Pac Bun

INSTITUTIILE INTEGRARII ECONOMICE
EUROPENE

Primul pas in organizarea economiilor occidentale in perioada postbelica a fost facut odata cu
crearea, in anul 1947, a Comisiei O.N.U. pentru Europa. Un an mai tarziu, a fost creata
uniunea vamala BENELUX, care a definit o liberalizare a schimburilor comerciale reciproce si a
lansat o politica comerciala comuna fata de terti, ceea ce a venit ca baza pentru ce a urmat sa
devina, dupa 10 ani: Comunitatea Economica Europeana.
Tot in acelasi an, respectiv 1947, a fost fondata Organzatia European a de Cooperare
Economica (O.E.C.E.), insarcinata cu aplicarea planului american (Planul Marshall) de
ajutorare a tarilor Europei de Vest, ca urmare a pierderilor cauzate de cel de al doilea razboi
mondial. O.E.C.E. a fost, prin esenta sa, o organizatie interguvernamentala, care se definea
prin cooperarea dintre state. Activitatea sa a fost concentrata in directia refacerii economiilor
nationale, reducerii restrictiilor cantitative in comertul reciproc si a taxelor vamale, care
franau schimburile comerciale. In anul 1961, s-a considerat ca O.E.C.E. si-a indeplinit, in mare
parte, obiectivele pentru care a fost constituita, ceea ce a dus la inlocuirea sa cu Organizatia
de Cooperare si Dezvoltare Economica (O.E.C.D.), institutie cu grad ridicat de implicare in
procesul cooper arii europene.

COMUNITATEA ECONOMICA EUROPEANA (C.E.E.)

Tot in aceasta perioada ia fiinta Piata comun a inteleasa ca o comunitate a tarilor vest-
europene independente din punct de vedere politic, care s i-au unit, prin acorduri formale,
pietele nationale intr-un sistem comercial, agricol si industrial unic.

Piata comuna a fost infiintata odata cu semnarea, la 25 martie 1957, a Tratatului de la Roma,
de catre urmatoarele sase tari europene: Franta, R.F. Germania, Italia, Belgia, Olanda,
Luxemburg.

Piata comuna vest-europeana avea in compunere trei comunitati legate intre ele si
constituite pe baza unor tratate distincte:

Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (C.E.C.O.), constituita prin tratatul de la Paris,
semnat in aprilie 1951 si intrat in vigoare in august 1952; C.E.C.O. a promovat formarea unei
piete comune in ceea ce priveste comertul cu carbuni si produse siderurgice intre tarile
membre;

Comunitatea Economica Europeana (C.E.E.), care a creat si a administrat Piata comuna din
momentul intrarii in vigoare a Tratatului de la Roma, la 1 ianuarie 1958;

Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (EURATOM), infiintata tot la Roma, la aceiasi data
si cu aceiasi membri ai C.E.E., dar printr-un tratat separat si care are ca obiective promovarea
utilizarii energiei atomice in scopuri pasnice si crearea unei piete comune pentru materiile si
echipamentele nucleare intre tarile membre.

Organele executive ale acestor trei institutii vest-europene au fuzionat, incepand cu anul
1967. Trebuie mentionat faptul ca timp indelungat in Europa Occidentala au functionat in
paralel doua organisme comercial-economice distincte: Comunitatea Economica Europeana
(C.E.E.) si Asociatia Europeana a Liberului Schimb (A.E.L.S.). Incepand cu anul 1973, cand doua
din tarile membre A.E.L.S. - Marea Britanie si Danemarca - au parasit asociatia, aderand la
C.E.E., rolul A.E.L.S. s-a diminuat mult, desi, in mod formal, aceasta a continuat sa
functioneze.
In cele ce urmeaza, ne vom referi cu deosebire la C.E.E., deoarece in cadrul politicilor sale
economice, politica agrara detine o importanta cu totul speciala.

2.1.1. Obiectivele si activitatile C.E.E.

C.E.E. avea drept sarcina (conform art.2 al Tratatului) ca, prin infiintarea unor piete comune si
apropierea progresiva a politicilor economice ale tarilor membre, sa promoveze in intreaga
Comunitate o dezvoltare armonioasa a activitatilor economice, o expansiune continua si
echilibrata, o crestere a stabilitatii, o sporire accelerat a a standardului de viata si relatii mai
stranse intre tarile membre.
In infaptuirea acestor sarcini se considerau oportune urmatoarele activitati:
eliminarea intre statele membre a taxelor vamale si a restrictiilor cantitative in domeniul
importului si exportului de marfuri, ca si a altor masuri cu caracter echivalent;

instituirea unui tarif vamal comun si a unei politici comerciale comune fata de tarile terte;

abolirea intre statele membre a obstacolelor in privinta libertatii miscarii persoanelor,
serviciilor si capitalurilor;

instituirea unei politici comune in domeniul agriculturii;

adoptarea unei politici comune in domeniul transporturilor;

instituirea unui sistem care sa asigure libera concurenta in cadrul Pietei comune;

aplicarea de proceduri prin care sa poata fi coordonate politicile economice ale statelor
membre si remediat dezechilibrul balantelor de plati;

apropierea reglementarilor legale din tarile membre in masura necesara bunei functionari a
Pietei comune;

crearea unui fond social european in vederea imbunatatirii posibilitatilor de utilizare a fortei
de munca si pentru a contribui la ridicarea nivelului de trai al muncitorilor;

infiintarea unei banci europene de investitii, pentru a facilita expansiunea economica a
Comunitatii prin punerea in valoare a resurselor sale

k. asocierea tarilor terte doritoare si teritoriilor dependente din punct de vedere politic de
tarile membre ale C.E.E. in vederea sporirii comertului si pentru promovarea dezvoltarii
economice si sociale comune.

Este de remarcat faptul ca Tratatul de la Roma nu prevede in mod expres unificarea bugetara,
monetara si a balant elor de plati si nici cea politica. Dar, pe parcurs, C.E.E. si- a propus
obiective noi, cuprinse in documente, ce privesc formarea unei uniuni economice si monetare
sau infiintarea unui fond de cooperare monetara.

2.1.2. Institutiile

Structura organizatorica a C.E.E. includea institutii principale comune, precum si institutii
specializate

A. Institutii principale

Consiliul ministerial al C.E.E. este organismul care adopta toate deciziile majore, principala sa
sarcina fiind acea de a asigura coordonarea politicilor economice generale ale tarilor
membre. Consiliul este singurul organ comunitar ai carui membri - cate un ministru din
fiecare stat al C.E.E. - reprezinta in mod direct guvernele nationale. In general, ministrii de
externe sunt membri ai Consiliului dar in problemele specializate (agricole, financiare,
transporturi etc.) Consiliul ministerial se formeaza din ministrii de resort din guvernele
nationale ale statelor membre. Deciziile sunt adoptate fie cu majoritate ponderata de voturi,
fie cu unanimitatea acestora, in cazul in care se invoca interes esential pentru tarile
membre.

Presedintele Consiliului ministerial este, prin rotatie, cate unul dintre minis trii de externe ai
tarilor membre, in ordinea alfabetica a tarilor, pentru cate o perioada de sase luni.

Comisia executiva a C.E.E. are rolul ca prevederile tratatelor si masurile adoptate de
institutiile comuitare sa fie realizate. Principala responsabilitate a Comisiei este de a elabora
proiecte privind actiuni comunitare pe care sa le prezinte spre aprobare Consiliului
ministerial. Comisia urmareste, de asemenea,
POLITICI AGRICOLE. ACORDURI EUROPENE

realizarea uniforma in toate statele C.E.E. a politiclor convenite in cadrul Consiliului; in
aceste domenii Comisia elaboreaza reglementari de aplicare a deciziilor, care sunt
obligatorii in toate statele membre.

Comisia actioneaza in colectiv, dar fiecare membru are o anumita responsabilitate;
membrii Comisiei sunt desemnati pe o perioada de 4 ani prin consen de catre guvernele
nat ionale ale tarilor membre; comisarul trebuie sa fie independent de interesele nationale
si sa actioneze doar in spirit comunitar. Comisia isi are sediul la Bruxelles.

Comisiei ii sunt atasate diferite comitete, alcatuite din reprezentanti ai guvernelor
nationale si prezidate de reprezentanti ai Comisiei, pentru a da asigurari ca implementarea
legislatiei secundare este exercitata in stransa colaborare cu Guvernele statelor membre.
Prin aceste comitete de indrumare, Comisia asculta opiniile reprezentantilor Statelor
membre.

In 1962, in cadrul unor aranjamente pentru pietele agricole, au fost create Comitetele
manageriale, existand un astfel de comitet pentru fiecare categorie de produse.

Comisia ia nota de opinia comitetului, dar decizia ii apartine in totalitate. In cazul in care
decizia Comisiei este in contradictie cu optiunea comitetului, problema este prezentata
Consiliului, care poate rasturna decizia Comisiei, in decurs de o luna.

Curtea de justitie a C.E.E. este o institut ie comunitara independenta de celelalte institutii;
ea decide daca actele Consiliului ministerial, ale Comisiei executive sau ale altor organe
sunt compatibile cu tratatele comunitare. Curtea de justitie face interpretari ale tratatelor
si deciziilor adoptate in conformitate cu acestea. Curtea se afla in sesiune permanenta; ea
este formata din judecatori si avocati-generali, toti numiti pe termen de sase ani, prin
consens intre guvernele tarilor membre. Deciziile Curtii nu sunt supuse apelului. Sediul
Curtii este situat la Luxemburg.

Parlamentul european are un rol consultativ; el trebuie sa fie consultat, insa, in mod
expres, in legatura cu problemele pe care Comisia executiva le supune spre aprobare
Consiliului ministerial al C.E.E. Parlamentul dezbate toate chestiunile importante ale

politicii comunitare, iar membrii sai pot interpela Comisia executiva si Consiliul ministerial
prin intrebari orale sau scrise. Consiliul nu trebuie sa tina seama, in mod obligatoriu, de
parerea Parlamentului, dar Comisia poate sa-si schimbe propunerile in urma consultarii
Parlamentului.

Sediul Parlamentului este situat la Strasbourg, uneori insa, sesiunile Parlamentului se tin la
Luxemburg.

B.Institutii specializate

In Piat a comuna mai functioneaza si alte institutii specializate in diferite domenii de
activitate, care au, in general, caracter consultativ. Dintre acestea amintim urmatoarele:

Comitetul Economic si Social, pe care, in anumite chestiuni, Comisia executiva si Consiliul
ministerial au obligatia expresa de al consulta. Este compusa din reprezentant i ai diferitelor
categorii de activitati economice si sociale, acestia fiind numiti de catre Consiliul ministerial
pe baza unei liste intocmite de catre guvernele nationale.

Banca Eurpeana de Investitii este un organism independent care face parte din C.E.E. Banca
este controlata de catre un Comitet al guvernatorilor, care este compus din ministrii de
finante ai tarilor membre ale C.E.E. Ea este condusa de catre un comitet de administratie si
un consiliul al directorilor, ai carui membri sunt numiti de catre Comitetul guvernatorilor.
Banca Euroepeana de Investitii obtine fondurile necesare din doua surse: capitalul subscris de
catre tarile membre si fondurile atrase prin intermediul lansarii de obligatiuni pe pietele de
capitaluri.

Fondul european de dezvoltare este un organism comunitar care primeste contributii din
partea tarilor Pietei comune si acorda asistenta financiara pentru dezvoltarea unor state care
au relatii speciale cu Comunitatea, mai ales acelora care au fost colonii ale tarilor membre.

Fondul social european este administrat de catre Comisia executiva a C.E.E. cu ajutorul unui
comitet al reprezentantilor guvernelor tarilor membre, ai sindicatelor si ai asociatiilor
salariatilor. Resursele financiare ale Fondului se constituie prin contributiile statelor membre
si din resurse proprii ale C.E.E. si se

acorda in vederea reorientarii si recalificarii lucratorilor ca urmare a adoptarii unor politici
comunitare in diverse domenii economice.

Fondul european pentru orientare si garantare agricola (F.E.O.G.A.) constituie una din cele
mai importante mecanisme ale functionarii politicii agricole comune a C.E.E. Sectia de
garantare a Fondului asigura mecanismul de interventie in vederea funct ionarii sistemului
comunitar de preturi ale produselor agricole, iar sectia de orientare finanteaza masurile cu
caracter structural care sunt adoptate privind dezvoltarea agriculturii comunitare.
F.E.O.G.A. detine ponderea cea mai insemnata in cheltuielile bugetare ale C.E.E.

Fondul european de cooperare monetara este un organism comunitar infiintat in aprilie
1973 in scopul de a sprijini realizarea uniunii monetare in cadrul C.E.E. si, in primul rand,
functionarea sistemului cursurilor de schimb ale monedelor comunitare, mentinerea
cursului acestora in anumite raporturi de paritate fata de cursurile oficiale.

In afara acestor institutii speciale, in cadrul C.E.E. functioneaza un numar mare de
organisme ale producatorilor, lucratorilor, patronatului etc. sub forma comitetelor
consultative in diferite domenii. Astfel, amintim: Comitetul monetar, Comitetul pentru
politica economica pe termen scurt, Comitetul pentru politica economica pe termen
mediu, Comitetul pentru politica bugetara, Comitetul pentru transporturi, Comisia
administrativa pentru securitatea fortei de munca migratoare, Comitetul pentru stiinta si
tehnica, Comitetul consultativ pentru cercetari nucleare etc.

2.1.3. Instrumente legislative

Actele adoptate de Consiliu si de Comisie pot lua diferite forme.
Regulamentele reprezinta forma cea mai puternica, din punct de vedere a legislatiei
Comunitatii. Ele au aplicabilitate generala, sunt restrictive si sunt direct aplicabile tuturor
Statelor membre;

Directivele sunt un instrumente legislative prin care Consiliul sau Comisia pot cere Statelor
membre sa amendeze sau sa

adopte legislatia nationala pana la un termen limita, scopul fiind de a atinge obiectivele din
directive. Acest fapt impune Statelor membre adoptarea regulilor adecvate, dar alegerea
formei si a metodei de realizare a scopurilor enuntate este lasata la latitudinea acestora.;

Deciziile sunt referitoare la cazuri individuale specifice si se pot adresa Statelor membre, unor
firme sau unor indivizi. Acestea au efect direct asupra legilor.

Recomandarile si opiniile nu sunt restrictive, la fel ca si

Rezolutiile Consiliului.

2.1.4. Calendarul aderarilor

La grupul primelor sase tari fondatoare ale Pietei comune, din anul 1973 au mai aderat alte
trei tari: Marea Britanie, Irlanda si Danemarca. De mentionat este faptul ca la negocierile de
aderare a participat si Norvegia, dar ca urmare a unui referendum popular din aceasta tara,
desi semnase tratatul de aderare, nu a devenit membra C.E.E.

Grecia a fost cea de a zecea tara membra a C.E.E. Negocierile in aceasta au inceput in anul
1961, prin semnarea tratatului de asociere, cu aplicabilitate din anul urmator, respectiv 1962.
Tratatul de aderare efectiva a fost semnat in mai 1979, si a intrat in vigoare la 1 ianuarie
1981.

Spania si Portugalia au fost urmatoarele doua tari intrate in C.E.E., ridicand numarul acestora
la douasprezece state. Dat fiind pozitia lor geografica apropiata, precum si comunitatea
istorica, culturala si economica, aderarea lor s-a facut in linii generale, in acelasi timp. Astfel,
la 12 iunie 1985, simultan la Lisabona pentru Portugalia s i respectiv Madrid pentru Spania, s-
au semnat acordurile de aderare, cu intrare in vigoare de la 1 ianuarie 1986.

Dup a intrarea in vigoare la 1 iulie 1993, a acordului de constituire a Spatiului Economic
European, dintre C.E.E. si A.E.L.S., cu exceptia Elvetiei, care nu a ratificat acordul, restul
celorlalte tari membre A.E.L.S. au intrat in componenta C.E.E. Astfel, Austria, Suedia si
Finlanda au aderat oficial la C.E.E.,

incepand cu 1 ianuarie 1995, iar Norvegia in perioada imediat urmatoare. Deci, astazi in
componenta C.E.E. sunt 15 state europene.

In concluzie, procesul de constituire si largire a C.E.E. s-a desfasurat pe o perioada lunga si
gradual, functionand ca un sistem deschis. Aderarea fiecarei tari s-a facut la cererea
acesteia. Acceptul de aderare a presupus o analiza temeinica din partea organelor abilitate
comunitare, prin respectarea unor principii si conditii prestabilite, in care un rol important
l-au jucat performantele economice.

UNIUNEA EUROPEANA (U.E.)

Datorita multiplelor si profundelor schimbari economice, sociale si politice din spatiul
european, C.E.E. a fost supusa, la sfarsitul anilor 80, unui amplu proces reformator. Astfel,
prin intrarea in vigoare, la 1 noiembrie 1993, a Tratatului de la Maastricht
*
(Olanda), C.E.E.
urma sa se numeasca Comunitatea Europeana (iar cele trei organisme componente,
C.E.C.O., C.E.E. si EURATOM sa fie inglobate in titulatura Comuitatii Europene)
6
. Dar, dupa
punerea in aplicare a tratatului amintit, acestea s-au numit Uniunea Europeana (U.E.).
Concret, asa cum apare in tratat, U.E. reprezinta o etapa noua in procesul ce creeaza o
uniune neincetat mai stransa intre popoarele Europei, in care deciziile sunt luate de cat
mai multi cetateni cu putinta si care este fondata pe baza Comunitatilor Europene
completate prin politicile si formele de cooperare instituite.
7

Desi, in timp, au existat mai multe etape care au indus modificari importante in cadrul
organizatiei, totusi principalele institutii comunitare au ramas aceleasi in U.E.

*
Se cunoaste unanim importanta acestui Tratat. Consideram relevanta aprecierea lui F.
Mitterand, fost presedinte al Frantei, care spunea ca Maastricht este unul din cele mai
importante evenimente din ultima jumatate de secol. Punctul de ancorare a douasprezece
tari intr-o comunitate in care sunt constranse, de acum inainte, sa actioneze impreuna in
cele mai importante domenii ale activitatii politice. Dar, acest lucru este ireversibil.

6
Sut, N. , Miron, D. , Suta-Selejan, Sultana(1997), Comert international si politici
comerciale contemporane, Ed. Eficient, Bucuresti, p.149.

7
Tratatul de la Maastricht

Tratatul de la Maastricht aduce, insa, cateva elemente de noutate
8
:

introducerea unei monede comune europene, pana la finele acestui secol;

drepturi civile europene, prin acordare de cetatenie unica; competente noi, concretizate in
protectia consumatorilor; politica de sanatate; politica de vize; realizarea infrastructurii in
transporturi, telecomunicatii si de distribuire a energiei; institutionalizarea cooperarii
pentru dezvoltare; politica industriala; educatia; cultura; intensificarea protectiei
mediului inconjurator; cercetare si dezvoltare; poltica rurala; cooperare in materie de justitie

si de afaceri interne;

competente suplimentare Parlamentului european, concretizate in participarea la procesul
legislativ, aprobarea componentei Comisiei, aprobarea tuturor hotararilor internationale
importante etc.;

instituirea in comun a polticii de securitate si aparare; Uniunea Europeana are in vedere
realizarea urmatoarelor

obiective centrale:

promovarea echilaterala a progresului economic si social, in special prin crearea unui spatiu
fara frontiere, prin intarirea coeziunii economice si sociale si prin stabilirea unei unuini
economice si monetare, al carui scop final este introducerea monedei unice;

afirmarea identitatii europene pe scena internationala, cu deosebire prin aplicarea unei
poltici externe de securitate si aparare comuna;

intarirea protectiei drepturilor si intereselor cetatenilor statelor membre ale Comunitatii, prin
instituirea unei cetatenii comune;

dezvoltarea unei stranse cooperari in domeniul justitiei si al afacerilor interne;

mentinerea si dezvoltarea experientei legislatiei comunitare instaurate prin tratate ce vor
trebui sa fie revizuite in vederea asigurarii eficacitatii mecanismelor institutiilor comunitare.

8
Op. Cit. p.49,150.

Pentru realizarea acestor obiective U.E. trebuia sa actioneze in urmatoarele directii:
eliminarea, intre statele membre, a taxelor vamale si a restrictiilor cantitative la intrarea si
la iesirea marfurilor, precum si a tuturor celorlalte masuri cu efect echivalent;

o politica comerciala comuna;

o piata interna caracterizata prin abolirea, intre statele membre, a obstacolelor in calea
liberei circulatii a marfurilor, persoanelor, serviciilor si capitalurilor;

masuri relative la intrarea si circulatia persoanelor in piata interna conform articolului
1000;

o politica comuna in domeniile agriculturii si pescuitului; o politica comuna in domeniul
transportului;
un regim care sa garanteze ca nu este incalcata concurenta in piata interna;

apropierea legislatiilor nationale in masura necesara functionarii pietei comune;

o politica in domeniul social, incluzand un Fond Social European;

intarirea coeziunii economice si sociale; o politica in domeniul mediului;

intarirea competitivitatii industriei Comunitatii; promovarea cercetarii si dezvoltarii
tehnologice;
incurajarea instalarii si dezvoltarii retelelor transeuropene;

o contributie la realizarea unui nivel ridicat de protectie a sanatatii;

o contributie la o educatie si la o pregatire de calitate, precum si la inflorirea culturilor
statelor membre;

o politica in domeniul cooperarii la dezvoltare;

asocierea tarilor si teritoriilor de dincolo de mare, in vederea cresterii schimburilor si
continuarii in comun a efortului de dezvoltare economica si sociala;

o contributie la intarirea protectiei consumatorilor;

masuri in domeniul energiei, protectiei civile si turismului. Realizarea Uniunii economice si
monetare, punctul forte al

U.E., care presupunea inlocuirea monedelor nationale cu o moneda unica si un termen
limita, 1 ianuarie 1999, impunea statelor membre satisfacrea a cinci criterii:

Stabilitatea preturilor. Inflatia medie nu va depasi cu mai mult de un punct si jumatate rata
atinsa de cele mai performante trei state, in acest domeniu;
Echilibrul bugetar. Deficitul bugetar nu va depasi 3% din produsul intern brut (decat daca este
in scadere continua *+ sau in caz de circumstante exceptionale);

Nivelul datoriei publice. Datoria nu va depasi 60% din produsul intern brut al statului vizat
(decat daca este in scadere continua);

Nivelul ratei dobanzilor. Rata pe termen lung nu va trebui sa depaseasca cu mai mult de doua
puncte cele mai bune trei rate ale comunitatii;

Stabilitatea ratei de schimb. Schimbul va trebui sa ramana stabil, timp de doi ani, in cadrul
Sistemului Monetar European.
9

Activitatea U.E. se bazeaza pe urmatoarele trei principii definitorii: subsidiaritatea, codecizia
si solidaritatea.
Conform articolului 3B din Tratatul de la Maastricht, subsidiaritatea este abordata astfel:
Comunitatea actioneaza in limitele competent elor care ii sunt atribuite prin prezentul
tratat. In domeniile care nu t in de competenta sa exclusiva, Comunitatea nu intervine,
conform principiului subsidiarit atii, decat daca si in masura in care obiectivele actiunii avute
in vedere nu pot fi realizate de o maniera satisfacatoare pentru Statele membre si pot deci,
avand in vedere dimensiunile sale, efectele actiunii anvizajate, sa fie mai bine realizate la
nivel comunitar. Actiunea Comunitatii nu va depasi limita necesara pentru a obtine
obiectivele prezentului tratat.

Subsidiaritatea este caracterizata, inainte de toate, ca un principiu politic a carui functie nu
este de a distribui competen te, ci, mai degraba, de a reglementa utilizarea puterilor
conferite in cadrul acordurilor comune si a justifica utilizarea sa in anumite circumsatnte.

Pe principiul subsidiaritatii sunt reglementate toate raporturile intre Comunitate si
autoritatile nationale, regionale si

9
Zorgbibe, C. (1998), Constructia europeana.Trecut, prezent, viitor., Ed. Trei, Bucuresti, p.345-
346.

locale, precum si indivizi. Restrictiile in cadrul acestor raporturi pornesc din fiinta fiecarei
entitati partenere. Iata cateva din acestea.
In relat iile cu statele nationale, rolul comunitatii se fundamenteaza pe consensul acestora.
Problema capat a nuante diferite in functie de gradul de autoritate nationala in procesul
decizional. Aici, particularitatile au fost determinate de structura federala a unor autoritati
statale, fapt pentru care legislatia comunitara a trebuit sa se raporteze la competentele
administratiilor regionale.

In raporturile cu cetatenii, problema cea mai importanta era cum poate contribui
activitatea institut iilor comunitare la cresterea calitatii vietii. Subordonat acestui obiectiv
central, Rolul Comunitatii apare si se manifesta in procesul delegarii competentelor
autoritartilor locale, regionale sau nationale. Evident, aceasta delegare de competenta
apare in conditiile manifestarii unei gestiuni in palierele decizionale inferioare.

Subsidiaritatea atat in elaborarea, cat si in aplicarea legislatiei. De exemplu, statele
membre sunt raspunzatoare pentru masurile menite a atinge obiectivele comunitare. Mai
mult, administrarea efectiva a programelor elaborate la nivel comunitar este lasata in
sarcina autoritatilor locale si nationale.

In concluzie, cerintele locale, regionale si nationale au o influenta determinanta asupra
raporturilor comunitare, iar pe de alta parte, constituie fundamente la care se vor raporta
deciziile luate la nivel local.

Celelalte doua principii, codecizia si solidaritatea, se refera la modul de adoptare a
deciziilor si raspunderii comune, solidare in tot ce se intreprinde pe linia realizarii
obiectivelor rezultate din tratate.

Conform Tratatului de la Maastricht, Uniunea Europeana trebuie sa realizeze la nivel
comunitar o Uniune economica si monetara si o Uniune politica.

Procesul de realizare a acestor doua uniuni a fost prevazut a se desfasura simultan, in
etape, in intervalul 1990-1999. In perioada de timp amintita trebuie sa se creeze si sa
functioneze Banca Centrala European a (EUROFED) si Institutul Monetar European. De
asemenea, trebuie adoptata o moneda unica europeana (ECU - ulterior EURO), care va
inlocui monedele

statelor membre. Acum, la palierul anului 1999, putem aprecia ca, chiar daca anumite
obiective nu au fost inf aptuite in etapele si la datele prevazute initial, totusi, pe ansamblu,
Uniunea Europeana si-a onorat obligatiile generale amintite anterior.

Faza finala a perioadei ar fi trebuit sa fie marcat a de aderarea altor state in componenta
Uniunii Europene. Dar, criteriile de performanta impuse statelor prezente, nu numai ca au
prelungit termenul de aderare (1996-1999), dar au redus si numarul acestora (de la 8 la 4).

Referitor la acest ultim obiectiv, pentru Romania lucrurile sunt ceva mai complicate,
deoarece t ara noastra nu este inclusa in randul celor patru state agreate pentru valul
urmator.


POLITICI AGRICOLE COMUNE

In conformitate cu prevederile Tratatului de la Roma, Piata comuna presupunea infaptuirea,
pe etape, a trei uniuni: vamale, economice si monetare.

Uniunea vamala a C.E.E. reprezinta o zona in care erau desfiintate taxele vamale in comertul
reciproc, se formeaza un teritoriu vamal unic si se instaureaza fata de tarile terte un tarif
vamal comun; in acelasi timp, se desfiinteaza sau se limiteaza, in foarte mare masura,
aplicarea tarifului vamal national al tarilor membre ale gruparii.

Sub titlul Libera circulatie a marfurilor Tratatul de la Roma prevedea abolirea progresiva
intre tarile membre, in cursul unei perioade de tranzitie, a taxelor vamale si a taxelor avand
efecte similare si stabilirea simultana a unui tarif vamal comun aplicabil la importul
produselor industriale din afara Comunitatii. Inlaturarea taxelor vamale in comertul cu
produse industriale dintre statele membre ale C.E.E. si instituirea unui tarif vamal comun fata
de terti, a fost realizat a de cele sase tari fondatoare ale Pietei comune pana la 1 iulie 1968,
inainte de terminarea perioadei de tranzitie prev azuta in Tratatul de la Roma. Pentru
produsele agricole, desi s-au luat masuri pentru eliminarea taxelor vamale in comertul dintre
tarile membre ale C.E.E., procesul a depasit termenul stabilit initial prin tratat. Comertul cu
produse agricole a fost reglementat atat in cadrul Comunitatii - in schimburile reciproce
dintre tarile membre -, cat si in comertul cu tarile terte, prin prevederile politicii agricole
comune.

In cazul importului in C.E.E. a celor mai multe produse industriale din tari terte, nivelul
taxelor vamale din tariful vamal comun a fost fixat ca medie aritmetica a taxelor vamale
existente la importul in cele sase tari comunitare a produselor respective in 1957. Acest
nivel a fost redus in cadrul unor runde de negocieri comerciale organizate in cadrul
Acordului General pentru Tarife si Comert (G.A.T.T.).

Restrictiile cantitative in comertul intracomunitar, ca si masurile cu efect similar, au fost
eliminate in aceeasi perioada de tranzitie; au fost adoptate contingente tarifare
comunitare , unele in conformitate cu anagajamentele asumate de catre C.E.E. in cadrul
G.A.T.T. sau in acorduri comerciale cu tari membre ale C.E.E. Abolirea sau amortizarea
diferitelor tipuri de obstacole netarifare in comertul intracomunitar a continuat, dar au
mai ramas bariere de natura tehnica si fiscala, care afecteaza comertul intracomunitar.

Piata comuna a elaborat treptat o politica comerciala comuna fata de tarile terte: au fost
stabilite reglementari care privesc adoptarea unor liste comune de liberalizari cantitative a
importurilor din tari membre ale G.A.T.T., proceduri comune de administrare a
contingentelor cantitative la import si export si un sistem comun de comert cu tarile
socialiste; a fost convenita o procedura comuna de standardizare progresiva a acordurilor
comerciale cu tari membre ale C.E.E. pentru negocierea de acorduri comunitare care sa
inlocuiasca pe cele semnate individual de tarile membre ale Pietei comune cu terte tari. In
cadrul negocierilor comerciale desfasurate cu tari membre ale G.A.T.T., cunoscute sub
denumirea de runda Kennedy, Comisia executiva a prezentat cele sase tari comunitare.
Pentru participarea la negocierile comerciale multilaterale, care au inceput la Tokio in
1973, Consiului ministerial al C.E.E. a stabilit o pozitie comuna a tarilor membre care va fi
promovata de catre Comisia executiva. Pozitia C.E.E. prevede ca negocierile comerciale sa
fie legate de progresul realizat pe planul reformei sistemului valutar international,
reducerea subsatntiala a nivelului taxelor vamale in comert ul cu produse industriale,
negocierea unui mecanism international de slavgardare a intereselor economice si
adoptarea unor masuri de protejare a economiei fata de concurenta straina.

Organele Pietei comune au elaborat, pe de alta parte, reglementari comune care pot fi
impuse sub forma unor taxe suplimentare asupra importurior provenind din tari ter te atunci
cand se considera ca pretul la care aceste tari vand marfa este prea scazut si ar dauna
industriilor comunitare.

Uniunea economica si uniunea monetara, luate impreuna, presupuneau unificarea politicilor
economice generale si sociale ale Statelor membre, prin fuzionarea pietelor nationale ale
acestora, pentru a se asigura libera circulatie a marfurilor, serviciilor, capitalurilor si a fort ei
de munca, dar si o convertibilitate reciproca totala si ireversibila a monedelor nationale si,
ulterior, punerea in circulatie a unei monede unice.

Prevederile initiale din Tratat, referitoare la aceste unuini, erau generale, de aceea sarcina
concretizarii lor revenea organelor comunitare, in functie de factorii conjuncturali, interni sau
externi.

PREMISELE APARITIEI SI APLICARII P.A.C.

Politica agricola este prevazuta in Tratatul de la Roma (Art.3, pct.d), dar nu si definita.
Principiile sale directoare vor fi enuntate, ceva mai tarziu, de Executivul comunitar, la
Conferinta Agricola de la Stressa (3-12 iulie 1958). Aplicarea efectiva a politicii agricole se va
face insa, icepand cu anul 1962, in urma Acordului de la Bruxelles. In cadrul acestui acord, s-
au stabilit elementele cadru ale politicii respective, referitoare la principii, obiective,
mecanisme de functionare, produsele sau grupele de produse supuse interventiei, precum si
reglementarile unice, comunitare, privind productia, preturile, importurile si exporturile
agricole.

Necesitatea formularii unei politici economice comune in domeniul agricol, care sa conduca
la relansarea productiei si satisfacerea consumului, a pornit din insas i situatia precara a
acestui sector. Relevant, in perceptia pe care europenii au avut-o fata de procesul de
integrare agricola, este semnalul lansat, cu 11 ani inaintea semnarii Tratatului de la Roma, de
generalul

Marshall
*
: Unul din aspectele acestei probleme (economice, n.n.) este, in acelasi timp,
interesant si grav: fermierul a produs intotdeauna bunurile alimentare pe care le poate
schimba cu orasenii contra altor bunuri necesare viet ii. Aceasta diviziune a muncii
reprezinta baza civilizatiei moderne. La ora actuala, ea este amenint ata de ruina.
Industriile oraselor nu produc suficiente marfuri necesare schimbului cu fermierii
producatori de produse alimentare (). Fermierul si ta ranul nu pot sa g aseasca pe piata
marfurile pe care vor sa le cumpere, astfel incat vanzarea produselor lor in schimbul
banilor pe care nu pot sa-i utilizeze le pare o tranzac tie lipsita de interes. Deci, ei au
incetat sa mai cultive intensiv campul pentru a obtine nutret, in ciuda faptului ca le lipsesc
imbraca mintea si alte produse ale civilizatiei. In acelasi timp, locuitorilor oraselor le lipsesc
hrana si combustibilul. Guverenele sunt deci fortate sa se serveasca de resursele in devize
straine si de credite pentru a cump ara din strainatate aceste produse indispensabile,
epuizand astfel fondurile de care au nevoie urgenta pentru reconstructie

In fapt, acest tablou nu suferise modificari esentiale nici in momentul integrarii europene.
Astfel, in anul 1958, aproape 20% din populatia ocupata se afla in sectorul agricol, cu
deosebire in exploatat ii de dimensiuni foarte mici, care contribuiau la formarea P.I.B. cu
numai 10%, ceea ce demonstra o eficienta foarte scazuta a acestei ramuri. Dealtfel, venitul
mediu pe un agricultor era sub 40% din venitul mediu pe economie. In plus, la nivelul
fiecarei tari, nu se putea vorbi de o politica agricola clara, coerenta si nici de un aparat
administrativ adecvat pentru a controla procesele de productie, precum si legaturile cu
ramurile din amonte sau aval de agricultura.

Ca atare, se impunea, ca alternativa, o politica agricola comuna de sprijinire a fermierilor
prin preturi inalte, bazate pe cele mai ridicate costuri pe unitatea de suprafata,
inregistrate pe terenurile cele mai putin fertile, dar necesar a fi cultivate. Avantajele unei
astfel de politici au rezulztat din posibilitatea gestionarii ei, precum si din impulsionarea
productiei, ca urmare a sprijinului acordat fermierilor. Dezavantajele s-au resimtit in

*
Discurs la Universitatea Harward, 5 iulie 1947.

domeniul consumului, dat fiind preturile inalte percepute de producatori.
In ansamblul politicilor economice comunitare, politica agricola a fost prioritar a, dar si cea
mai importanta. Un singur exemplu este edificator: in bugetul Comunitatii, in toata perioada
scursa de la lansarea P.A.C. si pana astazi, pentru finantarea cheltuielilor agricole au fost
alocate aproape jumatate din fondurile totale.

Se apreciaza ca obiectivul principal al acestei politici, si anume realizarea securitatii
alimentare din propria product ie, a fost indeplinit pe ansamblul Comunitatii. In plus, pe
parcursul derularii P.A.C. a aparut si s -a manifestat un fenomen negativ (neanticipat in
momentul lansarii acestei politici): supraproductia, care atragea costuri suplimentare, fie
pentru stocare, fie pentru sustinerea preturilor la export.

Protejarea producatorilor agricoli comunitari, in general benefica pentru acestia, a indus insa
nenumarate dezechilibre intracomunitare, cat si extracomunitare.

In interiorul organizatiei, aceste dezechilibre au pornit din conflictul de interese, existente
obiectiv, intre: producatorii agricoli si consumatorii acestor produse; producatorii agricoli din
tari diferite; producatorii agricoli din sectoare complementare; agricultura si ramurile
economice din amonte sau aval de aceasta; agricultura si comert etc.

La exterior, se considera a fi doua surse principale generatoare de dezechilibre:
preaderarea/aderarea noilor state si relatiile comerciale cu statele nemembre.

Politicile agricole comunitare au fost considerate imuabile, fapt pentru care, in functie de
interesele momentului si tinand cont de neajunsurile manifestate periodic, aceste politici au
fost reformate.

ORIENTARI DOCTRINARE

In sanul Comunitatii, exista doua conceptii despre rolul statului in viata economica, in
general, si in sectorul agricol, in special. Pe de o parte, conceptia neo-liberala si anglo-saxona
este

fondata pe non-intervent ia puterii publice pentru a nu perturba mecanismul pietelor si de
frica excedentelor agricole. In consecinta, sustinerea agriculturii trebuie sa fie neutra, in
raport cu productia. Pe de alta parte, conceptia colbertista a Frantei: ea pleaca de la
principiul ca o politica sectoriala nu poate si nu trebuie sa fie neutra. Ea trebuie sa
intareasca sectorul productiv, conferindu-i dinamism s i eficacitate. In acest sens,
subventiile reprezinta un instrument in serviciul acestei politici. Cele doua conceptii pot s a
coexiste ? Pentru aceasta Comunitatea a trebuit sa dea dovada de toleranta. Comunitatea
europeana, a admis faptul ca tarile membre pot sa duca poltici diferite, fara a se pune in
discutie piata unica.

Teoriile economice de piata libera sustin ca masurile protectioniste sunt vat amatoare
oricarei economii. Unde un guvern protejeaza un anumit sector, o face pe seama intregii
economii. Venitul este redistribuit prin cresterea pretului la consumator al produselor
sectorului sprijinit, iar productivitatea economiei este redusa, per total. Situatia se
agraveaza cand s i alte tari vor lua masuri similare, lovind in exporturi. Din aceasta cauza se
considera a fi logica reducerea si chiar eliminarea masurilor protectioniste, pe cat este
posibil.

TIPOLOGIA

Politicile agricole comunitare de interventie sunt extrem de nuantate pe sectoare, tipuri
de piete si categorii de agricultori, dat fiind logica lor si mijloacele ce le sunt afectate, dar
si ca urmare a complexitatii activitatii agricole. Din analiza intima a politicilor agricole si a
efectelor lor se disting urmatoarele tipuri dominante:

Politici de interventie pe pietele produselor agricole;

Politici structurale, care urmaresc sa faciliteze accesul exploatatiilor agricole la factorii de
productie si in particular la cei mai stabili dintre ei (pamant, echipamente mecanice etc);

Politici permanente sau conjuncturale de sustinere a profilului intreprinzatorului si al
familiilor lor (de regula al celor mai putin bogati dintre ei). In prezent, prin aceasta se

urmareste, in mod esential, cresterea gradului de integrare a primelor doua tipuri de politici
agricole.

POLITICI DE INTERVENTIE

Sunt cele mai importante, ceea ce, nu de put ine ori, le substituie P.A.C. Obiectivul lor central
este sustinerea productiei comunitare, pe o piata unica a produselor agricole, cu instrumente
economico-financiare si reglementari specifice economiei libere, in vederea realizarii unui
grad sporit de securitate alimentara.

4.4.1. Necesitatea pietei agricole unice

Necesitatea realizarii unei piete agricole unice a fost motivata in principiu de:
Agricultura, dat fiind specificul sau, nu este o ramura economica care sa functioneze
satisfacator intr-un mediu economic dominat numai de legile pietei.

Pe termen scurt, cererea de produse agricole este rigid a sau foarte putin elastica in raport cu
preturile. In plus, pe termen lung, ea se dovedeste relativ inelastica nu numai fata de preturi,
dar si fata de veniturile consumatorilor.

Cres terea veniturilor consumatorilor nu induce si o crestere a cererii de produse agricole,
datorita potentialului biologic de consum limitat al omului, rigiditatii schimbarilor din
structura consumului si a populatiei.

S-a estimat ca la produsele alimentare elasticitatea cererii este doar de 0,45, fata de cca. 1,8
la servicii, ceea ce inseamna ca la o crestere a veniturilor consumatorului de 10%, cererea de
servicii va creste cu 18%, iar la produsele alimentare cu numai 4,5%.

Oferat poate sa oscileze in sus sau in jos, fata de o tendinta medie (dar nu mai mult de 25%),
urmare a influentei unor factori naturali, cu actiune independenta de vointa omului.

Fluctuatiile ofertei, dublate de lipsa de instructie si informare a agricultorilor, fac ca pietele
agricole s a aiba evolutii imprevizibile. In fapt, agricultorii sunt prea mici si prea dispersati si
extrem de independenti in raport cu dimensiunile pietei si foarte

greu pot determina sau influenta mecanismele de functionare ale acesteia.
De asemenea, caracterul inelastic al cererii poate conduce la scaderea pret urilor
produselor agricole, respectiv a veniturilor agricultorilor, in situatia sporirii numai a
productiei agricole in raport cu celelalte sectoare din economice.

Oferta de produse agricole urmareste oscila tia preturilor, dar dup a o perioada de timp ce
depases te, de cele mai multe ori, un an; la animalele vii este nevoie de 2-3 ani, pentru
maturizarea acestora.

Pe fondul acestei caracteristici obiective a pietelor produselor agricole si a
comportamentului independent manifestat de agricultori, exista pericolul potential, ca
dupa o perioada in care preturile au fost foarte ridicate, oferta s a inregistreze cote extrem
de inalte. Evident, rezultatul este o oferta suplimentara sau supraoferta, care determina,
in cascada, scaderea preturilor si implicit a veniturilor producatorilor agricoli.

Teoretic, exista un punct de echilibru intre cerere si oferta, dar in practica acesta nu poate
fi atins. O piata libera a produselor agricole inseamna oscilatia intre penurie si abundenta.

Cererea de produse agroalimentare este instabila, in functie de structura consumului.
Instabilitatea cererii poate fi determinata de cauze subiective si obiective, se poate
manifesta fata de un produs sau grupa de produse, in sensul renuntarii (respingerii) sau
adaptarii lor si poate fi temporara sau definitiva.

Efectele instabilitatii cererii se regasesc in modificarile structurale, care induc cresteri
extrem de inalte, atat la nivelul producatorilor agricoli, cat si al industriilor alimentare din
aval.

Obiectivele pietei se inscriu in triunghiul:

Stabilitate sociala

Securitate alimentara Bunastarea producatorilor

In esenta, aceasta ecuatie comporta urmatoarele restrictii: Stabilitatea sociala, ca atribut al
puterii publice, trebuie

garantata si asigurata in limitele extrem de stranse ale pietei libere. Aici, puterea publica, are
la indemana doua instrumente majore: administratia, care se manifesta prin intermediul
cadrului juridic si parghiile de interventie, care pot fi economice, financiare, fiscale etc.
Aceasta pe de o parte. Pe de alta parte, imixtiunea statului in intimitatea actului decizional al
agent ilor economici din agricultura sau al consumatorilor este extrem de

limitata.

Bunastarea producatorilor agricoli, este asigurata, inainte de toate, de productia proprie si de
preturile prin care se recunosc eforturile acestora.

Securitatea alimentara a consumatorilor, are o dubla motivatie. In primul rand, obiectiv
naturala, biologica, iar in al doilea rand, economica, politica.

Tarile Europei Occidentale, cu deosebire Germania, nu de putine ori, in istoria lor, au fost
confruntate cu profunde crize alimentare. Sloganul nazist, referitor la spatiul vital, care
motiva ideologic declansarea agresiunii armate impotriva altor popoare, masca, intr-o
maniera abila, necesitatea cresterii disponibilitatilor alimentare (disponibilitati extrem de
reduse in perioada premergatoare celui de al doilea razboi mondial) si asigurarea, pe aceasta
cale, a securitatii alimentare.

Dar, relatia dintre bunastarea producatorilor si securitatea alimentara comporta interese, in
aparenta, contradictorii. Producatorii reclama preturi din ce in ce mai mari pentru produsele
lor, pe cand consumatorii vor alimente cat mai multe, de calitate si, evident, ieftine.

In esenta, iata tabloul de lucru, in abordarea deciziilor majore de politica agrara, asa cum se
prefigurau ele in mometul adoptarii P.A.C.:

Agricultura este o ramura economica cu particularitati specifice si cu un comportament
propriu in conditiile pietei libere;

Cererea si oferta de produse agricole actioneaza si ele intr-un mod cu totul aparte, fata de
situatia de ansamblu din economie;

Puterea publica dispune de puteri limitate, impuse chiar de ceea ce inseamna piata libera
proprie statelor

democratice, in direct ia asigurarii stabilitatii sociale prin atenuarea conflictului dintre
producatori si consumatori.

Prima problema care solicita un raspuns fundamental, avea nuante hamletiene: Se
recunoaste sau nu implicarea puterii publice in mecanismele de functionare a pietei
produselor agricole comunitare ?

Raspunsul, care in plan decizional era fara echivoc, presupunea doua alternative:
fie se perpetua situatia precedenta, cu toate urmarile si distorsiunile impuse de piata
libera necontrolata, in segmentul produselor agroalimentare;

fie se accepta interventia puterii publice, interventie care sa controleze fortele pietei
libere, astfel incat sa se mentina caracterul democratic in plan doctrinar-ideologic, dar
care sa elimine neajunsurile si sa satisfaca cerintele triadei: stabilitate sociala -
consumatori - producatori.

Varianta a doua, in opozit ie fundamentala cu prima, a constituit, in opinia noastra, prima,
si cea mai importanta decizie, adoptata in cadrul P.A.C., de tarile comunitare.

A doua problema, derivata din raspunsul anterior, ridica urmatoarele intrebari:

ce model de politica agricola se adopta ?

cine sunt beneficiarii masurilor de politica agricola ?

ce masuri se adopta si care sunt criteriile de aplicabilitate ale acestora ?

In formularea raspunsurilor la acest set important de intrebari, s-a plecat de la situatia
concreta a momentului de inceput si de la bagajul de informatii existent in plan teoretic si
practic.

Evident, modelele de interventie anterioare, proprii tarilor membre, sau chiar cel din
S.U.A. (considerat a fi cel mai dezvoltat in epoca) nu puteau fi urmate, dat fiind lipsa de
fezabilitate probata de experienta istorica proprie, fie datorita conditiilor cu totul aparte
din agricultura europeana, fata de cea americana.

In acelasi timp, imaginea de ansamblu era jalonata de: numarul mare al exploatatiilor agricole
de dimensiuni reduse, cu un nivel minim de capitalizare si cu o productivitate pe masura; un
numar mai mare de consumatori decat cel al producatorilor agricoli, cu cerinte cantitative,
calitative si sortimentale ce tineau pasul cresterii economice de ansamblu; un aparat
administrativ incapabil de a asigura un control eficient si operativ al productiei.

Ca urmare a acestor considerente, s-a adoptat ca alternativa de politica agricola optimul de
gradul doi care presupune sprijinirea fermierilor prin preturi inalte, bazate pe costurile cele
mai ridicate pe unitatea de suprafata cu cel mai scazut randament, dar necesara a fi cultivata.

Evident, acest model are avantaje, cat si dezavantaje. Avantajul cel mai important, si care in
ultima instanta a determinat adoptarea lui, rezulta din fezabilitatea la gestionarea masurilor
de politica agricol a. Dezavantajul este dat de costurile inalte la consumatori, ca efect al
preturilor de consum mai ridicate.

Subvent ia la producatori, indiferent de parghiile economice sau financiare la care a fost
aplicat a, a reprezentat in pachetul de masuri adoptate, cea mai importanta si usor de
gestionat, chiar daca ulterior s-a dovedit mult mai costisitoare.

Tot in sfera masurilor, se inscrie si formarea unui sistem administrativ cu activitate eficienta,
care sa asigure gestionarea si utilizarea fondurilor in conformitate cu obiectivele propuse si
care sa nu fie dependente de costurile generate de functionarea sistemului.

Alte masuri generate de politica agricola urmareau cresterea capitalului de exploatare prin
facilitati de creditare in domeniul agroalimentar; extinderea programului de imbunatatire a
productiei de cereale si produse animaliere, precum si a managementului exploatat iilor
agricole; dezvoltarea cercetarii agricole; combaterea bolilor si daunatorilor la plante si
animale.

A treia problema, proprie perioadei pregatitoare lansarii P.A.C., urmarea formularea unor
raspunsuri clare la intrbearile privind:

caracteristicile fundamentale; variantele de evolutie.

Ini tiatorii P.A.C., au stabilit trei caracteristici fundamentale acesteia:
Constituirea, la nivelul intregii comunitati, a unei piete unice de produse agricole, in care
sa se asigure libera circulatie a acestora si preturi unice pentru ele;

Lansarea unei preferinte comunitare pentru toate produsele de sub incidenta P.A.C.,
preferinte sustinute printr-un sistem unic de bariere vamale in fata importurilor din tarile
nemembre;

Delimitarea responsabilitatilor intre comunitate si tarile membre in ceea ce priveste
sursele, gestionarea si

utilizarea fondurilor financiare.

Prin Tratatul de la Roma au fost formulate trei variante posibile in care va evolua P.A.C.:

Prima varianta delimiteaza regulile si obiectivele pe doua etape: comitete si guverne
nationale. Astfel, comunitatea elaboreaza reguli comune, care sa normeze comertul cu
produsele agricole si obiective pentru politica agricola. Guvernele nationale au abilitatea
ca aceste reguli si obiective, stabilite la nivel comunitar sa fie materializate in practica, in
mod liber.

A doua varianta, urmareste acelasi model pe etape precedent: comunitatea creaza un
sistem comun de marketing; guvernele nationale finanteaza acest sistem in propria tara.

A treia varianta, preconiza un sistem unic comunitar, care sa opereze la nivelul intregii
grupari, finantarea fiind, de asemenea mai degraba comunitara, decat nationala.

