Curs 5 (27 Mar 2012)

Efectele obligatiilor Obligatiile genereaza efecte normale si efecte accidentale. Efectul normal al obligatiilor consta in executarea lor astfel incat creditorul sa isi poata valorifica dreptul de creanta. In legatura cu executarea obligatiilor, trebuie facuta distinctie intre obligatiile contractuale si obligatiile delictuale in primul rand, pentru ca obligatiile contractuale sunt guvernate de principiul relativitatii efectelor contractelor. Potrivit acestui principiu: "Res inter alios acta alis neque nocere neque predese potest" (contractele incheiate intre unii nici nu vatama nici nu profita altora , ceea ce inseamna ca efectele contractelor se produc numai intre parti, nu si fata de terti). Prin notiunea de "parti" trebuie sa intelegem persoanele care au incheiat contractul, mostenitorii acelor persoane si creditorii lor chirografari (toti sunt parti). Din principiul general al relativitatii efectelor contractelor, s-au desprins 3 reguli: 1. Nulitatea stipulatiunii pentru altul 2. Nulitatea promisiunii pentru altul 3. Nereprezentarea in contracte 1.Regula nulitatii stipulatiunii pentru altul a fost formulata in legatura cu aplicatiunile pe care le-a avut stipulatiunea in materie contractuala. Potrivit lui Gaius , in materie contractuala exista stipulatiunea obisnuita si stipulatiunea pentru altul. Stipulatiunea obisnuita este un contract verbal care se incheie prin intrebare si raspuns. Asa cum spune Gaius, la stipulatiunea obisnuita, Primus il intreaba pe Secundus: Promiti sa-mi dai o suta? , iar Secundus raspunde :Promit. Aceasta stipulatiune e valabila intrucat ea urmeaza sa isi produca efectele intre parti. La stipulatiunea pentru altul, Primus il intreaba pe Secundus: Promiti sa-i dai o suta lui Tertius?, iar Secundus raspunde: Promit. Aceasta stipulatiune este nula si fata de Primus si fata de Tertius. Fata de Primus ea este nula intrucat Primus nu are interes in contract, iar fata de Tertius este nula intrucat Tertius nu este parte in contract. Stipulatiunea pentru altul prezinta interes practic. Exemplu: Daca Primus are o creanta de o suta fata de Secundus si o datorie de o suta fata de Tertius, prin plata facuta de Secundus lui Tertius se sting ambele obligatii. De aceea romanii au creat un mecanism prin care, desi stipulatiunea pentru altul ramanea nevalabila, ea devenea executorie. Acel mecanism este denumit stipulatio poene (stipulatia unei penalitati). Potrivit acestui mecanism, dupa ce se incheia stipulatiunea pentru altul, se incheia si stipulatiunea unei penalitati, ocazie cu care Primus il intreaba pe Secundus: Daca nu-i vei plati o suta lui Tertius, promiti sa-mi platesti mie 500? ; aceasta stipulatiune este valabila caci urmeaza sa-si produca efectele intre Primus si Secundus. Iar daca Secundus nu executa stipulatiunea nevalabila, va trebui sa o execute pe cea valabila si sa plateasca de 5 ori mai mult. De aceea Secundus are tot interesul sa execute stipulatiunea pentru altul care, desi ramane nevalabila, devine executorie.

