CRIZA DE ASTM BRONSIC

Astmul bronşic este o criză de dispnee paroxistică expiratorie provocată de stenoza funcţională
spastică a bronhiilor.
Factori determinanţi şi predispozanţi
— Factori alergici (astmul extrinsec sau alergic)
Cele mai obişnuite alergene sînt: praful de casă, polenul, pulberile, părul de animal, alergenele alimentare (carne, albuş
de ou, lapte, peşte), unele medicamente (penicilină, analge 6tice), detergenţi, coloranţi.
— Factori nealergici (astmul intrinsec): rolul cel mai important îl au factorii infecţioşi (bronşite cronice, sinuzite etc.)
Apariţia crizelor poate fi favorizată de expuneri ia frig, ceaţă, umezeală, trecerea bruscă de la aer
cald la aer rece, precum şi de factori emoţionali.
Simptomatologie
Criza de astm bronşic începe de regulă brusc, survine mai frecvent noaptea.
Criza este precedata de o stare prodromală
 strănut,
 bidroree nazală,
 tuse uscată).
Criza de astm se caracterizează prin :
 Dispnee cu caracter expirator prelungit: bradipnee, cu expiraţie forţată şuierătoare.
 Urmata de tuse şi expectoraţie mucoasă, filantă, eliberatoare.
Bolnavul este găsit în poziţie şezîndă(ortopnee), cu capul înclinat spre spate şi sprijinit în mîini.
Astm bronşic, criză
 Faciesul exprimă spaimă şi sete de aer : exoftalmie, gură întredeschisă.
 Tegument palid-cenuşiu acoperit de transpiraţii reci.
 Hipersonoritate pulmonară, murmur vezicular diminuat, raluri sibilanfe şi ronflante.
 Bradicardie.
Criza are durată variabilă (1/4 oră-3 ore) şi se termină relativ brusc.
Conduită de urgenta
Crizele de astm bronşic se pot trata şi în condiţii urgenţă ambulatorii:
— Bolnavul, menţinut în poziţie şezîndă, va îi şters de transpiraţii.
Tratament
 -antispastice: papaverina, lizadon,
 dilatatoare ale bronhiilor: eufilină, miofilin,
 simpaticomimetice: tablete de efedrină, asmofug, asmopent, alupent, berotec în inhalaţii sau sub formă de
spray. .
In cazul primului acces de astm apărut la un bolnav în ale cărui antecedente nu sînt semnalate crize de astm bronşic
sau care este cunoscut ca hipertensiv sau are valori tensionale crescute, se evită simpaticomimeiicele.
Medicatie de urgenta
 miofilin (bronhodilatator) 1-2 fiole a 0,24 g în injecţie intravenoasă. Se administrează lent(3-5min)
 hemisuccinat de hidrocortizon 50-200 mg i.v. (în cazul că criza nu cedează la miofilin);
 oxigenoterapie. oxigenul se administrează umidificat cu debit de 6-8 1/minut.
în caz de ineficienţă se recurge şi la alte medicamente:
 sulfat de magneziu injectat i.v. lent(10-20ml).
 efedrină(fiole a 1ml 5% în injecţii s.c. 1-2 fiole),
 adrenalină(fiole a 1ml 1% injectate subcutanat).
 HEMOPTIZIA
Hemoptizia este expectorarea unei cantităţi variabile de sînge provenind din căile respiratorii.
Cauze :
 Tuberculoza pulmonară,
 Bronşiectazia sau chiar bronşita cronică.
 Cancerul bronhopulmonar.
 Stenoza mitrală şi staza pulmonară din insuficienţa cardiacă.
 Anevrismul aortic (prin erodarea unei bronhii).
 Traumatisme toracice şi pulmonare.
 intoxicaţii etc.
Simptomatologie
 Senzaţie de gîdilare a laringelui.
 Căldură retrosternală.
 Gust de sînge în gură.
 Tuse iritativă care expulzează sîngele.
 Aspect roşu-aprins, aerat, spumos al sîngelui expectorat.
Sîngele este amestecat cu un conţinut mucos sau mu- copurulent. In hemoptiziile mari şi mijlocii mai apar:
 paloare,
 anxietate,
 transpiraţii,
 tahipnee,
 tahicardie, scăderea tensiunii arteriale.
