcţie:
- de caracterul inelului hernial (congenital sau câştigat),
- de localizarea lui şi
- de viscerele herniate.
• În hernia diafragmatică congenitală,
- tulburările respiratorii (dispneea, respiraţia discordantă, subresotantă) apar cînd
viscerele digestive sunt supraîncărcate sau în timpul gestaţiei;
În cazul hernierii ficatului
pe aria toracică se evidenţiază matitate pe dreapta sau pe stânga şi
dispariţia ariei normale de percuţie hepatică.
În hernia stomacului şi a intestinelor,
aria pulmonară este restrânsă ca suprafaţă, în partea posterioară a toracelui
se evidenţiază zgomote de percuţie variabile, în funcţie de conţinutul digestiv.
La palpaţia externă a abdomenului
- se accentuează dispneea şi
- se constată reducerea masei abdominale.
98
• EVOLUŢIA
99
PROGNOSTICUL
• este rezervat la animalele de talie mică.
TRATAMENTUL
• este chirurgical, şi se poate aplica
doar cu în cazul anesteziei prin intubaţie datorită riscurilor operatorii.
100
VA MULŢUMESC !!!!!
101