Sunteți pe pagina 1din 80

BAZIN

STRÂMTAT
PLANUL LECȚIEI:

• 1. Funcțiile bazinului feminin


• 2. Noțiune și tipurile de bazin strîmtat
• 3. Etiologia și clasificarea bazinului strîmtat
• 4. Diagnosticul bazinului strîmtat
• 5. Evoluția și conduita sarcinii
• 6. Evoluția și conduita nașterii
• 7. Complicațiile din partea mamei și din
partea fătului
ISTORIC
Rolul bazinului osos în evoluţia naşterii
a fost înţeles pe deplin de abia la
inceputul sec. XVIII (1701) când
Deventer a pus bazele unui studiu
obstetrical al bazinului, dezvoltat mai
apoi de Ştein, Neagele, Litzman, Smelli
primul a folosit pelvimetria. Alţi
învăţaţi: Michaelis, Levre, Rederer.
Istoric
Influiența bazinului strâmtat asupra
evoluţiei travaliului a fost mult timp
îngrădită de părerea greşita a lui
Hipocrate, după care inelul osos al
bazinului se deschide la fiecare naştere,
permiţînd astfel trecerea fătului.
Aceasta părere greşită excludea
necesitatea studierii bazinului osos în
naştere.
FUNCŢIILE BAZINULUI
• Bazinul feminin este un recipient solid
pentru organele genitale feminine,
vezica urinară, rect şi ţesuturile
pelviene.
• Formează scheletul trunchiului format
din coloana vertebrală, stern, coaste +
bazin;
• Formează canalul dur (osos) pe care
înaintează fătul în timpul naşterii.
FUNCŢIILE BAZINULUI
• Bazinul strîmtat constituie o piedică
reală pentru avansarea fătului şi în
special al craniului.
• Bazinul strîmtat - viciat – distocic - este
o problema importantă şi complicată în
obstetrică, deoarece în bazin strîmtat
apar complicaţii periculoase atât pentru
mamă cât şi pentru făt.
• Incidenţă 3-9% (1,04 - 7,7 %)
Malinovschi defineşte noţiunea
de bazin strîmtat:

• Un bazin poate fi considerat strîmtat în cazul,


în care scheletul lui osos a suferit modificări
de aşa grad, încît fătul, mai ales craniul
întîlneşte obstacole şi dificultăţi de natura
mecanică.
• Bazinul anatomic strîmtat - este acel bazin în
care cel puţin una din dimensiuni este
micşorată cu 1 - 2 sau mai mulţi centimetri în
comparaţie cu cea normală.
• Observaţiile clinice permanente arată
că bazinul anatomic strîmtat nu
reprezintă întotdeauna o piedică la
naştere.
• Dacă contracţiile uterine sunt energice,
fătul nu este mare, iar craniul are
capacitatea de configuraţie pronunţată,
naşterea evoluează normal.
• În cazul insuficienţei contracţiilor
uterine, făt mare, un bazin de aceleaşi
dimensiuni reprezintă un obstacol în
naştere - bazin clinic strîmtat.
• Deci un bazin anatomic strîmtat nu este
strîmtat şi din punct de vedere clinic.
Strîmtarea clinică a bazinului
depinde de:

• intensitatea contracţiilor uterine,


eforturilor expulzive;
• mărimea craniului fetal;
• capacitatea craniului de a se configura.
Bazinul clinic strîmtat - este
acel bazin, care prezintă obstacole în
evoluţia naşterii curente.
ETIOLOGIA

• Bazinul strîmtat este unul din simptomele


principale a dezvoltării insuficiente a
organismului (infantilism);
• Condiţiile nefavorabile de viata;
• Boli grave şi prelungite în perioada copilăriei,
pubertăţii - duc la reţinerea dezvoltării
organismului şi dezvoltării bazinului strîmtat;
• Rahitismul;
• Tuberculoza oaselor şi articulaţiilor
(genunchilor, coxofemorală, coloana vertebrala);
• Traume, accidente
Clasificarea
Forme des întîlnite

Bazin strîmtat transvers:

• 55 % sunt mărite toate diametrele drepte;


• 28,5 % este micşorat diametrul drept al
planului părţii late a excavaţiei bazinului;
• 16,5 % este mărita conjugata vera.
Bazin strîmtat transvers

• Micşorarea diametrului transvers al planului


părţii superioare a bazinului –forma planului
părţii superioare oval –alungită;
• Sacrul este aplatizat şi alungit;
• Unghiul pubian devine ascuţit ;
• Simfiza – este micşorată lăţimea ei;
• < diametrul transvers ale bazinului mare şi
mic;
• < diametrul transvers al rombului Mihaelis.
Bazin strîmtat transvers:
Se apreciază după dimensiunea
diametrului transvers al planului părţii
superioare a bazinului.

