CRIMA SI BOLILE MINTALE 1.

INTRODUCERE: Problema crimei, mai bine zis a infractiunii, a fost cea mai cercetata de stiinta criminologiei. Impulsul cercetarii a pornit de la nevoile legislatiei penale . Combaterea crimelor, care se savarsesc in realitate si care sunt oprite de constiinta sociala si constiinta juridica, trebuie cuprinsa in acte normative, deoarece cetatenii trebuiau sa cunoasca ce fapte sunt oprite si nepedepsite, pentru ca, in felul acessta, ei sa nu le savarseasca si sa nu fie pedepsiti. Primii care au meditat si cercetat faptele care erau considerate crime au fost legiuitorii. Codurile penale contemporane cuprind dispozitii cu privire la crime din cele mai complete si mai detaliate. Astfel , in codurile penale, care au doua parti , sunt inscrise in partea generala , intr-un titlu general (titlul II codul nostrum penal), dispozitii cu privire la trasaturile generale ale infractiunii-art.17-cu privire la pericolul social al unei infractiuni-art.18 cu privire la vinovatie etc.De asemenea tot in aceasta parte sunt cuprinse dispozitii despre o forma a infractiunii, anume despre tentative (incercare, inceput de infractiune), deosebita de forma infractiunii consummate (art. 20), despre pluralitatea de infractiuni sau concurs de infractiuni (art.32), despre recidiva (art.37), despre cauzele care inlatura caracterul penal al unei fapte (art. 44). Legislatia penala cuprine si partea speciala in care se arata grupurile de infractiuni si se definesc toate infractiunile inscrise in codul penal. 2.CRIMA IN CRIMINOLOGIE: In criminologie o fapta este considerate crima asa cum este considerate de legea penala (art.17), crima este o fapta care este prevazuta de legea penala, care prezinta pericol social si este savarsita cu vinovatie-intentie sau culpa. O asemenea caracterizare cuprinde trasaturi obiective- pricol social, prevazuta de lege- si trasatura subiectiva-savarsita cu vinovatie. Stiinta criminologiei nu poate defini si caracteriza crima mai bine si mai complet. Dar, in afara de acestea , o atare definitie este juridica, adica este obligatorie si nimeni nu o poate ocoli. Crima , in sensul criminologiei, nu se reduce la prevedearea legii. De prevederile legii penale se ocupa juristii cu prilejul constatarii, urmaririi si judecarii acestor fapte. Criminologia nu se ocupa de prevederile legii penale cu privire la crime; ea se ocupa de crimele savarsite, ca fapte materiale si apoi ca fapte juridice. In lege, de pilda, sunt prevazute 100 de feluri de infractiuni: furturi, calomnii, falsuri, omoruri, etc ; din acestea au fost savarsite 50 feluri ( omoruri calomnii, furturi);restul de 50 feluri, prevazute de lege nu s-au comis in realitate 3. ASPECTELE CRIMEI: Un prim aspect care revine criminologiei este problema cauzelor crimei. De ce se savarsesc crime? Aceasta problema a fost studiata de criminologie inca de la inceputurile existentei ei ca stiinta. Lombrosso, unul din fondatorii criminologiei, si-a intitulat una din cartile lui de baza Le crime, causes et remedes. In criminologia moderna, problema cauzelor crimei este problema principala. In criminologia contemporana, cauzele acestui fenomen sunt studiate pe doua planuri: unul, cauzele

crimei ca fenomen izolat, ca fenomen individual, si altul cauzele criminalitatii, ca fenomen social sau ca fenomen de masa. Un al doilea aspect al crimei este cercetarea formelor crimelor, mai intai dupa obiectul lor social, valoarea sociala lezata prin crima, si apoi latura obiectiva (actiune, urmare si raport cauzal) si dupa latura subiectiva (mobiluri, motive si scopuri). O prima grupare a crimelor se face dupa obiectul lor social caruia I se aduce atingere. Este gruparea facuta de legiuitor, inscrisa in legea penala, cum sunt: crime contra persoanei, crime contra statului si altele. In cadrul crimelor contra persoanei, se disting cateva subgrupe, precum: crime contra vietii-omoruri, vatamari corporale- crime contra libertatii, crime contra demnitatii, crime contra vietii sexulale. Crimele contra vietii omului-omorurile sunt cele mai grave. Criminologia se ocupa cu crimele de omor savarsite, analizand cauzele acestora. Crimele contra proprietatii, care sunt cele mai frecvente si mai numeroasefurturi, distrugeri, inselaciuni, talharii. Aceste crime sunt legate de mijloace materiale de existenta ale oamenilor, de starea economica a tarii. Intr-o perioada de