4.4.2. Principii

Pentru lansarea si aplicarea P.A.C. au fost formulate urmatoarele principii de baza:

Liberalizarea treptata a circulatiei produselor agricole intre tarile membre si
comercializarea produselor repsective la preturi unice, comunitare. In esenta, preturile
unice rezultau din media aritmetica a preturilor nationale din tarile comunitare;

Preferinta, din partea tarilor membre, pentru produsele agricole ale Comunitatii.
Incalcarea acestui principiu de catre un stat

comunitar era sanctionata prin taxe de prelevare (cunoscute si ca prelevari variabile la
import), care se stabileau ca diferenta intre preturile importurilor de produse agricole (mai
scazute) si preturile produselor similare, obtinute din productia interna (mai mari);

Compensarea pierderilor rezultate din productia exportata la preturi inferioare celor
practicate pe piata interna. Pierderile astfel rezultate se compensau prin intermediul taxelor
de restituire, prin care, de fapt, se subventiona impulsionarea si accelerarea exportului;

Protejarea agriculturii tarilor membre de concurenta externa comunitatii, printr-un sistem
complex de masuri si instrumente de politica comerciala (tarifare si netarifare) si
restructurarea acesteia prin sporirea gradului de auto-aprovizionare cu produse agricole din
categoria celor supuse reglementarilor;

Finantarea actiunilor de politica agricola prin intermediul organismelor comunitare
specializate, respectiv F.E.O.G.A.
14

Obiective

Scopurile P.A.C. sunt stabilite in articolul 39 al Tratatului de la Roma si sunt extrem de
generale:

cresterea productivitatii activitatii din agricultura;

imbunatatirea nivelului de trai si marirea veniturilor fortei de munca implicate in agricultura;
standardizarea pietelor agricole;

garantarea aprovizionarii cu produse agroalimentare pe intregul teritoriu al U.E.;

asigurarea ofertei la preturi rezomabile pentru

consumatori.

Evident, toate aceste deziderate sunt vagi si poate chiar artificiale, cu atat mai mult cu cat
agricultura, cu tot ce implica ea, este un domeniu dinamic, in permanenta schimbare.

14
Suta, N., Suta-Selejan, Sultana Miron, D. - Op. cit., p.135-136.

4.4.4. Motivatii

Interventia statelor in sectoarele agricole si agroalimentare este multiplu motivata de
politica agrara comunitara. Astfel, o prima categorie de motivatii sunt de natura
traditionala, si acestea sunt:

sociale, care presupun reducerea disparitatii veniturilor intre producatorii agricoli, precum
si intre veniturile acestora si cele realizate in sectoarele neagricole de categorii de
personal productiv. Presupune, totodata, punerea la dispozitia paturilor celor mai sarace
ale societatii a unor bunuri alimentare cu preturi scazute.

sanitare, care impun adoptarea unor reglementari si interventii pentru asigurarea
produselor care nu dauneaza sanatatii consumatorilor.

demografice, determina masurile pentru intineririrea populatiei agricole in varsta.
strategice si geopolitice, rezultate din necesitatea ocuparii
integrale a teritoriului susceptibil activitatii agricole din fiecare
tara comunitara.
economice (sunt cele mai intalnite si permanente, atasate
situatiei concrete din sectorul agricol), care determina masuri de
natura: ajutoarelor pentru cresterea productivitatii sectorului;
punerii la adapost a costurilor de productie fata de fluctuatiile de pret sau de preturile
inferioare; adaptarii produselor la evolutia cererii consumatorilor sau a industriilor din
aval.

A doua categorie de motivatii sunt de natura sa asigure protectia mediului inconjurator, cu
accent pe:
rolul agriculturii in intretinerea peisajelor, pastrarea mediilor naturale si a biotopului;
efectele negative (poluante) rezultate din intensificarea agriculturii .

A treia, si ultima categorie de motivatii, vizeaza chestiuni de amenajare a teritoriului,
privind:
locul agriculturii si al industriei agroalimentare in serviciul rural;

echilibrul inter-regional al activitatilor si veniturilor.

In ansamblul lor, aceste motivatii sunt mai mult sau mai putin prezente, in functie de
perioada de referinta, precum si de situatia concreta a fiecarei tari.

4.4.5. Restrictii

Este recunoscut faptul ca aplicarea politicii agricole comunitare nu a fost si nu este inca
usoara. In procesul eficientizarii activitatii apar numerosi factori cu efecte restrictive care
franeaza punerea in practica a reglementarilor impuse la Bruxelles.

In primul rand, sunt considerati restrictivi, factorii naturali de risc, care influent eaza, in
ultima instanta, rezultatele activitatii. Din categoria acestor factori cei mai importanti sunt:
transformarile naturale ale terenurilor;

starea vremii, in cultivarea pamantului agricol;

bolile si intoxicatiile, in cazul efectivelor de animale domestice etc.

In a doua categorie, intra factorii sociali si economici, proprii fiecarei tari din componenta
U.E.:

terenul agricol existent si structura acestuia, pe categorii de folosinta si categorii;
forta de munca implicata in sectoarele agricole (vegetal si animal);

sistemul informational si de indicatori, aflat intr-o continua

schimbare.

Actiunea restrictiva a acestor factori se manifesta prin disfunctionalitati in teritoriu si
dezvoltare neuniforma a unor zone, regiuni agricole, opunandu-se, astfel, centralismului
declarat si recunoscut al Uniunii.

4.4.6. Zonarea

In documentele oficiale ale U.E. teritoriile tarilor componente au fost impartite in trei zone, in
functie de calitatea

solului si de randamentele la hectar, pe care acestea le pot asigura, astfel:

zonele din nord-vestul Europei - sunt catalogate drept cele mai bune si mai dezvoltate zone
agricole, nu doar din Uniune, dar si din intreaga lume. In tarile din aceasta zona adaptarile
tehnologice sunt de cele mai multe ori la zi, producatorii sunt specializati in domeniu,
dispun de capital si sunt situati aproape de piata consumatorilor.

zonele din jurul Marii Mediterane - sunt catalogate in functie de diversitatea ce deriva din
multitudinea conditiilor naturale, dar si de pluritatea ce caracterizeaza nivelurile de
dezvoltate.

zonele necuprinse in primele doua categorii - sunt considerate

mai mult nefavorabile datorita cheltuielilor mari ce sunt necesare pentru obtinerea unor
rezultate pozitive. Inconvenientele solutiilor, caracterizate ca fiind mai putin productive,
sunt determinate de conditiile de relief si clima.

Recunoscand diversitatea de la o tara la alta, oficialitatile europene elaboreaza proiecte
pentru fiecare zona in parte, in functie de necesitati si disponibilitat i. De altfel, proiectele
si programele de finantare se concep avand in vedere aceste elemente.

Pe fondul orient arilor zonale amintite, nu este de mirare ca exportul de produse agricole
se consuma. intr-o proportie de 75%. in interiorul Uniunii si doar 25% din marfurile
proprii ajung pe piata mondiala.

4.4.7. Reglementari

Exista numeroase institutii comunitare care reglementeaza si controleaza activitatea de
productie si produsul finit, pe toata filiera de realizare a acestuia, pana la consumator. Nu
de putine ori se reproseaza conducerii centralizate de la Bruxelles faptul ca a complicat
foarte mult niste proceduri elementare, prin reglementari de multe ori extrem de
analitice.

In esenta, reglement arile comune de piata din domeniul politicii agricole vizeaza trei
obiective distincte: produsul,

producatorul si consumatorul. Totodata, reglementarile sunt unice si privesc productia,
preturile, importurile si exporturile agricole.
Principalele produse sau grupe de produse agricole supuse reglementarilor de politica
agricola sunt: cerealele, carnea de porc, carnea de vita, laptele si produsele lactate, oua,
pasari, legume, fructe, materii grase de origine vegetala, zahar, vin, tutun, hamei, in si
canepa; dupa anul 1980 a fost adoptata si carnea de oaie. Se apreciaza ca in jur de 90% din
produsele agricole sunt supuse reglementarilor.

Producatorii sau consumatorii sunt supusi reglementarilor, de regula, indirect, prin
intermediul produsului agricol supus interventiei.

Conform acestor reglementari, nici un producator agricol nu se poate orienta in multitudinea
de norme impuse de U.E., fara o pregatire prealabila in perspectiva realizarii unui produs finit,
care sa corespunda standardelor europene, in beneficiul consumatorului.

Reglementarile sau interventiile pe piete sunt clasice, extrem de variate si reflecta, in esenta,
cheltuielile efectuate de P.A.C. In categoria celor cu actiune directa, sunt incluse:
reglementari necesare functionarii normale a pietelor unor produse sau a unui produs;
crearea si sustinerea unor institutii ce vizeaza o concurenta mai reala (de exemplu, ajutoare
acordate cooperativelor de comercializare), precum si a unor piete fizice organizate;

actiuni directe intreprinse de puterile publice pe pietele

produselor agricole in vederea limitarii fluctuatiilor sau a modificarii nivelului pret urilor, care
nivel se stabileste spontan prin functionarea libera a pietelor.

In tarile foste comuniste din estul Europei aceste interventii n-au fost decat ocazional
rezolvate. Aici, interventiile au fost de natura administrativa prin intermediul achizitiilor sau
vanzarilor publice, la care s-au adaugat, in general, restrictiile la comertul extern, tinand
seama de situatia greu controlabila de pe piata mondiala a produselor agricole.

Se asociaza reglementarilor directe si platile compensatorii (se utilizeaza frecvent termenul
englez: deficiency payments), care corespund unor varsaminte catre producatorii agricoli,
prin puterea publica, varsaminte concretizate in sume ce reprezinta diferenta

dintre nivelul pretului considerat acceptabil si pretul de piata, daca acesta este inferior.
Analiza economica a intervent iilor pe piata dispune de metode simple (ex. oferta,
cererea, echilibrul partial, analiza surplusului producatorilor si consumatorilor), bazate pe
interpetatea neoclasica a functionarii pietelor si care permit justificarea si estimarea
efectelor unor anumite politici, dar si compararea mai multor situatii sau a mai multor
metode posibile de interven tie. Metodele amintite sunt considerate a fi part iale, cu
toate ca ar putea fi generalizate pe un ansamblu de piete statice; ele iau foarte greu in
considerare situatiile de dezechilibru sau de eventuala evolutie spre un echilibru, dar si
efectele timpului ori ale progresului tehnic care le insotesc. In fapt aceste metode sunt
des utilizate pentru apararea liberului consimtamant si generalizarea pietei ca o forma de
coordonare a eficientei activitatii concurent iale. Pentru o anumita situatie data, de pe
piata, aceste metode permit realizarea unor comparatii simple, in sfera costurilor de
productie si a avantajelor mai multor politici alternative.

4.4.8. Instrumente de sustinere

4.4.8.1.Preturile

P.A.C. a promovat cu consecventa si promoveaza inca, metoda interventiei prin
sustinerea preturilor produselor agricole.

Principiul de baza care fundamenteaza mecanismul preturilor in cadrul P.A.C., are in
vedere necesitatea acordarii unui pret producatorului agricol pentru produsele sale, in
functie de fort ele pietei. Intrucat, aceste forte ale piet ei sunt controlate, rezulta in mod
evident ca preturile pot flutua numai in cadrul unor limite inferioare si superioare,
prestabilite. In esenta, prin acest mecanism s-a realizat un dublu scop: protejarea
fermierilor impotriva preturilor excesiv de joase; apararea consumatorului impotriva
preturilor excesiv de inalte.

Interventia prin preturi, din perspectiva puterii publice, vizeaza doua momente distincte:

preluarea de la producatorii agricoli a surplusului de produse, in vederea stocarii acestora;
vanzarea produselor agricole stocate, in situatia cand piata actioneaza in favoarea cererii.

Preturile de interventie sunt preturile la care se fac achizitiile publice, respectiv vanzarile
publice. Prin ele se stabilesc plafoane de preturi pentru produsele agricole pe piata interna.
De regula, se intervine cand surplusul de produse de pe piata risca sa duca la prabusirea
pretului. Cand pret ul coboara la nivelul de interventie,, produsele sunt cumparate de
agentiile guvernamentale. Interventia se practica la cereale, zahar, vin, produse, lactate,
carnea de vita si vitel si la carnea de porc.

Incepan cu anul 1967, cele sase tari europene membre, la momentul respectiv, in C.E.E. au
adoptat preturi comunitare pentru o buna parte din produsele agricole proprii. Se eliminau
astfel diferentele mari, intre preturile produselor agricole de pe pietele tarilor componente.
Nivelul preturilor astfel stabilite urma sa fie peste nivelul mediu al tarilor membre C.E.E. si cu
mult peste nivelul preturilor mondiale.

In timp, preturile comunitare la produsele agricole au fost supuse unor repetate actualizari.
De regula, aceste actiuni, concretizate, cu deosebire, in cresterea preturilor, au fost
autorizate de Consiliul de Ministri, in fiecare an.

Dupa criza petrolului din anul 1973 si in contextul amplului proces inflationist declansat
atunci, pret urile produselor agricole au inregistrat cres teri considerabile, fapte care a
condus, un deceniu mai tarziu, la aparitia si manifestarea unor grave probleme in comunitate:
supraproductia generatoare de supraoferta. A devenit necesara adoptarea unei politic
restrictive, care s-a concretizat in inghetarea sau reducerea in expresie nominala a
preturilor comunitare institu tionale, exprimate in ECU, ceea ce a determinat o scadere
substantiala in expresie reala.
15

Scaderile respective au fost compensate, pana la un anumit punct, cu ratele de schimb sau
numitele rate verzi.

In plus, la frontiera, au fost aplicate valorile compensatorii monetare (V.C.M.-urile), cu dubla
actiune: taxe asupra exporturilor

15
Grodean, Mariana (1998), Stiudii sI cercetari economice, I.E.A. nr. 5-6.

din tarile in care pret urile produselor agricole erau tinute la un nivel scazut; subventii
pentru cele in care preturile erau mentinute la un nivel ridicat.

Desi, in principiu, V.C.M.-urile urmau sa traverseze mai multe etape, prin alinierea ratelor
verzi la ratele de schimb de pe piata, in practica o astfel de etapizare s-a dovedit mult mai
usoara, atunci cand presupunea o crestere a preturilor pentru fermieri, decat in cazul
reducerii lor. Aceasta a condus, in anul 1984, la lansarea ecu-ului verde, prin care obligatia
unei tari cu moneda puternica de a-si reevalua rata verde se transforma intr- o ocazie
pentru tarile cu moneda slab a de a-si devaloriza rata verde (prin cresterea preturilor
fermierilor). Ca rezultat, in practica, s-a manifestat o tendinta de supraevaluare a
preturilor nationale, media preturilor in moneda nationala crescand mai repede decat
preturile comunitare exprimate in ECU.

Aceste masuri au agravat substantial costurile bugetare ale P.A.C. Incepand cu 1993, odata
cu intrarea in vigoare a Pietei Unice, ratele verzi au fost aliniate la ratele monetare,
ramanand numai mici decalaje monetare, iar valorile compensatorii monetare au fost
desfiintate.

In consecinta , s-au produs din nou perturbatii pe piata produselor agricole, fapt ce a atras
elaborarea si aplicarea unui sistem de ajutoare compensatorii pentru fermieri in cazul
scaderii preturilor, ca urmare a schimbarii ratelor verzi.

In iunie 1995, au fost adoptate din nou masuri speciale, ca raspuns la solicitarile
Germaniei, privin reevaluarile ratelor verzi. In cazul unor reevaluari semnificative, Statele
membre puteu oferi ajutoare compensatorii fermierilor lor, pe o perioada de pana la trei
ani, partial finantata de P.A.C. In acelasi timp, s-a acceptat ca fluctuatiile monetare in
timpul anului 1995 sa nu determine o reducere pana la 1 ianuarie 1999 a platilor directe
exprimate in monede nationale.

Metodologic, sunt recunoscute trei categorii de preturi de intervent ie:
1. Preturile indicator, orientative sau tinta.

Conceptual este inteles ca un pret teoretic spre care tinde pretul pietei si reprezinta
punctul de echilibru intre castigurile motivate ale producatorilor agricoli si nevoile
rationale ale

consumatorilor. In practica, dat fiind fenomenele de supraproductie, s-au inregistrat abateri
de la acceptiunea anterioara. Se recunoaste ca si in cazul unor penurii generalizate pot
interveni fenomene similare.

Aceste preturi au la baza pretul unei unitati de masura pentru cereale, in conditii de livrare
Duisburg (Germania), la care se adauga costurile de transport aferente.

Se impun urmatoarele precizari motivationale:

preturile cerealelor sunt pivotul intregului sistem de pretuir, dat fiind importanta deosebita a
acestora in productia si consumul tuturor tarilor membre, dar si in cadrul masurilor de
politica agricolla comunitara;

localitatea Duisburg, din zona Ruhr (Germania) a fost desemnata ca punct de referinta in
stabilirea preturilor indicator la produsele agricole, pentru toate tarile din U.E., deoarece
pretul de piata al graului intregistreaza aici cotele cele mai inalte, ca urmare a

decalajului foarte mare intre oferta si cererea locala.

Din punct de vedere teoretic, preturile indicator sau orientative, refelect a intru-totul cerint
ele obiective impuse de renta diferentiala I (sub cele doua forme de manifestare ale sale), in
formarea preturilor produselor agricole, deoarece:

in primul rand, recunoaste, implicit, costurile cele mai inalte, inregistrate pe terenurile cele
mai putin fertile;
in al doilea rand, tine cont de cheltuielile de transport. Evident, in conditii normale de piata,
toti producatorii

agricoli, indiferent de pozitia lor zonala, vor castiga din productia valorificata. Distorsiunea
acestui pret, in raport cu valoarea sa reala, poate apare pe fondul a doua cauze majore:

supraproductia - fenomene generalizat, cu tendinte de acutizare, la toate produsele agricole
obtinute in cadrul comunitatii;

penuria - fenomen perceput in prezent, numai in plan teoretic.
Pretul prag la frontiera

Prin acest pret erau admise importurile de produse agricole in U.E. In fapt, sunt preturi
minime de import, prin care alaturi de prelevarile variabile la import se evita patrunderea
pe piata

comunitara a unor produse cu preturi mai mici fata de un prag prestabilit.
Pret ul prag se stabileste in functie de pretul indicator sau orientativ. Dar, preferinta
comunitar a se presupune ca era asigurata numai atunci cand preturile prag erau fixate
peste preturile de interventie.

Scopul pretului prag este de a elimina riscul concurentei exercitat de produsele importate
cu preturi mai mici decat cele comunitare.

In situatia cand, in mod exceptional, importurile au fost realizate la preturi mai mici decat
preturile prag, se poate practica metoda suprataxelor, materializate in taxe de prelevare,
percepute diferent iat, de fiecare vama operationala. Metodoogia prevedea ca taxa de
prelevare se calcula zilnic, ca diferenta intre cel mai mic pret al pietei mondiale la
produsele livrate in U.E. si pretul prag.

In baza acordului incheiat in cadrul Rundei Uruguay, care a intrat in vigoare la 1 iulie 1995,
pret urile prag au fost eliminate, iar prelevarile varibile la import au fost transformate in
tarife.

3. Preturile garantate sau de interventie

Este un pret minim stabilit in concordanta cu cerintele pietei, in fromula: oferta mare -
cerere mica. De pilda, la cereale, zona de referinta pentru intrega comunitate este
Departamentul francez Ormes, deoarece aici se obt in cele mai mari productii de grau si
prin urmare preturile la acest produs sunt cele mai scazute.

Pretul de interventie mai apare in literatura de specialitate si sub denumirea de pret limita
sau de baza, intrucat sub acesta nu poate sa scada pretul de piata.

Pretul de interventie, se acorda de autoritatile publice, in urmatoarele conditii:

produsele agricole achizitionate sa indeplineasca standardele calitative prestabilite;

producatorii agricoli vor incasa contravaloarea produselor vandute la centrele de achizitii
dupa trei luni de la momentul vanzarii, deoarece se urmaresete determinarea acestora in
cautarea unor solutii alternative de piata;

preturile de piata scad sub nivelul pretului limita.

Dar, prin intermediul preturilor de interventie, autoritatile preiau surplusul de produse
agricole de la producatori, prin centre

de achizitii specializate, in vederea valorificarii acestora, la o data ulterioara, atat pe piata
comunitara, cat si la export. Pentru comerciantii care valorifica astfel de produse la export, se
acordau, in perioada premergatoare Rundei Uruguay, taxe de restituire, percepute ca
subventii comunitare.

Dupa aplicarea preturilor de interventie au rezultat, in sinteza, urmatoarele fenomene:

o profitabilitate ridicata pe produs, si respectiv, pe exploatatie agricola;

o intensificare a eforturilor intreprinzatorilor in directia sporirii productiei agricole;

cresterea stocurilor la aproape toate produsele agricole asupra carora opereaza aceste
preturi, problema extrem de complexa (cu tendinte de acutizare in ultimii ani), prin

cheltuielile extrem de mari induse de activitate de depozitare.

Evident, pentru eliminarea efectelor negative datorate acestei ultime situatii, Comunitatea a
decis, incepan cu mijlocul deceniului trecut, limitarea productiei la anumite produse (de ex. la
lapte), in paralel cu limitarea timpului de depozitare si achizitionarea produselor de catre
puterea publica, numai prin licitatie.

4.4.8.2.Primele

Se acorda pentru a acoperi diferenta dintre costul de productie mai ridicat si pretul de
vanzare mai scazut la carnea de vita si vitel, carnea de oaie si la tutun. De exemplu, se acorda
prima speciala pentru vit ei tineri (platibila din anul 1992) de doua ori: prim data la varsta de
10 luni, iar a doua oara la varsta de 22 de luni, in situat ia cand producatorul det ine pan a la
90 de animale la fiecare grupa de varsta. Prima pentru vit eii de lapte este platita
fermierilor care nu pot vinde laptele sau vand sub 120.000 l de lapte pe an. In anul 1997,
aceasta prima a fost de 144,9 ECU pe cap de animal.

4.4.8.3. Subventiile la export

Numite oficial rambursari, au rolul de a cobori preturile exporturilor de la nivelul intern la
cel de pe pietele de export. Sunt acordate pentru a acoperi pierderile producatorilor
comunitari, in situatia cand sunt nevoit i sa exporte la pret uri mai reduse. Situatia este
frecvent intalnita, intrucat preturile agricole de pe piata comunitara sunt de regula
superioare preturilor externe.

Sunt subventionate exporturile de exporturile de cereale, seminte deulei, uleiul de
masline, zaharul, vinul, fructele si legumele proaspete sau procesate, la ptele si produsele
lactate (care beneficiaza de suma cea mai ridcata), carnea de vaca si vitel, carnea de porc
si de pasare, ouale.

Sumele acordate drept subventii la export s-au ridicat, in anul 1995, la aprosimativ 20%
din cheltuielile de sptijin pe piata.

4.4.8.4. Ajutoare

Ajutoare pentru productie. Sunt destinate, in special, fermierilor proprietari de maslini,
dar si pentru, producatorii de legume in sere, hamei, in si canepa, bumbac

Ajutoare de consum. Se acorda celor care proceseaza ulei de masline, legume si fructe,
pentru a facilita vanzarea surplusului de produse finite.

Reglementari, documente si instrumente vamale

Toate acestea, in ansamblul lor, sunt componente ale Politicii vamale, dar cu aplicabilitate
si in politicile economice, respectiv politicile agricole. P.A.C. a adoptat la frontiera (vama) o
pozitie protectionista, de multe ori, extrem de protectionista pentru produsele proprii fa
ta de cele externe. Pentru aceste masuri Uniunea a fost, nu de putine ori, criticata de tarile
nemembre si, cu deosebire, de Statele Unite. Redam, in continuare, acele

reglementari, documente si instrumente care vizeaza si produsele agricole.
Tariful vamal este un document oficial, prin care se fac cunoscute taxele vamale impuse la
export, tranzitul si, mai ales, importul produselor in si din strainatate. Tariful a fost adoptat
de catre organele legislative comunitare abilitate. Acesta a presupus formarea, de catre tarile
membre, a unui singur teritoriu vamal, si renuntarea, de catre aceste state, la tarifele vamale
nationale.

Prin acest document se determina protectia agricultorilor comunitari impotriva concurentei
externe. Tarifele sunt mai ridicate in cazul cerealelor, zaharului, vinului, produselor lactate,
carnii si oualor. In cazul fructelor si legumelor, pe langa tarifele vamale, sunt impuse si preturi
minime de intrare.

Taxa vamala reprezinta un instrument de politica comerciala si consta in perceperea unui
impozit fiscal indirect asupra produselor care fac obiecul tranzactiilor comerciale cu tarile din
afara Comunitatii.

Contingentele tarifare inseamna delimitarea unor cantitati de marfuri - in unitati de masura,
cantitative sau valorice - pentru care nu se aplica prevederile tarifului vamal, ca, de exemplu,
in cazul importurilor cand acestea sunt scutite de taxe vamale.

Obstacolele netarifare constituie ansamblul reglementarilor adoptate, de natura
administrativa, valutara, de credit, in materie de politica economica etc., care impiedica sau
limiteaza importurile din alte tari, prin alte mijloace decat taxele vamale sau masurile cu
efecte similare.

Reglementarile tehnice si administrative la import au caracter de obstacole netarifare si se
refera la stabilirea unor norme tehnice si de calitate pe care trebuie sa le indeplineasca
produsele importate.

Restrictiile cantitative iau forma unor limitari a cantitatilor de produse sau a valorii acestora,
ce se admit a fi importate intr-o tara, fie, in general, din toate tarile partenere, fie, in mod
special, din anumite tari.

Liberalizarile cantitative inseamna renuntarea la aplicarea restrict iilor cantitative la importul
de produse dintr-o anumita tara sau un grup de tari.

POLITICILE STRUCTURALE

In 1968, Comisia a emis un Memorandum, cunoscut drept Planul Mansholt, a carui
intentie a fost de a pune in miscare reforma globala a agriculturii. In Memorandumul sau,
Sicco Mansholt, Comisarul pentru agricultura, a atras atentia ca numai politicile non-piata
si cele de sprijinire a pret urilor nu pot rezolva dificultatile fundamentale pentru
agricultura si preturile noastre sunt prea ridicate pentru a ne permite sa exportam in
conditii favorabile. Accentuand interrelatia dintre cele doua aspecte ale politicii agricole -
piete si structuri - Memorandumul Mansholt a propus relansarea politicii structurale.
Scopul acestuia este:

de a accelera procesul de adaptare a structurilor agricole; de a introduce o diferentiere
regionala cu masuri pentru

zonele mai putin favorizate.

Politicile structurale au fost definite drept actiuni comune si au fost introduse odata cu
politicile de preturi si de piata. In 1972, s-a dat o forma concreta Memorandumului
Mansholt, prin aprobarea celor trei directive socio -structurale referitoare la
modernizarea gospodariilor agricole, incurajarea de a inceta activitatea si calificarea
persoanelor care lucreaza in agricultura.

In cadrul U.E. prezentul este dominat de o mare varietate de politici structurale, fapt
rezultat din dezvoltarea lor remarcabila din anii saptezeci.

Politicile funciare, ca parte a politicilor de structura, sunt considerate a fi cele mai
importante in contextul asigurarii cadrului structural valorificarii superioare a factorilor de
productie.

Rolul lor este acela de a facilita accesul exploatatiilor la factorul pamant, limitat cantitativ
si valoric, prin actiuni de parcelare, prin ajutoare financiare pentru extinderea
exploatatiilor, prin atenuarea concurentei altor sectoare de activitate, prin acordarea de
facilitati suplimentare exploatatiilor familiale pentru accesul la pamant sau prin stimularea
disocierii dintre proprietate-exploatatie in favoarea locatiei terenului sau a dezvoltarii
formelor de proprietate societare.

Datorita costurilor reclamate de aplicarea acestor politici si a efectelor negative rezultate
din cresterea preturilor, in numeroase tari comunitare, politicile funciare nu au jucat, pe
ansamblu, decat

un rol rezidual; actiuni concrete au fost, de regula, pe plan local.Cu toate acestea, legislatia in
domeniu ramane foarte complexa.
Tot in cadrul politicilor structurale se remarca si politicile de stimulare a transformarii
structurilor de productie. Prin acestea se urmareste ajutarea unor categorii de agenti din
agricultura (de exemplu, in Franta, sprijinirea tinerilor agricultori in faza de instalaresau a
grupurilor de agricultori care lucreaza in comun) sa-si dezvolte obiectul de activitate prin
aplicarea progresului tehnic sau sa beneficieze de economii limitate prin realizarea de costuri
de productie scazute.

CARACTERIZAREA GENERALA A EVOLUTIEI P.A.C.

Politica Agricola Comuna este considerata, in plan teoretic, ca o forma de manifestare a
politicii economice generale. Aceasta politica a aparut s i s-a manifestat ca singura acceptat a
la nivelul C.E.E. s i apoi in U.E., in ciuda marii diversitati a structurilor agricole, a product iilor
si a nivelurilor tehnice. Ea este rezultatul unor compromisuri succesive intre diferitele tari,
dar se bazeaza pe principii care fusesera deja aplicate, prin diverse modalitati, in cele sase tari
fondatoare.

Dintr-o perspectiva istorica asupra politicilor agricole pot fi explicate relatiile cauzale ale
coexistentei unor puncte de vedere atat de diferite in U.E., cum sunt cele dintre ta rile
exportatoare si importatoare din Nord si din Sud sau cele dintre tarile mai liberale si cele
interventioniste prin traditie.

Pe langa P.A.C., este improtant de remarcat ca, in tarile cele mai dezvoltate, s-au pus in
aplicare politici foarte diverse, care se caracterizeaza prin grade diferite de interventie si de
protectie exterioara. Analiza comparativa a P.A.C. si a politicii Statelor Unite, precum si
evolutiei lor, este, in particular, foarte instructiva, ca si confruntarea lor in cadrul G.A.T.T. si a
Organizatiei Mondiale a Comertului.

P.A.C. se sprijina pe obiectivele inscrise in Tratatul de la Roma, prin care s-a creat Piata
Comuna, in anul 1957, si anume cresterea productivitatii muncii, imbunatatirea nivelului de
viata al

muncitorilor agricoli, standardizarea pietelor, securitatea aprovizionarilor si preturi
rezonabile pentru consumatori.
Rezolvarea tuturor acestor obiective, la un palier in buna parte superior, oglinde ste atat
acceptarea cat si punerea in practica a P.A.C. de toate tarile Uniunii.

Din motive istorice (necsitatea armonizarii politicilor preexistente in cele sase tari
fondatoare), dar si economice, P.A.C. a fost dezvoltata prima, iar cheltuielile sale
reprezinta, inca, aproape jumatate din bugetul total al U.E.

Ansamblul prezent al celor cinsprezece tari componente ale U.E. (sase la origine, in cadrul
P.A.C., in anul 1957), reprezinta o constructie institutionala complexa, unica in istorie, care
se bazeaza pe nivelul economic al unei piete unice, pentru toate bunurile ( si un tarif de
vama exterior comun), pe o politica monetara comuna si pe numeroase politici sectoriale
comune.

Inca de la crearea sa, P.A.C. s-a bazat pe acoperirea progresiva a cererii interne de cereale,
seminte oleaginoase si carne de vita (O.C.M.), cu productia obtinuta in tarile componente.
Politica structurala a fost adaptata si incorporata progresiv obiectivului precedent.

Doua principii generale retin atentia in problema O.C.M., al carui scop, la nivelul
producatorilor agricoli, era de a asigura un pret "suficient de ridicat" produselor livrate
pietei si la adapost de fluctuatiile prea mari.

Primul principiu, este acela ca intervent ia se aplica direct pe piata. Conform acestui
principiu, in cazul scaderii preturilor, Uniunea European a, prin organismul sau propriu
Fondul European de Orientare si de Garan tie Agricola (F.E.O.G.A.) se angajeaza sa
cumpere produsele la un pret garantat, fixat anual, sub care pretul pietei nu va putea sa
scada.

Cel de al doilea principiu se refera la o protectie exterioara. Prin acesta se urmareste sa se
asigure preferint a comunitara, prin incitarea consumatorilor la achizitionarea unor
produse europene, de preferinta realizate de tarile terte, adica din afara U.E. Acest lucru
se realizeaza printr-un pret minim de import si printr-un drept de vama (o prelevare)
variabil, egal cu diferenta dintre acest pret minim si pretul mondial, variabil si, in general,
mult mai scazut. Sistemul prezentat anterior a fost aplicat, mai intai, la cereale si

carnea de vita (interventia era facultativa in functie de situa tia de pe piata), apoi, in mod
progresiv, si altor produse, cu variante si grade de protectie diferite. Pentru anumite produse
(fructe si legume), protectia era incompleta. Totusi, in toate cazurile, nivelul preturilor si
stabilitatea lor erau favorabile, asigurandu-se astfel dezvoltarea productiei si implicit
realizarea autosuficientei.

Exista doua exceptii: in sectorul viticol, unde politica a fost restrictiva s i in sectorul producerii
zaharului, unde a fost introdus un sistem si un pret dublu garantat.

Dupa intrarea Marii Britanii si a Irlandei in Comunitate a aparut, pentru anumite produse
(carne de oaie, seminte oleaginoase), un sistem de sust inere inspirat din cel folosit de cele
doua tari si de S.U.A., bazat pe plati compensatorii (deficiency payments). Conform acestui
sistem, pretul de piata se stabilea liber,
iar diferenta dintre acest pret si nivelul pretului garantat,
reprezenta baza de calcul a ajutoarelor acordate pe unitatea de
produs producatorilor agricoli. In acest caz, sus tinerea este platita exclusiv din fondurile
publice; situatie similara interventiei, cand consumatorii si contribuabilii isi impart
cheltuielile.

Dupa lansare, in anul 1962, P.A.C. si -a indeplinit rapid o parte din obiectivele sale prioritare:
Uniunea Europeana a devenit excedentara si exportatoare, pe cea mai mare parte din pietele
agricole mondiale.

Sustinerea pret urilor produselor agricole proprii a antrenat o crestere a productiei, care a
depasit capacitatea de absorbtie a pietei europene. Au rezultat astfel stocuri costisitoare,
care au fost valorificate pe piata mondiala, la preturi inferioare celor la care au fost obtinute.

In plus, acest sistem de sustinere a preturilor, legat de volumul productiei, prezenta
dezavantajul ca favoriza exploatatiile agricole intensive, situate in regiuni favorabile, fapt
contrar continutului Tratatului de la Roma.

Evident, cresterea productiei a fost posibila, inainte de toate, si printr-o crestere
corespunzatoare a costului interventiei, care la un moment dat, nu a mai fost compensata
prin prelevari la importuri. In aceasta situatie, pentru a se putea acoperi cheltuielile agricole
(finantate de F.E.O.G.A.), care reprezentau pana la 75%

din bugetul european, tarile membre au fost nevoite sa verse fonduri, din ce in ce mai
mari, din propriile bugete.
In acelasi timp, U.E. a fost acuzata de partenerii sai comerciali, si mai ales de S.U.A., ca
practica o concurenta neloiala pe pietele mondiale, datorita exportului de produse
agricole la preturi scazute, urmare directa a politicii de interventie.

In concluzie, la finele anilor 70, P.A.C. au fost constranse sa evolueze pe doua directii
majore:

dezvoltarea politicilor structurale si regionale;

restrictii cu privire la politica de sustinere a preturilor, pentru a limita cheltuielile de
interventie si implicit

excendentele de productie.

Drept urmare, au aparut in numeroase sectoare, reforme partiale, soldate atat cu scaderi
ale preturilor garantate, cat si cu limitari ale cantitatilor garantate, astfel:
pentru cereale, cantitatile maxime garantate erau reglate cu ajutorul pretului garantat
(fixat in fiecare an), care era redus, in mod automat, daca productia anului precedent
depasea un anumit prag;

pentru laptele de vaca, actiona sistemul foarte restrictiv al cotelor de productie, care fixa
pentru fiecare producator o cantitate maxima (aplicandu-se penalitati foarte grele in cazul
depasirii) si mentinea, totodata, preturile garantate, cu nivele destul de ridicate;
pentru vii s-au formulat politici speciale privind distilarea

vinului si distrugere (smulgerea ) acestora.

In plan economic, toate acestea trebuiau sa conduca la scaderea costurilor politicii agricole
comunitare (pentru stocare si subventionarea exporturilor).

Mijlocul de constrangere introdus atunci pentru respectarea cotelor de productie stabilite
anual a fost instituirea unui impozit de coresponsabilitate, pe care trebuie sa-l suporte
producatorii in cazul in care depaseau anumite cote de productie.
16

Un pas important in evolutia P.A.C. se face in anul 1985, cand Comisia europeana,
constienta de efectele reale ale acestei politici, elaboreaza noi orientari, in sensul:

16
Sut, N., Sut-Selejan, Sultana, Miron, D. - Op. citat, p.139.

devierii productiei printr-o politica de pret, fondata pe nevoile reale ale pietei, in sectoarele
excedentare;
monitorizarii veniturilor obtinute de exploatatiile de dimensiuni mici;

sustinerii activitatilor agricole in zonele in care acestea sunt indispensabile ocrotirii mediului
inconjurator;

aplicarii unui regim de retragere a terenurilor si de reconversie a productiei agricole;

sensibilizarii producatorilor agricoli la problemele legate de protejarea mediului;

atenuarii scaderilor de venituri prin ajutoare ce nu sunt

legate de volumul productiei.

Deoarece efectele rezultate din aplicarea acestor masuri au fost nesatisfacatoare, Consiliul de
Mini stri al C.E. a hotarat, in anul 1988, aprobarea anuala a unui plafon maxim de cheltuieli
pentru politica agricola comuna, care nu mai putea sa depaseasca ritmul cresterii P.I.B.-ului
comunitar.

O etapa importanta a fost depasita, in anul 1992, prin reformarea principalelor O.C.M.,
numita reforma MacSharry (dupa numele comisarului european insarcinat cu agricultura,
care a formulat-o), care propunea limitarea costurilor bugetare ale ajutoarelor si satisfacerea
astfel, a exigentelor G.A.T.T.

Conform acestei optici, MacSharry a sustinut un proiect cu doua obiective. In primul rand el
sustinea transformarea radicala a P.A.C., pentru a determina un echilibru structural intre
cerint ele calitative si cantitative si ofertele de pe piata europeana. In al doilea rand, se
propunea participarea la reducerea perturbat iilor de pe pietele mondiale, reducere dorita si
de G.A.T.T. Acest proiect viza, de asemenea, sa domoleasca, sa infraneze sarjele bugetare
legate de P.A.C., sa amelioreze calitatea vietii in mediul rural, sa diminueze degradarea
mediului s.a.

Principiile generale ale planului MacSharry, sunt urmatoarele:
- reducerea drastica a preturilor garantate, cu deosebire la culturile arabile, carnea de vita,
lapte. Diminuarile intervenite pe fondul acestor masuri vor fi compensate prin adaosuri la
venituri, sub forma ajutoarelor la ha (pentru anumite culturi arabile) sau pe efectivele de
animale;

constituirea in parloaga a unei parti din terenurile agricole. Corespunzator acestui
principiu, se impun limite productiei agricole, prin inghetarea unei proprtii variabile din
suprafata agricola (adica suprafata care nu mai suporta culturi productive), in functie de
situatia de pe piata (15% pentru inceput; actualmente 5%, datorita cresterii cursului
monetar). Pentru buna aplicare a acestui principiu, au fost fixate suprafetele agricole la
nivelul fiecarei exploatatii care beneficiaza de prima pentru culturile agricole si pentru
efectivele de bovine. Drepturile la primele individuale, introduse prin acest principiu,
constituie rezultate ale dreptului de productie deoarece, in numeroase cazuri productia
nu a fost rentabila in absenta primei;

limitarea cantitatilor de carne de vita supuse interventiei;

limitarea numarului de bovine pe unitatea de suprafata furajera, prin aplicarea unei sarje
maximale.

La aceste principii generale s-au propus, in plus, si urmatoarele programe:

programul referiot la mediul natural, destinat sa valorifice rolul agricultorilor in protectia
mediului si in conservarea peisajelor;

programul de impadurire a unor terenuri agricole;

programul de ajutoare pentru preretragerea agricultorilor din activitate.
Modalitatile de gestionare ale acestei reforme, au fost diferite de la o tara la alta. Aceasta
practica a fost posibila deoarece exista in cadrul U.E. un principiu general - principiul
subsidiaritatii - in virtutea caruia statele membre pot realiza modalitati proprii de aplicare
a politicii comunitare. In particular,

transferurile drepturilor la prima sunt inghetate in maniere diferite de la o tar a la alta.
Astfel, anumite tari, ca Marea Britanie, accepta stabilirea unei piete a drepturilor, iar alte
tari, precum Franta, prefera o gestionare colectiva (dupa modelul practicat in aceasta tara
in anii saizeci), cu o participare importanta a reprezentantilor producatorilor.

Tot in anul 1992, au fost puse in aplicare si masurile de insotire a reformei, cu referire la
domeniul agro-mediu ambiant.

Aceasta alegere determina recunoasterea faptului ca agricultorul ar putea sa
indepineasca, simultan, doua functii:

o activitate de productie agricola;

o activitate de protectie a mediului, ceea ce ar insemna si o productie mai putin intensiva.

Spre deosebire de alte politici, preocuparile privind mediul inconjurator, au fost integrate
relativ recent in cadrul P.A.C. In fapt, este vorba de extinderea in toate tarile a unor masuri
deja aplicate, sub diferite forme, in unele state membre.

Primele probleme abordate au fost cele legate de riscul utilizarii unor produse, cu deosebire a
pesticidelor, in care scop s-a actionat in directia omologarii pentru normalizarea utilizarii lor.
Au urmat problemele de poluare efectiva in agricultura, pe considerentul ca actiunile in acest
sens au fost neaplicate mult timp, deoarece domeniul respectiv era apreciat ca nepoluant.

In esenta s-a urmarit armonizarea politicilor de protectie a mediului inconjurator cu politicile
economice, in general, si cu politicile agricole, in special. In acest sens, a fost nevoie de
punerea in prim-plan si redefinirea in conformitate cu cerintele de mediu, a problemelor
privind supraproductia, intensivizarea sistematica a productiei agricole, riscul diminuarii sau
disparitiei spatiului natural, in regiunile slab populate.

Au fost retinute doua probleme prioritare: poluarea (care este cea mai mediatizata) si
exploatatiilr agricole.

Tinta principala a fost poluarea apei cu nitrati, pentru diminuarea careia s-au urmarit doua
obiective:
fertilizarea minerala a marilor culturi intensive;

aplicarea ingrasamintelor naturale, pe suprafete cat mai

intinse.

In anul 1991, a fost adoptata, in cadrul Uniunii, o Directiva

Europeana, intitulata Directiva Nitratilor, a carei aplicare a demarat in perioada actuala, si
care se traduce prin practici de administrare a ingrasamintelor si prin definirea zonelor
sensibile, unde exista restrictii mai riguroase in aceasta privinta.

Este in curs de elaborare o politica echivalent a privind pesticidele, care se refera la
modalitatile de utilizare a acestora. Evident, la acestea se adauga politicile specifice, aplicate
de fiecare tara.

A doua problema, localizata la nivel de exploatatii, este intitulata Masuri agricole referitoare
la mediul inconjurator. Aici

este vorba de incitarea agricultorilor, din punct de vedere financiar, la mentinerea sau
dezvoltarea practicilor agricole considerate ca fiind prielnice mediului natural (ex.
mentinerea pajistilor naturale si a zonelor umede).

Aceste masuri dateaza din 1985 (dupa modelul actiunilor dezvoltate deja in Marea
Britanie) si au fost aplicate cu mai multa sau mai putina intensitate, dupa dorinta fiecarei
tari.

Reforma din anul 1992, a marit importanta acestora. Ele se sprijin a, in general, pe
contractele incheiate intre agricultori si statele respective. In baza acestor contracte,
agricultorii se angajeaza, ca pentru o anumita perioada, sa aplice practici agricole
specifice, primind in schimb o prima, pentru aceeasi perioada. Aceste masuri nu angajeaza
decat un numar limitat de agricultori si nu reprezinta o pondere insemnata in bugetul
european, dar sunt considerate ca putand sa prefigureze evolutia, in viitor, a politicilor
agricole in tarile cele mai dezvoltate.

Concluzia acordurilor G.A.T.T., in domeniul agricol, in anul 1994, s-a tradus prin acceptarea
de catre alt i parteneri a reformei P.A.C. Existenta P.A.C., pana atunci tolerata si
considerata ca fiind protectionista, era astfel intarita printr-o hotarare, ceea ce-i conferea
un caracter durabil.

In principal, in cadrul acestor acorduri, se prevede o puternica reducere a drepturilor de
vama si a ajutoarelor pentru export. Concret, pentru respectarea acestor acorduri, U.E. va
trebui sa limiteze interventiile la frontiere, prin reintroducerea preferintei comunitare.

Este posibil ca viitoarele negocieri in cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului, deja
pregatite prin reformarea politicii agricole a S.U.A. (noul Farm Bill sau Fair Act), se vor
solda cu o noua diminuare a interventiilor pe piete si a ajutoarelor, tot mai putin legate de
productie si care sa dea nastere unor forme de agricultura mai grijulie cu mediul
ambiant.

In anul 1997, Comisia Europeana a publicat un document intitulat Agenda 2000, prin
care se propune un anumit numar de directii de reflectare, in vederea infaptuirii unei noi
reforme a P.A.C. In principal, este vorba de continuarea orientarilor, din anul 1992, deja
angajate, in sensul supliment arii diminuarilor pret urilor agricole garantate, in scopul
unificarii cu preturile de pe piata

mondiala, diminuare compensata partial cu o crestere a primelor, care vor deveni mai
selective. In spiritul Comisiei Europene se pune problema pregatirii negocierilor O.M.C.,
precum si problema preg atirii intrarii in U.E. a anumitor tari din Europa Centrala si de Est,
unde preturile produselor agricole sunt mult mai scazute, iar structurile intreprinderilor
agricole, foarte diferite.

Pentru perioada urmatoare, este posibil, ca problema politicilor de sustinere a agricultorilor
(considerate a fi cele mai costisitoare in cadrul politicilor U.E.) sa fie din ce in ce mai dificila,
cu atat mai mult cu cat, statisticile europene arata ca agricultorii nu mai sunt o categorie
defavorizata a populatiei, in ceea ce priveste profitul, patrimoniul sau modul de consum.

Totusi, parerea unanima este ca, prin contributia agricultorilor la conservarea mediului
natural, se creaza motivatii suficiente pentru justificare sustinerii lor in continuare. Oricum,
tot mai frecvent se pune intrebarea, daca sustinerea productiei de bunuri agricole va ramane,
si in continuare, un obiectiv important al politicii economice.

DISFUNCTIONALITATI

Efectele de ansamblu, in aplicarea P.A.C., sunt considerate a fi pozitive. Dar, nu toate
rezultatele se bucura de aceste aprecieri.

P.A.C. este o creatie eminamente umana si, ca orice lucru rezultat din munca omului,
determina in mod obiectiv efecte pozitive, cat si negative. Totodata, aceste politici au fost
concepute si s-au manifestat, pe toata perioada aplicarii lor, ca un sistem deschis, perfectibil
si democratic. Or, caracterul prefectibil presupunea, inainte de toate, identificarea,
corectarea si/sau eliminarea efectelor negative ale disfunctionalitatilor manifestate sau chiar
a celor care, anticipat, se pot produce. Reformarea periodica a P.A.C. releva, fara tagad a, si
grija permanenta in plan teoretic si, implicit, in cel practic pe linia perfectionarii politicilor
agricole europene.

In acelasi timp, cunoasterea aspectelor mai putin reusite din aceste politici este importanta si
pentru tarile aspirante la integrarea europeana, printre care se inscrie si Romania. Evident,
articularea

politicilor agricole nationale la cerintele si criteriile P.A.C. va genera noi disfunctionalitati
cu deosebire in spat iul national al noilor veni ti. Din aceasta perspectiva, U.E. poate fi
justificata fata de acuzele care i se aduc in privinta prudentei excesive manifestate fata de
cererile de aderare a statelor nemembre.

Nu trebuie uitat nici faptul ca pe plan international agricultura traverseaza o perioada de
criza, in relatiile dintre principalii protagonisti, U.E. si S.U.A., care devin tot mai
conflictuale, pot genera noi disfunctionalitati, atat pe plan intern, cat si extern.

Acestea sunt numai cateva motivatii de ordin general, care reclama prezentarea, chiar s i
numai punctuala, a principalelor disfunctionalitati rezultate din aplicarea P.A.C.

P.A.C. se bazeaza pe reguli, legi, cote si alte instrumente foarte complexe.
Modul de lucru al Bruxelles-ului este perceput ca fiind birocratic si ermetic. Din aceasta
cauza politica agricola a U.E. a determinat o specializare extraordinara a unor activitati alta
data foarte simple.

Nu de put ine ori, se reproseaza conducerii centralizate, faptul ca a complicat foarte mult
niste proceduri elementare. Fara o pregatire prealabila, nici un producator nu se poate
orienta in multitudinea de norme si reglemetari ce sunt impuse de U.E. in vederea
eficientizarii activitatii producatorului, in perspectiva realizarii unui produs finit care sa
corespunda standardelor europene.

In sustinerea celor mentionate anterior, prezentam alaturat cerintele europene pentru
principalele produse agroalimentare, precum si standardele ambalarii si transportului.

Tabelul 1

Cerintele europene pentru diefrite categorii de produse si modul lor de ambalare (dupa
Jolan Vasiliu, 1998)

Numele produslui Cerinte fizice Cerinte tehnologice
Cereale calitati olfactive
valoarea
componentelor:
culoare adecvata albumnie

umiditate
corespunzatoare glucide
componente conforme
prevederilor

Cerinte minime
Legume si fructe intreg: fara lovituri sau afectiuni provocate de
proaspete paraziti
sanatoase: neafectate de boli

curate: fara urme de pamant sau de
ingrasamant
proaspete: cu umiditate corespunzatoare
calitati olfactive adecvate
dezvoltate normal

Cerinte minime
Ambalare numele si felul produslui
numele si adresa fabricii de ambalare
tara de origine
calitate
cantitate

Tabelul 2
Cerinte europene pentru transportul animalelor
(dupa Jolan Vasiliu, 1998)
Felul activitatii Cerinte in privinta Cerinte cu privire la
animalelor transport

Transport de
numele exopediatorului aviz medical
certificate zootehnice, documente de
animale care trebuie sa cuprinda: inregistrare
data nasterii animalului; mijloc de transport
rasa; numele si adresa adecvat
crescatorului; prescriptii
transportul nu
poate
Animale Welfare (AW); depasi 24 de ore
indicatorii de AW cu dovada faptului ca
privire la crestere, in timpul transportului
inmultire, predispozitii la animalele sunt hranite,
anumite boli adapate si odihinite


Supraproductia care genereaza, iainte de toate, costuri excesiv de inalte

Infuzia puternica si sustinuta de capital din afara sectorului

agricol, a determinat, in numai cateva decenii, tansformarea si disparitia caracterului
autarhic in productie a fermelor si regiunilor. Perioada cand exploatatiile agricole
produceau de toate s-a incheiat. Specializarea, concentrarea, intensificarea si integrarea in
fluxurile comerciale de piata sunt numai cateva din trasaturile ce caracterizeaza
agricultura U.E. in anii 90, in toate segmentele sale: ferma, regiune sau cultura.

