ERUPȚIA DENTARA

Elaborat : Fulga Ludmila

Grupa : S 2010
 ERUPŢIA DENTARĂ
- Erupţia dentară este un proces fiziologic, îndelungat, complex, dictat genetic
care aparţine odontogenezei şi care este strâns corelat cu creşterea şi dezvoltarea
restului structurilor craniofaciale.

- Prin erupţie dentară se înţelege: totalitatea mişcărilor efectuate de viitorul dinte

din poziţia sa de formare intraosoasă (din grosimea oaselor maxilare) până
ajunge în planul de ocluzie devenind dinte funcţional.

- Dezvoltarea, erupţia şi emergenţa dentară urmează tipare similare la toţi dinţii

dar care se produc cu viteze şi cronologii diferite, specifice fiecărui dinte în
parte.
 Etapele eruptiei dentare sunt urmatoarele:

1. Etapa preeruptivă: este reprezentată de totalitatea mişcărilor

efectuate de germenele dentar, în grosimea oaselor maxilar, până
ajunge în poziţia intraosoasă din care se va angaja în mişcarea
eruptivă propriu-zisă.
2. Etapa eruptivă (prefuncţională): este reprezentată de totalitatea
mişcărilor efectuate de germenul dentar din poziţia obţinută în etapa
anterioară până ajunge în planul de ocluzie, devenind funcţional.

3. Etapa posteruptivă (funcţională): este reprezentată de mişcările

parcurse de dinte de când atinge planul de ocluzie, întră în funcţie şi
până când îşi încetează existenţa pe arcada.
 FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ CRONOLOGIA ERUPŢIEI DINŢILOR TEMPORARI

In procesul erupţiei pot exista variaţii in sensul: întârzierii sau accelerării erupţiei faţă de vârsta medie normală a
erupţiei si sunt produse de factori fiziologici si factori patologici.

 Greutatea la naștere influențează momentul erupției primilor dinți, astfel la

copiii cu o greutate mai mare la naștere, se observă erupția precoce a
incisivilor, la 3-5 luni, mai rar este influențată erupția molarilor;

 Apartenența de sex: primii dinți erup mai devreme la băieți, în timp ce pentru
secvențele ulterioare fetele prezintă un avans limitat, corelat și cu creșterea mai
rapidă în greutate;

 Vârsta mamei și numărul de dinți: cu cât mama este mai tănără la nașterea
primului copil, cu atât erupția are loc mai devreme, cu cât e mai mare numărul
de nașteri cu atât mai târziu erupe primul dinte la copil;

 Momentul nașterii: nașterile premature sunt însoțite de întârzieri în erupția

primilor dinți, dar ritmul se compesează spre vârsta de 2-2,5 ani
Variațiile patologice ale erupției dinților temporari sunt condiționate de factrori etiologici
excepționali, dintre care enumerăm:

• rahitismul, luesul congenital și rubeola prenatală sunt însoțite de întârzieri

mari în erupția dentară;

• unele anomalii cromozomiale, în special sindromul Down și osteopetroza, la

care întârzierea erupției dentare este însoțită și de o secvență neobișnuită,
respectiv primul molar temporar poate erupe înaintea incisivului central;

• febra eruptivă poate exercita o influență limitată, respectiv numai asupra

grupelor dentare în curs de erupție, cărora le accelerează erupția. Momentul
nașterii: nașterile premature sunt însoțite de întârzieri în erupția primilor dinți,
dar ritmul se compesează spre vârsta de 2-2,5 ani.
 Variațiile normale ale erupției dinților permanenți

Variațiile individuale ale erupției dinților permanenți sunt mult mai mari
decât ale celor temporari, iar variațiile de 1-2 ani sunt considerate
normale. Întârzierile erupției sunt mult mai frecvente ca accelerările
acesteia.
Factorii fiziologici care pot influența erupția dinților permanenți sunt:
 Sexul: dinții permanenți erup mai devreme la fete decât la băieți,
aproximativ cu 3-5 luni;
 Diferențele rasiale: la copiii africani erupția este mai precoce față
de copiii europeni, iar copiii indieni au erupții mai întârziate, fașă
de cei europeni, dar numai pentru primele grupe dentare apărute
 Efectul climei: la persoanele care trăiesc în zona tropicală erupția dentară este
mai accelerată decît la cei din zona cu climă temperată;

