Modernismul poetic reprezinta un curent literar, specific perioadei interbelice, ce este caracterizat prin

negarea traditiei si prin impunerea unor noi principii de creatie. Reprezentativa pentru literatura
romaneasca, in acest sens, se dovedeste poezia Testament,de Tudor Arghezi, care deschide volumul
de debut ,Cuvinte potrivite(1927), si care constituie cea mai elocventa arta poetica din lirica
romaneasca.
Poezia este modernista, deoarece impune forme noi in planul creatiei artistice. In primul rand, este o
arta poetica, specie literara a poeziei moderniste, prin conceptia despre procesul creatiei si despre
creator, constituind viziunea poetului asupra existentei. Singura avere a poetului este de factura
spirituala:Nu-ti voi lasa drepti bunuri, dupa moarte/Decat un nume adunat pe-o carte, bunurile
acestuia devenind o treapta spre cunoaste. In al doilea rand, este impusa estetica uratului, o noua
maniera literara de a exprima frumosul, dand cuvintelor o noua valoare: Din bube, mucegaiuri si
noroi/Iscat-am frumuseti si preturi noi. Uratul are rolul de a evidentia imperfectiunile vietii, acestea
facand parte din existenta umana.
Tema este moderna si exprima conceptia despre arta a lui Arghezi, in care cuvantul este atotputernic, iar
creatia literara este rodul harului divin si al trudei(Slova de foc si slova faurita). Motivul central al
textului este cel al cartii, care simbolizeaza ideea de cunoaste, de legatura spirituala intre generatii, dar
si ideea de truda, de mestesug. Metafora cartii devine un element de recurenta, acesta aparand in
opera prin mai multe sinonime cu ajutorul carora creeaza nuantari ale artei poetice:
testament,hristov, cuvinte potrivite.
In sens conotativ, titlul testament este sugestiv pentru ideea fundamentala a poeziei, aceea a relatiei
spirituale dintre generatii si a responsabilitatii urmasilor fata de mesajul primit de la strabuni. In sens
denotativ, titlul ilustreaza faptul ca poezia este un act official, intocmit de poet, prin care lasa
urmasilor, averea sa cea mai de pret opera literara: Cartea mea-I, fiule, o treapta.
Compozitional, poezia are cinci strofe, alcatuite dintr-un numar inegal de versuri si ritm variabil. Simetria
textului este data de plasarea cuvantului carte si a sinonimelor sale in diferite pozitii ale discursului liric
pentru a accentua ideea centrala in cele trei secvente poetice.
Prima secventa poetica (strofele I-II) constituie monologul adresat al eului poetic catre cititorul in
ipostaza de fiu spiritual:nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte,/decat un nume adunat pe-o carte,
sugerand valoarea deosebita a mostenirii, faptul ca poetul nu lasa testament bunuri materiale, ci
spirituale.Produsul literar se realizeaza cu mult efort, idee sustinuta prin metafora: Prin rapi si gropi
adanci,/Suite de batranii mei pe branci. Cartea este treapta spre cunoastere necesara tinerilor spre a-si
descoperi propria identitate:Ea e hristovul vostru cel dintai.
In doua secventa poetica( strofele iii-iv) se construieste ideea ca lumea materiala se metamorfozeaza in
dimensiune spirituala prin intermediul peotului. In poezie se pleaca de la o realitate dura, bolnavicioasa,
transpusa intr-o serie de imagini viziuale si metafore: grai cu-ndemnuri pentru vite, zdrente,
veninul strans, nuantandu-se astfel rolul poetului de alchimist al cuvantului. Evolutia spirituala este
simbolizata prin instrumentele muncii fizice sapa si brazda, omenirea progresand catre o activitate
intelectuala: condei si calimara. Transfigurarea lirica a realitatii este sugestiv exprimata in
versurile:din bube, mucegaiuri si noroi/Iscat-am frumuseti si preturi noi, care reliefeaza estetica
uratului, concept prin care autorul da cuvintelor o noua valoare.
Ultima secventa poetica( strofa a5a) defineste, prin metafora, opera literara ca uniune armonioasa intre
har (slova de foc) si truda (slova faurita). Poetul se considera robul cititorului, care este Domnul,
lasand astfel mosternire urmasilor opera literara, asa cum si el a preluat-o si a inaltat-o spiritual.
Consider ca viziunea despre lume in poezia Testament, de Tudor Arghezi este una subiectiva, prin
reflectarea temei si a motivului central, representative pentru universal arghezian. In primul rand, tema
reprezinta conceptia despre creatie artistica, care este rodul harului divin si al trudei. Rolul poetului este
de a da cuvintelor urate(bube, mucegaiuri si noroi) valori noi(versuri si-n icoane). In al doilea rand,
cartea reprezinta pentru Arghezi obiectul unei profunde reflectii asupra existentei si, in acelasi timp,
mostenirea cea mai de pret a unui artist, intrucat aceasta constituie treapta intelepciunii.(cartea mea-I,
fiule, o treapta).
In concluzie, poezia Testament este o arta poetica prin discursul elocvent despre creatie, interesul
autorului indreptandu-se spre raportul dintre inspiratie si tehnica poetica, punand problema cuvantului,
a capacitatilor acestuia de a recrea lumea, dar si pe aceea a slefuitorului de cuvinte, a artistului.