CURS NR.

2
NOȚIUNI DE IMUNOLOGIE
DEFINITIA IMUNITĂȚII SI CLASIFICAREA STĂRILOR DE IMUNITATE
IMUNITATEA NATURALĂ
BARIERELE EXTERNE, BARIERELE INTERNE, FACTORI UMORALI
FACTORI CELULARI
MECANISMELE FIZIOPATOLOGICE ALE IMUNITĂȚII NATURALE

IMUNITATEA DOBÂNDITĂ ACTIV SI PASIV:

VACCINAREA, SERUMIZAREA
IMUNITATEA MATERNALĂ
SISTEMUL IMUNITAR
organ difuz, celular şi molecular, alcătuit dintr-un
număr mare de limfocite (aprox. 2 x 1012) şi
molecule de anticorpi.

asigură integritatea organismelor individuale faţă de

agresiunea diferiţilor agenţi patogeni sau de
pătrunderea unor substanţe nedorite, menţinându-le
individualitatea şi homeostazia
alcătuit din ansamblul celulelor şi moleculelor, ale
căror acţiune şi interacţiune permit organismului
să discearnă, în mod specific, cu promptitudine şi
sensibilitate, substanţele proprii (self) de cele
străine (nonself).
 DEFINIŢIA IMUNITĂŢII ŞI CLASIFICAREA
STĂRILOR DE IMUNITATE

Imunitatea - stare de rezistenţă, graţie căreia,

organismul sănătos se află protejat parţial sau
total contra acţiunii patogene a microorgansimelor
şi a toxinelor.
ansamblul de factori umorali şi celulari
care protejează organismul contra acţiunii
infecţioase sau toxice a microorganismelor
patogene.
 CLASIFICAREA IMUNITĂŢII

1. După natura imunităţii :

Imunitate naturală sau esenţială:
absolută
relativă
Imunitate dobândită :
natural în timpul vieţii prin îmbolnăvire
provocată experimental prin vaccinare
(activă) sau serumizare (pasivă);
2. După specificitatea imunităţii:

Imunitate specifică faţă de un Atg:

Imunitatea anticărbunoasă,
Imunitatea antirabică

Imunitatea paraspecifică faţă de un Atg înrudit:

virusul fibromului lui SHOPE pentru
Myxomatoză
 virusul herpetic de curcă pentru boala lui
MAREK).
IMUNITATEA NATURALĂ SAU ESENŢIALĂ

Rezistenţa înnăscută determinată de structura

morfofiziologică a speciei
Proprietatea organismului de a fi refractar la
diferiţi agenţi patogeni
Este nespecifică (se manifestă chiar şi atunci
când organismul nu a venit în prealabil în contact
cu antigenul)
Este la originea rezistenţei faţă de majoritatea
microorganismelor anodine cu care organismul
este în contact, permiţând în acelaşi timp şi lupta
contra agenţilor patogeni foarte agresivi.
Imunitatea naturală absolută
rezistenţa ce acţionează în orice condiţii şi
se pune în funcţie, în boli unice, viroze şi
protozoze

 Imunitatea naturală relativă

apare în multe boli bacteriene şi poate fi
învinsă prin diferite artificii:
PASTEUR reproduce cărbunele la găină
CHARRIU şi ROGER, reproduce cărbunele la
şobolanii surmenaţi
broasca devine sensibilă la M. tuberculosis la
38°C.
 Principalele caracteristici ale imunităţii
naturale:

• are un caracter de specie, cuprinzând toţi indivizii

unei specii;
• reprezintă un fenomen general, apărând la cele mai
simple vieţuitoare (bacterii, protozoare) până la
organismele superioare (plante şi animale);
• apare pe o anumită treaptă de evoluţie filogenetică a
speciei;
• are un caracter genetic stabil şi transmisibil ereditar;
• efectorii imunităţii naturale sunt structuri şi funcţii
normale a organismului, a căror acţiune este
nespecifică şi nediferenţiată indiferent de natura
selfului;
• în determinismul imunităţii naturale nu sunt implicate
mecanismele de memorie imunologică;
 FACTORII IMPLICAŢI ÎN
IMUNITATEA NATURALĂ

• Realizarea unei infecţii - trecerea

barierelor anatomice

• Boala - rezultatul multiplicării agentului

etiologic în organism, fără a fi distrus
de factorii umorali, celulari ai acestuia.
 CLASIFICARE

1. După localizarea în organism:

• Interni
• Externi

2. După felul în care participă la

determinismul stării de imunitate:
• Factori predominant pasivi
• Factori predominant activi
3. După nivelul de organizare biologică sau
biochimică:

• Factori umorali - compuşi chimici

prezenţi în umori

• Factori celulari - diferite celule din

organele şi ţesuturile care acţionează
prin însăşi activarea lor biologică
4. După complexitatea structurii sau
funcţiei constituiente a factorului de
rezistenţă:

• Factori cu un grad redus de complexitate

• Factori complecşi:

• Caracteristici constituţionale
• Constante morfologice
• Constante fiziologice:
» Structura genetică
» Presiunea sanguină,
» Temperatura normală, etc.
• 5. După natura factorului în raport cu normalul şi
patologicul (hipertermia, inflamaţia, producţia de
interferoni).

