Tratatul de la Bruxelles-1965

Constituirea celor trei comunitati cu domenii de activitate specifice, dar cu

structura institutionala identica, desi distincta, avea in esenta acelasi obiectiv
general :constituirea unei piete comune care avea in vedereaceleasi state membre,
cu sisteme politice, economicesi juridice asemanatoare si cu culturi apropiate.
Aceste elemente reprezentau premise deosebit de importante in vederea realizarii
unei uniunii europene veritabile, care sa nu mai aiba la baza trei organizatii, ci una
singura. Intrucat acest obiectiv era greu de realizat s-a trecut la politica pasilor
marunti astfel ca o prima masura care se poate lua este unificarea instiitutiilor
comunitare, aceasta si din considerente de eficienta a acestora si de reducere a
costurilor functionarii lor. Primele masuri in acest sens fiind au fost stabilirea in
1957 a Curtii de Justitie ca institutie comuna a celor trei comunitati , precum si
adoptarea in 1958 a denumirii comune de Adunare parlamentara. La 8 aprilie
1965 a fost adoptat Tratatul de la Bruxelles.
Tratatul de la Bruxelles (Tratatul de Fuziune) din 8 aprilie 1965, a intrat n vigoare
la 1 ianuarie 1967. Cunoscut si sub numele de Tratatul instituind un Consiliu unic
si o Comisie unica a Comunitatilor europene sau sub numele de Tratatul de
fuziune a executivului comunitatilor, tratatul de la Bruxelles a avut drept obiect
unificarea institutiilor de structura a celor 3 Comunitati europene. Astfel, la nivel
decizional rezulta un organism unic, Consiliul de Ministri, iar la nivel executiv
rezulta
o
singura
institutie
Comisia
europeana.
Tratatului de fuziune a executivelor a instituit o Comisie unica a Comunitatilor
Europene (formata din fuziunea Inaltei Autoritati cu Comisia CEE) si un Consiliu
unic (ce a inlocuit cele trei Consilii de Ministri).
Aceasta fuziune a fost numai una institutionala, cele trei Comunitati ramanand
distincte din punct de vedere juridic, prevederile referitoare la functionarea si
atributiile lor ramanand neschimbate.
S-a produs atat pentru CEE (Comunitatea Economica Europeana) cat si pentru
CEEA (Comunitatea Europeana a Energiei Atomice) schema institutionala a CECO
(Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului), dar cu unele diferente
determinate de specificul fiecarei Comunitati. Era evident ca sarcinile noilor
Comunitati erau mult mai complexe. De la o Piata Comuna restransa la doua

materii de baza, produse in conditii oarecum comparabile de catre industrii

importante, se urmarea o piata comuna larga, o apropiere progresiva a politicilor
economice a statelor membre, o dezvoltare si o expansiune continua si echilibrata
pe intregul ansamblu al Comunitatilor, o stabilitate si o ridicare continua a
nivelului de trai. Definirea directiilor prevazute pentru o perioada care nu mai era
limitata spre diferenta de cea inscrisa in Tratatul CECO a cerut si modificarea
corespunzatoare in arhitectura institutionala. Doua au fost etapele care au marcat
aceste modificari. Prima etapa, cea din 25 martie 1957, cand, odata cu semnarea
tratatelor CEE si CEEA, a fost semnata si Conventia referitoare la unele institutii
comune ale Comunitatilor si astfel:

Adunarea Comuna a CECO s-a unificat cu celelalte Adunari ale CEE si CEEA
intr-o Adunare unica, sub numele de Adunarea Parlamentara Europeana;
Curti ale CEE si CEEA intr-o Curte de Justitie unica;
-

- Cele trei Consilii de Ministri si cele doua Comisii CEE si CEEA au continuat sa
coexiste;

- Inalta Autoritate si-a continuat existenta;

In acelasi timp, pentru CEE si CEEA a devenit comun si un organ (nu institutie) Comitetul Economic si Social.

- Curtea de Justitie a CECO s-a unificat cu cele doua. Prin Rezolutia din 20 martie
1958 organele de control ale celor trei comunitati: CECO, CEE si CEEA, au fost
unite sub denumirea de Adunarea Parlamentara. Aceasta a devenit la 30 martie
1962 Parlamentul European. Tratatul franco-german semnat la 22 ianuarie 1963,
numit si Tratatul Elysee, dupa numele Palatului cu acelasi nume unde s-a tinut
intalnirea, stabileste o stransa colaborare in domenii de interes comun, politica
externa, de aparare si politica culturala.