Dar, in contrast cu aceste rezultate, benefice in planul randamentelor pe unitatea de
productie a aparut si s- a manifestat dupa mult timp de la aplicare P.A.C. (la inceput timid,
iar din acest deceniu, foarte acut) fenomenul de supraproductie.

In prezent, se considera ca ar fi o problema relativ rezolvata prin ajutoarele suplimentare
acordate producatorilor care accepta pericolul sa repauzeze suprafete mari de pamant.
Dar, exista pericolul reactivarii, in orice moment, a acestei disfunctionalitati, care da mare
bataie de cap specialistilor, cu atat mai mult cu cat fermierii repauzeaza de obicei
terenurile mai putin productive. Dealtfel, complicat iile determinate de acest subiect au
dus la necesitate stabilirii, inca din perioada de preaderare, a cotelor de grau, lactate si
carne, pe care noile tari membre le pot exporta in U.E.

Supraproductia determina, in principal, vanzarea produselor agricole la preturi mai mici,
pentru a nu se deteriora.
Pentru perioada urmatoare, se propune, de catre partea germana, ca terenurile arabile
care raman neinsamantate sa fie de 10% din suprafata.

Disponibilitatea diferentiata a tarilor U.E. pentru sustinerea activitatilor agro-zootehnice.

Decalajalele dintre statele mai bogate si cele mai putin

dezvoltate din cadrul U.E. inca se men tin. Astfel, din cei 8,5 mil. de agricultori din U.E. la
inceputul deceniului prezent, sapte milioane se situau in statele din nordul continentului,
apreciate ca fiind cele mai sarace si care produceau numai o cincime din cifra de afaceri a
sectorului agricol. La adancirea acestor disparitati a

contribuit chiar si politica agricola promovata pana la reforma din anul 1992. De pilda,
inaintea acestui prag, C.E.E. avea obiceiul de a declara ca 80% din totalul cheltuielilor agricole
ale comunitatii erau destinate la mai putin de 20% din agricultorii cei mai performanti.

Sustinerea product iei de cereale, in special la grau, a generat neintelegeri profunde si intre
statele bogate din C.E.E. Aici, in relatii antagonice au fost Germania s i Franta. Germania
cheltuia mai mult pentru tona de grau, dat fiind conditiile agroclimatice mai putin favorabile
si caracterului mai putin performant al exploatatiilor agricole, ca urmare a dimensiunilor lor
mai mici. Franta ob tinea un cost pe tona de grau cu 40% mai mic decat adversara sa,
deoarece beneficia de conditii mult mai favorabile.

La consiliul C.E. din 1962, Germania iese invingatoare, beneficiind de un pret la cereale mai
ridicat. Lucrurile insa nu s-au oprit aici. Pe fondul preturilor ridicate la produsele cerealiere
proprii au aparut grupuri divergente. Acum, in disputa au intrat, pe de o parte, producatorii
de cereale, iar pe de alta parte, crescatorii de animale. Acestia din urma au preferat retetele
furajere in care predomina combinatia porumb-soia, superioara ca valoare nutrtiva si cu un
cost mai rezonabil, dar care, cel putin soia, provenea din importuri. Cerealele europene nu
mai erau astfel competitive. La inceputul anilor 90, C.E. importa 60 mil. t materii prime
destinate furajarii animalelor, cantitate dubla fata de productia furajera de grau.

O alta categorie de decalaje se manifesta in randul comunitatilor rurale, indiferenet de nivelul
de dezvoltare generala al fiecarui stat membru, in privinta veniturilor realizate de agricultori,
comparative cu celalalte categorii socio-profesionale neagricole. In fapt, veniturile
agricultorilor erau cele mai mici fata de veniturile non-agricole din mediul rural. Pe fond,
acest fenomen a declansat si a mentinut procesul migrationist al fortei de munca din
agricultura spre activitati neagricole din mediul rural sau cel urban. Procesul a cunoscut cote
superioare, de regula, in tarile mai bine dezvoltate economic.

Pe ansamblu, se poate concluziona ca pana la reforma din 1992, in plan social, P.A.C. a fost
un esec, deoarece nu a rezolvat decalajele dintre veniturile agricultorilor si cele ale altor
categorii

socio-profesionale, ceea ce a determinat nerezolvarea unuia dintre obiectivele centrale ale
Tratatului de la Roma.
In conditiile aparute dupa reforma lui MacSharry, P.A.C. este mai mult in folosul tarilor
sarace si mai putin dezvoltate, decat in beneficiul tuturor statelor membre. De exemplu,
Germania, tara cu cea mai mare contributie la formarea Produsului Intern Brut (P.I.B.) al
U.E., este nemultumita de faptul ca sarcinile in domeniul agrar si zootehnic nu sunt
echilibrat distribuite in cadrul Uniunii. Prin urmare, aceasta t ara a solicitat recalcularea si
reesalonarea bugetului Uniunii, pe fondul scaderii contribut iei sale la veniturile
comunitare. Specialistii germani sunt de parere ca tara lor nu are mari beneficii de pe
urma P.A.C.

4. Decalajele mari in comertul cu produse agricole

Europa unita apare ca o mare putere economica, comerciala si agricola. Dar, tabloul
general al comertului cu produse agricole este extrem de nuantat.

In evolut ia sa, P.A.C. a fost confruntata cu numeroase frictiuni in ceea ce priveste acest
comert. Mentionam, cu deosebire, disputa extrem de dura, cu privire la exportul de
oleaginoase din S.U.A. catre C.E.E., in primii ani de dupa adoptarea P.A.C. In fapt, aceasta
disputa era rezultatul masurilor discriminatorii din regimul comertului extern intre cereale
si materiile prime folosite in hrana animalelor. Americanii au speculat la maxim, in folosul
propriu, aceasta eroare originala.

In acest sens, ei au incurajat pe europeni in asigurarea securitatii alimentare la produsele
de baza: cerealele si cele de origine animala. Gestul pare paradoxal, de vreme ce tarile
vest-europene erau recunoscute ca traditionala piata de desfacere pentru respectivele
produse. Dar, strategii americani au tinut cont de perspectiva unei cresteri importante a
consumului de carne pe piata europeana, fapt rezultat din actiunea simultan a a doi factori
favorizanti: cresterea veniturilor consumatorilor si implicit a cererii lor solvabile; imbun
atatirea nivelului de trai, prin schimbarea structurii consumului alimentar, ceea ce
presupunea preponderenta produselor superioare calitativ.

In plus, mai stiau ca tehnologiile europene care prevedeau randamente superioare pe cap de
animal au in compunere un element furajer indispensabil si, in acelasi timp, de baza: soia.

Europenii nu au constientizat pericolul limitarii taxelor vamale pentru importul de soia din
America. Din perspectiva istorica, gestul lor este si mai inexplicabil, daca ne raportam la
statutul privilegiat al fostelor colonii in comertul de oleaginoase.

Comer tul cu soia a fost o adevarata autostrada de patrundere a capitalului american pe
pietele agricole europene. Aceasta eroare originala va fi negociata, mult mai tarziu, in cadrul
Rundei Uruguay. Pe de alta parte, gratie preturilor incitante adoptate, incepand cu 1980,
europenii au promovat productia de oleaginoase, astfel incat aproape jumatate din cerealele
folosite in hrana animalelor au fost inlocuite cu produse oleaginoase proprii.

Evident, aceast a solutie a nemultumit partea americana. In schimb, europenii nu s-au limitat
numai la sprijinul prin pret uri. Astfel, dupa reformarea P.A.C., la inceputul anilor 90, ei au
transformat subventiile pentru intreprinderile de morarit in ajutoare directe pentru
producatorii agricoli si au adoptat, totodata, sistemul platilor compensatorii (deficiency
payments) acordat producatorilor agricoli americani de cereale.

Volumul mare al comertului exterior de produse agricole din U.E., rezultat din insumarea
importurilor si exporturilor, a antrenat puternice dezechilibre regionale, cu consecinte
negative fata de mediu. Beneficiare ale sistemului sunt regiunile litorale ale Europei, dar doua
porturi sunt cele mai importante, datorita capacitatilor lor foarte mari de tranzitare a
cerealelor s i produselor oleaginoase: Anvers (Belgia) si Rotterdam (Olanda). Acesta din urma
este considerat cel mai mare port din lume, prin care se tranziteaza jumatate din produsele
care substituie cerealele in U.E.

Pentru remedierea acestei probleme s-au incercat doua solutii. Mai intai, s- au taxat
importurile de produse care substituie cerealele, ceea ce a dus la o grava criza intre Europa,
Thailanda, China si S.U.A. Ulterior, s-a incercat reducerea preturilor la cereale in C.E.E., prin
introducerea cantitatilor maxime garantate, masura care s-a dovedit insuficienta pentru
realizarea echilibrului.

In prezent, si-au facut locul alte dezechilibre, rezultate, in parte, din intensificarea
legaturilor comerciale cu tarile din Centrul si Estul Europei.

De pilda, Germania, Italia si Austria realizeaza, in mod curent, trei patrimi din intregul
comert al U.E. cu Estul. Diferentele se datoreaza nu doar apropierii geografice, ci si calitatii
de mari exportatori a acestor tari, care dispun de tehnologii avansate.

Pe de alta parte, cele mai insemnate importuri din Est sunt materiile prime sau alte
componente care intra in diverse procese de fabricatie.

Statele sudice ale Uniunii, mai putin dezvoltate, nu pot realiza structuri complementare in
Est, asa cum fac statele nordice si nu se pot implica prea mult in reformarea tarilor estice.
Industriile Greciei, Spaniei si Portugaliei sunt mai puternice in sectoarele traditionale, care
implica munca grea, firmele competitive fiind relativ putine.

In ansamblul lor, toate aceste dezechilibre si multe altele mai vechi sau mai noi, releva
inexisten ta unei strategii coerente de politica comerciala europeana. U.E. a fost
preocupata, in primul rand, de problema echilibrului intern al pietelor si niciodata nu a
fost interesata de stabilitatea fluxurilor comerciale mondiale. Pietele externe au fost
folosite pentru degajarea excedentelor de pe piata interna.

5. Suprafinantarea sectorului agricol in detrimentul altor ramuri economice.

Astfel de critici au fost aduse de specialistii din Marea Britanie, Olanda si Suedia. Critici
deosebit de dure la adresa U.E. au fost aduse si de S.U.A., care acuza statele europene ca
au subventionat in mod exagerat agricultura si ca astfel ar fi in pericol exporturile
americane in Europa Centrala si de Est.

Pentru contracararea fenomenului de mai sus, in cadrul negocierilor din martie 1999, pe
tema reformarii P.A.C., s-a propus, de catre Germania, reducerea preturilor interne pentru
cereale, carne de vita si produse lactate. Reducerea pretului de baza la carnea de vita cu
30%, propusa initial, a fost ajustata la 25%, ceea ce reprezinta 2.085 euro/tona. La cereale,
au fost reduse

subventiile cu 20%, iar pentru culturile oleaginoase subvent iile se vor reduce in trei etape,
astfel: in 2001, cu 500 mil. euro, in 2002, cu 280 mil. euro si cu 40 mil. euro pentru perioada
urmatoare.
17

Opiniile contradictorii din interiorul Uniunii, cu privire la reformele ce se impun in urma
includerii si a tarilor din Estul Europei.

In plan teoretic, isi fac simtita prezenta activa doua curente

de opinii pe marginea acestei chestiuni. Unii sustin liberalizarea totala a pietei, ceea ce
exclude autogospodarirea ca solutie pentru rezolvarea problemelor generate de concurenta
puternica a produselor din afara Uniunii. Altii militeaza pentru mentinerea centralismului
excesiv actual.

PERSPECTIVE

Acum, in pragul mileniului trei, spatiul european se confrunta cu multiple si profunde
schimbari de natura geopolitica, economica. Evolutia P.A.C., in perioada urmatoare, este
legata, in cea mai mare parte, de efectele induse de aderarea tarilor din Centrul si Estul
Europei la U.E. Expertii formuleaza diverse scenarii, anticipeaza efectele posibile, formuleaza
propuneri in vederea eficientizarii extinderii spre est.

Preocuparile U.E. pentru jalonarea dezvoltarii viitoare au fost permanente. Astfel, in
decembrie 1995, la Madrid, Comisia a prezentat Consiliului Europei Strategia Agriculturii.
Aceasta sublinia importan ta imbunatatirii competitivitatii sectoriale agricole si
agroalimentare europene pe piata interna si pe cea mondiala, in contextul liberalizarii
comertului si al unei cereri de alimente in crestere. Se sublinia, de asemenea, necesitatea
adoptarii unei politici rurale integrate, care sa insoteasca procesul de reforma. Mai mult, s-a
cerut simplificarea radicala a legislatiei la nivelul Uniunii si o descentralizare substantiala in
aplicarea politicilor sectoriale.

Ulterior, in noiembrie 1996, printr-un raport privind coeziunea in U.E., s-a argumentat
necesitatea adoptarii unei dezvoltari mai rationale a product iei agricole, printr-o mai mare
orientare spre piata a preturilor si o continua modificare structurala.

17
Serbanescu, D. (1999), Agricultura europeana in pragul schimbarii, Ziarul Financiar, 26
mart., p.11

Totodata, se propunea intensificarea eforturilor pentru marirea potentialului economic, in
paralel, cu valoarea ecologica a zonelor rurale.

Oficial, documentul care face bilantul realizarilor precedente si defineste, in acelasi timp,
directiile, obiectivele si strategiile dezvoltarii viitoare in domeniul P.A.C., este Agenda
2000.

Conform acestui document, P.A.C. va aborda pe termen lung, urmatoarele probleme:

Pietele agricole

Se prognozeaza o crestere a comertului modial cu produse agroalimentare, in special catre
tarile in curs de dezvoltare, ca urmare a sporului natural al populatiei si al resurselor
agricole limitate din aceste tari. Evident, in aceasta situatie, tarile exportatoare vor fi
favorizate, fapt intarit si de tendinta de sustinere a pretului pe piata modiala in deceniul
urmator.

Cererea de alimente

Estimarile s-au bazat pe doi factori determinanti: sporul natural al populatiei s i cresterea
veniturilor. Primul factor va influent a in mod direct cresterea cererii de alimente, ca
urmare a sporirii populatiei globului cu cca. 85 mil. persoane, in 2005, fata de 1995, si prin
cresterea gradului de urbanizare. Al doilea factor va avea acelasi efect ca primul, mai ales
in tarile in curs de dezvoltare, unde se va inregistra o accelerare a cresterii economice de
ansamblu.

Productia agricola

Se apreciaza o decelerare a ritmului de crestere inregistrat in perioada precedenta, cu
deosebire in tarile in curs de dezvoltare, unde disponibilitat ile de teren agricol sunt
limitate, cres te ponderea populatiei urbane, iar masurile de protectie a mediului pot
deveni restrictive. Dezvoltarea ingineriei genetice, daca este corect gestionata, ar putea
spori productia, dar ar putea ridica probleme cu privire la perceperea ei printre
consumatori.

Preturile marfurilor agricole

Pe fondul stabilitatii economice de ansamblu, se estimeaza, pana in anul 2006, ca si preturile
produselor agricole vor fi relativ stabile. In ipoteza ca stocurile de produse agricole, pe plan
modial, vor fi mai scazute comparativ cu cele precedente, se poate declansa o oscilatie
preturilor in sensul cres terii lor. Pe categorii de produse, pot apare doua tendinte: cresterea
sau men tinerea la cote inalte la cereale, oleaginoase, carnea de vitel, carnea de pasare,
branza, lapte praf; diminuarea la carnea de porc;

Marfurile agricole

Continuarea actualelor politici agricole conduce, inevitabil, la surplusuri mari, neexportabile,
dupa anul 2000. Situatia se poate acutiza, daca luam in considerare aranjamentele actuale
asumate la R.U., in special pentru subventiile la export. Pericolul unor stocuri mari,
nevalorificate pe piata externa va fi la cereale, zahar, vin, ulei de masline, lapte praf degresat.

Negocierile multilaterale

Incepand cu anul 1999, ca urmare a reducerii protectiei la frontiere si a subventiilor la export,
precum si a regandirii subventiilor interne printr-o orientare spre instrumenet mai
decuplate, Uniunea va demara noi negocieri pe marginea obiectivelor din R.U., din care se
spera sa dobandeasca o pozitie mai consolidata. Totodata, se exprima necesitatea
introducerii unor standarde sociale si de protectie a mediului la nivel international, tinandu-
se seama de preocuparile si cerintele consumatorilor.

Extinderea spre Est

Oficial, nu s- a stabilit o limita in timp si nici o nominalizare anume pentru tarile din estul
Europei aspirante la integrare. Putem insa rezolva aceste necunoscute prin deduct ii simple
asupra unor formulari de ansamblu privind perspectivele U.E. Astfel, alocarile bugetare
pentru integrare sunt planificate, icepand cu anul 2002. Evident, la acest palier de timp ne
putem astepta la un prim val de aderare. Al doilea val, intrucat fondurile bugetare sunt
lineare pana in anul 2006, va urma acestui prag. In privinta componen tei, pe tari, a fiecarui
val de aderare, calculele sunt iarasi simple. Se afirma

ca largirea spre est va adauga peste 100 mil. de consumatori (), o jumatate din
suprafata agricola actuala a Uniunii si o dublare a fortei de munca angajata in aceasta
ramura.
*

Tabelul 21
Suprafata si populatia C.E.E.C.

Nr.c Tara Suprafata totala Populatia (loc.)
rt. (km
2
)
1. Bulgaria 110.994 8.329.000
2. Cehia 78.866 10.307.000
3. Estonia 45.227 1.463.000
4. Letonia 64.610 2.472.000
5. Lituania 65.301 3.706.000
6. Polonia 312.685 38.802.000
7. Romania 238.391 22.572.000
8. Slovacia 49.036 5.404.000
9. Slovenia 20.259 1.995.000
10. Ungaria 93.030 10.157.000
TOTAL 1.078.399 105.207.000
Sursa: Matei, H.C. (1999), Statele lumii. Mica encilopedie de istorie, Ed. Merania, Bucuresti.

Tabelul 21 prezinta, in ordine alfabetica C.E.E.C., iar numarul locuitorilor este un element
orientativ, in identificarea componentei primului val de tari care vor adera la U.E., urmand
sa adaugam, in continuare, si alte judecati ce delimiteaza etapele integrarii.

In primul val, vor intra, bineinteles, cele ale caror costuri de integrare, insumate, sunt in
limita fondurilor alocate prin bugetul U.E. acestei actiuni. Daca fondurile prevazute prin
buget, in intervalul 2002-2006, insumeaza 17,8 mild.ECU (Tabelul 21), iar costurile
estimate acestei actiuni sunt de 13 -21 mild. euro, deducem, printr-o grupare simpla
(tinand cont si de condi tiile externe favorabile, cu deosebire cele privind integrarea in
N.A.T.O), ca in primul val vor intra: Polonia, Ungaria si Cehia.

Concluzionand, putem prognoza ca Romania va fi admisa in cel de al doilea val, care are
punctul de pornire la nivelul anului 2006.

Cerintele consumatorilor

Cererea de produse agroalimentare va creste, de aceea productia celor doua sectoare
furnizoare - agricultura si insdustria

*
Agenda 2000

alimentara - trebuie sa sporeasca. Cerinta principala este garantarea securitatii alimentare,
prin toate componentele sale, cu deosebire in directia asigurarii sanatatii populatiei.
Confortul (fast-food, semipreparate si gustari) devine din ce in ce mai important, in contextul
schimbarii stilului de viata. Totodata, vor fi cautate produse specifice, usor de identificat,
legate de o anumita zona sau de valori culturale.

Tendite cu privire la spatiul rural.

Agricultura nu va mai fi principala baza a economiei rurale, din punct de vedere al venitului
rural si al fortei de munca ocupate. Tendinta, pe termen lung, este de scadere, in continuare
a numarului de fermieri, cu 2-3% anual. Se vor crea noi activitati si noi surse de venit in cadrul
fermelor sau in afara acestora. Printre acestea, productia de materii prime regenerabile,
pentru alte scopuri, decat cele alimentare, in nisele de piata sau in sectorul energetic, pot
reprezenta o noua s ansa pentru agriocultura si silvicultura si pot contribui la crearea de
locuri de munca in zonele rurale.

Mediul natural. Societatea va constientiza, intr-un grad superior, efectele asupra mediului
(pozitive si/sau negative) pe care le au activitatile umane. Zonele rurale sunt in masura sa
raspunda cel mai bine acestor preocupari prin mentinerea si crearea unor spatii de locuit, de
lucru si de recreere atractive si sustinatoare, totodata, a protectiei mediului. Alocarea de
fonduri, de catre puterea publica, pentru protectia resurselor naturale si dezvoltarea zonei
rurale castiga treptat teren si reprezinta pentru agricultura si silvicultura, o noua provocare si
noi posibilitati.

Simplificarea regulilor si descentralizarea implementarii deciziilor. Aceste deziderate viitoare
de dezvoltare a P.A.C. sunt privite ca necesitati urgente, de maxima importanta. Motivatia
adoptarii lor porneste din disfunctionalitatile manifestate din nepotrivirea si suprapunerea
diferitelor secvente de politica agricola, precum si din posibilitatile aplicarii mai multor
programe si masuri simultan, in aceeasi zona, afectand astfel principiul consecventei. Dar,
cresterea descentralizarii nu trebuie sa conduca la o renationalizare a politiclor agricole.

Limitele bugetare. Subventiile publice pentru agricultura trebuie sa fie pe deplin justificate.
Tinand cont de contributia in scadere a agriculturii la formarea P.I.B. si de limitele
bugetare in crestere, cu care se confrunta multe State membre, acest lucru impune o
demonstratie clara a rolului determinant pe care il joaca agricultura in producerea unor
alimente de buna calitate, in mentinerea unor zone rurale vii, in protejarea peisajului, in
pastrarea valorilor culturale. In timp ce generalizarea platilor directe catre fermieri, dupa
reforma P.A.C. din anul 1992, a facut mai transparent sprijinul financiar acordat
agriculturii, a sporit si necesitatea ca politica sa fie valida din punct de vedere economic si
acceptabila din punct de vedere social.

Scopurile viitoarei politici agrare, as a cum rezulta din Agenda 2000, se identifica, in sens
restrans, in:

Cresterea si imbunatatirea competitivitatii , in cadrul Uniunii, cat si pe pietele externe a
produselor agricole proprii;

Asigurarea necesarului de produse agroalimentare din punct de vedere cantitativ, dar mai
ales calitativ, pentru realizarea securitatii alimentare. Garantarea securitatii alimentare
pentru consumatorii din U.E. este o obligatie fundamentala, iar acest lucru trebuie sa fie
prioritate de varf a P.A.C. Pe cat posibil, vor fi sprijinite, in continuare, produsele de
calitate, care adeseori au legatura cu o origine geografica anume sau cu metode de
preparare specifice, care pot fi identificate de consumatori;

Stabilitate si siguranta pentru forta de munca, prin asigurarea unui nivel de trai echitabil
pentru comunitatea agricola si contributia comunitatii la stabilitatea veniturilor
exploatatiilor agricole;

Metode de productie ecologice si dezvoltarea rolului pe care producatorii agricoli pot si
trebuie sa il joace in ce priveste gestionarea resurselor naturale si conservarea peisajului.

In sens mai larg, urmarind dezvoltarea integrata regionala si eficientizarea actiunilor de
politica agrara, scopurile dezvoltarii viitoare imbraca alte dimensiuni:

Necesitatea dezvoltarii regiunilor prin libertati considerabile asigurate producatorilor;
Necesitatea descentralizarii si simplificarii politicii agricole comune.

Strategia viitoare pentru P.A.C. are in vedere trei optiuni cadru: status-quo-ul politicii actuale;
radicala sa reformare; dezvoltarea conceptului de reforma promovat de, in 1992 de
MacSharry.

Status-quo-ul. Perenitatea in actiunile de politica agrara este garantie sigura pentru
rezultatele inalte in productie si eficienta. Totusi, dezvoltarea generala de ansamblu, dar si
fortele promotoare de progres din interiorul ramurii induc, in mod obiectiv, necesitatea
adoptarii unor modificari. Chiar daca status-quo-ul pare s a fie o cale usoara astazi, nu peste
mult timp el se poate dovedi a fi in impas, deci costisitor. In cazul P.A.C., cauzele unei astfel
de situatii sunt numeroase, si anume:
cresterea surplusului de produse agricole destinat exportului, ca urmare a extinderii catre est;
sporirea randamentelor pe unitatea de productie, cu rezultate tot in cresterea
disponibilitatilor la export;

restrictii din ce in ce mai mari la exporturile de produse subventionate din parte tarilor
beneficiare de astfel de produse;

rigiditatea cererii, pe termen scurt si mediu; respectarea obligatiilor asumate in cadrul R.U.

Evident, toate acestea pot determina reformarea P.A.C.

Reformarea radicala. S-a manifestat un consens general, in randul specialistilor, in cadrul
dezbaterilor pe marginea extinderii, cat si separat, cu privire la propunerile de reformare a
P.A.C., pe urmatoarele probleme:

renuntarea la sustinerea preturilor agricole sau adoptarea unui nivel de sustinere apropiat
nivelului pietei mondiale;
plati compensatorii directe pentru acoperirea pierderilor de venit rezultate din renuntarea la
politica de sustinere prin preturi; eliminarea cotelor de productie si a altor masuri de control
a

ofertei; continuarea decupl arii de productie a platilor compensatorii, concomitent cu
reducerea lor treptata;

sustinerea directa a veniturilor agricultorilor si introducerea unor plati pentru serviciile de
protectie a mediului, suportate de bugetele nationale, cu sau fara contributia comunitara.

Impotriva reformarii P.A.C. se pronunta, cu deosebire,

factorii politici, stiut fiind faptul ca orice reforma, indiferent de domeniul sau si modul de
manifestare, este generata, dar si genereaza, in acelasi timp, instabilitate.

Dezvoltarea conceptului de reforma, promovat in anul 1992. Se agreaza continuarea
tipului de reforma promovata in anul 1992, ceea ce implica continuarea procesului de
reducere a sprijinului acordat prin preturi si plati directe. Sunt recunoscute trei elemente
motivationale, care fundamenteaza aceasta optiune:

cresterea competitivitatii, care este impusa de limitarea exporturilor subventionate si de
intarirea concurentei pe piata unica, prin deschiderea accesului tarilor terte, ca rezultat al
R.U.
o politica rurala integrata, care are menirea sa asigure un echilibru durabil intre activitatea
agricola, alte forme de dezvoltare rurala si conservarea mediului si a resurselor naturale;

simplificarea, ca expresie a principiului subsidiaritatii si care presupune transferarea
actiunilor de la nivel comunitar la niveulul Statelor membre si/sau regiunilor. In aceste
conditii, U.E. trebuie sa-si limiteze actiunile la stabilirea cadrului legislativ si a obiectivelor
comune, precum si la definirea unui minim necsar de reguli unice si a evita distrorsiunile
acesteia. Un alt aspect al simplificarii consta in trecerea de la negocierile anuale pentru
sustinerea preturilor la definirea unui cadru politic general multianual (cinci ani).

PRINCIPALELE COORDONATE ALE AGRICULTURII COMUNITARE

4.9.1. Resurse naturale

Potrivit cercetarilor care s-au facut, tarile membre ale Uniunii se incadreaza in una din cele
mai favorabile zone agricole ale lumii (care cuprinde America de Nord, Europa si Extremul
Orient), caracterizata prin urmatorii parametri: energie radianta specifica de 1-1,4Gcal/m
2
;
energie termica (in sume de temperaturi

efective mai mari de 10C) - 1000-1800C; temperatura medie a lunii iulie -18-25C.
18

Zonele agricole europene de baza se g asesc in bazinul mijlociu s i inferior al Dunarii, in nordul
Italiei, in zonele sudice ale Frantei si cele nordice ale Spaniei. Spatiul agricol european este
caracterizat, totodata, si de o puternica compartimentare geografica la scar a local a si de o
mare variabilitate a resurselor de apa in timpul anului s i pe zone de productie. De pilda,
incepand cu sud-vestul Frantei - unde se realizeaza imbinarea optima intre resursele termice
si cele hidrice - spre sud si est de aceasta zona, la resurse termice egale, resursele de apa scad
treptat si fenomenul de seceta creste in intensitate, durata si frecventa.

Se apreciaza ca, pe ansamblu, diversitatea si calitatea resurselor naturale sunt prielnice unei
agriculturi performante si extrem de eterogene. Evident, exista o specializare pe tari sau
regiuni in functie de conditiile climatice sau de relief. Tarile mediteraneene, Spania,
Portugalia, Italia, Grecia, practica, cu deosebire, o agricultura specifica zonelor calde, in care
predomina culturile de citrice, vita de vie, precum si legumicultura.

In centrul si vestul Europei, unde predominanta este clima temperat continentala si/sau
temperat oceanica, se cultiva cerealele, oleaginoasele, sfecla de zahar, cartofii, plantele
furajere, fiind prezenta si viticultura si pomicultura. In structura efectivelor de animale
reprezentative sunt bovinele, porcinele si pasarile. Pentru tarile din nordul continentului,
agricultura are o mai mica

18
Parpala, O. (1995), Economia agriculturii sau politica agrara la romani, A.S.E. Bucuresti,
p.175

importanta in economie, dat fiind ostilitatea conditiilor naturale, prin durata mare a
anotimpului rece. Totusi, si aici, sunt importante culturile de cartof, sfecla de zahar si
plantele de nutret , care sunt folosite in hrana bovinelor si ovinelor, specii de animale
domestice predominante in zona.

Suprafata agricola si dimensiunea exploatatiilor

Insumata, suprafata celor 15 state membre U.E. este de aproximativ 324 mil. ha, din care
130 mil. ha (cca. 40,0%) este suprafata agricola si peste 78 mil. ha (cca. 24,0%) suprafata
arabila (Tabelul 11). Un numar de patru tari concentreaza mai mult de 2/3 din suprafata
arabila a Uniunii, respectiv Franta, Germania, Spania si Italia. In ceea ce priveste variatia in
timp, se observa ca in intervalul 1980 -1992, suprafat a agricola s-a diminuat cu
aproximativ 4%, iar cea arabila cu numai 1,4%.

Tabelul 1

Distributia suprafetelor totale, agricole si arabile, in tarile membre U.E.

Nr.
crt. Suprafata din care
Tara totala agricola arabila
-mii ha- -mii ha- % -mii ha- %
1. Austria 8.386 3.528
42,
0 1.426 17,0
2. Belgia 3.053 1.347
44,
1 733 24,0
3. Danemarca 4.309 2.774
64,
4 2.585 60,0
4. Finlanda 33.815 *** *** 2.705 8,0
5. Franta 54.397 30.287
55,
7 17.951 33,0
6. Germania 35.698 16.950
47,
5 11.780 33,0
7. Grecia 13.196 5.692
43,
1 2.507 19,0
8. Irlanda 7.029 4.821
46,
9 1.337 13,0
9. Italia 30.132 16.999
56,
4 4.431 31,0
10. Luxembur 259 126
48,
6 62 24,0
g
11. M. Britanie 24.411 18.498
75,
8 6.103 25,0
12. Olanda 4.153 1.993
48,
0 1.121 27,0
13. Portugalia 9.214 3.961
43,
0 2.396 26,0
14. Spania 50.599 27.015
53,
4 15.180 30,0
15. Suedia 44.996 *** *** 3.150 7,0
TOTAL U.E. 323.647 130.000
40,
2 78.377 24,0

Sursa: Ancheta asupra structurii exploatatiilor agricole in U.E., 1989-1990 EUROSTAT. Sunt
incluse si exploatatiile mai mici de 1 ha

Marimea medie a unei exploatatii agricole, in anul 1990, la nivelul celor 12 state membre, era
de 14,7 ha (Tabelul 12), iar la nivelul anului 1995, dupa ultima runda de aderarir, media pe
exploatatie a urcat la 26,3 ha.(Tabelul ) Sunt insa semnificative deosebirile pe tari, din acest
punct de vedere.
Tabelul 12 Cea mai mare
Suprafata medie a unei concentratie de teren
exploatatii agricole
agricol pe o exploatatie

Nr.
se regaseste in Marea

crt. Tara ha/exploatatie
1. Belgia 15,8 Britanie (67,9 ha),
2. Danemarca 34,2
Danemarca (34,2 ha),

3.

Franta 28,2

Franta (28,2 ha),

4. Germania 17,7

Luxemburg (32,1 ha)

5. Grecia 4,0
6. Irlanda 26,0
si Irlanda (26,0 ha). La

7.

Italia 5,6

polul opus, sunt Grecia

8.

Luxemburg 32,1

cu 4,0 ha, Italia cu 5,6

9. M. Britanie 67,9
10. Olanda 16,1 ha si Portugalia cu 6,7
11. Portugalia 6,7
ha.

12.

Spania 15,4

Cauzele acestor

U.E. 14,7
mari disparitati izvorasc din ratiuni istorice legislative,

precum si din gradul de polarizare a fortei de munca din agricultura catre alte sectoare
economice. Sistemul de transmitere a proprietatii, bazat pe doua izvoare de drept diferite,
roman sau anglo-saxon, a descurajat sau incurajat consolidarea exploatatiilor agricole. Spre
exemplu, in tarile din sudul continetului, Portugalia, Italia si chiar Spania si Franta, impartirea
permanenta a averii, conform izvoarelor de drept roman recunoscute in aceste state, a
condus la o puternica segmentare a proprietatii funciare.

Exploatatiile agricole sunt, in acelasi timp, subiect, cat si obiect la cercetarii economice.
Campul investigational, aici, este extrem de vast si diversificat, mai ales in conditiile
agriculturii comunitare. Pentru structura si logica prezentului material, fara a intra in analitic,
consideram, totusi, oportuna prezentarea tabloului de ansamblu a tipurilor de exploatatii
dupa profilul de productie si structura de productie (vegetala si animala) pe fiecare tip in
parte. (Tabelul 13).

Analiza datelor arata ca in realizarea prodcutiei de alimente la nivelul Uniunii, in 1995,
sectorul vegetal participa cu 42,5%, iar cel zootehnic cu 57,5%. Se observa, de asemenea,
o specializare stricta in cazul exploatatiilor din domeniul horticulturii (legume si flori -
94,3%), viticulturii (vin si struguri - 90,9%) si mai putin stricta pentru exploatatiile de
culturi de camp, pomicole si, in general, cele din sectorul zootehnic.

4.9.3. Mecanizare si chimizare

Performant a in productia agricola a U.E. este sustinuta, dar si motivata, printre altele, s i
de cantitatea si calitatea superioara a input-urilor promotoare ale progresului tehnic,
respectiv mecanizarea, chimizarea si semintele certificate.

Cateva date statistice din domeniul mecanizarii si chimizarii sunt relevante in
argumentarea afirmatiei anterioare.
Astfel, datele din Tabelul 14 evidentiaza incarcatura medie foarte mica de teren agricol sau
arabil pe un tractor sau utilaj agricol, la nivelul intregii Uniuni, precum si la nivelul tarilor
componente.
Tabelul 14
Suprafata agricola si arabila (ha) pe un tractor sau utilaj agricol

Nr.
crt Tara ha/tractor ha/utilaj agricol
.
Agricol Arabil Agricol Arabil
1. Belgia-
13,8

7,5

4,7

2,6

Luxemburg
2. Danemarca 19,6 18,3 6,3 5,9
3. Franta 23,1 13,7 6,0 3,5
4. Germania 13,9 9,7 6,0 4,2
5. Grecia 24,1 10,6 10,2 4,5
6. Irlanda 26,8 8,0 7,0 1,9
7. Italia 11,5 6,3 9,3 5,1
8. Portugalia 26,4 16,0 4,0 2,2
9. Spania 32,1 18,0 14,4 8,7
10. Suedia - 19,0 12,5 7,0
11. M. Britanie 37,0 12,2 8,3 2,7
U.E. 18,5 11,1 7,3 4,4

Sursa: FAO

Oscilatiile, pe tari, fata de media pe Uniune, tin mai mult de specificul agriculturii nationale
(conditii naturale, structura fermelor pe categorii de folosinta si pe culturi), deoarece
masurile de politica agricola au fost unitare, iar directionarea fondurilor de sustinere a
agriculturii s-a facut cu scopul apropierii conditiilor de competitivitate intre toti agricultorii,
indiferent de tara de origine.

Agricultura U.E. este, in general, de tip industrial, fapt ce reclama, ca o conditie sine qua non,
prezenta masiva a substan telor chimice. De exemplu, consumul de azotat de amoniu a fost in
anul 1995, in Fran ta de 282 kg/ha agricol, respectiv 476 kg/ha arabil, in Italia de 104 kg/ha
agricol si 189 kg/ha, iar in Spania 643 hg/ha agricol sau 114kg/ha arabil.

Pe fondul rotatiei factorilor de productie si al superioritatii rezultatelor, se manifesta un
puternic curent in directia protejarii mediului, prin identificarea si practicarea unor forme
alternative de agricultura, de genul: biologica, ecologica si durabila.

4.9.4. Resurse de forte de munca

Populat ia totala a U.E. este de peste 372 mil. locuitori, care, din punct de vedere al P.A.C.,
reprezinta punctul de plecare in dimensionarea cererii consumatorilor pe piata interna de
produse agricole (Tabelul 15).

Resursele de forta de munca
Tabelul 15

din care forta de munca activa
Nr. Tara Populatia din care in
crt. totala
*
Total
**

%
*** agricultura
-mii pers.- -mii pers.- Total
***

%
**

-mii
pers.-
1. Austria 8.087 3.648 45,1 295,5 8,1
2. Belgia 10.189 4.126 40,5 107,3 2,6
3. Danemarca 5.284 2.895 54,8 144,8 5,0
4. Finlanda 5.145 2.533 49,2 217,8 8,6
5. Franta 56.616 25.500 45,0 1.275,0 5,0
6. Germania 82.143 37.800 46,0 1.134,0 3,0
7. Grecia 10.541 4.210 39,9 968,3 23,0
8. Irlanda 3.644 1.474 40,5 156,2 10,6
9. Italia 57.511 22.851 39,7 1.600,0 7,0
10. Luxemburg 420 213 50,7 2,1 1,0
11. M. Britanie 58.919 28.100 47,7 337,2 1,2
12. Olanda 15.619 6.400 41,0 256,0 4,0
13. Portugalia 9.943 4.530 45,6 507,4 11,2
14. Spania 39.323 12.475 31,7 1.122,8 9,0
15. Suedia 8.863 4.552 51,4 145,7 3,2
U.E. 372.247 161.307 43,3 8.270,1 5,1

Matei, C.H. (1999), Statele lumii. Mica enciclopedie de istorie,

Ed. Merania, Bucuresti

Vasiliu, Jolan (1998), Supraproductia creaza probleme agricultorilor europeni, Curentul/ 4
nov.

Prelucrari proprii

In agricultutra U.E. activeaza peste 15 mil. de persoane, ceea ce reprezinta cca. 4,0% din
populatia totala sau aproape 9,5% din numarul bratelor de munca active. Putin mai mult
de jumatate din persoanele active agricole, respectiv 8,3 mil., sunt sefi de exploatatii, care
este indicatorul cel mai des utilizat in majoritatea lucarilor de analiza si interpretare a
resurselor de forta de munca din agricultura comunitar a (prezentat explicit, sau mai putin
explicit, de multe ori dedus din context).

Tabloul dispunerii spatiale a agricultorilor pe tari, zone sau regiuni este extrem de
eterogen, dat fiind varietatea conditiilor agripedoclimatice, gradul diferit de dezvoltare
economica de ansamblu a tarilor membre, precum si nivelul de intensificare a sectorului
agricol. De regula, tarile mai putin dezvoltate economic, inregistreaza ponderi superioare
la indicatorul amintit, precum Grecia 23,0%, Portugalia 11,2%, Spania 9,0%, Finlanda 8,6%.
In

contrast, tarile bogate, ca Germania, Franta, Belgia, Luxemburg au valori sub media Uniunii.
Pe fondul ameliorarii continue a eficientei si productivitatii, forta de munca din agricultura s-a
redus neintrerupt pe tot parcursul existentei comunitat ii europene. De pilda, in anul 1958
(anul constituirii C.E.E.), aproape 20% din populat ia ocupata pe economie era localizata in
agricultura (in prezent nivelul acestui indicator este la mai putin de jumatate), iar in perioada
anilor 80, peste 2 mil. de persoane au parasit agricultura.

Si in prezent, procesul este in derulare. Agricultura a fost si va fi baza de recrutare a bratelor
de munca pentru celelalte sectoare ale economiei. Dar, ca urmare a orientarilor si masurilor
de politica agricola s-a reusit, atat pe ansamblu U.E., cat si la nivelul fiecarei tari membre,
contracararea efectelor negative determinate de acest fenomen in cresterea si eficientizarea
productiei agricole.

4.9.5. Rezultate in productie

Din perspectiva teoretica, se recunoaste ca productiile medii (pe ha sau cap de animal)
evidentiaza cel mai bine eficienta masurilor de politica agricola aplicate in orice economie sau
stat al lumii.

O privire de ansamblu asupra product iilor medii obtinute in U.E., in intervalul 1995 - 1998
(Tabelul 16) la principalele culturi agricole, permite formularea urmatoarelor 3 concluzii
cadru: nivelul ridicat, indiferent de cultura; oscilatiile extrem de mici de la un an la altul; o
tendinta minima de crestere.

Tabelul 16

Productia medie la principalele culturi, total U.E.
kg/ha
Nr.
crt Cultura Anul
.
1995 1996 1997 1998
1. Cereale, total 4.994,5 5.590,4 5.398,0 5.650,4
din care: grau 5.283,9 5.883,3 5.475,3 6.044,5
orz 3.950,0 4.616,9 4.408,1 4.600,7
porumb 7.960,4 8.489,1 9.013,5 8.403,9
2. Floarea soarelui 1.334,3 1.613,0 1.783,5 1.556,3
3. Soia 3.280,3 3.323,5 3.487,8 3.244,2
4. Sfecla de zahar 52.369,4 54.048,5 57.197,8 56.145,4
5. Mazare 4.025,9 4.010,0 4.242,3 4.479,2
6. Legume, total 18.716,4 19.377,9 19.371,5 19.373,3
din care: tomate 52.552,5 57.181,8 53.785,3 55.640,9
ceapa uscata 33.467,0 34.601,5 34.974,0 35.584,6
7. Fructe, total 5.491,5 5.851,0 6.010,5 6.010,5
din care: mere 24.030,5 26.687,9 25.876,9 27.975,0
pere 17.464,4 17.899,7 15.817,5 17.790,6
prune 7.286,4 8.918,9 7.202,2 8.598,7
8. Furaje, total 22.820,6 22.124,9 23.059,8 23.059,8

Sursa: FAO.

Evident, la aceste rezultate s-a ajuns atat ca urmare a politicii de sustinere a agriculturii,
cat si a stabilitatii din relatiile de proprietate, exploatare si de piata manifestate in tot
spatiul comunitar.

Se stie ca unul din obiectivele lansarii P.A.C. a fost asigurarea securit atii alimentare in tot
spatiul comunitar. Productia agricola obt inuta la principalele culturi vegetale, raportata la
o persoana, in anul 1998, demonstreaza, (tinand cont si de normele de consum) intr-o
maniera extrem de sintetica, realizarea obiectivului amintit. (Tabelul 17).

Sursa: FAO

Tabelul 17
Productii pe persoana
Nr. Cultura kg/pers.
crt.
1 Cereale, total 573
din care: grau 279
orz 141
porumb 94
2 Cartofi 126
3 Tomate 38
4 Mere 26
5 Pere 7
6 Prune 3

De altfel, in primii 20 de ani de functionare a
P.A.C., productia agricola a crescut cu
aproximativ 2,5% pe an, in pofida faptului ca 10
mil. de lucratori au plecat spre sectoarele
industriale sau tertiare. Consumul a crescut
doar cu 0,5% pe an si, ca atare, U.E. s-a
deplasat catre o criza de

supraproductie.

In fapt, P.A.C. a fost elaborat cand piet ele agricole erau in echilibru sau deficit, astfel incat
sistemul nu a prevazut, initial, mecanisme de depresurizare a supraproductiei.

Pentru estimarea performan tei agriculturii comunitare este relevanta o cercetare atenta a
unor indicatori utilizati in contabilitate. Analizand datele din Tabelel 8 si 9, se observa ca
pentru indicatorii studiati valorile cele mai ridicate se inregistreaza in cazul exploatatiilor
horticole, celor de crestere a porcilor/pasarilor, precum si in cazul exploatatiilor foarte mari.

4.9.6. Importanta agriculturii in economia U.E.

Contribut ia agriculturii la P.I.B., chiar daca este redusa, in medie de 2,6%, in 1997, nu este
totusi de neglijat (Tabelul 10). Sub aceasta medie se situeaza, cu deosebire, tarile cele mai
mari din U.E., dar si cu economia cea mai avansata: Germania (1,1%), Marea Britanie (1,9%) si
cu autin sub medie Franta (2,4%).

Media pe U.E. este depasita de un numar de 10 state membre, a caror ordine crescatoare
este urmatoarea: Grecia (11,0%), Irlanda (8,9%), Finlanda (7,0%), Portugalia (6,0%) etc.

Tabelul 10

Ponderea agriculturi la formarea Produsului
Intern Brut (P.I.B.) in U.E., in 1997
Valoarea anuala a P.I.B.
Nr. Tara Total din care in
crt. mild.$ agricultura
mild.$ %
1. Austria 157,6 4,7 3,0
2. Belgia 204,8 4,1 2,0
3. Danemarca 118,2 4,7 4,0
4. Finlanda 97,1 6,8 7,0
5. Franta 1.022,0 24,5 2,4
6. Germania 1.700,0 18,7 1,1
7. Grecia 106,9 11,8 11,0
8. Irlanda 59,9 5,3 8,9
9. Italia 1.120,0 37,0 3,3
10. Luxemburg 10,0 0,5 5,0
11. M. Britanie 1.190,0 22,6 1,9
12. Olanda 317,8 9,5 3,0
13. Portugalia 122,1 7,3 6,0
14. Spania 593,0 21,3 3,6
15. Suedia 184,3 3,7 2,0
U.E. 7.003,7 182,5 2,6

In timp, participarea agriculturii la formarea P.I.B. scade. Ritmul de crestere a productiei si
preturilor din agricultura este devansat de cel din ramurile neagricole, deoarece, pe fondul
unor valori crescatoare pozitive ale celor 2 indicatori, ponderea agriculturii in formarea
P.I.B. a scazut de la 2,8%, in 1992, la 2,6%, in 1997.


5. TRANSPUNEREA IN PRACTICA A P.A.C.

Raspunzand unor trebuinte teoretice, dar mai ales practice, ale factorilor de decizie de la
nivelul macro si microeconomic din agricultura Romaniei, dar si ale tuturor celor interesati
(specialisti, agricultori, studenti etc.) in formularea unei viziuni moderne si eficiente de
politica agricola, vom prezenta in acest capitol modul concret de derulare al Politicilor
Agricole la nivelul U.E.

Abordarea in sine s-a facut intr-o maniera tehnicista, am putea spune extrem de
tehnicista, cum de altfel este intreaga Politica Agricola Comunitara.

Din aceasta cauza, pentru nivelul nostru de cunoastere in domeniu (cunoastere formata in
limitele unei politici agrare diferita fundamental de cea europeana) analiza informatiilor si
conluziile desprinse din acest material par aride, si, de ce nu, lipsite de sens. In fapt, P.A.C.
impune, pentru cunoas terea mecanismelor sale interne, un studiu complex si cuprinzator
in plan tehnic, economic si politic, aplicat la tot spatiul european, atat de eterogen prin
resursele naturale, de forta de munca si de capital folosite.

Ment ionam ca analiza a fost efectuata pe doua niveluri: primul, cu referire la ansamblul
agriculturii si spatiului rural comunitare, iar al doilea, la agricultura Belgiei, unde trimiterile
au avut un caracter mai mult exemplificativ.

Lasam cititorului avizat libertatea de gandire in formularea concluziilor rezultate din
compararea eficientei masurilor de politica agrara sau agricola ale U.E., asa cum apar ele in
acest


capitol, cu actiunile oficiale din domeniu (dar nu similare) adoptate, dupa decembrie 1989,
in agricultura romaneasca.

5.1. AJUTOARE PENTRU INSTALARE SI PENTRU INVESTITII

5.1.1. Generalitati

Obiective

Ajutoarele imbraca forma subventiilor s i garantiilor pentru imprumuturile contractate de
catre agricultori s i horticultori* , cat si de diverse asociatii si cooperative, de pe langa
institutii de creditare, cu scopul de a favoriza intreaga activitate de product ie, de natura
sa creasca productivitatea exploatatiilor, sa asigure si sa sporeasca rentabilitatea lor si sa
diminueze preturile de cost.

In ultimii ani, ca urmare a constientizarii problemelor ce privesc mediul inconjurator, au
fost prevazute ajutoare pentru diverse proiecte ce vizeaza sa diminueze efectele
daunatoare asupra mediului ale unor activit ati agricole si horticole. In plus, este prevazuta
acordarea unor ajutoare pentru investitii, destinate sa asigure o diversificare a activitatii
din mediul rural (turism agricol, vanzari directe etc.). Este de remarcat faptul ca, pentru
turismul agricol, exista ajutoare specifice, pe care le vom prezenta ulterior, detaliat.

Bugetul

De la crearea sa, in 1961, si pana la 01.01.1992, Fondul de Investitii Agricole (F.I.A.) a
intervenit pentru 270.050 dosare, reprezentand investit ii in valoare de 267 miliarde Franci
belgieni (FB). Statul belgian a acordat garantie pentru mai mult de 79 miliarde FB. Pentru
1997, bugetul F.I.A. a fost in jur de 1,7 miliarde FB.

* In cadrul P.A.C., semnificatia termenilor este urmatoarea:
- agricultura (agricultori) se refera la cultura mare si la zootehnie;

- horticultura (horticultori) vizeaza pomicultura, viticultura, legumicultura si
floricultura.


