Pedagogie I

CURS IX
Sistemul de învăţământ
 SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT

 Sistemul de învăţământ - reprezentat de totalitatea

instituţiilor şcolare şi educative ale unei societăţi care
sunt organizate şi funcţionează, în mod corelat, după
anumite principii, în vederea realizării unor anumite
finalităţi ale educaţiei, specifice pentru o epoca istorică.

 Începutul organizarii sistematice a învăţământului, după

principiul ierarhizării nivelului de şcolarizare potrivit
vârstei elevilor, datează din secolul al XV-lea, când au
apărut prima şcoală secundară a lui Vittorino da Feltre
(1423) şi universităţile Renaşterii.
 SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Ca parte a sistemului de educaţie, sistemul de învăţămant coordonează şi asimilează

acţiunile pedagogice proiectate şi realizate (de) la nivelul următoarelor instituţii
(Cristea S. 2000):

 Şcoala, reprezentată prin: grădiniţe, şcoli primare, şcoli generale, şcoli profesionale,
şcoli speciale, grupuri şcolare, licee, colegii universitare, universităţi, unităţi de
instruire permanentă (recurentă, reciclare, perfecţionare) unităţi de învăţământ
conexe (centre, cabinete de asistenţă psihopedagogică a elevilor, cadrelor didactice,
părinţilor; centre, cabinete logopedice, case ale copiilor şi elevilor);

 Instituţiile specializate în educaţie/instruire non-formală, complementare în raport

cu şcoala: casele şi cluburile elevilor/studentilor, taberele pentru elevi/studenţi,
centrele de formare profesională, centrele de vacanţă (“loisir”), presa
şcolară/universitară, radio-televiziunea şcolară/universitară, reţelele de iinformatizare
şcolare/universitare;

 Organismele instituţionale ale comunităţilor educative (organismele instituţionale

ale comunităţilor educative (locale, zonale; profesionale etc.) care sprijină şcoala în
mod direct, conform unor relaţii contractuale: familia/comunitatea părinţilor; agenţii
economici, politici, culturali, biserica etc.
 SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT

În majoritatea ţărilor lumii, sistemele de învăţământ sunt

structurate pe:

cicluri de învăţământ (primar, secundar, superior) şi

trepte (exemplu, învăţământul secundar inferior si

superior, învăţământ superior de lungă durată şi de scurtă
durată).

Fiecare treaptă este, la rândul ei, structurată pe mai multe

profiluri şi filiere (de exemplu, licee de filologie, licee
economice, militare, pedagogice etc.).
 SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT

SĂ NE ADUCEM AMINTE!

În România – structura sistemului de învăţământ este organizată după finalităţile

preconizate şi nivelul de dezvoltare al elevilor astfel:

Structurarea nivelurilor de dezvoltare a celor opt competenţe cheie, în relație cu

nivelurile de învăţământ preuniversitar (sursa - Repere pentru proiectarea şi
actualizarea curriculumului naţional. Document de politici educaţionale, versiune de
lucru, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, mai, 2016)
 SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Sistemul de învăţământ – subsistem al sistemului

social global

Subsistemul
natural-
demografic

Subsistemul
tehnologic
 SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT
Subsistemul economic oferă justificarea pragmatică.

Este educaţia o investiţie sigură?

Sistemele de învăţământ - în funcţie de starea economiei:

îşipot propune fie să răspundă unor nevoi economice şi sociale ale

momentului sau
să vină în întâmpinarea solicitărilor din partea celor educaţi sau
să pregătească forţa de muncă necesară unor noi tipuri de activităţi şi
produse economice care sunt aşteptate să predomine în viitor.

Ţinând cont că resursele pentru educaţie sunt întotdeauna

limitate, ce ar trebui să aibă în vedere predominant sistemele de
învăţământ? Care din cele trei direcţii de mai sus?
 SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT
Subsistemul politic, prin ideologia dominantă, influenţează principiile de
selecţionare a valorilor care vor fi transmise prin învăţământ:

un învăţământ doctrinar, preocupat doar de transmiterea unor doctrine sau

un învăţământ militant, în care, pe lângă doctrină, se transmite un mic număr

de valori esenţiale sau

un învătământ directiv spre valorile esenţiale ale umanităţii sau

nondirectiv, bazat pe persuasiune, fără intenţia de a impune ceva.

Subsistemul politic influenţează:

accesul populaţiei la diferitele niveluri ale educaţiei (limitat, liber, foarte

restrâns, prin felurite concursuri);

accesul la luarea deciziilor privind învăţământul, atât în ceea ce priveşte

participanţii la decizie, cât şi nivelurile de luare a deciziei (naţional, regional,
instituţional - descentralizarea).
 SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Subsistemul cultural oferă justificarea filozofică a deschiderii culturale spre o

educaţie diferenţiată după aptitudini sau un învăţămant nivelator.

