Sunteți pe pagina 1din 48

SCOALA SUPERIOARA DE MASAJ DRAGOMIR

LUCRARE DE DIPLOMA

SPONDILOZA

CERVICALA

PROFESOR COORDONATOR MODUL III: BOGDAN CALIN

ABSOLVENT: PAUL SANDU MARTIE 2014, BUCURESTI

CUPRINS
PARTEA I 1. Argument..5 2. Spondiloza cervicala. Generalitati si definitii...5 3. Coloana vertebrala..........8 3.1 Osteologie.14 3.2 Artrologie...14 3,3 Miologie.17 4. Importanta functionala a coloanei vertebrale19 5. Evaluarea coloanei vertebrale.20 5.1 Bilantul articular. Miscarile coloanei vertebrale..........................................20 5.2 Rahisul cervical. Bilantul muscular...22 6. Simptomatologia spondilozei cervicale..24 6.1 Semne si simptome ale spondilozei cervicale.24 6.2 Diagnosticarea spondilozei cervicale27 6.3 Examenul clinic28 PARTEA A II-A 1.Profilaxia spondilozei cervicale.30 2. Tratamentul spondilozei cervicale...31 2.1 Tratamentul medicamentos32 2.2 Tratamentul igienico-dietic.32 2.3 Tratamentul chirurgical32 3. Tratamentul balneo-fizico-kinetic al spondilozei cervicale..33 3.1 Hidroterapia..33 3.2 Electroterapia35 3.3 Tratamentul prin masaj...36 3.4 Tratamentul prin medicina traditionala.40 3.5 Curele balneare...40
2

3.6 Reflexoterapia..41 3.7 Programul kinetic in sindromul algofunctional cervical..43 3.8 Exercitii de gimnastica45 3.9 Terapia ocupationala...46 BIBLIOGRAFIE...48

PARTEA I

1.Argument. In ultimele decenii, reumatismele degenerative apar in prim-planul preocuparilor populatiei si asistentei medicale. Am putea afirma ca spondiloza este privita ca fiind destul de importanta in patologia reumatismala si constituie o preocupare in randul populatiei cu varsta de peste 40 de ani. Desi spondiloza cervicala nu pune viata individului in pericol, aceasta este printre maladiile care il preocupa cel mai mult pe omul societatii contemporane. Aparitia acestei boli nu este de data recenta. Spondiloza a existat in toate epocile si a interesat, ca si astazi, populatia adulta de peste 40 de ani. Deosebirea consta in aceea ca omul contemporan, a carui durata medie de viata trece peste 70 de ani, intampina dificultatile si disconfortul articular pe o perioada mai lunga de timp. Astazi s-a creat o stare de deruta si alarma in jurul reumatismelor degenerative, conditionata pe de o parte de carentele informationale privind natura si prevenirea acestor boli, iar pe de alta parte, de exagerarea simptomelor si gresita interpretare a examenelor medicale, in special al celui radiologic. Alterarea, intr-o masura mai mica sau mai mare, a capacitatii de performare a activitatilor vietii zilnice reprezinta conceptul de boala. Actul terapeutic are tocmai rolul de a readuce organismul uman la statusul care sa permita efectuarea activitatilor cotidiene intr-o maniera cat mai obisnuita, mai normala. Pe aceste considerente am ales ca tema pentru proiectul examenului de absolvire "Spondiloza cervicala", motivat fiind de faptul ca un element important al actului terapeutic il reprezinta si recuperarea medicala, ce se adreseaza tuturor categoriilor de patologie care afecteaza organismul uman, la toate cele trei nivele.

2.Spondiloza cervicala. Generalitati si Definitii. Spondiloza inseamna rigidizarea sau fixarea blocurior osoase ale coloanei vertebrale, in urma unor modificari degenerative la nivelul acesteia. Specific spondilozei este aparitia pintenilor ososi si degenerarea discurilor intravertebrale. Totalitatea modificarilor caracteristice spondilozei, in zona coloanei vertebrale, sunt frecvent mentionate ca osteoartrita. Spondiloza coloanei vertebrale lombare se refera la modificarile degenerative cum ar fi osteoartrita si degenerarea discurilor intravertebrale in partea inferioara a spatelui. Spondiloza poate fi localizata atat in partea superioara sau cervicala a coloanei vertebrale, dar poate afecta si partea lombara a acesteia.
5

Spondiloza lombara si cea cervicala sunt cele mai frevent intalnite. Spondiloza toracica nu determina simptome. Spondiloza lombosacrala este spondiloza care afecteaza atat coloana vertebrala lombara, cat si coloana vertebrala sacrala. Exista mai multi termeni medicali similari din punct de vedere fonetic cu spondiloza, fiind adesea confundati cu aceasta, inclusiv: a. Spondilita - inflmatia uneia sau a mai multor vertebre, cum ar fi spondilita anchilozanta, o artrita inflamatorie a coloanei vertebrale. Aceasta este diferita de spondiloza, intrucat spondiloza este degenerativa in timp ce spondilita este inflamatorie. b. Spondiloliza - fisurarea sau ruptura portiunii superioare a unei vertebre si a arcului sau superior, fiind un defect de osificare ce predispune la spondilolistezis, din cauza instabilitatii coloanei vertebrale. c. Spondilolistezis - miscarea inainte sau inapoi a corpului uneia dintre vertebrele lombare, sau pe sacrum, prin urmare coloana vertebrala nu este aliniata in mod normal. d. Spondiloza deformanta - presupune cresterea de osteofite sau ciocuri osoase in jurul unui disc intravertebral degenerativ al coloanei vertebrale. e. Stenoza spinala - ingustarea canalului spinal. Aceasta ingustare limiteaza spatiul necesar maduvei spinarii si nervilor. Presiunea asupra maduvei spinarii si nervilor, din cauza spatiului ingustat, provoaca durere, amorteala si furnicaturi. Spondiloza cervicala reprezinta procesele distructive ce apar in discul intravertebral, mai ales dupa varsta de 35-40 de ani, acestea provocand deseori dureri de cap. Cel mai mult sufera discurile C5-C6. Din cauza deplasarii vertebrelor cervicale, se produc spasme in muschii gatului, ai cefei, se contracta vasele sanguine ale arterei vertebrale, se stranguleaza nervii occipital si vertebral.

Fig.1 Spondiloza cervicala Apare durerea in zona ceafei, apoi durerea de cap si amorteala pielii. Pielea capului si a cefei devine rece sau fierbinte. Deseori, apar anxietatea si depresia

nervoasa, frica nefondata, irascibilitatea, oboseala, dereglarea somnului, a concentrarii, scaderea auzului pe o parte, parestezii (furnicaturi, intepaturi, amorteli ). Se deregleaza circulatia sanguina in regiunea capului, se mareste tensiunea intracraniana, deseori si cea arteriala. Schimbarile distructive avansate, vazute la renghenografie nu sunt intotdeauna insotite de dureri sau alte simptome clinice si invers, pot fi foarte evidente simptomele clinice fara schimbari mari la renghenografie, persoana respectiva considerandu-se sanatoasa. Pentru a intelege mecanismul dezvoltarii simptomelor produse de spondiloza cervicala, trebuie sa stim ca in corpul vertebrelor trec vasele sanguine, care iriga creierul si maduva spinarii, precum si firele nervoase. Canalul lateral vertebral este traseul arterei vertebrale: stanga si dreapta. Patrunzand in craniu prin foramenul occipital principal, acestia alimenteaza trunchiul creierului si loburile occipitale ale emisferelor mari. Fiecare artera vertebrala este invaluita de o impletire a nervilor simpatici si alaturi de ea trece nervul vertebral. Asadar, durerile provocate de spondiloza cervicala sunt reduse la dereglari vasculare, schimbari in firele si plexurile nervoase, care ies intre vertebre si din care se formeaza nervii superficiali ai capului (nervul occipital mare si mic si nervul major curicular). Simptomele principale ale spondilozei cervicale sunt sindromul arterei vertebrale, sindromul hipertensiv, sindromul migrenei cervicale, sindromul radicular, sindromul prin durere de cap hipotalamic, etc. In toate aceste sindroame, in prim plan apare durerea de cap, care are diferite mecanisme de manifestare.

3. Coloana vertebrala ( columna vertebralis). 3.1 Osteologia. Oasele coloanei vertebrale. Coloana vertebrala este o lunga coloana mediana si posterioara, numita si rachis, formata din suprapunerea celor 33-34 de piese osoase denumite vertebre. Vertebrele sunt denumite in functie de regiunea coloanei vertebrale careia ii corespund, denumirea asociata acestei regiuni impartindu-se in patru categorii : 1. Primele vertebre ale coloanei vertebrale (CV), in numar de sapte, se noteaza de la C1 la C7, alcatuind impreuna regiunea cu denumirea de coloana cervicala. 2. Vertebrele corespunzatoare toracelui sunt in numar de 12 , alcatuind, de la T1 pana la T12, segmentul cu denumirea de coloana toracala. 3. Vertebrele lombare corespund regiunii lombare ( peretele posterior al abdomenului) . Piesele osoase care alcatuiesc acest segment al coloanei lombara sunt in numar de cinci si se noteaza de la L1 la L5. 4. Vertebrele sacrale, in numar de cinci, si vertebrele coccigiene, in numar de patru ( sau cinci in unele cazuri) corespund pelvisului. Ele se sudeaza rezultand doua piese osoase: osul sacru si osul coccis. Aceste vertebre, ulterior piese fixe, prin acest caracter imobil, mai poarta si denumirea de vertebre false, restul pieselor osoase fiind independente si mobile.

Fig. 2 Coloana vertebrala.