Diagnosticul diferenţial se face cu: hematemeza, epistaxisul şi gingivoragii
Conduita de urgenţă
Orice hemoptizie este o urgenţă,
 Repaus absolut, în poziţie semişezîndă, în cameră bine aerisită.
 Repaus vocal absolut, va vorbi în şoaptă, doar prin simpla mişcare a buzelor sau prin semne făcute cu gesturi
minime.
 respiraţie pe nas, lentă şi profundă.
 Administrare de lichide reci în cantităţi mici şi repetate.
 pungă cu gheaţă pe regiunea sternală sau asupra zonei presupus sîngertndă, ca şi pe zona genitală (testicule sau
vulvă - reflex vasoconstrictor).
 examinări minime (puls, T.A., temperatură).
 în hemoptiziile abundente (stenoză mitrală) se face ligatura celor 4 membre (alternativ) pentru a diminua
întoarcerea venoasă (20-30 minute) de mai multe ori în cursul zilei. Dezlegarea se va face progresiv, lent şi
alternativ, pentru a nu mări brusc întoarcerea venoasă a sîngeiui la inimă.
 Se combate tuşea cu codenal dionină sau calmotusin –
 se evita administrarea de morfina, determina pareza bronhiilor şi retenţia sîngeiui în arborele bronşic.
 soluţii hipertonice i.v. (NaCl 10%,); glucoza 40%), sau, o lingură de sare la un pahar cu apă, peroral;
 medicaţie hemostatică: clorură de calciu; vitamina C, adrenostazin, novocaină; vasopresină
 Transfuzii mici de sînge proaspăt,
 crearea unui emfizem subcutanat pe faţa anterioară a hemitoracelui afectat, prin introducerea a 400-600 ml aer
sau oxigen cu o seringă de 20 ml.
 Schimbarea bolnavului, igiena corporală se vor face reducînd la minimum mobilizarea bolnavului
 tratamentul general hemostatic se completează cu tratament etiologic.
Alte metode de oprire a hemoragiei
 pneumoperitoneu (sînt introduşi în cavitatea peritoneală 500-1000 cm 3 aer cu ajutorul aparatului de
pneumotorax) ;
 pneumotorax artificial hemostatic (de partea plămînului afectat, 500-700 cm3 de aer cu aparatul de
pneumotorax);
 în hemoptiziile persistente din stenoza mitrală : sîngerare, 400-500ml.
 Tratamentul chirurgical este indicat uneori de urgentă : traumatisme toraco-pulmonare, eroziuni arteriale,
varice bronşice, tuberculoză pulmonară, chist hidatic, cancer bronşic.
 EDEMUL PULMONAR ACUT (E.P.A.)
Edemul pulmonar acut survine prin inundarea brutală a alveolelor de către un transsudat sangvinolent necoagulabil din
capilarele pulmonare, inundare provocată de creşterea presiunii sîngelui în capilarele venoase pulmonare, de creşterea
permeabilităţii membranei alveolo-capilare şi de alte cauze.
Există două tipuri principale:
 E.P.A. hemodinamic (cardiogen),\
 E.P.A. lezional (necardiogen).
Factori etiologici principali
a) E.P.A. cardiogen
 insuficienţă ventriculară stingă
 infarctul miocardic acut
 cardiopatie ischemică
 hipertensiune arterială
 cardiopatiile valvulare
 tulburări de ritm paroxistice
b) E.P.A. lezional
Poate fi provocat de cauze:
 toxice - clor, benzen, C02, organofosforice,
 infecţioase (infecţii pulmonare, gripă, bronşiolită capilară)
 neurologice: leziuni ale S.N.C.(traumatisme, accidente vasculare ccrebrale(A.V.C.), abcese, tumori cerebrale,
encefalite acute etc.)
 iatrogenice (hipervolemie prin supraîncărcarea sistemului vascular; perfuzii, transfuzii)
 edemul pulmonar la înecaţi
 edemul pulmonar „uremic
 edemul pulmonar în bronhoalveolita de deglutiţie (inhalare de lichid gastric) la copii mici, etilici, comatoşi.
Alterarea permeabilităţii capilare este mecanismul fundamentai al edemului pulmonar acut.
