Sunteți pe pagina 1din 5

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT


MASTER: KINETOTERAPIA ÎN RECUPEREAREA
NEUROMOTORIE

TEMĂ REFERAT:
“ UTILIZAREA KINETOTERAPIEI RESPIRATORII ÎN BOLILE
NEUROMUSCULARE”

PROFESOARĂ: STUDENTĂ:
VASILESCU MIRELA FILIP RICARDA

1
A. KINETOTERAPIA: este o profesiune paramedicală care se ocupă cu
descoperirea, evaluarea şi recuperarea unor afecţiuni, având ca principal mijloc de tratament
-mişcarea- cu scopul reintegrării cât mai rapide a individului în activitatea profesională, în
societate şi familie.
Ea se adresează în principal persoanelor cu afecţiuni ale aparatului locomotor (oase,
muşchi, articulaţii), probleme de natură posttraumatică, degenerativă (reumatică, probleme
de statică vertebrală), unor probleme ale sistemului nervos (pareze, paralizii, hemii, dihemii,
tetraplegii, parkinson etc.), unor probleme ale sistemului cardiocirculator (adaptare cardio-
respiratorie la efort, post infarct, prevenirea agravării hipertensiunii arteriale descoperite în
primele faze) şi respirator precum şi în tulburări ale altor aparate şi sisteme.
Programul de kinetoterapie poate conţine:
- evaluare iniţială şi evaluare pe parcurs;
- manipulări articulare manuale;
- mişcări pasive sau active conduse de kinetoterapeut;
- mişcări active libere, pe uscat, în apă sau la aparate;
- masaj şi tehnici complementare.
Programul de kinetoterapie poate fi conceput:
= pentru un grup sau individual;
= în scop profilactic, terapeutic sau de recuperare.

B. KINETOTERAPIA RESPIRATORIE:
Foloseşte exerciţii respiratorii în scopul îmbunătăţirii respiraţiei, a utilizării unui
procent cât mai mare din capacitatea plămânilor în vederea recuperării funcţionale a unor
organe şi vindecării unor maladii.
Kinetoterapia aparatului respirator cuprinde:
- disfuncţia ventilatorie obstructivă;
- mecanismele obstrucţiei bronhice;
- mecanisme potenţial reversibile.
B1. Disfuncţia ventilatorie obstructivă.
În cadrul D.V.O, caracteristica fundamentală este prezenţa “sindromului obstructiv”,
definit prin creşterea rezistenţei din căile aeriene la trecerea coloanei de aer.
Recuperarea kinetică se va adresa specific sindromului obstructiv1 şi anume:
a). Umidificarea bronşică ‚ se face pe cale inhalatorie prin aerosolizare cu ser
fiziologic, ape minerale, propilenglicol 5% precum şi prin ingestie de lichide, ceaiuri.
b). Drenajul de postură sau posturile de drenaj bronşic. Principiul lui se bazează pe
utilizarea poziţiilor ce creează gradient de înălţime între segmentul pulmonar încărcat de
secreţii şi căile mari bronşice şi trahee, poziţie ce favorizează acţiunea gravitaţiei asupra
scurgerii fluidelor. Drenajul postural se face o dată sau de două ori pe zi şi durează cca 30
minute.
c). Educarea tusei. Tehnica sa cuprinde trei componente: poziţionarea corpului în
timpul tusei, controlul respiraţiei în accesul de tuse (inspir pe nas lent, profund, cu împingerea
peretelui abdominal spre pernă, scurta apnee şi expulsia puternică a aerului în 2 3 reprize în
timp ce trunchiul se apleacă înainte şi perna se presează ăe abdomen) şi sunetul tusei să fie
”rotund” şi „scurt”.
d). utilizarea mucokineticelor (expectorantelor).
e). exerciţiile fizice : exerciţii cu braţele şi mobilizări de trunchi, mersul pe jos.
B2. Mecanismele obstrucţiei bronhice
Definiţia oboselii musculare: incapacitatea muşchiului la un moment dat de a putea
continua să dezvolte sau să menţină o forţă predeterminată.
1
Afecţiune caracterizată printr o misşorare a calibrului bronhiilor cauzat de o tulburare a respiraţiei