• Gr. I – 12, 5 – 11,5 cm;


• Gr. II – 11,5 – 10,5 cm;
• Gr. III – < 10,5 cm.
Bazin în general şi uniform
strîmtat
• Toate dimensiunile sunt micşorate în
aceiaşi măsura cu 1-2 cm
• la femeile de statura mică
• la femeile cu semne de infantilism
(hipoplazia glandei mamare, pilozitate
insuficienta)
• femei înalte cu muşchi dezvoltaţi, cu oase
groase şi masive (cu particularităţi
caracteristice bazin masculin, os sacru
îngust, arcada pubiana strimtă cavitatea
bazinului are formă de pilnie.)
Bazin în general şi uniform strâmtat.
Bazin plat

• Sunt micşorate diametrele antero-


posterioare, celelalte sunt
normale.
Bazin plat
• bazin simplu plat (Deventer) - turtit
antero-posterior;

• bazin rahitic turtit;


Bazinul plat
Bazinul plat

Bazin turtit antero – posterior


• tot osul sacru se afla la o distanţă mica
de simfiză;
• oasele bazinului şi scheletului nu sunt
deformate, femeile au o constituţie
normală.
Bazin rahitic turtit

• Este micşorată numai conjugata vera.


• Aripile oaselor iliace sunt desfăcute, d.
spinarum se apropie de d. cristarum sau
chiar este egala sau mal mare.
• Osul sacru este scurtat turtit şi răsucit în aşa
fel încât baza lui se afla aproape de simfiza,
iar coccisul este orientat înapoi,
promontoriul înaintează mult inainte.
• Dimensiunile strâmtorii inferioare sunt
mărite.
Bazin rahitic turtit
Bazin în general strîmtat şi turtit

Sunt micşorate toate dimensiunile dar


mai mult diametrele anteroposterioare
Bazin în general strîmtat şi turtit

• Toate diametrele sunt micşorate, dar


mai mult cele drepte.
• Cea mai micşorată este conjugata vera.
• Se formează de obicei prin asocierea a
două procese patologice - infantilism
şi rahitism în copilărie.
• Acest bazin prezintă un obstacol
considerabil pentru naştere.
Bazin în general strâmtat şi turtit
Fig. 18.3. Bazin plat simplu Fig. 18.4. Bazin plat rahitic
Forme rare:

• osteomalacic;
• chifotic;
• spondilolistezic;
• oblic deplasat;
• bazin în formă de pâlnie;
• bazin cu exostoze;
• bazin turtit transversal.
După grad (Litzman)
Conjugata vera:

• Gr. I – 11 - 9 cm;
• Gr. II – 9 – 7,5 cm;
• Gr. III – 7,5 - 6~5 cm;
• Gr. IV – < 6~5 cm.
Este folosita pe larg în ţările occidentale
clasificarea după Caldwell şi Moloy (1933)

Aceşti autori deosebesc 4 tipuri de


bazine feminine:
• Ginecoid – bazin normal;
• Antropoid (asemănător cu bazinul
strâmtat transvers);
• Android (asemănător cu bazinul feminin
şi masculin);
• Platipeloid (cu bazinul plat);
Ele reprezintă variante ale normalului.
Diagnosticul bazinului
strâmtat
Diagnosticul bazinului strâmtat

Diagnosticul precoce contribuie la


prevenirea complicaţiilor ce pot surveni în
sarcină, naştere.
ANAMNEZA

• Precizarea rahitismului în copilărie


(a început târziu să meargă sau
dinţii au apărut cu întârziere);

• Tuberculoza oaselor şi articulaţiilor;



• Infantilism (infecţii prelungite în
copilărie şi pubertate duc la
dezvoltarea infantilismului);
ANAMNEZA
• Fracturi ale membrelor inferioare ;

• La multipare cu bazin strîmtat


anamneză obstetricală are o mare
importanţă (naştere grea,
intervenţii obstetricale sau chiar
mortalitate) putem constata nu
numai bazin anatomic ci şi clinic
strâmtat.
Inspecţia corpului

• Statura mica mai ales 150 cm. şi


mai puţin de obicei bazinul este
strîmtat
• Semne de infantilism
• Intersexualitatea (înaltă,
hipertricoza sau hirsitism)
Inspecţia corpului

• Rahitism (cap pătrat, curburi


patologice ale coloanei vertebrale
chifoză, lordoză, scolioză);
• Anchiloza şi luxaţia articulaţiei
coxofemorale;
• Talia, greutatea, toate acestea sunt
indici ai bazinului strâmtat.
Forma rombului Michaelis (lombo-
sacrat).