8

Vertebrele adevarate ale coloanei vertebrale sunt constituite dupa un tip comun, toate avand astfel anumite caractere generale. Acestea prezinta insa si modificari regionale, din cauza raporturilor anatomice diferite si a diferentelor functionale , formand impreuna caracterele regionale ale vertebrelor. Unele vertebre prezinta particularitati diferite chiar si in cadrul regiunii din care fac parte. Aceste particularitati formeaza caracterele speciale ale vertebrelor: I.Caracterele generale ale vertebrelor adevarate. O vertebra adevarata are doua parti: una anterioara ( sub forma unui segment de cilindru plin) numita si corpului vertebrei; cea de-a doua, posterioara, reprezinta arcul vertebrei. Arcul vertebrei este legat de corpul vertebrei prin doua mici punti numite pediculii arcului vertebral. Aceste elemente: corpul, arcul si pediculii arcului vertebral delimiteaza gaura vertebrei. a. Corpul vertebrei ( corpus vertebrae). Este portiunea cea mai voluminoasa a vertebrei. Prezinta doua fete: una superioara si una inferioara, precum si o circumferinta. b. Arcul vertebral (arcus vertebralis). Formeaza peretele posterior al gaurii vertebrale. Este alcatuit din doua lame vertebrale ( lamina arcus vertebrae), procesul spinos (processus spinosus), procesul transvers (processus transversus), procesele articulare (processus articularis superior si inferior - in numar de patru fiind grupate doua cate doua). c. Pedicul vertebral (pediculus arcus vertebrae). Este reprezentat de cele doua punti care unesc extremitatea fiecarui arc vertebral cu corpul vertebrei. Pediculii au cate o margine inferioara, mai scobita si cate o margine superioara, mai putin scobita. Prin suprapunerea a doua vertebre intre aceste margini scobite se delimiteaza gaura intravertebrala ( foramen intervertebrae). d. Gaura intravertebrala ( foramen intravertebrae). Este alcatuita inainte de corpul vertebrei, inapoi de arcul vertebral, iar pe laturi de catre pediculii vertebrali. In urma suprapunerii tuturor gaurilor vertebrale rezulta canalul vertebral.

Fig.3 Elementele unei vertebre II. Caracterele regionale ale vertebrelor.

a. Vertebrele cervicale. Corpul vertebrei este mic si alungit transversal, procesul spinos este scurt si are varful bifid. Procesele transversare ale vertebrelor cervicale au cateva caractere diferentiale: baza lor este strabatuta de gaura transversara ,prin care trec artera si vena vertebrala, varful este impartit in doi tuberculi , posterior si anterior, iar pe fata superioara a procesului transversar se gaseste santul nervului spinal.

Fig.4 Vertebra cervicala

b. Vertebrele toracale. Corpul vertebrei este usor alungit anterior cu doua scobituri superioare si doua scobituri inferioare. Procesul spinos al vertebrelor toracale este prismatic triunghiular si descinde oblic inapoi si in sus. Procesele transversare prezinta pe fata lor anterioara o fata mai mica, transverso-costala, care se articuleaza cu tuberculul coastei corespunzatoare. Procesele articulare sunt verticale si dispuse in plan frontal.

c. Vertebrele lombare. Corpul vertebrei are dimensiuni mari, diametrul transvers depasindu-l pe cel antero-posterior. Procesul spinos este dreptunghiular si bine
10

dezvoltat; are o directiva orizontala, fiind orientat dinainte inapoi. Procesele costiforme sunt resturi de coasta. Ele sunt mari si turtite dinainte inapoi fiind cu usurinta confundate cu procesele transversare. Adevaratele procese transversare sunt mici proeminente situate pe fata posterioara a proceselor costiforme, langa radacina acestora din urma, si poarta denumirea de procese accesorii. Procesele articulare au o directie verticala si sunt dispuse in plan sagital.

Fig.5 Vertebra toracala

Fig.6 Vertebra lombara III. Caracterele speciale ale unor vertebre. a. Atlasul. Prima vertebra a coloanei vertebrale este C1 cu denumirea de vertebra Atlas. Aceasta vertebra nu are corp vertebral si este format din doua mase laterale, unite printr-un arc anterior si unul posterior; acestea circumscriind gaura vertebrala. De pe suprafata acestor doua mase osoase pleaca procesele transversare.

11

b. Axis. Este vertebra C2 a coloanei cervicale. Caracterul special al acestei vertebre consta in proeminenta verticala intalnita la nivelul corpului vertebral, pe fata superioara a acestuia. Poarta si denumirea de dinte. c. Vertebra C6. Tuberculul anterior al procesului transversar este mai proeminent. Acest tubercul este cunoscut si sub numele de tuberculul carotidian. d. Vertebra proeminenta C7. Este caracterizata prin lungimea procesului spinos, care poate fi palpata cu usurinta sub piele, fiind astfel un reper important. e. A unsprezecea vertebra toracala. Este caracterizata printr-o singura scobitura de pe corp, destinata capului costal. f. A douasprezecea vertebra toracala. Este caracterizata printr-o singura scobitura de pe corp, destinata capului costal corespunzator si prin absenta fetisoarei transverso-costale de pe procesul transversar, deoarece coasta a douasprezecea nu se articuleaza cu procesul transversar al acestei vertebre.

Fig. 7 Vertebra proeminenta C7

Lungimea coloanei vertebrale este n medie de 73 cm la barbat si 63 cm la femeie, reprezentnd astfel 40% din lungimea totala a corpului. Latimea maxima a coloanei vertebrale este la baza sacrului, unde masoara 11 cm, de aici mergand descrescator att n jos, ct si n sus. Diametrul sagital maxim este la nivelul ultimelor vertebre lombare unde atinge 7 cm, apoi descreste att n sus ct si n jos. Coloana vertebrala nu este rectilinie, ci prezinta o curbura in plan sagital si una in plan frontal.
12

Curburile n plan sagital (antero-posterior) sunt orientate fie cu convexitatea nainte cnd se numesc lordoze, fie cu convexitatea napoi cnd se numesc cifoze. Coloana vertebrala prezinta 4 curburi : 1. 2. 3. 4. curbura cervicala cu convexitatea nainte (lordoza); curbura toracala cu convexitatea napoi (cifoza); curbura lombara cu convexitatea nainte (lordoza); curbura sacrococcigiana cu convexitatea napoi (cifoza).

n timpul vietii intrauterine coloana vertebrala prezinta o singura curbura cu convexitatea napoi. La nou-nascut coloana vertebrala prezinta un unghi lombosacral ce separa cifoza cervico-toracala de cea sacrococcigiana. Lordoza cervicala apare n lunile 3-5 si este rezultatul ridicarii capului de catre sugar, iar lordozalombara apare n jurul vrstei de 2 ani si se datoreaza pozitiei verticale si locomotiei. Curburile sagitale sunt dobndite n cursul vietii. Curburile n plan frontal (transversal) sunt mai putin pronuntate decat cele n plan sagital. n mod obisnuit ntlnim: 1. curbura cervicala cu convexitatea la stnga; 2. curbura toracala cu convexitatea la dreapta ; 3. curbura lombara cu convexitatea la stnga. Curbura toracala este primara, fiind determinata de tractiunea muschilor mai dezvoltati la membrul superior drept ; celelalte doua curburi sunt compensatorii, avnd scopul de a restabili echilibrul corporal. La stngaci, curburile frontale sunt ndreptate n sens invers. Coloana vertebrala, considerata in totalitatea ei, prezinta o fata anterioara, o fata posterioara si doua fete laterale. Fata anterioara este formata suprapunerea corpurilor vertebrelor. dintr-o coloana cilindrica, rezultata din

Fata posterioara prezinta pe linia mediana procesele spinoase, care formeaza mpreuna creasta spinala. Procesele spinoase se pot explora cu multa usurinta, mai ales n timpul flectarii trunchiului. La limita dintre coloana cervicala si toracala se vizualizeaza foarte net procesul spinos al vertebrei C7 (vertebra proeminenta); pornind de la acest proces spinos, se poate numerota fiecare vertebra. n continuarea proceselor spinoase se exploreaza creasta sacrala mediana, iar n plica interfesiera se pot palpa coarnele sacrale, coarnele coccigelui si hiatul sacral.
13

De fiecare parte a crestei spinale se gasesc santuri profunde, numite santuri vertebrale; ele adapostesc muschi ce actioneaza asupra coloanei vertebrale. Fetele laterale prezinta : vrful proceselor transversare, pediculii vertebrali, gaurile intervertebrale si portiunile laterale ale corpilor vertebrali.

3.2 . Artrologie. Articulatiile coloanei vertebrale. Coloana vertebrala reprezinta unul dintre principalele segmente ale aparatului locomotor. Piesele sale component sunt unite intre ele cu ajutorul ligamentelor. In acelasi timp, coloana vertebrala este unita in sus cu capul, inainte cu coastele, iar in jos, pe ambele laturi, cu oasele coxale. Aceste relatii indreptatesc impartirea articulatiilor coloanei vertebrale in articulatii propriu-zise (intrinseci) si articulatii ale coloanei vertebrale cu oasele invecinate (extrinseci). 3.2.1 Articulatiile intrinseci. a. Articulatiile corpurilor vertebrale sunt incadrate in grupul de articulatii numite si simfize. - Suprafetele articulare. Sunt reprezentate prin fetele superioare si inferioare ale corpurilor vertebrale. - Mijloacele de unire. Din aceasta categorie fac parte discurile intervertebrale si ligamentele vertebrale longitudinale, anterior si posterior. Discurile intervertebrale sau fibrocartilajele au forma unor lentile biconvexe ce depasesc cu putin, prin circumferinta lor, spatiul lenticular dintre suprafetele osoase.

Fig. 8 Discul intervertebral Ligamentul vertebral longitudinal anterior. Este o panglica lunga fibroconjunctiva, alba-sidefie, asezata pe fata anterioara a coloanei vertebrale. El adera de
14

corpurile vertebrale si superficial de discurile intervertebrale. Intre ligament, marginea vertebrei si disc se afla un spatiu ocupat de tesut conjunctiv lax, plexuri venoase si terminatii nervoase senzitive. Datorita proceselor de demineralizare, uneori ,pot aparea ciocuri osoase sub denumirea de osteofite. Ligamentul vertebral longitudinal posterior. Se prezinta la fel ca cel anterior, pozitionat pe partea posterioara a corpurilor osoase, dar in interiorul canalului rahidian inaintea maduvei spinarii si a durei mater. Se intinde de la fata endocraniana a portiunii bazilare a occipitalului pana la baza coccigelui. b. Articulatiile proceselor articulare. Cele din regiunea cervicala si toracica sunt articulatii plane, pe cand cele din regiunea lombara sunt trohoide. Suprafetele articulare sunt acoperite de un strat subtire de cartilaj hialin. Ele se unesc printr-o capsula fibroasa ce se insera la pe periferia suprafetelor articulare. Capsulele articulatiilor din zona cervicala sunt mai laxe si mai subtiri, spre deosebire de cele din regiunea toracica si lombara care sunt mult mai ingrosate. Fiecare capsula este tapetata pe partea interioara de un strat sinovial. c. Unirea lamelor vertebrale. Se realizeaza cu ajutorul unor ligamente care, din cauza culorii lor, au fost numite ligamente galbene. Au forma dreptunghiulara si ocupa spatiul de la procesele articulare pana la baza proceselor spinoase. Ligamentele galbene inchid in partea posterioara canalul rahidian. Prin elasticitatea lor, ligamentele galbene contribuie la readucerea coloanei in pozitia ei normala, imediat dupa flexie. Un alt rol important al acestor ligamente este cel de mentinere in pozitie verticala a coloanei vertebrale. Datorita pozitiei lor, ligamentele galbene impiedica flexiunea exagerata sau brusca a coloanei , discurile intervertebrale fiind protejate in acest fel contra leziunilor.

