1. Adultii emergenti Pentru tinerii d azi, drumul spre viata adulta este mai lung.

Majoritaea plecaa de a casa la 18-19 ani, dar nu gasesc un job pe termen lung, se casatoresc sau au copii decat spre finalul celui de-al doilea-treilea deceniu. In acesta perioada ei exploreaza mai multe posibilitati, si trec de la alegeri pe termen scurt spre alegeri pe tremen lung (ex. un loc de munca stabil). Este o perioada in care anxietatea, incertudinea cresc deorece o mare parte din componentele vietii lor sunt inca neclare, iar mare parte nu stiu nici ce oportunitati au. Acesta perioada nu este doar o extensie a adolescentei. Difernetele constau in contolul parental exercitat de familie, explorare independenta a oportunitatilor. (Pettit, Roberts, Seeley, Yaroslavsky, 2011). Nu etse nici o perioada a adultului tanar. Deoarece din punct de vedere antopologic adultul tanar intemeiaza o famile, proprie, stie sa isi asume responsabilittea pe termen lung, beneficiaza de o schimbare de statut in cadrul cercului social. Trasaturile de personalitate la aceasta varsta incep sa fie mai conturate (Ferriman,
Lubinski, Benbow, 2009) Identificarea unui pattern de coping la intervalul 19-23 de ani

poate fi benefic pentru conturarea unor programe de interventie viitoare pentru acest grup. Vorbim in acest sens de programe de interventie care sa promoveze comportamente sanogene si care sa reduca riscul comportamentelor disfunctionale. Shiner, Masten si Tellegen (2002) au relalizat un studiu longitudinal pentru a masura continuitatea unor trasaturi de personalitate d la copilarie pana la varsta emergenta. Rezultatele au aratat ca trasaturile de personalitate manifestate la varsta emergenta sunt prezise de trasaturile din copilarie. Acest lucru sugereaza faptul ca de-a lungul dezvoltarii ontogenetice nu apar modificari majore in ceea ce priveste trasaturile de personalitate.

Klauer si Filipp (1993) au identificat 5 strategii de coping. In acest sens discutam despre: cautarea integrarii sociale, ruminare, minimizarea pericolului, axarea pe aspecte religoase, cautarea informatiei.

Acesti factori au fost folositi ca si subscale in mai multe sacale, spre exemplu, CISS-SF (Coping Inventory for Stressful Situations) (Cohan et.al. 2007).

1. Adultul tnr Perioada cuprins ntre 20 si 40 de ani este considerat n literatura de specialitate ca etapa adult tnr, n care indivizii funcioneaz optim att din punct de vedere fizic, ct si cognitiv si social. Aceast perioad se sub-mparte la rndul su n mai multe etape tranziia de la adolescen la vrsta adult sau audultul emergent (20-22 de ani), adultul propriu-zis (22-28 de ani), tranziia de la 30 de ani si asezarea (30/33-40 de ani) care vor fi detaliate n seciunea consacrat dezvoltrii sociale (Benga, 2009). La aceast interval de vrsta adultul trecu prin mai multe etape de tranziie. Spre exemplu adultul emergent se confrutnt cu trecerea de la liceu la facultate sau trebuie s dezvolte o reea social. Adultii emergentii au mai mult autonomie i independen fa de adolesceni, ns nu au experiena normativ a adulilor (Pettit, Roberts, Yaroslavsky, 2011). Aceast grup de vrsat se confrunt cu mai multe oportuniti sociale, schimbari. Trsturile de personalitate la aceast vrst ncep s fie mai conturate (Ferriman, Lubinski, Benbow, 2009) Identificarea unui pattern de coping la intervalul 19-23 de ani poate fi benefic pentru conturarea unor programe de intervenie viitoare pentru acest grup. Vorbim n acest sens de

programe de intervenie care s promoveze comportamente sanogene i care s reduc riscul coportamentelor disfuncionale. Astfel, putem vorbi despre un optimismul dispoziional ce se refer la tendina de a crede c vor aprea, vor experimenta rezultate pozitive. (Scheier & Carver,1985). Aceast definiie se bazeaz pe teoria autoreglrii comportamentale a laui Carver i Scheier (1981). Autoeficacitatea generalizat este credina global n capacitile proprii de coping transsituaionale, i este bazat pe teoria nvrii sociale a lui Bandura (1986). Stilul explorator optimist, este opusul stilului depresiv atribuional, referindu-se la tendinaa de a explica evenimetele negative incontrolabile cu ajutorul unor cauze care sunt instabile, specifice i tendina de a explica evenimentele pozitive prin cauze ce sunt permanente, generale i interne (Seligman,1991, Peterson & DeAvila, 1995). Optimismul nerealist se refer la suestimarea probabilitii de a experenia evenimente negative i credina c evenimetele pozitive au o probabilitate mai mare de a se ntmpla propriei persoane dect altcuiva (Weinstein,1980). Taylor consider optimismul nerealist ca fiind o iluzuzie pozitiv. Pesimismul defensiv se refer la strategiile cognitive care implic stabilirrea unor expectane joase i ruminare cu privire la posibilelle rezultate, chiar dac problemelel din trecut au fost rezolvate (Cantor & Norem, 1989). Dei persoanele caracterizate de pesimismul defensiv au tendina de a avea expectane reduse i niveluri miderate de anxietate nainte de un eveniment stresant, fapt ce este n contrast cu tendina pesimistilor de a se retrage i a evita evenimentele negative. Optimitii au expectane pozitive dar au i acelai mod de coping ca si pesimitii defensivi (Showers & Ruben, 1990).