Modalitati de interventie

Interventia F.I.A. este legata de urmatoarele conditii:

agricultorul care poseda o exploatatie, trebuie sa desfasoare activitate agricola sau
horticola, cu titlu principal;

trebuie sa aibe o formare si/sau o experienta profesionala suficienta (Tabelul );

marimea creditului si a investitiilor, trebuie sa fie de cel putin 250.000 FB;

in anumite cazuri, se impune si tinerea unei contabilitati agricole (ex. Planul de
ameliorare), de catre o persoana sau organizatie admisa de Ministerul Agriculturii.

Conditii minime de calificare profesionala Tabelul 2

(dupa J.F. Ledent, 1997)
Intreprinzatorul Prima instalare in
instalat in functie functie
Diploma sau experi formare experi- formare post-
certificate -enta post-scolara enta scolara
1. Invatamant agricol sau horticol
universitar - - - -
invatamant superior - - - -
secundar superior - - - -
6 ani de invatamant - - - -
secundar
profesional
secndar inferior 2 ani - 2ani cursuri B
4 ani de invatamant -
secundar 2 ani 2 ani cursuri B
profesional
2. Invatamant neagricol sau horticol
universitar 2 ani - 2 ani -
invatamant superior 2 ani - 2 ani -
secundar superior 2 ani - 2 ani -
3. Altele 3 ani - 3 ani cursuri B
4 Nimic 5 ani - 3 ani cursuri B

Aceste intervent ii sunt limitate la 3% sau la 5% cel mult, intre 5-15 ani, pentru ceea ce se
numeste subventii-interes. Se urmareste diminuarea costului de acces la capital, a carui


rentabilitate in agricultura este relativ scazut a, in raport cu celelalte sectoare ale
economiei. Din 1993, data regionalizarii F.I.A., subventia-interes a fost limitata la 5 %, cu
un minim de 3% pentru sarja* de exploatare. Aceasta inseamna ca, daca organismul de
creditare practica o dobanda de 9%, procentul de 5% este in sarja F.I.A., iar 4% in sarja
agricultorului; daca dobanda este de 7%, intreprinzatorul ia in sarja 3% si F.I.A. 4%.

In ceea ce priveste garantia complementara, aceasta nu poate sa acopere mai mult de
75% din credit. In caz de neplata din partea agricultorului, aceasta garantie asigura
organismul de creditare ca F.I.A. va rambursa majoritatea creditului, atunci cand toate
celelalte recursuri au fost deja utilizate.

Incepand cu 15 februarie 1991, subventia-interes s-a redus prin aplicarea unui coeficient
de reduct ie, pentru ca bugetul anual al F.I.A. sa nu fie depasit. Coeficientul de reductie se
stabileste in fiecare an. Astfel, F.I.A. compara angajamentele necesare pentru satisfacerea
cererilor de interventie pe o perioada de 12 luni cu mijloacele disponibile ale bugetului.
Daca aceste angajamente sunt superioare disponibilitatilor bugetului, subventia- interes
acordata este redusa, pentru ca bugetul sa nu fie depasit. Coeficientul de reductie ramane
constant pe intreaga durata a subventiei-interes a creditului.

In concluzie, actiunile intreprinse de F.I.A. au drept scop favorizarea investitiilor agricole si
horticole, permitand intreprinzatorilor accesul la credite mai pu tin costisitoare si in
conditii mai putin riscante pentru organismele de creditare.

Un proiect avangardist al reformei F.I.A. a fost adoptat de catre parlamentul Wallon** , pe
data de 8 februarie 1996, care antrena urmatoarele modificari esentiale:

posibilitatea agricultorilor, ce desfasoara si activitati neagricole (turism, artizanat,
silvicultura, intretinerea spatiului rural s.a.), de a recurge la ajutoarele F.I.A.;

o crestere de 22% a plafonului ajutoarelor;

* Sarja - cota de participare.
** Wallonia - regiune din Belgia, cu o suprafata de 15.754 km2, care se bucura de o
larga autonomie.


posibilitatea intreprinzatorilor, de a alege intre subventia-interes si prima de capital, in
scopul evitarii indatorarilor excesive;

extinderea ajutoarelor asupra Cooperativelor de Utilizare a Materialului Agricol in comun
(C.U.M.A.);

ajustarea ajutoarelor la regiunile defavorizate;

ajustarea sumelor in cadrul conventiilor pentru valorificarea stocurilor de produse
agricole.

Reglementarea eurpoeana

In cadrul Obiectivului 5a, U.E. a pus in aplicare un regim de ajutoare comunitare, pentru
efectuarea de investitii in exploatatiile agricole (Regulamentul european nr. 3669/93 si
2843/94). Aceste ajutoare urmaresc ameliorarea competitivitatii exploatatiilor agricole, in
cadrul unei dezvoltari nationale si durabile a productiei agricole, protejand veniturile
agricultorilor. F.I.A. are sarcina distributiei acestor ajutoare in Regiunea Wallona. Taxa de
cofinan tare asigurata de U.E. este in general de 25%, ea putand ajunge, in unele zone, la
75%.

Intreprinzatorii care doresc sa beneficieze de acest regim de ajutoare trebuie sa
indeplineasca urmatoarele conditii:

sa exercite activitatea agricola, cu titlu principal, adica sa consacre cel putin jumatate din
timpul lor agriculturii, iar in desfasurarea activitatii agricole, in cadrul exploatatiei, sa
rezulte cel putin jumatate din profitul lor total; Timpul consacrat activitatilor forestiere,
artizanale, turistice si ecologice, desfasurate in cadrul exploatatiilor, poate fi, de
asemenea, luat in calcul;

sa aibe un profit, pe unitatea de lucru (ha), mai mic de 1,2 ori decat profitul de referinta
fixat de Statul membru, in cazul nostru al Belgiei;

sa posede o pregatire profesionala satisfacatoare, tinand cont de formarea lor si/sau de
experienta lor profesionala. Aceasta pregatire profesionala este definita de Statul
membru, cu acordul Comisiei europene;

sa prezinte un plan de ameliorare materiala a exploatatiei. Acest plan trebuie sa
demonstreze ca investitiile sunt justificate si ca realizarea sa imbunatateste durabil situatia
exploatatiei. Trebuie,


de asemenea, sa comporte o descriere a situatiei initiale si a celei finale, iar, in plus, sa
indice investitiile prevazute.
Aceste ajutoare sunt acordate sub forma unei subventii de capital sau sub forma unui
echivalent de bonificatii de interese, sau in amortismente deosebite, diferentiate. Ca o
regula generala, aceste ajutoare nu pot fi acordate decat pe un volum total al investit iei
de 90 000 ECU pe unitatea de munca umana (UTH)* si de 180 000 ECU, pe exploatatie.
Statele membre pot sa fixeze limite inferioare acestor sume.

Ajutoarele pentru investitii trebuie sa vizeze:

ameliorarea calitativa si reconversia productiei in functie de nevoile pietii, in vederea
adaptarii la normele de calitate europene;

adaptarea exploatatiei, in vederea reducerii costurilor de productie, realizarii unor
economii de energie, ameliorarii mediului inconjurator, precum si a conditiilor de viata si
de munca;

diversificarea activitatilor din cadrul exploatatiei, mai ales prin activitati turistice si
artizanale, dar si prin obtinerea si vanzarea in cadrul fermei, a produselor agricole;

ameliorarea conditiilor de igiena din crescatoriile de animale, cat si respectarea normelor
comunitare, in materie de buna

intretinere a animalelor sau, in lipsa lor, respectarea normelor nationale, pana la
adoptarea normelor comunitare.
Tinand cont de situat ia pietelor agricole, restrictiile s-au aplicat diferentiat in raport cu
tipul de produs, astfel:

lapte investitiile nu trebuie sa conduca la depasirea cotei de lapte a exploatatiei. In
plus, numarul vacilor de lapte nu trebuie sa fie mai mare de 50 pe UTH si de 80 pe
exploatatie, sau daca explotatia dispune de mai mult de 1,6 UTH, acest numar nu trebuie
sa creasca cu mai mult de 15%;

carnea de porc sunt excluse ajutoarele destinate sa creasca productia. In plus,
exploatatia trebuie sa poata sa produca cel putin 35% din hrana porcilor. Abaterile de la
aceasta ultima conditie sunt autorizate pentru investitiile care vizeaza sa reduca poluarea
datorata dejectiilor animale;

* UTH-este echivalentul a 1800 ore de munca/an.


oua si pasari ajutoarele nu privesc decat investitiile destinate protectiei mediului,
igienei localurilor de crestere a pasarilor si unei bune intretineri a acestora. Orice alt tip de
ajutor este exclus;

carne de vita nici o restrictie pana la doua unitati de vita mare la ha. Peste acest
prag, ajutoarele sunt limitate la investitii vizand protectia mediului inconjurator, igiena
crescatoriilor de animale si buna intretinere a animalelor.

Valoarea ajutorului acordat de statele membre, exprimata in procente din suma
investitiilor, este limitata si diferentiata, astfel: in zonele defavorizate: - 45% pentru
bunurile imobiliare;

- 30% pentru alte tipuri de investitii.

in afara zonelor defavorizate: - 35% pentru bunurile imobiliare;

- 20% pentru alte tipuri de investitii.

Investitiile care sunt realizate in cadrul unui plan de ameliorare materiala in regim
comunitar, pot sa beneficieze de ajutoare nat ionale, in valoare mai mare decat cele
prevazute de acest regim, cu conditia sa fie destinate:

construirii de cladiri, in cadrul exploatatiei;

stramutarii cladirilor unei exploatatii, actiune efectuata in interes public;

activitati de ameliorare funciara;

protectiei si imbunatatirii calitatii mediului inconjurator. Ajutoarele vor fi acordate,
desigur, in conformitate cu regulile generale ale concurentei.

In privinta agricultorilor care nu pot sa beneficieze de acest regim, U.E. a pus in aplicare un
ansamblu de masuri destinate incadrarii ajutoarelor nationale pentru investitii in
explotatiile agricole. F.I.A. este supus acestor masuri. Acestea urmaresc stabilirea limitelor
in care statele membre pot sa acorde ajutoare care nu intrunesc conditiile fixate prin
regimul comunitar al ajutoarelor pentru investitii (Reglementarile nr. 3669/93 si 2843/94).
Aceste ajutoare nationale nu sunt rambursate de U.E.


5.1.2. Instalarea cu titlu principal

Conditiile de acordare a ajutoarelor

Instalarea unui agricultor sau horticultor, cu titlu principal, pe o exploatatie, necesita cel
putin o UTH;

agricultorul sau horticultorul, dar si angajatul sau administratorul (daca exploatatia este o
persoana juridica), trebuie sa aiba varsta mai mica de 40 de ani, in momentul depunerii
cererii si sa posede capacitate profesionala minimala, pentru prima instalare;

eventual, obligatia de a tine o contabilitate;

bugetul trebuie sa demonstreze faptul ca dupa investitie exploatatia va fi rentabila.

Modalitati

Subventia interes
5% max., 3% min. pe sarja de intreprinzator, pentru o transa de investitii mai mica
de 4.537.000 FB (in 1992), timp de 10 ani, primul an avand amortisment diferit;
5% max., 5% min. pe sarja de intreprinzator, pentru o transa de investitii cuprinsa
intre 4.537.000 FB si 6.500.000 FB (in 1992), timp de 10 ani, primul an avand amortisment
diferit;

3% max., 5% min. pe sarja de intreprinzator, pentru o transa de investitii cuprinsa
intre 6.500.000 FB si 12.500.000 FB (in 1992), timp de 10 ani, primul an avand
amortisment diferit;

Garantia - cel mult 75% din investitia totala, timp de 15 ani. In cazul intreprinzatorului care
a dep asit limita de varsta, acesta poate fi ajutat, acordandu-se o sarja de interes minim de
5%, indiferent de investitia considerata. Limita maxima a interventiei

F.I.A., va ramane neschimbata.

In data de 8 februarie 1996, Guvernul Wallon a adoptat, de la prima prezentare, un proiect
avangardist al decretului referitor la ajutoare in agricultura. Acest proiect trebuie sa
primeasca acordul U.E. si al consiliului de Stat, inainte de a fi supus votului Parlamentului
Wallon. Documentul va modifica, in buna parte, modalitatile de acordare a ajutoarelor
pentru agricultura in Regiunea Wallona.


Ajutorul complementar

De la 1 iulie 1993, un agricultor sau un horticultor, beneficiaza de ajutoare specifice unei
prime instalari, acestea fiind cofinantate de U.E.; agricultorul va beneficia de o prima de
instalare, cu un cuantum de 240.000 FB, majorata cu 40.000 FB pentru exploatatiile situate
in regiuni defavorizate.

5.1.3. Cladiri, mediu inconjurator si buna intretinere a animalelor

Obiective

Investi tii care au drept scop achizitionarea unor echipamente profesionale, pentru
imbunatatirea spa tiilor de cazare a animalelor; renovarea cladirilor, constructiilor din
cadrul exploatatiei; protejarea si ameliorarea mediului inconjurator.

Conditii de acordare

tinerea, eventual, a unei contabilitati;

minim o dobanda de 5%, pe sarja de intreprinzator; dovada ca investitia va fi rentabila.

Valoarea subventiei nu poate (in nici un caz) s a dep aseasca 35% din suma investitiei
pentru bunurile imobile si 20% pentru bunurile mobile. Durata garant iei poate sa ajunga
la 15 ani, atunci cand achizitia echipamentelor a fost efectuata in timpul primei instalari (si
numai pentru primul an).

5.1.4. Planuri de ameliorare

Obiective

Investitii (construire, stramutare, mecanizare, extindere) al caror obiectiv este ameliorarea
competitivitatii si cresterea profitului exploatatiilor respective.


Conditiile acordarii ajutoarelor

Pentru exploatat iile al caror profit, pe unitatea de lucru, este inferior profitului de
referinta, si care stabilesc un plan de ameliorare care dovedeste ca, dupa investitie,
profitul de referinta va putea fi obtinut, fara a fi depasit, insa 120% din acesta. In unele
cazuri particulare, obiectivul poate fi limitat la o crestere egala cu 10% din profitul
dinaintea ameliorarii sau sa vizeze stabilizarea profitului.

Modalitati

Aceste ajutoare pentru investi tii cuprind, pe de o parte, o garantie de max. 75% din suma,
iar pe de alta parte o subventie-interes, ale carei modalitati de acordare sunt urmatoarele:

I. 3% max. in sarja F.I.A., 3% min. in sarja intreprinzatorului in conditiile unei
investitii maximale de 60.606 ECU, pe UTH si 121.212 ECU, pe exploatatie. Durata
subventiei variaza intre 5 si

18 ani, in functie de natura acesteia;

II. 3% max. in sarja F.I.A., 5% min. in sarja intreprinzatorului, timp de cel mult 10 ani,
fara ca suma totala subventionata sa poata depasi 303.030 ECU pe UTH si 606.060 ECU pe
exploatatie, atunci cand imprumutul este destinat:

stramutarii constructiilor din cadrul exploatatiei, in viziunea unei pierderi de interes public;

construirii unor cladiri in cadrul exploatatiei; ameliorarilor funciare;

investitiilor pentru protectia si ameliorarea mediului inconjurator.

5.1.5. Inlocuirea septelului

Obiective

Facilitarea investi tiilor destinate sa inlocuiasca septelul doborat, ca urmare a unei boli
infectioase.


Modalitati

Acest ajutor consta intr-o garantie de max. 75% din investit ie, timp de cel mult 10 ani, cat
si intr-o subventie interes, si este de max. 5%, cu min. 5% in sarja intreprinzatorului;
durata sa este de la 5 la 9 ani.

Conditii de acordare

tinerea, eventual, a unei conatbilitati;

dovada ca, in urma incestitiei, exploatatia va fi rentabila.

In cazul brucelozei* la bovine, aceste ajutoare nu vizeaza decat repopularea dupa
doborarea intregului septel (dupa eradicarea totala a bolii). In privin ta altor boli,
neindemnizate total, de catre puterile publice, aceste ajutoare urmaresc repopularea,
dupa o doborare de mai putin sau de peste 30% din numarul animalelor.

5.1.6. Imbunatatiri funciare

Obiective

F.I.A. nu acorda ajutor pentru cumpararea de terenuri. In privinta lucrarilor de ameliorare
funciara (in principal, drenarea), intreprinzatorul poate sa obtin a o interventie a F.I.A.,
daca investi tiile se inscriu in planul de ameliorare.

Modalitati

Subventia-interes este de 5% max., timp de 18 ani, pentru o suma max. de 2.942.000 FB pe
unitatea de lucru si de 5.885.000 FB pe exploatatie. Cel care face imprumutul, trebuie sa ia
cel putin 3% din interese in responsabilitatea lui. O subventie interes complementara de
max. 3%, timp de 10 ani, poate fi acordata pentru acea parte a sumei investite care este
superioara sumelor maximale, mai sus mentionate. Cel care efectueaza imprumutul
trebuie sa ia cel putin 5% din dobanzi in responsabilitatea lui,

* Burceloza - boala infectioasa si contagioasa (a vitelor si a oamenilor), care se manifesta
la om prin febra mare, transpiratie, marirea splinei etc.


pentru aceasta transa de investitii. Suma maximala este limitata la 14.714.000 FB pe UTH
si 29.428.000 FB pe exploatatie.

5.1.7. Extinderea livezilor

Obiective

Ajutorul este destinat sa favorizeze investitiile cu privire la extinderea livezilor de meri,
peri, piersici.

Modalitati

Investitia trebuie sa aibe loc in cadrul unui plan de ameliorare. Subventia-interes este de
maxim 5%, timp de 15 ani, 3% minim in sarja intreprinzatorului. Aceste investitii sunt
limitate la o suma totala de 2.942.000 FB pe UTH si de 5.885.000 FB pe exploatatie.

5.2. MASURI CE INSOTESC REFORMA P.A.C.

5.2.1. Programul pentru agricultura si mediu inconjurator

Obiective

Sa favorizeze utilizarea practicilor de protectie agricola, ducand la o diminuare a efectelor
poluante ale agriculturii, ceea ce contribuie de asemenea, printr-o reducere a productiei,
la un echilibru mai bun al pietelor;

Sa favorizeze o exploatare a terenurilor agricole, luand in considerare protectia si
ameliorarea mediului inconjurator, a spatiului natural, a peisajelor, a resurselor naturale, a
solurilor si a diversitatii genetice;

Sa incurajeze intretinerea terenurilor agricole si forestiere abandonate, acolo unde acest
lucru se dovedeste a fi necesar din motive ecologice, din cauza unor riscuri naturale sau a


incendiilor, prevenindu-se, in acest fel, riscurile legate de depopularea unor regiuni
agricole;
Sa incurajeze retragerea terenurilor agricole, pe termen lung, din motive legate de mediul
inconjurator;

Sa incurajeze gestionarea terenurilor pentru accesul la public;

Sa favorizeze sensibilizarea si formarea agricultorilor, in materie de productie agricola
compatibila cu exigentele privin protectia mediului si conservarea spatiului natural.

Beneficiari

Aceste masuri privesc exploatatiile ai caror proprietari se angajeaza:
sa diminueze semnificativ utilizarea ingrasamintelor chimice si/sau a produselor
fitosanitare, sau sa mentina diminuarile deja intreprinse, precum si sa introduca sau sa
mentina principiile aplicabile din agricultura biologica.

sa purceada, prin alte mijloace decat cele prezentate mai sus, la o extindere a productiei
vegetale (inclusiv furajele), sau la mentinerea productiei extensive deja intreprinse, sau
chiar la transformarea terenurilor arabile in pasuni si fanete;

sa diminueze septelul de bovine sau ovine pe unitatea de suprafata furajera;
sa utilizeze practici de productie compatibile cu exigentele privind protectia mediului, a
resurselor naturale, a spatiului natural, a peisajelor, precum si cu exigentele privitoare la
cresterea unor rase locale, amenintate cu disparitia;

sa intretina terenurile agricole sau forestiere abandonate;

sa treaca la retragerea terenurilor agricole, pentru cel putin 20 de ani, in vederea unei
utilizari legate de mediul inconjurator, mai ales pentru constituirea unor rezerve de biotop
sau a unor parcuri naturale, sau pentru protejarea apelor.

In plus, regimul poate sa cuprinda masuri vizand imbunatatirea formarii agricultorilor in
privinta practicilor legate de productia agricola sau forestiera, compatibile cu protectia
mediului inconjurator.


Modalitati

Statele membre sunt cele care pun in aplicare aceste masuri, pe intregul lor teritoriu si, in
functie de nevoile lor specifice, prin intermediul programelor zonale cincinale, aprobate de
catre Comisie.

O prima anuala la ha sau pe efectiv este acordata intreprinzatorilor agricoli care subscriu
pentru cel putin 5 ani (20 de ani pentru retragerea terenurilor) la unul sau mai multe din
angajmentele aratate mai sus. Suma maxima a primei este fixata pentru fiecare tip de
cultura, respectiv efectiv, pentru retragerea terenurilor, intretinerea suprafetelor
abandonate si pentru cultura unor specii vegetale. Aceasta suma variaza intre 100 ECU
pentru o unitate de vita mare dintr-o rasa amenintata cu disparitia si 1000 ECU la ha,
pentru legume si fructe. Ajutoarele pentru frecventarea unor cursuri sau stagii si pentru
organizarea si desfasurarea lor, pot sa se ridice pana la 2500 ECU pe persoana.

Aportul Comunitatii este de 75% in regiunile de Obiectiv 1 si de 50% in toate celelalte
regiuni.

Ajutoare pentru agricultura biologica

Urmare a Regulamentului european nr.2092/91 din 24.06.1991, modificat in ultima parte,
de Regulamentul nr.0418/96 din 8.03.1996 privind modul in care se obtin produsele
agricole, prin agricultura biologica, U.E. a hotarat sustinerea si protejarea productiei
biologice, prin crearea conditiilor unei concurent e loiale. Acest Regulament, precum si
modificarile sale, prezinta un caracter obligatoriu al tuturor elementelor lor si sunt direct
aplicabile in toate Statele membre.

Acest Regulament priveste, atat produsele agricole vegetale neprelucrate, cat si produsele
destinate alimentatiei umane, care sunt compuse din unul sau mai multe ingrediente de
origine vegetala. In asteptarea unei reglementari europene privitoare la produsele
animale, in prezent se aplica reglementarea nationala sau practicile internat ionale
recunoscute, in materie de productie animala biologica.

In cadrul Regulamentului european nr.2078/92 se acorda prime agricultorilor belgieni care
practica agricultura biologica sau


trec la acest tip de agricultura. Aceste prime sunt acordate 5 ani consecutivi. Valoarea
primelor este prezentata in Tabelul 3.
Tabelul 3
Valoarea primelor pentru agricultura biologica
Culturi Prima pentru Prima de
agricultura biologica conversie (FB)
(FB)
Culturi cu prima P.A.C. 4.500 7.282
Legume 12.000 12.137
Pasuni 7.000 12.137
Alte culturi anuale 9.000 12.137
Culturi perene 30.000 33.985

Raportand aceste prime la unitatea de suprafata, se observa ca acestea variaza astfel:
181,1 ECU/ha, la culturile anuale pentru care se ofera bonificatii anuale, 301,9 ECU/ha
pentru alte culturi anuale, 483 ECU/ha pentru maslin, 845,3 ECU/ha pentru culturi perene
s i vita de vie. Suplimentar sunt stabilite urmatoarele valori maxime pentru primele
alocate:

245,0 ECU pentru fiecare cap de animal la care s-a renuntat;

120,8 ECU pentru fiecarea cap de animal din rasa aflata in pericol, care este
crescut in ferma;

724,5 ECU pentru fiecare ha de pamant scos din sectorul agricol;

301,9 ECU pentru fiecare ha de pamant abandonat, dar intretinut;

301,9 ECU pentru cultivarea plantelor amenintate de alterare genetica.

Primele de conversie sunt acordate in timpul primilor 2 ani de la infiintarea culturii
biologice, cat timp parcela este in conversie.

Aceste prime sunt acordate pe parcela. O exploatatie poate avea, in acelasi timp, parcele
in cultura biologica, in conversie si sub forma de exploatatie conventionala. Aceste prime
pot fi cumulate cu celelalte prime acordate in cadrul P.A.C. Totusi, daca cele din urma sunt
prime indreptate atat spre agricultura, cat si spre mediul inconjurator, trebuie sa se tina
cont de faptul ca primele


respective (din care fac parte si primele pentru agricultura biologica), acordate in Regiunea
Wallona, sunt plafonate, pe ha si pe exploatatie.

Conditiile de acordare a acestor prime sunt urmatoarele:

sa se exploateze cu titlu principal, o exploatatie agricola sau horticola biologica sau in
conversie;

sa se inregistreze activitatea sa, la un organ de control acreditat (Econet, Blik);

sa se angajeze in aplicarea metodelor de cultura biologica, pe aceste parcele pe perioade
de cel putin 5 ani.

5.2.2. Ajutoare pentru prepensionare

Obiective

In conformitate cu Regulamentul european nr.2079/92 din data de 30.06.1992, modificat
in ultima parte de Regulamentul nr.2773/95, din 01.12.1995, obiectivele acestor masuri
sunt urmatoarele:

sa ofere un anumit venit agricultorilor in varsta, care hotaresc sa cedeze exploatatiile lor;

sa favorizeze inlocuirea acestor agricultori cu unii mai tineri care vor putea sa amelioreze
viabilitatea economica a exploatatiilor;

sa dea utilizari neagricole unor terenuri, atunci cand folosirea lor in scopuri agricole nu mai
respecta conditiile satifacatoare de viabilitate;

sa ofere un venit salariatilor agricoli in varsta, care raman fara serviciu, ca urmare a
prepensionarii intreprinzatorului (proprietarului exploatatiei);

sa oragnizeze extinderea exploatatiilor agricole, precum si refacerea terenurilor unor
utilizari neagricole, asigurandu-se o folosinta rationala a spatiului rural.

Beneficiari

Aceste masuri privesc:

1. agricultorul, proprietar de exploatatie agricola, care inceteaza definitiv intreaga
activitate agricola cu scopuri comerciale;


2. salariatii agricoli prezenti intr-o exploatatie a unei persoane, inainte de
prepensionare si care inceteaza definitiv intreaga activitate agricola;

3. intreprinzatorul care preia, total sau partial, terenurile cedate, in scopul maririi
dimensiunilor exploatatiei;

4. persoana sau organul care preia, total sau partial, terenurile eliberate, in vederea
afectarii lor unor utilizari neagricole, silviculturii sau creerii unor rezervatii ecologice.

Cei care cedeaza terenurile prin prepensionare trebuie sa fie

in varsta de cel putin 55 de ani, fara sa fi atins varsta normala de pensionare, in momentul
cedarii terenurilor. Ei trebuie, de asemenea, sa fi desfasurat activitate agricola, cu titlu
principal, timp de 10 ani, inaintea cedarii terenurilor exploatat iei. Persoanele de la
punctul 3. Trebuie sa aiba pregatire agricola si sa se angajeze sa exercite activitate agricola
cu titlu principal, in cadrul exploatatiei, pentru cel putin 5 ani. Persoanele de la puncul 4.
trebuie sa se angajeze sa utilizeze terenurile eliberate, in conditii compatibile cu
mentinerea sau ameliorarea calitatii, mediului inconjurator sau a spatiului natural.

Modalitati

Statele membre pun in aplicare regimul ajutoarelor, pe intreg teritoriul lor, prin
intermediul programelor multianuale stabilite la nivel nat ional sau regional. Acest regim
trebuie sa fie ajutat de Comisie.

Ajutoarele pentru prepensionare, acordate celor care cedeaza terenurile agricole, se pot
prezenta sub urmatoarele forme:

pana la plecarea din serviciu;

indemnizatie anuala, independenta de suprafata terenurilor eliberate;

un adaos de prepensionare, atunci cand suma fixata, in cadrul regimului national de
prepensionare, este prea

scazuta pentru a stimula incetarea activitatii agricole. Ajutoarele acordate salariatilor, pot
fi sub una din formele:
prima de plecare, de retragere; indemnizatie anuala.

Statele membre pot sa acorde un ajutor pentru demararea serviciilor si a retelelor de
sarcini in vederea extinderii


exploatatiilor agricole, cat si in vederea reafectarii terenurilor unor utilizari neagricole,
asigurandu-se folosirea rat ionala a spatiului rural; acest ajutor contribuie la acoperirea
cheltuielilor de functionare. Modalit atile precise sunt definite de comun acord cu fiecare
Stat membru, in baza urmatoarelor conditii:

pentru agricultorul care cedeaza propriul teren - o indemnizatie anuala de maxim 10.000
ECU de la varsta prepensionarii pana la varsta normala de pensioanre;

pentru salariat - indemnizatia de mai sus este de 2.500 ECU;

un ajutor de demarare a activitatii, in valoare de 36.000 ECU, pentru fiecare agent angajat
cu norma intreaga, pentru primii 5 ani de activitate ai acestuia in serviciile si retelele de
sarcini, care se ocupa de organizarea predarii

exploatatiilor agricole, de la un proprietar la altul. Aportul comunitar poate atinge
procentul de 75%, in

regiunile Obiectiv 1, si 50% in celelalte regiuni.

Aplicarea acestui regim in Belgia

In baza Regulamentului U.E. nr.2079/92, mentionat mai sus, Consiliul Ministerelor
belgiene a aprobat in 1995, o Hotarare regala, referitoare la modalitatile de aplicare a
regimului comunitar de ajutoare, pentru prepensionare, in agricultura. Aceasta Hotarare
se adreseaza agricultorilor, cu varste cuprinse intre 60 si 65 de ani, care elibereaza o
suprafata importanta de terenuri agricole, gratie careia una sau mai multe exploatatii is i
pot spori dimensiunile. Subventia propus a este acordata doar cu conditia respectarii
anumitor reguli si este complementara regimului de prepensionare a muncitorilor
independenti, in timpul a 3 perioade succesive:

intre 60 si 65 de ani: adasosul este de 97.100 FB + 6060 FB/ha, cu conditiile:
- un max. absolut de 485.000 FB asupra pensiei totale

al adaosului;

- un supliment max. egal cu suma de la prepesionare.

intre 65 si 75 de ani: suplimentul constituie o compensare pentru pierderea a 5 ani
de exrecitiu profesional si este egal cu diferenta intre suma acordata la pensionare, atunci


cand ar fi atins varsta de 65 de ani si suma acordata la prepensionare;

peste varsta de 75 de ani: nu se mai acorda nici un supliment, persoana interesata
primind doar suma acordata la prepensionare (suma de prepensionare)

Conditii impuse agricultorului care cedeaza exploatatia:

nu poate sa beneficieze de o pensie de retragere din activitate, in mod independent, a
carei data de intrare in vigoare efectiva, se situeaza inainte de 1995;

trebuie sa aibe cel putin 60 de ani, dar fara a fi atins 65 de ani in momentul incetarii
activitatii;

trebuie sa se angajeze, dupa cedarea exploatatiei, sa nu rezerve unor scopuri comerciale
decat max. 10% din suprafata exploatatiei, dar fara a depasi un ha;

exploatatia sa nu fi facut obiectul unei diminuari cu mult mai mult de 15% din suprafata sa,
de la cei 5 ani agricoli care preced cererea.

Conditii impuse persoanei care preia exploatatia:

trebuie sa aibe o calificare profesionala adecvata (conditie impusa de F.I.A.);

trebuie sa se angajeze sa practice agricultura cu titlu principal, timp de cel putin 5 ani;
un agricltor care se instaleaza, urmand altuia care a cedat exploatatia, nu poate fi
considerat ca agricultor reprenor, decat daca exploatatia agricola respectiva, a fost marita
semnificativ, cu terenurile provenind dintr-o exploatatie a carei activitate productiva
incetase anterior;

trebuie sa fie in masura sa obtina in cei 5 ani de activitate obligatorie in agricultura
(horticulutra) un profit cel putin egal cu nivelul prag al profitului regional;

daca transferul se face intre partenerii unei cooperative, conditia se va aplica cooperativei
in totalitate;

agricultorul care s-a instalat dupa 31 decembrie 1994, nu poate fi considerat ca agricultor
reprenor, decat daca instalarea a fost realizata in intregime prin intermediul terenurilor
provenite dintr-o exploatatie a carei activitate a incetat;


agricultorul reprenor trebuie sa se angajeze sa exploateze pe o perioada de timp de cel
putin 5 ani intreaga exploatatie, obligandu-se sa respecte exigen tele legislative cu privire
la mediul inconjurator, in utilizarea terenurilor agricole.

In anumite cazuri, terenurile pot fi transmise si reprenorilor neagricoli.

Masurile referitoare la pensionarea inainte de termen sunt facultative. Aceasta schema
este importanta mai ales datorita mediei de varsta in cadrul Comunitatii, 50% din fermieri
avand peste 55 de ani.

In primavara anului 1996, aceste masuri erau implementate in 10 din cele 15 state
membre. Se asteapta ca in cadrul acestor programe sa fie inclusi aproximativ 212.000 de
beneficiari, aces tia eliberand o suprafata de aproximativ 4,3 milioane ha, care va fi
folosita, in principal, pentru a stabili fermieri tineri, pentru extinderea actualelor
proprietati, dar si pentru unele obiective neagricole.

5.2.3. Impadurirea terenurilor agricole

Obiective

Acest regim comunitar vizeaza o utilizare alternativa a terenurilor agricole, prin
impadurirea lor si o dezvoltare a activitatilor forestiere, in cadrul exploatatiilor agricole.

Modalitati

Regimul de ajutoare, avand la baza Regulamentele europene nr.2080/92 si 1054/94
cuprinde urmatoarele aspecte:
ajutoare destinate sa acopere costurile impaduririi;

o prima anuala, pentru fiecare ha impadurit, destinata acoperirii costurilor cu intretinerea
suprafetelor impadurite. Aceste doua ajutoare vizeaza toate persoanele fizice si juridice
care recurg la impadurirea suprafetelor agricole. In cazul plantatiilor forestiere formate din
specii avand o crestere rapida si exploatate pe termen scurt, se acorda numai ajutoarele
care privesc costurile de impadurire, singurii beneficiari fiind intreprinzatorii agricoli


cu titlu principal. Mentionam ca aici nu sunt incluse plantatiile formate din brazi pentru
Craciun;
o prima anuala, pe ha, destinata compensarii pierderilor de venituri, ce decurg din
impadurirea suprafetelor agricole (accesul la aceasta prima este posibil pentru toti
intreprinzatorii agricoli si pentru orice alta persoana fizica sau juridica);

ajutoarele pentru investitii ce privesc ameliorarea suprafetelor impadurite, cum ar fi:
amenajarea unor puncte de alimentare cu apa, a unor drumuri de exploatare forestiera, a
unor adaposturi contra vantului etc.

o contributie comunitara la costurile de impadurire a terenurilor

agricole, impadurire realizata de autoritatile publice competente ale Statelor membre.
Statele membre sunt cele care pun in aplicare acest regim de ajutoare, prin intermediul
programelor multianuale, nationale sau regionale, aprobate de Comisie. Ele pot sa puna in
aplicare planuri zonale de impadurire, care sa reflecte diversitatea situatiilor din mediul
inconjurator, a conditiilor naturale si a structurilor agricole.

In ceea ce priveste alocarea ajutoarelor, acestea pot ajunge la 75% in regiunile Obiectiv 1
si la 50% in restul teritoriilor din U.E.

5.3. AJUTOARE ACORDATE IN CADRUL ADAPTARILOR STRUCTURALE (Obiectivului 5A)

5.3.1. Generalitati

Scopul actiunilor intreprinse in cadrul Obiectivului 5A este accelerarea adaptarii
structurilor agricole in cadrul Reformei P.A.C. In opozitie cu Obiectivul 5B, ale carei actiuni
se limiteaza la anumite zone, Obiectivul 5A este ceea ce numim o masura orizontala,
adica ea poate fi aplicata intregului ansamblu de exploatat ii agricole vizate de aceste
ajutoare, pe tot teritoriul U.E. Reforma P.A.C. a modificat mecanismele de gestionare a
pietelor excedentare.

Pentru a ajuta agricultorii sa-si adapteze sistemul lor de productie la aceasta situatie noua,
Comisia a adoptat unele actiuni,


in cadrul intervent iilor finantate din fondurile structurale. Aceste actiuni, regrupate in
Obiectivul 5A, privesc, in principal, ameliorarea conditiilor de productie, de prelucrare si
comercializare a produselor agricole si silvice. Masurile structurale orizontale, aplicate in
cadrul obiectivului amintit, cuprind:

ajutoare pentru sustinerea veniturilor agricole si pentru mentinerea unei comunitati
agricole viabile, in zonele de munte sau in cele defavorizate;

ajutoare care sa faciliteze instalarea in munca a tinerilor agricultori;

ajutoare pentru investitii in exploatatiile agricole; ajutoare pentru formarea profesionala;
ajutoare pentru imbunatatirea prelucrarii si comercializarii produselor agricole si silvice;

ajutoare pentru incurajarea constituirii unor grupuri de producatori.

Reforma Fondurilor structurale, din 1988, a introdus principiul programarii, care se aplica
tuturor obiectivelor Fondurilor. Totodata, in ceea ce priveste Obiectivul 5A, programarea
nu se refera decat la regiunile ramase in urma, in privinta dezvoltarii si masurile
referitoare la prelucrarea si comercializarea produselor:

in regiunile defavorizate incluse in Obiectivul 1 Cadrul Comunitar de Sprijin (C.C.S.) sau in
Documentul Unic de Programare (DOCUP) al regiunii;

pentru restul teritoriului comunitar, masurile Obiectivului 5A sunt administrate de catre
autoritatile nationale competente, adica Ministerul Agriculturii si alte organisme de pe
langa acesta. Doar masurile referitoare la obtinerea, prelucrarea si comercializarea
produselor agricole si silvice fac obiectul unei programari proprii si sunt reluate in C.C.S.
sau in DOCUP efectuandu-se in C.C.S.-uri sau DOCUP-uri sectoriale.

Aportul comunitar este fixat de F.E.O.G.A.-Orientare. In regiunile mai putin dezvoltate
(Obiectiv 1), aportul comunitar este definit in C.C.S. sau DOCUP. El variaza, deci, de la un
C.C.S./DOCUP la altul.

In toate celelalte regiuni sau zone, acest aport este limitat la 25% din finantarea totala.
Totodata, F.E.O.G.A. poate sa finanteze


pana la 50% din masurile aplicate pentru ajutoarele de instalare in munca a tinerilor
agricultori.

5.3.2. Ajutoare pentru demararea grupurilor de producatori

Obiective

Un regim general de incurajare a constituirii grupurilor de producatori a fost instituit in
vederea remedierii deficientelor structurale la nivelul ofertei si al punerii pe piata a
produseloe agricole. Acest regim nu vizeaza decat anumite produse agricole, din anumite
State membre. De exemplu, in Belgia se aplica doar la cereale, bovine, porcine si lucerna.

Modalitati

Ajutoarele de acest fel sunt destinate acoperirii cheltuielilor reale cu constituirea si
functionarea administrativa a grupurilor de producatori. Acestea pot fi acordate in timpul
primilor 5 ani, de la constituirea grupurilor, intr-un mod degresiv. Valoarea ajutoarelor
este de max. 5% din valoarea productiei comercializate in primul an; 4% in al doilea an; 3%
in al treilea si 2% in anul patru. Suma nu poate sa depaseasca cheltuielile reale mai sus
mentionate.

Plafonul ajutoarelor acordate grupurilor de producatori, este fixat la o suma globala de
120.000 ECU. Nivelul aportului comunitar variaza in functie de conditiile generale ale
Obiectivului 5A.

5.3.3. Actiuni de ameliorare a structurilor de prelucrare si comercializare a produselor
agricole

Obiective

In conformitate cu Regulamentele europene nr. 866/90, 3669/93, 2843/94, obiectivele
acestor actiuni sunt urmatoarele:

sa orienteze productia in functie de piata marfurilor si sa comercializeze produsele noi si
de calitate, fiind incluse aici si produsele rezultate din agricultura biologica;


sa simplifice mecanismele de interventie pe piata agricola, prin ameliorarea structurilor pe
termen lung;
sa contribuie la rezolvarea problemelor regionale care prezinta dificultati de adaptare;

sa imbunatateasca circuitele de comercializare si procesele de prelucrare a produselor;

sa amelioreze calitatea si conditionarea produselor, precum si intrebuintarea acestora.

Modalitati

Beneficiarii acestor masuri sunt persoanele fizice sau juridice care suporta finantarea
acestor masuri. Pentru punerea in aplicare a acestor masuri este necesar ca Statele
membre sa supuna planurile lor sectoriale spre aprobare Comisiei europene. In cadrul
parteneriatului C.C.S Comisia negociaza cu Statul membru planurile sectoriale, care
cuprind mai ales directiile prioritare de interventie, dar si disponibilitatile financiare
comunitare.

Planurile sectoriale au o durata care variaza, in medie, intre 3 si 5 ani. Ele trebuie sa
raspunda urmatoarelor chestiuni:

sa dovedeasca ca solutiile pe care le propun contribuie la realizarea obiectivelor P.A.C.

sa contina o descriere a situatiei din sector, la inceputul planului, si o descriere a situatiilor
la termen, precum si capacitatile de tratare, conditionare, stocare si prelucrare a
produselor agricole; sa demonstreze ca investitiile prevazute aduc avantaje

economice producatorilor respectivi;

sa contina indicatii cu privire la masurile administrative,

legislative si financiare adoptate, precum si o descriere a sistemelor de gestiune sau de
control, existente la nivel national.

Investitiile luate in calcul pentru obtinerea concursului F.E.O.G.A.-Orientare trebuie sa
vizeze:

rationalizarea si dezvoltarea conditionarii, conservarii, tratarii, prelucrarii, reciclarii
subproduselor sau reziduurilor de la fabrici;

imbunatatirea introducerii produselor pe piata, inclusiv o mai buna transparenta in
formarea preturilor;


aplicarea noilor tehnici de prelucrare, inclusiv dezvoltarea noilor produse si subproduse,
sau deschiderea unor piete noi, cat si investitii inovatoare;

imbunatatirea calitatii resurselor.

O atentie deosebita poate fi acordata investitiilor destinate

ameliorarii structurilor de comercializare a produselor agricole. Investitiile eligibile sunt
urmatoarele:

construirea si achizitionarea unor bunuri imobiliare, cu exceptia cumpararii de terenuri;

masini si echipamente noi ce urmeaza a fi achizitionate;

cheltuieli generale (cheltuieli cu arhitectii, de consultanta, cheltuieli cu studii de
fezabilitate), limitate la 12% din cheltuielile mentionate la punctele

de mai sus.

Sunt excluse investitiile pentru comertul en detail sau cele referitoare la comercializarea si
prelucrarea produselor provenind din terte tari.

Aportul financiar al F.E.O.G.A.-Orientare nu poate sa depaseasca 50% din costurile
eligibile, in regiunile de Obiectiv 1 si 30% in celelalte regiuni. Acesta ia , in general, forma
subventiilor de capital.

Statele membre participa la finantare cu cel put in 5% din costurile eligibile. Participarea
beneficiarilor este de 25%, cel putin, in regiunile de Obiectiv 1 si de 45%, in celelalte
regiuni. Statele membre pot lua masuri de ajutorare suplimentare, cu mentiunea ca
acestea trebuie sa fie in conformitate cu regulile comunitare, referitoare la concurenta.

5.3.4. Ajutoare pentru formarea profesionala

Obiective

Initial, aceste ajutoare aveau ca scop ridicarea nivelului formarii generale, tehnice si
economice a populatiei agricole, mai ales in privinta gestiunii, productiei si comercializarii.
Agricultorii tineri erau, asfel, beneficiari privilegiati.


In viitor, aceste ajutoare sunt rezervate masurilor legate de: instalarea tinerilor, de
investitii in exploatatiile agricole si actiuni ce insotesc aceste investitii (ajutoare pentru
tinerea contabilitatii, pentru demararea serviciilor de intrajutorare, de gestionare). Ele nu
se aplica cursurilor si stagiilor care fac parte din programele normale de invatamant
agricol, secundar si superior.

Modalitati

Ajutoarele se raporteaza la frecventarea si organizarea de cursuri sau stagii complete sau
complementare de formare si de perfectionare profesionala in domeniul agricol. Ele sunt
destinate:

intreprinzatorilor si salariatilor agricoli care au depasit varsta scolarizarii obligatorii;

conducatorilor grupurilor de producatori si conducatorilor de cooperative;

agricultorilor tineri, inainte de a urma stagii de cel putin

150 de ore, pentru a atinge nivelul de formare cerut pentru obtinerea ajutorului de
instalare.

Ajutoarele pentru frecventarea sau organizarea de cursuri sau stagii de formare sau
perfectionare se ridica la 10.500 ECU pe persoana, din care 400 ECU pentru cursurile
privind apararea mediului inconjurator, referitoare la paduri si despre reorientarea
productiei. Ajutorul nu este acordat beneficiarului decat o singura data in cursul vietii.

5.3.5. Ajutoare pentru agricultura practicata in zonele de munte si in alte zone
defavorizate

Obiective

In conformitate cu directiva 75/268/C.E.E. si cu Regulamentele nr. 2328/91, 3669/93,
2843/94 si 2387/95, aceste ajutoare au drept obiectiv compensarea dificultatilor induse de
conditiile naturale grele, in functie de trei tipuri de zone:

zonele de munte, unde din cauza altitudinii si a pantelor, se reduc perioada de vegetatie,
precum si posibilitatile de mecanizare;


zonele defavorizate, amenintate cu depopularea, caracterizate de o productivitate slaba si
de venituri reduse;
zonele defavorizate cu handicapuri specifice (suprafete reduse, o situatie hidrografica
proasta, inundatii periodice etc.), unde mentinerea activitatilor agricole este necesara
pentru dezvoltarea spatiului rural.

Aceste zone reprezinta in jur de 54% din suprafata agricola utila totala a U.E. si beneficiaza
de doua tipuri de ajutoare:

o indemnizatie care compenseaza handicapurile naturale permanente;
ajutoare pentru investitiile colective.

Modalitati

Destinatarii acestor ajutoare sunt intreprinzatorii agricoli. In privinta indemnizarilor
compensatorii, aceste ajutoare sunt acordate:

agricultorilor care exploateaza cel putin 3 hectare din suprafata agricola utila proprie;

crescatorilor de bovine, ovine si caprine (in zonele defavorizate, limita fiind de 20 de vaci
de lapte pe exploatatie);

agricultorilor, pentru suprafetele destinate furajelor,

graului si culturilor intensive.

Indemnizatia compensatorie este acordata, atat pentru productiile animale, cat si pentru
cele vegetale (la ha). Ea nu poate fi mai mica de 20,3 ECU/Unitate vita mare (UGB), sau pe
ha. In general, suma se situeaza intre 150 ECU (caz normal, in zonele defavorizate) si 180
ECU/UGB sau pe ha. Doar exploatatiile care au o incarcatura egala sau mai mica de 1,4
UGB pe hectarul furajer beneficiaza de indemnizatii compensatorii. Suma maxima eligibila
este limitata la 120 UGB, pe exploatatie (primele 60 cu tarif intreg, iar urmatoarele 60 cu
jumatate de tarif).

Ajutoarele pentru investitiile colective privesc, de exemplu, achizitionarea in comun a
materialelor pentru producerea furajelor, inclusiv stocarea si distribu tia lor, amenajarea
pasunilor exploatate in comun etc. In zonele de munte, ele pot sa fie indreptate si spre
drumurile de acces la pasunile alpine, la sursele de apa, la anumite lucrari hidrotehnice de
mica anvergura. Plafonul sumei eligibile este de


150.000 ECU de investitie colectiva, de 750 ECU/ha pentru pasunile alpine si de 7.300
ECU/ha irigat. Aceste ajutoare se refera si la investitiile individuale din zonele de munte.

Nivelul aportului comunitar este fixat, de regula, la 25% din finantarea totala. In regiunile
de Obiectiv 1, taxa de cofinantare comunitara poate ajunge la 75%. In ceea ce priveste
indemnizatia compensatorie, Statele membre pot sa modifice suma acesteia, in functie de
situatia economica a exploatatiei si profitul intreprinzatorului, sau in functie de practicile
utilizate vis--vis de mediul inconjurator. Aceste eventuale majorari nu pot fi cumulate cu
beneficiul obtinut din masurile agricole, referitoare la mediul inconjurator.

5.3.6. Ajutoarele pentru tinerea contabilitatii in exploatatiile agricole

Obiective

In conformitate cu Regulamentul european nr.2328/91 si 2843/94, aceste ajutoare vor sa
incurajeze tinerea unei contabilitati, instrument indispensabil pentru o apreciere corecta a
situatiei economice si financiare a exploatatiilor.

Modalitati

Beneficiarii acestor masuri sunt agricultorii cu titlu principal, care tin o contabilitate
regulata, pe o perioada de cel putin 4 ani. Aceasta contabilitate trebuie sa conduca la
realizarea unui bilant, precum si a unor calculatii pentru elementele necesare aprecierii
situatiei gestionare a exploatatiei.

Ajutorul este acordat pentru primii, cel putin, 4 ani in care s-a tinut contabilitatea. Statele
membre determina valoarea acestui ajutor, in intervalul 700-1.500 ECU. Nivelul aportului
comunitar variaza in functie de conditiile generale ale ajutoarelor acordate in cadrul
adaptarilor structurale (Obiectivul 5A).


5.3.7. Ajutoare pentru demararea serviciilor de intrajutorare, de inlocuire si de
gestionare

Obiective

In conformitate cu Regulamentul european nr.2328/91, 3669/93 si 2843/94, aceste
ajutoare reprezinta acele masuri destinate sa intareasca eficacitatea altor masuri, cum ar fi
ajutoarele pentru investitii si pentru instalarea tinerilor, imbunatatind conditiile de munca
ale agricultorilor. Ele sunt destinate acoperirii costurilor de gestiune ale acestor servicii, pe
durata primilor 5 ani.

Modalitati

Beneficiarii sunt agricltorii sau asociatiile agricole care aplica servicii de acest gen.
Ajutoarele referitoare la servicii de intrajutorare privesc grupurile recunoscute de
agricultori, avand drept scop:

intrajutorarea intre agricultori, respectiv utilizarea unor tehnologii noi si a unor practici
vizand protectia si ameliorarea mediului inconjurator;

introducerea unor practici agricole alternative; utilizarea in comun mai rationala a
mijloacelor de

productie agricole; exploatarea in comun.

In ceea ce priveste serviciile de inlocuire, ajutoarele merg catre asociat iile recunoscute de
Statele membre, avand drept scop crearea unor servicii de inlocuire a personalului dintr-o
exploatatie, mai ales in caz de concedii sau imbolnaviri.

Asociatiile agricole care au ca obiect crearea unor servicii de gestiune, insarcinate cu
analiza rezultatelor furnizate de contabilitate si a altor date referitoare la exploatatie, vor
primi ajutoare pentru demararea acestor servicii.