2
Recuperare: ... bolnavul cu bronhopneumopatie obstructivă îşi agravează starea
mărind travaliul ventilator (30 35 respiraţii/minut) şi de aceea acesta va fi învăţat sa-şi reducă
treptat frecvenţa respiratorie (14 18 respiraţii /minut). A doua metodă este executarea
repetată a unor exerciţii de relaxare a umerilor (ridicări şi coborâri, rotaţii, abducţii şi
adducţii orizontale).
... reducerea rezistenţelor din expir: se va expira pe gură .
... tonifierea musculaturii respiratorii (utilizarea rezistenţelor de la nivelul nasului în
inspir, inspir pe o nară, cealaltă fiind presată cu degetul, inspiruri sacadate ca în „mirositul
florilor”).
… cântatul (pronunţarea a unor silabe repetate de tipul “hom hom”, “mom mom”.
… poziţie patrupedă, se respiră abdominal exagerând succţiunea peretelui
abdominal.
... din ortostatism se retrage înapoi peretele abdominal, aliniindu-l cu pelvisul în aşa
fel încât pacientul să-şi vadă gleznele doar aplecând capul, nu şi trunchiul.
... posturare în Trendelenburg cu o greutate pe abdomen facilitând expirul.
... utulizarea „borcanelor Pescher” ajută la antrenarea forţei expiratoare.
... exerciţii respiratorii abdominale cu greutăţi pe abdomen (de la 2 kg la 10 kg).
... gimnastica corectoare a fost dezvoltată de şcoala daneză şi cuprinde seturi de
exerciţii pentru corectarea umerilor şi scapulei, a curburilor coloanei dorsale şi lombare, a
bazinului.
... readaptarea la efort. Lipsa activităţii fizice a pulmonarului antrenează o serie de
perturbări funcţionale conexe, în special cardiocirculatorii, musculare şi metabolice dar şi
psihice, ce se vor repercuta asupra respiraţiei însăşi.
:::::: antrenamentul prin mers (cură de teren): pacientul va menţine ritmul de mers
pe teren plat, care îi convine, crescând treptat durata şi nu vorbeşte. Ajuns la 15 minute de
mers continuu introducem pe distanţe scurte 20-30 de ritmuri alerte dublând sau triplând
ritmul obişnuit, Treptat lungim duratele de mers, distanţa şi numărul perioadelor de mers
alert, oprindu ne în general la un antrenament de 30-60 de minute durată totală, cu 4-8
perioade de mers alert pe distanţe care nu depăşesc 100m.
:::::: antrenamentul la scăriţă: urcări pe o scăiţă cu 2 trepte de 23 cm treapta.
:::::: antrenamentul la piscină: _ poziţia orizontală în apă omogenizează distribuţia
circulaţiei pulmonare, mărind suprafaţa de schimb.
_ aerul cald şi umed de la nivelul apei opreşte
pierderea de căldură a mucoasei tractului respirator şi, prin aceasta, opreşte apariţia
bronhospasmului.
_ apa caldă stimulează circulaţia periferică.
_ asuplizează articulaţiile coloanei, umerilor,
şoldurilor, tonifică musculatura.
Antrenamentul începe cu 10 minute şi creşte până la 60 minute.
:::::: antrenamentul prin terapie ocupaţională (prin mişcare).

RELAXAREA _ metoda de recuperare a afecţiunilor respiratorii.


Relaxarea din punct de vedere biologic are dublu înţeles :
+ d.p.d.v al fiziologiei musculare.
+ d.p.d.v al fiziologiei sistemului nervos
Se cunosc două tipuri de relaxare:
1. relaxarea extrinsecă.
2. relaxarea intrinsecă

C. BOLI NEUROMUSCULARE:

3
1. Miastenia gravis: este o disfunţie neuromusculară caracterizată în special prin
slăbiciune şi oboseală musculară. Afecţiunea poate fi limitată la anumite grupe
musculare, în special cele de la nivel ocular, sau poate fi generalizată. Persoanele
cu M.G dezvoltă slabiciunea şi căderea pleoapelor, slăbiciunea musculaturii
globului ocular, rezultă apariţia vederii duble (diplopia) şi oboseală musculară
excesivă după activităţi fizice. Alte caracteristici sunt tulburări ale capacităţii de
mestecare şi înghiţire (disfagie) şi slăbiciune la nivelul muşchilor din partea
superioară a mâinilor şi picioarelor.
2. Scleroza laterală amiotrofică (boala LOU GEHRIG): se caracterizează printr-o
pierdere (reducere) progresivă a anumitor celule nervoase ale creierului şi
măduvei spinării denumiţi neuroni motori, aceştia comandând muşchii voluntari
care fac posibilă mişcarea. S.L.A este o boală progresivă invalidantă fatală.
Mersul, vorbitul, mâncatul, înghiţitul devin mai dificile cu timpul.
Recuperare: - traheostomia: asigură o respiraţie asistată pe termen lung prin
efectuarea unei incizii la nivelul gâtului care deschide traheea, oxigenul putând fi furnizat
printr-un tub introdus în acest orificiu.
- alimentarea printr-un tub plasat în stomac când capacitatea de înghiţire este
redusă sau pierdută.
3. Artrogripoza congenitală multiplă: anchilozarea congenitală generalizată a
articulaţiilor.

D. AFECŢIUNILE RESPIRATORII: reprezintă a doua mare localizare după


afecţiunile aparatului locomotor.
Recuperarea este importantă pentru ameliorarea condiţiei fizice, psihice şi
socioprofesionale. Cauzele afecţiunilor respiratorii care necesită recuperare merg de la boli
respiratorii până la afecţiuni chirurgicale toracice, afecţiuni neurologice sau reumatologice.
Rolul aparatului respirator constă în schimbul gazos dintre mediul extern
reprezentat de aer şi mediul intern reprezentat de sânge. Schimbul gazos recunoaşte patru
mecanisme fundamentale:
- transportul gazelor de-a lungul căilor respiratorii;
- amestecul gazelor în alveole;
- distribuţia sângelui în capilarele pulmonare;
- transferul gazos prin membrana alveolocapilară.
Recuperarea poate acţiona pe două dintre acestea şi anume pe transportul şi
amestecul gazelor.
Tratamentul din punct de vedere kinetic:
• Exerciţii de gimnastică respiratorie cu accentuarea pe reedeucarea fazei de expir.
• Exerciţii de respiraţie diafragmatică.
• Drenaj de postură.
• Tonifierea musculaturii respiratorii.
• Ventilaţie asistată.
• Aerosoloterapia.
• Oxigenoterapia.
Metode de kinetoterapie:
• repausul şi poziţionarea corectă a bolnavului în pat;
• masajul – procedee de vibraţii şi percuţie;
• corectarea deficientelor musculare

4
5