In legatura cu regula stipulatiunii pentru altul, romanii au formulat adagiul "Nemo alteri stipulari potest." (nimeni nu poate stipula pentru altul). 2. In cazul promisiunii pentru altul, Primus promite lui Secundus ca Tertius ii va da o suta. Aceasta promisiune este nula si fata de Primus si fata de Tertius. Fata de Primus, ea este nula intrucat Primus nu a promis fapta sa. Fata de Tertius ea este nula pentru ca Tertius nu a promis nimic. Si promisiunea pentru altul prezenta interes practic, astfel incat romanii i-au modificat modul de formare, astfel incat o asemenea promisiune sa devina valabila, caci potrivit formei modificate, Primus ii promite lui Secundus ca va proceda de asa maniera incat sa-l determine pe Tertius sa ii plateasca o suta. Iar daca Tertius nu plateste, Secundus va intenta actiunea impotriva lui Primus cu succes intrucat Primus a promis fapta sa. In legatura cu nulitatea promisiunii pentru altul, Romanii au formulat adagiul "Nemo alienung factum promitere potest." 3. Reprezentarea in contracte este procedeul juridic prin care un pater familias (reprezentat) se obliga prin contractul incheiat de un alt pater familias denumit reprezentant. Reprezentarea in contracte nu a fost admisa secole de-a randul deoarece se opunea principiul relativitatii. De altfel, in epoca foarte veche, nici nu se punea problema reprezentarii in contracte, deoarece contractele se incheiau foarte rar. Cu timpul, spre sfarsitul republicii, in condtiile revolutiei economice, romanii erau interesati in mod frecvent sa incheie contracte in acelasi moment in locuri diferite. De aceea, s-au initiat o serie de reforme prin care s-a admis mai intai reprezentarea imperfecta in contracte, iar mai tariziu, s-a admis in anumite cazuri, chiar si reprezentarea perfecta, caci in fucntie de efectele sale, reprezentarea in contracte este perfecta si imperfecta. In cazul reprezentarii imperfecte, persoana reprezentantului dispare, iar efectele contractului se produc direct asupra reprezentatului in sensul ca, desi reprezentantul este acela care incheie contractul, reprezentatul va deveni creditor/debitor. La reprezentarea imperfecta, reprezentatul se obliga alaturi de reprezentant, iar creditorul are doi debitori: si pe reprezentant si pe reprezentat. Daca intentioneaza sa il urmareasca in justitie pe reprezentant, creditorul va intenta impotriva lui actiunea directa izvorata din contractul incheiat cu reprezentantul. Iar daca intentioneaza sa-l urmareasca pe reprezentat, va intenta impotriva lui actiunea utila care are o formula redactata cu transpozitiune, caci in intentio a formulei este mentionat numele reprezentantului si in condemnatio este mentionat numele reprezentatului. Iar in functie de calitatea reprezentantului, reprezentarea in contracte este activa si pasiva. Atunci cand reprezentantul are calitate de creditor, reprezentarea in contracte se numeste activa. Atunci cand reprezentantul are calitate de debitor, reprezentarea se numeste pasiva. Intrucat la reprezentarea imperfecta si reprezentantul si reprezentatul sunt debitori, inseamna ca reprezentarea imperfecta este intotdeauna pasiva. Primul pas in directia reprezentarii,s-a facut prin sistemul actiunilor cu caracter alaturat, care a fost creat in legatura cu sporirea capacitatii de a se obliga a fiului de familie, avand in vedere faptul ca la orgine, in epoca veche, fiul de familie nu putea incheia contracte in nume propriu ci

numai imprumutand capacitatea lui pater familias si cu conditia ca prin efectul acelor contracte pater familias sa devina creditor, si nu debitor. Un asemenea sistem s-a putut aplica numai cata vreme contractele au fost unilaterale. Catre sfarsitul republicii au aparut si contractle bilaterale, in cazul carora filius nu-l putea face creditor pe pater fara a-l face in acelasi timp si debitor. Incat vechiul sistem sistem nu a mai putut functiona, pretorul a admis in 5 cazuri ca fiul de familie sa se oblige in nume propriu obligandu-l si pe pater familias, cu caracter alaturat. Cele 5 actiuni cu caracter alaturat sunt: 1. Actio quod iusu 2. Actio exercitoria 3. Actio institoria 4. Actio de peculio et de in rem verso 5. Actio tributoria 1. Actio quod iusu era acordata impotriva lui pater familias atunci cand il imputernicise pe fiu sa incheie un anumit contract. 2. Actio exercitoria era dat impotriva lui pater familias atunci cand il imputernicise pe fiu sa exercite un comert maritim. 3.Actio institoria era data impotriva lui pater cand il imputernicise pe fiu sa exercite un comert pe uscat. 4. Actio de peculio et de in rem in verso inseamna actiune cu privire la peculiu si la castig, si se dadea impotriva lui pater atunci cand filius exercita acte de comert cu bunurile din peculiul sau fara stirea si fireste fara aprobarea lui pater familias. 5. Actio tributoria (actiune in repartizare) era acordata impotriva lui pater atunci cand fiul exercita acte de comert cu bunurile din peculiul sau fara aprobare expresa a lui pater, cu toate ca pater a cunoscut si a tolerat acele acte de comert. Din fizionomia acestui sistem rezulta ca el intruneste unele conditii ale reprezentarii in contracte de vreme ce pater familias se obliga printr-un contract pe care nu l-a incheiat el, ci fiul. Si totusi acest sistem al actiunilor cu caracter alaturat nu intruneste toate conditiile necesare reprezentarii intrucat nu functioneaza in relatiile dintre 2 paters familiae, ci numai in relatiile dintre pater si filius. De aceea pretorul a facut un pas mai departe si a acordat actio institoria si actio exercitoria impotriva acelui pater familias care l-a imputernicit pe un alt pater familias sa exercite un comert pe uscat sau pe mare. In acest stadiu, sistemul reprezentarii este gata elaborat de vreme ce un pater familias se obliga prin contractul incheiat de un alt pater familias. Dar el nu se aplica pe scara generala (la toate contractele), ci numai la contractele ce au fost incheiate in legatura cu un comert pe uscat sau pe mare. De aceea au intervenit jurisconsultii care au creat actio quasi institoria, actiune care era data impotriva acelui pater familias care l-a imputernicit pe un alt pater familias sa incheie un