Manifestări clinice
 se instalează de cele mai multe ori tn cursul nopţii (E.P.A. cardiogen),
 dispnee intensă severă, survenită brusc
 respiraţie polipneică şi zgomotoasă, sete de aer,
 ortopnee,
 anxietate extremă,
 tuse uscată (în prima fază), apoi cu spută spumoasă rozată, aerată, caracteristică,
 transpiraţii,
 cianoză,
 turgescenţa jugularelor de la baza gîtului (în E.P.A. cardiogen),
 raluri subcrepitante,
 tahicardie,
 T.A. poate fi: crescută, normală sau scăzută
în E.P.A. Iezional mai pot apărea şi alte semne (febră, tuse cu expectoraţie mucopurulentă, dureri toracice).
Conduita de urgenţă
— tratamentul simptomatic
 Instalarea bolnavului în poziţie şezînda pe scaun sau fotoliu, sau pe marginea patului cu gambele atîrnînd.
această poziţie nu este recomandată în caz de hipo- tensiune
 Se aspiră expectoraţia şi se curăţă gura bolnavului.
 Aplicarea garourilor la rădăcina a trei membre fără comprimarea arterelor. Din 10 în 10 minute, unul din
garouri se schimbă la al patrulea membru. Scoaterea garoului se face progresiv. Aceste măsuri scad
circulaţia de întoarcere şi contribuie la descongestionarea plămînilor. Este un tratament comun ambelor
forme de E.P.A.
 Oxigen (pe sondă nasofaringiană) umidificat prin barbotaj 2/3 apă + 1/3 alcool.
  Aerosoli antispumă — cu alcool etilic şi bronhodilatatoare
 La nevoie, intubaţia cu aspiraţie şi respiraţie artificială.
Tratamentul E.P.A. cardiogen -în funcţie de etiologie-
cu T.A. normală sau uşor crescută
 Morfină 0,01-0,02g i.m. sau i.v.(fiole 1ml = 0,02g)
 se va asocia atropină in caz de reacţie vagală (bradicardie, vărsături)
 morfina nu se administrează In caz de dubiu de astm bronşic, A.V.C., B.P.C.O. poate fi înlocuită cu mialgin
 Digitalice : deslanozid , lanatozid 2 fiole; digoxină 2 f. i.v. lent
 Diuretice: furosemid 2 fiole i.v. lent timp de 1-2 minute(1f. 20 mg)
 Venesecţie - emisiune de sînge rapidă 300-500 ml în 5 minute
 Ventilaţie mecanică -prin intubaţie traheală,
 Nitroglicerină 1-4 tablete sublingual, se recomandă în special la coronarieni
 Antihiperiensive în funcţie de tensiunea arterială
*cu tensiune scăzută În asemenea cazuri sînt contraindicate:
 emisiunea de sînge,
 morfina,
 hipotensoarele,
cînd tensiunea arterială este complet prăbuşită, bolnavul va fi aşezat în decubit dorsal.
Tratamentul E.P.A. lezional (necardiogen)
a) din intoxicaţii -Scoaterea din mediul toxic -Antidot (atunci cînd acesta există) -Ventilaţie artificială
b) de origină infecţioasă
Morfina este contraindicată
-Corticoterapie: hemisuccinat de hidrocortizon în perfuzie i.v. în doză de pînă la 1g/zi
-Tetraciclină 2 g/zi sau cotrimoxazol 3 tablete/zi
-Tonicardiace
-Oxigenoterapie
-Se practică sîngerare de necesitate
c) de cauze neurologice
-Tratament simptomatic
-Sîngerare abundentă (300-500ml) -Diureză osmotică cu manitol şi furosemid Morfina este contraindicată
d) E.P.A. iatrogen -Emisiune de sînge(300-500ml) -Furosemid -doză iniţială 3-5 fiole i.v.
e) E.P.A. la înecaţi
-Intubaţie orotraheală, aspiraţie bronşică, ventilaţie mecanică -Oxigenoterapie masivă 10-12 1/minut La bolnavii
înecaţi în apă dulce: plămînilor. Este un tratament comun ambelor forme de E.P.A.
-Oxigen (pe sondă nasofaringiană) umidificat prin barbotaj 2/3 apă + 1/3 alcool.
