Infectiile nosocomiale

Dr Rodica Birla
 Introducere
• Infecțiile contractate în spital reprezintă o complicație serioasă, o
problemă importantă de sănătate publică, destul de des întâlnită pe
întreg globul.
• Infecțiile nosocomiale (IN) sunt infecții dobândite în spitale și/sau în
alte servicii de asistență medicală, inclusiv clinici ambulatorii și centre
de îngrijire pe termen lung, cum ar fi casele de îngrijire medicală și
serviciile de recuperare medicală.
• IN nu sunt prezente în faza activă sau de incubație la momentul
internării.
• Infecțiile contractate în spital sau în alte unități de îngrijire a sănătății
de către personalul medical sau vizitatori pot, de asemenea, să fie
considerate infecții nosocomiale.
• Termenul „nosocomial“ vine de la cuvintele grecești: „nosus“ =“boală“
și „komeion“ = „a avea grija de“.
 Definitie
Conform definiției Centrului de Prevenire și
Control al Bolilor, aceste infecții se produc:
• după ≥ 48 de ore de la internare;
• până la 3 zile de la externare;
• până la 30 de zile după o intervenție
chirurgicală
• în servicii de îngrijire, când pacientul a fost
internat pentru alte scopuri decât infecția
respectivă.
• Infecțiile nosocomiale prezintă un impact deosebit
asupra calității vieții pacientului, în multe cazuri putând
evolua spre deces.
• Aceste infecții cresc considerabil costurile economice,
prin prelungirea spitalizării, creșterea perioadei de
incapacitate de muncă, utilizarea crescută a antibioticelor
și a altor metode de tratament, precum și necesitatea
unor teste suplimentare de diagnostic.
• In diferite țări au fost dezvoltate sisteme naționale de
supraveghere care și-au demonstrat deja eficiența prin
reducerea infecțiilor nosocomiale.
• Astfel de programe de supraveghere, prevenire și control
au fost deja puse în practică încă din anii 1950.
 Situația IN în lume
• Studii realizate în întreaga lume evidențiază faptul că infecțiile
nosocomiale reprezintă o cauză majoră de morbiditate și
mortalitate.
• Într-un studiu al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care a
cuprins 55 de spitale din 14 țări, aproximativ 8,7% din pacienții
internați au dezvoltat o infecție nosocomială.
• Cele mai frecvente IN sunt infecțiile plăgilor chirurgicale, infecțiile
tractului urinar, infecțiile căilor respiratorii inferioare și infecțiile de
la nivelul fluxului sanguin.
• Diverse studii au arătat că prevalența cea mai înaltă a IN este în
unitățile de terapie intensivă și în secțiile de chirurgie și ortopedie.
• Ratele cele mai crescute ale acestor infecții sunt evidențiate printre
pacienții cu susceptibilitate mare din cauza vârstei (copiii mici,
prematurii și vârstnicii), a bolilor cronice și/sau a tratamentelor
imunosupresoare.
 În SUA
• s-a estimat că 9,2 din fiecare 100 de pacienți contractează o infecție
nosocomială.
• Se raporteaza în spitalele din SUA o creștere cu 37% a ratei infecțiilor
nosocomiale în 1995 față de 1975, iar la începutul anilor 2000 rata
IN era de 5 până la 10 la 1.000 de pacienți pe zi.
• Un alt raport estima în 2002 un număr de 1,7 milioane de IN în SUA,
cu 99.000 de decese.
• un raport privind costurile estimative ale IN în 2009, variază de la 28
la 45 milioane de dolari.
• Între anii 2007 și 2012 s-a realizat în SUA un studiu la nivel național,
în unități pediatrice de terapie intensivă, studiu care a evidențiat
scăderea semnificativă a IN (în special infecții la nivelul fluxului
sanguin și pneumonia de ventilație), dar nu s-a observat nici o
modificare în ceea ce privește infecțiile urinare asociate cateterizării.
 În Europa
• Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor a
realizat cel mai larg studiu de moment privind prevalența
IN și utilizarea substanțelor antimicrobiene, în peste
1.000 de spitale din 30 de țări, în perioada 2011-2012.
• dintre care cele mai frecvente tipuri de IN au fost
infecțiile tractului respirator
-pneumonia – 19,4%,
- alte infecții ale tractului respirator inferior – 4,1%),
- infecțiille plăgilor chirurgicale – 19,6%,
- infecțiile tractului urinar – 19%,
- septicemiile – 10,7%,
- infecțiile tractului gastrointestinal – 7,7%.
 În România
• Datele obținute în cadrul studiului european nu sunt
reprezentative.
• Studiul a fost desfăşurat în 10 spitale, cuprinzând 2.400
de pacienţi.
• Prevalenţa IN a fost de 2,8%, a doua după Letonia (2,3%).
• Cele mai frecvente infecţii intraspitalicești au fost cele
ale plăgii chirurgicale (23%), pneumonia şi alte infecţii ale
tractului respirator inferior (21%), infecţiile urinare (18%)
şi septicemiile (12%).
• Prevalenţa IN a fost cea mai mare în secţia de terapie
intensivă, unde 13,4% din pacienţi au prezentat cel puțin
o IN.
 Factori de risc ai IN