• Interferonii acţionează după ce "non-selful" a

reuşit să se instaleze în organism şi pot avea
două tipuri de consecinţe:

» Salutar - "non-selful" este făcut

inofensiv

» Nociv - menţinerea non-selfului duce la o

amplificare a procesului patologic
agravând evoluţia bolii.
 BARIERELE NATURALE

• 1. Pielea şi mucoasele se opun pătrunderii

germenilor patogeni în organism prin:

• A) Protecţia mecanică şi funcţională :

» integritatea morfofuncţională (cu
excepţia virusurilor, leptospirelor,
brucelelor, ankilostomelor)

» capcane anatomice

» mobilitatea ciliară
• 2. b) Protecţia chimică:

• Reacţia acidă a secreţiilor:

• acidul undecilenic la piele
• acidul clorhidric la mucoasa gastrică
• acidul lactic la mucoasa vaginală

• Prezenţa în conţinutul lor a unor substanţe cu

rol bactericid :
• Lizozimul
• Mucoproteinele
• Altele
 Bariere fizice

Pielea Mucoasa
http://health.allrefer.com/pictures- image from
http://www.health.allrefer.com/health/mucosa-info.htm
images/skin-layers.html
 Prima linie de apărare – celulele epiteliale
•Barieră mecanică, permeabilă selectiv
între interior şi exterior
•Produce substanţe naturale cu rol de
antibiotice –peptide cationice
antibacteriene- defensine şi cahelicidine
•Poate prezenta cili
exterior •Se reînnoeşte rapid
•Produce citokine - proteine care
alterează comportamentul altor celule
•Produce chemokine - proteine care
interior atrag alte celule
•Poate produce mucine
Rolul primar este de a bloca intrarea
microorganismelor •Transportă anticorpii din interior la
exterior
 Lizozimul :
• enzimă mucolitică
• produce liza bacteriilor Gram (+)
• acţiunea la nivelul mucoaselor este
potenţată de IgA secretorie.

Mucoproteinele:
• mai active contra diferiţilor viruşi
• 2. Antagonismul microbian între flora normală autohtonă
şi cea patogenă alohtonă - efectul de barieră:
• competiţie pentru elementele nutritive esenţiale;
• secreţia unor substanţe bactericide;

• la nivelul intestinului se găsesc bacterii saprofite care

secretă substanţe cu rol bactericid.

• Escherichia coli secretă colicine care se inseră la nivelul

membranei bacteriei patogene şi modifică potenţialul
energetic , determinând moartea acesteia;

• Bacteriile saprofite de la nivelul epiteliului vaginal

metabolizează glicogenul (produs de celulele epiteliale
vaginale) şi îl transformă în acid lactic. Acidul lactic scade
pH-ul vaginal creându-se un mediu nefavorabil dezvoltării
bacteriilor patogene.
 3. Spaţiul extracelular (gelul de MPZ bogat în
acidul hialuronic) se opune prin vâscozitatea sa la
mobilitatea bacteriilor cu excepţia celor producătoare
de hialuronidază.

4. Tensiunea locală de oxigen:

Nivelul ridicat în ţesuturi permite dezvoltarea
bacteriilor aerobe
Diminuarea oxigenului din ţesuturi atrage după
sine germinarea sporilor de germeni anaerobi
(Clostridium) după intervenţii chirurgicale.
 FACTORII UMORALI

1. Complementul (alexina)
2. Lizozimul
3. Interferonii
4. Polipeptidele bazice
5. Opsoninele nespecifice
6. Beta – lizinele
7. Proteinele C reactive
8. Anticorpii naturali diverşi
 Componentele sistemului imun

Nonspecifice Specifice

Umoral Celular Umoral Celular

complement,
macrofage, LT; alţi efectori
interferon, anticorpi
neutrofile celulari
TNF etc.
 FACTORII CELULARI AI IMUNITĂŢII
NATURALE

• Celulele din:
• Sistemul fagocitar mononuclear şi
polimorfonuclear:
» polimorfonucleare neutrofile
» microfage (monocite)
» macrofagele mobile şi fixe care se găsesc
răspândite în toate organele şi ţesuturile
• Celulele NK.
 GRANULOCITE

Bazofil

Eozinofil
 MONOCITE

Monocit

Celulă dendritică Macrofag

 MODIFICAREA IMUNITĂŢII NATURALE

Homeostazia este asigurată prin mecanisme

complexe fiziologice, fiziopatologice şi de factorii
constituţionali şi genetici.