Atenţie: sonda nazală trebuie să fie introdusă pînă in orofaringe (înainte de a o introduce se
reperează pe sondă o lungime egală cu distanţa dintre nas şi lobul urechii )
-Aerosoli antispumă — cu alcool etilic şi bronhodilatatoare -La nevoie, intubaţia cu aspiraţie şi respiraţie artificială.
Tratamentul E.P.A. cardiogen -în funcţie de etiologie-
*cu T.A. normală sau uşor crescută
-Morfină 0,01-0,02g i.m. sau i.v.(fiole 1ml = 0,02g)
In caz de reacţie vagală (bradicardie, vărsături) se va asocia atropină 1mg i.m.(1fiolă) sau 0,5mg i.v.
Atenţie: morfina nu se administrează In caz de dubiu de astm bronşic, A.V.C., B.P.C.O. Morfina poate fi înlocuită cu
mialgin în
doze de 100mg (1 fiolă) i.m., sau i.v.
-Digitalice : deslanozid -doza iniţială 2 fiole i.v. (1 fiolă 0,4 mg); lanatozid 2 fiole (1 fiolă 0,4 mg); digoxină 2 f. i.v.
lent (1f. 0,5 mg)
-Diuretice: furosemid 2 fiole i.v. lent timp de 1-2 minute(1f. 20 mg) -Venesecţie -emisiune de sînge rapidă 300-500 ml
în 5 minute
Venesecţia este contraindicată în infarctul miocardic acut şi la bolnavii vîrstnici cu ateroscleroză
cerebrală.
-Ventilaţie mecanică -prin intubaţie traheală,
-Nitroglicerină 1-4 tablete sublingual, se recomandă în special la coronarieni
-Antihiperiensive în funcţie de tensiunea arterială
*cu tensiune scăzută
În asemenea cazuri sînt contraindicate:
-emisiunea de sînge,
-morfina,
-hipotensoarele,
-cînd tensiunea arterială este complet prăbuşită, bolnavul va fi aşezat în decubit dorsal.
Tratamentul E.P.A. lezional (necardiogen)
a) din intoxicaţii
 Scoaterea din mediul toxic
 Antidot
 Ventilaţie artificială
b) de origină infecţioasă
 Morfina este contraindicată
 Corticoterapie: hemisuccinat de hidrocortizon în perfuzie i.v.
 Tetraciclină 2 g/zi
 Tonicardiace
 Oxigenoterapie
 Se practică sîngerare de necesitate
c) de cauze neurologice
 Tratament simptomatic
 Sîngerare abundentă (300-500ml)
 Diureză osmotică cu manitol şi furosemid
 Morfina este contraindicată
d) E.P.A. iatrogen
 Emisiune de sînge(300-500ml)
 Furosemid.
e) E.P.A. la înecaţi
 Intubaţie orotraheală, aspiraţie bronşică, ventilaţie mecanică
 Oxigenoterapie masivă 10-12 1/minut
La bolnavii înecaţi în apă dulce:
 sîngerare 300-500ml
 furosemid i.m. sau i.v.
La bolnavii înecaţi în apă de mare sînt contraindicate sîngerarea şi diureticele. La aceştia se corectează hipovolemia
prin perfuzii cu dextran 70 (500ml) sub controlul T.A.
f) E.P.A. la uremici
 Oxigen,
 Aerosoli antispumanţi,
 Aplicare de garouri la rădăcina membrelor,
 Tonicardiace,
 Epuraţie extrarenală,
 sînt contraindicate morfina şi sîngerarea (din cauza anemiei uremice)
g) E.P.A. bronho-alveolită de deglutiţie
 respiraţie asistată
 corticoterapie în doze mari
 ELECTROCUTAREA - AGRESIUNE ELECTRICĂ
Agresiunea electrică este urmată de manifestări locale şi de manifestări sistemice şi presupune trecerea nemijlocită a
curentului electric prin ţesuturi.La locul de intrare se constată o escară profundă de întindere mică, în timp ce la locul
de ieşire pot fi văeute leziuni tisulare extinse.
Manifestări locale
 Arsura electrică.
 Coagularea intra vasculară.