• În normă se apropie de pătrat.


• în bazinul rahitic turtit - jumătatea
superioară este mai mica decât cea
inferioara, iar dacă bazinul rahitic este
pronunţat are forma unui triunghi;
• bazin în general şi uniform strâmtat -
unghiul inferior şi superior sunt ascuţite.
Forma rombului
Michaelis (lombo-
sacral) în normă se
apropie de pătrat.

• 1.bazin normal
• 2. bazin rahitic turtit
• 3. bazin strâmtat
transvers
• 4.bazin strâmtat oblic
Indicele Soloviev
Putem aprecia cît de masive şi groase
sunt oasele bazinului.
În regiunea radiocarpiană se măsoară
cu linie centimetrică diametrul ei (14 -
18 cm).
Cu cît este mai mare diametrul cu atît
oasele sunt mai masive şi cavitatea
bazinului mic va fi mai mică.
Forma abdomenului
• La sfârşitul sarcinii capul nu se poate
aplica la intrarea în bazinul mic (sau chiar
fixa), de aceea balotează pînă la începutul
naşterii.
• Fundul uterin nu coboară şi cavitatea
abdomenului este mai mare, uterul nu
încape în cavitatea lui de aceea la:
• Primipare - abdomen în obuz (în desagă)
• Multipare - abdomen ptozat, deoarece
fundul uterului este împins înainte.
Pelvimetria externă

– diametrul bispinos
– diametrul bicrest
– diametrul bitrohanterian
• Diametrele oblice:
• distanţa dintre spina iliaca antero-superioara de pe o
parte şi spina iliaca postero-superioara de pe partea
opusa şi invers = 22 - 22,5cm
• Diametrele laterale
• distanţa de la spina iliaca antero-superioara până la
spina iliaca postero-superioara pe aceeaşi parte = 14 -
14,5 cm
• corelaţia dintre talia gravidei şi inalţimea fundului uterin
(talia - înălţimea fundului uterin)
Odată cu schimbarea condiţiilor de trai s-a
observat o micşorare considerabilă a bazinelor
strâmtate cu un grad avansat (III-IV), au dispărut
aşa forme ca Bazin chifotic, rahitic:

– pînă în 1900 forma bazinului strâmtat mai


frecventă era bazin plat;

– 1900 - 1950 - cea mai frecventă forma era


bazinul în general şi uniform strâmtat;
Ultimii 10-20 ani mai des se
întâlnesc:

– bazin strîmtat transvers aproximativ 50% ;

– bazin „alungit” 32% ;

– bazin cu micşorarea diametrului drept al


planului părţii late a excavaţiei bazinului
• Recent se observă bazine strîmtate de gr.I cu masa
mare a fătului sau cu prezentaţii nefavorabile a
capului fetal (bregmatică, frontală, facială).
• În obstetrica modernă un rol important îl ocupă
problema bazinului clinic strîmtat care după datele
Calganova se întâlnesc în 0,3 % în bazin normal şi
în:

• 30% în bazin strâmtat (1,5-5-6%)


• 60% - gr.I + făt mare
• 23-24% - prezentaţii anormale nefavorabile ale
capului.
Evoluţia sarcinii

I - jumătate a sarcinii evoluează în mod


obişnuit
II - jumătate se constată:
• gestoze tardive
• dispnee ( capul nu se angajează şi fundul
uterin nu coboară)
• fătul este mobil - prezentaţii pelviene oblice,
prezentaţii ale craniului în deflexie
• ruperea prematură a pungilor apelor .
Conduita sarcinii

• evidenţă specială
• spitalizare urgentă la apariţia oricărei
complicaţii
II jumătate a sarcinii:
• să stea mai mult culcată
• să nu ridice greutăţi, sa evite efortul fizic
• să poarte bandaj
Evoluţia naşterii în bazin strîmtat

Bazinul de gradul III - IV este întotdeauna anatomic şi clinic


strîmtat.

