UNIVERSITATEA CRESTINA DIMITRIE CANTEMIR

FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE SI ADMINISTRATIVE-DREPT

TEORIA GENERALA A DREPTULUI

ANDREI CONSTANTINESCU, ANUL I-FR

CUPRINS
DREPTUL3 TEHNICA JURIDICA.5 NORMELE TEHNICE(TEHNOLOGICE)..5 MORALA5 NORMELE ORGANIZATIILOR SOCIALE..6 NORMELE JURIDICE..6 CONCEPTUL DE IZVOR DE DREPT.9 ACTIUNEA ACTELOR NORMATIVE IN TIMP.10 ACTIUNEA ACTELOR NORMATIVE IN SPATIU11 CONCEPTUL DE RAPORT JURIDIC..11 STATUL.12

DREPTUL
Reprezentantii scolii sociologice privesc dreptul ca un fenomen relational sau ca o unitate dintre norme si raporturi juridice. Un autor a spus, pe buna dreptate, Ceea ce faceti voi, acesta este dreptul Definitia generala: Dreptul este sistemul normelor stabilite sau recunoscute de stat, in scopul reglementarii relatiilor sociale conform vointei de stat, a caror respectare obligatorie este garantata de forta coercitiva a statului. Fazele aplicarii dreptului Aplicarea dreptului constituie forma juridica de realizare a dreptului prin interventia organelor de stat competente, forma cu implicatii juridice deosebit de variate,cu multiple aspecte teoretice si tehnice. In acelasi timp, aplicarea dreptului este activitatea practica in cursul careia organele de stat infaptuiesc prevederile normelor juridice, actionand ca titulari si autoritatii de stat. Activitatea organelor de stat se concretizeaza in elaborarea actelor de aplicare, ce reprezinta acte individuale, care produc anumite efecte juridice, precum nasterea,modificare sau stingerea unor raporturi juridice concrete. Varietatea actelor de aplicare include existenta unor faze in procesul aplicarii dreptului, faze care ajuta la constituirea unui proces unic. Prima faza a aplicari o constituie stabilirea starii de fapt, care presupune cercetarea si cunoasterea situatiei concrete, a imprejurarilor si cauzelor aflate in fata organului de aplicare si care urmeaza sa capete o solutionare juridica, concretizata in elaborarea actului de aplicare.Organul de aplicare trebuie sa cunoasca situatia reala, sub toate aspectele ei, iar cauza supusa solutionarii trebuie sa fie lamurita din toate punctele de vedere,indiferent daca este vorba despre o fapta juridica cu caracter licit sau daca este cazul unei fapte care contravine prevederilor juridice. Urmatoarea faza o reprezinta alegerea normei de drept(critica sau selectionarea normei).Acest lucru presupune pe langa determinarea textului normativ si verificarea autenticitatii acestuia.Legalitatea normei juridice, corespondenta ei fara de actele normative superioare si fata de legi, este o alta sarcina a organului de aplicare in luarea deciziei asupra acestei a doua faze. Este posibil,totodata, ca organul de aplicare sa fie nevoit sa rezolve anumite coliziuni aparute intre doua sau mai multe acte normative care se refera la acelasi caz. Cea de-a treia faza a aplicarii dreptului este interpretarea normelor juridice si constituie activitatea la care organul de aplicare recurge pentru a stabili intelesul adevrat si deplin al normei, utilizand metode si procedee cu care opereaza tehnica interpretarii dreptului. Ultima faza desemneaza elaborarea actului de aplicare, adica elaborarea deciziei juridice,care va atrage dupa sine stabilirea,modificarea sau stingerea raporturilor juridice concrete. Aceasta operatiune presupune indeplinirea unor cerinte de continut si forma, cerinte care variaza de la o categorie de norme juridice la alta, sau de la o ramura de drept la alta. 3