 Miozita necrozantă avasculară (deteriorarea proteinei muscukare
Manifestărilegenerale
consecinţele curentului electric asupra organelor interne, în special asupra organelor vitale — creier şi inimă - sînt în
funcţie de drumul parcurs de acesta în organism. Astfel:
 dacă în acest parcurs intră organe vitale ca inima sau creierul, electrocutarea este mortală ;
 dacă electroagresiunea interesează numai centrul respirator, inima continuă să funcţioneze atît timp cît se
asigură o oxigenare corespunzătoare;
 dacă curentul parcurge în drumul său mîna stîngă- picior stîng, interceptează inima, care -desincronizată în
activitatea sa - suferă tulburări de ritm şi anume aritmii pînă la forma lor cea mai gravă, fibriiaţie ventriculară;
Electrocutarea poate fi urmată de :
 hemiplegie,
 atrofie optică,
 afazie,
 rinichi de şoc, (blocaj renal),
 leziuni digestive, necroză pancreatică, ulcer de stres;
Atitudinea de urgenţă în electrocutare
- intreruperea curentului electric
- indepartarea accidentatului de sub actiunea curentului
- resuscitarea cardio-respiratorie – daca este nevoie
- Transportul la spital
Atitudinea in spital
Dacă ritmul respirator nu se reia, se presupune o fibrilaţie şi în acest caz se face:
 defibrilare (cu defibrilatorul electric),
 administrare intracardiaca 10—15 ml soluţie clorură de calciu 10%,
 intubaţie orotraheală.
 Corectarea acidozei
 Prevenirea insuficienţei renale acute
 Refacerea masei circulatorii:
 Tratamentul local al leziunilor (arsura): pansament (chiar la locul accidentului).
Nu se recurge la acoperirea cu sau îngroparea în pămînt a accidentatului (duce la întîrzierea acordării primului ajutor).
în electrocutări sau fulgerări mai uşoare şi cunoştinţa păstrată se va administra:
 extraveral (nu la copii),
 diazepam cu rol tranchilizant, decontracturant.
 se ţine seama şi de posibilitatea unor fracturi (chiar de coloană), traumatisme craniene etc. ;
accidentatul va fi transportat cu imobilizarea provizorie corespunzătoare.
 INSOLAŢIA
Insolaţia este consecinţa expunerii prelungite sau necontrolate la soare. Survine prin acţiunea directă
a razelor solare asupra capului neprotejat.
manifestări:
 insolaţia propriu-zisă şi
 sincopa calorică.
Insolaţia propriurzisă
Expunerea de durată la soare determină o congestie a vaselor meningeale şi cerebrale, însoţită de edem cerebral sau
hemoragii cerebrale.
M anijestări clinice:
Initial
 cefalee,
 ameţeli,
 fotofobie,
 dureri ale globilor oculari,
 congestia feţei,
 nelinişte,
 greţuri,
 vărsături,
 inapetentă.
La scurt timp
 Rigiditatea fetei
 Convulsii ce preced coma
 Coma insolatiei grave
Primul ajutor
 Scoaterea bolnavului dc sub, influenţa razelor solare.
 Culcare Ia un loc umbrit, bine ventilat, cu capul ridicat.
 comprese reci pe cap sau chiar o pungă cu gheaţa nu numai pe frunte, ci pe toată calota (ajută Ia retrocedarea
edemului cerebral în insolaţie).
 Administrare de antalgice şi antiflogistice: vitamina C
 Controlul functiilor vitale in caz de coma sau stari convulsive
 Eliberarea cailor aeriene superioare
 Oxigenoterapie
în dispensare la indicaţia medicului se administrează :
 diazepam 10 mg sau plegomazin 25 mg (la copii un sfert din doză) lent, intravenos sau intramuscular pentru
prevenirea sau liniştirea convulsiilor;
 hidratarea prin perfuzii: glucoza 5% sau ser fiziologic, ser Ringer, bicarbonat de sodiu 8,4% 50—100 ml (care
se adaugă în soluţia de perfuzie), dextran sau marisang (500 ml) în caz de hipotensiune;
în caz de colaps:
 efedrina
 hemisuccinat de hidrocortizon,
 urgentarea transportului la spital
Tratament in spital
 combatere a edemului cerebral prin diureză forţată cu manitol asociat cu furosernid
 Combaterea acidozei, hipotensiunii, tulburărilor hidroelectrolitice.