• Astfel, pacienții internați în spitale pot dezvolta IN în

următoarele situații:
• Cel mai frecvent, pacienții internați în unitățile de terapie
intensivă pot dezvolta IN ca urmare a utilizării diverselor
proceduri moderne de diagnostic sau tratament, precum
biopsii, examinări endoscopice, catetere urinare, implantarea
diverselor proteze, catetere venoase centrale și periferice,
respirație asistată, proceduri chirurgicale etc.
• Diverse tratamente realizate pe cale intravenoasă și de lungă
durată.
• Obiecte sau substanțe contaminate, care pot introduce agenții
patogeni direct în țesuturi sau situsuri normal sterile (sânge,
lichid cefalorahidian, lichid articular, tractul urinar etc.).
Pe de altă parte, pacienții par să fie din ce în ce mai susceptibili:
• Sistemul imun compromis, care poate fi de natură congenitală
sau dobândită prin:
i) administrarea unor medicamente imunosupresoare, în special
la pacienții neoplazici sau în cazul transplantului de organe;
ii) maladii autoimune;
iii) alte boli cronice imunosupresoare, precum diabetul,
leucemia, insuficiența renală, infecția HIV etc.
• Grupele de vârstă cu risc crescut (nou-născuții, prematurii și
persoanele >65 ani).
• Internările pe perioade lungi de timp, antibioterapie de lungă
durată și cu antibiotice cu spectru larg și contactul cu alți
pacienți care prezintă o infecție.
 Condiții precare de funcționare ale unor
spitale
în ceea ce privește:
- organizarea și igiena
- nerespectarea de către personalul spitalului a
procedurilor de lucru adecvate,
- condiții de aglomerare în spital, transferuri
frecvente ale pacienților dintr-o unitate în alta,
- numărul mare al pacienților susceptibili într-o
secție a spitalului (ex.: nou-născuți, arși, terapie
intensivă) etc.
 Cauzele IN
• Pacienții sunt expuși în timpul spitalizării la o varietate de
microorganisme
• Agenții patogeni responsabili pentru IN variază în funcție de
patologia pacientului, de tipurile de servicii medicale, dar și de
la țară la țară.
• Ei pot fi de natură bacteriană, virală sau fungică.
• Bacteriile sunt agenții patogeni cei mai comuni care determină
infecții nosocomiale.
• Acestea pot fi:
• Bacterii comensale – prezente în flora microbiană normală a
organismului uman.
• Flora bacteriană comensală joacă un rol important protector.
• Unele dintre aceste bacterii comensale pot provoca infecții în
cazul afectării mijloacelor de apărare imunitară a organismului.
• Bacterii patogene, înzestrate cu o virulență mai mare, pot determina
infecții, indiferent de statusul imun al organismului. De exemplu:
• Bacilii anaerobi gram-pozitivi: Clostridium perfringens cauzează
gangrene.
• Bacterii gram-pozitive: Staphylococcus aureus - poate cauza o
diversitate de infecții – pulmonare, osoase, cardiace, sanguine și,
foarte frecvent, este rezistent la antibiotice; streptococii beta-
hemolitici de grup
• Bacteriile gram-negative: enterobacteriile (ex.: Escherichia coli,
Klebsiella, Proteus, Enterobacter, Serratia marcescens) pot coloniza
anumite situsuri (situsul de inserție al unui cateter, al unei canule sau
sonde urinare)
• Pseudomonas spp., izolate adesea din apă și alte medii umede, cu
rezistență foarte crescută la antibiotice, sunt printre microorganismele
cele mai des întâlnite în etiologia IN.
• Legionella – poate cauza pneumopatii, sporadice sau endemice, prin
inhalarea aerosolilor din apa contaminată
• Streptococcus spp., Haemophilus influenzae, Neisseria
• Virusurile. Numeroase virusuri pot cauza infecții nosocomiale:
virusurile hepatitelor B și C (prin transfuzii, dializă, injecții,
endoscopie, tratamente stomatologice etc.); rotavirus și
enterovirusuri (transmise pe cale fecal-orală, mâini murdare);
• mai pot fi implicați: virusul sincițial respirator,
citomegalovirusul, HIV, virusul Ebola, virusuri gripale, virusuri
herpetice etc.