 Factorii socio-economici: astfel copiii din familii cu statut economic bun

dinții erup mai devreme fașă de cei din zonele cu condițiieconomice precare;

 Efectul urbanizării: la copii din mediul urban erupția este mai accelerată decât
la cei din mediul rural.

 Deficiențele nutritive determină întârzierea erupției dinților

permamenți.
Variațiile patologce ale erupției dinților permanenți

Modificările ce depășesc variațiile normale ale erupției dentare sunt dependente de factorii
generale și locali.

Factorii generali implicați sunt:

• Activitatea glandelor endocrine: hipersecreția hormonului de creștere din lobul anterior al

hipofizei și hiperactivitatea tiroidei produc accelerări în erupția dentară, în timp ce deficitul
acetor glande determină întârzieri remarcabile în desfăsurarea ei.

• Bolile genetice: Sindromul Down, sindromul Turner, nanismul acondroplazic , osteopetroza,

Incontinenția Pigmenti, disostoza cleidocraniană întârzie erupția dinților permanenți și totodat
pertubează secvența erupției acestora.

• Deficiențele nutriționale și metabolice, în mod specail rahitismul, pot să întârzie erupția

dentară.
 Factorii locali exercită o influență limitată, localizată numai la unele
sectoare ale arcadelor dentare, dintre care enumerăm:

• Angioamele feței datorită creșterii fluxului sanguin ce atrage după sine o accelerare a erupției
dinților în zonele interesate;

• Complicațiile gangrenei dinților temporari determină odată cu pierderea precoce a acestora și

erupția precoce a succesorilor, iar mecanismul încriminat este congestia din procesul de
osteită;

• Traumatismele dento-alveolare urmate de anchiloza dento-alveolară pot să întârzie erupția

dinților succesori;

• Obstacolele locale reprezentate de deplasarea dinților vecini cu limitarea spațiului de erupție,

formarea unui capac fibros prin pierderea foarte timpurie a dintelui temporar.

• O erupție lentă poate fi determinată și de limitarea dezvoltării procesului

alveolar însoțită de reducerea creșterii rădăcinii
 SECVENȚA ȘI CRONOLOGIA ERUPȚIEI DENTARE

Dinamica erupției dinților temporari

Primii dinți temporari apar (erup) în cavitatea orală la vârsta de 6 luni, iar ultimii la vârsta de
2,5 ani (30 luni), la fiecare 6 luni erupțnd câte un grup dentar.

Schema clasică de erupție a dinților temporari este următoarea:

I II IV III V
I II IV III V

30
6 12 18 24

Rezultă 2 reguli, fiecare cu căte o excepție:

1. dinții inferiori erup înaintea celor superiori, cu excepția incisivilor laterali

2. erupția are loc în ordinea numerică, cu excepția caninilor care erup după primii molari
Debutul erupției dinților temporari după vârsta de un an de zile nu poate fi considerată întârziată,
ci mai degrabă o situație la limita superioară a fiziologicului. Pentru primii născuți ai unor mame
tinere, primul dinte poate erupe în jurul vârstei de 1 an de zile, iar pentru ultimii născuți , abea în
jurul vârstei de 16 luni, situație care la fel este considerată una fiziologică.