Valoarea ajutorului pentru demararea serviciilor de intrajutorare se ridica la 22.500 ECU,
pentru un grup de agricultori. Valoarea ajutorului pentru serviciile de inlocuire poate
ajunge la 18.000 ECU, pentru un agent de inlocuire angajat cu norma intreaga. In cazul
serviciilor de gestiune, cuantumul ajutorului poate fi de max. 54.000 ECU pentru o
exploatatie care face apel la aceste servicii. In ultimul caz, ajutorul trebuie sa fie repartizat
pe


cel putin 2 ani. Aportul comunitar difera in functie de conditiile generale ale Obiectivului
5A.

5.3.8. Denumirile de origine si indicatiile geografice

Obiective

In conformitate cu Regulamentul european nr.2081/92, 1848/93 si Deciziile nr.53/93 si
437/94, obiectivul acestor ajutoare este de a pune in aplicare un sistem comunitar de
protectie a produselor agroalimentare, beneficiind de o denumire de origine si de o
indicatie geografica, pentru:

a favoriza diversificarea productiei agricole;

a aduce un ajutor zonelor rurale, prin promovarea unor produse cu anumite caracteristici
legate de o arie geografica determinata;

a informa consumatorul;

a armoniza sistemele existente.

Modalitati

Regulamentul nr.53/93, intrat in vigoare la data de 24.07.1993, este obligatoriu si direct
aplicabil in Statele membre. Se limiteaza la produsele agricole si la anumite marfuri
alimentare, la care exista o legatura intre caracteristicile produsului si originea sa
geografica. Ele nu se aplica produselor din sectorul viti-vinicol si nici bauturilor racoritoare
sau spirtoase.

Sunt prevazute doua nivele diferite de referinta geografica:

Denumirea de origine (DO) - numele locului de origine al unui produs, a carui calitate sau
caracteristici provin dintr-un mediu geografic, cuprinzand factori naturali si umani, si a
carui producere, prelucrare si elaborare au loc intr-o arie geografica delimitata;

Indicatiile geografice (IG) - numele unui loc determinat, care serveste la desemnarea unui
produs originar din acel loc, a carui calitate, reputatie sau alta caracteristica, poate fi
atribuita acestei origini geografice si a carui producere, prelucrare si/sau elaborare au loc
in aria geografica delimitata.


Pentru fiecare produs vizat, trebuie sa fie prezentat un caiet de sarcini, care sa cuprinda
cel putin urmatoarele elemente:

numele podusului;

descrierea produsului (materiile prime, principalele caracteristici fizice, chimice,
microbiologice si/sau organoleptice);

delimitarea ariei geografice;

probe de origine;

descrierea metodei de obtinere a produsului;

elemente care sa justifice legatura cu mediul geografic;

referinte cu privire la structura sau structurile de control;

eventuale exigente ce trebuie respectate.

IG si DO trebuie sa fie inregistrate la nivel comunitar. Cererea se face pe langa Statul
membru in care este situata aria geografica. Denumirile sunt inscrise intr-un registru de
DO si IG, tinut de Comisie. Procedura de inregistrare permite opuneri si retrageri, in cazul
nerespectarii caietului de sarcini.

Structurile de control sunt desemnate de Statele membre. Ele verifica daca produsele
purtand o denumire protejata corespund exigentelor din caietul de sarcini. Costul
controlului este suportat de producator.

Un comitet stiintific va fi ales de catre Comisie, din randul expertilor in materie de DO si IG,
el fiind format din 7 membri titulari si 7 membri supleanti. Comitetul examineaza
problemele tehnice si juridice legate de aplicarea regulamentelor.

5.3.9. Atestatele de specificitate

Obiective

In conformitate cu Regulamentul european nr.2082/92, 1848/93 si 2515/94 si cu Decizia
europeana nr.53/93, a fost pus in aplicare un sistem comunitar de protect ie a produselor
agroalimentare ce beneficiaza de un atestat de specificitate. Obiectivele acestui sistem
sunt urmatoarele:

favorizarea diversificarii productiei agricole;


intrajutorarea zonelor rurale, prin promovarea unor produse care au anumite
caracteristici;
informarea consumatorului.

Reglementarea din intrata in vigoare la 24.07.1993 este obligatorie prin toate elementele
sale si direct aplicabila in toate Statele membre. Cererea de inregistrare poate fi inaintat a
numai de un grup de producatori. O anexa a acestei reglementari precizeaza produslele
agricole si marfurile ce sunt cuprinse in sfera sa de aplicare.

Specificitatea se defineste prin elementul sau ansamblul de elemente, prin care un produs
agricol, sau o marfa de natura alimentara, se deosebeste clar de alte produse sau marfuri
similare, care fac parte din aceeasi categorie. Specificitatea nu trebuie sa se limiteze doar
la o componenta calitativa sau cantitativa, sau la un anumit mod de productie, definit
printr-o reglementare nationala sau prin norme voluntare.

In plus, produsul trebuie sa fie obtinut plecand de la materii prime tradi tionale; trebuie sa
prezinte o compozitie traditionala sau un mod de fabricare care sa reflecte tipul de
productie traditional.

Trebuie sa se stabileasca si un caiet de sarcini, cu urmatoarele elemente:

numele produsului;

o descriere a metodei de fabricare (materie prima si/sau ingrediente si/sau
metoda de elaborare);

principalele caracteristici fizice, chimice, microbiologice si/sau organoleptice;

elementele care permit evaluarea caracterului traditional;

exigentele minime si procedurile de control.

Cererea de inregistrare este depusa pe langa autoritatea competenta in Statul membru
unde este stabilit grupul respectiv. Structurile de control sunt desemnate de Statul
membru. Ele verifica daca produsele care au atestat de specificitate raspund exigentelor
caietului de sarcini. Costul controlului este suportat de utilizatorii atestatului de
specificitate. Comisia a definit si un simbol pentru recunoasterea acestor produse.

Un comitet stiintific, format din 7 membri titulari si supleanti, alesi de catre Comisie,
dintre profesionisti, a fost instituit


pentru examinarea problemelor tehnice legate de aplicarea regulamentelor.

5.4. REGLEMENTARILE PRIVIND PRODUSELE SI MARFURILE AGRICOLE

5.4.1. Cerealele

Produsele

Prin aceasta reglementare sunt vizate urmatoarele cereale: grau, orz, secara, porumb,
ovaz, sorg, mei, iarba canarasului, precum si produse obtinute printr-o prima transformare
a cerealelor (faina, malt, amidon) sau anumite produse de substitutie ale cerealelor.

Obiective

In conformitate cu Reglementarile europene nr.1738/92, 1765/92 si 1766/92, aceste
masuri vizeaza sa administreze impreuna cerealele, oleaginoasele si proteaginoasele, in
cadrul aceluiasi sistem, numit C.O.P., care sa tina cont de interdepenedenta dintre aceste
culturi si de eventualele raporturi ce pot sa se stabileasca intre ele, pe parcusrsul anilor,
din planul de rotatie a culturilor de pe terenurile apartinand unei exploatatii.

Acest sistem urmareste o scadere progresiva a productiei, pornind de la campania
1993/1994 si de la pretul cerealelor compensate, printr-o plata compensatoare, la ha, cu
conditia ca exploatat iile care produc peste 92 t de cereale sa accepte sa participe cu un
anumit procent din terenurile rezervate culturilor de camp.

Politica preturilor

Scaderea amintita mai sus a condus la scaderea pretului, in etape, de la campania din
1993/1994 la cea din 1995/1996, la nivelul de 110 ECU/t, asa cum reiese din datele
prezentate in Tabelul 4.


Tabelul 4
Evolutia pretului indicator si a pretului de interventie
in perioada 1993-1996
Campania Pretul indicator Pretul de interventie
(ECU/t) (ECU/t)
1993/1994 130 117
1994/1995 120 108
1995/1996 110 100

Plata compensatoare

Este destinata sa compenseze scaderea pretului cerealelor. Calculul ei este regionalizat. Ea
se bazeaza pe determinarea, de catre Statele membre, a suprafetei de baza, din fiecare
regiune.

Suprafata de baza

Aceasta este definita prin numarul mediu de hectare, dintr-o regiune consacrata culturilor
de camp si parloagei stanbilita pe cinci ani, incepand cu anii 1989-1990-1991.

Statele membre pot sa opteze pentru un sistem de suprafete de baza, individuale, stabilite
de ele insele ca suprafete medii, consacrate culturilor arabile sau parloagei.

Statele membre stabilesc planuri ale regiunilor, indicand criteriul de determinare a
regiunilor producatoare si a randamentului la hectar in cadrul lor. In aceste planuri, se
poate fixa un pret de vanzare diferit, pentru porumb. In acest caz, va exista o suprafata
porumb si o suprafata alte cereale.

Randamentul mediu pentru cereale si, daca este posibil, pentru seminte oleaginoase,
trebuie sa fie calculat separat pentru fiecare regiune.

In ceea ce priveste Belgia, suprafetele de baza sunt urmatoarele:

suprafata de baza IA, pentru porumbul din Polders, Regiunea sabloneza, Campine
si Regiunea sablo-limoneza;
suprafata de baza IB, pentru culturile arabile, altele defcat

porumbul din Regiunea limoneza, Condroz, Fagne, Famenne, Ardenne, Regiunea jurasica si
Haute Ardenne.
Daca suprafetele, pentru care sunt cerute ajutoare compensatorii, intr-o regiune, sunt
superioare referintei de baza,


suprafata aleasa va fi redusa proportional, pentru tot i producatorii din zona respectiva si
se va plati o anumita taxa in campania urmatoare de catre producatorii care beneficiaza
de regimul general.

Randamentele de referinta, pe regiuni de productie, in Belgia, sunt prezentate in Tabelul
5.
Tabelul 5
Randamentele de referinta, pe regiuni de productie, in Belgia
Randamentul Randamentul
Regiunea de productie cerealelor (t/ha) oleaginoaselor (t/ha)
Polders 6,73 2,4
Campine 4,73 2,72
Condroz 6,22 3,07
Famenne 5,21 2,97
Fagne 5,04 3,15
Haute Ardenne 3,77 ( )*
Ardenne 3,64 2,99
Jurasica 4,02 3,38

* Randamentul cerealelor serveste ca referinta

Aceste randamente medii sunt calculate, pe regiuni, in perioada 1986/1987 - 1990/1991,
excluzand anii in care randamentul a fost cel mai scazut sau cel mai ridicat.

Valoarea platii compensatorii

E fixata pe ha, si acordata in functie de suprafata de baza regionala.

cereale - din 1992 plata compensatoare s-a calculat astfel: 1993/1994 - 25 ECU/t x
randamentul cerealelor; 1994/1995 - 35 ECU/t x randamentul cerealelor; 1995/1996 - 45
ECU/t x randamentul cerealelor.

oleaginoase - este fixata o suma de referinta, comunitara, de 359 ECU/ha (433,5 ECU/ha,
pornind de la campania 1995/1996) pentru semintele de oleaginoase. Aceasta suma de
referinta este regionalizata, multiplicand suma de referinta comunitara, de 359 ECU/ha, cu
raportul dintre randamentul regional cerealier si media comunitara de 4,6 t/ha. Statele
membre vor putea, in mod egal, sa opteze pentru o regiune bazata pe randamentele


oleaginoaselor (este cazul Belgiei). In acest caz, cresterea de 359 ECU/ha, va fi inmultita cu
raportul dintre randamentul regional al oleaginoaselor si randamentul comunitar, de 2,36
t/ha.

proteaginoasele - 65 ECU/t(78, 48 ECU/t, pornind de la campania 1995/1996) inmultita cu
randamentul de referinta al cerealelor. Atunci cand suma suprafetelor individuale, pentru
care este ceruta plata compensatoare, este superioara suprafetei de baza regionale,
suprafata pe producator va fi redusa proportional, pentru toate platile in curs, din cadrul
aceleasi campanii.

Inghetarea terenurilor

Participarea agricultorului sistemul de inghetare a terenurilor este facultativa, dar
pentru a percepe platile compensatorii cu scaderi de pret, trebuie sa inghete un anumit
procent din suprafata consacrata culturilor de camp. Sunt prevazute doua regimuri:
regimul general si regimul simplificat, pentru micii producatori.

Regimul general

Producatorul agricol se supune unei inghetari rotative obligatorii, de 15% (modificabile
in fiecare an) a suprafe tei de baza, pentru cei care realizeaza mai mult de 92 t de cereale.
Acest nivel a fost redus la 10% pentru campania 1996 si la 5% pentru cea din 1997.
Aceasta urmeaza reducerii stocurilor mondiale si europene de cereale, care a avut drept
consecinta cresterea pretului cerealelor, dar si a produselor de substitutie, destinate
hranei animalelor.

Suprafetele retrase vor fi utilizate in scopuri non-alimentare (umane si animale) si pentru
culturi de mazare, destinate alimentatiei umane.

Daca Statul membru alege o supafata de baza porumb, va fi obligatoriu ca producatorii
sa inghet e 15% din suprafetele consacrate porumbului. Statele membre pot, de
asemenea, sa permita un transfer de obligatii de inghetare intre exploatatii si chiar intre
regiuni.


Regimul simplificat

Se refera la producatorii care obt in sub 92 t cereale si nu presupune o inghetare
obligatorie. Acestia primesc plata compensatoare, la nivelul aplicabil cerealelor, pentru
toate suprafetele cu culturi arabile.

Acest nivel maxim de 92 t cereale este transformat, pentru fiecare regiune agricola, intr-o
suprafata maxima, in teren arabil, in functie de randamentul mediu al regiunii.

Pentru Belgia, suprafetele maxime semanate, in cadrul unui regim simplificat sunt
prezentate in Tabelul 6.

Tabelul 6

Suprafetele maxim semanate, in regimul simplificat, in Belgia

Regiunea de productie Suprafata maxima (ha)
Polders 13,67
Campine 19,45
Condroz 14,79
Famenne 17,66
Fagne 18,25
Haute Ardenne 24,40
Ardenne 25,27
Jurasica 22,89

Obligatii in cadrul inghetarii terenurilor

Terenurile aflate in parloaga trebuie sa fie insamantate (de ex., cu leguminoase) si
intretinute, pentru a evita proliferarea buruienilor. Intre 15 si 31 august, fiecare parcela
inghetata trebuie sa fie cosita, iar fanul rezultat va ramane pe loc. Acesta nu va putea fi
utilizat, sub nici o forma, in vederea comercializarii sau cu orice alt scop. Numai ceea ce va
creste dupa 31 august va putea fi utilizat pentru nevoile proprii ale exploatatiei. Totusi,
daca cultura ce urmeaza parloagei, trebuie insamantata inainte de 31 august, abaterea
respectiva se va aproba.

Pentru parloagele destinate unor scopuri non-alimentare, producatorul trebuie sa livreze
intreaga recolta colectorului sau primului care o prelucreaza (cu care a incheiat un
contract).


Compensarea inghetarii terenurilor

O prima compensatoare pentru inghet area terenurilor a fost deja aplicata, ea fiind
fixata la 45 ECU/t x randamentul mediu al cerealelor din regiunea respectiva, incepand cu
campania 1993/1994. Pentru campania 1994/1995 prima a fost m arita la 57 ECU/t, apoi
inmultita cu coeficentul de conversie monetara (1,2075), pentru campania 1995/1996. In
prezent valoarea acesteia se ridica la 68,83 ECU/t.

In plus, in cazul depasirii suprafetei C.O.P., fiecarui agricultor i se va reduce suprafata pe
care a declarat-o in C.O.P., pentru a beneficia de cresterile compensatorii, cu acelasi
procent cu care a fost depas ita. Procentul va fi adaugat la nivelul inghetarii din anul
urmator si aceasta, fara compensare.

In fine, hectarele irigate si cultivate doar cu porumb, vor trebui sa fie inghetate in mod
egal, dar nu vor fi indemnizate decat pe baza randamentului mediu al intregului ansamblu
de cereale.

Inghetarea cincinala a terenurilor

Campania 1992/1993, a fost ultima campanie pentru care noile cereri puteau fi depuse in
vederea participarii la regimul de inghetare a terenurilor, prevazut de articolul 2 al
Regulamentului european nr. 2328/91 (inghetarea cincinala, de 20%, a terenurilor
arabile). Producatorii care continua sa participe la acest regim, au avut posibilitatea sa se
retraga intre 1.09. si 15.12., intre anii 1992-1996; aceasta posibilitate era limitata pentru
exploatatiiele care aveau obligatia de inghet are anual a a terenului. Autorizatia de
utilizare a acestor terenuri, ca pasuni extensive si pentru productia de linte, mazare, naut,
este amanata.

Alte masuri de gestionare a pietelor

Interventia

Atunci cand pretul de piata se situeaza peste pretul de intervent ie, organismele de
interventie, desemnate de Statele membre, sunt supuse anumitor exigen te, calitative si
cantitative, de cumparare a unor marfuri care le sunt oferite, fara limita de durata, pe o
perioda care se extinde din noiembrie pana in mai, pentru tarile din nordul Europei.
Cumpararile sunt efectuate pe baza


pretului de interventie, ajustat cu rabaturi sau cu bonificatii, in functie de calitatea marfii.
Atunci cand situatia de pe piata o cere, mai pot fi aplicate si masuri speciale de interventie
s i mai ales in cazul in care, intr-una sau mai multe regiuni, preturile de piata scad sau risca
sa scada, in raport cu pretul de interventie

Restituiri de productie

Restituirea poate fi acordata pentru amidonul obtinut, pornind de la porumb sau grau, sau
faina de cartofi, precum si pentru anumite produse derivate. Aceasta este fixata periodic.
Industria beneficiar a este reprezentata, in principal, de industria chimica, a hartiei si cea
farmaceutica.

Plata compensatoare pentru producatorii de cartofi, destinati obtinerii fainei

Valoarea acestui ajutor, de 87 ECU (campania 1995/1996) se aplica cantitatii de cartof
necesare fabricarii unei tone de faina.

Adaosul la plata compensatoare pentru graul dur

Acest adaos, de 297 ECU/ha (358,6 ECU/ha, incepand cu campania 1995/1996) este
destinat sustinerii product iei de grau dur, in regiunile de cultura traditionale, a carui
calitate corespunde fabricarii de paste. Este destinat suprafetei semanate cu grau dur, in
zonele traditionale, in functie de numarul de ha semanate cu grau dur, in timpul
campaniilor din intervalul 1988-1992.

Regimul schimburilor comerciale cu tari din exteriorul Comunitatii

Importurile

Regimul importurilor se baza, pan a in 1995, pe perceperea unui procent egal, pentru
fiecare produs, din pret ul prag, diminuat cu pretul C.A.F. Acest procent era stabilit de
Comisie, pentru fiecare categorie de cereale, precum si pentru produsele prelucrate (faina
de grau moale si de secara, gris de grau moale si de grau dur); in acest ultim caz, pretul
prag reflecta nevoia de a se proteja industria prelucratoare.


Din 1995, ca urmare a acordurilor de la Marrakech, in cadrul O.M.C., pre turile prag si
preturile indicatoare, au fost suprimate. Ca urmare, procentele variabile percepute la
import, au fost inlocuite cu drepturi de vama fixe. Aceste drepturi de vama vor fi progresiv
diminuate, pentru a atinge obiectivul privind libera circulatie a marfurilor, intre tarile
semnatare ale acordurilor G.A.T.T.

Pentru celelalte produse, numite de prima prelucrare, plus maltul, care nu au pret prag,
procentul fixat de Comisie, cuprinde 2 elemente:

1. un element mobil, care poate fi determinat si modificat periodic. Este destinat sa
distribuie asupra producatorilor diferenta de pret dintre piata comunitara si cea mondiala
a cerealelor;

2. un element fix, stabilit cu scopul de a asigura o protectie a industriei comunitare
de prelucrare.

Pentru produsele numite de prelucrare secundara, sistemul a fost simplificat, in sensul
pastrarii unei singure impozitari, fara eliberarea de certificate, la import.

Unele cazuri fac exceptie de la regimul general:

Traficul de Perfectionare Activ (T.P.A.), care are drept scop sa permita industriei de
prelucrare sa-si desfasoare activitatea in cele mai bune conditii financiare: materiile prime
importate sunt scutite de procentul de impozitare, in masura in care sunt transformate in
produse destinate exportului;

acordurile preferentiale, care leaga U.E. de anumite tari sau grupuri de tari (mai ales tarile
asociate, ale caror schimburi sunt reglementate de acordurile Lom) si prevad scutiri
partiale sau totale;

acordurile specifice dintre tarile din cadrul G.A.T.T., cu privire la produsele de substitutie
ale cerealelor (P.S.C.), stabilind nivelurile nule sau foarte slabe, de protectie la frontiera
Uniunii.

Exporturile

Se poate acorda o restituire de export, prin care sa se acopere diferenta dintre preturile
comunitare si preturile mondiale.


Aceste restituiri se acorda in maniera indicata pe ansamblul U.E.; sunt fixate periodic de
catre Comisie si pot sa difere in functie de destinatiile sau specificitatile cerealelor.

Este, de asemenea, posibil, sa se fixeze in prealabil, valoarea acestei restituiri, care va fi
ajustata ulterior, cu un coeficient de corectie, in functie de evolutia pretului prag si a
pretului mondial.

In cazul in care, cursurile mondiale previzionate, vor depasi preturile comunitare, se pot
aplica masuri pentru asigurarea aprovizionarii U.E. si pentru mentinerea stabilitatii pietelor
interne.

Carta Strategiei Agricole, din decembrie 1995, aduce o serie de modificari ale politicii
referitoare la cereale, oleaginoase si proteaginoase, plecand de la efectele reformei din
1992, precum si in vederea sporirii ponderii platilor directe, dar si a competitivitatii
produselor mentionate pe piata modiala.

In urmatorii ani, se asteapta ca suprafat a de teren alocata acestor culturi sa devina relativ
stabila in timp, iar cea scoasa din circuitul agricol sa se stabilizeze la 53,5 mil. ha. Se
prognozeaza ca recoltele de cereale isi vor relua cursul ascendent, astfel ca productia se
asteapta sa creasca de la 201 mil. t in 1996, la 214 mil. t pana in anul 2005. In acelasi timp,
consumul total de cereale va continua sa creasca, dar intr -un ritm mai lent, ca raspuns la
dezvoltarea productiei de carne alba.

Pana in anul 2000, situatia probabil ca va ramane relativ dificila, in special pentru grau.
Incepand cu 2001, actualele anagajamente G.A.T.T., referitoare la exporturile
subventionate devin obligatorii atat pentru grau, cat si pentru cereale furajere, ducand la
o crestere rapida a stocurilor de interventie (aproximativ 58 mil. t pana in 2005).

Se as teapta ca recoltele de oleaginoase sa creasca foarte modest, iar stabilirea suprafetei
cultivate este strict limitata de rezultatul Acordului Rundei Uruguay. Se preconizeaza o
crestere usoara a productiei, de la 12,2 mil. t in 1996, la 12,8 mil. t in 2005. In aceste
conditii, deficitul comercial pentru oleaginoase si ulei vegetal va ramane substantial.

Pentru valorificarea evolutiilor pozitive asteptate pe piata mondiala, precum si pentru
depasirea limitarilor impuse de Runda


Uruguay se va adopta o strategie mai ofensiva, in cadrul careia Comisia propune
urmatoarele masuri:
pretul de interventie pentru cereale se fixeaza, intr-o singura etapa (2000), la un nivel net
de siguranta de 93,35 ECU/t (in prezent fiind de 119,9 ECU/t);

plata unei sume pentru suprafetele nesepcifice unei anumite culturi se stabileste la 66
ECU/t (inmultita cu recoltele regionale de referinta pentru cereale, conform reformei din
1992); aceasta suma va fi redusa daca preturile de pe piata vor fi mentinute la un nivel mai
inalt decat cel anticipat in prezent;

terenurile temporar scoase din circuitul agricol: cota de referinta pentru terenurile
obligatoriu scoase din circuitul agricol se fixeaza la 0%, se permite constituirea de astfel de
terenuri in mod voluntar, iar cele extraordinare se desfiinteaza; suprafetele destinate
terenurilor temporar scoase din circuitul agricol (inghetate) primesc sume nespecifice
unei anumite culturi;

cerealele insilozate (in special porumbul insilozat) nu beneficiaza de acest regim;

cazuri speciale: pentru culturile de proteaginoase, se stabileste un ajutor suplimentar la
nivelul de 6,5 ECU/t, pentru a mentine concurenta lor cu cerealele; pentru graul dur, se
mentin suplimentele actuale.

In acelasi timp, Comisia va inainta o propunere care sa permita Statelor membre sa
conditioneze acordarea platilor directe de respectarea prevederilor de protectie a
mediului, permit and ca sumele sa fie folosite, intr- un grad din ce in ce mai ridicat pentru
realizarea unor obiective de mediu.

5.4.2. Orezul

Produsele

Orezul propriu-zis (granulat); paddy (nedecorticat); decorticat; semi-alb; sparturi
de orez (boabe sfaramate si sparte);
Produse prelucrate: fainuri, gris, fulgi.


Reglementari privind pretul

In fiecare an, inainte de inceperea campaniei de comercializare, care se desfasoera intre 1
septembrie si 31 august, Consiulul Ministerelor de Agricultura fixeaza:

un pret de interventie pentru orezul paddy, sub care preturile de piata, in zona
excedentara, nu trebuie sa scada. Pentru a sustine preturile, organismele de interventie,
desemnate de Statele membre, au obligatia sa cumpere orezul paddy recoltat in
Comunitate, care le este oferit la 94% din acest pret; aceasta in timpul perioadei de
interventie de la 1 ianuarie la 31 iulie;

un pret indicator, pentru orezul decorticat, derivat din pretul de interventie si marit cu un
element de piata, considerat a reflecta costurile de prelucrare al orezului paddy si costurile
de transport intre zona excedentara sau zona de productie (Vercelli - Italia) si zona
deficitara sau zona de consum (Duisbourg - Germania). Acest pret de interventie a fost
suprimat, incepand cu campania 1995/1996, urmare a acordurilor de Marrakech, din
cadrul O.M.C.;

majorari lunare: pretul indicator si pretul de interventie fac obiectul majorarilor, decise
anual, de catre Consiliu, in momentul fixarii preturilor. Aceste majorari tin cont de
cheltuielile de stocare si au ca scop sa esaloneze cumpararile efectuate de organismul de
interventie;

indemnizari la sfarsitul campaniei, urmaresc sa evite aportul masiv de interventie, inaintea
intrarii in vigoare a pretului de interventie, din campania viitoare;

un pret prag, derivat din pretul indicator si diminuat cu cheltuielile de transport, de
desecare si cu o marja comerciala. Serveste ca referinta pentru regimurile de import
pentru tarile terte, in vederea fixarii prelevarilor de impozitare. Pretul indicator fiind
suprimat in 1995/1996, pretul prag a disparut si el.

Regimul schimburilor

Preferinta comunitara este asigurata gratie unui mecanism de prelevari agricole la import
si de restituire la export.

Valoarea prelevarii agricole la import, este calculata saptamanal, de catre Comisie, pentru
diferite categorii de orez.


Aceasta prelevare are ca scop sa evite ca pretul de baza al orezului importat, sa nu fie
inferior pretului prag. Urmare a acordurilor de la Marrakech, incepand cu campania
1995/1996, aceste prelevari variabile au fost inlocuite cu un drept de vama fix. Valoarea
acestui drept de vama va fi progresiv redusa.

Pentru a permite producatorilor europeni sa participe la comertul international, restituirile
la export acopera diferent a dintre preturile practicate pe piata mondiala si preturile din
cadrul Comunitatii. Aceste restituiri sun fixate periodic sau acordate prin adjudecare.

5.4.3. Zaharul si izoglucoza

Produsele

Sfecla de zahar si trestie de zahar;

zahar din sfecla si trestie;

anumite zaharuri, pulpe, melase si produse de prima prelucrare pe baza de zahar;

izoglucoza (zahar obtinut din cereale).

Cotele de productie

Regimul cotelor de productie asigura garantii de pret diferentiate dupa cotele atribuite
intreprinderilor producatoare de zahar. Productia de zahar este impartita in:

zahar A sau izoglucoza A - productia de zahar si de izoglucoza efectuata in limita cotei A.
Productia din limitele cotei A nu acopera consumul pe ansamblu al Comunitatii. Garantia
pretului este limitata cantitativ la cota A. Aceasta garantie poate fi redusa la 98% din
pretul de interventie al zaharului alb, prin aplicarea cotizatiei la productia de baza;

zahar B sau izoglucoza B - produtia de zahar si de izoglucoza, efectuata pe langa cota A si
in limita cotei B. Aceasta cantitate este egala cu un procentaj din cota de baza si in functie
de specializarea regionala a culturii de sfecla si trestie de zahar, precum si in functie de
referintele de productie. Cele doua cote cumulate depasesc, in mod normal, consumul
intern din comunitate;


zahar C sau izoglucoza C - productia de zahar si de izoglucoza care depaseste suma cotelor
A si B. Se mai numeste si productia fara cota. Toata productia de zahar si izoglucoza care
depaseste cotele A si B, nu poate sa fie vanduta usor pe piata U.E. Zaharul C sau Izoglucoza
C trebuie sa fie exportata pe piata mondiala,

fara restituire.

Cotele A si B, de zahar si izoglucoza, sunt urmatoarele:

pentru zahar:

- cota A - 11.187.000 t, din care 680.000 t pentru

UEBL

- cota B - 2.488.000 t, din care 146.000 t pentru UEBL pentru izoglucoza:
- cota A - 240.273 t, din care 57.000 t pentru UEBL

- cota B - 50.342 t, din care 16.000 t pentru UEBL

Neutralitatea bugetara

Principiul

Principiul de neutralitate bugetara este urmatorul: contributiile producatorilor trebuie sa
acopere ansamblul sarcinilor ce rezulta din vanzarea excedentelor de zahar comunitar, in
ma sura in care doar dep asirile aferente exportului unei cantitati de zahar echivalenta cu
importurile preferentiale (acordurile de la Lom), constituie o sarja neta pentru bugetul
comunitar.

Se disting doua tipuri de contributii: cotizatiile la productia de zah ar si de izoglucoza si
cotizatiile la stocul de zahar.

Cotizatiile la productie

Zaharul A si B si izoglucoza A si B reprezinta cantitatea pe care intreprinderea
producatoare de zahar poate s a o produca si sa o vanda direct pe piata comunitara sau pe
piata mondiala. Cheltuielile de sustinere pe piata a celor doua transe sunt acoperite printr-
o cotizatie de baza de 2% din pretul de interven tie al zaharului alb. Aceasta cotizatie de
baza se aplica deci, la toata productia A si B. In plus, in caz de insuficienta, o cotizatie B, de
maxim 37,5% din pretul zah arului alb, poate sa fie perceputa asupra zaharului si
izoglucozei B.


In cazul in care, cheltuielile sectorului respectiv nu sunt in intregime acoperite de catre
cotizatiile de baza si de cotizatia B, atunci va fi instituita o cotizatie complementara anuala.

Cotizatia de stocare

Aceasta cotizatie vizeaza intreprinderile din acest sector, pentru a rambursa cheltuielile de
stocare, pentru zaharul A si B. Intreprinderile beneficiaza de acestea in cadrul unui sistem
de impartire, in mod egal, a cheltuielilor de stocare, la nivelul Comunitatii.

Stocarea

In timpul campaniei de comercializare, organismele de interventie au obligatia de a
cumpara, in anumite conditii, zaharul oferit, la pretul de interven tie. Zaharul care a facut
obiectul de interventie ramane, in acest timp, stocat in silozurile s i magaziile
intreprinderii, in raspunderea operatorului. Cheltuielile de stocare sunt apoi rambursate
operatorilor, prin negocieri, datorita disponibilitatilor banesti care provin din cotizatia de
stocare. Acest sistem poate fi aplicat numai zaharului A si B.

Restituiri la productie

Aceste restituiri, ingaduite prin fabricarea anumitor produse chimice, pe baza de zah ar, au
fost instaurate pentru a stabili conditiile de concurenta echilibrate in raport cu utilizarea
produselor si a zaharului, la pretul de piata mondial.

Preturile

Campania de comercializare se desfasoara in intervalul 1 iulie - 30 iunie. Exista preturi, pe
de o parte, pentru zaharul alb sau brut, produse ce pot fi alese prin interventie, iar pe de
alta parte, pentru sfecla de zahar, pentru a se distribui la nivelul producatorului, sustinerea
preturilor si a pietii.

Pretul sfeclei de zahar

pretul de baza - este derivat din pretul de interventie al zaharului alb si tine cont de marja
de transformare, randament, retetele de


fabricare a zaharului, rezultatele din vanzarea melasei si, eventual, costurile impuse la
livrarea sfeclei, catre intreprinderi.
pretul minimal - este definit ca procentaj al pretului de baza, in raport cu sfecla de zahar A
sau B (destinata fabricarii zaharului A sau B). Este pretul la care intreprinderea de
prelucrare, detinatoare a cotelor A si B, este obligata sa cumpere sfecla, de calitate data.
Pentru sfecla A, acesta este de 98% din pretul de baza, iar pentru sfecla B este egal cu
60,5% din pretul de baza, cotizatia B fiind fixata la un nivel maximal de 37,5%.

Pentru zonele pentru care este fixat un pret de interventie derivat al zaharului alb,
preturile minimale ale sfeclei A si B sunt majorate cu o suma egala cu diferenta dintre
pretul de interventie derivat al zonei si pretul de intervetie; aceasta suma este ajustata cu
un coeficient de 1,30.

Pretul pentru zahar

pretul indicator - este fixat in fiecare an, pentru zaharul alb, din categoria 2, la care se
aplica pretul de interventie pentru marfa care pleaca din intreprindere, incarcata intr-un
mijloc de transport la alegerea cumparatorului. Este cu cca. 5% mai mare decat pretul de
interventie;

pretul de interventie - este fixat in fiecare an, pentru o calitate tip determinata a zaharului
alb, pentru zonele nedeficitare; este fixat si un pret de interventie derivat, pentru fiecare
din zonele deficitare (Italia, Irlanda, Portugalia). De asemenea, este fixat anual un pret de
interventie pentru zaharul brut, pornind de la pretul de interventie pentru zaharul alb;

pretul prag - este fixat anual de Consiliu, pentru zaharul alb, zaharul brut si pentru melasa,
pentru a asigura preturile comunitare. Pentru zaharul alb este egal cu pretul indicator, la
care se adauga cheltuielile de transport, calculate prin negocieri, incepand cu zona cea mai
excedentara a Comunitatii, si terminand cu zona de consum deficitara cea mai indepartata
din Comunitate, tinand cont si de cotizatia de stocare. Pretul prag al zaharului brut este
derivat din cel al zaharului alb. Urmare a acordurilor de la Marrakech, pretul prag a
disparut, odata cu campania 1995/1996.



Acest regim presupune un pret prag, destinat sa acopere preferintele comunitare si fixat
pentru zaharul alb, brut si melasa.

Prelevari la import

Reprezinta diferenta intre pretul prag si pretul de baza al ofertelor celor mai favorabile,
pentru zaharul din import. Urmare a suprimarii pretului prag, in cadrul acordurilor de la
Marrakech (O.M.C. - G.A.T.T.), aceste prelevari variabile la import, au fost inlocuite cu
drepturi de vama fixe. Valoarea a cestor drepturi de vama va fi redusa progresiv.

Angajamentele U.E., fata de Statele asociate, reprezinta o except ie de la regimul general
al prelevarilor la import: o cantitate de 1,3 mil.t de zahar alb a fost importata prin regim
preferen tial, in care prelevarea nu se aplica. De altfel, anumite prelevari se aplica la
importul unor cantitati de zahar brut, din tari terte si care sunt destinate rafinarii, in
Portugalia.

Restituirile la export

Aceste restituiri sunt fixate periodic sau prin adjudecari saptamanale, pentru cea mai mare
parte din excedentele de productie.

5.4.4. Uleiul de masline

Produsele

masline;

ulei de masline brut sau rafinat;

reziduuri de la prelucrare.

Preturile

Campania de comercializare se desfasoara in perioada cuprinsa intre 1 moiembrie si 31
octombrie. Preturile practicate sunt urmatoarele:

pretul indicator de productie - este stabilit anual de catre Consiliu, la un nivel la care
producatorul obtine un pret echitabil si isi mentine productia;


pretul reprezentativ pe piata - este fixat anual de Consiliu, pentru campania de
comercializare, la un nivel la care uleiul de masline poate sa fie vandut usor, in functie de
concurenta cu celelalte uleiuri vegetale importate, in regimul drepturilor de vama. In cazul
unor variatii importante, acest pret poate sa fie ajustat in timpul campaniei;

pretul de interventie - este fixat anual de catre Comisie, fiind pretul la care organismele de
interventie sunt obligate sa cumpere cantitatile de ulei de masline, de calitate tip, oferite
de producatori, in timpul perioadei de deschidere a interventiei (4 luni);

pretul prag - este fixat de Comisie, astfel incat pretul de vanzare al produsului importat, la
granitele Comunitatii, sa se situeze la nivelul pretului reprezentativ pe piata. Acesta a fost
suspendat, urmare a acordurilor de la Marrakech, incepand cu campania 1995/1996.

Gestionarea pietei interne

Ajutorul pentru productie

A fost limitat la o cantitate maxim garantata, de 1,35 mil.t de ulei de masline, pentru
intreg teritoriul comunitar. Acest ajutor urmareste sa asigure un venit echitabil
producatorilor. Pentru producatorii care obtin mai mult de 500 hl ulei pe an, ajutorul este
in functie de cantitatea de ulei produsa. Nivelul ajutorului este stabilit in fiecare an, de
catre Consiliu. Pentru micii producatori (mai putin de 500 kg ulei/an), ajutorul este fixat,
prin negocieri, in functie de cantitatea de masline recoltate.

Micii producatori beneficiaza de un ajutor majorat de 81,62 ECU/100 kg, in loc de 70,83
ECU/100 kg. Ajutorul de productie este redus cu un anumit procent, fixat de Consiliu,
pentru finantarea cheltuielilor organizatiilor producatorilor (1,5%), pentru activitati privind
imbunatatirea calitatii (2%).

Ajutorul pentru consum

Este acordat pentru uleiul de masline conditionat in cadrul Comunitatii, in recipiente de
maxim 5 l, atunci cand pretul indicator de productie este superior pretului reprezentativ
pe piata.

Este egal cu diferenta dintre doua cresteri. In consecinta, suma ajutorului pentru productie
s i pentru consum, este egala cu diferenta intre pretul indicator si pretul reprezentativ de
piata.


Acest ajutor este acordat intreprinderilor de conditionare, in anumite conditii.
Un anumit procent din ajutor este pastrat pentru a acoperi cheltuielile de functionare a
organismelor profesionale, cat si pentru a finanta actiunile de promovare, in vederea
consumului uleiului de masline (5,5% pentru campania 1995/1996).

Interventia

In timpul ultimelor 4 luni ale campaniei, organismele abilitate, pot sa efectueze cumparari,
la pretul de interventie. In plus, pentru a atenua consecintele variabilitat ii recoltelor,
Consiliul poate sa decida constituirea unui stoc de reglare, pentru organismele de
interventie. Comisia poate, de asemenea, sa decida ca grupurile de producatori
recunoscuti sa poata incheia contracte de stocare pentru uleiul de masline pe care-l
comercializeaza, atunci cand pretul de piata se apropie de pretul de interventie.

Echilibrul de piata

Consiliul a fixat cantitatea maxim garantata (C.M.G.), la 1.350.000 t de ulei de masline.
Daca productia efectiva, dupa sfarsitul campaniei, este inferioara C.M.G., diferen ta se va
adauga la C.M.G. din campania urmatoare. In acest caz, ajutorul pentru productie este
folosit in totalitate. In caz contrar, cand productia este superioara C.M.G., eventual
majorata cu cantitatea raportata din campania precedenta, ajutorul pentru product ie,
pentru campania care se termina, este redus proportional cu depasirea. Aceasta reducere
a ajutorului nu se aplica exploatatiilor care produc mai putin de 500 kg ulei pe an.

Restituiri pentru productie

Acestea se pot acorda pentru a facilita livrarea uleiului de masline catre industria de
conserve.


Pentru a evita urmarile fluctuatiilor de pe piata mondiala asupra pietei comunitare,
importurile uleiului de masline netratat, sunt supuse perceperii unei prelevari egale cu
diferenta dintre pretul de prag si pretul mondial, diferenta la care se adauga, pentru


uleiul tratat, un element fix, destinat sa protejeze industria de prelucrare. Importurile de
reziduuri ce provin din extractia uleiului, sunt supuse unei prelevari ce deriva din cea a
uleiului. Totodata, mai pot fi acordate si restituiri la export. Incepand cu campania
1995/1996, urmare a acordurilor de la Marrakech, aceste prelevari variabile au fost
inlocuite cu dreptul de vama fix.

In februarie 1997, Comisia a prezentat un raport cu privire la regimul uleiului de masline.
Varianta sugerata de acesta este de a se trece la subventionarea preturilor prin plati
directe si la o simplificare radicala a sistemului.

5.4.5. Semintele oleaginoase

Produsele

seminte de: rapita, nap salbatic, floarea-soarelui, soia, in, canepa.

Preturile

Campania de comercializare se desfasoara in perioada 1 iulie - 30 iunie. Preturile se
formeaza liber pe piata comunitara.

Regimul ajutoarelor

Incepand cu campania 1993/1994, regimul ajutoarelor pentru culturile arabile se aplica si
semintelor oleaginoase. Suprafetele maxim garantate sunt suprimate, intrucat nu mai
exista un pret garantat, ci doar un ajutor fixat la nivel comunitar, pentru un ha, care este
regionalizat, tinand cont de randamentele istorice medii.

Consiliul a decis acordarea, incepand cu campania 1993/1994, a unui ajutor de 359 ECU/ha
(433,4 incepand din 1995/1996), platit in doua transe: una la inceputul campaniei, iar
cealalta la sfarsitul ei. Acest ajutor este modificat in functie de evolutia preturilor de pe
piata mondiala si poate fi platit producatorilor care ingheata 15% (5% pentru campania
1997) din terenurile lor.

Daca media preturilor mondiale, ce se refera la principalele trei tipuri de seminte
oleaginoase (rapita, floarea-soarelui si soia),


variaza cu mai mult sau cu mai putin de 8% fata de pretul de referinta previzionat, nu va fi
efectuata nici o modificare. Totusi, daca cresterile sau scaderile pret urilor depasesc acest
procent, se va acorda o marire sau o diminuare a compensatiei la ha.

Pentru zonare, care e determinata pornind de la ajutorul mediu, Statele membre au
posibilitatea sa o efectueze in functie de randamentele medii ale cerealelor sau
oleaginoaselor zonate.

Suprafetele de baza fiind stabilite pentru productiile din cultura mare, terenurile aflate
inghet ate vor putea fi cultivate, incepand cu suprafata cu cereale sau cu oleaginoase.


Importurile se efectueaza fara prelevari, iar Tariful de Vama Comun (T.V.C.) se aplica
pentru seminte si turte (drepturi nule) si pentru uleiuri vegetale brute (0-10%).

Reglementari speciale, pentru in

Campania de comercializare a semintelor de in dureaza de la 1 august la 31 iulie (anul
urmator). In fiecare an Consiliul fixeaza un pret de obiectiv, menit sa asigure un venit
echitabil producatorilor.

Un ajutor pentru productie este acordat producatorilor si este egal cu diferenta dintre
pretul obiectiv si pretul mondial. Acest ajutor este acordat pentru o cantitate de seminte
fixat a prin negocieri, in functie de randamentele medii regionale, la ha. Pentru inul textil
(industrial), s-a aplicat, incepand cu campania 1995/1996, un ajutor fix, la ha, de 935,65
ECU.

Reglementari speciale, pentru canepa

Campania de comercializare se desfasoar a in aceeasi perioada ca si cea a inului. Ajutorul
se acorda, incepand cu campania 1995/1996, cuantumul acestuia fiind de 774,74 ECU/ha,
pentru productia evaluata dupa randamentul indicator, dupa zonele omogene de
productie.


5.4.6. Proteaginoasele

Produsele - mazare, bob, bob salbatic.

Regimul ajutoarelor

Incepand cu campania 1993/1994, regimul de sustinere al cultivatorilor de terenuri arabile
inlocuieste regimul precedent si sistemul sau de fixare al pretului, de ajutoare pentru
productie si de fixare a cantit atilor maxim garantate. In ceea ce priveste proteaginoasele,
ajutorul este de 65 ECU/t, inmultit cu randamentul istoric al cerealelor din regiunea
respectiv a (porumbul fiind exclus, daca este tratat separat de catre un Stat membru).
Ajutorul este acordat la acest nivel daca producatorul ingheata 15% din terenurile
arabile. In caz contrar, se prevede un ajutor egal cu cel atribuit cerealelor.

Preturile se formeaza liber pe piata.

5.4.7. Furajele uscate

Produsele: furaje uscate artificial, prin incalzire sau expuse direct la soare (lucerna, trifoi),
concentratele de proteine obtinute din suc, zeama de lucerna si alte ierburi.

Regimul ajutoarelor

Campania de comercializare dureaza de la 1 mai, pana la 30 aprilie. Incepand cu campania
1995/1996, pretul obiectiv a fost suprimat si inlocuit cu un ajutor fix, pe ha, de 68,83 ECU.
In fiecare an, Consiliul fixeaza un pret obiectiv, la un nivel care sa asigure un venit echitabil
producatorilor. Atunci cand pretul de pe piata mondiala este inferior pretului obiectiv, se
acorda un ajutor intreprinderilor prelucratoare; acesta se fixeaza lunar si este egal cu
diferenta dintre cele doua preturi privind furajele uscate.


5.4.8. Legumele si fructele proaspete

Produsele

In conformitate cu Reglementarile comunitare nr.1754/92, 2511/69, 2601/69, 1035/77,
789/89, 1195/90, 1201/90, 1196/90, 1200/90, 1198/98, produsele respective, precum si
perioadele de comercializare, sunt prezentate in Tabelul 7.
Tabelul 7
Fructele si legumele proaspete si perioadele lor de comercializare

Produse Perioada de comercializare
Castraveti, tomate, vinete si dovlecei 1 ian.- 30 apr.
Conopida 1 ian.- 30 apr.
Salata 1 iul. - 30 iun.
Cirese 1 apr. - 30 sept.
Caise 1 mai - 30sept.
Piersici si nectarine 1 mai - 31 oct.
Struguri de masa 1 mai - 30 apr.
Prune 1 iun. - 31 oct.
Pere si lamai 1 iun. - 31 mai
Mere 1 iul. - 31 iun.
Mandarine si clementine 1 oct. - 15 mai
Portocale 1 oct. - 15 iul.

Regimul preturilor

Consiliul fixeaza anual, pentru intreaga campanie de comercializare sau numai pentru o
parte din ea, doua categorii de preturi, pentru urmatoarele produse: conopida, tomate,
caise, vinete, piersici, nectarine, lamai, struguri de masa, mere, pere, mandarine,
clemetine, portocale. Aceste preturi sunt stabilite pentru produsele pilot, adica pentru
calitatea I, pentru o anumita varietate, in functie de anumite marimi specifice. Aceste
doua preturi sunt urmatoarele:

pretul de baza - este fixat pe fiecare produs, tinand cont de necesitatea de a contribui la
formarea veniturilor producatorilor, de asigurarea stabilitatii cursurilor monetare si de
interesul consumatorilor;

pretul de cumparare - este fixat la un nivel care se situeaza, dupa caz, intre 30 si 65% din
pretul de baza, pentru produsele pilot si


serveste la determinarea nivelurilor preturilor de interventie si a cresterii compensatiilor
corespondente.

Caracteristicile pietei

Piata legumelor si fructelor proaspete, se caracterizeaza prin:

o mare varietate de produse si de calitati;

o mare variabilitate a productiei, in functie de ani si de zona; perisabilitatea si fragilitatea
produselor;

sezonalitate.

Reglarea productiei

Generalitati

Obiectivul Organizatiei Pietei Comune (O.P.C.) este realizarea unui echilibru intre oferta si
cerere, la un nivel al pretului echitabil pentru produc atori, tinand cont de schimburile cu
tarile terte si de o specializare necesara in interiorul Comunitatii.

Pentru a atinge aceste obiective se iau urmatoarele masuri:

o normalizare a calitatii produselor comercializate in cadrul U.E. sau destinate exportului.
In general, se disting 4 categorii: extra, I, II si eventual III (aceasta din urma nu poate fi
comercializata); formarea unor grupuri de producatori, care sa intervina in

functionarea organizarii pietei;

un regim de retragere a productiei de pe piata, in caz de nereguli; un regim de schimburi
cu terte tari.

Operatiunile de retragere

Instrumentele acestui regim sunt:

pretul de retragere - este derivat din pretul de baza si din pretul de cumparare. Este pretul
sub care organizatiile de producatori retrag din vanzare produsele aduse de alt i
participanti, care primesc in contrapartida o despagubire. Aceste despagubiri sunt luate in
sarcina F.E.O.G.A., sub forma compensatiilor financiare adresate organizatiilor de
producatori. Produsele retrase in acest fel de pe piata nu mai sunt reintroduse in circuitul
comercial obisnuit, dar fac obiectul unor utilizari specifice care sunt distruse.

Aceste compensatii sunt cel mult egale cu pretul de achizitie, fiind ajustate cu anumiti
coeficienti, functie de varietate, calitate,


marime si mod de prezentare; sunt majorate si cu un procent de 10% din pretul de baza.
Pentru producatorii care nu sunt afiliati la grupurile de producatori si in caz de criza grava,
un Stat membru poate sa ceara deschiderea unor cumparari publice, pentru care va fi
acordata o compensare financiara.

pretul de achizitie - in caz de criza grava, organismele de interventie pot sa cumpere
produsele excedentare, la un pret care nu dep aseste pretul de achizitie, ajustat cu anumiti
coeficienti, in functie de varietate, calitate, marime, mod de prezentare. Aceasta
alternativa este putin intalnita in practica.

Dispozitii speciale pentru legume si fructe

prime de penetrare, platite de Statele membre si rambursate de catre F.E.O.G.A., pentru
a largi pietele comunitare, favorizand comercializarea legumelor si fructelor pe alte piete
decat acelea ale tarilor producatoare;

compensatii financiare care vizeaza sa promoveze transformarea portocalelor si lamailor,
de catre unitatile de prelucrare, daca acestea respecta un pret minim fixat inaintea
inceperii fiecarei campanii;

actiuni de promovare (promotionale) si de imbunatatire a calitatii;

incepand cu campania 1995/1996, posibilitatea unui varsamant direct producatorilor, din
compensatia financiara, pentru prelucrarea legumelor si fructelor, in cadrul contractelor
producatori/prelucratori.