• Paraziții și fungii.
• Anumiți paraziți (Giardia lamblia) se transmit ușor de la adult la
copil.
• De asemenea, alți paraziți și fungi (Candida albicans,
Aspergillus spp., Nocardia, Pneumocystis carinii, Cryptococcus
neoformans, Cryptosporidium) sunt agenți oportuniști și pot
cauza infecții, de obicei în cazul tratamentului prelungit cu
antibiotice și al imunodepresiilor severe.
• Agenții patogeni responsabili pentru apariția
IN variază și în funcție de patologia
pacientului, implicit în funcție de metodele de
investigare și tratament.
• În cazul punerii unui cateter venos –
responsabili pentru IN pot fi Stafilococii,
Candida, Pseudomonas și Acinetobacter.
• În cazul sondajului urinar – germenii cel
mai adesea izolați sunt Proteus și
Pseudomonas.
• În cazul tratamentelor imunosupresoare, agenții patogeni
responsabili pentru IN sunt: Klebsiella, Enterobacter,
Pseudomonas, Staphylococcus spp. (din care 60% sunt
reprezentați de Staphylococcus aureus meticilino-
resistent), Listeria, Candida, Aspergillus, Nocardia,
Pneumocystis carinii, Cryptococcus, Cytomegalovirus,
virusul varicelei și zonei zoster.
• În cazul diabetului - stafilococul și bacilii gram-negativi
sunt cel mai frecvent întâlniți.
• Fixarea unui cateter urinar predispune la infecții cu E.
coli, Klebsiella, Enterobacter, Pseudomonas,
Staphylococcus aureus meticilino-rezistent, Listeria,
Candida etc.
• În caz de traheotomie sau respirație asistată, germenii
responsabili sunt: Klebsiella, Staphylococcus, Pseudomonas,
Candida, Serratia marcescens, H. influenza, S. pneumoniae.
• În cazul unei intervenții chirurgicale la nivelul abdomenului –
se pot izola din IN bacili gram-negativi, streptococi,
enterococi și stafilococi.
• Într-o intervenție chirurgicală pe inimă, germenii cel mai
frecvent izolați pot fi stafilococii și bacilli gram-negativi.
• În endoscopii – germenii responsabili sunt: Streptococcus
viridans, Streptococcus pneumoniae, Staphylococcus
aureus, Streptococcus microaerophilicus.
• Staphylococcus aureus meticilino-rezistent a devenit o
cauză prevalentă a infecțiilor intraspitalicești.
• Rotavirusul este cauza cea mai comună a
gastroenteritei acute la copiii spitalizați, mai ales
la cei mai mici de 3 ani. Alți viruși care pot
determina gastroenterite de spital sunt noro- și
adenovirusurile (aceștia din urmă pot fi întâlniți
în special la pacienții imunocompromiși).
• Clostridium difficile este cea mai importantă
cauză bacteriană a gastroenteritei nosocomiale la
adult. Diagnosticul este suspectat la un pacient
cu diaree și terapie recentă cu antibiotice (în
special cefalosporine și clindamicină).
În cadrul studiului l european s-au izolat agenți microbieni patogeni în 45,9% din
cazurile de IN, dintre care cel mai frecvent izolați au fost:
• Escherichia coli (15,9%),
• Staphylococcus aureus (12,3%),
• Enterococcus spp. (9,6%),
• Pseudomonas aeruginosa (8,9%),
• Klebsiella spp. (8,7%),
• stafilococi coagulazo-negativi (7,5%),
• Candida spp. (6,1%),
• Clostridium difficile (5,4%),
• Enterobacter spp. (4,2%),
• Proteus spp. (3,8%)
• Acinetobacter spp. (3,6%).
În România, microorganismele cel mai frecvent izolate din IN au fost:
• Staphylococcus aureus (18,9%) (91% din tulpinile de S. aureus izolate au fost
meticilino-rezistente),
• Klebsiella spp. (~13,5%),
• Acinetobacter spp. (~12%),
• Pseudomonas aeruginosa (8,1%)
• Escherichia coli(6,8%).
 Rezervoarele de transmitere a IN

