TEORIA COMPETIȚIEI

• ISTORIA COMPETIȚIEI SPORTIVE

• Competiția este un fenomen caracteristic ființei umane, născut din
dorința naturala de întrecere. Omul în ontogeneză este caracterizat de
apetiția, încă din primele momente de conștientă, a dorinței de
întrecere cu sine si cu alții, dorința care ajunge sa-i caracterizeze
întreaga viată psihica si sociala.
• Întrecerea este fenomenul care sta la baza întregii ierarhizări sociale
producând individului in caz de reușită satisfacții din cele mai
profunde sau in caz de nereușită stări sufletești de dezamăgire, furie.
• Totodată ii provoacă si dorința de a reveni, de revanșa si implicit de
perfecționare prin munca pentru un viitor succes. In acest caz
consideram ca dictonul domnului Pierre de Coubertin este edificator :
• “ Ai învins – continuă, ai pierdut – continuă!”, valabil nu numai în
activitatea sportiva ci și in celelalte sfere ale activității sociale.
• Societatea care pune la baza ei întrecerea, competiția organizată, de
evidențiere a valorilor, este o societate performanta. Considerăm că în
acest sens activitatea sportiva a fost si este singura activitate sociala
care valorifica in mod sistematic si continuu, pentru diferite vârste,
dorința de întrecere.
• Proiectarea, organizarea, desfășurarea si analiza competițiilor
sportive, constituie în această etapă de dezvoltare istorică, un sistem
de cunoștințe ce ne îndreptățesc să putem vorbi de o adevărată teorie
a competiției.
• Competiția sau, mai corect spus, competiția prin exercițiile fizice, a
fost prezentă în primele etape ale dezvoltării omenirii începând cu
confruntările războinice, apoi de dans, lupta și întreceri pe baza
deprinderilor naturale, ajungând până azi sub forma jocurilor
consacrate și recunoscute social istoric.
• Istoricii au analizat evoluția jocurilor fizice, au evidențiat caracteristicile
lor, au vorbit de competiție, atât ca generic, cât și ca forme de
organizare, dar încă nu se poate spune ca din acestea ar rezulta o teorie
a competiției. În acest context apar ca firești întrebările :

Este necesară o teorie a competiției ?

Competiția nu este o continuare firească a antrenamentului ?
Acesta din urmă poate fi conceput fără competiție ?
• Întrebările apar ca justificate, însă consideram că mai numeroase și
obiective sunt considerentele care determină răspunsuri pozitive
privind o astfel de teorie:

Nivelul de dezvoltare a sportului pe plan internațional și diferențiat la

nivel național, concretizat în câteva trăsături esențiale
Creșterea numărului de participanți,
Eforturile societăților pentru dezvoltare,
Selecția timpurie,
Prelungirea vârstei de practicare până la bătrânețe,
Organizarea a numeroase competiții și mai ales creșterea numărului
acestora);
• Acumularea unui sistem de noțiuni, date și fapte care fac necesară
prelucrarea, ordonarea și sinteza lor pe baze științifice în interesul
optimizării conținutului competițiilor și organizării lor;
• Nivelul foarte ridicat al performantelor sportive implică o pregătire
speciala a sportivilor pentru participarea in competiții ( modul de
abordare si desfășurarea concursului ) si organizarea acestora.
• In acest scop pregătirea psihologica pentru concurs ( ramura a
psihologiei deja constituita ) si întregul management competițional, la
care se adaugă celelalte componente ale antrenamentului, sunt
considerente ce nu pot fi contestate;
• Interpretarea competițiilor sportive ca fenomene culturale autentice,
generatoare de valori de un anumit tip;
• Competiția sportivă factor economic ce angajează programare,
finanțare si implicit profit.
• Consideram că cele prezentate, la care se pot adăuga si alți factori, fac
necesara o teorie a competiției sportive, care să completeze celelalte
faze ale sportului, prelucrate științific și puse la dispoziția specialiștilor
ca surse de inspirație în procesul general de dirijare a fenomenului
sportiv.
• Este necesar a se formula puncte de vedere care sa fundamenteze
social istoric, logic si politic ( in sens de concepție integratoare ), deci
științific, o teorie a competiției.
• Aceste aspecte îi determină pe unii autori să vorbească de o filosofie a
competiției care să cuprindă:
Analiza istorică a competiției și dinamica rezultatelor,
Funcțiile competițiilor,
Definirea competiției și
Conținutul acesteia.
• În plan științific competiția a fost larg analizată ( și intens
mediatizată ) prin aplicarea metodei modelării de tip
cibernetic, considerată la un moment dat cheia de rezolvare
a tuturor problemelor și mai ales ale antrenamentului.
• Datele acumulate sunt edificatoare în ceea ce privește
selecția sportivilor, proiectarea pe termene diferite și
reglarea eficientă a activității.
• Absolutizarea acestei interpretări prin aplicarea la toate
aspectele ce privesc performanta, antrenamentul si
concursul, constituie o greșeală, deoarece întregul fenomen
nu poate fi redus la o metodă.
• Ea reprezintă o formă de abordare ce trebuie completată cu alte
metode, în cadrul unui proces științific de mare anvergură.
• Pașii impuși de modelare:
Circumscrierea fenomenului competițional viitor,
Precizarea trăsăturilor esențiale - principale,
Elaborarea modelului,
Experimentarea modelului, etc.)
• constituie puncte de sprijin absolut obligatorii în orice proces de
pregătire, singurii care pot asigura ordinea în gândirea specialiștilor,
dar pe lângă aceștia sunt numeroase alte elemente strategice,
concrete, care completează strategia participării în competiții.
• Teoria competiției trebuie să se constituie, să cuprindă toate
elementele, cunoștințele cu caracter teoretic și practic referitoare la
proiectarea – programarea (pregătirea) desfășurarea și analiza
competițiilor.
• Ca urmare este necesar a se defini, în primul rând, noțiunea de
competiție ( ce înțelegem prin aceasta ? ) și apoi alți termeni derivați
si complementari pentru o bună înțelegere a teoriei:
Competiția ( în sens larg ) reprezintă o sinteză a diferitelor forme de
organizare specifice unei activități, care scoate în evidență, pe baza
unor reguli, rezultatele obținute și ierarhizarea acestora.
Competiția sportivă este o formă de organizare a întrecerii între
sportivii de diferite categorii, ce are ca obiectiv principal compararea
performanțelor (rezultatelor) conform unor reguli precise și unor
normative stabilite anterior.
• Față de cele prezentate pana acum, rezultate din definirea și analiza
competițiilor, putem extrage câteva din caracteristicile acestora:

Competițiile sunt forme de organizare stimulative pentru sportivi,

încununându-le întreaga activitate de pregătire. Ele sunt puncte
nodale ale întregului proces de antrenament, programat pe termen
lung.
Competițiile constituie mijloace de dezvoltare integrală a capacitații
de performanță a sportivilor. În competiție se manifestă toate
componentele antrenamentului sportiv, făcând posibilă comparația cu
diferiți adversari și verificarea îndeplinirii obiectivelor stabilite
anterior.
Competițiile fac posibil schimbul de informații în numeroase direcții:
 Antrenor,
 Sportivi,
 Adversari,
 Public,
 Media etc.
motiv pentru care ele pot fi considerate adevărați factori de reglare și
dezvoltare socială.
Competițiile se constituie ca părți componente ale vieții social-
culturale prin numeroasele valori pe care le generează și le afirmă.
Competițiile la care participă sportivii de cel mai înalt nivel se
constituie ca factori economici, de profit, pentru o largă categorie de
profesii ( organizatori, patroni, sportivi, antrenori etc. ).
• Competițiile sportive sunt diferențiate de la o ramura de sport la
alta, pe baza unor reguli de desfășurare specifice, care stabilesc
relațiile dintre participanți, vârstele si nivelele de pregătire.
• Criteriile de evaluare a performanțelor fac posibilă compararea cu
obiectivele stabilite, verificarea mijloacelor și metodelor folosite,
demonstrând astfel că performanța constituie esența întregului
complex numit sport.
 Relațiile dintre obiective-mijloace-performanță
trebuie înțelese ca făcând parte dintr-un sistem închegat care implică analiza globală a acestuia.

Forme de practicare Obiectiv general Mijloace de Rezultate-performante

a sportului pregătire
1. Sportul de mare Performante maxime (record) Metode consacrate si Victorii in fazele superioare
performanta(top sport) originale

2. Sportul de performanță Creșterea performantelor in Metode si mijloace Victorii, calificări sau menținere in diferite
cadrul categoriilor de clasificare consacrate combinate categorii
si originale

3. Sportul pentru toți Menținerea condiției fizice Metode singulare si Auto confirmarea posibilităților, participare in
mijloace specifice competiții, calificare, comunicare sociala
anumitor sporturi

4. Sportul adaptat Îmbunătățirea capacității de Metode si mijloace Victorii, calificări, comunicare sociala, tonus
performanta si a structurii diferențiate psihologic
corporale