15

Fig. 9 Structurile ligamentare ale coloanei vertebrale d. Unirea proceselor spinoase. Se realizeaza cu ajutorul a doua categorii de ligamente: - Ligamentele interspinoase. Se gasesc in numar egal cu acela al spatiilor interspinoase. - Ligamentul supraspinos. Apare ca un cordon fibros, puternic, intins in toata lungimea coloanei vertebrale. e. Unirea proceselor transverse. La acest proces de unire contribuie o serie de formatiuni fibroase numite si ligamente intertransversare. Au dimensiuni reduse in regiunea cervicala si toracica ajungand la o dezvoltare mai mare in regiunea lombara. f. Articulatia lombosacrala. Aceasta articulatie face parte din categoria articulatiilor vertebrelor false; uneste osul sacru de vertebra 5 lombara. Unirea se face dupa tipul articulatiilor vertebrelor adevarate intalnind un disc intervertebral , partea inferioara a ligamentelor longitudinale anterior si posterior, o capsula pentru articulatia proceselor articulare, ligamente galbene, ligamentele supraspinos si interspinos. g. Articulatia sacrococcigiana. Articulatia permite mobilitatea pasiva inapoi a varfului coccigelui in timpul nasterii. Mijloacele de unire sunt reprezentate printr-un ligament interosos si mai multe ligamente periferice ( ligamentul sacrococcigian ventral, ligamentul sacrococcigian dorsal superficial, ligamentele sacrococcigiene laterale ).

16

3.2.2. Articulatiile extrinseci. a. Articulatia atlantooccipitala. Atlasul este unit de occipital prin doua articulatii condiliene si prin doua formatiuni numite membranele atlantooccipitale, impreuna formand o unitate functionala: - suprafetele articulare sunt reprezentate, pe de o parte , de condilii occipitali, iar pe de alta parte, de cavitatile articulare ale atlasului; -mijloacele de unire sunt reprezentate de o capsula articulara si doua membrane, una anterioara si alta posterioara. b. Articulatia atlantoaxoidiana. Atlasul se articuleaza cu axisul prin doua articulatii atlantoaxoidiene laterale si o articulatie atlantooxoidiana mediana.

3.3 Miologia. Muschi cu functie de sustinere sau de miscare a coloanei vertebrale. a. Muschii prevertebrali. Sunt flexori ai capului si ai coloanei cervicale. - Muschiul lung al capului. Origine : tuberculii anteriori ai proceselor transverse ale vertebrelor C3-C6 ; insertie : pe fata inferioara a portiunii bazilare a occipitalului. - Muschiul lung al gatului. Alcatuit din trei portiuni , una verticala , una oblica inferioara si una superioara. - Muschiul drept anterior al capului. Origine : pe fata interioara a masei laterale si a procesului transvers al acestuia ; insertie : pe procesul bazilar al occipitalului. b. Fasciile gatului. - Lama superficiala a gatului. Pleaca de pe linia mediana ca o foita unica, ajunge la muschiul sternocleidomastoidian (SCM) si se dedubleaza formand teaca muschiului SCM, trece in trigonul lateral al gatului sub forma unei lame subtiri ajungand la muschiul trapez unde formeaza teaca muschiului trapez, fixandu-se in final pe procesele spinoase cervicale. - Lama pretraheala. Ocupa spatiul triunghiular dintre cei doi muschi omohioidieni. - Lama prevertebrala. Aceasta se intinde de la exobaza craniului pana in dreptul vertebrei T3, unde se pierde treptat in masa conjunctiva a mediantului. Marginile laterale ale acestei lame se fixeaza pe procesele transverse ale vertebrelor cervicale. c. Muschiul trapez.

17

d.

e.

f.

g.

h.

i.

Muschi de forma dreptunghiulara cu insertie, medial, pe linia nuchala superioara, pe protuberanta occipital externa, pe ligamentul nuchal si pe procesele spinoase ale vertebrelor C7-T12,, precum si pe ligamentul supraspinos toracal. Fibrele converg din acest punct spre centura scapulara, inserandu-se oblic, pe treimea laterala a marginii posterioare si a fetei superioare a claviculei; fibrele mijlocii se insera pe marginea posterioara a acromionului; fibrele inferioare se insera pe marginea posterioara a spinei scapulei. Muschiul latissim. Se mai numeste si muschiul dorsal mare si este cel mai lat muschi al corpului avand o forma triunghiulara. Are originea pe fata externa a celor trei sau patru ultime coaste. Se insera pe: procesele spinoase ale ultimelor 5-6 vertebre toracale , ale vertebrelor lombare si pe creasta sacrala mediana. Muschiul se termina printr-un scurt tendon patrulater in fundul santului intertubercular al humerusului. Muschiul ridicator al scapulei. Porneste prin 4-5 fascicule de pe primele 4-5 procese transverse ale vertebrelor cervicale, de unde se continua in jos si se unesc intr-un trunchi comun care se insera pe unghiul superior al scapulei. Sinergic cu trapezul, el ridica in totalitate scapula iar cand ia punct fix pe scapula, inclina coloana vertebrala pe partea lui. Contribuie impreuna cu romboidul la mentinerea scapulei in pozitie. Muschiul romboid. Asezat pe peretele posterior al toracelui. Insertiile se fac pe procesele spinoase ale primelor patru vertebre toracale si a ultimei cervicale. Fibrele coboara pe marginea mediala a scapulei, are o actiune analoga cu muschiul ridicator al scapulei: adductor si ridicator al umarului; el roteste scapula in jurul unghiului lateral. Muschiul dintat posterior si superior. Este un muschi subtire care se prinde pe procesele spinoase ale primelor trei vertebre toracale, de unde se continua prin patru fascicule ce se insera pe fata externa a coastelor 2-5. Actioneaza in mecanismul de inspiratie, ridicand coastele. Muschiul dintat posterior si inferior. Este un muschi subtire patrulater, situat in partea inferioara a regiunii spatelui. Se prinde pe ultimile doua procese spinoase toracale si primele doua lombare. Muschiul contribuie in mecanismul de respiratie, coborand coastele, iar cand se contracta, amandoi devin inspiratori. Musciul splenius. Situat inaintea trapezului, a romboidului, si a dintatului posterosuperior. Se prinde pe jumatatea superioara a ligamentului nuchal pe procesele spinoase ale ultimelor vertebre cervicale si a primelor 4-5 vertebre toracale, precum si pe ligamentele interspinoase. Se divide in doua fasii : spleniusul capului ( se insera pe jumatatea laterala a liniei nuchale superioare si pe fata laterala a mastoidei) si spleniusul gatului ( se prinde pe varful proceselor transverse ale atlasului si axisului. Contractati bilateral sunt extensori ai capului;

18

in contractie unilaterala, inclina capul de aceeasi parte, imprimandu-i o miscare de rotatie homolaterala. j. Extensorul coloanei vertebrale. Reprezinta musculatura profunda a coloanei vertebrale. Muschii componenti leaga bazinul de torace si de coloana vertebrala, segmentele coloanei vertebrale intre ele si coloana de craniu. k. Muschiul transversospinal. Dupa modul de asezare al fasciculelor musculare, acest proces muscular se imparte in trei grupari : semispinalul, multifizii si rotatorii. Actiunea globala a acestor muschi contribuie indeseobi la echilibrarea corpului in ortostatism.

Fig. 10 Muschii regiunii spatelui

19

4. Importanta functionala a coloanei vertebrale. Coloana vertebrala caracterizeaza vertebratele si indeplineste trei roluri majore: - Rol important in protectia maduvei. Maduva spinarii se regaseste in canalul vertebral al coloanei vertebrale fiind protejata de meninge. Alcatuirea coloanei, formata anterior din corpurile vertebrale si posterior de arcurile suprapuse, evidentiaza rolul protector al acesteia in ceea ce priveste adapostirea maduvei spinarii. - Rolul static. In ortostatism coloana vertebrala prezinta un ax solid ce sustine capul, trunchiul si membrele superioare. Coloana vertebrala preia greutatea de la elementele mentionate mai sus si apoi transmite echilibrat greutatea la pelvis si la membrele inferioare. Privind modul de distribuire a greutatii elementelor corpului, se explica dezvoltarea vertebrelor lombare. Curburile sagitale ale coloanei vertebrale au ca rezultat marimea rezistentei. Acest fapt este exprimat de formula C2 + 1, in care C reprezinta numarul curburilor. La om, coloana are indicele 17 ( 42 + 1=17), fata de o eventuala coloana cu o singura curbura, cand indicele ar fi numai de 2 ( 12 + 1=2). Coloana vertebrala poate prezenta si curburi patologice, ca urmare a exagerarilor curburilor normale. Cifoza patologica se caracterizeaza prin accentuarea convexitatii posterioare. Lordoza patologica se caracterizeaza prin accentuarea convexitatii anterioare, iar scolioza prin exagerarea curburilor in plan frontal. Curburile patologice ale coloanei pot fi ereditare sau dobandite. Dezvoltarea si functiunea unor viscere pot fi influentate in sens negativ de catre curburile patologice ale coloanei vertebrale. Rolul biomecanic. Coloana vertebrala este antrenata in miscari numeroase si ample, iar datorita acestora, corpul are o mare mobilitate. 5. Evaluarea coloanei vertebrale. 5.1 Bilantul articular. Miscarile coloanei vertebrale. Ele se realizeaza prin cumularea usoarelor deplasari ale corpurilor vertebrale (la nivelul discurilor intervertebrale si a nivelul articulatiilor). Aceste miscari sunt limitate de rezistenta ligamentelor si a articulatiilor intervertebrale si de gradul de compresibilitate a tesutului fibrocartilaginos din care este compus discul. Miscarea de flexie. In miscarea de flexie, portiunea anterioara a discurilor intervertebrale este comprimata; in timp ce ligamentul vertebral comun posterior, ligamentele galbene, ligamentele interspinoase, ligamentul supraspinos si
20