• Agenții infecțioși care cauzează IN pot proveni din surse

diferite:
Sursele endogene
• Sunt reprezentate de situsurile organismului uman, normal
colonizate de microorganisme. Ex.: nazofaringele, tractul
gastrointestinal, tractul genito-urinar.
• Bacteriile prezente în aceste situsuri pot provoca infecții prin
transmiterea lor către alte situsuri ale aceluiași organism.
• De exemplu, bacteriile gram-negative de la nivelul tractului
digestiv pot cauza frecvent infecții ale plăgilor chirurgicale de
la nivelul abdomenului sau infecții urinare la pacienții sondați.
 Sursele exogene
Includ alți pacienți infectați, vizitatorii, personalul medical. Bacteriile se
transmit de la o altă persoană/ alt pacient la alți pacienți în mai multe moduri:
• Prin contact direct între pacienți (mâini murdare, picături de salivă, secreții
nazale și/sau faringiene, sau alte lichide biologice).
• Prin personalul medical, care poate fi purtător temporar sau permanent al
unor microorganisme patogene.
• Prin obiecte sau substanțe recent contaminate (material medical,
îmbrăcăminte etc.) de către alte surse umane (prin mâinile contaminate ale
pacienților, personalului medical sau vizitatorilor).
• Prin contactul cu microorganisme care supraviețuiesc în mediul
spitalicesc: bacterii precumPseudomonas, Acinetobacter,
Mycobacterium pot supraviețui în apă, în mediile umede, în lenjerie și chiar
în produsele dezinfectante sau în cele care, în mod normal, trebuie să fie
sterile, ca și în alimente; în particulele de praf, ca și în picăturile Flugge,
emise prin tuse sau strănut, bacteriile pot supraviețui în aer timp de mai
multe ore, putând fi inhalate de pacienți.
 Formele clinice ale infecțiilor nosocomiale