criza de bunuri materiale, valul acestor crime creste mult. Crimele contra activitatii organelor statului, cum sunt crimele de serviciu ( abuzul de serviciu, neglijenta in serviciu, traficul de influenta, luarea de mita, darea de mita), crimele care impiedica infaptuirea justitiei ( denuntarea calomnioasa, marturia mincinoasa). Mai amintim infractiunile de fals, infractiunile economice si, nu in ultimul rand, infractiunile contra regulilor de convietuire sociala (infractiuni contra ordinii sociale- ultraj, infractiuni de parazism social). A).FORMELE CRIMEI DUPA LATURA OBIECTIVA: Cum o buna parte a normelor de conduita fata de diferitele valori sociale ( familie, persoana)- sunt norme de interzicere ( nu fura, nu ucide)-faptele prin care se incalca aceste norme sunt fapte de actiune, prin care se face ceva (se fura, se ucide). Acestea sunt crime de actiune. Alte norme sunt onerative, ordonatoare, norme prin care se cere sa se faca ceva( ajuta familia)-faptele de incalcare a acestor ordine se fac prin inactiuni ( omisiuni) Urmarea sau rezultatul actiunii sau inactiunii, fiindca, de regula, criminalul urmareste un anumit rezultat. Or acest rezultat face parte din crima, este produs de crima si el da nota de fapta criminala, dupa cum tot el da gradul de pericol social al crimei respective. De aici , formele deosebite de crime, anume: crime de rezultat si crime de pericol ( adica actiuni care contin pericolul de a se produce un rezultat , de exemplu detinerea de substante explosive). In sfarsit, intre actiune-inactiune si rezultat este un raport causal, in intelesul ca actiunea incatiunea respective este cauza rezultatului respective ( de exemplu, actiunea de impuscare si rezultatul produs-moartea victimei) constituie baza vinovatiei si raspunderii penale a faptuitorului. B). FORMELE CRIMEI DUPA LATURA SUBIECTIVA: In criminology s-au relevant forme ale crimei dupa o serie de elemente subiective, cumsunt: vinovatia si felurile acesteia, mobilurile (motivele) care au determinat pe criminal sa comita fapta, scopul urmarit de acesta. Unii criminologi, cum

este Seelig ori Pintael, au vorbit si cercetat crima exploziva, crima utilara si aletele. In dreptul penal se face, din punct de vedere subiectiv, distinctie intre crima intentionata si crima din culpa. Astfel de forme ale crimei se retin si se analizeaza si in criminologie, care isi au importanta lor. Crima cu intentie este forma cea mai grava a crimei, deoarece infractorul prevede rezultatul faptei sale si urmareste producerea lui prin savarsirea acelei fapte. Aceasta forma de crima este grava, fiindca forma vinovatiei lui este grava, deoarece, pe de o parte, prevede rezultatul- moartea- dar si doreste, urmareste acest rezultat. Aceasta forma de intentie este intentia directa, unde exista atat prevedere, cat si vointa si dorinta mortii. Este tot crima intentionata si in cazul in care infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar, desi nu urmareste acest rezultat , el accepta producerea lui. Este cazul crimei de omor, in care autorul trage intr-o prima persoana, dar , fiindca in spatele acesteia se mai gaseste o persoana, glontul o raneste grav pe acesta. Este crima cu intentie indirecta fata de a doua persoana, in care exista prevedere, nu exista urmarirea rezultatului, dar exista acceptarea producerrii lui. Crima din culpa este o forma de crima mai putin grava, fiindca vinovatia este mai usoara. Astfel , exista crima din culpa cand infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce. Este cazul omorului din culpa produs de un conducator auto care circula cu viteza mare intr-un oras, care prevede ca ar putea lovi o persoana, nu aceepta un astfel de rezultat, socotind fara temei ca acesta nu se va produce contend pe abilitatea lui de conducator sip e siguranta tehnica a masinii sale si totusi rezultatul se va produce. Acestei forme de vinovatie I se mai spune culpa cu prevedere , la care exista cu usurinta si temeritate (ndrazneala oarba) sau culpa cu usurinta. In sfarsit, exista crima din culpa simpla sau imprudnta in cazul in care nu exista prevedere a producerii unui rezultat, dar acesta trebuia si putea sa fie prevazut . Este cazul unui omor la o vanatoare, cand, in loc sa se impuste un animal se inpusca un om. In fractorul n-a prevazut ca intr-un tufis se afla un om dar trebuia sa prevada si putea sa prevada ca, in direstia aceea , in acel loc, se poate afla un vanator. Aceasta forma de vinovatie se caracterizeaza prin aceea ca nu exista prevederea rezultatului si, neexistand acesta, nici nu se poate dori sau urmari un asemenea criminal. Totusi vinovatia exista , fiindca exista un fel de nepasare , neatentie vinovata, exista nepreocupare pentru ivirea unui rezultat negativ, criminal. Crima cu premeditare este o forma mai grava de crima , la care exist ape langa intentie, adica prevedere si urmarirea producerii rezultatului, si o premeditare, adica o pregatire materiala ( arme, paza) sau morala (complici pentru ascunderea ori distrugerea cadavrului- in caz de omor- distrugerea urmelor crimei). Aici crima este dosebit de grava atat prin vinovatie, cat si printr-un grad de pericol social sporit. Pornirea spre crima, insotita de orice scrupul in savarsirea crimei, precum si probalitatea, aproape certitudinea reusitei comiterii crimei. Crima cu scopuri speciale este o formna care exprima un grad de pericol social si mai mare. La aceasta forma de crima, peste intentia directa se suprapune si un

scop special. Asa este in cazul in crimei prin care se urmareste scopul unui castig material. Existenta unui astfel de scop, care orienteaza si srabate toate fazele de desfasurare a crimei , ca un fir conducator, determina pregatire, staruinta in comiterea crimei si inchiderea oricarei cai de renuntare la comitere. Aici este mai mare gradul de vinovatie, gradul de persistenta in comitere si probabilitatea mai maire de consumare a crimei. In lege se prevede crima in scop de castig, crima in scop de specula. Crima din mobiluri sau motive speciale este tot o forma de crimamai grava. In lege se prevede crima din motive josnice, crima in scopul razbunarii, crima insotita de cruzime deosebita , crima in scopul distrugerii comunitatii umane (genocid), crima din interes material. Existenta unor astfel de resorturi psihice la comiterea unei crime mareste sansele ducerii crimei pana la sfarsit si a pericolului social grav al faptei. 4.Formele crimei dupa unele stari psihice speciale. Bolile mintale Crima exploziva se caracterizeaza prin aceea ca este o manifestare a unei reactii de manie , a unei reactii de explozie emotionala, apare intr-o stare de conflict si reprezinta o reactie de descarcare nervoasa. Reactia aceasta exploziva poate sa apara in mod subit, ca urmare a aparitiei unei stari de pericol , de exemplu , cineva amenbinta o persoana cu arma indreptata spre acesta, la care se raspunde in mod rapid: aceasta reactie poate sa apara si ca urmare a unei acumulari nervoase si emotive lente, dupa care se produce descarcarea exploziva emotionala sub forma de crima. Crima aceasta poate sa apara si ca o reactie in forma unui scurtcircuit nervos, adica o reactie pe care persoana respective nu o poate amana, nu o poate stapani. Cel care a cercetat si a dezvoltat aceasta forma de crima este Seeling, evidentiiind si alte feluri de crima exploziva: crima din razbunare comisa intr-un moment de furie puternica; crima de omor a inregii familii, ca urmare a acumularii de ura si ostilitate puternica intre soti, de asemenea , fapta piromanului , cu nevoie irezistibila de a vedea focul. Crima comisa sub imperiul unei crize este legata de o anumita situatie critica in care ajunge o persoana, situatie din care aceasta nu poate iesi decat prin comiterea unei crime. Aceasta situatie critica presupune, pe de o parte, o situatie obiectiva de criza, iar pe de alta parte , situatia sa fie traita si simtita cu adevarat grea. Crima pseudojustitiara este crima prin care autorul crede ori doreste a-si face dreptate sau restabileste justitia. Crima prin ideologie se caracterizeaza prin aceea ca autorul are convingeri politice, economice, religioase, dupa parerea lui , in favoarea altora, spre binele altora, ca el indeplineste o datorie, iar , daca comite o crima, aceasta este facuta in scopul ajutarii altora. . In studiul acestui fenomen trebuie luate in considerare atat particularitatile biologice cat si pe cele psihologice ale copilariei si adolescentei, devianta minorului fiind determinate pe de o parte de factori biogeni (leziuni cerebrale, traumatisme obstetricale, meningoencefalite din copilarie) si de factori sociogeni in special carenta afectiva, urmare a situatiei de copil nedorit sau neglijat care determina un handicap psihic al acestuia inca de la nastere.