Dispozitii speciale pentru mere

Incepand cu campania 1990/1991, sunt in vigoare urmatoarele masuri:

instaurarea pentru 3 campanii (90/91, 91/92, 92/93) a unei prime unice, pentru defrisarea
sau inlocuirea completa a livezilor cu o varstamai mica de 20 de ani;

actiuni promotionale si de imbunatatire a calitatii merelor;

plata, din bugetul comunitar, a unor costuri pentru vanzarea mai usoara a produselor
retrase de pe piata in favoarea organizatiilor caritabile.


Echilibrul pe piata

Masurile de stabilizare se aplica urmatoarelor produse: tomate proaspete, portocale,
lamai, mandarine, clementine, nectarine, piersici, mere si conopida.

Lista se poate continua si cu alte legume si fructe, supuse regimului de pret uri si de
intervent ii, atunci cand conditiile de pe piata unui produs dat antreneaza un volum
important de interven tii. In cazul legumelor si fructelor proaspete, masurile de stabilizare
nu se mai bazeaza pe volumul productiei, cum se intampla in multe sectoare, ci pe
cantitatea posibil de retras de pe piata. Totodata, inaintea inceperii campaniei de
comercializare se fixeaza un prag de interventie pentru legume si fructe. Depasirea acestui
prag antreneaza o diminuare a preturilor de baza si a preturilor de achizit ie, aplicabile in
campania urmatoare. Aceasta diminuare nu poate, totusi, sa depaseasca 20%.

Diminuarea preturilor intr-o campanie nu este avuta in vedere de campaniile ulterioare
pentru fixarea preturilor de baza si de achizitie. Altfel spus, scaderile de pret nu sunt
cumulate de la un an la altul.


Protectia la frontiere este asigurata prin respectarea pretului de referinta. Pentru fiecare
produs si pentru fiecare provenienta, pretul de intrare este determinat pornind de la
preturile de piata constatate pe pietele reprezentative si comparate cu pretul de referinta.
Diferenta dintre cele dou a preturi determina o taxa compensatore, fixata de Comisie, care
apare ca o prelevare.

Restituiri la export pot fi eventual acordate pentru anumite produse si destinatii. Aceste
restituiri compenseaza, de regula, diferenta dintre pretul intern si cel de pe piata
mondiala.

Ajutorul special, acordat producatorilor de legume in

sere

Pe data de 22 octombrie 1996, Comisia europeana a aprobat, pentru Belgia, un ajutor
national, indreptat catre producatorii de legume, in sistem de sere. Suma totala a acestui
ajutor a fost de 160 mil. FB.


Ajutorul de baza era de 20.000 FB pentru o exploatatie de legume, in sistem de sere si de
5.000 FB pentru o exploatatie producatoare de salata.

5.4.9. Fructe si legume prelucrate

Produsele

In conformitate cu Regulamentul comunitar nr.426/86, modificat prin Regulamentul
nr.1569/92, produsele vizate de aceste masuri sunt urmatoarele:
legume congelate si uscate;

conserve;

fructe congelate, uscate, conservate;

paste si sucuri de fructe.

Preturile

Inaintea inceperii campaniei de comercializare, Comisia decide pretul pe care
prelucratorul se obliga sa-l plateasca producatorului pentru a percepe ajutorul comunitar,
in functie de procedura Comitetului de Gestionare, cresterea ajutoarelor, precum si de
preturilor minimale.


Ajutorul pentru prelucrare

Pentru a aduce produsele, din legume si fructe, comunitare, la un nivel competitiv cu cel al
produselor importate, a fost instaurat, de catre Comisie, un ajutor, in 1978, in cadrul unei
politici globale mediteraneene. El trebuie sa permita asigurarea unui venit adecvat pentru
producatori, prin respectarea de catre industria de pelucrare a unui pret minimal, pe care
se angajeaza sa il plateasca producatorului care beneficiaza de ajutor.

In fiecare an, Comisia fixeaza un pret minimal, printr-o procedura a Comitetului de
Gestiune. Acest pret este fixat pe produs, inainte de inceperea campaniei, tinand cont de
pretul minimal din campania precedenta si de evolutia pretului de baza, pentru produsele
proaspete, cat si de necesitatea de a asigura


vanzarea usoara pe piata, a produselor proaspete, catre diferite destinatii, inclusiv
industria de prelucrare.
Sunt cuprinse in acest regim produse pe baza de tomate, smochine, pere, cirese. Pentru
stafide, incepand cu campania 1994/1995, acest ajutor pentru prelucrare a fost inlocuit cu
un ajutor pentru cultura strugurilor din soiul respectiv. Cresterea ajutorului pentru fructele
si legumele proaspete este fixata la ha, in functie de randamentul mediu si tinand cont de
necesitatea de a asigura mentinerea suprafetelor traditionale, consacrate anumitor culturi
date, cat si de posibilitatile de vanzare usoara a stafidelor.

Cresterea ajutorului acordat produselor mai sus mentionate, tine cont de:
cresterea ajutorului fixat pentru campania de comercializare precedenta;

diferenta intre costul materiei prime retinute in Comunitate si costul materiei prime din
principalele tari comunitare;

evolutia volumului schimburilor externe si pretul lor, atunci cand acest ultim criteriu
conduce la o diminuare a

cresterii ajutorului.

Ajutorul este fixat in functie de greutatea neta a produsului prelucrat si nu este platit
prelucratorilor decat pentru produsele prelucrate, care sunt obtinute din materie prima
recoltata in Comunitate, pentru care cel interesat a platit cel putin pretul minimal si care
sunt conforme cu exigentele de calitate.

Mai exista un ajutor pentru productie, in privinta conservelor de ananas. Acesta are ca
scop, ment inerea pentru industrie a preturilor competitive in raport cu preturile
practicate in principalele tari producatoare si asigurarea unei remuneratii convenabile,
pentru producatorii de ananas proaspat. Ca urmare, este acordat prelucratorilor un ajutor
de productie, daca acestia se angajeaza sa plateasca producatorilor cel putin pretul
minimal, fixat anual. Acest ajutor compenseaza diferenta dintre pretul comunitar si cel al
produselor importate din terte tari.

Echilibrul pe piata

Produsele supuse mecanismelor de stabilizare a cheltuielilor bugetare comunitare sunt
urmatoarele: produse pe baza de tomate;


stafide; pere Williams si Rochas conservate in sirop si/sau suc natural de fructe; piersici in
sirop si/sau suc natural de fructe.
Masurile de stabilizare din acest sector sunt de doua tipuri:

fixarea unui prag de garantie, a carui depasire determina reducerea proportionala a
ajutorului de productie, din timpul campaniei urmatoare;

limitarea acordarii ajutorului la anumite cantitati prestabilite, formula echivalenta cu
regimul cotelor de productie. Aceste cote sunt fixate de intreprindere.


Regimul la frontiere se rezuma la aplicarea T.V.C. (Tariful de Vama Comun) produselor
importate si posibila acordare a unor restituiri la export. Doar stafidele, produse foarte
deficitare, beneficiaza de un pret minimal, la frontiera si deci, de o taxa compensatoare.

In iulie 1996, Consiliul a adoptat, pentru legume si fructe, o reforma majora, prin care
eforturile bugetare au fost transferate de la subvent ionarea preturilor la intarirea
organizatiilor de producatori si a competitivitatii lor s i, de asemenea, pentru modificarea
structurala si pentru latura de mediu a acestui sector.

5.4.10. Plantele vii si produsele de floricultura

Produsele

In conformitate cu Regulamentul european nr.234/68, modificat prin Regulamentul
nr.3336/92, produsele vizate de aceste masuri sunt urmatoarele:
flori si frunze taiate;

bulbi si bulbili;

plante vii, produse de pepiniera.

Gestionarea pietei interne si regimul schimburilor

Organizatia Pietei Comune (O.P.C.) se rezuma la un control al preturilor si al cantitatilor de
produse fragile, adica trandafiri si maci de gradina, provenite din tari mediteraneene
(Cipru, Iordania,


Israel, Maroc), in cadrul administratiei contingentelor tarifare, cat si la o urmarire a
evolutiei productiei comunitare a acestor produse (pret, cantitati).

5.4.11. Sectorul viti-vinicol

Produsele

In conformitate cu Regulamentele comunitare nr.822/87, 1756/92, 1442/88, 2167/92,
produsele vizate de aceste masuri, sunt urmatoarele:
suc si must de struguri, cu sau fara adaugare de zahar, concentrate sau nu;
must de struguri partial fermentat, vin din struguri proaspeti, cu sau fara adaos de
alcool;

struguri proaspeti, dar nu cei de masa;

otet de vin;

drojdie si tescovina din struguri.

Regimul preturilor

Campania dureaza de la 1 septembrie pana la 31 august, anul urmator. Obiectivele O.P.C.
vizeaza sa stabilizeze pietele si deci sa asigure un nivel de viata echitabil pentru
producatori.

pretul de orientare - este fixat pentru fiecare categorie de vin de masa, la un nivel care sa
asigure o remuneratie corecta, pentru producator, pe baza mediei cursurilor constatate in
timpul celor 2 campanii precedente, cat si in functie de evolutia preturilor in timpul
campaniei in curs.

Pretul de orientare vizeaza 6 tipuri de vinuri de masa:
rosu R I 10 - 12 alcool;

rosu R II 13 - 14 alcool;

rosu R III pentru varietatile de tipul Portugieser

alb A I 10 - 12 alcool;

alb A II pentru varietatile de tipul Sylvaner sau Mller-

Thurgan

alb AIII pentru varietatile de tipul Riesling.


pretul de declansare - acest pret constituie un prag de declansare a mecanismului de
interventie. El reprezinta, pentru fiecare tip de vin de masa, 92% din pretul de orientare.

pretul reprezentativ - acest pret, stabilit saptamanal, este pretul mediu de productie,
pentru fiecare piata reprezentativa, a unui anumit tip de vin. Urmarirea acestui pret
permite luarea unor masuri de interventie. Se remarca faptul ca, supraproductia, care a
caracterizat campaniile din ultimii ani, a redus volumul interventiei permanente.


Generalitati

Data fiind diversitatea climatica, de la nord la sud, a Europei viticole, O.P.C. distinge 7 zone
geografice, care conditioneaza cultura strugurilor pentru vin.

In afara product iei de struguri de masa si de stafide, diversitatea podgoriilor europene
determina o mare varietate a produselor obtinute. In cadrul acestora, se disting 2 mari
categorii: vinuri de masa si vinuri de calitate, produse in regiuni determinate

Gestionarea sectorului viti-vinicol se realizeaza prin urmatoarele doua tipuri de masuri:

1. retragerile de pe piata (stocare, distilare), stabilite in fiecare campanie, pe baza
unui bilant anual;
2. un regim de prime pentru defrisarea unor plantatii, insotit de interdictia unor noi
plantari, pana in anul 2010, vizand sa aduca potentialul de productie la un echilibru de
piata.

Masurile de abandonare definitiva a productiei si limitarea

plantatiilor ce privesc ansamblul podgoriilor, ca si masurile de interventie, vizeaza mai ales
vinurile de mas a. Pentru vinurile de calitate se aplica reguli specifice de productie.

Retragerile de pe piata a. distilarea
Distilarea incepe chiar in debutul campaniei, cu scopul de a retrage excedentele de
productie de pe piata. Baremurile sunt stabilite astfel incat sa penalizeze randamentele
ridicate. La inceputul campaniei se stabileste un bilant previzional, pe baza fondurilor date
de Statele membre. Acesta reflecta disponibilitatile


(productie si stocuri), utilizarile (consum uman, exporturi, utilizari industriale) si permite
determinarea stocurilor previzibile, la sfarsitul campaniei. Pentru a determina excedentul,
stocurile previzibile sunt comparate cu stocurile dorite, pe parcursul a 4 luni de campanie.

Un pret minim de achizitie (diferentiat dupa tipul de distilare) este garantat pentru toata
distilarea. Distilatorul, respectand aceste preturi minime, percepe un ajutor pentru
vanzarea alcoolului produs, putand livra acest alcool organismelor de interventie, in cazul
unor distilari obligatorii.

b. distilarea preventiva

La inceputul campaniei viticole, daca previziunile privind recolta sunt justificate, Comisia
poate sa inceapa aceasta distilare, platita cu 65% din pretul de orientare al fiecarui vin de
masa. Producatorul poate, in acest caz, sa valorifice aceasta ocazie, daca estimeaza ca este
posibil sa-si valorifice dificil intreaga recolta. Cantitatile distilate sunt limitate la o parte din
productia fiecarei exploatatii si pot fi deduse din cantitatile obligatoriu de distilat.

c. distilarea obligatorie

In functie de produsele supuse distilarii, se disting urmatoarele categorii:

distilarea obligatorie a subproduselor de vinificatie - aceasta este destinata sa
evite suprapresarea drojdiilor si a resturilor de struguri si sa evite, de asemenea, aparitia
pe piata a unor vinuri de calitate mediocra si cu o tarie alcoolica slaba;

distilarea celorlalte tipuri de vin, altele decat cele de masa - aceasta vizeaza
vinurile excedentare din zona Cognac, vinurile rezultate din struguri de masa;

distilarea obligatorie a vinurilor de masa - aceasta distilare este hotarata de
Comisie atunci cand:

disponibilitatile constatate in timpul campaniei depasesc cu mai mult de 4 luni utilizarile
normale;

productia depaseste cu mai mult de 9% utilizarile normale; media ponderata a preturilor
reprezentative de la toate tipurile de vin de masa este, la inceputul campaniei, mai

mica de 82% din pretul de orientare.


Intreaga cantitate de distilat este fixata de catre Comisie si apoi repartizata intre diferite
regiuni de product ie din Comunitate, pe baza diferentei constatate intre productia din
regiune, in timpul campaniei in cauza si 85% din productia campaniilor 1981/1982 si
1983/1984, din aceeasi regiune.

Producatorul distileaza o cantitate proport ionala cu randamentul sau, dupa un barem
anual, elaborat de catre autoritatile competente ale Statelor membre, in colaborare cu
Comisia.

Aceasta distilare trebuie terminata inainte de sfarsitul campaniei.

d. distilarea de sustinere

Comisia permite accesul imediat la distilarea obligatorie, din cadrul unei campanii, in
cursul careia a fost decisa distilarea. In caz contrar, Comisia poate, eventual, sa o
autorizeze. Producatorii beneficiaza, pentru o cantitate limitata, de un pret minim
garantat, fixat la 82% din pretul de orientare al fiecarui tip de vin, in masura in care,
acestia respecta obligatiile O.P.C.

e. distilarea numita de garantia unui bun sfarsit

Aceasta distilare trebuie sa garanteze viticultorilor, ca vinul lor nu va fi vandut la un pret
inferior celui de declansare, in masura in care ei incheiasera contracte de stocare, pe
termen lung. Aceasta distilare a fost utilizata pentru ultima oara, in timpul campaniei
1990/1991.

f. retragerile temporare

Exista ajutoare pentru stocarea vinurilor de masa si a mustului, care urmaresc sa inghete
disponibilitatile, pe parcursul unei perioade date.

Un ajutor pentru utilizarea musturilor este destinat sa imbunatateasca pozitia
concurentiala a musturilor produse in cadrul U.E.

Stabilizarea pietei

Ca urmare a dezechilibrului structural de piata, determinat de o scadere continua a
consumului, masurile de stabilizare aplicate in


1988, au accentuat efortul de adaptare a cererii la oferta si de ajustare a potentialului de
productie.
In ceea ce priveste retragerile de pe piata, randamentele cele mai ridicate sunt penalizate,
ca urmare a intaririi caracterului distilarii obligatorii.

5.4.12. Tutunul brut

Produsele

In conformitate cu Regulamentul comunitar nr.727/70, modificat de nr.2075/92,
produsele respective sunt cele 42 de varietati de tutun brut, cultivate pe teritoriul
comunitar.

Primele

Consiliul fixeaza, in fiecare an, valoarea primelor ce urmeaza sa fie platite producatorilor
care livreaza tutunul lor unor intreprinderi de prelucrare, pe baza unui contract de cultura.
Ele au ca scop cresterea veniturilor producatorilor, in cadrul unei productii indreptata spre
nevoile pietei si favorizarea vanzarii tutunului produs in Comunitate.

In perioada 1993-1997 a fost fixata o prima mica, pentru fiecare din cele 8 grupe in care
sunt impartite cele 42 varietati de tutun. Aceasta prima este majorata cu 10%, in cazul in
care contractele de cultura sunt incheiate intre grupurile de producatori si prelucratori. In
plus, varietatile de tutun produse in Germania, Belgia si Franta, vor beneficia de o crestere
suplimentara, egala cu 50% din diferenta existenta intre primele acordate pana in 1992 si
cele fixate dupa noul regulament.

Masurile care vizeaza sa asigure echilibrul pietei

Acestea vizeaza sa stabilizeze productia si sa o orienteze spre varietatile cele mai cerute pe
piata. O cantitate maxima globala garantata, a fost stabilita la 370.000 t pentru anul 1993
si la 350.000 t incepand cu 1994. In limita acestor cantitati, Consiliul a stabilit pragurile
specifice de garantie, pentru fiecare grupa de varietati de tutun.


Pentru a asigura respectarea acestor praguri, in perioada 1993 -1997, a fost instaurat un
regim de cote de prelucrare. Aceste cote, stabilite pe grupe de varietat i, sunt repartizate
intre statele membre producatoare. Fiecare Stat membru distribuie cota care ii revine
intre intreprindereile de prelucrare primara. Statele membre sunt autorizate sa efectueze
o repartizare a acestor cote si intre producatori. Intreprinderile de prelucrare primara si
producatorii nu pot sa incheie contracte de cultura sau sa primeasca prime, pentru
cantitati superioare cotei care le-a fost atribuita.

Orientarea productiei

Un fond comunitar, pentru cercetare si informare, finantat prin intermediul unei retineri
de 1% din primele acordate, a fost stabilit in vederea orientarii productiei comunitare,
catre varietatile de tutun cele mai putin nocive.

Un rol deosebit revine organizatiilor si acordurilor interprofesionale. A fost aplicat un
program de reconversie pentru varietatile: Maora, Tsebelia, Forchleimer, Havanna si
hibrizi de Geudertheimer.

In fiecare Stat membru a fost constituita o agentie de control a regimului comunitar al
tutunului.

Schimburile

Protectia in raport cu importurile este realizata numai printr-un Tarif de Vama Comun.
Restituirile la export au fost suprimate in 1992.

In decembrie 1996, Comisia a prezentat un raport despre regimul tutunului. Acesta face o
evaluare pozitiva reformei tutunului, din 1992, si propune intaririrea orientarii actuale a
pietei in acest sector, recunoscand rolul economic important pe care il joaca acesta cultura
in unele zone rurale.


5.4.13. Hameiul

Produsele

In conformitate cu Regulamentul comunitar nr.1696/71, modificat de Regulamentul
nr.3124/92, produsele prev azute de aceste masuri sunt hameiul si anumite subproduse,
cum ar fi: praful (pudra) de hamei, sucurile si extractele vegetale de hamei.


Generalitati

Campania de comercializare se desfasoara in perioada cuprinsa intre 1 septembrie si 31
august, anul urmator. Organizarea comuna a pietei se articuleaza in jurul grupurilor de
producatori. Ea prevede un ajutor de productie s i un sistem de atestare unde certificatele
sau atestatele nu vor fi acordate decat produselor comunitare sau importate, care
prezinta caracteristicile minime valabile, pentru un stadiu determinat al comercializarii.

Ajutoare de productie

In fiecare an, Consiliul fixeaza un ajutor direct, acordat pentru un ha insamantat cu hamei.
Acest ajutor difera, in functie de grupurile de varietati, astfel: hamei aromat, amar, alte
tipuri. Valoarea ajutorului este fixata t inand cont de situatia existenta pe piata, de
tendinta previzibila, de evolutia preturilor pe pietele extra-comunitare, precum si de
evolutia costurilor.

Ajutorul pentru reconversia gamei sortimentale

Dificultatile aparute la comercializarea hameiului amar au determinat Comunitatea sa
instaureze un ajutor special, de 2.500 ECU/ha, in limita a 1.000 ha pentru fiecare Stat
membru, in vederea reconversiei catre varietati aromate.


Singura protect ie la granita este aplicarea T.V.C., dar mai pot fi luate masuri si in cazul
unor perturbatii grave pe piata, in privinta importurilor sau exporturilor. In plus, hameiul si
produsele din hamei care provin din terte tari, trebuie sa respecte niste exigente minime,
de comercializare.


5.4.14. Semintele

Produsele

nr.1740/91, produsele vizate sunt urmatoarele:

boabele de orez si de alac (graul gol); legume cu coji uscate (seci);

porumbul si sorgul hibrid;

semintele si fructele oleaginoase;

seminte, spori si fructe de insamantat.

Regimul preturilor

Campania de comercializare dureaza de la 1 iulie, pana la 30 iunie, anul urmator. Comisia
fixeaza un pret de referinta, pentru fiecare tip de porumb si sorg hibridat, destinat
insamantarii si pe baza caruia, poate fi, eventual, calculata o taxa compensatoare, care se
percepe la aceste produse, la import.


Nu exista decat un regim de ajutoare directe, pentru productie, pentru fiecare specie sau
grupa de varietati, ajutoare ce sunt acordate la fiecare quintal de seminte obtinute. Nivelul
acestor ajutoare este fixat pentru 2 ani, dar el poate fi revizuit daca piata comunitara risca
sa fie perturbata.


Pentru fiecare tip de porumb si sorg hibridat, destinat insamantarii, se poate percepe o
taxa compensatoare de import.

5.4.15. Inul textil si canepa

Produsele

nr.2057/92, produsele vizate de aceste masuri sunt paiele si fuioarele de in textil si
canepa.


Regimul de preturi

Campania de comercializare dureaza de la 1 august, pana la 31 iulie, anul urmator. O.P.C.
nu prevede nici garantarea pretului la producator, nici preferinta comunitara si nici
garantia vanzarii.


Ajutorul de productie

Consiliul fixeaza, in fiecare an, doua ajutoare la un ha recoltat, respectiv unul pentru in
(935,65 ECU in 1995/1996) si altul pentru canepa (774,74 ECU in 1995/1996). In plus,
producatorii de in textil pot sa beneficieze si de un ajutor pentru producerea semintelor.

Actiuni promotionale

Pentru in, un anume procentaj din ajutorul acordat la ha (53,64 ECU/ha in 1995/1996) este
rezervat finantarii actiunilor promotionale si cautarii unor noi piete de marfuri.

Ajutorul de stocare

Atunci cand exist a un dezechilibru temporar intre oferta si cererea de fuioare de in si
canepa, detinatorii acestora pot incheia contracte de stocare si in acest fel, le este asigurat
un ajutor de stocare.


Nu este prelevat la import nici un drept de vama si nu este prevazuta nici o restituire la
export.

Regimul aplicat in Belgia

Pentru a putea beneficia de ajutor, agricultorul trebuie sa prezinte, pentru fiecare an
agricol, o declaratie a suprafetelor insamantate cu in textil (declaratia trebuie f acuta
inainte de 30 iunie), iar cererea pentru acordarea ajutorului trebuie inaintata cel tarziu la
30 noiembrie. Acest ajutor nu este acordat decat pentru suprafetele care au fost
insamantate si recoltate in intregime si pe care au fost efectuate toate operatiunile legate
de cultura normala a inului si a canepei. Ajutorul este acordat in proportie de 50%
cultivatorului de in si in procent de 50% celui care prelucreaza


canepa. In cazul unei culturi pe baza de contract, acest ajutor este platit integral
prelucratorului canepei.

5.4.16. Bumbacul

Produsele

In conformitate cu Regulamentul comunitar nr.2169/81, modificat prin Regulamentul
nr.2053/92, produsele vizate de aceste masuri sunt: bumbacul fara seminte si bumbacul
cu seminte.

Regimul de preturi

Campania de comercializare se desfasoara intre 1 septembrie si 31 august, anul urmator.
Pentru durata campaniei Consiliul fixeaza:

un pret de obiectiv - pentru bumbacul cu seminte, in vederea sustinerii productiei de
bumbac, in regiunile din sudul Comunitatii, unde aceasta este foarte importanta si
asigurarii unui venit echitabil producatorilor;

un pret minim - pentru bumbacul cu seminte, asigurand un venit sigur producatorilor si pe
care cumparatorul trebuie sa il respecte, daca doreste sa beneficieze in continuare de
ajutorul direct pentru culturile in cauza


Interventia

Nu este fixat nici un pret de interventie si nu exista nici un sistem de interventie.

Ajutorul de productie

Un ajutor direct compenseaza diferenta dintre pretul de obiectiv si pretul de pe piata
mondiala, al bumbacului fara seminte.

Acest ajutor are drept scop sustinerea venitului producatorilor, asigurandu-se totodata
aprovizionarea industriilor de prelucrare, cu materie prima la pretul de pe piata mondiala.


Echilibrul pietei

Incepand cu campania 1997/1988, a fost adoptat un regim de cantitati maxime garantate,
care cuprinde, in principal, urmatoarele dispozitii:

Consiliul fixeaza cantitatea maxima garantata de bumbac cu seminte (C.M.G.);

inainte de inceperea fiecarei campanii, Comisia fixeaza productia estimata de bumbac cu
seminte. Daca productia estimata depaseste C.M.G., nivelul ajutorului este diminuat;

diminuarea este limitata la 15%, dar ceea ce depasesete acesta limita, este transferata la
campania urmatoare;

la sfarsitul campaniei se constata productia efectiva, iar abaterea este ajustata pentru a
tine cont de eventuala diferenta intre productia estimata si cea efectiva.

Ajutorul pentru micii producatori

Pentru a atenua efectele cantitatilor maxime garantate asupra micilor producatori (mai
putin de 2,5 ha de bumbac), acestora le este acordat un ajutor de 302 ECU/ha. Totodata,
valoarea acestui ajutor este diminuata in functie de depasirea unei suprafete maxime
garantate.


Nu este perceputa nici o prelevare la import si nu este acordata nici o restituire la export.

5.4.17. Laptele si produsele lactate

Produsele

In conformitate cu Reglementarile comunitare nr.2071/92, 2073/92, 2074/92, modificate
in ultima parte, de Regulamentele nr.0322/96 si 1587/96, produsele vizate sunt
urmatoarele:
laptele si smantana;

untul, branzeturile, cheagurile de lapte;

lactoza si siropul de lactoza;

alimente pentru animale, pe baza de produse lactate.


Regimul de preturi

Campania laptelui dureaza de la 1 aprilie, la 31 martie, anul urmator. Consiliul fixeaza
urmatoarele preturi:

pretul indicator - este fixat pentru laptele care are un procent de grasime de 3,7%;
reprezinta pretul dorit sa se asigure laptelui vandut pe parcursul campaniei, in cadrul
pietelor de marfuri existente;

pretul de interventie - este fixat pentru unt si anumite branzeturi (Gran padano si
Parmigiano reggiano);

pretul prag - este fixat de Consiliu pentru campania urmatoare, pentru anumite produse.
Prin fixarea acestui pret, se urmareste ca preturile produselor lactate importate sa se
situeze la un nivel corespondent cu pretul indicator al laptelui.

In baza acordului incheiat la Runda Uruguay, care a intrat in vigoare la 1 iulie 1995,
preturile prag au disp arut, iar prelevarile variabile la import au fost transformate in tarife
(Tabelul 8).

Tabelul 8
Preturile produselor lacate in U.E., in perioada 1.07.1995-30.06.1996
(dupa Mariana Grodea,1998)
Anul Lapte-pret Unt-pret de Lapte praf
indicativ interventie degresat-pret de
interventie
1995/1996 309,8 3282,0 2052,2

Interventia

Interventia publica

Unt - daca preturile de piata scad sub 92% din pretul de interventie, Comisia procedeaza la
cumparari prin adjudecare, in Statele membre.

Lapte degresat - cumpararile prin interventie sunt prevazute incepand cu 1 martie, pana la
31 august, in fiecare an. Odata stocate, aceste produse sunt vandute prin adjudecare,
vanzare directa sau in cadrul unor masuri speciale.

Stocarea privata

Un ajutor de stocare privata este acordat intreprinderilor, pentru:

- untul stocat cel putin 4 luni;


- branza Gran padano, cu vechime de cel putin 9 luni, pentru Parmezan cu cel put in 15
luni vechime si pentru Provolone cu o vechime minima de 3 luni. Ajutorul poate fi acordat
si pentru alte branzeturi.

Ajutoarele de productie

a.ajutoare pentru lapte folosit in hrana animalelor

In conformitate de Regulamentele Comunitare nr.804/68 si 986/68, aceste ajutoare
permit reducerea pretului proteinelor din lapte, utilizate in productia de furaje si
transformarea lor in produse concurentiale in raport cu cele de substitutie si mai ales in
raport cu proteinele vegetale. Aceste ajutoare sunt acordate laptelui smantanit sau
integral, utilizat in hrana animalelor, astfel:

laptele degresat, produs si tratat in laptarie, apoi vandut intreprinzatorilor agricoli;

laptele degresat, utilizat in cadrul exploatatiilor unde a si fost produs;

laptele praf degresat;

laptele praf degresat sau nu, utilizat in fabricarea alimentelor complexe.

In primul si in ultimul caz, ajutorul este platit laptariei care

vinde laptele degresat, la cel mai mic pret, crescatorilor de animale sau producatorilor de
furaje. In al doilea si in al treilea caz, ajutorul este platit direct crescatorului de animale.

Valoarea acestor ajutoare, destinate hranei animalelor si mai ales a viteilor, este fixat a,
tinand cont de pretul de interventie al laptelui praf degresat, de evolutia aprovizionarii cu
acest produs, de pret ul viteilor si de pretul proteinelor. Valoarea ajutoarelor, care este
fixata, de regula, anual, nu este modificata decat daca unul din elementele indicate mai
sus, variaza sensibil.

Un ajutor special mai mare, poate fi acordat atat pentru laptele degresat sub forma lichida
sau praf, cat si pentru laptele destinat alimentat iei animalelor (altele decat viteii tineri, in
varsta de mai pu tin de 4 luni). Ajutorul este platit de organismul de interventie al Statului
membru, pe teritoriul caruia se afla laptaria.

In Belgia, acest ajutor este platit de Oficiul laptelui, astfel:

laptariilor - lunar;

furnizorilor de smantana - trimestrial;


producatorilor de unt - semestrual.

b.ajutoare pentru laptele transformat in caseina

In conformitate cu Regulamentul comunitar nr.987/68, aceste ajutoare sunt acordate
pentru a favoriza transformarea laptelui in caseina sau caseinat a. Pentru a favoriza
product ia de caseina si caseinata, este acordat un ajutor fabricantului, astfel incat sumele
ce provin din vanzarea laptelui degresat si s-a transformat in caseina, sa corespunda cu
cele provenite din vanzarea laptelui praf degresat. Ajutorul este acordat de organismul de
interventie al Statului membru pe al carui teritoriu a fost produsa caseina.

Ajutoare pentru vanzarea stocurilor

In conformitate cu articolul 12 din Regulamentul comunitar nr.804/68, sunt acordate
ajutoare care sa permita vanzarea mai usoara a excedentelor de unt, pe langa:

institutii fara scop lucrativ si beneficiari de asistenta sociala;

armata si unitati asimilate Statelor membre; fabricanti de produse de patiserie si
inghetata; fabricanti de alte produse alimentare.

Masuri de echilibrare a pietei

Prelevarea de coresponsabilitate

Prin Regulamentul comunitar nr.1097/77, din 17 mai 1977, a fost instaurata o prelevare de
acest fel, care se rasfrange intr -o maniera uniforma, asupra cantitatior de lapte livrate l
aptariilor si asupra anumitor vanzari de produse agricole. Aceasta prelevare a fost fixat a,
initial, la 3% din pretul indicator al laptelui. De la campania 1989/1990, regiunile de munte
si regiunile defavorizate, au fost scutite, iar pentru zonele normale, taxele sunt de:

1% pentru producatorii ale caror cantitati de referinta sunt mai mici sau egale cu 60.000
kg;

1,5% pentru producatorii ale caror cantitati de referinta sunt mai mari sau egale cu 60.000
kg.

Regulamentul comunitar nr.804/68, prevede o prelevare suplimentara, avand drept scop
limitarea cresterii productiei de lapte. Aceasta prelevare a fost fixat a la 115% din pretul
indicator al laptelui livrat pe o perioada de 12 luni si care depaseste cantitatea


de referinta determinata. aplicarea a fost amanata pentru o perioada de 7 ani, ea
incepand in aprilie 1993.
Fondurile care provin din aceasta participare financiara a producatorilor pot fi destinate
finantarii unor masuri referitoare la:

largirea pietelor din interiorul Comunitatii; largirea pietelor din exteriorul Comunitatii;

cautarea unor noi piete de marfuri si a unor produse imbunatatite.

Regimul cotelor

In aprilie 1994, Consiliul a instaurat un regim de cote pentru productie. Acest mecanism se
refera la o cota globala nationala, care se descompune in:

- cantitatea livrata laptariilor;

- cantitatea pentru vanzari directe efectuate de producatori. In cazul depasirii
cantitatilor de referinta, o prelevare

suplimentara trebuie sa fie platita de producator. Aceasta se ridica la 115% din pretul
indicator al laptelui, in cazul livrarilor catre laptarii si la 75%, din acest pret, in cazul
vanzarilor directe. In cazul formulei livrari catre laptarii, Statele membre pot penaliza, in
cadrul unei laptarii care nu se afla in situatia depasirii, producatorii care au depasit, cu mai
mult de 20.000 kg, cantitatea lor de referinta. Este prev azuta efectuarea unor transferuri
de cote, intra sau interregionale.
Tabelul 9
Cotele de lapte ale diferitelor tari din U.E.
Statul membru Cote de referinta Cote de referinta
1992/1993 (1.000t) 1996/1997 (1.000t)
BELGIA 288,036 3.193,171
DANEMARCA 4.369,390 4.454,700
GERMANIA 27.154,205 27.760,673
GRECIA 520,615 626,137
SPANIA 4.361,750 5.454,503
FRANTA 23.042,430 23.812,824
IRLANDA 4.725,600 5.239,238
ITALIA 8.224,210 9.713,005
LUXEMBURG 237,175 267,641
OLANDA 10.709,205 10.985,848


PORTUGALIA 1.743,420 1.835,461
MAREA BRITANIE 13.702,993 14.308,771
AUSTRIA ***** 2369,780
SUEDIA ***** 3300,000
FINLANDA ***** 2355,816
U.E. 101672,029 115677,568

Instaurarea cotelor a generat o serie de probleme legate de transferurile acestora. In
privinta primelor instalari s i a transferurilor intre persoane inrudite pana la gradul II,
reglementarea rezultat a din reforma P.A.C. din 1992, ramane valabila. In acest caz,
transferurile sunt putin reglementate si nu trebuie sa depaseasca Fondurile de cote.

Pentru celelalte transferuri de cote a fost instituit un sistem de colectare si de redistribu
tie. Fondul de cote este condus de Administratia de gestionare a productiei agricole. Cota
vanduta in afara cercului familial va trebui sa fie varsata acestui Fond. Pretul de
cumprarare prevazut este de 15 FB/l, pentru un continut de grasime de 3,7 grade. Pentru
fiecare grad de grasime in plus, sau in minus, acest pret va fi marit sau redus cu 0,7 FB/l.

Cotele de lapte ce sunt cumparate de Fond, sunt redistribuite, in forma liniara, tuturor
celor interesati care indeplinesc norma de maxim 20.000 l de lapte, la ha de suprafta
furajata. Producatorii in varsta de pan a la 35 de ani si care dispun de o cantitate de
referinta totala, de cel putin 60.000 l, fara a depasi insa 250.000 l, au acces privilegiat la
cotele redistribuite de Fond. De asemenea, ei pot sa obtina o cantitate cu 50% mai mare
fata de cea care este redistribuita celorlalti producatori.

Cumpararea si redistribuirea cotelor se efectueaza in 2 zone: o zona A, care corespunde
teritoriului din Wallonia si o zona B, delimitata prin teritoriile Flandrei si regiunea
Bruxelles.

La 1 aprilie 1996, Ministerul belgian al agriculturii, avea sa blocheze, pentru o perioada
nedeterminata, transferurile de cote, in as teptarea unui acord cu asocia tiile profesionale,
in vederea punerii in aplicare a unei noi legislatii.

Aceasta reglementare pentru campania 1996/1997 s-a finalizat cu aplicarea ei in practica,
dar a suferit cateva schimbari in raport cu cea aflata in vigoare in campania precedenta, si
anume:


cantitatea totala pe care un producator poate sa o reia, pe baza conventiilor de cesionare
temporara, este limitata la 30.000 l;

cotele de lapte care sunt transferate definitiv, trebuie sa fie, in acelasi timp, in folosinta
terenurilor ce servesc la obtinerea furajelor, intr-un raport maxim de 20.000 l de lapte, la
ha. Aceste terenuri trebuie sa fie situate in vechile comune, vecine cu cea in care se afla
sediul exploatatiei care cumpara cota.

Ajutoarele legate de reducerea productiei

Diminuarea productiei de lapte, inregistrata in 1984 si 1985, dovedindu- se insuficienta pe
linia restrangerii pietei laptelui, Consiliul a decis o noua reducere a cantit atilor globale,
repartizata pe campaniile 1987/1988 si 1988/1989. Aceasta scadere a fost realizata in
cadrul unui regim de incetare voluntara a productiei de lapte, si in care a fost acordata o
prima producatorilor care isi incetau productia. Aceasta prima se ridica la 6 ECU/an/100
kg, timp de 7 ani.

Pentru campania 1991/1992, in conformitate cu Regulamentul comunitar nr.1637/91,
Consiliul a hotarat o reducere de 2% a cantitatilor globale garantate (livr ari si vanzari
directe), asociata cu o indemnizare de 10 ECU, legata de reducerea cantitatilor de referinta
individuale si cu o indemnizare la abandonarea productiei de lapte. In masura
disponibilitatii lor, fondurile F.E.O.G.A. pot fi utilizate de Statele membre, pentru
restructurarea sectorului laptelui.


Regimul clasic al prelevarilor si restituirilor, se aplica si produselor lactate. Calculul
prelevarii se efectueaza pentru un produs pilot, dupa o regrupare prealabila a produselor,
in grupe omogene. Valoarea acesteia este egala cu diferenta dintre pretul de prag si
preturile de pe piata mondiala, cele mai scazute, exprimate franco-frontiera. Pretul prag al
produsului pilot tine cont de anumite elemente, cum ar fi: proportia de s.u./proteine,
pretul de baza al laptelui si preferinta comunitara.


Sustinerea producatorilor de lapte si produse lactate a atras cheltuieli importante din
partea F.E.O.G.A., care au insa o tendinta descrescatoare. Astfel, in 1992, acestea
reprezentau 13%, fata de 10% in 1996 (Tabelul 10)

Tabelul 10

Cheltuielile de sprijin pentru lapte si produse lactate

(dupa Maraiana Grodeanu, 1998)
- mil.ECU -
Specificare C.E. 12-1992 U.E. 15-1996
Lapte si produse lactate 4.006 4.139
- depozitare -344 169
- ajutoare diverse 2.294 2.032
- rambursari pentru export 2.056 1.938
Total garantii F.E.O.G.A. 31.369 41.297

Aplicarea deciziilor Rundei Uruguay a fost facilitata de reforma MacSharry, care
prevedea reducerea preturilor pentru principalele marfuri, precum si a preturilor
compensatorii. Prin reforma MacSharry cotele pentru livrarile de lapte trebuiau reduse.
Cu toate acestea, ca rezultat la diverselor ajustari, precum si a lipsei de colaborare cu Italia
(care nu a respectat niciodata aceste cote), Spania si Grecia, reducerile nu s-au realizat sau
au avut un nivel foarte mic.

La unt, preturile au fost reduse, dar mult mai putin decat ar fi fost necesar pentru
refacerea echilibrului pietei in absenta cotelor. Pe langa limitarile cantitat ilor de unt si
lapte praf degresat, care pot fi incluse in interventie, sistemul s-a dovedit acceptabil numai
pentru acei fermieri care au beneficiat de pe urma cotelor.

Ca urmare a Rundei Uruguay, prelevarile la import au fost inlocuite cu tarife, care trebuiau
sa fie reduse, iar obligatiile de import respecate. Acestea din urma includ:

cote curente de acces - pentru untul din Noua Zeelanda si branzeturile din
Australia, Canada si Noua Zeelanda;
cote minime de acces - pentru unt si branzeturi provenite din tarile Europei
Centrale si de Est.

In cazul mentinerii cotelor actuale, in cursul urmatorilor ani, productia de lapte va trebui
sa scada usor, de la 121,6 mil. t, cat era in 1996, la 118,1 mil. t, in 2005, datorita unei
cresteri usoare a continutului de grasimi butirice si al adaptarii productiei la nivelul


de cotei. Cererea total a de lapte (in echivalenti lapte integral) va scadea de la 112,2 mil. t,
in 1995, la 108,7 mil. t, 2005, in conditiile scaderii consumului de anumite produse lactate,
mai ales unt, si al cresterii cererii pentru alte produse, cum ar fi branza si produsele
proaspete.

Consumul pe exploatatie (hrana animalelor) va trebui, de asemenea, sa scada, in
concordanta cu diminuarea numarului de animale. Excedentul net se va situa intre 9 si 9,5
mil. t echivalenti lapte integral, pentru perioada 1996-2005, cu o tendinta de crestere spre
sfarsitul acestei perioade.

Absenta unor schimbari ale politicii in acest sector va fi urmata de:
continuarea cresterii exportului de branzeturi ca rezultat al limitarilor G.A.T.T. asupra
exporturilor subventionate;

o tendinta de crestere a stocurilor de interventie la laptele praf degresat, pana in 1998,
urmand sa atinga, in prima jumatate a deceniului viitor, nivelul de 200.000 t, deoarece
angajamentele asumate in cadrul G.A.T.T. devin obligatorii;

o posibila crestere a stocurilor de interventie la unt, prin

respectarea anagajamentelor G.A.T.T., in materie de exporturi Avand in vedere diferitele
solutii posibile, Comisia o

respinge pe cea mai drastica, precum este cea referioare la reducerea drastica a pret urilor
si abolirea rapida a regimului de cote. Evolutia probabila a pietei nu justifica astfel de
masuri extreme. Comisia nu are in vedere o reducere a cotelor, decat daca echilibrul pietei
este serios amenintat. De asemenea, Comisia respinge un sistem de preturi si de cote
duble, care pun probleme de compatibilitate cu O.M.C., putand lasa loc distorsiunilor, in
ceea ce priveste conceptia si punerea in aplicare, si ar accentua complexitatea procesului
administrativ si probelemele de control.

De aceea, Comisia recomanda o abordare prudenta in aceasta etapa. Ea propune:

prelungirea regimului de cote pana in 2006;

cresterea gradului de flexibilitate si simplificarea actualei organizari a pietei comune;

diminuarea treptata a activitatii de sustinere a preturilor, in medie cu 10% din total, pe
toata perioada;


introducerea unui nou ajutor anual, in functie de randamentul mediu, pentru vacile de
lapte, la un cuantum de 145 ECU.
Tinand cont de noile ajutoare pentru vacile de lapte, prevazute la carnea de bovine, prima
totala pentru o vaca de lapte va fi de 215 ECU, ceea ce corespunde cu cuantumul primei
prevazute pentru vacile care alapteaza.

5.4.18.Carnea de vita

Produsele

Produsele vizate de aceste masuri, sunt urmatoarele:

animalele vii (bovine);

carnea: proaspata, refrigerata sau congelata. Preparate din carne, conserve din
carne.

Preturile

Campania de comercializare se desfasoara din prima zi de luni a lunii aprilie, pana in ajunul
acestei zi, din anul urmator. Preturile fixate pentru piata carnii sunt urmatoarele:

pretul de orientare - este fixat pentru vitele mari (de peste 300kg), in functie de situatia de
pe piata carnii de vita, dar si de cea a produselor lactate. Este pretul spre care tinde piata
comunitara, pentru ansamblul calitatilor comercializate in timpul campaniei;

pretul de interventie - este pretul director pentru operatiunile de sustinere a pietei carnii
de vita. Este fixat pentru masculii mari, de calitate R3, pe baza greutatii carcasei. A fost
hotarata o scadere de 15% a pretului de interventie, valabila pentru calitatea de referinta
R3 a masculilor mari:

- la 1 iulie 1993 - 325,85 ECU/100kg greutate a carcasei



pretul de piata - este stabilit pe categorie si specie, pe baza grilei comunitare a carcaselor
vitelor mari. Aceasta grila uniformizeaza clasamentul carcaselor si permite ridicarile de
preturi pe piata, precum si aplicarea masurilor.


Interventia publica

Interventia este deschisa daca, timp de doua saptamani consecutive:

pretul mediu de piata, de pe teritoriul comunitar, pentru calitate sau grupa de calitati a
carnurilor considerate, este inferior procentului de 84% din pretul de interventie;

pretul mediu de piata, din Statul membru in cauza, pentru

calitatea sau grupa de calitati considerata, este inferior procentului de 80% din pretul de
interventie.

Pretul de cumparare la interventie, este determinat in cadrul adjudecarilor. Adjudecarile
pentru una sau mai multe specii sau grupe de specii sunt suspendate atunci cand conditiile
de declansare nu mai sunt intrunite.

Achizitiile facute pentru interventie au depasit pe an si pe intreg teritoriul comunitar,
urmatoarele cantitati:
1993 - 750.000 t 1996 - 400.000 t
1994 - 650.000 t 1997 - 350.000 t
1995 - 550.000 t
Totodata, a mai fost mentinuta si o retea de securitate, iar achizitiile de intervent ie
efectuate cu acest titlu, nu erau incluse in cantitatile mentionate. Interventia cu titlu de
ret ea de securitate, este deschisa printr-o procedura de adjudecare si toate ofertele
eligibile sunt acceptate daca:

timp de doua saptamani consecutive, pretul mediu de piata comunitara, al boilor si
taurasilor, scade sub 78% din pretul de interventie;

intr-un Stat membru sau intr-o regiune a unui Stat

membru, pretul mediu de piata al boilor si taurasilor este inferior procentului de 60% din
pretul de intervent ie. Achizit iile sunt efectuate pentru categoriile respective in Statele
membre sau in regiunile in care nivelul pretului este inferior acestei limite.

Interventia este limitata la categoriile considerate corespunzatoare (transate) din care
sunt excluse, din 1993, masculii tineri din categoria O. In Statele membre, unde aceste
categorii reprezentau, in 1993, mai mult de 60% din ansamblul taierilor de vite mascul,
aplicarea acestei decizii a fost esalonat a pe perioada 1993-1997, gratie aplicarii unui
plafon degresiv al cantitatii


maxime ce poate fi livrata la interventie, pentru fiecare oferta de adjudecare.

Stocarea privata

In afara de interventia publica, au mai fost luate si masuri de ajutorare a stocarii private.
Ele permit stabilizarea pietei, fara a afecta prea mult circuitele traditionale de
comercializare.

Regimul de prime

Conditiile de acordare

Pentru a evita concentrarea abuziv a a animalelor, pagubitoare pentru mediul inconjurator
s i care risca s a antreneze supraproductii, sustinerea prin prime este limitata la o
incarcatura maxima de vite, la ha de suprafata furajera. Aceasta norma maximala a fost
impusa progresiv, astfel:

- 1993: 3,5 UGB/ha de suprafata furajera;

- 1994: 3 UGB/ha de suprafata furajera;

- 1995: 2,5 UGB/ha de suprafata furajera;

- incepand cu 1996: 2 UGB/ha de suprafata furajera.

Pentru a determina aceasta incarcatura la ha de suprafata furajera, sunt luate in
considerare toate animalele pentru care se solicita prime si toate vacile cu lapte necesare
pentru producerea cantitatii de referinta de lapte, det inut a de exploatatie. In consecinta,
aceasta limita a incarcaturii de animale, nu impiedica intreprinzatorii agricoli sa detina un
numar superior de animale, fata de incarcatura maxima permisa. Totodata, acestia nu vor
beneficia de prime, decat pentru un numar inferior de animale, fata de aceasta incarcatura
maxima.

Evaluarea suprafet elor furajere este efectuat a dupa anumite norme stabilite la nivel
comunitar; ele tin cont de suprafetele rezervate exclusiv productiei de furaje si de
suprafetele utilizate atat pentru productiile furajere, cat si pentru productiile care nu sunt
destinate animalelor. Sunt excluse din suprafata furajera, suprafetele agricole care
beneficiaza deja de un regim comunitar de ajutoare. Astfel, sunt excluse suprafetele
cultivate cu porumb sau cu alte cereale, care primesc un ajutor compensator.

Deci, un agricultor care poseda animale poate sa aleaga si sa declare, fie partial, fie total,
aceste terenurile arabile, ca fiind


suprafete furajere; bineinteles el nu va primi, in acest caz, nici o indemnizare
compensatoare, pentru suprafetele respective.
Limita incarcaturii maxime pe unitatea de suprafata furajata, nu este aplicabila micilor
agricultori, care detin mai putin de 15 UGB.

Prima speciala pentru masculi tineri

Prima pentru tinerii masculi a fost marita progresiv, dupa cum urmeaza: 1993 - 60
ECU/animal; 1994 - 75 ECU/animal; incepand din 1995 - 108,68 ECU/animal, tinand cont
de coeficientul multiplicator, aplicat in urma modificarii sistemului agro-monetar.

Aceasta prima este acordata in doua tran se: cand animalul atinge varsta de noua luni si
dupa ce implineste 22 de luni. Prima nu este supusa unei limitari individuale (fiecare Stat
membru trebuie sa stabileasca un efectiv al regiunii de referinta), fiind egala cu numarul
de prime pl atite in cursul unuia din cei trei ani de referinta: 1990, 1991 si 1992. Atunci
cand exista o depasire a efectuvului din regiunea de referinta, numarul animalelor
eligibile, pe exploatatie, este redus proportional. Pot fi stabilite referinte individuale, daca
Statele membre doresc acest lucru.

Pentru a favoriza o mai buna desezonalitate a sacrificarilor, atunci cand intr-un Stat
membru procentajul masculilor tineri (castrati), sacrificati in perioada septembrie-
noiembrie, depaseste 40% din totalul taierilor de animale din aceasta categorie, se
plateste o prima aditionala de 60 ECU, pe cap de animal, pentru sacrificarea acestor
animale in perioada 1 ianuarie - 30 aprilie. Acest sistem a fost introdus cu titlu
experimental si ar putea sa faca obiectul unor modificari stabilite de Consiliu.