Infecțiile nosocomiale pot fi localizate sau sistemice, putând

implica orice sistem/organ al corpului, în special ca urmare a
utilizării unor dispozitive/ proceduri medicale pentru diagnostic
sau tratament.
Astfel, cele mai frecvente tipuri de IN sunt:
• Infecții ale plăgilor chirurgicale.
• Infecțiile urinare.
• Infecții ale tractului respirator inferior (în principal pneumonia).
• Infecții ale fluxului sanguin (bacteriemia, ce poate duce la
septicemie).
• În unitățile de terapie intensivă pentru nou-născuți, infecțiile
nosocomiale reprezintă o cauză majoră de morbiditate și
mortalitate.
 Semnele și simptomele IN

• Semnele și simptomele caracteristice unei infecții sunt: febră,

tahicardie, tahipnee, rash cutanat, stare generală alterată.
De cele mai multe ori, pe lângă aceste semne și simptome
caracteristice, sursa IN poate fi sugerată de variatele proceduri/
dispozitive medicale utilizate. De ex.:
• Intubația traheală poate fi asociată cu o traheită, sinuzită și/
sau pneumonie.
• Un cateter intravascular poate fi sursa unei flebite, bacteriemii
sau septicemii.
• Cateterul Foley, pentru cateterizarea vezicii urinare, poate fi
asociat cu o infecție a tractului urinar.
 Infecțiile tractului urinar
• pacientul se poate prezenta cu sau fără febră, disurie,
polakiurie.
• La inspecția macroscopică se poate observa urina cu
aspect tulbure și urât mirositoare.
• La nou-născut, semnele infecției urinare pot fi
subclinice și nespecifice; febra poate fi prezentă sau
nu; pot prezenta apnee, bradicardie, letargie, stare de
nervozitate și intoleranță la alimentație.
• Urocultura este pozitivă, cu cel puțin 105 unități
formatoare de colonii/ml. Germenii cel mai des izolați
sunt Proteus, Pseudominas și E. coli.
 Pneumonia nosocomială
• Apare, în principal, la pacienții cu ventilație artificială din serviciile
de terapie intensivă.
• Ei prezintă febră (> 380 C), leucopenie (< 4.000/mm3) sau leucocitoză
(≥ 12.000/mm3), spută purulentă, tuse, dispnee sau tahipnee,
• Mortalitatea cauzată de pneumoniile nosocomiale poate ajunge
până la 50%.
• Germenii cel mai frecvent izolați sunt: Pseudomonas aeruginosa,
Staphylococcus aureus, Klebsiella pneumoniae, Stenotrophomonas
maltophilia, Xanthomonas spp., Flavobacterium spp.,
Légionnella spp., iar dintre virusuri, virusul sincițial respirator și
adenovirusurile sunt mai frecvent detectate.
• Antibioterapia utilizată în pneumonie trebuie să fie cât mai scurtă
posibil, pentru a diminua apariția tulpinilor bacteriene rezistente.
 Infecțiile plăgilor chirurgicale
• Se produc în aproximativ 30 de zile de la
intervenția chirurgicală, sau chiar la 1 an – în cazul
în care a fost introdus un implant.
• Semnele unei infecții la nivelul plăgii chirurgicale
pot fi: secreție purulentă la nivelul inciziei,
simptomele clinice ale infecției (durere, roșeață,
edem etc.), prezența unui abces, celulită, izolarea
unui agent patogen prin cultura prelevatelor
purulente de la acest nivel, precum și diagnosticul
clinic al infecției de către chirurg.
 Bacteriemiile/ septicemiile
• Sunt infecții generalizate grave din cauza diseminării în
sânge a germenilor patogeni, plecând de la un focar primitiv,
cel mai adesea de la un cateter intravascular.
• Pot cauza o rată crescută a mortalității (peste 50% în cazul
anumitor microorganisme, înzestrate cu o multitudine de
factori de virulență și multirezistență la agenții
antimicrobieni).
• Infecția se poate dezvolta la punctul de inserție cutanat al
unui dispozitiv intravascular sau pe traiectul subcutanat al
unui cateter.
• Germenii cel mai frecvent izolați sunt stafilococii coagulazo-
negativi, S. aureus, enterococii.
• Pacientul prezintă febră (> 380C), frisoane sau hipotensiune.
 Alte infecții nosocomiale
• Mai există numeroase alte localizări, precum:
• Infecții ale pielii și țesuturilor moi: plăgile deschise
(ulcere, escare) care favorizează colonizarea
bacteriană, putând duce la infecții generalizate.
• Gastroenterita cu rotavirus este IN cel mai frecvent
întâlnită la copilul sub 3 ani, iar în țările dezvoltate, iar
Clostridium difficile este cauza principală a
gastroenteritei nosocomiale la adult.
• Sinuzita și alte infecții din sfera ORL.
• Endometrite și alte infecții ale aparatului genital etc.
 Diagnosticul de laborator