Bazinul gradul I - II naşterea depinde de:

• poziţia şi prezentarea fătului


• capacitatea de configuraţie şi angajare a craniului
• intensitatea contracţiilor uterine în cursul travaliului
• în caz de asociaţie favorabila a factorilor menţionaţi mai ales
bazin de gradul I naşterea poate să evolueze normal.
• La bazin strîmtat de gradul II complicaţiile survin mai des.
Perioada de dilatare în bazin
strîmtat:

• ruperea precoce a lichidului amniotic cu


procidenţă de cordon - asfixie sau prolabarea
mâinii fătului în vagin - micşorează şi aşa
volumul mic al bazinului şi constituie o
piedica suplimentară în expulzarea fătului
• scurgerea lichidului amniotic - reţine
procesul de dilatare al colului uterin,
contracţiile uterine sînt dureroase, se
prelungeşte I perioadă
Perioada de dilatare în bazin
strîmtat:
• perioada alichidiană prelungită -
microbii din vagin patrund în cavitatea
uterină - endometrita puerperală şi
corioamnionita în naştere;
• insuficienta forțelor de expulzie primară
şi secundară;
• ruperea uterului la disproporţie cefalo -
pelviană.
Perioada de expulzie

• Sub influenţa contracţiilor uterine de intensitate


excesivă capul fătului este supus unei configuraţii
pronunţate - se acomodează la forma bazinului strîmtat

• perioada de expulzie este prelungită - pentru trecerea


fătului prin aşa bazin necesita contracţii uterine intense

• capul rămîne timp îndelungat în planurile bazinului mic


- ţesuturile moi ale canalului de naştere, se comprima
între oasele bazinului şi craniului fetal - se dereglează
circulaţia sanguina - edem - cianoză - necroză tisulară
care la a 5 - 7 zi după naştere se formează fistule
vezico - vaginale sau recto - vaginale
Perioada de expulzie

• este posibilă comprimarea nervilor


urmată de pareza muşchilor piciorului;

• la trecerea dificilă a capului prin bazin,


uneori survine lezarea simfizei pubiene;

• ruperea de perineu;
Perioada de delivrenţă

• Des au loc hemoragii din cauza


anomaliilor de decolare a placentei
• Parturienta obosită cu uterul şi presa
abdominală supraextinsă, nu poate
dezvolta contracţii suficiente necesare
pentru decolarea fiziologică a placentei,
ea se decolează parţial.
Lăuzia

• hemoragii prin hipo - atonie uterină;

• traumatism (rupturi de col, canal de


naştere);

• tardivă - infecţii puerperale, fistule,


lezarea articulaţiilor bazinului.
Complicaţii din partea fătului

• naştere prelungita, insuficienţa forţelor de


expulzie - hipoxia şi asfixia fătului
• comprimarea violenta a craniului, deplasarea
excesiva a oaselor în regiunea suturilor duce
la hemoragie sub periostul unui os parietal
sau ambelor oase – cefalohematom
• înfundări şi fisuri ale oaselor craniene
Complicaţii din partea fătului

• bosa sero-sanguina este mare - este o


tumoare, din cauza micşorării refluxului
venos - infiltraţia ţesuturilor pe partea cea
mai avansata a părţii prezentate.
• Apare după ruperea pungilor apelor, numai la
feţi vii. La naşteri normale nu atinge
dimensiuni mari şi dispare spontan la câteva
zile după naştere.
• Fractura claviculei, mînuţei
• Mortalitatea este mare cit şi afecţiunile
postnatale.
EVALUARE
• SMELLI a folosit primul
pelvimetria
• Bazinul anatomic strâmtat este
acel bazin în care la cel puţin
una din dimensiuni este
micşorată cu 1-2cm în
comparaţie cu cea normală
• Bazinul anatomic strîmtat este
este întotdeauna o piedică la
naştere
• Bazinul clinic strâmtat este
acel bazin, care prezintă
obstacole în evoluţia naşterii
curente
În bazin în general strâmtat
şi turtit sunt micşorate toate
diametrele, dar mai mult cele
drepte
La bazinul turtit
antero-posterior este
majorată conjugata
vera
Toate dimensiunile sunt
micşorate în mod egal eu 1-2
cm în bazin în general şi
uniform strâmtat
• Cea mai frecventa formă
de bazin strîmtat este
bazinul strîmtat
transvers
• Cea mai frecventă
complicaţie a sarcinii în
bazin strîmtat este ruperea
prematură a pungii apelor
PROBLEMA
• În maternitate a fost internată gravida C., 22ani.
• Vîrsta sarcinii 39-40 săptămîni. Acuze nu
prezintă.
• Abdomenul este mărit conform vîrstei sarcinii.
Înălţimea fundului uterin 32 cm. Circumferinţa
abdomenului 105 cm. Talia 170cm. Greutatea
gravidei 68 kg. Dimensiunile bazinului 24-26-28-
19cm.
• 1. Determinaţi masa aproximativă a fătului.
• 2. Denumiți forma bazinului luînd în
considerație dimensiunile.
• 3. Noţiune de bazin anatomic şi clinic strîmtat.

S-ar putea să vă placă și