In Belgia, modalitatile de aplicare a acestei prime, sunt urmatoarele:

doua cereri de prime sunt autorizate pe exploatatie si pe an. O cerere trebuie sa se refere
la cel putin 3 masculi;

toti masculii trebuie sa fie pastrati in exploatatie, cel putin doua luni, dupa depunerea
cererii;

cu toate ca animalele trebuie sa aibe 9 luni, pentru a fi alese pentru prima, animalele care
au cel putin 6 luni pot fi deja declarate pentru prima. Aceste animale trebuie sa ramana in
acest timp, in cadrul exploatatiei, deci pana la varsta de 9 luni;


toate animalele trebuie sa fie identificate si marcate, conform prescriptiilor.
In Belgia, prima este acordata intr-o singura transa, pentru animalele care au mai mult de
noua luni. Numarul primelor dintr-o exploatatie este limitat la 90. Cererile trebuie sa fie
depuse pe langa agentii locali, special desemnat i. Dupa depunerea cererii, trebuie sa fie
prezentate fisele animalelor pentru care se solicita prima. Dupa verificare, fisele sunt
stampilate si inapoiate crescatorului.

Prima pentru vaca aflata in perioada de alaptare

Pentru a beneficia de aceasta prima, producatorul trebuie sa demonstreze ca nu livreaza
lapte s i nici produse lactate, ce provin din exploatatia sa, sau ca productia de lapte este
inferioara ori egala cu 120.000 kg. Prima este acordata pe baza numarului de referinta de
vaci care alapteaza, diminuata cu 1 pana la 3 procente, in vederea constituirii unei rezerve
nationale.

Numarul de vaci pentru care producatorul beneficiaza de prima este limitat la numarul de
prime platite in 1900, 1991 sau 1992 (anul de referinta ales de Statul membru). Valoarea
primei se ridica la:

- 70 ECU in 1993;

- 95 ECU in 1994 (114,71 ECU, tinand cont de noul sistem agro-monetar);

- 120 ECU, incepand cu 1995 (144,9 ECU, in functie de noul sistem agro-monetar).
Statele membre pot sa acorde o prima complementara de 25

ECU/vaca din care 20 sunt in sarcina F.E.O.G.A. - Garantie, in cazul Irlandei, Greciei,
Portugaliei si anumitor regiuni ramase in urma, din punct de vedere al dezvoltarii, din
sudul Italiei, Spaniei, si Frantei.

In cazul vanzarii sau transferului unei exploatatii, persoana care preia exploatatia trebuie
sa predea dreptul de prima. Acest caz nu este exclusiv pentru ca si intreprinzatorul poate
sa transfere dreptul sau de prima, integral sau partial, celorlalti producatori, fara a-si
transfera exploatatia. In acest caz, maxim 15% din drepturile sale sunt v arsate catre
rezerva nationala a Statului membru. Pentru anul 1996, aceasta prelevare a fost fixata la
1%, in cazul Belgiei.


Statele membre trebuie sa ia masuri, pentru a evita transferuri in afara zonelor sensibile,
unde, productia de bovine este importanta pentru economie. Astfel, transferurile intre
regiunile defavorizate si cele care nu sunt defavorizate nu sunt permise. Statele membre
pot, fie sa permita ca transferurile sa se efectueze direct intre producatori, fie ca aceste
transferuri sa se faca in cadrul rezervei nationale.

Producatorii care nu au utilizat cel putin 15% din cota lor de prime, pentru campania 1994
si 1995, au pierdut partea neutilizata in 1995. Producatorii care nu au utilizat cel put in
70% din cota lor, in cursul campaniei 1996, au pierdut partea neutiluzata. Pentru campania
1997, producatorii trebuiau sa declare, pana in martie 1997, minim 90% din cota lor.
Drepturile neutilizate au fost restituite rezervei si blocate timp de 2 campaniii (1997 si
1998), fara o redistribuire.

In ceea ce priveste incetarea temporara a activit atii, producatorul care isi transferase
temporar cota, in cursul a trei ani consecutivi (1993, 1994, 1995), nu a mai fost autorizat
sa efectueze o incetare temporara, in campania 1996. Produc atorii care au obtinut
drepturi din rezerva nationala nu sunt autorizati sa efectueze transferuri.

In Belgia, conditiile de acordare a acestor prime, sunt urmatoarele:
inaintarea, in fiecare an, a unei cereri pentru prima, pana la data de 30 noiembrie;

timp de cel putin 6 luni, dupa depunerea cererii, trebuie sa fie detinute de exploatatie un
anumit numar de vaci aflate in perioada de alaptare (cel putin egal cu numarul pentru care
a fost ceruta prima);

toate animalele trebuie sa fie marcate si inscrise intr-un registru special, in care trebuie sa
fie trecute toate modificarile ce se fac; vacile care alapteaza trebuie sa faca parte dintr-o
turma utilizata

in cresterea viteilor destinati productiei de carne.

Prima pentru prelucrarea carnii de vitel

Statele membre, in functie de structurile lor de product ie, pot institui, fie o prima pentru
prelucrarea carnii de vitel, fie un regim de interventie pentru animale tinere. Prin aceste
mijloace se


urmareste franarea product iei de carne, acordand 120,75 ECU pentru un vitel, din rasa de
lapte, sacrificat inaintea varstei de 10 zile.

Prima pentru cresterea extensiva

Pentru a incuraja o productie extensiva, benefica pentru mediul inconjurator, primele
platite pentru masculi si vaci ce alapteaza, au fost marite la 36,23 ECU pe cap de animal, in
exploatatiile in care producatorii pot sa dovedeasca ca incarcatura lor de animale, in cursul
anului, este mai mica de 1,4 UGB, pe ha de suprafata furajera.

Primele suplimentare

Ca urmare a crizei vacii nebune, Comisia europeana a hotarat, la 29 mai 1996, s a acorde
compensatii suplimentare, detinatorilor europeni de vite pentru carne. Primele pentru
masculi au fost marite la 21 ECU si cele pentru vacile care alapteaza, la 25 ECU. In plus, a
fost prevazuta o suma de 116 mil. ECU (din care 4,5 mil. ECU pentru Belgia), ce trebuie
repartizata intre posesorii de bovine. In 1996, un credit de sudura a fost acordat
crescatorilor de bovine pentru carne, in vederea acoperirii lipsei de fonduri de rulment,
din care a rezultat criza carnii de vita.

La data de 3 septembrie 1996, a fost publicata in Monitor, o Hotarare din 11 iulie 1996, a
Guvernului Wallon, care instituia un ajutor direct, pentru exploatatiile agricole din sectorul
carnii de bovine. Pot sa beneficieze de acest ajutor, intreprinzatorii agricoli care au obtinut
in 1994, prime pentru bovinele masculi si vacile care alapteaza. Valoarea acestuia ajutor a
fost fixata, in 1994, la 400 FB/UGB.

Prime pentru taierea junicilor

Crearea unei prime pentru sacrificarea junicilor, a fost pusa in aplicare, in 1997, in cadrul
masurilor structurale in favoarea sectorului carnii de bovine.

Pentru a fi alese la prima, junicile trebuie sa indeplinesca urmatoarele conditii:

sa provina din exploatatia celui care solicita prima si sa ramana aici, pana la expedierea lor
catre abator;


sa aibe, in momentul sacrificarii, varsta cuprinsa intre 12 si repsetiv 22 de luni;
sa fie taiate intre 17 martie 1997 si 31 august, al fiecarui an, intr-un abator recunoscut de
C.E., care participa la regimul de taiere; sa fie corect clasate (S, E sau U) dupa grila
comunitara de clasament a carcaselor vitelor mari, de catre un agent acreditat; sa fie
destinate consumului uman si sa nu faca obiectul unei

sacrificari din ordin sau din necesitate.

Valoarea primei depinde de clasificarea carcasei, dupa cum

urmeaza:

- conformatie S - 20.000 FB;

- conformatie E - 17.000 FB;

- conformatie U - 14.000 FB.

In cazul depasirii fondurilor bugetare disponibile, valoarea primelor va fi diminuata,
proportional, pentru toate cererile.


Pentru a proteja piata comunitara, de importurile ce provin din terte tari, a fost aplicata o
prelevare la import, care poate fi fixata in prealabil. Prelevarea de baza este egala cu
diferenta dintre preturile de orientare si pretul ofertei franco-frontiera, marita cu dreptul
de vama.

Prelevarea aplicabila este mai ridicata, sau mai scazuta decat cea de baza, tinand cont de
incidenta preturilor, pe pietele reprezentative din Comunitate.

Exista si abateri de la acest regim general:

pentru carnea de vita congelata, destinata prelucrarii, exista un regim special privind
importul, care prevede stabilirea anuala a unui bilant referitor la aprovizionari si la nevoile
industriei de prelucrare comunitare. Cantitatile astfel determinate pot face obiectul unei
exonerari partiale sau totale, din prelevare, pentru eliberarea certificatelor;

pentru masculii tineri, destinati ingrasarii, pe teritoriul Comunitatii.
Incepand cu campania 1995/1996, ca urmare a acordurilor de

la Marrakech, in cadrul O.M.C., pre tul de orientare a fost suprimat, iar prelevarile
variabile la import, au fost inlocuite cu prelevari fixe.


La export, pot fi acordate restituiri. Ele sunt fixate in prealabil si difera in functie de
destinatii.

Productia de carne de bovine va fi influentata, in ultimii ani ai deceniului noua, pe de o
parte, de masurile pe termen scurt, pentru depasirea crizei vacii nebune (comercializarea
timpurie a viteilor), iar pe de alta parte, de eliminarea din lantul de productie alimentara a
vitelor adulte, de peste 30 de luni, in Marea Britanie. Primele din aceste masuri is i vor face
simtite efectele in anii 1998 si 1999, in timp ce efectele celor din urma se vor prelungi
pana in anul 2001.

In consecin ta, productia de carne de vita va inregistra o scadere pan a in anul 2000, iar
stocurile se vor diminua considerabil. Totusi, dupa 2001, daca politicile de piata nu se
schimba, productia va reveni la poten tialul sau maxim, in timp ce consumul isi va continua
declinul sau pe termen lung. Stocurile de interventie vor avea tendinta de a se reconstitui
(avand in vedere posibilitatile limitate de export, in cadrul G.A.T.T.) si vor putea atinge
nivelul de 1,5 mil.t, in 2005.

Pe termen lung, este inacceptabil ca problema supraproductiei sa se rezolve prin
sacrificarea vit eilor la numai cateva zile de la f atare. In acelsai timp, problema surplusului
nu poate fi rezolvata numai prin controlul ofertei (cote aplicate pe numarul de animale sau
pe productie), intrucat aceasta ar atrage complicatii administrative majore.

Pe de alta parte, o strategie mai ofensiva ar putea sa reduca substant ial subventionarea
exportului catre destina tii traditionale, sa ajute la dezvoltarea unor noi piete de desfacere
pentru export, fara subventii si sa reechilibreze consumul intern de carne, in avanatjul
carnii de vita. Mai mult decat atat, ar reduce interesul pentru greutatea mai mare a
carcasei.

In consecin ta, Comisia isi propune sa stabileasca treptat subventii de piata eficiente la
nivelul de 1950 ECU/t (in prezent, 2780 ECU/t) in perioada 2000-2002. Ar trebuie sa se
poata stabiliza preturile de pe piata in jurul sau la acest nivel, prin protec tia la frontiera,
masuri la export si introducerea unui regim privat de stocare, asa cum exista pentru
carnea de porc.


Deoarece pret urile pe piata interna se as teapta sa ramana mai ridicate decat noile preturi
de sust inere, este previzibila scaderea veniturilor agricultorilor, chiar daca aceasta nu va fi
atat de mare pe cat ar indica o simpla analiza.

In acest context, Comisia propune cresterea graduala a platilor directe, care vor fi
efectuate, ca si pana acum, in functie de numarul de capete de taurine, evitandu-se
compensarea exagerata. Atunci cand sistemul va fi complet functional, platile vor atinge
urmatoarele niveluri (in paranteza este trecut nivelul actual):

vaci care alapteaza: 215 ECU (145 ECU) - plata anuala;
taurine masculi: - bou - 368 ECU (135 ECU) - plata unica;
- vitel - 232 ECU (109 ECU) - doua plati;
vaci de lapte: 70 ECU (nu existau astfel de prime) - doua plati. Mecanismele ce stabilesc
ajutoarele pe cap de vita si

favorizeaza extensivizarea sunt adoptate astfel incat sa tina seama de incetarea regimului
porumbului insilozat. In acelasi timp, Comisia va urmari ca stimulentele acordate pentru
extensivizarea productiei sa fie eficiente si in raport cu obiectivele de mediu.

5.4.19. Carnea de oaie si de capra

Produsele

In conformitate cu Regulamentele comunitare nr.3013/89 si 3493/90, modificate prin
Regulamentele nr.2069/92 si 2070/92, acest regim de ajutoare, are drept obiect,
urmatoarele produse:
animalele vii (ovine si caprine);

carnea proaspata sau congelata;

produse prelucrate.

Regimul preturilor

Campania de comercializare dureaza de la prima zi de luni, a lunii ianuarie, pana in ajunul
aceleiasi zile, din anul urmator.

In fiecare an, Comisia fixeaza un pret de baza. Acesta este unic pentru intreg teritoriul
comunitar, fiind stabilit pentru carcasele de oi si permite sa se calculeze valoarea primei
pe cap de oaie. Pentru a tine cont de variatiile sezoniere de pe piata pretul respectiv nu
este fix, el variind de perioadele din an.


Prima pentru o oaie si prima variabila la taiere

O cotatie comunitara, de calitate standard, corespunzand product iei celei mai frecvente, a
fost pusa in aplicare pentru turmele specializate. Se face distinctie intre producatorii de
miei usori si producatorii de miei grasi.

Pierderea din veniturile producatorilor reprezinta eventuala diferenta dintre pret urile de
baza si media aritmetica a preturilor de piata, constatate in timpul campaniei. Valoarea
primei se obtine ajustand pierderea unei part i din venituri cu un coeficient tehnic miei
slabi sau miei grasi (80% din ultimul).

Coeficientul tehnic miei grasi exprima, pentru ansamblul Comunitatii, productia medie
anual a de carne de miel gras, greu, pe oaie producatoare, a unor miei de acest fel.
Producatorii de miei slabi, usori, nu au obligatia ingrasarii lor.

Prima este platit a in limita a 1.000 de animale/producator in zonele defavorizate si de 500
de animale/producator, in celelalte zone. Peste aceste limite, prima este redusa cu 50%.
Cererile pentru prime, trebuie sa priveasca cel putin 10 animale.

O oaie sau o capra, pentru a fi aleasa pentru prima, trebuie sa aibe cel putin un an. Pentru
capre, prima corespunde cu 80% din cea acordata pe cap de oaie, producatorilor de miei
grasi.

In plus, incepand cu campania 1991, a fost introdus un ajutor de 4 ECU pe cap de oaie, cu
titlu de lume rurala, pentru exploatatiile din zonele de munte si din zonele defavorizate.
Ajutorul a fost marit progresiv, pana la 5,5 ECU/oaie, pentru campania 1992.

Prima este platita, respectand o limita individuala, pentru fiecare producator. Dreptul la
prima, revine producatorilor carora le- a fost acordata prima in timpul campaniei 1991 si
care au depus, de asemenea, o cerere pentru 1992.

Pentru producatorii care au primit prima inainte de campania 1992, aceasta a fost platita,
pentru campaniile urmatoare, in limita numarului de animale, pentru care aceasta prima a
fost varsata, in contul campaniei 1991. Acest numar a fost multiplicat cu un coeficient egal
cu raportul intre numarul de animale eligibile, cu drept de prima in 1989, 1990 si 1991 si
numarul de animale eligibile, cu drept de prima in 1992.


Pentru producatorii care au primit doar o parte, sau chiar deloc din prima, in timpul
campaniei 1991, a fost utilizat numarul de animale corespunzand numarului de varsaminte
efectuate in cursul campaniei celei mai recente. Daca neplata rezulta dintr-o sanctiune, s-a
luat in considerare numarul de animale din ziua controlului.

In cazul grupurilor sau asociatiilor de producatori, prima va fi platita asociatiei/grupului,
dar pentru fiecare din membrii asociatiei/grupului se va stabili, dupa anumite reguli, o
limita individuala.

In privinta transferului dreptului la prima, se aplica principiul descris pentru carnea de
bovine.
Producatorul de miei slabi, care doreste sa beneficieze de regimul de ingrasare (miei
grasi), trebuie sa indepineasca urmatoarele conditii:

ingrasarea unui lot de miei trebuie sa fie semnalata prin intermediul unei declaratii
speciale, de ingrasare, cel tarziu in ziua in care incepe ingrasarea;

al doilea exemplar al decalratiei trebuie sa fie pastrat, ca registru de ingrasare;

toti mieii declarati trebuie sa fie identificati printr-o marca aurie;

mieii, dupa intarcare, trebuie sa fie ingrasati cel putin 45 de zile, pana ating greutatea vie,
de minim 25 kg (greutate minima pentru categoria miei grasi);

ingrasarea poate sa dureze tot anul, dar trebuie sa inceapa cel mai taziu la data de 14
noiembrie a anului respectiv;

prima este acordata dupa numarul de miei grei, efectiv ingrasati.

Constituirea unei rezerve initiale

Fiecare Stat membru isi constituie o rezerva de prime, egala cu cel putin 1% si cu cel mult
3% din suma limitelor individuale ale producatorilor din Statul membru considerat.
Cantitatile ce fac parte din aceasta rezerva, sunt deduse din drepturile la prime ale
producatorilor individuali. Statul membru foloseste rezerva pentru acordarea, in limitele
ei, unor drepturi producatorilor, care indepinesc urmatoarele conditii:


au prezentat o cerere pentru acordarea primei, inainte de 1992, si au demonstrat ca
aplicarea limitelor pune in pericol viabilitatea exploatatiei lor, tinand cont de executia unui
program de investitii, anterior anului 1993;

au prezentat pentru 1991 o cerere de prima care nu corespunde situatiei reale, ca urmare
a unor circumstate exceptionale;

nu au prezentat cererea de prima, dupa anul 1991.

Mai este constituita si o rezerva aditionala, egala cu 1% din suma limitelor individuale ale
producatorilor din zonele defavorizate. Statul membru o utilizeaza pentru acordarea, in
limitele ei, a drepturilor producatorilor din zonele defavorizate.

Stocarea privata

Sistemul de stocare privata asigura rolul de plasa de securitate, dupa urmatoarele
modalitati:

posibila aplicare a stocarii private, de catre Comisie, daca pretul de piata comunitar si
pretul de piata dintr-o regiune, sunt inferioare procentului de 90% din pretul de baza
sezonier;

posibila aplicare a stocarii private, de catre Comisie, prin adjudecare, daca preturile de
piata sunt inferioare procentului de 85%, din pretul de baza sezonier;

Comisia trebuie sa aplice stocarea privata, prin adjudecare, in regiunea sau regiunile in
care pretul de piata este inferior procentului de 70% din pretul de baza sezonier;

utilizarea adjudecarii permite Comisiei sa determine cu precizie cantitatile pe care ea
doreste sa le stocheze si sa indice nivelul ajutorului, in vederea functionarii efective a
acestui sistem.

Echilibrul de piata

Consiliul a fixat un nivel maxim garantat, ce se ridica la 63.400.000 capete de oi, pentru
intreg teritoriul comunitar. La fiecare depasire cu 1% a pragului de garantie, pret ul de
baza utilizat in calculul primei pe cap de oaie, este redus cu 7%, pentru campania in curs.
Prima pe cap de capra a fost modificata in aceleasi proportii.



Regimul referitor la importuri difera in functie de produsele importate. Astfel, pentru taieri
sunt aplicate tarifele vamale comune (T.V.C.).

Pentru animalele vii, altele decat reproducatorii de rasa pura si pentru carnurile
refrigerate si congelate, se aplica o prelevare. Aceasta este egala cu diferenta intre pretul
de baza sezonier si pretul ofertei franco-frontiera, a Comunitatii, stabilita in functie de
posibilit atile de cump arare cele mai reprezentative, in ceea ce priveste cantitatea si
calitatea, constatate in cursul perioadei prelevarii.

Totodata, pentru produsele consolidate in cadrul G.A.T.T., prelevarile sunt limitate la 20%
din dreptul ad valorem.

In cadrul acordurilor de autolimitare, incheiate cu principalii din tarile terte (12 tari, printre
care Noua Zeelanda este cel mai important furnizor sub raport cantitativ), aceste prelevari
sunt limitate la 10% din dreptul ad valorem.

Daca restituirile la export sunt prevazute din punct de vedere teoretic, acest instrument n-
a fost niciodata pus in aplicare.

5.4.20. Carnea de porc

Produsele

In conformitate cu Regulamentul comunitar nr.2759/75, modificat prin Regulamentul nr.
1249/89, produsele vizate de aceste masuri, sunt urmatoarele:
animalele vii, altele decat reproducatorii de rasa pura;

carne, slanina;

produse prelucrate avand la baza carnea de porc.

Sistemul de preturi

Campania de comercializare dureaza de la 1 iulie, pana la 30 iunie, anul urmator. Consiliul
fixeaza, un pret de baza, pe cap de porc, clasa U, pentru intreaga durata a campaniei
(carcase cu greutate de la 60 pana la 120 kg, cel mult). Acest pret reprezinta costul mediu
de productie, in care sunt incluse si cheltuielile cu sacrificarea porcilor. Nivelul sau trebuie
sa contribuie la


stabilizarea cursurilor, pe piete, dar sa nu determine formarea unor excedente structurale,
in cadrul Comunitatii.
Decurgand direct din pretul de baza (intre 78 si 92% din acesta), pretul de achizitie,
reprezinta pret ul la care, organele de interven tie efectueaza cumpararile lor, in cazul unei
interventii publice. Este fixat dupa procedura Comitetului de gestiune. In fiecare trimestru,
Comisia calculeaza un pret de ecluza, corespunzand costului de productie, din tarile tert e,
tinand cont de pretul alimentelor de pe piata mondiala si de alte costuri de productie si de
comercializare.

Interventia

Interventia publica

Considerat ca un produs prelucrat, transformat, pe baza de cereale, porcul este constrans
la un ciclu economic de trei ani, in timpul carora, variatiile de pret pot sa atinga mai mult
de 40%. Atunci cand pretul de piata ramane cuprins intre 92% si 103%, din pretul de baza,
declans area interventiei publice ramane facultativa, dar cand variatia este intre 92% si
78% din pretul de baza, ea devine obligatorie.

Stocarea privata

Recurgerea la stocarea privata este mai curent intalnita decat interventia publica,
deoarece prezinta o suplete mai mare. Valoarea ajutorului pentru stocare privata este
stabilita fie prin adjudecare, fie printr-o fixare prealabila.


Importurile din tert e ta ri, fac obiectul unei prelevari fixate in fiecare trimestru si care se
compune dintr-un element egal cu diferenta intre preturile de pe piata mondiala si cele de
pe piata comunitara, ale cantitatilor de cereale furajere necesare obtinerii unui kilogram
de carne de porc, si dintr-un element egal cu 7% din pretul de ecluza. In cazul in care,
pentru un produs, pre tul ofertei franco-frontiera scade sub pret ul de ecluza, se aplica o
prelevare egala cu diferenta constata intre cele doua preturi.

Pentru anumite produse, importate din Ungaria, Polonia, Cehia si Slovacia, se poate aplica
o prelevare redusa.


Exporturile determina acordarea unei restituiri fixate pentru fiecare produs, intr-un mod
uniform, pentru intreaga Comunitate, dar care poate fi diferentiat in functie de destinatie.
Aceasta restituire este in functie, mai ales, de diferenta intre pretul de pe piata mondiala si
pretul comunitar.

5.4.21.Ouale si pasarile

Produsele

In conformitate cu Regulamentele comunitare nr. 2771/75, 1235/89 (ouale), nr.2777/75 si
1235/89 (pasarile), produsele vizate de aceste masuri sunt urmatoarele:
ouale si galbenusurile de ou (sub forma lichida sau preparate, congelate sau
uscate);
pasarile vii, carnea de pasare, ficatul de pasare, grasimi si conserve.

Regimul de preturi

Nu exista o campanie de comercializare si nici un pret garantat. Cu toate acestea,
productiile din afara solului, transformatoare ale cerealelor, beneficiaza de un pret de
ecluza fixat in avans, penru fiecare trimestru, de catre Comisie, urmand procedura
Comitetului de Gestiune. Acest pret de ecluza se compune din:

o suma egala cu pretul de pe piata mondiala, a cantitatii de cereale furajere necesara
productiei unui kilogram de produs vizat, in tarile terte;

o suma ce exprima alte costuri de alimentatie, precum si cheltuieli generale de productie
si de comercializare.


Organizatia Pietei Comune consider a ca piat a oualor si pasarilor este elastica. Nu exista
un pret garantat, ci doar un ansamblu de masuri ce tind spre o mai bun a organizare a
productiei, a prelucrarii, a pietelor de marfuri, cat si spre o ameliorare a calitatii si a
previziunilor. Nu este prevazuta nici o masura de interventie.



Importurile de oua si pasari fac obiectul perceperii unei prelevari, ce se fixeaza in avans,
pentru fiecare trimestru. Aceasta prelevare se compune din:

un element egal cu diferenta dintre pretul comunitar si pretul mondial al cantitatii de
cereale furajere, necesara obtinerii unui kilogram de produs;

un element egal cu 7% din pretul de ecluza.

In cazul in care, pentru un produs, pret ul ofertei franco-frontiera scade sub pretul ecluza,
prelevarea este marita cu o suma egala cu diferenta dintre cele doua pret uri. Exporturile
fac obiectul unor restituiri, diferentiate in functie de destinatii.

5.4.22. Viermii de matase

In conformitate cu Regulamentul comunitar nr.845/72, modificat prin Regulamentul nr.
2059/92, campania se desfasoara intre 1 aprilie si 31 martie, anul urmator. Aceste
prevederi se limiteaza la acordarea unui ajutor pentru fiecare cutie cu oua de viermi de
matase, cu conditia ca, cresterea viermilor sa fie integrala.

5.5. COMPENSATIILE AGRO-MONETARE

Diferitele preturi garantate si prime, pe care le-am prezentat, sunt exprimate in ECU. In
cazul unei reevaluari a nivelului de conversie agricola a monedei unei tari, in conformitate
cu Regulamentul comunitar nr.1527/95, pot fi acordate producatorilor anumite
compensatii agroalimentare.

Astfel, in Belgia, ca urmare a unei reevaluari de acest fel, a francului belgian, efectuata la
data de 24 iunie 1995, ministrii Claselor mijlocii si ai Agriculturii, au hotarat sa acorde
urmatoarele ajutoare compensatorii:

685 FB/UGB pentru sectorul carnii de vita. Aceasta suma a fost primita doar pentru
animalele carora le-a fost efectiv acordata prima;


in sectorul cerealelor, plata s-a facut pe baza suprafetelor care primisera un ajutor in
cadrul sustinerii sectorului productiei cerealiere. Valoarea acestei indemnizari a fost
calculata in functie de randamentele medii, din fiecare regiune agricola:

pentru sectorul laptelui, plata s-a facut pe baza livrarilor, dupa o corectie, pentru a tine
cont de procentul de grasime. Cantitatile ce au fost vandute direct nu beneficiaza de astfel
de ajutoare. Valoarea acestei plati se ridica la 0,0942 FB pe litru de lapte;

pentru sectorul sfeclei, plata s-a facut pe baza declaratiei referitoare la suprafata pe care
agricultorii au insamantat-o de la depunerea cererii pentru acordarea primei, cu anumite
culturi arabile. Valoarea acestei compensatii era de 811 FB/ha.


10. PREVEDERILE RUNDEI URUGUAY CU PRIVIRE LA POLITICA AGRARA

Runda Uruguay de Negocieri Comerciale Multilaterale, reprezinta cea de a opta reuniune a
Conferintei Ministeriale, desfasurata sub auspiciile Acordului General pentru Tarife
Vamale si Comert (G.A.T.T.). Negocierile in cadrul acestei runde au demarat la Punta del
Este din Uruguay, in septembrie 1986, urmand a se finaliza in viitorii patru ani. Formal,
aceste negocieri au fost incheiate, insa, dup a o perioada mult mai lunga, respectiv, aprilie
1994, la Marrakesh, Maroc, iar actul final a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1995.

Acordul de la Marrakesh a fost acceptat de 110 tari
*
, iar Romania a devenit membra a
Organizatiei Mondiale de Comert la 1 ianuarie 1995.

Runda Uruguay a fost cea mai cuprinzatoare si cea mai ambitioas a dintre rundele de
negocieri care s-au desfasurat sub auspiciile G.A.T.T.

Negocierile din cadrul acestei runde au fost centrate atat pe stabilirea unor reguli si
acorduri comerciale internationale, cat si pe posibilitatile de implementare a acestora. S-a
urmarit, totodata, si sistemul legal, indus de aceste actiuni

In sinteza, rezulatatele negocierilor s-au concretizat in:

Imbunatatirea regulilor G.A.T.T. si ale acordurilor sale conexe, aplicabile comertului cu
bunuri, ceea ce a

25 octombrie 1995


determinat formarea Organizatiei Mondiale de Comert (O.M.C.);
Adoptarea Acordului General pentru Comertul cu Servicii (G.A.T.S.), aducand astfel, pentru
prima data, comertul cu servicii aflat in dezvoltare, in cadrul disciplinelor internationale
**
;
Adoptarea acordului privind aspectele comerciale ale Drepturilor de Proprietate Intelectuala
(T.R.I.P.S.). Acordul statueaza standarde uniforme pentru protejarea acestor drepturi;

Continuarea liberalizarii comertului de bunuri si servicii, pentru viitor.

10.1. MOTIVATII

Lansarea negocierilor in cadrul R.U. a fost motivata de necesitatea inlaturarii
disfunctionalitatilor din activitatea precedenta a G.A.T.T., rezultate din:

Neincluderea in regulile G.A.T.T. a doua domenii importante: agricultura si textilele. Aceasta
bresa a dat posibilitatea tarilor dezvoltate sa-si elaboreze politici proprii sau de grup, care nu
erau in deplina conformitate cu acordurile generale;

Transformarea comertului cu servicii intr-o componenta importanta a comertului
international. Precedentele reglementari G.A.T.T. se aplicau numai comertului cu bunuri,
neexistand reguli internationale pentru masurile luate de diverse tari cu scopul de a-si proteja
serviciile;

Realizarea unei protectii adecvate a dreptului de proprietate intelectuala. Existau numeroase
nemultumiri datorita diferentelor dintre standardele de protejare a drepturilor de
proprietate intelectuala (de genul brevete si marci de comercializare), precum si datorita
ineficientei aplicarii de catre guverne a regulilor nationale privind aceste drepturi si cresterea
comertului cu marfuri contrafacute.

**
O.M.C. a inceput sa functioneze de la 1 ianuarie 1995, data la care G.A.T.T. a incetat sa mai
fie o institutie separata, devenind parte a acesteia.

In plus fata de aceste motivat ii generale, in demararea si finalizarea negocierilor au
actionat, in sens pozitiv, urmatorii factori:

inlocuire importurilor cu stimularea dezvoltarii exporturilor in cadrul politicilor comerciale
din tarile in curs de dezvoltare;
caderea comunismului din tarile est-europene si U.R.S.S. si incetarea razboiului rece;

adoptarea reformelor vizand instaurarea economiei de piata. Exista opinia, unanim
accepatata de specialisti, ca

negocierile multilaterale presupun compromisuri, iar rezultatele nu sunt intotdeauna pe
masura asteptarilor. Adeseori se spune ca nici o tara nu paraseste masa negocierilor ca un
invingator sau ca un invins.

Pe ansamblu, negocierile s-au concretizat, totusi, in urmatoarele rezultate pozitive:

un cadru imbunatatit de reguli multilaterale care guverneaza comertul international;
imbunatatirea, in continuare, a accesului pe piata externa, atat pentru bunuri, cat si
pentru servicii.

10.2. PRINCIPII SI REGULI

In cadrul negocierilor s-au adoptat un numar de patru principii generale, proprii G.A.T.T.,
simple si relativ usor perceptibile, eliminandu-se terminologia juridica, confuza si incalcita,
din regulile detaliate si acordurile conexe.

Aceste principii de baza sunt:

Protejarea industriilor nationale prin taxe vamale

Reducerea si consolidarea taxelor vamale

Tratamentul natiunii celei mai favorizate (N.C.M.F.)

Regula tratamentului national

In completarea principiilor generale, enuntate anterior, sunt regulile cu aplicabilitate
generala, la importul de marfuri in teritoriul vamal al statului importator. Ele cuprind reguli
pe care tarile trebuie sa le respecte in urmatoarele domenii:

la determinarea valorii in vama a marfurilor importate, atunci cand taxele se percep pe o
baza ad valorem;

la aplicarea standardelor obligatorii de fabricatie, a reglementarilor sanitare si fitosanitare la
importul produselor;
la emiterea licentelor de import;

Regulile detaliate aplicabile in aceste domenii, precum si in altele, sunt continute in
acordurile conexe relevante.

Fata de regulile cu aplicabilitate generala, prezentate mai sus, sistemul multilateral mai are
reguli ce guverneaza:

acordarea subventiilor de catre guverne;

masurile pe care guvernele le pot lua in mod normal, ca urmare a cererilor formulate de
industriile nationale;

masurile investitionale ce pot avea efecte negative asupra comertului.

10.2.1.Principiile generale

1.Protejarea industriilor nationale prin taxe vamale

In conformitate cu aceasta regula se permite protejarea productiei interne fata de
concurenta externa, cu conditia ca o asemenea protectie sa fie facuta numai prin tariful
vamal s i sa fie mentinuta la nivele reduse. In acest scop, regula interzice tarilor utilizarea
restrictiilor cantitative, cu exceptia unor cazuri expres mentionate.

Cu toate ca, in enuntul sau generic, regula face trimitere expresa la produsele industriale, ea
s-a aplicat si in domeniul agricol.

Astfel, la produsele agricole, acest principiu s-a aplicat, deoarece, inainte unele tari nu
respectau regula G.A.T.T., de protectie numai prin intermediul tarifului vamal. De exemplu,
unele tari dezvoltate ment ineau restrictii cantitative la import cu mult peste ce era prev azut
ca except ii in G.A.T.T. In plus, fata de aceste restrictii, unele dintre tari, in special cele
apartinand U.E., aplicau diverse prelevari, in loc sa aplice taxe vamale fixe la importul
produselor agricole din zonele temperate, cum ar fi graul si alte cereale, carne si produse
horticole.

Scopul principal al acestei prelevari era asigurarea unor venituri rezonabile producatorilor
agricoli interni si mentinerea unei anumite paritati intre castigurile din agricultura si cele din

industrie. Prelevarile erau determinate periodic si erau, in general, egale cu diferenta
dintre pretul de import si pretul de referinta garantat producatorilor interni. In acest mod,
prin prelev ari se asigura izolarea producatorilor interni de concurenta straina si, de
asemenea, ele anulau total posibilul avantaj al furnizorilor externi.

Introducerea disciplinelor de combatere a folosirii restrictiilor cantitative a condus la
tarificare in sectorul agricol. In conformitate cu prevedrile Acordului privind Agricultura,
tarile membre O.M.C. au inlaturat restrictiile lor cantitative si sistemul de prelevari
variabile cu taxe vamale.

Noile taxe vamale au fost determinate prin tarificare, adica prin calcularea incidentei
restrictiilor cantitative si al altor masuri asupra pretului produselor importate si adaugarea
rezultatului la taxele vamale. Ca urmare a tarificarii, de acum inainte, ta rile pot sa-si
protejeze agricultura interna numai prin intermediul taxelor vamale.

2.Reducerea si consolidarea taxelor vamale

Reducerea da posibilitatea, prin negocieri, ca tarile membre sa diminueze, si atunci cand
este posibil, sa elimine taxele vamale, iar acestea odata reduse trebuie consolidate
impotriva unor majorari ulterioare.

Conceptul de consolidare necesita cateva precizari. Nivelul taxelor vamale convenite in
negocieri, cat si alte angajamente asumate de tari, sunt inscrise in listele de concesii.
Fiecare t ara membra O.M.C. are o lista proprie separata si are obligatia de a nu impune
taxe vamale sau alte taxe la un nivel mai ridicat decat cel inscris in lista sa. Taxele vamale
inscrise in lista sunt cunoscute ca taxe vamale consolidate.

In fapt, toate tarile membre, indiferent de stadiul de dezvoltare economica, si-au
consolidat taxele vamale, cu deosebire la produsele agricole.

3. Tratamentul natiunii celei mai favorizate (N.C.M.F.)

Aceasta regula insemana ca daca o tara membra acorda unei alte tari membre o favoare
tarifara sau de alt gen, la orice produs, trebuie sa existe acest tratament, imediat si
neconditionat, produsului similar din toate celelalte tari membre. Astfel, daca tara

A accepta, in cursul negocierilor comerciale cu tara B, sa reduca taxa vamala la importul de
ceai de la 10% la 5%, taxa vamala redusa se va extinde tuturor tarilor membre O.M.C.
Obligatia extinderii tratamentelor N.C.M.F. se aplica atat la import, cat si la export, tuturor
produselor si serviciilor neagricole, implicit si la produsele agricole.

Aceasta regula imputa, totodata, ca la acordarea tratamentelor N.C.M.F., tarile membre sa se
angajeze s a nu faca discriminari intre tari si sa nu trateze o tara mai put in favorabil decat
alta, in toate aspectele legate de comertul exterior cu marfuri.

4. Regula tratamentului national

Aceasta regula vine in completarea principiului N.C.M.F. si cere ca un produs importat care a
trecut frontiera si pentru care s-au platit taxele vamale si celelalte taxe, s a nu fie supus unui
tratament mai putin favorabil decat cel aplicat produselor interne similare. Altfel spus, regula
cere tarilor membre sa trateze produsele imporate in acelasi fel in care trateaza produsele
nationale.

In fapt, nu este permis unei tari sa impuna asupra unui produs importat, dup a ce acesta a
intrat in teritoriul vamal si s-au platit taxele vamale la frontiera, taxe interne (cum ar fi taxele
asupra vanzarii) la niveluri mai ridicate decat cele aplicate produselor interne.

10.2.2.Regulile cu aplicare generala

1. Evaluarea marfurilor in vama

Regula stabileste ca autoritatea vamala determina valoarea marfurilor pe baza pretului de
tranzactie platit sau de platit de catre importatori. Dar, aceste autoritati se pot abate de la
principiul enuntat anterior, atunci cand au dubii serioase cu privire la corectitudinea sau
realitatea valorii declarate de imporator.

Acordul limiteaza aria de actiune a autoritatilor vamale in determinarea valorii in vama,
atunci cand valoarea declarata nu este acceptata, prevazand cinci metode de stabilire, dupa
caz, a acestora.

Totu si, la determinarea valorii pe baza acestor metode, autoritatile vamale au obligatia de
a lua in considerare punctele de vedere ale importatorilor.

2. Standarde obligatorii si voluntare de produse si masuri sanitare si fitosanitare

Regula stabileste doua categorii de standarde: obligatorii si voluntare.

Standardele obligatorii trebuie sa respecte urmatoarele conditii: sa nu creeze obstacole
inutile in calea comertului international; sa se fundamenteze pe standardele convenite la
nivel international. In cazul produselor de import aceste standarde se aplica urmatoarelor
input-uri pentru agricultura: ingrasaminte, insecticide si produse chimice periculoase.

Standardele voluntare (nu sunt obligatorii), au neajunsul ca pot crea disfunctionalitati
comertului international daca difera substantial de la o tara la alta.

In cadrul standardelor obligatorii sunt incluse si regelmentarile sanitare si fitosanitare
pentru produsele agricole. Obiectul principal al acestor reglementari este protejarea vietii
si sanatatii oamenilor, animalelor sau protectia plantelor, de bolile si daunatorii care ar
putea fi aduse de catre produsele agricole importate.

Aceste reguli sunt cuprinse in Acordul privind ma surile sanitare si fitosanitare (S.P.S.), fiind
asemanatoare cu cele aplicabile standardelor obligatorii de produs.

Acordul S.P.S. permite tarilor membre sa aplice masurile lor pe o baza discriminatorie, prin
luarea in considerare a unor factori cum ar fi diferentele in nivelul de raspandire al
anumitor boli sau daunatori. Mai mult, se permit anumte masuri de restrictionare
provizorie (ca masuri de precautie), in cazurile in care exista un pericol iminent de
raspandire a bolilor sau daunatorilor.

Produsele agricole s i alimentare supuse, in general, reglementarilor sanitare sunt: fructe
si legume proaspete, sucuri de fructe si alte preparate alimentare, carne si preparate din
carne, produsele lactate, produse alimentare transformate.

De exemplu, un importator de fructe si legume proaspete implica reglementari stricte
pentru protectia plantelor. Aceasta tara

solicita ca produsele proaspete provenind din tari in care exista animiti paraziti, in special
musca de fructe din familia Tephridiate, sa fie tratate in vederea evitarii contaminarii
teritoriilor lor cu astfel de daunatori. In trecut, dibromura de etil era folosita in mod curent
pentru fumigarea acestor produse, inainte de a fi importate. Interzicerea acestei substant e
de catre S.U.A., Japonia si alte tari, a pus in pericol comertul cu fructe si legume proaspete,
originare dintarile tropicale si semitropicale. In prezent, sunt folosite alte tratamente, cu mai
mult sau mai putin succes, cum ar fi tratamentul cu vapori de caldura uscata, cufundarea in
apa fierbinte, refrigerarea la o temperatura apropiat a de 0C, pentru o anumita perioada de
timp si tratamente cu alte substante chimice, cum ar fi bromura de metil, fosfina si cianura.

La produsele din carne s-au stabilit limite maxime pentru reziduurile de hormoni de crestere.
In plus, la vacile de lapte se interzice folosirea somatotropinei.

In cadrul acordului amintit masurile sanitare si fitosanitare luate in directia protejarii viet ii si
sanatatii oamenilor si animalelor si protect iei plantelor vizeaza:

riscurile ce decurg din patrunderea, instalarea sau raspandirea parazitilor, bolilor,
organismelor purtatoare de boli sau a organismelor care provoaca boli;

riscurile provocate de aditivi, subsatnte contaminante, toxine sau organisme ce provoaca
boli, existente in produse alimentare, bauturi sau furaje;

riscurile provocate de bolile purtate de animale, plante sau produse obtinute din acestea.
Acordul S.P.S. solicita tarilor membre urmatoarele:
sa-si bazeze reglementarile sanitare si fitosanitare pe standarde, directive si recomandari
internationale;
sa participe intens la activitatea organizatiilor internationale, din domeniu, in vederea
promovarii armonizarii reglementarilor la nivel international;

sa acorde partilor interesate din alte tari oportunitatea de a face observatii asupra proiectelor
de standarde atunci cand ele nu sunt bazate pe standarde internationale sau cand acestea
sunt considerate nesatisfacatoare;

3. Eliminarea licentelor de import

Acordul privind procedurile in materie de import (P.L.I.) stabileste doua categorii de
licente: automate si neautomate. Licent ele automate ar trebui sa fie eliberate intr-un
termen maxim de 10 zile de la primirea cererii. Licentele neautomate, care sunt folosite, in
general, pentru administrarea restrictiilor cantitative, trebuie acordate intr-un termen
maxim de 30 zile de la data primirii cererii.

Prin acest acord, s-a urmarit, totodata, ca procedurile sa fie administrate intr-o maniera
justa si echitabila pentru a face ca fluxurile comerciale internationale sa nu fie
distorsionate de o utilizare neadecvata a procedurilor in materie de licenta de import.

4. Regulile aplicate exportului

Conform acestor reguli, o t ara membra este autorizata fie sa exonereze produsele
exportate de orice fel de impozite indirecte la care acestea sunt supuse, fie sa perceapa
taxe la export, daca acestea sunt necesare pentru limitarea exporturilor sau pentru
atingerea oricarui alt obiectiv de politica nationala. Ca si in cazul importurilor acestea
interzic restrictiile la export, in afara unor situatii precizate.

10.2.3.Alte reguli

1. Reguli ce guverneaza subventiile

Guvernele acorda subventii pentru a atinge diverse obiective. Regulile G.A.T.T., care
reglementeaza utilizarea subventiilor, sunt complexe si diferite pentru agricultura si
pentru industrie. Prevederile din domeniul subventiilor sunt dezvoltate in

Acordul privind subventiile si masurile compensatorii (S.M.C.),aplicabile, cu cateva exceptii,
produselor industriale, si in Acordul privind agricultura, cu aplicabilitate produselor
agricole.

In agricultura subventiile se atribuie pentru imbunatatirea infrastructurii productiei si
pentru a asigura agricultorilor un nivel rezonabil al veniturilor.

Delimitari conceptuale

Conceptual, subventia, in cadrul acordurilor amintite, este inteleasa prin avantajul pe care il
produce ca urmare a:

transferului direct de la fondurile publice (de exemplu, sub forma de donatii, imprumuturi
sau participare la capitalul social) sau a garantarii platii imprumuturilor;
renuntarii la incasarile publice care ar trebui in mod normal sa fie percepute;

furnizarii de bunuri sau servicii, sau achizitionarii de bunuri.

Ca regula generala, prin avantaj se intelege a fi orice masura publica neconforma cu
considerentele comerciale. Astfel, participarea puterilor publice in capitalul social, in condtiile
in care un investitor privat nu le-ar accepta, acordarea unui imprumut in conditii mult mai
favorabile decat bancile comerciale sau furnizarea de catre puterile publice de bunuri sau
servicii la preturi inferioare celor predominante pe piata, pot conferi un avantaj si pot
constitui, deci, o subventie.

Scopul

Conform acordului referitor la subventii nu se urmareste restrangerea nejustificat a a
dreptului de acordare a subventiilor de catre guvernele tarilor membre, ci de a le interzice
sau a le descuraja in utilizarea subventiilor care au efecte defavorabile asupra comertului
altor tari.

Categorii

Sunt recunoscute urmaroarele doua mari categorii de subven tii: interzise si permise. La
randul lor subventiile permise sunt si ele de doua feluri: actionabile si neactionabile.

Intrucat a devenit o practica obisnuita definirea subven tiilor prin culorile semaforului, cele
trei categorii enuntate anterior apar astfel, in cadrul negocierilor: interzise - rosu; actionabile
- galben; neactionabile - verde.

Subventiile interzise (categoria rosie), includ:

subventii la export, adica subventiile care sunt subordonate rezultatelor la export;

subventii subordonate utilizarii cu preferinta a produselor nationale fata de produsele
importate;

Pentru tarile in curs de dezvoltare, incapabile sa respecte imediat toate regulile enunt ate
anterior acordul recunoaste un tratament special s i diferentiat in interzicerea subventiilor,
deoarece acestea pot juca un rol important in programele de dezvoltare economica.

Subventiile permise (categoria galben a) sunt diferentiate de cele din categoria verde
prin conceptul de specificitate si se limiteaza la:

o intreprindere sau un grup de intreprinderi;

sectorul industrial sau un grup de ramuri de productie;

o regiune gografica determinata care se afla sub jurisdictia autoritatii care acorda
subventia.
Subvent iile specifice pot fi actionabile, daca cauzeaza ceea ce se numes te efecte
defavorabile intereselor altor membri, si se identifica in :

cauzarea unui prejudiciu grav unei ramuri nationale de productie;

cauzarea unei daune intr-o ramura de productie;

anularea sau compromiterea avantajelor decurgand din consolidarea taxelor vamale.

O justificare pentru actionabilitate o poate constitui prejudiciul grav adus intereselor altor
tari. Aceasta justificare poate fi invocata atunci cand produsul subventionat inlocuieste
exporturile celui care face plangerea pe piata tarii care acorda subventia sau pe o terta
piata.

O actiune poate fi de asemenea justificat a in cazul unui prejudiciu important. Acesta
constituie elementul in baza caruia o tara importatoare poate percepe taxe compensatorii
pentru importurile subventionate, care cauzeaza prejudicii unei ramuri de productie.

Subventiile care cauzeaza anularea si compromiterea avantajelor conferite de sistemul
G.A.T.T. sunt de asemenea actionabile. Se considera ca exista anularea si compromiterea
avantajelor, atunci cand o tara exportatoare constata ca valoarea concesiilor, sub forma
consolidarii taxelor vamale, a fost sensibil redusa deoarece o ramura de productie a
pierdut un segment de piata in avantajul unei alte ramuri din tara importatoare, care
beneficiaza de subventionare.

Subventiile neactionabile (categoria verde) includ toate subventiile permise care nu sunt
specifice. In particular, programele in baza carora subventiile sunt acordate pe criterii
obiective, cu caracter economic si care sunt aplicate in mod orizontal, si care nu favorizeaza
anumite intreprinderi in detrimentul altora sunt considerate drept nespecifice, respectiv
neactionabile. Astfel, subvent iile acordate de puterile publice intreprinderilor mici si mijlocii,
indiferent de cifra de afaceri sau de numarul angajatilor, in principiu ar trebui sa fie
neactionabile.

In plus, anumite subventii care sunt specifice pot fi neactionabile daca anumite conditii, ce
stau la baza acordarii lor, sunt conforme regulilor din acord. Acestea includ:

subventionarea activitatii de cercetare din intreprinderi, cu respectarea anumitor conditii;

subventionarea adaptarii instalatiilor existente la noile cerinte de mediu, cu conditia ca
aceasta sa fie punctuala, nerecurenta si limitata la 20% din costurile adaptarii;

subventionarea dezvoltarii industriale a regiunilor defavorizate, cu conditia ca ajutorul sa nu
fie directionat

catre anumite intreprinderi sau ramuri de productie din cadrul regiunii.

Tarile importatoare nu pot percepe taxe compensatorii pentru produsele ce beneficiaza de
subventii neactionabile.

10.3. ACORDURILE PRIVIND AGRICULTURA (A.G.)

Pentru asigurarea independetei nationale si sub aspect geopolitic, fiecare ansamblu
economic important, fiecare tara mai mare, incearca sa asigure, prin intermediul propriei
productii, necesarul de alimente pentru locuitorii sai. Este deci normal ca fluxurile
internationale de produse agricole sa nu vizeze decat o mica parte din productia mondiala
(20% pentru soia, 25% pentru zahar, 10% pentru unt, 7% pentru branza, 5% pentru carnea de
vita, 1-2% pentru carnea de porc si de pasare). Spre deosebire de acestea, cafeaua, cacao,
bananele, ceaiul sunt produse, cu precadere, in lumea tarilor subdezvoltate.