Aplicarea dreptului se poate face si prin analogie, procedeu ce inglobeaza doua forme, denumite analogia legii si analogia dreptului. La analogia legii se recurge atunci cand se constata lipsa normei juridice, in care sa poata fi inclus cazul propus spre solutionare.Organul de aplicare va cauta o norma care se refera la o situatie sau un caz similar si o va aplica pe aceasta cazului in cauza. Cealalta forma a analogiei, analogia dreptului, este folosita atunci cand in solutionarea cauzei se constata absenta normei juridice care sa se refere la acea cauza, dar si absenta altor norme sau texte juridice care sa reglementeze cauze asemanatoare. In aceasta situatie, solutionarea juridica se va face prin recurgerea la principiile generala ale dreptului. Feluri de incalcare a dreptului Incalcarea dreptului poate lua forma unei incalcari penale,civile,administrative, incalcarea normelor muncii etc. in functie de natura si gravitatea sociala, sau de categoria normelor juridice. Incalcarile dreptului penal sunt denumite infractiuni.Infractiunea este o fapta care prezinta pericol social, fapta savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea penala.La randul lor infractiunile pot fi impartite in infractiuni contra securitatii statului, contra persoanei,contra patrimoniului, autoritatii, infractiuni de fals, contra capacitatii de aparare a tarii, contra pacii si omenirii, infractiuni la regimul stabilit pentru anumite activitati economice. Incalcarile dreptului civil cuprind o sfera vasta de fapte ilicite, care se impart in doua categorii: a) Faptele ilicite civile care constau in neindeplinirea unor obligatii ce deriva din contract si care constituie temeiul raspunderii contractuale; b) Faptele ilicite civile, nelegate de obligatii contractuale si carora le corespunde raspunderea extracontractuala nascuta din fapte ilicite cauzatoare de daune, denumite delicte civile(fapte care pricinuiesc din intentie, neglijenta sau imprudenta un prejudiciu altei persoane). Ca incalcare a dreptului administrativ amintim contraventia, adica fapta savarsita cu vinovatie care prezinta un pericol social mai redus decat infractiunea si este prevazuta si sanctionata ca atare prin legi sau acte normative. In cazul contraventiilor, raspunderea este stabilita de organele administratiei de stat care pot aplica sanctiuni precum:avertismente, amenzi, confiscari etc. Incalcarile normelor dreptului muncii pot fi savarsite numai de acele persoane incadrate in munca. Sanctiunile disciplinare sunt prevazute in Codul muncii si iau forma unor mustrari, avertismente, retragerea unor gradatii sau trepte de retribuire, retrogradarea in functie etc. Aceste sanctiuni sunt aplicate de organele de conducere ale unitatilor de stat, de organele ierarhic superioare etc. Gradul periculozitatii sociale al fiecareia dintre categoriile de incalcari ale dreptului este determinat de importanta si rolul relatiilor sociale carora faptele ilicite le aduc atingere sau pe care le ameninta.Gradul cel mai mare de pericol social il prezinta faptele ilicite penale, deoarece sunt indreptate impotriva oranduirii economice, social-politice a statului, impotriva ordinii de drept. 4

TEHNICA JURIDICA
In general, prin tehnica se intelege ansamblul metodelor,al procedeelor si regulilor care, imbinate cu o anumita maiestrie personala, sunt aplicate in vederea executarii unei operatii sau lucrari, sau in practicarea unei profesii. Ca orice tehnica si cea juridica cuprinde anumite reguli, procedee si metode dupa care se executa operatiunile juridice. Tehnica juridica are sarcina de a gasi mijloace optime de transpunere in drept si in norme juridice, vointa de stat careia conducerea politica vrea sa-I dea forta juridica, ridicand-o la rangul de lege. Aceasta reprezinta ansamblul procedeelor si metodelor folosite intr-un sistem de drept, avand ca scop elaborarea actelor normative si aplicarea lor in viata. Ea cuprinde atat tehnica elaborarii dreptului, tehnica legislativa, cat si tehnica realizarii, aplicarii si interpretarii dreptului.

NORMELE TEHNICE(TEHNOLOGICE)
Normele sunt cerinte sociale exprimate in reguli referitoare la ceea ce este posibil si datorat. In acelasi timp, indicatia lor obligatorie cu privire la conduit datorata consta dintr-o actiune sau inactiune, dintr-o obligatie de a face, o interdictie sau permisiune si este insotita de o mentiune(prescrisa sau subinteleasa) asupra consecintelor neindeplinirii indicatiilor. Ele reglementeaza intreaga retea de relatii sociale,economice, politice, morale, de familie, etc. Absenta lor ar face imposibila activitatea practica a oamenilor in orice societate. Normele tehnice ocupa un loc deosebit datorita specificului lor in comparatie cu celelalte norme: ele reglementeaza comportarea oamenilor in procesul de productie, fata de natura, fata de mijloacele de productie si uneltele de munca. Acestea sunt expresia raportului dintre legile naturii si conduit umana. Regula tehnica poate fi o simpla reteta culinara, dar si un patent industrial modern. Ca toate celelalte reguli de comportare a oamenilor, sunt rezultatul practicii si o generalizeaza pe aceasta. Scopul lor este acela da a obtine cu minim de efor, maxim de rezultat. Normele tehnice pot fi incalcate, deci sanctionate, dare le nu fac parte, de regula, din sistemul reglementarii juridice a relatiilor sociale. Totusi aplicarea unora dintre ele este asigurata si prin forta coercitiva a statului.In acest sense le fac corp comun cu actele normative juridice(ex: norme tehnice de circulatie publica, obligatii de serviciu,etc). Acest tip de norme poate fi folosit in activitatea juridica, prin prelucrarea mecanica, cibernetica a unor date si fapte juridice, pentru a se usura cunoasterea si imbunatatirea legislatiei, pentru o mai mare eficacitate in lupta impotriva elementului infractional.