• Investigațiile de laborator vor fi efectuate în

urma unui examen fizic detaliat.
• Interpretarea rezultatelor de laborator trebuie
realizată cu multă atenție, mai ales în cazul
culturilor bacteriene, când trebuie să se facă
diferențierea între o colonizare simplă
bacteriană și o cultură bacteriană patogenă.
Pentru aceasta trebuie luate în considerare mai multe
aspecte:
• Prezentarea clinică a pacientului.
• Modul de recoltare a specimenelor clinice
• Coroborarea datelor de laborator cu alte examene
clinice și paraclinice.
• Microorganismele care în mod normal nu sunt
patogene – stafilococii coagulazo-negativi de pe
piele, streptococii viridans, specii ale
genurilor Micrococcus, Corynebacterium, Bacillus
• Fungii izolați din hemocultură niciodată nu trebuie
să fie considerați „contaminanți“.
 Diagnosticul infecțiilor fluxului sanguin
(bacteriemia, septicemia)
• Cea mai simplă metodă pentru a stabili cateterul ca sursă a
bacteriemiei este metoda timpului diferențial de pozitivare a
hemoculturii.
• Astfel, cateterul este confirmat a fi sursă a bacteriemiei dacă
hemocultura din cateter s-a pozitivat mai devreme decât
hemocultura din sângele periferic cu cel puțin două ore – în
condițiile în care ambele hemoculturi au fost realizate în
același timp.
• În cazul izolării prin hemocultură a unor germeni care fac
parte din flora normală a tegumentului confirmarea/
infirmarea IN trebuie realizată prin recoltarea a două probe
separate de sânge în decurs de 48 de ore; dacă cele două
hemoculturi sunt pozitive pentru același germene, atunci se
 Diagnosticul pneumoniei

• Reactanții de fază acută (numărul leucocitelor din sângele

periferic, viteza de sedimentare a hematiilor, proteina C-
reactivă) pot fi crescuți, dar nu pot face diferențierea de
certitudine între pneumonia bacteriană și cea virală.
• Reducerea saturației oxigenului și agravarea statusului
hemodinamic sunt indicii cu privire la prezența pneumoniei.
• Radiografia poate aduce date importante pentru diagnosticul
pneumoniei, Frotiul colorat gram și cultura din spută sunt
foarte utile,
• Lavajul bronhoalveolar și toracocenteza sunt alte două
metode prin care se pot obține prelevate pentru examenul
microbiologic.
• Este foarte importantă diferențierea între colonizarea
traheobronșică, pe de o parte, și traheobronșita și
pneumonia de ventilație, pe de altă parte, în scopul
utilizării corecte a antibioterapiei.
• La ora actuală sunt disponibile și teste rapide de
diagnostic. Ex.:
- detectarea anticorpilor anti-Legionella prin testul
imunofluorescenței directe;
- PCR pentru detectarea ADN-ului specific pentru Bordetella
pertussis, Legionella, Streptococcus pneumoniae etc.
- PCR și teste de imunofluorescență pentru detectarea
antigenului sau anticorpilor antivirus gripal sau a virusului
sincițial respirator etc.
 Diagnosticul infecțiilor tractului urinar

