Sunteți pe pagina 1din 29

SIMBOLUL PORTII

POARTA, USA
Poarta sau usa simbolizeaza locul de trecere dintre doua stari, dintre doua lumi, dintre
cunoscut si necunoscut, dintre lumina si intuneric, dintre bogatie si saracie.Poarta se deschide
spre un mister dar ea are si o valoare dinamica psihologica, caci ea nu marcheaza doar un
prag ci il si invita pe om sa il treaca. Poarta este o invitatie la calatorie spre alt taram.
Trecerea prin poarta este cel mai adesea in sens simbolic, o trecere de la profan la sacru.
Acesta este intelesul portilor catedralelor, al toranelor hinduse, al portilor templelor sau
cetatilor khmere, al torii-lor japoneze.
Orasele chineze aveau patru porti cardinale, prin ele erau izgonite influentele nefaste,
erau primite cele bune sau oaspetii, prin ele se oranduiau orele zilei si anotimpurile. Cele
patru porti cardinale de la Angkor-Thom trimit in cele patru zari efigia stralucitoare a lui
Lokeshvara, stapanitorul universului. Dar ele ingaduie si intrarea , din cele patru directii, in
acest centru al lumii.
Portile bisericilor, ponticurile templelor sunt deschideri ale pelerinajului sacru ce
duce spre cella, spre Sfanta Sfintelor, spre locul Prezentei adevarate a Dumnezeirii. Ele
rezuma simbolistica sanctuarului insusi, poarta a Cerului.
O bun parte a simbolismului portiii este cuprins n urmtoarea ghicitoare
romneasc a usii: Eu, la orice cas / Sunt slug aleas; / Eu pe orisicine /ntmpin cnd
vine; / Cnd pleac afar, / Eu l petrec iar" (G. Dem. Teodorescu, 290). Referitor la rolul
simbolic al portii n civilizatia romneasc, M. Eliade scria: Poarta ndeplineste n viata
poporului romn rolul unei fpturi magice, care vegheaz la toate actele capitale din viata
insului. Prima trecere pe sub poart nseamn aproape o intrare n viat, n viata real de
afar. Poarta vegheaz la cstorie si sub poart mortul e dus, solemn, spre lcasul de veci.
Este atunci, o rentoarcere n lumea dinti; ciclul e nchis, si poarta rmne mai departe, cu un
om mai putin, s vegheze alte nasteri, alte nunti, alte morti" (Insula, 373). Poarta este, asadar,
simbolul unei treceri, transformri, etape parcurse; e izomorf podului, deoarece separ si
leag, totodat, dou stri, dou lumi, dou teritorii. Cea mai desvrsit ntruchipare a
simbolismului portii, ntr-o oper artistic, e monumentala Poarta srutului a lui C. Brncusi:
monument funerar, arc de triumf, matrice regeneratoare, intrare n lumea misterelor, arcad
initiatic, prag al autodepsirii etc. Din cele mai vechi timpuri, portile erau sacralizate si puse
sub oblduirea unor zei importanti ai panteonului popoarelor. La romani, ianua poart, us"

era dat n stpnirea lui Janus zeul tuturor nceputurilor, patron al timpului si al ciclurilor
vietii din natur si societate. Portile cettilor antice, ale catedralelor, ale curtilor oamenilor,
prin ornamentica lor, reprezentau concentrri de energie sacr, capabil s opreasc rul, s
alunge duhurile malefice, s purifice pe oricine care ptrundea n incinta teritoriului sacru
strjuit de ele.

PAZNICII PORTILOR
Portile templelor sunt adeseori strajuite de
paznici. Ei au menirea de a opri patrunderea, in
incita sacra, a fortelor necurate, malefice, si de a
inlesni intrarea aspirantilor vrednici. Acestia din
urma vor putea sa intre in cetate( apocalipsa,22,14);
relele vor fi azvarlite in bezna de afara.
Simbolismul

paznicilor

tine

in

mod

manifest, de initiere care poate fi interpretata si ca


trecerea dincolo de poarta. Ianus, zeul latin al
initierii in mistere, era stapanul cheilor de la portile
solistitiale,

adica

al

fazelor

crescatoare

si

descrescatoare ale ciclului anual. Este vorba de


poarta zeilor si de cea a oamenilor, port ice dau spre
doua cai al caror stapan e Ianus ( asa cu este si
Ganesha in India). O alta imagine a portii este
torana hindusa, asociata monstrului kala. Aici
poarta este gura monstrului, intruchipare a trecerii
de la viata la moarte, dar si de la moarte la
eliberare.
Simbolul portarului/paznicului este derivat
din simbolistica porii, ca loc de trecere ntre dou
universuri sau dou stri.
Paznicul arhetipal al Porilor Raiului este
Sfntul