Comportamentul deviant are la origine atat factori interni ce tin de psihologia delincventului minor cat si de factori externi, care orienteaza spre o inadaptare la sistemul juridic si moral al societatii. De aici decurge necesitatea efectuarii unei expertize medicolegale psihiatrice pentru a studia modificarile comportamentului minorilor determinate de tulburarile psihice ce apar fie in contextul social in care se dezvolta, fie in contextul varstei De asemenea pentru intelegerea acestui fenomen extrem de complex este importanta precizarea unor elemente de psihologia minorului, in calitatea acestiua de martor, persoana vatamata, inculpat sau invinuit, precum si necesitatea individualizarii expertizei medico-legale psihiatrice a minorului in functie de tipul de participare a acestuia la fapta incriminata. Trebuie mentionat ca indiferent de calitatea minorului, in timpul examinarii, acesta are tendinta de a prezenta faptele intr o anumita culoare. In calitate de martor are tendinta de a fibula sau de a omite unele detalii, tendinta mai accentuata atunci cand minorul este persoana vatamata. De aceea este indicat sa fie ascultat in prezenta unei persoane de incredere, lucru obligatoriu la cei cu varsta sub 14 ani. Ca invinuit sau inculpat minorul va avea tendinta de a diminua gravitatea faptei prin omisiunea unor aspecte nefavorabile lui. In anumite cazuri patologice, poate aparea situatia de autoinculpare sau de agravare a propriei situatii Dintre factorii de risc ce determina aparitia violentei juvenile mentionam in primul rand perioada adolescentei, cu precizarea ca tulburarile de comportament sunt mai frecvente intre 1416 ani, avand tendinta de a descreste spre varsta adulta, si cu afectarea in special sexului masculin, provenind din medii socio-economice defavorizate. Un alt grup de factori determinanti in aparitia violentei juvenile il reprezinta familia, anturajul, gradul de educatie si cultura, la aceasta adaugandu-se o serie de factori situationali reprezentati de locul de debut al violentei, ingestia de alcool sau droguri ce favorizeaza trecerea la act, utilizarea armelor, precum si asocierea cu alte persoane sau alte acte infractionale (de exemplu furt). Referitor la familie si gradul de educatie putem afirma ca o educatie negativa, ce nu recunoaste normele existente in societate va duce implicit la o structurare negativa de personalitate si la un caracter de tip antisocial, in timp ce o educatie pozitva va configura un comportament adecvat normelor sociale. Comportamentul adecvat normelor si vietii sociale este un comportament reflectat, gandit, este anticipativ (reprezentarea continutului si consecintelor faptelor proprii) si exprima libertatea de vointa in alegerea solutiilor optime intr-o situatie data. Specialistii descriu un concept triunic in geneza comportamentului deviant, concept ce reuneste trei elemente:mediul de formare al personalitatii, personalitatea delincventa si situatiile ce favorizeza trecerea la actul antisocial. Primul element al conceptului triunic, ce intervine in formarea deviantei si delincventei uvenile este mediul de formare a personalitatii, fiind vorba in special de personalitatea agresiva. Se stie ca agresivitatea este un comportament castigat pe parcursul evolutiei individului (ontogenetic) si nu mostenit. Rezulta de aici existenta

unei multitudini de factori de mediu ce determina aparitia si manifestarea agresivitatii. Acesti factori au fost impartiti in factori familiali si de grup, sociali si institutionali, in literatura de specialitate (Durkheim), fiind descrisi ca o stare de anomie macrosociala, microsociala (familie), institutionala. Factorii familiali ce intervin in formarea unui comportament agresiv sunt reprezentati in special de comportamentul parental si anume carenta afectiva materna asociata cu lipsa modelului de comportament patern sau abuzul de autoritate al acestuia din urma. La acestea se adauga influientele mediului familal (conflicte intre membrii familiei), lipsa de afectivitate intre acestia