MORALA
Morala reprezinta un ansamblu de conceptii si reguli cu privire la bine sau la rau, drept sau nedrept, permis sau nepermis. Normele de morala sunt creatie a societatii sau a grupelor sociale. Notiunile de bine si rau cu care ele opereaza variaza de la o oranduire la alta, de la un popor la altul. 5

Normele de morala indica oamenilor conduita necesara si arata consecintele nerespectarii acesteia, sanctiunile morale.Aceste sanctiuni pot lua forma oprobriului public, dispret sau mustrari de constiinta, pareri de rau. Potrivit unei conceptii a doctrinelor, sfera dreptului si morale ar coincide, sau dreptul ar fi un minim de morala.1 Normele de morala nu sunt, de regula, norme scrise si nu sunt cuprinse obligatoriu in acte oficiale, iar respectarea lor nu este garantata de forta statului ci de actiunea factorilor sociali, a opiniei publice, a educatiei, etc.

NORMELE ORGANIZATIILOR SOCIALE

Normele organizatiilor sociale sunt creatia organizatiilor sociale nestatale, a partidelor politice, a organizatiilor profesionale, economice, culturale, sportive, etc. Organizatiile sociale sunt variate si numeroase, iar gradul lor de organizare este de asemenea diferit, iar normele poarta amprenta gradului de organizare si a scopurilor urmarite de organizatii. Acest tip de norme se deosebeste de restul normelor nejuridice(norme morale, obiceiuri, reguli de convietuire sociala) prin faptul ca expirma vointa unei anumite organizatii, respectarea fiind asigurata prin fortele de care dispune aceasta. Sanctiunile aplicate in cazul nerespectarii normelor sunt cele stabilite de organizatie, cea mai grava fiind considerata excluderea din organizatie. Normele organizatiilor sociale pot produce efecte juridice numai atunci cand actele normative in care sunt cuprinse sunt aprobate de stat.

NORMA JURIDICA
Normele juridice constituie structura interna a dreptului privit in ansamblu, elementele sale constitutive.Fiecare norma, indiferent de continutul reglementarii pe care o prevede si de ramura de drept careia apartine, este necesara pentru studiul fenomenului juridic in general. Norma juridica este o regula de conduita generala si impersonala, stabilita sau recunoscuta de sta, care exprima vointa de stat si a carei respectare obligatorie este garantata de forta coercitiva a statului. Telul unei astfel de norme este de a stabili anumite modalitati de comportare a oamenilor. Norma juridica este un factor si un criteriu unic de indrumare a conduitei oamenilor, un etalon cu ajutorul caruia statul apreciaza conduita cetatenilor in diferite situatii concrete ca o conduita licita sau ilicita, se adreseaza unui cerc nedeterminat de persoane si este destinata aplicarii de fiecare data cand se ivesc conditiile prevazute in ipoteza ei. Normele juridice se pot adresa tuturor cetatenilor sau locuitorilor de pe teritoriul statului, chiar daca acestia nu sunt cetateni ai statului, indifferent de functie, domiciliu, stare civila etc. Aceste norme sunt edictate de organelle central ale puterii sau administratiei de stat si sunt cuprinse in legi, decrete, hotarari ale guvernului, etc. Astfel de norme care se adreseaza tuturor cetatenilor sunt cuprinse mai ales in constitutii. O serie de norme juridice se adreseaza unor anumite categorii de persoane( Capitolul III din Codul Familiei, doar pentru cei casatoriti; interzicerea si incriminarea mituirii, prevazute de art.254 din Codul Penal, se refera la functionari, calitatea de
1

George Ripert, La regle morale dans les obligations civiles(regula morala in obligatii civile), pag.24