contract indiferent in ce domeniu. In acest stadiu, reprezentarea in contracte se aplica pe scara generala, dar numai in forma imperfecta de vreme ce si reprezentantul , si reprezentatul sunt debitori. Creditorul are la dispozitie 2 actiuni: 1. Daca inetntioneaza sa il urmareasca pe reprezentant, intenteaza impotriva lui actiunea directa. 2. Daca intentioneaza sa il urmareasca pe reprezentat , intenteaza actiunea quasi institoria. Daca reprezentarea imperfecta a fost admisa pe scara generala, reprezentarea perfecta a fost admisa numai in mod exceptional (3 cazuri): Spre exemplu: au admis reprezentarea perfecta activa in cazul reprezentantului insolvabil. Aceasta exceptie s-a admis deoarece atunci cand reprezentantul era imputernicit sa incheie un contract prin care devenea creditor,el avea obligatia ca prin acte ulterioare si distincte sa transmita valoarea acelei creante asupra reprezentatului. Daca insa reprezentantul devenea insolvabil, el era supus executarii silite asupra bunurilor de catre creditorii sai intre care si reprezentatul, astfel incat reprezentatul venea in concurs cu ceilalti creditori ai reprezentantului si intrucat reprezentantul era insolvabil, el nu-si putea valorifica dreptul de creanta integral si numai in parte. S-a admis astfel ca ori de cate ori reprezentantul devine insolvabil, dreptul de creanta sa nu mai intre in patrimoniul sau ci sa treaca direct in patrimoniul reprezentatului. Astfel incat reprezentatul nu mai risca sa vina in concurs cu creditorii. Asa cum s-a vazut, in materie contractuala, fiul de familie are o capacitate limitata de a se obliga in nume propriu, pe cand in materie delictuala, fiul de familie are o deplina capacitate de a se obliga in nume propriu in sensul ca el raspunde in nume propriu pentru delictul comis, dar raspunderea sa are loc i conditii speciale, intrucat fiul de familie nu are patrimoniu, nu are bunuri proprii. Raspunderea proprie a fiului de familie in conditii speciale a avut loc in 2 sisteme: 1. Sistemul noxalitatii 2. Sistemul actiunilor noxale 1. In sistemul noxalitatii, daca fiul de familie comitea un delict, pater familias avea 2 posibilitati: a) Sa-l abandoneze pe fiul de familie delincvent in mainile victimei pentru ca victima sa isi exercite dreptul de razbunare. b) Pater familias avea posibilitatea sa plateasca o suma de bani pentru a rascumpara dreptul de razbunare a victimei. In acest sistem pater familias nu avea si a treia posibilitate , aceea de a face dovada nevinovatiei presupusului delincvent. De aceea s-au creat actiunile noxale. Actiunea noxala era pusa la dispozitia victimei delictului pentru a o intenta impotriva lui pater familias al presupusului delincvent cu scopul de a verifica daca pater familias intentioneaza sa faca dovada nevinovatiei presupusului delincvent. Astfel pater familias nu era obligat sa se judece. Daca nu accepta sa se

judece, atunci se aplica sistemul noxalitatii. Daca accepta sa se judece si pierdea procesul in sensul ca nu putea face dovada nevinovatiei presupusului delincvent, iarasi se aplica sistemul noxalitatii. Iar daca pater familias accepta sa se judece si castiga procesul facand dovada nevinovatiei presupusului delincvent, atunci fiul de familie era exonerat de raspundere. Pentru intentarea actiunilor noxale, erau necesare anumite conditii : 1. Trebuia sa fie vorba despre un delict privat intrucat numai delictele private puteau fi rascumparate prin plata unei sume de bani. 2. Actiunea noxala era intentata cu succes numai impotriva acelui pater familias care il avea sub puterea sa pe presupusul delincvent intregul interval de timp cuprins intre momentul intentarii actiunii si momentul lui litis contestatio. Daca in acest interval de timp presupusul delincvent trecea sub puterea altui pater familias, victima trebuia sa intenteze o noua actiune impotriva noului pater familias. Dovada ca raspunderea apasa asupra fiului de familie, iar pater familias era chemat in justitie pentru ca fiul nu avea patrimoniu. In legatura cu aceasta conditie, romanii au creat adagiul "noxa caput secvitur" - delictul il urmeaza pe delincvent. 3. Era necesar ca victima delictului sa nu fi avut sub puterea sa niciun moment pe presupusul delincvent in intervalul de timp cuprins intre momentul comiterii delictului si momentul intentarii actiunii, intrucat daca l-ar fi avut sub putere un singur moment in acel interval de timp, si-ar fi putut exercita dreptul de razbunare si daca nu l-a exercitat, inseamna ca a renuntat la el.Daca a renuntat la dreptul de razbunare, a renuntat si la actiunea noxala , intrucat actiunea noxala nu este altceva decat reflexul pe plan juridic al dreptului de razbunare.