 Tratamentul arsurilor.
 Degerăturile

a) Degerăturile, apărute în cadrul hipotermiilor accidentale, sînt leziuni locala datorite acţiunii frigului
sau zăpezii asupra corpului omenesc şi datorită inhibiţiei centrilor termoreglatori. Fenomene foarte grave de
hipotermie cu risc letal foarte ridicat survin la alcoolici.
Degeraturile apar mai frecvent spre extremităţile corpului (mîini, picioare), acolo unde circulaţia este mai slabă.
Se instalează mai frecvent la persoanele fără cunoştinţă (intoxicaţii acute cs alcool, comă). Sînt leziuni de tip necrotic
cu răsunet general determinat de temperatura scăzută.
Clasificarea degeraturilor
 de grad I - eritem
- edem
- prurit local
 De grad II-III - flictene(vezicule) cu continut clar sau sanguinolent care atunci cand se sparg pun in evidenta
un tegument necrozat care cuprinde si hipodermul
 De grad IV – gangrena uscata (ischemica)
Tratament preventiv
 Interzicerea fumatului (care provoacă vasoconstricţie).
 Nu se va consuma alcool
 Exerciţii de mişcare, (produce vasodilataţie locală).
 îmbrăcăminte şi încălţăminte potrivite, uscate.
Tratament curativ
 Bolnavul va fi introdus într-un loc adăpostit
 încălzire dinăuntru în afară prin administrare de lichide calde.
 înlăturarea tuturor factorilor care împiedică circulaţia sîngelui, în special îmbrăcămintea şi încălţă-
mintea de la locul zonelor îngheţate.
 în degerăturile uşoare de gradul I—II pentru reîncălzite se recomandă apropierea de un corp cu tem-
peratura normală. Aplicarea corpului cu temperatură mai ridicată pe zona răcită, folosirea căldurii
mîinilor proprii sau căldura din axila proprie sau a celorlalţi.
 Transportul bolnavului într-o unitate sanitară pentru tratament medicamentos,
Tratament in spital
 Vasodilatatoare:tolazolin,miofilin ,
 nitroglicerină.
 Refacerea fluxului sangvin cu : dextran 40, soluţii micro moleculare, heparină.
 Cînd sînt interesări masive de membre se administrează streptokinază.
 Antibiotice, cortizon, analgetice.
 Profilaxie antitetanică.
 Tratamentul local: dezinfecţie şi/sau ablaţie dacă este necesară.
b) Ingheţare generalizată. Expunerea prelungită la frig cu scăderea temperaturii centrale rectale sub 35°C
determină modificări în organism, care duc la instalarea fazei de hipotermie paralitică (imobilitate, astenie
musculară, somnolenţă, bradicardie, bradipnee, hiporeactivitate la excitaţii).
Sunt interzise cu desăvîrşire :
 orice mobilizare pasivă sau activă a persoanelor aflate în stare de hipotermie mai avansată (în faza paralitică
sau comatoasă).
 fricţionările energice şi masajele cu zăpadă, cu prosoape
 transportul înainte de a se fi aplicat măsurile de încălzire.
Interventii
 împiedicarea pierderii de căldură. Pentru aceasta accidentatul este aşezat între doi salvatori, astfel încît pieptul
unui salvator să se lipească de spatele victimei, iar al doilea salvator îşi lipeşte spatele de pieptul victimei.
 reîncălzire, sub monitorizarea funcţiilor vitale în paralel cu administrare de perfuzii, tonicardiace, vit. C
 oxigenoterapie.
  Ingerarea alcoolului este permisă numai dacă temperatura rectală a atins 35°C.

Inecul (submersia)
Inecul este un accident extrem de grav provocat de inundarea căilor aeriene cu apă; asfixia (stopul respirator) este
urmată de stopul cardiac.
Sub denumirea generală de ,.înec“ se cuprind de fapt accidentele severe, ce survin din cauza apei sau în apă. Se cunosc
două mecanisme prin care înecul generează moartea :
 înecul propriu-zis prin submerise.
 hidrocutarea sau moartea subită la contactul cu apa (fără aspiraţie de lichid).