• Analiza urinei și urocultura, alături de aspectele clinice, sunt

esențiale în diferențierea bacteriuriei asimptomatice, a cistitei și
pielonefritei.
• Prezența piuriei, a bacteriilor, a nitriților și a esterazei leucocitare
susține diagnosticul de infecție a tractului urinar.
• Infecția tractului urinar este diagnosticată prin urocultură, atunci
când se evidențiază creșterea unui singur microorganism, într-o
concentrație de ≥105 unități formatoare de colonii/ml. Pentru
aceasta vor fi luați în considerare următorii factori:
• numărul coloniilor și speciile izolate
• metoda de recoltare a prelevatelor clinice
• timpul de la recoltare la prelucrare în laborator
• sexul pacientului
• utilizarea anterioară a antibioticelor.
 Diagnosticul altor infecții nosocomiale

• Culturi ale prelevatelor de la nivelul plăgii

chirurgicale (puroi) sunt foarte utile pentru
stabilirea unei antibioterapii corespunzătoare,
specifice și țintite.
• Detecția antigenului rotavirus în materialele
fecale confirmă gastroenterita cauzată de
rotavirus.
• Pentru detectarea Clostridium difficile se pot
utiliza teste de diagnostic, precum coprocultura,
teste imunoenzimatice pentru detectarea toxinei
și reacții PCR.
 Tratamentul infecțiilor nosocomiale

• Tratamentul IN va fi stabilit în funcție de etiologia

infecției și susceptibilitatea germenilor patogeni la
agenții antimicrobieni.
• Din cauza creșterii rezistenței antimicrobiene se
recomandă utilizarea judicioasă a antibioticelor
• Dintre aceștia, 70,9% au primit numai un agent
antimicrobian, 23,4% au primit doi agenți
antimicrobieni și 5,7% au primit trei sau mai mulți
agenți antimicrobieni.
• Din toate cazurile de administrare a antibioticelor,
16,3% au fost pentru profilaxie în intervențiile
chirurgicale.
• În România, prevalenţa utilizării agenţilor antimicrobieni,
evidențiată în cadrul studiului european, a fost de aproape
50% (una din cele mai mari din Europa
• România (93,4%) şi Grecia sunt singurele ţări în care peste 90%
din agenții antimicrobieni au fost administrați parenteral.
• La nivel european, în perioada mai 2011 – noiembrie 2012, s-a
realizat testarea susceptibilității la antibiotice la 85% din
agenții microbieni izolați.
• Rezultatele au evidențiat următoarele aspecte:
- 41,2% din tulpinile de S. aureus au fost rezistente la meticilină,
- 10,2% din speciile de Enterococcus izolate au fost rezistente la
vancomicină,
- iar dintre speciile familiei Enterobacteriaceae studiate, 33,4%
au fost rezistente la cefalosporinele de generația a 3-a, iar
7,6% au fost rezistente la carbapeneme.
 Tratamentul infecțiilor fluxului sanguin
• până la obținerea rezultatelor de laborator trebuie
inițiată o terapie empirică cu antibiotice cu acoperire
față de germenii gram-pozitivi și gram-negativi, apoi în
funcție de patternul de susceptibilitate al agentului
patogen izolat.
• În unele cazuri, cu suspiciunea unei etiologii fungice, se
poate adăuga și terapie antifungică (ex.: fluconazol,
caspofungin, voriconazole, amphotericin B), iar când se
suspectează o infecție virală diseminată, se recomandă
terapie antivirală (ex.: ganciclovir, acyclovir).
• Durata terapiei depinde de mai mulți factori, precum
agentul etiologic izolat, starea pacientului, prezența
complicațiilor (endocardită, septicemie).
 Tratamentul pneumoniei
Antibioterapia inițială empirică ar trebui să
acopere o gamă cât mai largă de agenți patogeni,
luându-se în considerare riscul existenței
germenilor cu rezistență multiplă, și apoi trebuie
adaptată în funcție de rezultatele testărilor de
laborator ale prelevatelor clinice (spută, lavaj
bronșic) și de starea pacienților (spitalizări
frecvente, pacienți cu imunodepresie sau boli
pulmonare cronice).
Tratamentul infecțiilor tractului urinar
• Cateterele ar trebui să fie eliminate, dacă este
posibil, pentru a evita persistența și recurența
infecției.
• Terapia empirică trebuie avută în vedere
pentru a evita complicațiile majore, cum sunt
pielonefrita, leziunile renale, septicemia.
• Durata terapiei este controversată, cei mai
mulți specialiști recomandă un tratament de
cel puțin 10-14 zile pentru copii.
 Tratamentul infecției plăgilor chirurgicale și al ulcerelor
de decubit