Totuși școala anglo-saxonă folosesc în prezent schema de erupție a lui Logan:

Dintele Vârsta (luni)

Centralul inferior 7
Centralul superior 10
Lateralul superior 12
Lateralul inferior 13
Molarul I inferior/superior 16
Caninul inferior/superior 20

Molarul II inferior/superior 30
 ERUPȚIA DENTARĂ
Erupția
Dinte (ani)

primul molar inferior 6-7

primul molar superior 6-7

incisivul central inferior 6-7

incisivul central superior 7-8

Ordinea erupției dinților permanenți
incisivul lateral superior 8-9

incisivul lateral inferior 8-9

6 1 2 4 5 3 7 8
caninul inferior 9-10

primul premolar superior 10-11

6 1 2 3 4 5 7 8
primul premolar inferior 10-12
premolarul secund
10-12
superior
premolarul secund inferior 11-12

caninul superior 11-12

molarul secund inferior 11-13

molarul secund superior 12-13

molarul de minte inferior 17-21

molarul de minte superior 17-21

Regulele erupției dinților permanenți:

- primul dinte permanent erupt este molarul unu inferior;

- după erupția primului molar, dinții inferiori erup în ordinea lor numerică;
- caninii superiori erup după premolari, fapt ce explică frecvența mare a ectopiilorde canini
superiori, spațiul acestora pe arcadă la momentul erupției fiind ocupat de parțial sau total ocupat
de premolari;
- molarul doi va prelungi distal arcada dentară permanentă, care își va găsi lungimea definitivă
după eruperea molarului trei.

REȚINEM!

Cu excepția molarilor primi permanenți, a căror mineralizare debutează la naștere, toți ceilalți
dinți permanenți încep calcificarea după naștere.
 Erupția precoce a dinților permanenți se întâlnește rar.
Cauze:

1. Dezvoltarea somatică în exces, ca urmare a hipersecreției unor hormoni

(somatotrop, androgen)

2. Tulburări endocrine
(hipergonadism, pubertate precoce, hipertiroidism juvenil, diabet insulinorezistent)

3. Sindroamele febrile

4. Angioame faciale

5. Infecții periapicale
Erupția întârziată a dinților permanenți
Factori generali:

1. Eriditatea
2. Carențele alimentare
3. Endocrinopatiile

Factorii locali:

1. Rezorbție radiculară tardivă a dinților temporary

Diagnosticul de erupție întârziată a dinților permanenți trebuie evaluat la

molarii permanenți, care nu sunt influențați de procesul de rezorbție a
dinților temporari.
 DINȚII NATALI ȘI NEONATALI

Dinții natali” - cunoscuți și sub denumirea de dinți congenitali, dinți

fetali, dinți prematuri, sunt dinții prezenți sau erupți în cavitatea orală la
naștere.

”Dinții neonatali” erup în prima lună de viață.

Incidența: 1:2000 la 1:3500 născuți vii.

Etiologia - necunoscută, dar mai multe afecțiuni cum ar fi infecțiile,

traumele, toxinele, hipovitaminozele, stările febrile, stimularea
hormonală, malnutriția și expunerea maternă la mediul înconjurător
nefavorabil, au fost implicate ca factori cauzali.
Dinții natali sunt mai frecvent incisivii centrali inferiori (85%), iar această predilecție
puternică se datorează faptului că,acești dinți sunt în concordanță cu ordinea normală
a erupției dintilor primari, urmati de caninii și molarii mandibulari (3%), caninii și molarii
superiori (1%) și incisivii maxilari (1%)

Conceptul actual: acești dinți sunt atribuiți unei poziții superficiale a germenului
dentar în curs de dezvoltare, ceea ce favorizează eruperea precoce a lor.

Morfologia dinților natali: mai frecvent sunt de dimensiuni mai mici, comparativ cu dinții
primari, forma deseori esteconică, culoarea gălbuie, smalț și dentină hipoplazică și
rădăcini mici sau chiar absente. Sunt descrise cazurile când dintii natali sunt de forma,
dimensiune, culoare obișnuită.
Termenul de dinți natali și neonatali reprezintă pur și simplu momentul
erupției și nu caracteristicile anatomice,morfologice și structurale ale
acestor dinți.
Spouge și Feasby au clasificat acești dinți pe baza caracteristicilor clinice:

1. Dinți „maturi”, care sunt aproape complet dezvoltați, cu un prognostic moderat bun;

2. Dinți „imaturi”, care sunt formați incomplet cu un prognostic nefavorabil.

Clasificarea Hebling

1. coroană în formă de cochilie slab fixată de alveolă prin țesut gingival și absența unei
rădăcini;

2. Coroană solidă slab fixată de alveolă de țesutul gingival și rădăcină mică sau deloc;

3. Erupția marginii incizale a coroanei prin țesutul gingival;

4. Edem al țesutului gingival cu un dinte neerupt, dar

Tratament

Se recomandă insistent ca dinții natali și neonatali să fie păstrați, dacă este posibil, și să fie îndepărtați
numai dacă sunt supranumerari sau extrem de mobili, pentru a preveni riscul de aspirație a lor.

Conservarea acestor dinți ai dentiției normale este imperativă, deoarece pierderea prematură a unui dinte
primar poate cauza pierderea spațiului și colapsul arcului mandibular în curs de dezvoltare, ducând la
malocluzia dentiției permanente.

• Dinte numerar, fără simptome clinice, nu este mobil, sau are mobilitate de gradul 1- Păstrarea

• Dinte numerar, mobilitate de gradul 0-1, lacerația mucoasei orale sau a sânului mamei - păstrarea cu
confecționarea capelor de înveliș

• Dinte supranumerar, mobilitate de gradul 2-3, lacerația mucoasei orale sau a sânului mamei - Extracția
Dacă se recurge la extracție, se va realiza numai peste 10 zile de la naștere, din cauza riscului sporit
de hemoragie la noi-născuți.
 REZORBȚIA RADICULARĂ
• Rezorbția radiculară este un procez fiziologic de ”dizolvare”a rădăcinilor dinților
temporari care are loc paralel cu formarea foliculelor dinților permanenți.
Procesuldebutează de la rădăcina care aderă la foliculul dintelui permanent.

• Foliculii dinților permanenți sunt localizați lângă suprafața linguală sau palatinală a
rădăcinilor incisivilor temporari. De aceea rezorbția rădăcinilor dinților uniradiculari
începe de la suprafața linguală a rădăcinii.

• Foliculii premolarilor sunt localizați între rădăcinile dinților temporari. Rezorbția

rădăcinilor dinților pluriradiculari începe de la suprafața internă a rădăcinilor.
Variantele de rezorbție radiculară a dinților pluriradiculari
temporari:

1. Rezorbție uniformă a tutror rădăcinilor

2. Rezorbție neuniformă mai pronunțată în regiunea unei rădăcini

3. În regiunea bifurcației radiculare (mai frecvent la copii cu fața

îngustă).
Teoriile rezorbției radiculare se bazează pe următorii factori:

1. Genetici
2. Endocrini
3. Locali – prin influența mugurelui dintelui permanent asupra osteoclaștilor
4. De îmbătrânire a dintelui temporar, caracterizat prin reducerea fenomenelor reparatorii din
os și ciment, iar procesul este influențat de interacțiunea factorilor sistemici și cei locali.

Întârzieri în termenii de rezorbție radiculară sunt în caz de lipsă a foliculului dintelui

permanent, rahitism, rubeolă prenatală și unele boli genetice.

Rizaliza radiculară este un proces fiziologic bazat pe fenomenul de rezorbție- apoziție, care se
desfășoară alternativ de osteoclaști și osteoblaști. Fenomenul se desfășoară ritmic cu alternanța
fazelor de rezorbție și apoziție.
Termenii debutului rezorbției rădăcinilor dinților temporary

Dintele Termenul (ani)

Incisivul central 4

Incisivul lateral 5

Caninul 8

Primul molar 6

Molarul secund 7
În afară de rezorbția fiziologică mai este și rezorbția patologică – când se atestă procese
inflamatorii în regiunea periradiculară sau în unele procese tumorale. Pentru rezorbția patologică
nu este tipică formarea țesutului osos în regiunea rizalizei, spre deosebire de cea fiziologică.
Multumesc pentru atentie.