Cea de a doua etapa a avut loc la 8 aprilie 1965 cand s-a semnat la Bruxelles
Tratatul de Fuziune - intrat in vigoare la I iulie 1967 - prin care s-au instituit un
Consiliu unic si o Comisie unica pentru toate cele trei Comunitati Europene. In
acest fel, Inalta Autoritate a Tratatului CECO, Comisia prevazuta in Tratatul CEE
si Comisia prevazuta in Tratatul CEEA au incetat sa mai functioneze paralel si au
fuzionat intr-o Comisie unica. La fel s-a intamplat si cu cele trei Consilii, toate
fuzionand intr-un Consiliu unic.

Ca urmare a acestor aspecte, ordinea institutionala comunitara se sprijinea pe

urmatoarele entitati

- Consiliul, format din cate un reprezentant membru al guvernului fiecarui stat

parte, dispunea de un secretariat; - Comisia, formata din membrii desemnati de
guverne pentru o perioada de patru ani;

- Parlamentul European, compus din delegati ai parlamentelor nationale, ca

reprezentanti ai popoarelor;

- Curtea de Justitie, organ jurisdictional format din sapte judecatori numiti pe o

perioada de sase ani, de comun acord cu guvernele nationale, reinnoibili din trei in
trei ani, asistati de doi avocati generali.

Prezenta acestor patru institutii exprima chiar specificitatea naturii Comunitatilor,

ele nu pot fi comparate cu nici o alta structura existenta, fie ca este vorba de o
organizatie internationala Comunitatile sunt comunitati de state, dar in aceeasi
masura sunt si comunitati de popoare. Din acest punct de vedere, Comisia
reprezinta mai intai interesul comun al statelor, iar Parlamentul european este
expresia participarii popoarelor la exercitarea puterii.
O alta deosebire intre structura statala si cea comunitara consta in exercitarea
diferita a puterii legislative, care nu apartine numai Parlamentului European, ci si

Consiliului, organ format din reprezentanti ai guvernelor nationale. Nici Comisia

nu poate fi asimilata unei adevarate puteri executive nationale. Aceasta unificare sa produs pe structura de baza a Comunitatii Economice Europene, celelalte doua
comunitati continuand sa isi desfasoare activitatea ca organizatii de stricta
specialitate pana in momentul in care le va expira termenul de 50 de ani de
functionare
Odata cu intrarea in vigoare a Tratatului Comunitatii Europene la
1 iulie 1967
Parlamentul European a hotarat sa foloseasca titulatura de Comunitate Europeana
pentru uniunea nou creata. El a stabilit de asemenea dezvoltarea unei politici de
deschidere catre celelalte state europene interesate de aderare si a infiintat de
asemenea Curtea de Conturi. Printr-o rezolutie a Parlamentului European,
referitoare la o denumire unica pentru Comunitate, Comunitatile Europene au
luat titulatura de Comunitatea Europeana. Astfel, la 16 ani de la primele discutii
privind unificarea europeana cei sase: Franta, Germania Federala, Italia, Belgia,
Olanda si Luxemburg au reusit sa formeze Comunitatea Europeana, comunitate
bazata pe dialog, incredere si intelegere reciproca.

Odata cu succesul economic al Comunitatii Europene au aparut din partea statelor

comunitare propuneri, rapoarte, planuri, toate vizand si o unificare politica prin
cresterea competentei institutiilor comunitare.
Mai pe scurt, institutiile s-au transformat astfel:

Inalta Autoritate devine Comisia Comunitatilor Europene;

Institutia Interguvernamentala ramane Consiliul de Ministri; Adunarea Comuna
devine Parlamentul European;
Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene ramane fosta Curte de Justitie, insa
completata.
Unificarea institutionala. Tratatul de la Bruxelles (1965) privind fuziunea
executivelorAcest tratat nu a unificat competentele institutiilor

comunitare, acestea ramanand cele atribuite prin fiecare tratat in

parte.Unificarea Comisiei a

Unificarea institutionala. Tratatul de la Bruxelles (1965) privind

fuziunea executivelor
Dupa intrarea in vigoare, in 1958, a Tratatelor de la Roma, cele trei Comunitati
CECO, CEE si CEEA (Euratom), au functionat separat. Insa, desi erau constituite
in domenii de activitate specifice, ele aveau o structura institutionala identica (desi
distincta) si acelasi obiectiv general: constituirea unei piete comune intre statele
membre. unificare institutionala. Toate acestea constituiau premise importante in
vederea realizarii unei veritabile uniuni europene, avand la baza nu trei organizatii,
ci una singura. Intrucat acest obiectiv nu se putea realiza la acel moment, au fost
luate masuri graduale, prima dintre ele fiind unificarea institutiilor comunitare,
aceasta si din considerente de eficienta a acestora si de reducere a costurilor
functionarii lor.