În funcţie de forţa cu care se impun în societate concepţiile privind necesitatea

unei educaţii:
egalitariste;
democratice;
aristocratice,

sau de prestigiul de care se bucură diversele concepţii asupra culturii şcolare:

cultura eclectică (“doar ceea ce este mai bun şi mai profund”);
cultura deschisă (“tot ceea ce este făurit de om în societate”);
sau necesitatea unei culturi selective, produsă de elite culturale.

Cultura epocii împreună cu subsistemul politic explică focalizarea educaţiei

(individualistă, sociocratică sau umanistă), dar şi orientarea educaţiei spre
trecut şi tradiţie, spre prezent, spre un viitor nespecificat sau spre un model
precis de societate.
 SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT
Subsistemul comunitar (statul, comunităţile teritoriale) influenţează orientarea
şi funcţionarea unui sistem de învăţământ prin multiple mecanisme de reglare a
raporturilor dintre stat şi învăţământ:

1)reglementări normative (legi, decrete guvernamentale, hotărâri ministeriale,

acorduri regionale;

2)mecanisme instituţionale de organizare şi administrare a învăţământului la

nivel naţional, regional, local şi instituţional (organisme ministeriale,
inspectorate şcolare, consilii de administraţie etc.);

3)mecanisme financiare (sistemul alocaţiilor bugetare, controlul bugetar etc.);

4)mecanisme de control prin obiective şi rezultate (evaluarea instituţiilor şcolare

pe baza performanţelor obţinute);

5)mecanisme de piaţă (introducerea mecanismelor competiţiei şi obligativităţii

îndeplinirii anumitor criterii de eficienţă, mai ales pentru unităţile de învăţământ
superior). MIHĂILESCU, I. (1997)
 SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT
Subsistemul natural-demografic influenţează:

mărimea şi compoziţia fluxurilor de elevi care intră în sistem;

extinderea sau restrângerea reţelei şcolare, a personalului didactic angajat, în

funcţie de rata natalităţii, ponderea vârstelor ş.a.

Fenomene sociale care influenţează viaţa şcolii:

-natalitatea;
-migraţia forţei de muncă;
-migraţia către oraş a populaţiei tinere;
-accesul la tehnologie etc.

Ce alte fenomene sociale influenţează viaţa şcolii? Cum?

În condiţiile în care numărul de elevi este foarte mic într-o localitate iar
rentabilitatea şcolii este redusă, ce decizie aţi lua dacă aţi fi factor de decizie?
Păstraţi deschisă şcoala sau o închideţi? Care ar fi efectele? Argumentaţi-vă
punctul de vedere!
 SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Caracteristici ale sistemelor de învăţământ:

Sunt sisteme deschise, căci sunt influenţate de sistemul social

global şi de celelalte subsisteme sociale (economic, politic, cultural,
comunitar) sub aspectele organizării, conţinuturilor pe care le
vehiculează şi metodelor practicate;

Au caracter global întrucât angajează ansamblul organizaţiilor

şcolare;

Au caracter teleologic căci sunt orientate valoric în direcţia atingerii

anumitor finalităţi pe termen mediu şi lung;

Au caracter autoreglator – îşi analizează permanent propriile

rezultate, pe baza cărora pun în aplicare strategii alternative pentru
realizarea finalităţilor lor educative.
 SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT
Analiza eficienţei interne a sistemului de învăţământ

Eficienţa internă:vizează modul în care sistemul de învăţământ îşi realizează

obiectivele de ordin pedagogic pe care şi le-a asumat după următoarele criterii:

Rata de şcolarizare – exprimă capacitatea sistemului de învăţământ de a oferi

tuturor copiilor care au atins vârsta intrării în şcoală posibilitatea de a frecventa
această instituţie.

Ea se obţine prin împărţirea numărului total de elevi înscrişi în clasa I, la

numărul total de copii înregistraţi demografic că au vârsta intrării în şcoală,
rezultatul fiind exprimat în procente.