• Infecțiile plăgilor chirurgicale trebuie tratate

atât prin antibioterapie, cât și chirurgical.
• Infecțiile severe (ex. fasceita necrozantă
cauzată de streptococul beta-hemolitic de
grup A) necesită, pe lângă antibioterapie
administrată pe cale intravenoasă, o
intervenție chirurgicală agresivă.
 Tratamentul altor infecții nosocomiale

• Gastroenterita cauzată de rotavirus este o boală

autolimitantă, care are nevoie doar de o îngrijire de
susținere, concentrată pe prevenirea deshidratării.
• Nu se recomandă tratamentul purtătorilor
asimptomatici de Clostridium difficile.
• Pacienții cu forme severe de diaree pot fi tratați cu
metronidazol, iar vancomicina administrată oral este
tratamentul de elecție în cazul eșecului cu metronidazol.
• Durata tratamentului este, de obicei, de 10 zile,
îmbunătățirea simptomatologiei observându-se după
două zile de tratament.
 Prevenirea infecțiilor nosocomiale

• Activitatea de prevenire a infecțiilor

nosocomiale trebuie să includă întreg personalul
și serviciile implicate în îngrijirea sănătății.
• Programele de luptă contra IN trebuie să
cuprindă atât activitățile de supraveghere și
prevenire, cât și de formare a personalului.
• Au fost elaborate o serie de ghiduri privind
măsurile de îngrijire/izolare a tuturor pacienților
și de prevenire a transmisiei agenților infecțioși
în oricare dintre serviciile de îngrijire medicală.
Pentru diminuarea apariției IN trebuie respectate
câteva reguli simple, de exemplu:
• Instruirea personalului medical și un comportament
mai bun al acestuia, dar și al pacienților.
• Spații și condiții corespunzătoare pentru o bună
igienă a personalului și pacienților
• Condiții de izolare a pacienților (pentru cei cu risc
crescut la infecții – vârstnicii, prematurii și copiii
foarte mici, imunosupresații etc.; pentru cei bolnavi
sau susceptibili de o boală infecțioasă; pentru cei
suspectați a fi purtători ai unor bacterii
multirezistente la antibiotice; pentru pacienții cu
tuberculoză etc.).
• Utilizarea judicioasă a antibioticelor și
supravegherea continuă a rezistenței la
antibiotice a agenților patogeni.
• Limitarea sau chiar renunțarea la manevrele și
tratamentele care pot favoriza apariția IN.
• Constituirea unui comitet pentru combaterea și
prevenirea IN, cu un rol central în cooperarea
multidisciplinară (administrație, medic,
epidemiolog, microbiolog, farmacist, asistenți și
personal de îngrijire) și în schimbul de
informații.
• În România, foarte multe din aceste măsuri de
prevenire a IN sunt deficitare sau lipsesc cu
desăvârșire: condițiile de izolare a pacienților,
calitatea dezinfectanților, existența în fiecare spital a
unui colectiv de control și prevenire a IN, precum și a
unui laborator pentru diagnosticul acestor infecții
etc.
• Acest program trebuie să beneficieze de contribuția
întregului personal și a serviciilor implicate în
îngrijirea sănătății, dar și de susținerea efectivă la
nivel național.
• Supravegherea continuă, alături de programele de
prevenire și combatere ale infecțiilor nosocomiale
vor determina scăderea acestora.