functionar fiind unul dintre elementele constitutive ale infractiunii de mita;normele de reglementare a dreptului la pensie vizeaza doar persoanele care indeplinesc conditiile cerute pentru a primi pensie). Normele juridice contin preceptul de conduita pe care statul le prescrie si le impune in societate. Aceste norme nu sunt simple indicatii sau doleante, ci reprezinta in principiu un ordin, o porunca, dispozitie obligatorie.Indiferent de nuanta, normele sunt un comandament impus de puterea publica a carui respectare este obligatorie. Structura normei juridice Structura normei juridice se imparte in structura interna(structura logico-juridica a normei)si structura externa(structura tehnico-juridica sau tehnico-legislativa a normei)data de modul de exprimare in cadrul actului normative sau al altui izvor de drept,. Structura logico-juridica a normei arata din ce elemente componente si dependente este organizata prescriptia, indifferent de formularea textual sau ramura de drept careia ii apartine. Aceste elemente sunt ipoteza, dispozitia si sanctiunea normei juridice. Schema structurii s-ar putea reduce la urmatoarea formulare logico-juridica:In cazul in care(daca cineva)atuncialtfel Structura tehnico-juridica se refera la forma exterioara de exprimare a continutului si a structurii logice a normei, la redactarea ei mai concise, sintetica sau mai dezvoltata, la modul in care normele se incadreaza in texte normative. De regula, normele juridice sunt parte a unui act normative care este structurat in capitol, sectiuni, articole, alienate. Indiferent de modul de formulare, o norma trebuie sa prevada o conduita de urmat, o dispozitie sub forma unor drepturi, indrituiri si obligatii juridice. Clasificare normelor juridice Normele se impart in categorii si grupe,pe baza unor criteria date: a)dupa obiectul si metoda reglementarii juridice: norme de drept constitutional, civil, administrativ, penal etc. b)dupa forta juridical a actului normative in care sunt cuprinse: norme cuprinse in legi, decrete,hotarari ale guvernului, ordine si intructiuni ale ministrilor. c)dupa sfera aplicarii si gradul de generalitate : norme generale, speciale si de exceptie d)dupa modul de redactare: norme complete si incomplete e)dupa caracterul conduitei prescrise: norme onerative(prescriu in mod expres obligatia unei actiuni), prohibitive(interzic savarsirea unor actiuni) si permisive(prevad posibilitatea ca subiectul sa uzeze de anumite drepturi).

Formele de interpretare a normelor juridice Interpretarea normelor juridice,adica lamurirea sensului exact si complect al acestora, constituie o conditie necesara procesului de realizare a dreptului. Aceasta actiune este necesara deoarece normele juridice au un caracter general si impersonal si nu pot cuprinde toate situatiile posibile din viata. Interpretarea se imparte in interpretarea oficiala(obligatorie) si cea neoficiala(facultativa). Interpretarea oficiala provine de la un organ de stat competent si se subdivide la randu-i in interpretare generala si cauzala. Interpretarea generala se caracterizeaza prin existenta unui act normativ si permite organului emitent al actului normativ sa dea acelei dispozitii interpretarea autentica dintr-un nou act normativ, in situatia in care dispozitia initiala apare neclara sau confuza. Interpretarea cauzala, pe de alta parte, este acea forma a interpretarii care este facuta de organele de aplicare a dreptului cu ocazia solutionarii unei cauze concrete, cu caracter obligatoriu numai pentru acea cauza. Subiecte ale acestei interpretari sunt toate organele de stat care aplica dreptul. Interpretarea neoficiala nu are caracter obligatoriu si nu se concretizeaza in continutul unor acte juridice, a caror respectare sau aplicare sa fie garantata de stat. Ea reprezinta opiniile unor persoane neoficiale asupra modului cum trebuie inteles continutul anumitor acte normative. Acest tip de interpretare se bucura numai de o autoritate stiintifica, nu juridica si poate fi uneori cuprinsa in unele expuneri ale unor persoane oficiale, ale conducatorilor unor institutii, ale deputatilor cu ocazia prezentarii si dezbaterii proiectelor de legi in parlament. Metodele de interpretare a normelor juridice Interpretarea normelor juridice se face in functie de patru procedee: interpretarea gramaticala, sistematica, istorica si logica. Interpretarea gramaticala consta in folosirea procedeelor de analiza morfosintactica a textului actelor normative , pornind de la intelesul cuvintelor folosite, legatura dintre ele, constructia frazei etc. De exemplu, interpretare gramaticala va stabili, in cazul folosirii conjuntiilor si ori sau, ca este vorba de un cumul de sanctiuni sau de sanctiuni alternative. Procesul de interpretare gramaticala reclama si clarificarea problemei terminologice juridice. Intelesul unor termeni si expresii in formularea textului poate fi identificat cu cel din limbajul obisnuit sau poate avea un sens specific juridic(avut public, functionar public, circumstanta atenuanta, circumstanta agravanta, infractiune,vinovatie, premeditare, intentie etc.), asadar legiuitorul va recurge la explicarea acestor termeni. Interpretarea sistematica consta in lamurirea sensului unor norme juridice, a unui text normativ, prin coroborarea acestora cu alte dispozitii normative apartinand aceleiasi institutii juridice sau ramuri de drept. Utilitatea acestei metode este evidenta in cazul normelor incomplete( de trimitere,de referire si in alb). Interpretarea istorica stabileste sensul adevarat si deplin al normelor juridice, prin recurgerea la cercetarea conditiilor istorice si social-politice care au determinat adoptarea unui act normativ(ocassio