Cresterea mondiala a populatiei, de 1,8% pe an, a fost insotita, firesc, de o crestere a
volumului schimburilor mondiale de

produse agricole, de 45% , in perioada 1970-1979 (dupa statisticile F.A.O.). Intr-o lume in
care se delimiteaza piete in care activitatea generala incetineste, producatorii agricoli au
sansa de a se confrunta cu un numar crescand de consumatori.

In acest context, viitorul apartine acelora care se bazeaza pe competitivitate, pe productia
obtinuta cu costuri scazute, si nu pe subventionarea acesteia.

Complexitatea problemelor care privesc schimburile internationale agricole este data de
confruntarea a trei lumi diferite:

Lumea dezvoltata - este domeniul privilegiat al costurilor comparate. In prezent, este
dominata de confruntarea intre U.E. si S.U.A.;

Lumea tarilor Central si Est Europene, inclusiv Rusia - este una din principalele surse de
incertitudine, privind marile piete agricole, tinand cont de fluctuatiile importante ale
recoltelor, care o caracterizeaza, si de natura greu previzibila a deciziilor de de politica
agricola;

Lumea tarilor subdezvoltate - are o importanta capitala prin bazele sale demografice (trei
sferturi din populatia mondiala). Cuprinde tari care practica, pe cea mai mare

parte a teritoriului lor, agricultura pre-stiintifica. Diferentele de productivitate intre aceste
lumi sunt
remarcabile. Astfel, agricultorul bine echipat din NV Europei produce, intr- un an, 400 de
tone de grau. Taranul dintr-o t ara subdezvoltata (din Africa sau Asia) nu produce decat
400 kg de grau, si aceasta daca anul este bun. Diferenta de productivitate este de 1000 la
1.

Runda Uruguay este de natura sa aduca schimbari atat in Lumea dezvoltata, cat si in
celelate categorii. Astfel, in urma negocierilor s- au intensificat dezbaterile politice in
vederea pregatirii Legii Agriculturii pe 1995 in S.U.A., pe de o parte, in timp ce U.E se afla
in fata a doua alternative posibile:

introducerea unui control strict asupra productiei, ceea ce ar insemna cresterea
procentajului de teren agricol ramas necultivat, folosind, in principal preturile garantate;

liberalizarea preturilor, reducerea controlului productiei, micsorarea subventiilor la export
si cresterea subventiilor

catre agricultorii decuplati din product ie. Aceasta solutie ar fi dificil de implementat, dar nu
ar exrecita presiuni asupra tarilor in tranzitie economica din centrul si estul Europei.

In ambele situatii, aranjamentele tranzitorii vor intarzia, inca o perioada buna de timp,
scaderea apreciabila a subventiilor. Contestatiile aduse de tari precum Australia si Noua
Zeelanda, importante in comertul de cereale, zahar, carne si produse lactate, arata ca desi
atat U.E., cat si S.U.A. respecta litera conventiei, ele incalca flagrant spiritul acesteia.

Negocierile in cadrul Rundei Uruguay, referitoare la agricultura, s-au concretizat in Acordul
privind agricultura (A.G.), prin care se stabileste un program de reformare graduala a
comertului cu produsele acestei ramuri economice. Reformarea presupune eliminarea
politicilor de limitare a comertului cu produse agricole, in conditiile satisfacerii intereselor
agricultorilor intreni.

In acest context, U.E. a acceptat realizarea unor reforme radicale, in ceea ce priveste P.A.C.
Cu alte cuvinte, programul are ca tel stabilirea unui sistem comercial cu produse agricole,
coerent si echilibrat, orientat spre piata. Pentru tarile membre aceasta inseamna adoptarea
unor discipini noi, referitoare la:

-utilizarea masurilor de frontiera pentru controlul importurilor;
-utilizarea subven tiilor la export si a altor subventii pe care guvernul le asigura in vederea
sprijinirii preturilor produselor agricole si asigurarii unor venituri rezonabile fermierilor.

Astfel, Acordul cere o reducere de 20% a sprijinului intern pentru agricultura, pentru o durata
de 6 ani, o reducere cu 36% a bugetulului destinat subventiilor pentru export si una de 21%,
in ceea ce priveste cantitatea de produse subventionate, pe o perioada de 6 ani.

Concret, in cele ce urmeaza, se vor prezenta, in extensie, prevederile Acordului privind
agricultura referitoare la categoriile de produse agricole, masurile de frontiera si subventiile.

10.3.1.Produsele agricole

In practica negocierilor internationale, produsele agricole sunt tratate pe doua grupe
distincte, respectiv: produse tropicale si produse din zona temperata.

Produsele tropicale, includ, cu deosebire: ceaiul, cafeaua, cacaoa, bumbacul, bananele,
mango, guave, iuta, sisolul si altele.

In genere, aceste produse sunt in mod predominant obtinute in tarile in curs de
dezvoltare.
De subliniat este faptul ca, in anii urmatori infiintarii G.A.T.T., tarile dezvoltate,
importatoare consacrate de produse tropicale, au supus aceste produse, atat unor taxe
vamale ridicate, cat si unor taxe interne. In acelasi timp, produsele respective erau si sunt
deosebit de importante pentru exportul tarilor producatoare. Din aceasta cauza, in
rundele de negocieri G.A.T.T., s-a acordat prioritate eliminarii barierelor care afecteaza
comertul cu astfel de produse. Drept rezultat, chiar inainte de Runda Uruguay, in baza
tratamentului natiunii celei mai favorizate sau in cadrul unor aranjamente preferentiale,
un mare numar din produsele tropicale (sub forma primara sau prelucrata), au intrat pe
pietele tarilor dezvoltate, fie fara taxe vamale, fie cu niveluri reduse la aceste taxe.

Produsele din zona temperata, cuprind graul si alte cereale, carnea si produsele din carne,
laptele si produsele din lapte si altele. Politica agricola in domeniul subventiilor, privind
aceste produse, se diferen tiaza, in functie de gradul de dezvoltare economica al tarilor
producatoare situate in zona temperata: tari dezvoltate si tari in curs de dezvoltare.

Tarile dezvoltate economic, au aplicat importurilor proprii taxe vamale cu niveluri ridicate,
precum si masuri netarifare, cum ar fi: restrictii cantitative, proceduri discretionale si
prelevari variabile. Pe de alta parte, aceleasi tari, si-au protejat produsele agricole proprii,
acordand producatorilor preturi garantate, care erau mult mai mari, decat preturile
mondiale, iar pentru valorificarea la export a productiei excedentare s-au acordat
subventii. Aceste politici au avut un dublu efect negativ: reducerea oportunitatilor
comerciale pentru producatorii externi competitivi

din tarile in curs de dezvoltare; poveri bugetare grele in tarile dezvoltate economic.
In tarile in curs de dezvoltare producatorii agricoli interni nu se bucura inca de o protectie
ridicata. Mai mult, guvernele acestor tari impun taxe vamale ridicate si restrang importurile
prin intermediul restrictiilor cantitative.

10.3.2.Masurile de frontiera

Noile reglementari din Acordul privind agricultura, cer

tarilor sa elimine masurile netarifare (cum ar fi restrictiile, procedurile discretionare de
licentiere si prelev arile variabile) prin calcularea echivalentului tarifar si adaugarea acestuia
la taxele vamale existente. In aceste conditii, tarile dezvoltate (cu deosebire cele din zona
temperata) au stabilit taxe vamale noi, mai ridicate pentru unele produse agricole proprii,
produse pentru care anterior aplicau masuri netarifare. Echivalentul tarifar al masurilor
netarifare a fost calculat pe baza preturilor mondiale medii pentru produsele supuse
masurilor netarifare si al pret ului lor garantat in tarile importatoare. Taxele vamale rezultate
din astfel de tarificari, ca si taxele vamale aplicate unor produse neagricole, au fost
consolidate fata de eventualele majorari.

Obligat ia de a tarifica restrictiile cantitative nu s-a aplicat tarilor in curs de dezvoltare, ca
urmare a deficitului din balanta de plati externe. Acestora li s-a solicitat consolidarea taxelor
vamale. In replica, tarile respective au oferit, in repetate randuri, consolidari plafon la taxele
vamale, care au dobandit astfel niveluri superioare fata de cele curente.

In ceea ce priveste reducerea taxelor vamale, angajamentele au fost diferentiate pe categorii
de tari si produse, in functie de originea lor.

Astfel, tarile dezvoltate si cele in tranzitie, s-au angajat sa reduca taxele vamale cu o medie de
37%, intr- o perioada de 6 ani, iar tarile in curs de dezvoltare cu 24%, intr-o perioada de 10
ani. Tarile cele mai put in avansate nu au fost obligate sa reduca taxele vamale, chiar daca au
adoptat consolidarea acestora. Regulile cer, de asemenea, ca taxa vamala, la fiecare produs,
sa fie redusa cu cel

putin 15%, de catre tarile dezvoltate, si cu 10%, de catre tarile in curs de dezvoltare.
Negocierile pe grupe de produse au avut in vedere originea lor. Astfel, pentru produsele
tropicale s-a tinut seama de importanta acestora in exportul tarilor in curs de dezvoltare,
fapt pentru care negocierile au adus progrese in eliminarea taxelor vamale existente, in
regimul natiunii celei mai favorizate, precum si a altor restrictii. Aceste reduceri au fost
aplicate de multe tari fara nici o perioada de tranzitie.

Pentru produsele zonei temperate nivelurile taxelor vamale, aplicabile in prezent, dupa
tarificare, reflecta amploarea protectiei realizate prin masurile netarifare. Noile taxe
vamale se situeaza, totusi, la niveluri ridicate, data fiind baza anterioara, extrem de inalta,
de la care s-a plecat in aplicarea proportiei de reducere. Astfel, in unele tari, tarificarea
oscileaza in intervalul de la 60 la 100%. Unul din obiectivele de baza in a solicita tarilor sa
tarifice masurile lor netarifare a fost cresterea transparentei protectiei aplicate. Obiectivul
nu a fost atins pe deplin deoarece, pentru un numar de produse, tarile respective au
aplicat taxe vamale specifice si nu taxe vamale ad valorem. Taxele vamale specifice sunt
platibile, in cateva cazuri, pe baza preturilor minime sau a preturilor de referinta.

A existat pericolul ca procesul de tarificare sa nu aduca o liberalizare semnificativa pentru
unele produse cu nivel de protectie ridicat. Pentru aceste produse procesul de tarificare a
fost completat cu tehnici de acces curent si acces minim.

Tehnicile de acces curent considera ca importurile pana la nivelul contingetului tarifar sunt
permise la cote mai reduse, existente, ale taxelor vamale. Cotele mai ridicate ale taxelor
vamale, decurgand din tarificare sunt aplicabile peste nivelul contingentelor tarifare si in
afara acestora.

Tehnicile de acces minim se aplica la produsele pentru care au existat importuri reduse sau
nu au existat importuri. Pentru aceste produse tarilor li s-a solicitat sa- si asume
angajamente privind oportunitati de acces minim pe piata. Angajamentele prevad
stabilirea unor contingente tarifare egale cu 3% din consumul intern, din perioada 1986-
1988 si cres terea la 5% pana la sfarsitul anului 2000, pentru tarile dezvoltate si 2004,
pentru tarile

in curs de dezvoltare. Niveluri mai reduse (specificate in listele nationale de angajamente,
dar, in general, nu mai mari de 32% din nivelul tarificat consolidat) sunt aplicabile
importurilor in cadrul limiteleor contingentelor tarifare. Ca rezultat al anagjamentelor de
acces minim, statele vor importa cantitati modeste din produsele restrictionate (Tabelul 36).

Tabelul 36

Produsul

Cresterile oportunitatilorprivind accesul pe piata
in
cadrul angajamentelor de acces minim: produse
selectate (mii T)
Total Subcategorii selectate
Cereale cu bobul mare 1757 Porumb (1065); orz (552)
Orez 1076
Grau 807

Produse lactate 729
Lapte si smantana (305); lapte praf
(147); branza (132); zer praf (83)

Carne 421
Carne de bovine (186); carne de
porc
(133); carne de pui (94)

Legume 355
Cartofi (197); Ceapa, usturoi (39);
Varza
(32)
Zahar 292
Oua 252
Fructe 130
Citrice (64); Mere, pere, piersici,
prune,
cirese (28); Banane (13)
Turte de oleaginoase si 126
seminte de oleaginoase
Uleiuri vegetale 110
Bumbac 61
Cafea 21
Ciocolata 19

Sursa: O.M.C.

Note:

Datele sunt selectate din listele de angajamente, care contin, de asemenea, angajamente si
pentru alte produse. Cifrele sunt ajustate cu importurile din perioada de baza.

Tarile care s-au angajat sa creasca nivelurile contingentelor pornind de la nivelul de baza
cuprind Austria, Canada, Columbia, Costa Rica, Republica Ceha, Salvador, Comunitatea
Europeana, Finlanda, Guatemala, Ungaria,

Japonia, Republica Coreea, Mexic, Maroc, Noua Zeelanda, Nicaragua, Filipine, Polonia,
Romania, Republica slovaca, Africa de Sud, Elvetia-Liechteinstein, Thailanda, Statele Unite si
Venezuela.

Fiindca produsele sunt exprimate in liste in diferite stadii de prelucrare, totalul dat, este
numai indicativ.

10.3.3.Subventiile la export si masurile de sprijin guvernamental

In afara de nivelurile inalte de protect ie, distorsiunile din comertul international cu
produse agricole sunt cauzate de politicile de subventionare, in special in tarile dezvoltate.
In timp ce, in cursul anilor, G.A.T.T. a fost capabil sa dezvolte reguli pentru subventiile
privind produsele industriale, acesta a esuat in a aduce sub disciplina sa subventiile
acordate de guverne sectorului agricol. Pentru prima data, Acordul privind agricultura
realizeaza un efort sistematic in a trasa regulile pentru subvent iile la produsele agricole,
tarile dezvoltate angajandu-se sa reduca atat subvent iile la export, cu 36%, cat si volumul
exporturilor subventionate, cu 21%, pe o perioada de 6 ani. Astfel de act iuni vor contribui
la crearea unui mediu comercial mult mai stabil, fiind in consens cu reformele agricole
interne din cadrul U.E.

Acordul privind subventiile si masurile compensatorii, care opereaza cu produsele
industriale, imparte subventiile in trei categorii, in conformitate cu culorile sistemului de
semafor: rosii, galbene si verzi. Subventiile rosii sunt acelea care sunt interzise; ele includ
subventiile pentru export. Regula impotriva utilizarii subvent iilor pentru export la
produsele industriale, aplicabila anterior numai tarilor dezvoltate, acopera in prezent si
tarile in curs de dezvoltare. Cele din urma, beneficiaza de o perioada de tranzitie de 8 ani
pentru a pune in aplicare regula. Subventiile galbene sunt subventiile care sunt
permisibile, dar actionabile de catre tarile importatoare. Subven tiile verzi includ
subventiile care sunt deopotriva permisibile si neactionabile.

In clasificarea utilizata in Acordul privind agricultura, nu exista subvent ii rosii, acestea fiind
impartite numai in doua categorii: verzi si galbene.

Subventiile verzi sunt acelea care nu au sau au efecte minime de distorsionare a
comertului sau asupra productiei si nu au efecte in sprijinul pretului la producatori.
Aceasta categorie este exceptata de la angajamentele de reducere. Astfel, Acordul nu
restrange exagerat drepturile guvernelor de a asigura subventii pentru imbunatatirea
productiei si eficientei productiei agricole sau sa adopte masurile adecvate pentru a
furniza ajutor agricultorilor.

Practicile de subventionare, ce sunt exceptate de la angajamentele de reducere, sunt
urmatoarele:
cheltuielile publice privind cercetarea agricola, controlul pestelor, inspectia si sortarea
diferitelor produse, servicii de marketing si promovare;

participarea financiara a puterilor publice in programele de asigurare a veniturilor nete
garantate;

platile in cazul unor catastrofe naturale;

asistenta pentru ajustare structurala asigurata prin:

programe de pensionare a producatorilor, destinate sa faciliteze pensionarea persoanelor
angajate in productia agricola comercializabila;

programe de resurse pentru inlocuire, destinate retragerii din productia agricola a
pamantului;

ajutoare pentru investitii destinate sa sprijine restructurarea financiara sau materiala a
activitatilor unui producator;

plati efectuate in cadrul unor programe de protectie a mediului inconjurator;

plati in cadrul unor programe de asistenta regionala.

Subventiile galbene acopera in principal subventiile pentru sprijinul intern. Acordul stabileste
un plafon privind totalul sprijinului intern (calculat ca Masur a Generala de Sprijin, M.G.S.) pe
care guvernele pot sa il furnizeze producatorilor interni.

M.G.S. se calculeaza ca diferenta intre media pretului extern de referinta pentru un produs si
pretul sau aplicat administrat, diferen ta care se inmulteste cu cantitatea de productie.
Pentru a ajunge la M.G.S., subventiile interne nespecificate pe produs, sunt adaugate la
totalul subventiei calculata pe o baza produs cu produs.

Acordul solicita ca M.G.S. sa fie redusa de catre tarile dezvoltate cu 20%, intr-o perioada de 6
ani, fata de nivelul mediu atins in perioada de baza, 1986- 1988. Tarile in curs de dezvoltare
au obligatia sa reduca M.G.S. cu 13%, intr-o perioada de 10 ani.

Subventiile incluse in zona verde, descrise mai sus, sunt exceptate de a fi incluse in M.G.S. In
plus, plat ile directe catre producatori, in cadrul programelor de limitare a productiei sunt
exceptate, daca sunt indeplinite anumite conditii.

Chiar daca M.G.S este calculata pe o baza produs cu produs, angajamentele de reducere se
aplica numai sumei cumulate. Aceasta permite statelor sa-si ment ina flexibilitatea si sa
modifice sprijinul intre produse, atat timp cat ele se mentin in limita plafonului general
care rezulta din angajamente.

Acordul stabileste, totodat a, si un plafon al valorii si volumului exporturilor de produse
agricole subventionate.

In acest sens, tarile dezvoltate isi vor reduce cheltuielile cu subvent iile la export cu 36%, in
transe egale, intr-un interval de 6 ani. In aceleasi conditii de timp, tarile amintite, trebuie
sa-si reduca, in paralel, si volumul importurilor subventionate, cu 21%.

Pentru tarile in curs de dezvoltare, procentele de reducere sunt de 24%, si respectiv 14%,
in transe anuale egale, intr-un interval de 10 ani.

Acordul specifica, in mod expres, ca pentru viitor nu se va acorda nici o subventie pentru
produsele care nu sunt subiect al angajamentelor de reducere a subventiilor la export.

In cadrul comertului mondial cu produse agricole puternic subven tionate (graul, cerealele
cu bobul mare, carnea, produsele lactate si zaharul), aceste reduceri au o semnificatie
deosebita. Suma totala cheltuita, pentru subventii de export, la produsele agricole, la
sfarsitul perioadei de implementare, va fi redusa de la 22,5 miliarde dolari SUA, la 14,5
miliarde, din care U.E. va detine jumatate.

Tabelul 37

Angajementele de reducere a subventiilor la export, pe tari (in mil. $)

Participant
Subventii pentru export Produsele subventionate
la

Baza Final Variatie export

Carne de bovine (19%),
grau
U.E. 13.274 8.496 -36
(17%), cereale cu bobul
mare

(13%), unt (13%), lapte
produse
lactate (10%)

Animale vii (45%), grau
(14%),
Austria 1.235 790 -36
carne de bovine (13%),
branza
(12%)
Statele Unite 929 594 -36
Grau (61%), lapte praf
degresat (14%)

Prepara
te din
carne
(39%),
Polonia 774 493 -36 fructe si legume (21%)
Mexic 748 553 -26
Zahar (76%), preparate
din cereale (21%)
Finlanda 708 453 -36
Unt (25%), cereale cu
bobul mare (21%)

Carne
de porc (21%), grau


Suedia 572 366 -36
(21%), cereale cu bobul
mare

(17%
)

Grau (45%), cereale cu
bobul
Canada 567 363 -36 mare (18%)
Elvetia 487 312 -36 Alte produse lactate (12%)
Orez (32%),
bumba
c (20%),
Columbia 371 287 -23
fructe si legume
(23%)
Fructe si legume (24%),
Africa de Sud 319 204 -36
preparate cerealiere
(14%), grau
(13%), zahar (10%)

Carne de pui (30%), carne
de
Ungaria 312 200 -36
porc (26%), grau (11%),
fructe
si legume (19%)
Alte
produ
se lactate (38%),
Republica Ceha 164 105 -36
fructe si legume
(19%)
Turcia 157 98 -37
grau

(23%
)
Noua Zeelanda 133 0 -100 Nu sunt disponibile

Branza (54%), carne de
porc
Norvegia 112 72 -36 (19%), unt (12%)

Alte produse lactate (32%),
lapte
Australia 107 69 -36
praf degresat (27%),
branza
(25%), unt (16%)
Brazilia 96 73 -24
Zahar (56%), fructe si
legume

(30%
)
Alte
produ
se lactate (19%),
Republica Slovaca 76 49 -36
preparate
cerealiere (13%),

carne de bovine
(13%)

plante
Israel 56 43 -24
(22%), bumbac
(17%)
Indonezia 28 22 -24 Orez (100%)
Carne de oaie (78%), alte
Islanda 25 16 -36
produse lactate
(22%)
Cipru 19 14 -24
alcool

(16%
)
Uruguay 2 1 -23
Orez (83%), unt
(12%)

Sursa: O.M.C.

Note:

Angajamente transformate in dolari SUA, prin utilizarea ratelor de schimb medii pentru
1990-1991. Angajamentele de reducere se aplica categoriilor individuale de produse, asa
cum sunt definite in acest tabel.

Lista participantilor ce au prezentat liste ce nu mentin subventii la export sunt: Algeria,
Antigua si Barbuda, Argentina, Barbados, Belize, Bolivia, Brunei Darussalam, Camerun,
Chile, Congo, Costa Rica, Coasta de Fildes, Cuba, Dominica, Republica Dominicana, Egipt,
Salvador, Fiji, Jamaica, Japonia, Kenya, Coreea, Kuwait, Macao, Malaezia, Malta,
Mauritius, , Maroc, Namibia, Nicaragua, Nigeria, Pakistan, Paraguay, Peru, Filipine, Saint
Kitts si Nevis, Santa Lucia, Saint Vincent si Grenadines, Senegal, Singapore, Sri

Lanka, Surinam, Swaziland, Thailanda, Trinidad Tobago, Tunisia, Zambia, Zimbabwe. Tarile cel
mai putin dezvoltate sunt exceptate de la angajamente de reducere a subventiilor la export.

Intrucat Romania nu se regaseste in randul tarilor cu angajamente de reducere a subventiilor
la export, dar nici in lista celor ce nu mentin aceste subvent ii, concluzionam ca ea se
incadreaza in randul tarilor mai putin dezvoltate, exceptate de la orice angajament de
reducere a subventiilor la exportul de produse
agricole.

Prevederile R.U. cu privire la politica agarara vor fi uramte de noi negocieri in cadrul O.M.C.
(succedand celor din cadrul G.A.T.T.). Desi aceste negocieri (care vor avea loc in anul 2000) se
vor refri la comert, in general, din punctul de vedere al U.E., o problema delicata va fi cea a
viitorului cutiei albastre. Conform acestuia, platile compensatoare si primele acordate
pentru limitarea productiei pot fi excluse de la diminuarea subven tiilor interne. In acest sens,
toate platile efectuate in cadrul P.A.C., inclusiv cele care sunt cuprinse in cadrul politicii
structurale, a dezvoltarii ruarale si a politicii de realizare a unei agriculturi ecologice, vor fi
selectionate in vederea stabilirii competitivitat ii dintre ele si criteriile cutiei albastre (sprijin
care nu afecteaz a comertul sau productia si care este, in totalitate, exceptat de la reduceri,
aici incadrandu-se si cercetarea, controlul si prevenirea bolilor si a daunatorilor, serviciile de
instruire etc.) .
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI
FACULTATEA ECONOMIA AGROALIMENTARA SI A MEDIULUI
CATEDRA Economia si Tehnologia Productiei Agricole si Alimentare

Pilonii Tratatului UE
(Tratatul de la Maastricht)
PRIMUL PILON
Dimensiunea comunitara
Cetatenia europeana
Libera circulatie a bunurilor, serviciilor, persoanelor si capitalului
Politici comunitare (in care sunt incluse Politica Agricola Comuna, Politica regionala etc)
Uniunea economica si monetara

AL DOILEA PILON
Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC)

AL TREILEA PILON
Cooperarea in domeniul Justitiei si Afacerilor Interne (JAI)
INSTITUTIILE U.E.
Parlamentul European (PE)
Consiliul Uniunii Europene (CUE)
Comisia Europeana (CE)
Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene (CJCE)
Curtea Europeana de Conturi (CEC)
Mediatorul European (ME)
Controlorul European pentru Protectia Datelor (CEPD)
ORGANISME FINANCIARE
Banca Centrala Europeana
Banca Europeana de Investitii (BEI)
Fondul European de Investitii

ORGANISME CONSULTATIVE
Comitetul Economic si Social
Comitetul Regiunilor

ORGANISME INTER-INSTITUTIONALE
Oficiul pentru Publicatii Oficiale ale Comunitatilor Europene (EUR-OP)
Oficiul European pentru Selectia Personalului (EPSO)

ORGANISME DESCENTRALIZATE ALE
UNIUNII EUROPENE (AGENTII)

Agentii ale Comunitatii Europene (14)
Agentia Europeana pentru Siguranta Aeriana (AESA)
Agentia Europeana pentru Evaluarea Medicamentelor (EMEA)
Agentia Europeana a Mediului (EEA) Fundatia Europeana pentru Formare Profesionala (ETF)
Agentia Europeana pentru Reconstructie (EAR)
Agentia Europeana pentru Securitate si Sanatate in Munca (OSHA)
Autoritatea Europeana pentru Securitate Alimentara (EFSA)
Altele

Politica externa si de securitate comuna
Centrul European pentru Observatii din Satelit (EUSC)
Institutul European pentru Studii de Securitate (ISS)

Cooperarea politieneasca si judiciara in materie penala
Europol
Organismul European pentru Imbunatatirea Cooperarii Judiciare (Eurojust)
singura institutie a Uniunii Europene ai carei membri sunt alesi direct de catre cetatenii
Statelor Membre

Istoric

infiintat prin tratatele fondatoare ale Comunitatilor Europene.
denumirea de Parlamentul European o are din 1962
initial a avut un rol pur consultativ, puterile sale au fost insa extinse prin fiecare
tratat semnat (Tratatele de la Maastricht si de la Amsterdam au adus schimbari majore ale
rolului PE, acesta devenind un organ cu functii politice si cu puteri legislative si
bugetare).
Functii

Functia legislativa: Parlamentul European alaturi de Consiliul Uniunii Europene detine
puterea legislativa in U.E. - adopta legislatia Uniunii (regulamente, directive, decizii).
Participarea sa la procesul legislativ contribuie la garantarea legitimitatii democratice a
textelor adoptate

Exercita control democratic asupra celorlalte institutii europene: Aproba desemnarea
membrilor Comisiei Europene si are dreptul de a cenzura Comisia. Exercita control politic
asupra celorlalte institutii

Functia bugetara: Bugetul UE este stabilit, in fiecare an, de catre Parlament si de catre
Consiliul Uniunii Europene, pe baza propunerii Comisiei.

Alegeri

Primele alegeri prin vot universal direct: iunie 1979.
Membrii Parlamentului sunt alesi pe o durata de 5 ani.
Orice cetatean al Uniunii Europene poate vota sau candida la alegerile europene in tara in
care locuieste, indiferent de nationalitate

Componenta

Numarul de locuri ce ii revine fiecarui stat membru in PE este stabilit in functie de
populatia acestuia respectiv, pe baza unui sistem de proportionalitate ce permite
reprezentarea convenabila a statelor cu o populatie mai mica[1].
In prezent, PE are 785 de membri din cele 27 de state membre UE.

[1] un parlamentar luxemburghez reprezinta 72 000 de persoane, in timp ce unul german
reprezinta
829 000 de persoane, unul italian 662 000 persoane si unul suedez 402 000 persoane.
Numarul de mandate in PE repartizat pe tari

Presedintele PE

reprezinta Parlamentul la evenimentele cu caracter oficial si in relatiile
internationale
prezideaza sesiunile plenare ale Parlamentului, precum si intalnirile Biroului si
ale Conferintei Presedintilor Grupurilor Politice
participa si la reuniunile Consiliului European, unde prezinta punctul de
vedere al PE
in ianuarie 2007, a fost ales presedinte al PE Hans-Gert Pttering, parlamentar
german, membru al grupului socialist

Grupuri politice

Grupul Partidului Popular European (Crestin-Democrat) si al Democratilor Europeni
Grupul Partidul Socialistilor Europeni
Grupul Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa
Grupul Uniunea pentru Europa Natiunilor
Grupul Verzilor/Alianta Libera Europeana
Grupul Confederal al Stangii Unite Europene/Stanga Verde Nordica
Grupul Independenta si Democratie
Ponderea gruparilor politice in PE

Sediul PE

Strasbourg (reuniuni plenare, o saptamana in fiecare luna)

Bruxelles (sesiuni suplimentare si intalnirile comitetelor parlamentare)

Luxemburg (secretariatul general al PE)

Procedurile de decizie aplicabile la nivelul PE sunt:

procedura de co-decizie PE imparte puterea legislativa cu Consiliul;

procedura de aviz conform acordul PE este obligatoriu pentru adoptarea unor anumite acte
legislative;

procedura de cooperare PE poate influenta deciziile Consiliului prin dreptul de a aduce
amendamente propunerilor acestuia;

procedura de consultare PE ii este ceruta o opinie, ce este fundamentata de unul din
comitetele sale;
Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Ministri)- (CUE)
reprezinta interesele Statelor Membre
este compus din reprezentanti ai guvernelor Statelor Membre (motiv pentru care este
denumit si Consiliul de Ministri)
are atat putere legislativa cat si executiva
numarul membrilor Consiliului este egal cu numarul Statelor membre, fiecare guvern
avand un singur reprezentant.
consiliul este principala institutie de decizie a UE
sediu: Bruxelles si Luxemburg

Istoric

a fost infiintat prin tratatele fondatoare, in anii 1950
a existat cate un Consiliu pentru fiecare comunitate, pana la intrarea in vigoare a
Tratatului de fuziune, in 1967

Functii

Functia legislativa - cea mai mare parte a legislatiei UE este adoptata de catre CUE, impreuna
cu PE

Coordonarea politicilor Statelor Membre

Incheierea acordurilor internationale intre UE si alte state sau organizatii internationale - CUE
semneaza acorduri intre UE si state nemembre sau intre UE si diferite organizatii
internationale

Functia bugetara - Bugetul UE este decis anual de catre Consiliul UE, impreuna cu
Parlamentul European, Consiliul luand deciziile finale cu privire la cheltuielile obligatorii

Elaborarea politicii externe si de securitate comuna - politica externa, securitatea si apararea
sunt domenii in care fiecare Stat Membru actioneaza independent. Statele membre iau
decizii comune in acest domeniu, in cadrul CUE, principalul for de desfasurare a cooperarii
interguvernamentale in acest domeniu

Coordonarea cooperarii politienesti si judiciare in materie penala - pentru a combate
infractiunile transfrontaliere, este necesara o cooperare intre tribunalele, fortele de politie,
serviciile vamale si serviciile de imigratie din toate Statele Membre.

Componenta

CUE este format din ministri ai Statelor Membre, abilitati sa angajeze prin voturile
lor guvernele pe care le reprezinta (sunt deci responsabili din punct de vedere politic in
fata parlamentului statului din care provin si in fata opiniei publice)

CUE are un secretariat permanent (Secretariatul General al Consiliului UE), care
pregateste si asigura buna desfasurare a lucrarilor acestuia. Secretar General - mandat
de 5 ani in prezent Javier Solana

CUE are un Comitet al Reprezentantilor Permanenti COREPER

CUE are in componenta sa mai multe consilii specifice, grupate pe sectoare de
activitate:

Consiliul Afacerilor Generale si Relatiilor Externe
Consiliul Afacerilor Economice si Financiare
Consiliul Ocuparii Fortei de Munca, Politicii Sociale, Sanatatii si Consumatorilor
Consiliul Competitivitatii
Consiliul Cooperarii in domeniul Justitiei si Afacerilor Interne
Consiliul Transporturilor, Telecomunicatiilor si Energiei
Consiliul Agriculturii si Pescuitului
Consiliul Mediului
Consiliul Educatiei, Tineretului si Culturii.

Presedintia Consiliului

este detinuta, prin rotatie, de fiecare stat membru (schimbarea are loc o data la sase
luni). Ordinea rotatiei presedintiei a fost stabilita pana in anul 2020:
2003 : Grecia si Italia
2004: Irlanda si Olanda
2005: Luxemburg si Marea Britanie
2006: Austria si Finlanda
2007: Germania si Portugalia
2008: Slovenia si Franta
2009: Cehia si Suedia
2019: Austria si Romania

Reguli de vot

in functie de domeniu, deciziile in CUE sunt adoptate prin vot:
in unanimitate
in majoritate simpla
in majoritate calificata (sunt necesare 255 de voturi favorabile (73,9%), din totalul de 345)

Numarul de voturi in CUE
Comisia Europeana (CE)
reprezinta interesele Uniunii Europene (spre deosebire de Parlament si de Consiliu)
este organul executiv al UE

Istoric

a fost infiintata prin tratatele fondatoare, in anii 1950
a existat cate o Comisie pentru fiecare comunitate, pana la intrarea in vigoare a
Tratatului de fuziune, in 1967

Functii

de control: supravegheaza respectarea Tratatului UE si implementarea legislatiei comunitare;

de initiativa: are monopolul initiativei in probleme de competenta comunitara (politici
comunitare);

de executie: joaca rolul unui guvern la nivel comunitar, avand responsabilitatea
implementarii si coordonarii politicilor, precum si a gestionarii Fondurilor Structurale si a
bugetului anual al Uniunii;

de reprezentare: primeste scrisorile de acreditare ale ambasadorilor tarilor din afara spatiului
comunitar in UE si are Delegatii cu rang de ambasade - in statele candidate sau in alte state
din afara Uniunii, precum si birouri de reprezentare in Statele Membre.

Componenta

membrii Comisiei Europene, denumiti neoficial comisari europeni, numiti pe o
perioada de 5 ani. Comisarii isi exercita functia independent, in interesul general al Uniunii
CE are 27 de membri, cate unul din fiecare Stat Membru.
actualul mandat al CE dureaza pana in 2009
presedintele CE - Jos Manuel Durro Barroso (Portugalia)

Organizare

este organizata in directii generale (DG VI Directia Generala pentru Agricultura si
Dezvoltare Rurala) si servicii.
fiecare directie generala are in responsabilitatea sa un anumit domeniu si este condusa de
un director general, responsabil in fata unuia dintre comisari.
propunerile legislative sunt elaborate in cadrul directiilor generale, dar devin
oficiale numai cand sunt adoptate prin vot majoritar in cadrul reuniunilor saptamanale ale
CE

Sediul

Bruxelles
Luxembourg (unele birouri)
CE are reprezentante in toate Statele Membre si delegatii in statele candidate si in state
terte
Curtea De Justitie a Comunitatilor Europene (CJCE)
are rolul de a asigura uniformitatea interpretarii si aplicarii dreptului comunitar
are competenta de a solutiona litigii care implica statele membre, institutii
comunitare, companii sau persoane fizice din spatiul UE

Istoric

a fost infiintata in 1952, prin tratatele fondatoare
a fost, inca de la inceput, o institutie comuna pentru toate cele trei comunitati ca si
Parlamentul

Sediul
Luxemburg

Functii:

controlul legalitatii actelor institutiilor;
controlul respectarii de catre statele membre a obligatiilor care le sunt impuse de catre
tratate;
interpretarea regulilor comunitare si negocierea validitatii actelor institutiilor.

Componenta:

CJCE este constituita din trei instante:
Curtea de Justitie
Tribunalul de Prima Instanta
Tribunalul Functiei Publice

CJCE este compusa din 27 judecatori (corespunzator numarului statelor membre) si 8 avocati
generali, numiti de catre statele membre, pentru o perioada de sase ani, cu posibiltatea de
reinnoire a mandatului. Judecatorii aleg din randul lor pe Presedintele Curtii pentru un
mandat de trei ani ce poate fi reinnoit - presedinte este Vassilios Skouris, reprezentant al
Greciei.

Curtea de Conturi Europeana

Istoric

A fost infiintata prin Tratatul de la Bruxelles din 1975 (Tratatul bugetar), si-a inceput
activitatea in 1977
prin Tratatul de la Maastricht din 1992 a devenit institutie a UE

Functii
asigura auditul independent asupra modului de formare si de utilizare a fondurilor Uniunii
Europene
evalueaza modul in care institutiile europene isi indeplinesc aceste atributii, cu dublul scop de
a imbunatati gestionarea resurselor financiare si de a informa cetatenii Uniunii Europene cu
privire la utilizarea fondurilor publice
emite opinii referitoare la adoptarea unor regulamente financiare la cererea uneia dintre
institutiile UE, dar se poate si autosesiza

Componenta

este formata din 27 de membri, cate unul din fiecare stat membru, numiti pe o
perioada de sase ani (cu posibilitatea de reinnoire a mandatului) de catre Consiliul UE
efectueaza frecvent controale la institutiile UE, in statele membre si in statele care
beneficiaza de asistenta din partea Uniunii
Presedintele este ales de catre membrii acesteia pentru o durata de trei ani - in
ianuarie 2005, a fost ales in aceasta functie Hubert Weber, reprezentant al Austriei.

Sediul

Luxembourg

Dreptul comunitar european
Elementele componente ale dreptului comunitar european:

dreptul comunitar primar
dreptul comunitar secundar
dreptul comuntar nescris
acordurile internationale incheiate de Uniunea Europeana
sursele suplimentare de drept comunitar
ierarhia in cadrul dreptului comunitar

Dreptul comunitar primar include acte normative primare pentru tarile membre:

Tratatul Comunitatii Economice Europene
Tratatul Comunitatii Europene a Energiei Atomice
Actul Unic Vest European
Tratatul de la Maastricht

Dreptul comunitar secundar include orice act juridic comunitar:

Reglemetarea
Directiva
Decizia
Recomandarea
Avizul

Reglementarea
act normativ cu caracter general obligatoriu, direct aplicabil in toate tarile membre ale.
trebuie sa fie respectata de toti cetatenii U.E., de statele membre si de catre organele
comunitare
face inaplicabile reglementarile nationale, incompatibile cu prevederile pe care
le contin
este adoptata de Consiliul Uniunii Europene la recomandarea Comisiei Europene si dupa
avizul prealabil al Parlamentului European

Directiva
act normativ-cadru care are rolul de a armoniza si delimita legislatiile nationale de cele
comunitare
poate fi destinata unui stat membru, mai multor state sau tuturor statelor membre
este aplicata de instantele nationale
Este adoptata de Consiliu impreuna cu Parlamentul European

Decizia
act normativ cu consecinte particulare, cu aplicabilitate directa si cu repararea prejudiciului
cauzat
are caracter obligatoriu pentru statele membre, persoane fizice si juridice
Rezolva situatii concrete, este precisa si detaliata ca obiect si continut

Recomandarea si avizul
acte normative care fac parte din aceeasi categorie ca si decizia
nu au forta de constrangere, sunt instrumente de orientare, utile pentru interpretarea
celorlalte acte normative generale
reprezinta opinii adresate statelor membre de catre diferite institutii ale UE

CAP.III AJUSTAREA DEZVOLTARII ECONOMICE REGIONALE LA CERINTELE UNIUNEA
EUROPEANA
1. Modalitati de finantare a dezvoltarii sociale si economice in Uniunea Europeana
Principalul scop al fondurilor structurale este acela de realizare a coeziunii sociale si
economice in cadrul Uniunii Europene.
Actiunile fondurilor structurale sunt focalizate, in mod special, spre urmatoarele trei
obiective prioritare:
- Obiectivul 1 - dezvoltarea si ajustarile structurale ale regiunilor a caror dezvoltare
este intarziata (PIB pe locuitor mai mic decat 75% din media aceluiasi indicator inregistrata in
tarile membre ale UE).
- Obiectivul 2are ca scop conversia economica si sociala a zonelor care intampina
dificultati structurale. Acoperind un total de 18% din populatia europeana, se au in vedere
patru tipuri de zone: industriale, rurale, urbane si zone dependente de activitati de pescuit.
- Obiectivul 3 acopera intregul teritoriu al Uniunii Europene, care se gaseste in afara zonelor
Obiectivului 1. El face referire la adaptarea si modernizarea politicilor nationale si a
sistemelor de educatie, formare si angajare, tinand cont de strategia europeana in domeniul
ocuparii fortei de munca.
Fondurile structurale functionale in Uniunea Europeana care au contribuit si contribuie la
dezvoltarea economico-sociala a tarilor membre sunt:
a) Fondul European de Dezvoltare Regionala(FEDR) are scopul de a reduce disparitatile
regionale in cadrul Uniunii Europene, incurajand, in acelasi timp, dezvoltarea si conversia
regiunilor:
regiunile incluse in Obiectivului 1sunt finantate pentru investitii in infrastructura, in
special in cadrul retelelor transeuropene (transporturi, telecomunicatii si energie) si investitii
in educatie, sanatate si protectia mediului inconjurator;
regiunile Obiectivului 2, finantarea are ca scop urmatoarele : regenerarea zonele
industriale si zonele urbane in dificultate, imbunatatirea caile de acces, revitalizarea zonele
rurale sau cele care sunt dependente de activitati de pescuit, prin intermediul planificarii
teritoriului, regenerarii, protejarii mediului inconjurator.
b) Fondul Social European(FSE)are scopul de a preveni si combate somajul si a dezvolta
resursele umane, precum si de a promova integrarea pe piata muncii. Domeniile sale de
interventie (pentru care se acorda finantare) cuprind urmatoarele activitati :
- integrarea in munca a somerilor, cu precadere a tinerilor someri si a persoanelor
excluse de pe piata muncii;
- promovarea oportunitatilor egale pentru toti cei ce intra pe piata muncii actiuni
specifice pentru a imbunatati accesul femeilor pe piata muncii;
- imbuntatirea sistemelor de educatie si de formare;
- promovarea unei forte de munca calificate si cresterea potentialului uman in
domeniul crecetarii si dezvoltarii.
b) Fondul European de Orientare si Garantare Agricola(FEOGA) a reprezentat sursa de
finantare care a contribuit, intr-o proportie covarsitoare, la dezvoltarea agriculturii si a
spatiului rural din tarile membre ale UE.

Sectiunea de orientare
FEOGA
Sectiunea de garantare
In cadrul politicii Europene de coeziune economica si sociala, FEOGA a sprijinit dezvoltarea
rurala si imbunatatirea structurilor agricole. Domeniile sale de interventie pentru care s-a
asigurat finantare includ urmatoarele activitati :
- investitii in ferme agricole, ajutor pentru constituirea noilor ferme de catre tineri fermieri si
formare profesionala;
- ajutor pentru pensionarea anticipata;
- compensatii pentru zonele defavorizate;
- masuri pentru mediul inconjurator si agricultura;
- prelucrarea produselor agricole si marketingul acestora;
- dezvoltarea si utilizarea optima a padurilor;
- dezvoltarea zonelor rurale prin furnizarea de servicii, sprijin in favoarea economiei locale,
incurajarea turismului si a activitatilor artizanale, etc.
In cadrul regiunilor Obiectivului 1, aceste masuri au fost finantate de catre FEOGA prin
intermediul Sectiunii de Orientare, cu exceptia subventilor de compensare, ajutorul pentru
pensionare anticipata, masurile legate de mediul inconjurator legat de zonele agricole si
masurile legate de dezvoltarea padurilor, care au fost finantate de catre FEOGA prin
intermediul Sectiunii de Garantare.
In afara zonelor Obiectivului 1, toate masurile au fost finantate prin fondul
FEOGA Sectiunea de Garantare.
d) Instrumentul Financiar de Orientare Piscicola(IFOP) are scopul de a realiza un echilibru
sustenabil intre resursele piscicole si exploatarea acestora.

De asemenea, se doreste imbunatatirea pozitiei competitive a sectorului
piscicol si dezvoltarea zonelor dependente din punct de vedere economic de activitatile
piscicole.
Documentele de programare ale tuturor statelor membre ale UE care au stat la baza
negocierilor si, ulterior, obtinerii fondurilor structurale sunt:
-Documentul Unic de Programare (DUP)-utilizat in regiunile cuprinse in Obiectivul 2,
Programele Operative (PO)
-Cadrul Comunitar de Sprijin (CCS)-utilizate in mod traditional in zonele Obiectivului 1
-Programul Complementar (PC).
Documentul Unic de Programare(DUP) reprezinta un document aprobat de catre
Comisia Uniunii Europene si contine urmatoarele capitole: sectiuni dedicate situatiei
existente, strategii si prioritati, evaluarea ex-ante, programarea financiara, parteneriatul si
prevederile de implementare.
Continutul Cadrului Comunitar de Sprijin(CCS) cuprinde, in prima sectiune, descrierea
situatiei existente, cu prezentarea disparitatilor, diferentelor de dezvoltare, potentialul
pentru dezvoltare sau conversie.
Descrierea trebuie sa ia in considerare resursele financiare utilizate,
principalele rezultate obtinute, prin interventiile deja efectuate in perioada precedenta si
rezultatele evaluarii.
Sectiunea consacrata strategiilor si prioritatilor trebuie sa indice obiectivele operative
si o descriere a strategiei capabile sa contribuie la realizarea tuturor obiectivelor propuse de
solicitantul sprijinului financiar european.
Sectiunea legata de resursele financiare trebuie sa se bazeze pe planul financiar care
sa cuprinda totalul sprijinului comunitar structurat pe contributia europeana si pe cea
nationala, care la randul lui trebuie elaborat in corespondenta cu perspectivele financiare
previzionate.
Verificarea ex-ante a aditionalitatii pentru Obiectivul 1 trebuie sa imbrace forma
unei situatii comparative a ceea ce s-a programat cu ceea ce s-a realizat, pana la un moment
dat, precum si cu ce s-a realizat de alte state membre ale UE.
Sectiunea dedicata parteneriatului cuprinde pasii care trebuie facuti in vederea
consultarii tuturor partenerilor care concura la elaborarea acestui document.
Sectiunea dedicata implementarii prevederilor cadrului de sprijin comunitar,
include informatii despre autoritatea individuala care a fost desemnata cu implementarea
sau organismul responsabil cu gestionarea CCS, acordurile incheiate cu diferiti parteneri si
reprezentarea lor in cadrul Comitetelor de Monitorizare.
Programul Operativ (PO) reprezinta documentul aprobat de catre Comisia
Europeana pentru implementarea Cadrului Comunitar de Sprijin si include un set complet de
prioritati, cuprinzand masuri multianuale de sprijin comunitar.

Un program operativ integrat reprezinta un program finantat din mai multe
fonduri.
Continutul unui program operativ include urmatoarele capitole :
- o parte descriptiva, similara celei din Cadrul Comunitar de Sprijin;
- o parte care trateaza prioritatile statelor care solicita sprijinul comunitar;
- o sectiune care evidentiaza masurile necesare pentru implementarea prioritatilor;
- o parte dedicata planului financiar;
- o parte care cuprinde prevederi referitoare la implementare.
Programul Complementar(PC) reprezinta documentul de implementare a strategiei
de programare si implementare a prioritatilor, contine elemente detaliate asupra
continutului masurilor din program, este elaborat de catre statul membru si este revizuit, in
cazul in care este necesar, de catre Comitetul de Monitorizare la propunerea autoritatii de
gestiune a fondurilor europene.
Programul Complementar este trimis Comisiei Europene pentru informare.
Rolul Comitetului de Monitorizare este reflectat de responsabilitatile specifice pe care le are
si de atributiile sale, dintre care cele mai importante sunt:
confirma Programul Complementar si orice modificare adusa acestuia de catre
Autoritatea de Gestiune;
solicita ajustari ale Programului Complementar;
aproba criteriile pentru selectia operatiunilor care pot fi finantate;
evalueaza in mod periodic progresele inregistrate in atingerea obiectivelor specifice
ale asistentei;
examineaza rezultatele implementarii si, in mod special, rezultatele evaluarii de la
mijlocul perioadei de implementare, inaintea prezentarii lor Comisiei Europene;
aproba propunerile care amendeaza continutul deciziilor in ceea ce priveste orice fel
de contributii din fonduri;
recomanda Autoritatii de Gestiune masuri necesare pentru imbunatatirea
managementului asistentei.
Prin modul in care se efectueaza programarea si implementarea masurilor de
finantare a unor domenii de activitate economica si sociala, Comisia Europeana reuseste sa
imprime proceduri foarte clare, ceea ce conduce garantarea reusitei proiectelor de investitii
propuse, atat de autoritatile publice local sau regionale, cat si de investitorii privati.

Agenda 2000 , Drept Comunitar

Este un program de actiune adoptat de catre Comisia Europeana in 15 iulie 1997 si
reprezinta raspunsul Comisiei la cererea Consiliului European de la Madrid (decembrie 1995)
de a prezenta un document de ansamblu asupra largirii, reformei politicilor comune, cadrului
financiar al Uniunii, incepand cu 31 decembrie 1999. Opiniile Comisiei asupra candidaturilor
la aderare sunt anexate acestui document care abordeaza ansamblul problemelor cu care se
confrunta Uniunea Europeana la inceput de nou secol.
Contine trei sectiuni:

prima abordeaza problema functionarii interne a Uniunii Europene, in special reforma
politicii agricole commune si a politicii de coeziune economica si sociala. Include, de
asemenea, recomandari care vizeaza abordarea provocarii largirii in cele mai bune conditii si
propune punerea in practica a unui nou cadru financiar pentru perioada 2000-2006;

a doua propune o strategie de preaderare consolidata, prin integrarea a doua noi elemente:
parteneriatul pentru aderare si participarea extinsa a tarilor candidate la programele
comunitare si mecanismele de aplicare a acquis-ului comunitar;

a treia constituie un studiu de impact al efectelor largirii asupra politicii Uniunii Europene.

Aceste prioritati au fost traduse in aproape 20 de propuneri legislative de catre Comisie in
1998. Consiliul European de la Berlin a ajuns la un acord politic global asupra acestui pachet
legislativ in martie 1999, ceea ce a permis adoptarea finala a masurilor in acelasi an. Ele
acopera pentru intervalul 2000 - 2006, patru domenii strans legate.
- reforma politicii agricole comune;
- reforma politicii structurale;
- instrumentele de preaderare;
- cadrul financiar.

Pac Bun

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Pac Bun

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

INSTITUTIILE INTEGRARII ECONOMICE

S-ar putea să vă placă și