generand un comportament violent. Un mediu familial neechilibrat, lipsit de afectivitate, in special din partea mamei, va genera tulburari de adaptare si de comunicare a copilului in mediul social, tulburari ce pot lua forma depresiei, autismului, agresivitatii. Al doilea factor ce intervine in conturarea unui comportament deviant este reprezentat de personalitatea individului, mai exact este vorba de o personalitate anomica rezultata prin suprapunerea unor valori negative de personalitate, manifestata predominant prin inafectivitate, insensibilitate, impulsivitate, egofilie. Ultimul element al conceptului triunic este definit de factorii situationali determinanti ce realizeaza trecerea la actul antisocial propriu zis:consumul; de alcool sau droguri, intoleranta la frustratii, incapacitatea de contentie afectiva, impulsivitatea scapata de sub control. Expertiza medico-legala psihiatrica face parte din categoria examinarilor medico-legale efectuate pe persoana vie, ea avand un caracter interdisciplinar. Caracterul interdisciplinar al psihiatriei expertale este dat de relatiile pe care aceasta le stabileste pe de o parte cu stiintele biomedicale (fiziopatologie, medicina interna, endocrinologie, genetica) si pe de alta parte cu stiintele socio-juridice (in special dreptul penal, criminologie). In cazul minorilor, expertiza medico-legala psihiatrica prezinta o caracteristica importanta referitor la aspectele de recuperare, educare si reeducare a minorului, trebuind individualizate in functie de tipul de participare a acestuia la fapta incriminata respectiv invinuit, inculpat, parte vatamata sau martor. Prin lege expertizele medicolegale psihiatrice la minori sunt obligatorii. Odata stabilit cadrul juridic si organizatoric al expertizei medico-legale psihiatrice (expertiza se efectueaza de catre o comisie alcatuita din doi medici psihiatri si un medic legist care este si presedintele comisiei, cu precizarea ca in cazul expertizei la minori este indicat ca psihiatrul sa fie un pedopsihiatru si sa participe si un psiholog) este necesara stabilirea obiectivelor expertizei medico-legale psihiatrice. Obiectivele sunt de regula precizate in ordonanta si se refera in principal la: 1. existenta sau nu a unei boli mintale 2. prezenta sau absenta discernamantului 3. daca bolnavul prezinta pericol social si care sunt masurile cu caracter medico-social si medico-pedagogic ce vor ajuta la redresarea comportamentului patologic. Pe langa aceste trei obiective majore expertiza trebuie sa mai raspunda la o serie de alte probleme cum ar fi trasaturile si specificul comportamentului patologic, daca exista legatura de cauzalitate intre afectiunea psihica si fapta savarsita, care este

nivelul intelectual al persoanei examinate, evaluarea capacitatii scolare a minorului, a relatiilor copil- parinte, a conditiilor de viata si dezvoltare si rolul acestora in savarsirea actului antisocial. De asemenea este necesara stabilirea potentialului de periculozitate sociala a bolnavului si care sunt masurile ce se impun. Obiectivul principal al expertizei este stabilirea unei corelatii intre starea psihica, actul antisocial comis si rezultatul acestuia, ceea ce implica stabilirea discernamantului in momentul savarsirii faptei. Discernamantul, rezultat al sintezei dintre personalitate si constiinta este criteriul medical al responsabilitatii unei persoane, responsabilitatea fiind o categorie psihologica in timp ce raspunderea este o notiune juridica. Putem defini discernamantul ca facultatea psihica, capacitatea de adistinge intre bine si rau, legal si ilegal, licit si ilicit, permis si nepermis si se bazeaza pe o percepere si reprezentare a realitatii si a consecintelor faptelor proprii. Iresponsabilitatea este incapacitatea psihica a unei persoane de a-si da seama de caracterul antisocial si consecintele faptei savarsite precum si inaptitudinea de a-si controla normal vointa in acel moment. Prin urmare persoana care prezinta din anumite motive o astfel de incapacitate psihica nu este responsabila