legis) si a scopurilor urmarite de acesta(ratio legis).Aplicarea acestei metode se face prin studiul izvoarelor de documentare, al materialelor pregatitoare adoptarii actului normativ, al expunerii de motive, al lucrarilor stiintifice etc. Interpretarea logica se constituie din procedeul bazat pe analiza textului actului normativ prin adoptarea legilor logicii formale.Aceasta metoda nu poate fi separata de restul metodelor folosite, deoarece orice lamurire a sensului normelor juridice se sprijina pe utilizarea rationamentelor si judecatilor logice.Printre procedee sunt frecvent utilizate argumentul a fortiori,per a contrario,ad absurdum etc. Interpretarea normelor juridice poate imbraca si o forma literala, extensiva si restrictiva. Astfel, continutul real este exprimat intocmai in formularea textuala a normei, iar textul trebuie sa fie aplicat ad litteram, intrucat in el se descrie exact si fara dubiu sfera cazurilor la care se refera norma juridica. Textul normei aplicat in mod extensiv, apare in situatia in care studiul normei de drept duce la concluzia ca sfera cazurilor sau cercul de situatii la care se refera este mai larg decat reiese din modul de redactare a textului normativ. Textul poate fi aplicat si in mod restrictiv atunci cand intentia autorului normei cere ca sfera cazurilor la care se refera sa fie mai restransa decat reiese din formularea textului. Toate aceste procedee de interpretare pot fi aplicate doar prin respectarea legalitatii.

CONCEPTUL DE IZVOR DE DREPT

Actele juridice poarta denumirea de izvor de drept. Obiceiul juridic: in succesiunea istorica a izvoarelor de drept obiceiul este fara indoiala pe primul loc. Trecerea la organizarea statala a societatii a fost consfintita prin norme obisnuielnice, adaptate noii realitati. Aceste norme formeaza dreptul cutumiar. Obiceiul, ca izvor de drept, poate exprima cel mai bine particularitatile locare si faramitarea politica, specifica perioadelor istorice premergatoare centralizarii vietii economice si politice. Primele acte normative sunt, de fapt, niste culegeri de cutume juridice( Legea celor 12 table-la romani; Legea salica-la franci). In dreptul roman, obiceiul juridic se mentine doar in unele reglementari ale dreptului civil, unele articole din CODUL CIVIL ROMAN facand trimitere la obiceiurile locale. Legea: act normative, avand rolul cel mai important. Diviziunea notiunii de lege se face intre lege in sens material(acte normative cu continut general, indiferent de organul care le adopta) si legea in sens formal(acte normative instituite prin procedura speciala de legiferare, indiferent de continutul lor)

Precedentul juridic(practica juridica): cunoscut inca din dreptul roman, important izvor de drept in dreptul feudal Contractul normativ: act individual care stabileste drepturile si obligatiile unor subiecte determinate. Capata valoare de izvor de drept atunci cand nu vizeaza un raport juridic concret, ci stabileste o regula generala dupa care se vor conduce partile. Are larga aplicabilitate in dreptul international. Doctrina juridica: stabileste trasaturile definitorii ale legii, reglementand, la un nivel ridicat de generalitate, cele mai importante relatii sociale.

ACTIUNEA ACTELOR NORMATIVE IN TIMP

Actele normative sunt adoptate pentru a actiona asupra relatiilor sociale,pentru a determina conduita si comportamentul subiectelor de drept. Adoptarea acestora nu coincide cu inceputul actiunii lor, cu intrarea in vigoare,deoarece intai aceste acte trebuie sa fie aduse la cunostinta cetatenilor, organelor de stat si organizatiilor. In principiu aceasta actiune se face prin aparitia actelor intr-o publicatie oficiala, cum este in tara noastra Monitorul oficial. Pentru determinarea actiunii normei juridice in timp, este necesar sa se stabileasca atat momentul intrarii in vigoare, cat si cel al incetarii sau iesirii din vigoare a actului normativ. Actul normative poate sa stabileasca el insusi printr-o prevedere speciala data intrarii sale in vigoare, iar atunci cand in cadrul acestuia nu e prevazuta nicio data se considera ca intra in vigoare la momentul publicarii sale oficiale. Un aspect important al actiunii in timp a actelor normative se refera la principiul neretroactivitatii actelor normative.In mod logic, noua reglementare juridica nu se poate referi decat la relatiile sociale, situatiile si conduita viitoare si nu poate determina continutul relatiilor sociale existente inaintea intrarii ei in vigoare. Exista si exceptii insa, cum ar fi retroactivitatea actului normativ,admisa in situatia in care actul normative prevede ca se aplica si unor fapte petrecute anterior, cand legea penala este mai favorabila sau mai blanda, sau cand legile sunt interpretative. Aplicarea noului act normativ la situatii vechi nu poate fi admisa decat in interesul statului sau pentru apararea unor interese ale cetatenilor(de exemplu, unei persoane care a comis o infractiune i se va aplica legea care stabileste pedeapsa cea mai blanda dintre cele doua legi penale<cea veche si cea noua>). Iesirea din vigoare a actelor normative sau incetarea actiunii lor are loc prin abrogare(cand durata de timp a actului nu a fost limitata) sau prin ajungerea la termen(cand durata a fost specificata). O alta forma de incetare a actiunii unui act normativ este caderea lui in desuetitudine. Este vorba, in acest caz,de unele acte care au fost total depasite de dezvoltarea relatiilor sociale, de schimbarile socialeconomice si politice care au avut loc in societate, de faptul ca starile de lucruri care au determinat necesitatea elaborarii acestor acte au incetat sa mai existe, asadar actiunea lor nu mai are nicio justificare si nici nu mai poate fi sustinuta. Exista si principiul ultractivitatii legii, cand un act normativ, desi abrogat sau ajuns la termen, poate fi aplicat pentru rezolvarea unor cazuri ce apar ulterior scoaterii