muschii spatelui sunt pusi in tensiune. Muschii care initiaza miscarea sunt cei ai peretelui abdominal, in special dreptul abdominal si cei doi oblici, psoasul iliac si muschii subhioidieni si sternocleidomastoidieni. Odata initiata miscarea, grupul antagonist al flexorilor (extensorii coloanei) intra in actiune si gradeaza flectarea trunchiului, invingand fortele gravitationale. In cazul rahisului cervical , trunchiul ramane fixat, mentonul se apropie de stern, cu care poate veni in contact fara sa deschida gura ; aceasta este miscarea-test. Reperul pentru masurarea amplitudinii este planul masticator (suprafata de contact dintre cele doua arcade dentare) care se proiecteaza la exterior pe linia care uneste coltul gurii cu lobul urechii. Amplitudinea miscarii este de 300-450, din care 200 sunt date de articulatiile sub-occipitale. Miscarea de extensie. In miscarea de extensie, portiunile posterioare ale discurilor intervertebrale sunt comprimate, in timp ce ligamentul vertebral comun anterior este pus sub tensiune. Extensia este blocata in ultima faza de intrarea in contact a apofizelor articulare si apoi a apofizelor spinoase. Muschii santurilor vertebrale, deci muschii extensori, sunt cei care initiaza miscarea, care apoi este controlata de grupul anterior. Mai intervin in extensie si spleniusul capului, muschii posteriori ai gatului , interspinosii si muschii sacro-spinali. Amplitudinea de extensie este mai dificil de apreciat fata de cea a flexie. Rahisul cervical amplitudinea masurata este de 300-450, din care 200-300 din articulatiile suboccipitale. Se poate aprecia lungimea menton-stern. Miscarea de inclinare laterala sau indoire. Aceasta miscare are maximum de amplitudine in segmentul dorsal, muschii in inclinare sunt: patratul lombar, psoasul, intertransversalii si dreptul lateral al capului. Mai pot interveni si sternocleidomastoidianul (SCM), scalenii, muschii cefei, trapezul mare si micul oblic abdominal. Curbura obtinuta nu este perfect concava, examenul clinic si radiologic aratand ca maximul de inclinare laterala se afla in regiunea dorsala medie si inferioara. Rahisul cervical - inclinatia laterala se apreciaza mai adesea din fata si se masoara prin unghiul format dintre linia sprancenelor si linia umerilor. Amplitudinea este de 400-450, din care 200 din articulatiile suboccipitale. Miscarea de rotatie sau rasucire. Este maxima in regiunea cervicala. Coloana dorsala se roteaza putin si numai daca se inclina lateral. Coloana lombara se rasuceste cand este in extensie. Muschii care executa miscarea sunt: oblicii abdominali, intercostalii, sistemul spino-transvers al muschilor santurilor vertebrale. Rasucirea de aceeasi parte se face prin marele dorsal, muschiul splenius, lungul gatului si micul oblic abdominal. Rasucirea de partea opusa se face prin mischiul spino-transvers si marele oblic abdominal. Pentru a aprecia corect aceasta miscare , evaluarea trebuie sa se faca vertical, de sus, subiectul fiind asezat pe un scaun cu speteaza joasa, fixand bazinul si genunchii. Planul
21

de referinta este planul frontal, trecand prin vortex. Rahisul cervical - trunchiul fiind fixat la baza sa, se identifica unghiul format de planul sagital si planul de simetrie al capului. Unghiul masurat intre planul frontal si linia umerilor reprezinta rotatia trunchiului, se poate astfel deduce rotatia proprie a rahisului cervical, care este de 450-600, din care 300 sunt executate de articulatiile sub-occipitale. In total, amplitudinea de rotatie a coloanei vertebrale poate atinge 105 0 pe fiecare parte; ceea ce inseamna un sector de 2100 acoperit, care duce privirea in spatele planului frontal cu un unghi de 15 0 ( se adauga aici si miscarea de rotatie a globilor oculari).

5.2 Rahisul cervical. Bilantul muscular. Flexia gatului. Amplitudinea de miscare: coloana vertebrala se flecteaza putin deasupra nivelului de disparitie a convexitatii. Cea mai mare parte a miscarii se produce la nivelul articulatiei atlanto-occipitale. Factorii care limiteaza miscarea: o Tensiunea ligamentului vertebral comun posterior, a ligamentului galben si a ligamentelor interspinoase si supraspinoase; o Tensiunea muschilor posteriori ai cefei; o Contactul marginilor inferioare ale corpilor vertebrali cu fata superioara a corpilor vertebrali subiacenti; o Compresiunea fibro-cartilajelor in fata. Muschii principali: o Sternocleidomastoidian; Muschii accesori: o Marele drept anterior; o Lungul gatului; o Scalenul anterior, posterior si mijlociu; o Micul drept anterior.

Evaluarea flexiei gatului: Impotriva gravitatiei - forta 4,5 : culcat pe spate, se mentine partea inferioara a toracelui, subiectul flecteaza coloana cervicala pe toata amplitudinea de miscare. Rezistenta se aplica pe frunte. Daca exista o diferenta de forta musculara dintre cei doi SCM, acestia se pot evalua separat prin rotatia capului, de-o parte si flexia gatului de cealalta parte.

22

Impotriva gravitatiei - forta 3: culcat pe spate, se mentine partea inferioara a toracelui, subiectul flecteaza coloana cervicala (daca amplitudinea este totala atunci forta =3; daca amplitudinea este partiala atunci forta = 3-). Fara gravitatie - forta 1,2 : se palpeaza muschii SCM de fiecare parte a gatului cand subiectul incearca sa flecteze gatul.

Extensia gatului. Amplitudinea de miscare: extensia coloanei cervicale pana cand capul vine in contact cu muschii posteriori ai partii superioare a trunchiului. Factorii limitanti ai extensiei: o Tensiunea ligamentului vertebral comun anterior; o Tensiunea muschilor anteriori ai gatului; o Apropierea apofizelor spinoase. Fixarea miscarii: o Contractia extensorilor spinali ai toracelui si coboratorii omoplatului si claviculei; o Greutatea trunchiului si a membrelor superioare. Muschii principali: o Muschiul trapez (fasciculul superior); o Muschiul splenius al capului; o Muschiul splenius al gatului; o Muschii spinali; o Transversul gatului; o Spinalul capului. Muschii accesori: o Transversal spinal; o Marele si micul oblic al capului; o Ridicatorul scapulei; o Marele si micul drept posterior.

Extensia gatului: Impotriva gravitatiei - forta 4,5 : decubit ventral, gatul in flexie, partea superioara a toracelui plus omoplatii in sustinere, subiectul extinde coloana cervicala pe toata amplitudinea de miscare; rezistenta se aplica pe regiunea occipital (muschii extensori de pe partea dreapta pot fi evaluati prin rotatia si extensia capului spre dreapta si invers). Impotriva gravitatiei - forta 3: decubit ventral, gatul in flexie, partea superioara a toracelui plus omoplatii sustinuti, subiectul extinde coloana cervicala (daca amplitudinea miscarii este totala se aplica forta 3; daca amplitudinea este partiala, forta este aplicata la nivel 3-).
23

Fara gravitatie - forta1,2: decubit ventral, se poate observa o schita de miscare sau se palpeaza muschii regiunii posterioare a gatului (se poate executa testul cu capul sprijinit de masa). Miscarea trebuie executata pe toata amplitudinea sa; muschii dorsali se pot contracta si ridica partea superioara a trunchiului , simuland extensia regiunii cervicale. Bilantul poate fi denaturat daca exista o paralizie a extensorilor capului; examinatorul sustine capul in timpul extensiei trunchiului. Bilantul extensorlor coloanei se completeaza la adult cu un breaktest: cand extensorii rahisului sunt in contractie completa, se aplica o presiune puternica pe partea superioara a trunchiului timp de cateva secunde, dovedind rezistenta statica a extensorilor.

24

Fig. 12 Miscarile posibile ale coloanei cervicale.(A-flexie,B-extensie,C-inclinare laterala dreapta,D-inclinare lateral stanga, E- rotatie spre dreapta,F- rotatie spre stanga)

6. Simptomatologia spondilozei cervicale. 6.1 Semnele si simptomele spondilozei cervicale. Procesul de degenerare al rahisului cervical in cazul spondilozei cervicale manifesta o serie de semne si simptome care evidentiaza instalarea sau agravarea acestei afectiuni. Dintre ele putem enumera: Durere cronica sau acuta in zona gatului; Durere la nivelul membrelor superioare (bratelor); Senzatia de amorteala a mainilor; Ameteala; Dureri de cap puternice; Dureri radiculare; Aparitia cefaleei; Afectarea coordonarii neuro-motorii; Tulburari de mers in cazurile avansate; Scaderea fortei musculare la nivelul bratelor; Diminuarea spatiului de miscare; Poate aparea, in anumite cazuri, reducerea cantitatii de sange care iriga creierul;

Simptomatologia este dominata de durerea aparuta la nivel cervical, care poate fi acuta sau cronica, continua sau intermitenta cu localizare la nivel cervical sau uneori cu iradiere pe traiectul nervilor adiacenti. Clinic se observa sindroame distincte care includ, pentru spondiloza cervicala, cefalee, durere in umar, durere sub-occipitala, simptome radiculare si mielopatie spondilotica cervicala. Pe masura ce apare degenerarea discului intervertebral, stresul mecanic determina aparitia osteofitelor pe fata ventrala a canalului spinal. Frecvent, intervin modificari degenerative asociate sistemelor articulare, hipertrofia ligamentului galben si osificarea ligamentului longitudinal posterior, acestea enumerandu-se printre primele simptome care duc la accentuarea si agravarea rahisului cervical. Durerea cervicala poate fi insotita de un sindrom vertiginos, scaderea fortei musculare si parestezii la nivelul membrelor superioare. In unele cazuri, datorita iritatiei nervilor si a ganglionilor vegetativi, pot aparea stari de oboseala, palpitatii, dureri si

25

parestezii la nivelul membrului superior stang cu iradiere pana la nivelul degetelor, insotite de dureri precordiale care imita un sindrom coronarian. Majoritatea acestor manifestari sunt declansate sau accentuate de efectuarea unor miscari bruste de flexie, extensie, miscari de inclinare laterala a gatului sau rotire brusca a capului. Radiculopatia cervicala. Compresia radacinilor nervoase cervicale conduce la modificari ischemice care determina disfunctia senzoriala: durere radiculara si disfunctie motorie si slabiciune. Radacina vertebrei C6 este afectata frecvent datorita degenerarii predominante a spatiului dintre C5 si C6. Spatiile imediat afectate sunt cele dintre vertebrele C6 si C7. Cele mai multe cazuri de radiculopatie se trateaza cu terapie conservativa, unele dintre ele necesitand chiar interventie chirurgicala. Mielopatia cervicala. Este consecinta cea mai severa a degenerarii discului intervertebral cervical, mai ales cand este asociata cu colaborarea canalului cervical. Mielopatia cervicala are un debut insidiuos care devine aparent la persoanele intre 50 si 60 de ani.