de actiunile sau inactiunile sale, iresponsabilitatea inlaturand vinovatia astfel incat fapta comisa nu va avea caracter penal si in cele din urma raspunderea penala este inlaturata. Desi in practica medico-legala (in special expertizele psihiatrice la adulti) discernamantul este impartit in trei categorii (pastrat, diminuat, abolit), pentru categoria infractorilor minori se utilizeaza un criteriu mai corespunzator si anume capacitatea psihica, termen ce faciliteaza elaborarea unor nuantari legate de caracterizarea unei personalitati in formare cum este cea a minorului. Integritetea capacitatii psihice, capacitatea unei persoane de a raspunde pentru faptele sale, presupune integritatea capacitatatilor cognitiv-intelectuale si volitional-conative, incluzand in aceasta categorie si discernamantul. Afectarea discernamantului succedata de o percepere incorecta a realitatii, cu pierderea capacitatii de a o reflecta corect si de a judeca logic o situatie prin incapacitatea de a alege intre mai multe variante de comportament, sta la baza discernopatiei. Astfel daca pana la 14 ani lipsa discernamantului fata de fapta comisa este o certitudine, intre 14-16 ani lipsa discernamantului este relativa, urmand sa fie stabilita prin expertizare psihiatrica. Neintelegerea faptei comise si a consecintelor ei prin insuficienta dezvoltare psihica, face ca minorul sub 14 ani sa fie iresponsabil din punct de vedere penal, iar intre 14-16 ani sa raspunda pentru fapta sa numai daca se dovedeste ca a savarsit-o cu discernamant. Minorul care a implinit 16ani raspunde penal pentru faptele sale (art. 99 Codul Penal). Pentru expertizarea psihiatrica se utilizeaza urmatoare clasificare a discernamantului in functie de tipul de alterare a acestuia in cadrul diferitelor afectiuni psihice. Diminuarea discernamantului apare in afectiuni psihice situate la limita dintre normal si patologic, situatie in care functiile de cunoastere sunt pastrate, in timp ce functiile afective sunt alterate (inafectivitate).

Discernamantul abolit apare cel mai adesea in psihoze, cand sunt afectate toate cele trei compartimente ale vietii de relatie :functiile de cunoastere (oligofrenii), functiile affective (dizarmonii de personalitate)si functiile volitive (impulsivitati patologice). In cazuistica IML Iasi pe anul 2004, se observa o crestere a numarului de expertize medico-legale psihiatrice efectuate la copii comparativ cu adultii, respectiv din 399 de expertize efectuate, 360 au fost in comisiile pentru minori si doar 39 la adulti. In ceea ce priveste distributia pe categorii de discernamant ea a fost urmatoarea: in 325 de cazuri discernamantul a fost pastrat, 24 cazuri au fost cu discernamant scazut si doar 11 cazuri cu discernamant abolit. Tulburarile de comportament ale minorului apar pe fondul carentei afective (in special materna) asociate cu abuzul de autoritate paterna determinand aparitia indiferentei afective. Pe acest fond de indiferenta afectiva se structureaza lipsa sentimentelor de culpabilitate si implicit a celor de responsabilitate, carente ce se regasesc ulterior in psihopatia adultului. Una din tulburarile de adaptare si comunicare a copilului in mediul social, determinata in special de lipsa de afectivitate a mamei asociata cu un mediu familial dezorganizat este reprezentata de autism. La nastere copilul prezinta instinctiv o capacitate deosebita de a percepe afectiunea maternal si de a raspunde adecvat acesteia. Absenta mamei sau lipsa de afectivitate a acesteia, manifestata in special in primele 6 luni de viata, ii confera copilului un sentiment de insecuritate afectiva manifestata ulterior prin dezvoltarea treptata a unui comportament agresiv sau prin autism infantil. Autismul debuteaza in jurul varstei de 3 ani prin tulburari de comunicare afectiva, dificultate de interactiune, tulburari de limbaj cu evolutie in trei faze:tristete, disperare si detasare (15) Tulburarile de comportament cele mai frecvente apar insa in cadrul debilitatilor mintale, fie pe un fond encefalopat cu functii