Petru;

timp

ce

pentru

Poarta

Iadului/Infernului paznicul este reprezentat de o


gam de creaturi terifiante, dintre care cea mai
cunoscut este Cerberul (cinele infernal cu trei
capete).
Triptic Judecata de apoi- detaliu-Hans Memling (14331494)

Echivalentul cretin al paznicului Porilor Iadului este, dup unii autori, Azazel,
divinitate demonic, cel care i-a nvat pe oameni s fureasc armele i s-a asociat cu
Lucifer n revolta mpotriva Domnului, iar dup alii, Anarazel demonul nsrcinat cu paza
comorilor subterane.
Paznicul este straja dintre universuri i n mitologia romn misiunea lui de a tria i a
permite trecerea dintr-un univers n altul.
In China leii gardieni reprezinta un simbol al protectiei. De obicei, leii pazitori sunt
asezati cate doi, sus pe stalpii portii sau pe sol, de-o parte de alta a intrarii principale. Se
crede ca acesti lei de piatra protejeaza casa de influente daunatoare de oameni care ar urmari
sa le faca rau locuitorilor din casa. Lei de piatra se intalnesc la toate intrarile in salile
principale din Orasul Interzis, de la Beijing, si mai pot fi vazuti si in fata templelor taoiste din
China.
In budism, leul este considerat un animal sacru leii sunt adesea vazuti si in fata
templelor taoiste. Se crede ca dansul leului", insotit de o muzica zgomotoasa, goneste
duhurile rele si ghinionul, dar atrage, in schimb, norocul.

Bustul zeului Ianus

Cerberus la intrarea cladirii Royal Institute of Technology in Stockholm

Makata torana -poarta hindusa

Lei - paznicii portilor in China

SIMBOLUL PORTILOR IN EGIPTUL ANTIC


Poarta este un simbol des intalnit in textele si picturile funerare ce insoteau faraonul in
lumea de dincolo. Doua din cele mai importante texte funerare egiptene sunt Amduat si
Cartea portilor.
Amduatul nfieaz cltoria lui Re, i implicit al faraonului, n lumea tenebrelor n
timpul celor 12 ore ale nopii, n urma creia el devine Khepri, adic Soarele renscut.
Fiecare din aceste 12 seciuni are trei registre suprapuse, posednd cte o introducere
i un rezumat. Esena ntregii culegeri este formulate prin textul introductiv general: Scriere
a spaiului ascuns, a locaiei sufletelor, zeilor, umbrelor, spiritelor i a ceea ce ntreprind.
nceputul este captul Vestului, poarta orizontului vestic. Sfritul este ntunericul primordial,
poarta orizontului vestic. De a cunoate sufletele subpmntene, de a cunoate ceea ce fac.
De a cunoate incantaiile rituale ale lor pentru Re, de a cunoate sufletele secrete. De a
cunoate ceea ce este n intervalul orelor i a zeilor lor, de a cunoate ceea ce el solicit
pentru ei. De a cunoate porile i drumul pe care marele zeu l-a strbtut, de a cunoate
cursul orelor i a zeilor lor, de a cunoate pe cei care prosper i pe cei care au pierit(E.
Hornung, 1963, I, pp. 1-2 ; II, pp. 2-5).
Prin prezena textului n morminte sau chiar n camerele mortuare ale acestora,
posesorul mormntului are posibilitatea de a cunoate toate elementele necesare renaterii
sale nainte de apariia Soarelui pe bolta cereasc, adic: misterele Lumii de dup moarte,
topografia Lumii de Apoi, porile acesteia, precum numele i manifestrile zeului solar. Dac
regele defunct intr n posesia acestor cunotine, el va avea posibilitatea s triasc venic.
Prin urmare, mormntul poate fi socotit trmul subpmntean, unde zeul-Soare triumf i
asigur renaterea celui decedat.
Cu o tematic apropiat, Cartea Porilor descrie din nou cltoria crnii lui Re,
manifestare corporal a Soarelui, n Lumea de Apoi, ntr-o barc divin. E o trecere prin cele
12 pori, fiecare dintre ele punnd probleme diverse n drumul zeitii principale. Numele
gardienilor porilor trebuiesc tiute, deoarece altfel faraonul decedat nu poate trece de
obstacolele n cauz. Prima versiune complet a crii se gsete pe sarcofagul de alabastru al
lui Sethi I, iar odat cu Ramses al IX-lea dispare complet din mormintele regale.