10

sale din vigoare(art. 16 din Codul Penal prevede ca legea temporara se aplica infractiunii savarsite in timpul cat era in vigoare chiar daca fapta nu a fost urmarita sau judecata in acel interval de timp).

ACTIUNEA ACTELOR NORMATIVE IN SPATIU

Actele normative au o actiune bine determinata nu numai in timp,ci si in spatiu, adica pe un anumit teritoriu, deoarece ele sunt produsul activitatii statului si organelor sale, care au o anumita competenta teritoriala.Aceasta actiune priveste persoanele care se afla pe un anumit teritoriu, oamenii reprezentand intotdeauna obiectul reglementarii juridice. In ceea ce priveste latura interna a suveranitatii statului, se ajunge la concluzia obiectivitatii legilor si altor acte normative pentru toti cetatenii statului respectiv si pentru toate organismele si organizatiile sociale care se afla pe teritoriul sau. Sub aspect international , actiunea actelor normative reprezinta o problema complexa.Efectul actelor normative in spatiu, inseamna ca pe teritoriul unui stat actioneaza legile si celelalte acte normative ale sale, acestea determinand conduita tuturor persoanelor aflate pe acest teritoriu. Exceptii de la aceasta regula fac insa, in anumite conditii, persoane si unele locuri(legatii,ambasade) asupra carora legea nu se aplica in anumite limite. Este vorba despre imunitatea diplomatica,statutul juridic al consulilor,regimul specific al unor categorii de straini.

CONCEPTUL DE RAPORT JURIDIC

Raporturile juridice sunt o treapta necesara in realizarea functiei dreptului, prin care prescriptiile normative se materializeaza in anumite raporturi juridice concrete, in care participantii apar ca purtatori sau titulari ai unor drepturi si obligatii juridice corelative. Raporturile juridice sunt raporturi sociale, fiind raporturi dintre oameni, care se manifesta fie ca indivizi, fie organizati in anumite colective. Raporturile juridice sunt legate de viata si activitatea oamenilor in societate. Datorita faptului ca traduc in viata normele juridice, expresie a vointei de stat, raporturile juridice au caracter volitional.Natura lor volitionala se manifesta in faptul ca ele sunt rezultatul reglementarii relatiilor sociale, realizata de normele juridice care exprima vointa de stat. Diversitatea relatiilor sociale determina si o varietate de raporturi juridice. O mare parte a lor exprima nemijlocit relatii economice; este vorba de relatiile de proprietate, de schimb si alte relatii economice, reglementate mai ales de normele dreptului civil si economic, unde apar diferite raporturi juridice privitoare la proprietate,schimb,contracte etc. Relatiile de munca, de familie, relatiile politice de organizare de stat reprezinta o alta forma de raporturi juridice. Pentru crearea de raporturi juridice este necesara existenta unor factori ,a unor premise:normele juridice,subiectele raportului juridic,faptele juridice.Normele si subiectele juridice sunt denumite premise generale, iar faptele juridice se numesc premise concrete ale raporturilor juridice.Raporturile juridice iau nastere ca urmare a indeplinirii dispozitiei normei juridice sau a aplicarii sanctiunii ei.