Fig 11. Mielopatia cervicala.

In functie de elementele neurologice principale se descriu cinci categorii de mielopatie cervicala: - sindromul leziunii transverse;

26

- sindromul motor; - sindromul cordoanelor centrale; - sindromul Brown-Sequard; - sindromul medular (brahialgia); Complicatiile mielopatiei cervicale. Mielopatia poate determina dizabilitati care sunt impartite astfel: - gradul 0 : semne ale afectarii radacinilor, fara evidenta afectarii maduvei; - gradul I : semne ale afectarii maduvei spinarii, greutatea pacientului inca este normala; - gradul II: este prezenta afectarea greutatii; - gradul III: anomaliile greutatii; - gradul IV: deplasarea pacientului este posibila doar cu asistenta; - gradul V: pacientul este imobilizat in carucior sau tinut in pat. Alte complicatii se pot manisfesta sub forma de: paraplegie, tetraplegie, infectii respiratorii.

6.2 Diagnosticarea spondilozei cervicale. Exista mai multe metode de diagnosticare a spondilozei cervicale : o Verificarea mobilitatii coloanei cervicale - spondiloza limiteaza miscarile gatului, de aceea medical se va controla gradul si amplitudinile miscarilor de rotatie, flexie si extensie. o Examen neurologic - cauta o eventuala afectare a maduvei si nervilor de catre spondiloza. o RMN - produce imagini mai detaliate decat o simpla radiografie a coloanei cervicale si permite aprecierea leziunilor de la nivelul maduvei spinale o Mielograma - este o investigatie radiologica obtinuta prin injectarea in canalul spinal a unei substante speciale care permite o mai buna vizionare a maduvei. o Testul compresiei gatului (semnul Spurling) daca rezultatele testului sunt positive, este diagnostic pentru radiculopatia cervicala. Testul este efectuat prin extensia activa a capului pacientului spre partea dureroasa in timpul sezutului pe scaun. Se va apasa usor axial pentru a compresa foramenul neural ipsilateral in timpul flexiei si a rotatiei. Manevra are o
27

specificitate de 100%. Alte teste utile sunt tractiunile manuale si testul abducerii umarului. o Semnul Hoffman - este o contractie reflexa a policelui si a indexului dupa prinderea degetului mijlociu. Semnul este valabil doar daca este asociat cu alte elemente motorii neurale. Un alt test util este reflexul muschiului pectoral. Este evidentiat prin lovirea usoara a tendonului muschiului in groapa delto-pectorala, cu adductia si rotatia interna a umarului daca este prezenta hiperactivitate. Un test pozitiv sugereaza compresia maduvei spinarii cervicale dintre vertebrele C2 si C4.

6.3 Examenul clinic. Radiografia cervicala simpla este o rutina pentru fiecare pacient suspect de spondiloza cervicala. Aceasta investigatie evalueaza articulatiile fetei vertebrale, spatiile intervertebrale si formatiunile ostefitice. In anumite conditii, este necesara flexia coloanei cervicale pentru a detecta instabilitatea. Radiografia arata colaborarea spatiului intervertebral, osteofitoza, pierderea lordozei cervicale, diametrul canalului vertebral. Mielografia cu scanare computer tomografica completa este testul imagistic de electie in evaluarea stenozei spinale si a foramenului. Mielografia aduce informatii anatomice in evaluarea spondilozei. Este utila pentru vizualizarea radacinilor nervoase. Rezonanta magnetica este de real ajutor in diagnosticarea spondilozei cervicale. Prezinta avantaje precum: imaginea directa in planuri multiple, definirea mai buna a elementelor neurale, cresterea acuratetii, neinvazivitatea. Electromiografia este utila in evaluarea radiculopatiei cauzata de spondiloza, dar este limitata in evaluarea mielopatiei.

28

PARTEA A II- A

29

1. Profilaxia spondilozei cervicale. Kinetoprofilaxia primara are o larga adresabilitate si consta in utilizarea exercitiului fizic ca mijloc de intretinere a starii de sanatate, a integritatii si functionalitatii normale a organismului. Ea este indicata indiferent de varsta, sex sau pregatire fizica anterioara. In vederea prevenirii aparitiei si agravarii spondilozei cervicale este necesar sa respectam regimul de munca, odihna, alimentatie, eliminarea stresului, autoeducarea si autocontrolul emotiilor si schimbarea gandirii negative in gandire pozitiva. De asemena, se recomanda ca patul sa fie tare, iar perna mai mica. Benefic este ca, o data sau de doua ori pe an, sa se faca sedinte de reflexoterapie, masajul coloanei vertebrale si kinetoterapie. Prin masaj si kinetoterapie se inlatura blocajele si deplasarile vertebrelor, se elibereaza vasele sangvine si fibrele nervoase, se restabileste circulatia si incet, incet, dispar simptomele cervicalgiei si se restabileste functia normala a organismului. Obiectivele urmarite sunt: - mentinerea mobilitatii articulare, fortei si rezistentei musculare, - mentinerea posturii corecte. - mentinerea capacitatii de efort - mentinerea coordonarii si abilitatii miscarilor. Obiectivele specifice sunt legate de predispozitia unor persoane pentru afectarea patologica a coloanei vertebrale in general (obezi, femei gravide, persoane cu munca fizica grea, insuficiente musculo-ligamentare, deficiente fizice la nivelul coloanei vertebrale sau membrelor inferioare etc.). Scopul tratamentului consta in: - scaderea greutatii corporale; - tonifierea musculaturii paravertebrale, fesiere, abdominale; - corectarea unor modificari ale coloanei vertebrale prin insusirea de posturi si aliniamente corecte ale corpului. Riscul aparitiei spondilozei cervicale poate fi scazut daca se mentine o postura corecta, daca se practica exercitii fizice regulate, pe tot parcursul vietii, pentru
30

intarirea musculaturii cervicale si a ligamentelor si evitarea producerii unor traumatisme la acest nivel.

2. Tratamentul spondilozei cervicale. Tratamentul este adaptat formelor clinice si se realizeaza prin mijloace ortopedice, medicamentoase, balneofizioterapice si kinetice. Scopul tratamentului in spondiloza cervicala este ameliorarea durerii, mentinerea mobilitatii articulare, diminuarea handicapului fizic si evitarea leziunilor permanente ale maduvei si nervilor. Cazurile usoare beneficiaza de pe urma tratamentului antiinflamator (Ibuprofen), a exercitiilor fizice prescrise de un fizioterapeut, cu scopul de a intari muschii si articulatiile. Uneori poate fi prescrisa purtarea unei orteze cervicale pentru a limita miscarile gatului si a reduce inflamatia nervilor. Cazurile mai grave necesita spitalizare, cu imobilizarea gatului si admistrare de miorelaxante si corticosteroizi pentru reducerea inflamatiei si a durerii. Daca tratamentele de mai sus nu dau rezultate si durerea persista, sau daca au aparut semne si simptome neurologice, este necesar tratamentul chirurgical. Tratamentul in spodiloza cervicala este unul care trebuie sa fie tratat cu maxima seriozitate. El este compus din tratament medicamentos cu admistrare de analgezice, recomandate de medic si intotdeauna insotit de kinetoterapie care este singurul tratament ce invinge boala (exceptand cazurile care necesita interventie chirurgicala).

2.1 Tratamentul medicamentos. Tratamentul medicamentos vizeaza: combaterea durerii,

- combaterea inflamatiei perirarticulare, - combaterea contracturii musculare, - sedarea pacientilor. Se administreaza - AINS in posologii diferite (oral, supozitoare sau intramuscular) - medicatie antalgica la nevoie (Algocalmin, Paracetamol, Tramal). - Glucocorticoizii se aplica in infiltratii paravertebrale sub forma de hidrocortizon acetat, betametazon - Diprophos sau Triamcinolon acetonid etc. cu xilina 1%.
31

- Medicatia decontracturanta (Clorzoxazon, Mydocalm, Myolastan) este de obicei asociata cu folos. - Terapia sedativa cu tranchilizante, barbiturice sau neuroleptice (asocierea cu fenotiazine antidepresive) este de asemenea utila. Medicatia condroprotectoare constituie o terapie moderna de fond in procesul degenerativ cartilaginos. Tratamentul medicamentos actioneaza impotriva durerii cervicale, insa efectele lui sunt de scurta durata si uneori pot fi agresive pentru persoanele cu probleme gastrice (de aceea antiinflamatoarele se asociaza cu medicamente de tip pansament gastric); aceasta medicatie se ia cel mult 15 zile. Efectele sunt limitate deoarece se trateaza durerea si nu cauza (in lipsa kinetoterapiei, fenomenele dureroase reapar). 2.2 Tratamentul igienico-dietetic. Consta in repaus la pat in puseurile de acutizare. In stadiile de remisiune se recomanda: - evitarea unor miscari contraindicate; - reducerea solicitarii articulare prin corectarea viciilor posturale si a lordozei - lombare excesive; - corectarea greutatii corporale la pacientii obezi; -evitarea solicitarii excesive a articulatiilor afectate; -evitarea ortostatismului prelungit. Educatia bolnavului este o componenta esentiala a programului de recuperare. Bolnavul trebuie instruit cu privire la biomecanica corpului, posturile corecte in ortostatism si in pozitia asezat pentru mentinerea lordozei si protectia structurilor lezate, modalitatile concrete de ridicare din clino- in ortostatism, cat si posturile corecte in diferite activitati uzuale. 2.3 Tratamentul chirurgical. Acesta se face in formele severe de boala, cu limitarea miscarilor in articulatiile afectate. Daca tratamentul conservator nu da rezultate sau daca semnele neurologice si simptomele, cum ar fi scaderea fortei mainilor sau picioarelor, devin mai pregnante, probabil va fi nevoie de o interventie chirurgicala. Tipul de interventie chirurgicala va depinde de tipul de compresie a structurior nervoase (osteofitii vertebrali, stenoza spinala). Cele mai frecvente tipuri de interventii chirurgicale includ:

32

- Abordarea anterioara: chirurgul face o incizie anterioara la nivelul gatului, si acceseaza portiunea anterioara a coloanei vertebrale. Apoi, acesta poate scoate discul intervertebral si portiunea herniata a discului (hernia de disc cervicala), in functie de procesul patologic existent. Uneori, dupa inlaturarea discului intervertebral, chiurgul prefera sa umple spatiul dintre vertebre cu o grefa osoasa sau cu un implant (caja intervertebrala). - Abordarea posterioara: prin aceasta abordare, chirurgul repozitioneaza oasele din portiunea posterioara a coloanei vertebrale cervicale, mai ales in cazul in care canalul vertebral prezinta ostenoza la mai multe nivele. Aceasta operatie, numita laminectomie, rezeca portiunea osoasa posterioara a vetebrelor printr-o incizie situata la nivelul regiunii posterioare a gatului. Riscurile acestei proceduri includ infectia, ruptura unei membrane care acopera maduva spinarii la nivelul locului unde s-a efectuat actul chirurgical, hemoragia, tromboza venoasa profunda, agravarea semnelor neurologice. In plus, chirurgia poate sa nu elimine toate problemele pe care le are pacientul datorita spondilozei cervicale.