La aceasta se mai pot adăuga:
 traumatismele grave sub apă sau la suprafaţa apei (traumatisme craniene, toracice, abdominale etc.). ;
accidente acute mortale survenite întîmplător în timpul înotului (infarct miocardic, AVC, criză epileptică etc.).
TABLOU CLINIC ( SIMPTOMATOLOGIE- MANIFESTARI DE DEPENDENTA))
înecul propriu-zis: - aspiratie de lichid- ( inecatul albastru ) apare prin necunoaşterea înotului, fie prin epuizare fizică
sau panică.
 apnee reflexă — cu spasm glotic,
 o dispnee — stare de agitaţie cu inundarea plămînilor cu apă, hipertensiune arterială, tahicardie, pierderea
cunoştinţei,
 stopul respirator cu relaxare musculară,
 stopul cardiac.
Uneori, din cauza laringospasmului nu are loc inundarea traheobronşică (falşi înecaţi),
a) înecul în apă dulce (apa fiind mult mai puţin concen- trată-hipotonă — faţă de sînge) se caracterizează prin :
trecerea apei din sacii alveolari în spaţiul intravascular, fapt care determină următoarele consecinţe:
 hemodiluţie, cu creştere a volumului circulant şi încărcarea inimii drepte;
 hemoliză (distrugerea masivă a globulelor roşii, ceea ce duce la anemie, hipoxie, hiperpotasemie etc.).
b) inecul in apa de mare Apa sarata patrunsa in alveolele pulmonare fiind mai concentrata in saruri decat sangele
( hipertona) va atrage apa plasmatică în alveolele şi căile aeriene, producînd de la început „edem pulmonar
acut“. Apare scăderea masei sangvine, hemoconcentraţia (cu ulburări de conducere).
Înecul fără aspiraţie de lichid (hidrocutarea = înecatul alb)
Hidrocutarea este un accident supraacut care survine la contactul cu apa rece, datorită unei hipersensibilităţi la aceasta.
Se caracterizează prin oprirea reflexă a inimii sincopă cardiorespiratorie) înaintea înecului propriu-zis. Spasmul
laringian instalat o dată cu sincopa respiratorie previne inhalarea apei.
înecul prin traumatisme
Cauza înecului este traumatismul: în plonjon obişnuit sau de la înălţimi mai mari, se pot produce traumatisme craniene,
abdominale cu explozii de organe cavitare sau rupturi viscerale însoţite de lipotimii. Alte accidente pot să survină în
timpul înotului sau al şederii în apă: infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, criza de epilepsie sau chiar un
leşin pot duce la înecul secundar.
Primul ajutor la înecaţi
Se examineaza rapid
- Daca exista respiratie spontana sau nu
- Daca exista puls la carotida sau nu
Respiratie artificial gura la gura sau in caz de trismus gura la nas
Daca se observa ca prima insuflatie nu este urmata de expansiunea inspiratorie a toracelui se incepe eliberarea cailor
respiratorii superioare prin curatarea orofaringelui ( apa, secretii, nisip, )
- Aspiratie se va face daca exista tuse
Eliminarea din plamani ( obligatory la apa de mare)prin intoarcerea victimei in pozitie ventraala sau lateral cu capul
declivin felul urmator
- Copii pot fi tinuti cu capul in jos (fixate de glezne ) pentru cateva secunde
- Adultii pot fi sprijiniti pe coapse cu genunchiul indoit al salvatoruluiavand toracele si capul decliv, aplicandu-
se cateva lovituri intre omoplati pentru usurarea evacuarii apei
- Apoi accidentatul se aseaza cu fata in sus si se continua respiratia artificial gura la gura
Masaj cardiac la nevoie
Tratamentul medicamentos:
 pentru înecaţi cu apă dulce: furosernid şi venesectie
 pentru înecaţi cu apă sărată perfuzie cu ser clorurat izoton.
 intubaţie traheală,
 aspiraţie traheobronşică
 evacuarea stomacului pe sondă gastrică.
 Transportul accidentatului cît mai urgent la un serviciu de reanimare, unde se va face terapia inten sivă de
echilibrare.
- Tratamentul
- E.P.A.,
- tulburărilor hidroelectrolitice, acido-bazice,
- edemului cerebral,
- al complicaţiilor.
- Pe tot timpul transportului vor fi continuate măsurile de reanimare.