Rata de şcolarizare poate fi exprimată însă şi în alte forme, cum ar fi:

-rata şcolară specifică vârstei (procentul cuprinderii în şcoală a copiilor de
diferite vârste);
-rata globală de şcolarizare (măsura în care diferitele trepte de şcolaritate
cuprind toţi copiii care au vârsta corespunzătoare fiecărei trepte considerate);
-rata de tranziţie (proporţia celor care, după finalizarea unui ciclu de şcolaritate,
trec în ciclul următor);
 SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Analiza eficienţei interne a sistemului de învăţământ

Rata de promovare – reprezintă raportul procentual dintre numărul de

elevi care s-au înscris iniţial într-o clasă şcolară si numărul celor care
au absolvit-o oficial;

Rata repetenţiei – procentul elevilor declaraţi repetenţi ai unei anumite

clase şcolare;

Rata abandonurilor şcolare – procentul elevilor care au renunţat să

frecventeze o anumită clasă şcolară sau un anumit ciclu de
învăţământ;

Coeficientul de eficienţă – procentul elevilor care au reuşit să absolve

un anumit ciclu de învăţământ în numărul de ani corespunzător ciclului
respectiv, fără să repete vreo clasa sau să aibă perioade de
abandonare a studiilor.
 SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Analiza eficienţei interne a sistemului de învăţământ

Calitatea personalului didactic:

nivelulcalificării – distribuţia procentuală a personalului didactic

existent, în funcţie de nivelul ultimului ciclu de studii absolvit;

vechimea în învăţământ – distribuţia procentuală a personalului

didactic în funcţie de numărul de ani de activitate pedagogică efectivă
la catedră;

numărul mediu de clase de elevi pe profesor – raportul dintre numărul

total de clase şcolare existente si numărul total de cadre didactice
angajate;

genul– distribuţia procentuală a cadrelor didactice existente în funcţie

de apartenenţa la gen.
 SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Analiza eficienţei interne a sistemului de învăţământ

Eficienţa utilizării diferitelor resurse:

intensitatea utilizării spaţiului de învăţământ – raportul dintre numărul total de clase

şcolare existente şi numărul total al elevilor care frecventează şcoala;

suprafaţa de spaţiu de învăţământ/elev – raportul dintre suprafaţa totală a spaţiului

disponibil în învăţământ şi numărul total de elevi;

disponibilitatea
echipamentelor – numărul mediu de elevi ce revine la un item de
echipament (de exemplu, numărul mediu de elevi pe calculator/retroproiector etc);

numărul total de manuale, pe discipline şi elevi;

numărul total de biblioteci şcolare existente, pe tipuri de unităţi şcolare;

numărul total de materiale auxiliare (de exemplu, culegeri de exerciţii şi probleme,

antologii de texte etc), pe discipline şi elevi.
 SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT
Analiza eficienţei externe a sistemului de învăţământ

Eficienţa externă se referă la modul în care învăţământul îşi

realizează obiectivele de ordin economic şi social pe care şi le-a
asumat.

Criteriile de apreciere folosite sunt în mod predominant de natură

economică.

Sociologii au constatat însă că, de la un anumit nivel de cheltuieli, orice

investiţie suplimentară nu este însoţită neapărat de sporuri de eficienţă
şi de randament în planul învăţământului, astfel că indicatorilor strict
cantitativi (de exemplu, creşterea cheltuielilor publice cu educaţia-
procentul din PIB alocat funcţionării învăţământului sau rata medie
anuală de creştere a cheltuielilor publice cu educaţia, extinderea reţelei
şcolare ş.a.)
 SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Analiza eficienţei externe a sistemului de învăţământ

Alţi indicatori calitativi:

-capacitatea sistemului de învăţământ de a scoate absolvenţi cu anumite

niveluri şi tipuri de calificări cerute de diferitele domenii de activitate
profesională;

-pregătireasocială a absolvenţilor, exprimată prin nivelul lor de înţelegere şi, în

consecinţă, de participare socială, reprezintă;

-maturitateapolitică a absolvenţilor exprimată prin disponibilitatea de a-şi

asuma responsabilităţi şi de a-şi manifesta solidaritatea socială constituie un
domeniu la fel de important, în care este de asteptat să se concre
 SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT
Limite funcţionale ale unui sistem de învăţământ

Atunci când majoritatea elevilor cuprinşi într-un sistem de învăţământ prezintă

simptome de neadaptare şcolară şi de eşec şcolar, se poate vorbi de o ineficacitate
a sistemului respectiv, generată de anumite limite funcţionale ale sale.

Aceste limite funcţionale pot fi legate de mai multe aspecte:

1.Capacitatea de cuprindere a sistemului, în special la nivelul învătământului

general şi obligatoriu, poate face ca reţeaua de învăţământ să aibă o cuprindere
limitată, dacă nu la nivel global, cel puţin în anumite zone geografice. Sistemul
poate fi găsit nepregătit sub acest aspect, de exemplu, în faţa unor fenomene
sociale cum ar fi explozia demografică sau degradarea reţelei existente.