3. Tratamentul balneo-fizio-kinetic al spondilozei cervicale. Balneofizioterapia actioneaza impotriva durerii cervicale avand efect antialgic, ajuta la cresterea troficitatii zonelor adiacente coloanei vertebrale si la decontractarea musculaturii paravertebrale cervicale. Efectele balneofizioterapiei sunt mult mai benefice si de lunga durata daca aceste proceduri se asociaza cu masajul terapeutic. Obiectivele recuperarii in spondiloze sunt: - Combaterea durerilor; - Combaterea redorilor si retractiilor; - Stabilizarea procesului de artroza; - Recastigarea mobilitatii coloanei vertebrale; - Promovarea exercitiilor de asuplizare a coloanei; - Armonizare a curburilor fiziologice; - Tonifierea musculaturii paravertebrale; - Crearea unui comportament igienic si ergonomic va proteja coloana, preintampinand progresia proceselor degenerative si aparitia puseurilor acute.
33

Fizioterapia are cele mai largi recomandari, cu cele mai eficiente rezultate. Aproape ca nu exista contraindicatii din punctul de vedere strict al bolii artrozice, excluzand bineinteles numai formele complicate (cardiaci, pulmonari decompensati, etc.). Mijloacele fizice cele mai folosite sunt din domeniul electroterapiei, termoterapiei si balneoterapiei.

3.1 Tratamentul prin hidro-termoterapie. Termoterapia poate fi aplicata prin impachetari uscate generale cu sticle calde de aproximativ 30-60 minute. O alta abordare a termoterapiei este impachetarea cu parafina. Parafina se topeste intr-un vas, intr-o cantitate suficienta, in asa fel incat sa mai ramana cateva bucati neincalzite, pentru a evita supraincalzirea. Cu ajutorul unor mansoane din panza cauciucata, prevazute cu un orificiu si a unei palnii, se toarna parafina. Peste stratul de parafina se pune o bucata de flanela si se acopera regiunea cu o patura. Durata procedeului este de 30-60 de minute. Regiunile corpului acoperite cu par se rad sau se ung cu ulei inainte de aplicarea parafinei; pe regiunile fine ale corpului , inlaturarea parafinei se realizeaza foarte usor datorita transpiratiei produsa de caldura emanate de parafina. Actiunea parafinei provoaca o supraincalzire profunda si uniforma a tesuturilor. Pielea se incalzeste la 380-400C provocand o transpiratie locala abundenta. La desfacerea parafinei se evidentiaza hiperemia produsa. Dupa impachetare se aplica o procedura rece. Hidroterapia include mai multe abordari, dintre care putem enumera: Baia kinetoterapeutica : reprezinta baia in apa calda la care se asociaza miscari ale articulatiilor bolnavului. Se efectueaza intr-o cada mai mare ca cele obisnuite, care se umple cu apa la temperatura de 360-370C. Bolnavul este invitat sa se urce in cada si timp de 5 minute acesta se acomodeaza cu temperatura. Dupa aceea, tehnicianul executa (sub apa) la toate articulatiile, toate miscarile posibile. Tehnicianul sta in dreapta pacientului. Se incepe cu degetele membrului inferior de partea opusa, apoi pe rand se imprima miscari si celorlalte articulatii; se trece la membrul inferior de aceeasi parte, manevrele se continua apoi la membrele superioare, intai cel de parte opusa, apoi cel de aceeasi parte, pornindu-se tot de la extremitati (degete). La final se trece la imobilizarea trunchiului si la miscari in articulatiile capului si ale coloanei cervicale.

34

Toate aceste miscari se executa intr-o perioada de timp de 5 minute. Dupa aceea bolnavul sta in repaus, ulterior urmand efectuarea, de unul singur, a miscarilor imprimate de technician. Durata baii este de 20-30 de minute, dupa care bolnavul este sters si lasat sa se odihneasca. Mod de actiune : factorii pe care se bazeaza efectele baii kinetoterapeutice sunt cei termici si cei mecanici. Baile medicinale. Modul de actiune al acestora este bazat pe factorii termic, chimic si mecanic. Una din abordarile bailor medicinale este baia cu iod. Se realizeaza in cazi de lemn acoperite cu capac sau cu o patura ,in asa fel incat numai capul bolnavului sa ramana afara, pentru a evita actiunea nociva a vaporilor de iod. Iodul micsoreaza vascozitatea sangelui provocand vasodilatatie si scazand tensiunea arteriala, mareste puterea de aparare a organismului determinand reactii locale la nivelul tesuturilor si organelor, contribuind la reducerea fenomenelor inflamatorii. Baile cu abur. Se foloseste caldura umeda sub forma de vapori. Ele aduc un aport mare de caldura, ridicand intr-un timp relativ scurt ,temperatura corpului. Pentru ca baile de abur sa fie mai usor suportate, se pleaca de la o temperatura initiala de 380C - 420C si se urca treptat pana la aproximativ 550C. Durata lor variaza in raport cu boala si rezistenta organismului: de la 5 minute pana la 30 de minute. Daca dorim sa marim transpiratia bolnavului, acesta va bea intre 250 si 500 ml ceai sau apa. In timpul acestei proceduri se pune o compresa la cap, ceafa sau inima. Baia de abur se termina cu o procedura de racire, baie sau dus rece. 3.2 Tratamentul prin electroterapie ( tehnica, efecte ). Electroterapia este acea parte a fizioterapiei care studiaza utilizarea actiunii diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului, cu scop curativ sau profilactic. Electroterapia este folosita sub diferite forme: Curenti de joasa frecventa (galvanizari); Ionizari cu novocaina, clorura de calciu, histamina; Curenti cu impulsuri (TENS); Curenti diadinamici; Curenti interferentiali de frecventa medie; Curenti de inalta frecventa (ultrasunet, magnetodiafluxul si ultrascurte).

Proceduri folosite in tratamentul electroterapiei:

35

Curentul galvanic: prin curent galvanic se intelege o deplasare de sarcini de-a lungul unui conductor. Efectele fizico-chimice ale curentului galvanic sunt: efectul termic, efectul termoelectronic, efectul magnetic, electroliza si electroforeza. Bolnavul va sta in decubit anterior pe o canapea de lemn cu saltea de cauciuc imbracata cu cearceaf curat. Electrozii vor fi aplicati intotdeauna, fie numai prin intermediul unui strat hidrofil imbibat cu apa (tifon,burete gros de 2 cm), fie prin intermediul apei in cazul bailor electrice. Durata este de 30 de minute, zilnic sau la doua zile.

Ionizarile. Reprezinta procedura prin care introducem in organism cu ajutorul curentului electric diferite substante medicamentoase cu actiuni farmacologice. Pentru a putea face o ionizare avem nevoie de aparatura folosita in galvanizare, folosind substante medicamentoase ca: xilina, clorura de calciu.

Curentul dinamic. Este o forma derivata din curentul sinusoidal de 50 Hz, care a suferit o serie de modificari. Tratamentul cu curenti diadinamici in spondiloze cuprinde mai multe etape : D.F.(tratament preliminar obligatoriu cu efect spasmolitic si analgezic temporar), P.S.(perioada scurta - folosit in traumatisme articulare, nevralgii cu sau fara tulburari) si P.L. ( lunga perioada - folosit in atrofii musculare netede).

Ultrasunetul. Tratamentul cu ultrasunete este una dintre cele mai bune proceduri ale fizioterapiei. Este vorba de transmiterea vibratiilor mecanice pendulare pe o frecventa deosebit de mare produse de un generator de ultrasunete, penetrarea si absorbtia acestora in corpul omenesc. Efectele lor sunt deosebite fata de cele ale diverselor forme de curenti electrici. Pe regiunea de tratat se aplica un unguent ( fenilbutazona, indomethacin ), se face miscarea capului (emitator) incet si lipit pe suprafata respectiva. 3.3 Tratamentul prin masaj.

Masajul reprezinta totalitatea manipularilor manuale aplicate sistematic la suprafata organismului in scop terapeutic si curativ. 3.3.1 Efectele fiziologice ale masajului cefei. Provoaca o activare a circulatiei locale venoase si limfatice. Prin actiunea locala se mbunatateste circulatia n muschii cefei, care sunt predispusi la staza circulatorie si la oboseala.