de cunoastere la limita, fie prin intarziere in dezvoltarea intelectuala prin insuficiente educationale variate. Oligofrenia se caracterizeaza prin deficit marcat al functiilor de cognitive, imaturitate afectiva si sugestibilitate marcata. In majoritatea cazurilor comportamentul aberant este bine definit de factorii biogeni (functii de cunoastere la limita pe un fond encefalopat, labilitate psihica marcata) dar in egala masura tulburarile de comportament pot aparea in absenta unor manifestari neuro-psihice caracteristice, declansate de diferiti factori stresanti. Un exemplu il constituie perioada peripubertara care se asociaza cu o labilitate neuropsihica si endocrina crescuta iar aparitia unor esecuri in aceasta perioada asociata cu tulburari de comportament sub actiunea defavorabila a factorilor psi hogeni, poate declansa aparitia unui comportament de o gravitate deosebita, ridicand problema debutului unei psihoze infantile. Tulburarile de comportament ale copilului includ o gama larga de manifestari plecand de la sentimente de culpabilitate marcata, emotivitate crescuta, sentimente de inferioritate, pana la crize de agresivitate, fuga (care daca se permanentizeaza devine vagabondaj), mitomanie, furt iar ca modalitate de realizare actele antisociale sunt de tip adult, dar ca motivatie sunt puerile. De asemenea este important de precizat ca de cele

mai multe ori actele antisociale sunt savarsite in grup, la inductia unui minor cu varsta mai mare sau cu dezvoltare intelectuala superioara celorlalti. Masurile de siguranta cu caracter medico-social si medico-pedagogic ce se impun in urma expertizarii sunt diferite in functie de tipul de alterare a discernamantului si de gravitatea faptei savarsite. Daca se constata o abolire a discernamintului sunt necesare masuri de siguranta (spitalizare in internate-scoala sau in spitale de neuropsihiatrie infantila) iar pentru cazurile cu discernamant pastrat se impun masuri cu caracter medico-pedagogic adecvate pentru reintegrarea sociala a minorului (internarea intr-un centru de reeducare sau institut medical-educativ pentru infractiuni deosebit de grave, libertate supravegheata, pedepse sau mustrare) In ambele situatii este necesara asocierea acestor masuri cu psihoterapia directionala, ceea ce va permite subiectului o abordare mai constienta a relariilor sale cu mediul si dezvoltarea unui comportament adecvat societatiiPrincipiile etice ce caracterizeaza responsabilitatea expertului legist sunt asemanatoare cu cele ce guverneaza responsabilitatea profesiei medicale in general, cu precizarea ca in cazul psihiatriei expertale apar implicatii etice atat asupra individului si societatii, cat si asupra domeniului juridic cu care este in stransa legatura. Datorita caracterului multidisciplinar al activitatii de expertizare psihiatrica ce implica participarea mai multor categorii de specialisti (legist, pedopsihiatru, psiholog)se impune respectarea de catre acestia a unor norme deontologice in cadrul tehnicii de expertizare, legate de elaborarea si obiectivarea diagnosticului, de evaluarea si reevaluarea acestuia, precum si de prognozarea diagnostica cu referire la posibilitatile evolutive ale afectiunii si conditiile sociale in care s ar putea realiza recuperarea si reinsertia socialaDe asemanea este important ca in final sa existe un acord comun in laborarea diagnosticului si a concluziilor raportului de expertiza dar si o individualizare a raspunderii prin asumarea responsabilitatii si constiintei etice a fiecarui specialist in parte. Bibliografie selectiva 1 Belis V. si colaboratorii -Tratat de medicina legala, Ed. Medicala, Bucuresti, 1995 2. Belis V. - Medicina legala in practica judiciara, Ed. Juridica, Bucuresti, 2002 3. Danescu G. - Probleme judiciare in psihiatrie, Ed. Medicala, Bucuresti, 4.Ion oancea Probleme de criminologie

CRIMA SI BOLILE MINTALE

CUPRINS: 1.INTRODUCERE 2.CRIMA IN CRIMINOLOGIE 3. ASPECTELE CRIMEI

A)FORMELE CRIMEI DUPA LATURA OBIECTIVA B)FORMELE CRIMEI DUPA LATURA SUBIECTIVA 4. BOLILE MINTALE