• Temperatura normală
• Circulaţia sanguină
• Circulaţia limfatică
• Presiunea sanguină

» contribuie la activitatea normală a imunităţii umorale şi

celulare nespecifice.
 Hipertermia sau reacţia febrilă

• rol benefic în apărarea nespecifică naturală:

• activarea circulaţiei periferice şi centrale
• creşterea catabolismului celular
• creşterea oxido-reducerilor celulare în urma unor activităţi
intense a hormonilor tiroidieni şi steroizi.
• mobilizarea celulelor implicate în procesul de fagocitoză
• activarea factorilor serici ai reactivităţii nespecifice (lizozimul,
complementul, interferonii, etc).
• acţiune directă asupra unor virusuri "reci" care nu
suportă temperaturi mai mari de 38,5°C.
• principalele substanţe piretogene: (lipopolizaharidele
bacteriene, amidele, endotoxinele, interleukina 1. etc)
acţionează asupra centrului de termoreglare din
hipotalamus ducând la hipertermie.
 temperatura scăzută
diminuarea circulaţiei sanguine
diminuarea circulaţiei limfatice

scăderea indicelui lipsa de oxigenare şi

opsono-citofagic nutriţia ţesutului
(a fagocitozei)
 Reacţia inflamatorie

• Reacţie locală a organsimului faţă de invazia

microorganismelor în ţesuturi

• Procesul inflamator local se caracterizează

prin:
• congestie (rubor),
• edem (tumor),
• căldură (calor),
• durere (dolor)
• tulburări funcţionale (funcţiolesa).
 Inflamaţia

Cytokinele - tumour necrosis factor a (TNFa) şi

interleukina 1 (IL-1) modifică morfologia, proprietăţile
adezive şi permeabilitatea celulelor endoteliale

Celulele endoteliale post capilare

sunt impermeabile pentru celule şi
plasmă
Inflamaţia
Calor –tumor – rubor – dolor – functio lesa
 Inflammation

Heat - Swelling - Redness - Pain - Loss of Function

Inflamaţia
RUBOR-TUMOR-DOLOR-CALOR-FUNCTIOLESA
• Microorgansimele pătrunse într-un
ţesut, produc la poarta de intrare o
alterare iniţială atât prin prezenţa lor
fizică cât şi prin produsele lor
metabolice (încetinirea circulaţiei,
vasodilataţiei, creşterea permeabilităţii
vasculare, diapedeza leucocitelor etc)
• Factorii care modifică imunitatea naturală
nespecifică :

• a) factorii diminuanţi: neintegritatea barierelor

anatomice, anestezicile, iradiaţiile, imunodepresoarele
şi unele boli ca: diabetul, obezitatea, etilismul cronic,
etc.

• b) factorii favorizanţi: endotoxinele bacteriene,

micobacteriile (M. avium, M. kansasii), BCG,
Corynebacterium parvum, poliadjuvantul din
peptidoglicani şi adjuvantul complet Freund.
 IMUNITATEA DOBÂNDITĂ
(INDUCTIBILĂ)

starea de rezistenţă a organismului

faţă de factorii "non-self"
antigenici, realizată prin structuri şi
funcţii de neoformaţie cu un înalt
grad de specificitate pentru
antigen.
CARACTERISTICI

 caracter individual - unii indivizi dintr-o specie;

 prima treaptă filogenetică pe care apare este reprezentată de vertebrate;
 momentul apariţiei este dependent de pătrunderea în organism a Atg.

 caracter netransmisibil ereditar

 numai în unele cazuri se poate transmite vertical de la mamă la făt;

 efectorii imunităţii dobândite - structuri şi funcţii de neoformaţie

de natură:
 umorală (Atc. sau imunoglobuline)
 celulară (limfocitele sensibilizate specific şi alte tipuri de celule);

 acţiunea efectorilor este specifică şi diferenţiată în funcţie de

Atg;

 în determinismul imunităţii dobândite sunt implicate mecanisme cu

memorie.
CLASIFICAREA IMUNITĂŢII DOBÂNDITE

1. După prezenţa antigenului şi participarea

organismului la elaborarea efectorilor imuni:
 imunitate activă - antigenul pătrunde în organism:
 natural - infecţie naturală
 artificial - vaccinare;
 imunitatea activă se instalează în 6 - 10 zile,
 poate dura de la câteva săptămâni, luni, ani şi chiar toată viaţa.

 imunitatea pasivă - transfer de la un organism

donator cu o stare de imunitate activă:
 natural:
o transferul efectorilor umorali de la mamă la făt
o transplacentar la speciile cu placentă hemocorială
o colostral, la speciile cu alte tipuri de placentă nepermeabilă
 artificial:
o serumizare
o transfer de celule.
 se instalează chiar în momentul transferului efectorilor imuni
 este de scurtă durată de la câteva zile la două - trei săptămâni.
2. După tipul predominant de efectori imuni:

imunitatea de tip umoral - anticorpii

(imunoglobulinele) au capacitatea de a anihila efectul
nociv al antigenului

imunitatea de tip celular - efectori celulari

Cele două categorii de efectori imuni coexistă şi

acţionează cooperant în realizarea stării de imunitate.
3. După persistenţa antigenului viu ca factor
condiţionant al stării de imunitate:

imunitate sterilă - starea de imunitate nu este

dependentă de persistenţa antigenului viu în organsim;

imunitatea nesterilă - premuniţie sau stare

premunitivă - implică necesitatea prezenţei antigenului
viu în organsim.