36

Produce o decongestionare reflexa a circulatiei endocraniene, cu efecte linistitoare asupra sistemului nervos central. Datorita efectelor sale, masajul cefei este folosit ca act final n masajul general. Masajul cefei este indicat n tratamentul nevralgiilor locale, al durerilor de cap, al contracturilor musculare, a limitarii mobilitatii gatului, al oboselii nervoase, al tulburarilor sistemului nervos central. Este folosit si pentru prevenirea sau ndepartarea depunerilor locale de grasime. Toate aceste actiuni se explica prin actiunea exercitata de masaj asupra pielii indeosebi, organ bogat vascularizat si mai ales inervat, in piele existand numeroase terminatii nervoase (exteroreceptori), puncte de plecare a unor serii de reflexe. La acestea trebuie adaugate si efectele excitante, pe care le exercita masajul asupra terminatiilor nervoase din muschi, ligamente si tendoane. Cel mai important mecanism de actiune al masajului este reprezentat deci de mecanismul reflex. Acesta pleaca de la exteroreceptorii din tegument si proprioreceptorii din muschi si tendoane, la nivelul carora iau nastere stimuli de diferite intensitati care pornesc spre sistemul nervos central. Aceste reflexe explica efectele generale ale masajului, precum si o parte din actiunile lui locale. Trebuie adaugat, de asemenea, ca organele interne in suferinta se manifesta prin senzatii dureroase ale peretelui toracic sau abdominal, deci superficiale, fiecarui organ corespunzandu-i o anumita zona cutanata. Topografia acestor zone metamerice cutanate a fost stabilita de Head si de aceea ele poarta numele de zonele Head. 3.3.2 Tehnica masajului. Din punct de vedere topografic, gatul prezinta doua regiuni: anterolaterala si posterioara. n regiunea anterolaterala a gatului se gasesc organe importante: laringele, traheea si esofagul, manunchiul vasculonervos al gatului, tiroida si paratiroidele etc. n regiunea posterioara a gatului se gasesc mai multi muschi, cu rol static si dinamic, asezati pe mai multe straturi. Masajul regiunii anterolaterale a gatului se va face tinand seama de organele importante prezente la acest nivel. Pozitia. Subiectul este in decubit dorsal sau sezand rezemat, cu capul n usoara extensiune. Maseurul sta sau sade n fata sau la dreapta celui pe care l maseaza. Netezirea regiunii anterolaterale a gatului se face prin alunecari usoare, pornind de sus n jos,de la barbie si mastoida spre clavicule si stern. Manevra se executa
37

pornind cu radacina si marginea ulnara a mainilor si terminand cu marginea lor radiala si cu varful degetelor. Se poate lucra simetric sau asimetric. Frictiunea se executa minutios si insistent, foarte usor si cu precautie, evitand glanda tiroida. Framantatul se executa rar, sub forma de cuta, de-a lungul muschilor sternocleidomastoidieni si a marginii laterale a muschilor trapezi. Vibratiile executate numai manual, sunt foarte utile n masajul acestei regiuni. Masajul se ncheie cu neteziri lungi, lente si linistitoare. Masajul gatului poate fi asociat cu mobilizarea metodica a gatului, n timpul sau dupa sedinta de masaj. Masajul regiunii posterioare a gatului (masajul cefei). Pozitia. Subiectul este asezat n decubit ventral, cu capul usor flexat si cu fruntea rezemata pe dosul mainilor sau pe un sul mic si moale; masajul se poate executa si n pozitia sezand pe un scaun,cu fruntea sprijinita pe un plan potrivit de nalt. Pe scaunul de masaj, pozitia cea mai favorabila este calare, sezand cu trunchiul usor nclinat si cu capul sprijinit pe planul lung al scaunului, care este ridicat pana aproape de verticala. Manevrele folosite pentru masajul cefei sunt: netezirea, frictiunea, framantatul, percutatul si tocatul. Netezirea consta din alunecari executate cu o mana sau cu ambele, pornind de sus, de deasupra insertiilor muschilor cefei pe occipital si coborand pana la baza gatului, ntre omoplati si pe umeri. Manevra ncepe cu radacina mainilor si se termina cu varful degetelor, care pe masura ce coboara se departeaza putin ntre ele . Pentru netezirea partilor laterale ale gatului palmele se asaza cu marginea lor ulnara sub urechi si aluneca n jos pana peste umeri, terminand cu marginea lor radiala. Alunecarile se fac simultan sau alternativ. Dupa cateva manevre lungi, se executa un masaj stimulant cu alunecari scurte si dese, pornind de la cap si coborand din aproape n aproape spre omoplati si umeri. Alunecarile se pot executa si n forma vibratorie. Frictiunea se aplica pe toata ntinderea cefei. n partea de sus, la nivelul insertiei muschilor, se executa cu varful degetelor miscari reduse circulare si liniare; n partea mijlocie si inferioara a cefei, ntre omoplati si pe umeri, frictiunile se executa cu miscari mai ample, cu podul palmei si cu radacina mainilor. Framantatul se aplica mai ales pe partile laterale si inferioara ale cefei. Marginea laterala a muschiului trapez se prinde ntre police si celelalte patru degete, si se framanta deplasand mainile n sus si n jos de-a lungul marginii muschiului. Se poate aplica si o varianta de framantat n cuta: cu o mana sau cu ambele maini, aplicate
38

perpendicular pe lungimea gatului, se cuprinde ceafa ntre degetele mari si varfurile celorlalte degete; se executa deplasari n sus si n jos, printr-o miscare ondulatorie. Framantatul se poate combina cu frictiunea. Percutatul se combina cu tocatul. Percutiile executate cu varful si pulpele degetelor, care cad o parte si de alta a liniei mediane, prin loviri foarte fine n partea de sus a cefei, cresc n intensitate pe masura ce coboara, transformandu-se n tocat, care se executa cu partea cu unghii a degetelor, ntre omoplati si cu partea lor palmara pe umeri. Masajul cefei se ncheie prin manevre lungi si lente de netezire calmanta. Artroza cervicala. Beneficiaza de masajul terapeutic, care are ca obiective calmarea durerilor, relaxarea musculaturii si reducerea contracturilor.Pentru ca masajul sa fie calmant si miorelaxant se recomanda manevre usoare si lente. Se executa neteziri descendente n regiunea cefei, continuate cu frictiuni si framantari n cuta a caror intensitate se adapteaza sensibilitatii locale. Pentru decontracturare musculara se efectueaza vibratii cu varfurile degetelor pe muschii cefei. In caz de spondiloza se va insista cu geluiri, frictiuni, vibratii pe tot traseul coloanei cervicale, se va decontracta musculatura contractata si se va face o usoara gimnastica la nivelul coloanei cervicale. In caz de nevralgii Arnold se va insista cu geluiri si frictiuni in jurul gaurilor nervului Arnold si pe linia nuchala. In contracturi musculare se insista pe zona contractata. Gimnastica gatului: - Flexie - extensie - Lateral dreapta - lateral stanga - Miscari de rotatie - Miscari de circumductie. In caz de torticolis, se va face un masaj sedativ asupra regiunii contractate (muschiul trapez) si un masaj tonifiant pe musculatura antagonista sanatoasa, incercand o reechilibrare a situatiei. Daca situatia este mai grava se incearca o metoda de suprasolicitare a muschiului trapez contractat prin miscari cu rezistenta, apoi masaj de relaxare al intregii regiuni. Efectele analgezice si de relaxare musculara sunt mai bune atunci cand masajul se executa dupa o procedura de termoterapie, exceptie facand cazurile de nevralgie cervico brahiala, unde aplicarea caldurii este contraindicata. Miscari dupa masajul coloanei cervicale:
39

- flexia si extensia gatului (capului). Pentru extensie, o mana sta in crestet, iar cealalta sub vertebra C7; pentru flexie mainile se inverseaza: una sta pe crestet si cealalta pe piept. Se executa miscari de lateralitate spre stanga si spre dreapta; o mana sta pe crestet, cealalta fixeaza umarul spre care aplecam capul. - miscari de rotatie: spre dreapta, spre stanga; cu o mana pe barbie tragem, iar cu cealalta pozitionata dupa ureche, impingem, mai intai intr-un sens, apoi in celalalt (pacientul priveste spre umar); - circumductia: o mana pe crestet, cealalta sub C7, aplecam capul inainte, cu barbia in piept, facem rostogolirea ampla a gatului/capului, astfel incat sa treaca prin toate cele patru puncte cardinale, de 3-4 ori; oprim capul cu barbia in piept pentru o secunda si reluam miscarea in sens invers, de acelasi numar de ori. In final ne oprim, tot cu barbia in piept, revenim cu capul in pozitia normala, prindem cu podul palmelor osul de dupa ureche, iar cu degetele deasupra urechii (prindem urechea in caus, cu degetele in sus) si facem tractiuni - ridicari ale capului: elongatie asupra vertebrelor cervicale.

3.4 Tratamentul prin medicina traditionala. Tratamentul spondilozei cervicale in medicina traditionala vizeaza restabilirea oxigenarii si a metabolismului local, eliminarea reziduurilor si a toxinelor acumulate, eliminarea micro-fragmentelor de musculatura si resorbtia osteofitelor. Plantele incluse in schemele de tratament ajuta la redobandirea tonusului muscular, a mobilitatii articulare si la rehidratarea discurilor intravertebrale. Procedurile de acupunctura si sesiunile de termoterapie tibetana joaca un rol major in eliberarea presiunii exercitate asupra cordonului medular si a radacinilor spinale. Regenerarea leziunilor medulare sau a celor ale nervilor spinali poate fi realizata daca gradul de afectare o permite. 3.5 Curele balneare. Se recomanda dupa trecerea simptomelor zgomotoase provocate de iritarea arterei vertebrale si a simpaticului cervical si sunt deosebit de utile. Indicarea statiunilor balneare se va face numai de catre medicul curant. Alegerea statiunii si individualizarea tratamentului se vor face tinand cont de varsta bolnavului, de starea neurovegetativa, dar si de bolile asociate. Putem sa indicam: - apele termale simple, usor radioactive de tipul Felix; - apele sarate - iodurate de la Breaza, Olanesti, Govora; - apele sarate - heliotermale de la Sovata si Ocna Sibiului;
40

- apele sulfuroase termale de tipul Herculane. - apele sulfuroase atermale de la Govora, Olanesti, Pucioasa; - namolul de tipul celor de la Techirghiol, Eforie, Amara, Sovata, Ocna Sibiului. Schematic, numarul de bai este de 12-14 pe serie, temperatura este de 37-38 grade Celsius, durata este de 15-20 minute.

3.6 Reflexoterapia. Daca spondiloza este localizata la nivelul regiunii cervicale, se va masa zona reflexa cervicala la ambele picioare. Cand durerea iradiaza in umar se va masa atat zona reflexa a umarului respectiv, cat si segmentul corespondent al membrului superior. In cazul spondilozei cervicale, reflexoterapeutul maseaza regiunile plantare corespunzatoare capului, cefei, muschiului trapez, coloanei vertebrale cervicale si vertebrelor coccigiene. Stimularea zonelor suprarenale este necesara, ducand la marirea productiei de cortizon, un antiinflamator nespecific. Paratiroidele vor fi stimulate pentru productia de Ca, necesar in reconstruirea articulatiilor.