2.Flexibilitatea sistemului trebuie analizată în raport cu dinamica economiei şi a

cerinţelor ei privind pregătirea forţei de muncă pentru anumite sectoare ale sale, dar
şi în raport cu anumite fenomene sociale de genul “exploziei aspiraţiilor” maselor
care doresc să se emancipeze prin educaţie.

Un sistem de învăţământ trebuie să fie destul de flexibil pentru a răspunde cu

promptitudine unor cerinţe, prin restructurarea, din mers, a profilurilor şi
specializărilor în care şcolile pregătesc, la un moment dat, forţa de muncă.
 SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Limite funcţionale ale unui sistem de învăţământ

3. Gradul de centralizare a sistemului este dat de măsura în care

funcţionarea acestuia se bazează pe un control realizat printr-o ierarhie rigidă,
ce jugulează de multe ori iniţiativele locale sau individuale.

Sistemele de învăţământ sunt descentralizate mai mult sau mai puţin.

Descentralizarea este strâns legată de implementarea principiului subsidiarităţii,
conform căruia, o decizie într-un sistem trebuie luată cel mai aproape de locul
unde îşi produce efectele.

4. Omogenitatea funcţională internă a reţelei şcolare urmează să fie

analizată atât sub aspectele distribuirii resurselor materiale necesare (dotaţia
şcolilor, infrastructură etc.) sau al încadrării cu personal didactic bine calificat,
cât şi sub aspectul garantării de către stat a dreptului unui copil de a primi o
instruire de calitate în toate tipurile de şcoli: şcoli de stat, şcoli private, şcoli
confesionale etc.
 SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Democratizarea sistemelor de învăţământ

Democratizarea educaţiei presupune o mai eficientă realizare a dreptului la

educaţie pentru întreaga populaţie.

Educaţia democratică presupune:

înlăturarea tuturor barierelor sociale, religioase, regionale în accesul la

educaţie;

egalitatea şanselor de a primi o instruire de calitate, indiferent de zona

geografică în care este situată şcoala şi indiferent de tipul de şcoală ales;

participarea democratică la deciziile privind educaţia a beneficiarilor educaţiei

(a profesorilor, părinţilor etc.);

descentralizarea conducerii învăţământului.

 SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Democratizarea sistemelor de învăţământ

democratizarea pe orizontală, prin diversificarea

ofertei de educaţie, îmbunătăţirea accesului la
educaţie, îmbunătăţirea repartizării teritoriale a
reţelei şcolare, a bazei materiale şi a personalului
calificat;

democratizarea pe verticală, prin

descentralizarea deciziei în învăţământ şi
ameliorarea sistemului de selecţie şcolară.
 SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Democratizarea sistemelor de învăţământ:

Diversificarea ofertei de educaţie se realizează prin asigurarea unei educaţii

de bază, urmată de forme diversificate de pregătire sprecializată la diferite
niveluri şi de forme diverse de educaţie continuă.
În cadrul tuturor formelor de educaţie se introduce posibilitatea de a opta pentru
diverse discipline şi module de studiu, în funcţie de interesele elevilor şi de
proiectele de viitor.

Descentralizarea deciziei în învăţământ presupune:

a)delegarea unor responsabilităţi la niveluri inferioare de conducere a
învăţământului;

b)creşterea autonomiei şi responsabilităţii unităţilor de învăţământ în folosirea

resurselor, dublată de creşterea răspunderii publice;

c)creareade organisme de conducere participativă prin implicarea unor

reprezentanţi ai autorităţilor locale, agenţi economici, părinţi etc.
 SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Democratizarea sistemelor de învăţământ:

Îmbunătăţirea accesului la educaţie ţine seama că indivizii sunt diferiţi şi au

nevoie de o educaţie pe măsură, care să le permită cultivarea aptitudinilor,
intereselor şi împlinirea aspiraţiilor personale.

În locul egalizării forţate a oamenilor se promovează ideea egalităţii şanselor de

instruire.

Şanse egale de instruire nu înseamnă o educaţie identică pentru toţi indivizii,

care astfel ar fi constrânşi să se dezvolte toţi după acelaşi tipar.

Educaţia trebuie să fie diferenţiată şi specializată, în funcţie de fondul unic de

aptitudini şi de interese al fiecărei persoane, corelat inteligent cu nevoile de
cadre calificate reclamate de societate.

În locul unui învăţământ axat pe nevoile limitate ale unei profesii, educaţia
democratică presupune un învăţământ care să contribuie la desăvârşirea
culturală şi morală a individului, să-i educe capacitatea de participare în spirit
critic la ameliorarea societăţii.