11

Subiectele raportului juridic Subiecte ale raportului juridic sunt numai oamenii, luati ca indivizi sau organizatii, conduita umana fiind unicul obiect al reglementarii juridice. Omul in sine nu este insa subiect de drept,aceasta calitate fiindu-i atribuita si recunoscuta de stat.Dreptul indica sfera drepturilor de care se pot bucura aceste subiecte si a obligatiilor juridice pe care le pot asuma in diferite scopuri juridice. Recunoasterea calitatii de subiect exprima in mod nemijlocit situatia persoanelor si organizatiilor, relatiile lor reciproce sau cu statul. Calitatea de subiect de drept este o categorie social-politica detrminata de sistemul juridic al unui stat dintr-o epoca istorica. Totodata,calitatea de subiect al raporturilor juridice este conditionata de recunoasterea capacitatii juridice. Aceasta reprezinta o conditie necesara participarii persoanelor la raporturile juridice si desemneaza aptitudinea generala si abstracta a persoanei de a avea drepturi si obligatii in cadrul raportului juridic, este determinata de lege si capata trasaturi particulare in fiecare ramura de drept(capacitate civila, administrativa,consitutionala etc). Clasificarea subiectelor de drept in cetateni si organizatii pare cea mai potrivita, intrucat inlatura unele inconveniente de terminologie pe care le prezinta folosirea termenilor de subiecte individuale si colective. Aceasta clasificare este una generala, asadar in functie de ramura de drept ea se concretizeaza in anumite categorii de persoane fizice si organizatii(in dreptul civil exista persoane fizice si juridice). Deasemeni si statul poate reprezenta un subiect de drept, in dreptul international sau intr-o serie de raporturi juridice de drept intern, fixate de lege.In domeniul dreptului international si poporul(natiunea) se manifesta ca subiect al dreptului de autodeterminare. In cazul anumitor raporturi juridice pot fi subiecte si organul legislativ si organele administratiei de stat, parlamentul, guvernul, ministerele, prefecturile si primariile, intreprinderile, institutiile stiintifice sau cele culturale de stat si chiar organele judecatoresti si ale parchetului.Toate aceste subiecte intra in raporturi juridice in conformitate cu competenta si sarcinile fixate in actul de infiintare, in statutul lor sau in alte acte normative.O ultima categorie de subiecte de drept o reprezinta organizatiile nestatale precum organizatiile sociale,partidele politice, sindicatele, asociatiile stiintifice, culturale,sportive, de tineret etc., care participa la raporturile juridice in conformitate cu sarcinile pe care le au potrivit legii sau statutului lor de organizare. Statul, organele si organizatiile de stat, unitatile, organizatiile obstesti, atunci cand apar ca subiecte ale raporturilor juridice in circuitul civil, fac parte din categoria subiectelor denumite persoane juridice. O persoana juridica are o organizare proprie(fixata, de obicei, intr-un statut sau lege), un patrimoniu propriu afectat realizarii unui scop si posibilitatea de a dobandi drepturi sau de a-si asuma obligatii , inclusiv dreptul de a actiona sau de a fi actionat in justitie.In raporturile juridice, partile apar ca fiind egale, indiferent daca una din ele este un organ de stat, iar cealalta o organizatie sociala sau o persoana fizica.

STATUL
Definitia statului trebuie sa cuprinda trasturile esentiale ale acestuia(existenta puterii publice sau politice,organizata in aparatul de stat;organizarea administrativ-teritoriala;populatia constituita intr12

o forma de comunitate umana;strangerea de la populatie a impozitelor si a altor biruri;elaborarea si aplicarea dreptului;suveranitatea de stat). Nu exista un stat general, dar acest lucru nu exclude posibilitatea unei definitii generale a statului, care, sa faca posibila distinctia intre organizarea statala a societatii de cea nestatala, precum si distinctia dintre stat si alte institutii politice. Statul constituie o organizatie politica, o organizatie a puterii suverane, care exercita in cadrul unei comunitati umane de pe un anumit teritoriu puterea politica. Statul este unica organizatie politica ce detine monopolul fortei de constrangere si se poate sprijini, in exercitarea functiilor ei, pe aceasta forta coercitiva. Forma de guvernamant a statului Prin forma de guvernamant se intelege modul de organizare a puterii supreme de stat, competenta organelor supreme ale puterii de stat,caracterul autoritatii pe care ele o exercita asupra populatiei. Forma de guvernamant stabileste cine se afla in fruntea statului, modul de organizare a institutiei sefului statului etc. Cea mai generala clasificare a statelor dupa forma de guvernamant este clasificarea in monarhii si republici. Monarhia este forma de guvernamant in cadrul careia seful statului este stabilit pe calea succesiunii, nu este responsabil juridiceste si nu poate fi schimbat fara voia lui.Monarhia poate fi nelimitata(cand monarhul este unicul organ suprem de stat) sau limitata(cand alaturi de monarh exista si alte organe ale puterii de stat, care ingradesc intr-o anumita masura autoritatea monarhului). Republica,o alta forma de guvernamant, se caracterizeaza prin faptul ca puterea suprema apartine unui organ ales pe un timp limitat,iar persoanele care compun organul suprem al puterii de stat sunt responsabile juridiceste pentru activitatea lor. Eligibilitatea sefului de stat este principala diferenta intre forma de stat a monarhiei si cea a republicii. Forma de structura a statului Aceasta notiune de forma de structura a statului desemneaza daca avem de-a face cu o singura entitate statala sau cu o grupare intr-un stat a mai multor entitati, precum si organizarea puterii de stat sau caracterul relatiilor reciproce dintre partile componente ale statului. Formele structurii de stat pot fi simple(unitare) si compuse(complexe). Statul simplu(unitar) reprezinta forma cea mai raspandita a structurii de stat si se caracterizeaza prin existenta unei singure entitati statale pe tot teritoriul tarii, reprezentata de un singur rand de organe legislative, care infaptuiesc suveranitatea de stat. Statele compuse(complexe) se caracterizeaza prin existenta pe acelasi teritoriu a mai multor entitati statale,reunite intr-un stat suprapus lor.Exercitarea suveranitatii puterii de stat este impartita intre organele supreme ale puterii care reprezinta statul in ansamblu(toate formalitatile statale care il compun) si organele puterii de stat ale fiecarei entitati statale componente. Cele mai cunoscute forme sunt federatia(statul unional) si confederatia(uniunea statelor).