Schema de lucru a masajului reflexogen: Traseul renal (3 minute pe fiecare traseu); Zonele reflexe cervicale (5 minute pe fiecare picior); Zona umarului prins, daca este cazul (3 minute); Zona glandelor suprarenale (3 minute pe fiecare picior); Zona paratiroidelor (3 minute pe fiecare picior); Zona segment corespunzator pentru membrul superior prins (5 minute).

41

Fig.13 Punctele reflexogene corespondente spondilozei cervicale.

42

3.7 Programul kinetic in sindromul algofunctional cervical. Obiectivele kinetoterapiei: Reducerea durerii si a contracturilor musculare; Refacerea mobilitatii articulare; Refacerea tonusului muscular;

Mijloacele folosite: a. Mobilizari pasive combinate cu tractiuni. - Decubit dorsal. 1. Capul in afara patului, kinetoterapeutul prinde cu ambele maini capul (policele drept pe mastoid iar degetul mic sub menton); executa o usoara tractiune insotita de rotatie spre stanga, inclinatie spre stanga; apoi spre dreapta. 2. Kinetoterapeutul plaseaza mana stanga sub menton, iar pe cea dreapta pe partea posterioara, indexul sau fiind asezat la nivelul apofizei transversale a atlasului; executa o usoara tractiune cu rotatie spre stanga, apoi spre dreapta. - Din asezat. 1. Kinetoterapeutul in spatele pacientului prinde cu ambele maini capul (policele in fata urechii) si executa o usoara tractiune insotita de extensia capului. 2. Kinetoterapeutul in spatele pacientului, mana dreapta pe umarul acestuia iar cea stanga pe partea laterala a capului; se executa extensia coloanei cervicale concomitent cu o inclinare laterala dreapta si inclinare spre stanga.

Fig.14 Mobilizarile pasive ale coloanei cervicale.


43

b. Mobilizari active cu rezistenta. - Decubit dorsal. 1. Cu gambele incrucisate, picioarele dezlipite de pe planul patului; kinetoterapeutul aplica rezistenta pe fata antero-interna a coapsei stangi si pe fata antero-externa a coapsei drepte, pacientul incearca sa invinga rezistenta contractand musculatura flexoare cervicala; se executa si cu cealalta parte. 2. Cu gambele incrucisate, picioarele dezlipite de pe planul patului; kinetoterapeutul aplica rezistenta pe fata antero-interna a gambei stangi, pacientul incearca sa invinga rezistenta contractand musculature extensoare cervicala; se executa si cu cealalta parte. - Decubit ventral. 1. Capul pe pat; pacientul executa extensia coloanei cervicale invingand rezistenta pusa de kinetoterapeut pe regiunea occipitala. 2. Capul aflat in afara patului in flexie; kinetoterapeutului plaseaza o mana pe fruntea pacientului, iar cealalta mana pe regiunea occipitala; pacientul executa extensia coloanei cervicale invingand rezistenta. - Din asezat. 1. Pe un scaun cu spatar, cu mainile la spate, peste spatar, kinetoterapeutul plaseaza mana sa stanga pe umarul pacientului, iar mana dreapta pe regiunea occipitala; executa extensia coloanei cervicale invingand rezistenta. 2. Pe un scaun, kinetoterapeutul plaseaza mainile pe regiunea parietemporala; pacientul executa rasuciri ale capului si gatului invingand rezistenta. c. Exercitii active ale coloanei vertebrale cervicale. - Decubit dorsal. 1. Membrele superioare intinse lateral cu palmele sprijinite pe sol; pacientul executa extensia capului si a gatului presand continuu solul cu mainile. 2. Cu un baston in maini sprijinit de coapse; pacientul executa ducerea bastonului in sus peste cap concomitent cu flexia capului si a gatului. 3. Plasarea unei mingi medicinale sub gat; pacientul executa extensia capului si a gatului. - Decubit ventral. 1. Mainile sub barbie; executa extensia capului ajutandu-se de maini. 2. Capul in afara planului de sprijin; pacientul executa flexia capului si a gatului,apoi revenire la pozitia initiala. 3. Capul in afara planului de sprijin: pacientul executa extensia capului si a gatului, apoi revenire la pozitia initiala.
44

4. Capul in flexie in afara planului de sprijin; pacientul executa extensia capului si a gatului concomitent cu rotatia spre stanga/dreapta a capului si gatului. Din patrupedie. 1. Pacientul executa extensia capului si a gatului concomitent cu extensia si arcuirea unui membru inferior. 2. Pacientul executa flexia capului concomitent cu flexia soldului atingand genunchiul cu fruntea. 3. Pacientul executa conducerea unei mingi medicinale cu capul. Din ortostatism (in oglinda). 1. Cu un baston ridicat deasupra capului; executa ducerea bastonului in fata, la linia umerilor concomitent cu extensia capului si a gatului. 2. Cu un baston ridicat deasupra capului; executa ducerea bastonului in fata, la linia umerilor concomitent cu extensia capului si a gatului. 3. Cu un baston la spate; pacientul executa departarea bastonului de corp concomitent cu flexia capului si a gatului. 4. Cu un baston la spate; pacientul executa ducerea bastonului in lateral concomitent cu inclinarea capului in partea opusa. 5. Cu un baston tinut sub coate; pacientul executa extensia trunchiului concomitent cu extensia capului si a gatului. 6. Cu fata la spalier, prinde treapta de la nivelul umerilor; pacientul executa extensia capului si a gatului concomitent cu lasarea trunchiului pe spate. 7. Cu spatele la spalier, prinde treapta de la nivelul feselor; pacientul executa extensia capului si a gatului concomitent cu lasarea trunchiului in fata. 8. Cu picioarele departate; executa o fandare inainte concomitent cu ducerea bratelor in sus si extensia capului si a gatului. 9. Cu picioarele departate; se executa o fandare laterala concomitent cu ducerea unui brat in abductie si cu inclinare laterala a capului, apoi se executa si pe partea opusa.

3.8 Exercitii de gimnastica pentru spondiloza cervicala. Prin gimnastica medicala se urmareste: Tonifierea musculaturii cervicale; Combaterea dezechilibrului static postural; Dezvoltarea mobilitatii coloanei vertebrale la nivelul acestei regiuni.

Programul de gimnastica se practica zilnic, de regula dimineata si dureaza 15-20 de minute.

45

In regiunea cervicala se pot efectua miscari de flexie, extensie, indoiri, rasuciri si circumductii ale capului si gatului, in ritm lent. Somnul se face pe un pat tare, in pozitia culcat pe spate, fara perna, cu un sul sub ceafa.

Gimnastica propriu-zisa: 1. Decubit dorsal cu genunchii indoiti, talpile se afla pe sol: - Ducerea barbiei in piept, fara ridicarea capului de pe sol, impingerea barbiei in sus (10 repetitii) - Inclinarea capului spre dreapta si spre stanga, cu tendinta de a lipi urechea de umar (10 repetitii) 2. Decubit ventral, mainile incrucisate sub barbie: - Asezarea succesiva a barbiei si a fruntii pe maini ( 10 repetitii). - Ducerea barbiei spre umarul stang, apoi spre cel drept (20 repetitii). 3. Decubit lateral: - Ridicarea capului cu tendinta de a apropia urechea de umar. - Capul sprijinit pe o mana, apasarea capului in jos. Toate aceste exercitii se executa atat cat pentru partea dreapta, cat si pentru partea stanga. Se mai pot executa exercitii similare celor de la punctul 1, in pozitie sezand, adaugand rotarea capului in ambele directii. Alaturi de aceste exercitii se pot executa si cele de gimnastica cu bastonul, ajutand la o mai buna mobilizarea a coloanei vertebrale.

3.9 Terapia ocupationala. Reprezinta metoda activa de reeducare, folosind diverse activitati adaptate la tipul de deficiente motorii ale individului, cu scop recreativ si terapeutic, ajutand bolnavul sa foloseasca mai bine muschii ramasi indemni si recuperand functiile celor afectati de boala. Prin aceasta terapie se evita pasivitatea in care se fixeaza bolnavul spitalizat pe perioade mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse miscari utile si contribuind astfel la readaptarea functionala la efort. Principalele efecte pe care le urmarim prin aplicarea terapiei ocupationale sunt: Mobilizarea unor articulatii si cresterea amplitudinii lor Imbunatatirea si dezvoltarea fortei musculare
46

Restabilirea echilibrului.

Prevenirea acestei afectiuni degenerative a coloanei cervicale nu este mereu posibila. Totusi, pentru a reduce riscul aparitiei spondilozei cervicale se pot urmari cu atentie: Evitarea efortului fizic in urma caruia se manifesta dureri cervicale; Efectuarea regulata a exercitiilor de gimnastica pentru a mentine forta si elasticitatea musculara, cat si mobilitatea coloanei vertebrale cervicale; Evitarea mentinerii capului intr-o pozitie fixa atunci cand se desfasoara actiuni in pozitie de sezut; Executarea zilnica a miscarilor de extensie, flexie si rotatie a capului pana la disparitia durerilor musculare si nevralgice.

47

BIBLIOGRAFIE
1. Kinetologie profilactica, terapeutica si de recuperare Tudor Sbenghe, Editura Medicala Bucuresti 1987; 2. Ghid practic de evaluare articulara si musculara in kinetoterapie Elena Luminita Sidenco, Editura Fundatia Romania De Maine, Bucuresti 2009; 3. Masajul in kinetoterapie Elena Luminita Sidenco, Editura Fundatia Romania De Maine, Bucuresti 2009; 4. Electroterapie Elena Luminita Sidenco, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Educatie Fizica si Sport, Specializarea Kinetoterapie; 5. Curs de recuperare, medicina fizica si balneologie Universitatea de Medicina si Farmacie Victor Babes, Timisoara 2006; 6. Curs masaj Modulele I si III Scoala Superioara de Masaj Dragomir; 7. Hidroterapie, tratamente simple pentru afectiuni obisnuite Clarence Dail, Charles Thomas, Casa de Editura Viata si Sanatatea Bucuresti; 8. Biomecanica in Educatie Fizica si Sport Georgeta Nenciu, Editura Fundatiei Romania De Maine, Bucuresti 2009; 9. Anatomie pentru miscare Blandine Calais Germain, Andre Lamotte Editura Polirom 2009; 10. Anatomia Omului, vol I, Aparatul locomotor- Editura ALL, Bucuresti 1993

48