13

Forma federativa presupune trecerea celor mai importante atributii asupra organelor statului federal, existenta a cel putin doua randuri de organe supreme ale puterii, administratiei de stat si justitiei, o dubla legislatie(a intregii federatii si a fiecarei formatiuni statale membra a federatiei), doua cetatenii etc.(modelul SUA, Germania, Australia, Canada, Iugoslavia etc.). Federatiile sunt create in tarile multinationale, pe baza dreptului natiunilor la autodeterminare si a unirii libere a popoarelor egale in drepturi. Confederatia reprezinta o uniune de state fara o coeziune atat de stransa, fiecare pastrandu-si suveranitatea integrala, o uniune creata pentru indeplinirea anumitor scopuri comune ale statelor membre:militare, diplomatice, economice. In cadrul confederatiei relatiile intre state sunt mult mai slabe decat in cadrul federatiei, iar confederatia nu dispune de organe supreme proprii, distincte. Hotararile confederatiei, luate de reuniunea reprezentantilor, urmeaza sa fie sanctionate de statele membre pentru a deveni obligatorii. Alte forme ale structurii complexe sunt si uniunea personala si cea reala de date. Uniunea personala este rezultatul intelegerii a doua state,ce consta in desemnarea unui sef de stat comun si presupune pastrarea suveranitatii statului in cadrul uniunii. Uniunea reala presupune in plus fata de cea personala existenta unor institutii comune. Astfel de uniuni au fost create pentru asigurarea unor anumite interese. Forma structurii de stat implica si impartirea administrativ-teritoriala a statului,dar si problema raportului organelor locale ale puterii cu organele centrale.Organizarea administrativ-teritoriala nu este doar o impartire geografica, ea realizandu-se si in scopul de a favoriza cat mai bine exercitarea puterii de stat.Din acest motiv, putem spune ca organizarea administrativ-teritoriala are un caracter profund politic si se realizeaza in functie de natura sociala a statului. Regimul politic al statului Regimul politic este latura formei de stat prin care se defineste sistemul metodelor si principiilor de infaptuire a puterii de stat, care se afla in stransa legatura cu situatia drepturilor si libertatilor democratice ale cetatenilor si posibilitatea acestora de a determina sau influenta politica statului prin participarea lor la adoptarea deciziilor. Regimurile politice se impart in regimuri autocratice si regimuri democratice. Regimul autocratic se caracterizeaza prin inexistenta conditiilor juridice formale si a conditiilor reale pentru manifestarea vointei poporului. Masele populare nu au nicio posibilitate sa determine sau sa influenteze politica interna si externa a statului. Puterea de stat este exercitata de o persoana sau grup de persoane prin metode dictatoriale, brutale, prin folosirea terorii, negarea libertatilor si drepturilor individuale,in masura in care acestea sunt prevazute in legislatia statului respectiv. Regimul democratic presupune existenta unor conditii care sa faca posibila implicarea maselor de cetateni la viata politica, influentarea politicii interne si externe a statului, exercitarea unui control asupra modului in care organele de stat indeplinesc vointa lor.Regimurile democratice pot fi impartite dupa criteriul democratiei directe(poporul exercita nemijlocit puterea de stat) sau indirecte(conducerea de stat se realizeaza prin reprezentanti). 14

Conceptul de democratie Democratia desemneaza in sens etimologic puterea poporului, insa in realitate este mult mai complexa si implica laturi multiple. Conceptul de democratie trebuie sa determine in interesul cui se exercita puterea de stat(popor sau grup social), care este modul de exercitare a puterii(ce forme imbraca sistemul politic,cum se realizeaza conducerea de stat a societatii,in ce masura masele participa la luarea deciziilor) si care este conditia cetateanului in stat si societate(ce statut politico-juridic, drepturi si libertati ii sunt garantate. Acesti factori stabilesc limitele democratiei la nivelul regimului politicojuridic dar si al statutului politico-juridic al cetateanului.

15