USA FALSA
Uile false sunt des intalnite in templele
egiptene dedicate zeilor vechi, precum i in temple
funerare sau morminte . Ele reprezentau o modalitate
prin care zeii sau sufletele celor decedati comunicau cu
lumea vie. Cu toate acestea, in perioada Regatului Nou,
au fost de asemenea asociate cu aa-numitele capele de
"audiere", sau capele cu "urechi ce aud", care au fost de
obicei situate chiar spatele sanctuarului n pereii
exteriori ai templului. Acestea ofereau posibilitatea de
a comunica cu zeii din afara templului.
Usa falsa este cel mai des intalnita in cadrul
mormintelor si in templele funerare. Mormintele aveau
ui

false nscrise cu rugciuni

cu numele

deintorului. Erau considerate locuri sfinte, unde cei vii puteau aduce ofrande morilor.
Ele se numesc "ui false", deoarece doar entitile spirituale ale persoanei decedate
aveau capacitatea de a trece prin u, desi nu aveau abilitatea de a deschide si inchide o usa
normala.

POARTA LUI AKER


Aker este zeul care stpnete i punctul de ntlnire al orizontului de vest cu cel de
est n Lumea de Dincolo. El devine paznicul portii catre Amduat. Simbolul lui Aker const
n partea din faa a doi lei, sau dou capete umane, aezate astfel nct privesc n direcii
opuse.
Datorita simbolului acestui zeu ca paznic al portilor diminetii si serii intalnim uneori
statui gemene de lei la uile palatelor sau mormintelor. Acest lucru a fost de a proteja
gospodriile i mormintele de la spiritele rele i alte fiine malefice. Aceast practic a fost
adoptat de ctre greci i romani. Spre deosebire de majoritatea celorlalte zeiti egiptene,
nchinarea la Aker rmas popular bine n epoca greco-roman. Aker nu a avut temple ca
principalii zei n religia egiptean, deoarece el a fost mult mai conectat la conceptele
primordiale.

POARTA PARADISULUI - LORENZO GHIBERTI


LORENZO GHIBERTI, nascut Lorenzo di Cione di ser Bonaccorso, zis Lorenzo di
Bartolo (1 decembrie 1378-1455) a fost bijutier, sculptor, arhitect si scriitor de arta si un
reprezentant al Sculpturii Quattrocento. Aceesta a realizat Poarta de rasarit si de nord a
Baptisteriului din Florenta.
Cea mai importanta este poarta de
rasarit, o poarta din bronz aurit, numita de
catre Michelangelo si Poarta Paradisului,
atat datorita temei principale, Facerea
lumii,

cat

si

datorita

calitatilor

exceptionale ale sculpturilor realizate,


considerate adevarate capodopere, poarta
bucurandu-se de prestigiu chiar din
momentul realizarii ei.
Selectionand cateva scene din
tema Vechiului Testament (facerea lui
Adam si a Evei, Pacatul Originar,
Izgonirea din Rai etc.), Ghiberti imparte
canaturile

portii

in

10

panouri

dreptunghiulare, despartite intre ele, pe verticala, prin benzi cu medalioane si nise pentru
statuete sau busturi.
Compozitia campului sculptural cuprinde mai multe personaje, aceasta aglomerare
determinand o usoara confuzie in citirea subiectului si o incercare de sugerare a spatialitatii.
Impresia de adancime este realizata de Ghiberti prin tratarea diferentiata a planurilor
si incadrarea actiunii in peisaje si cladiri arhitectonice. Astfel plaseaza personajele in planuri
diferit sculptate cele din primele planuri, in relief accentuat, inalt, cele din planurile
urmatoare fiind doar usor si fin reliefate relief plat.
De asemenea, aceasta tratare diferentiata face posibila si modelarea formelor, redarea
volumelor printr-un anumit joc de umbre si lumini (ce are drept efect o anumita vibratie sau
picturalitate a suprafetei).

Atitudinile personajelor sunt normale, firesti, suprinse in miscare, trupurile si nudurile


dovedind o foarte buna si corecta cunoastere a anatomiei trupului uman.

PORTILE TORII
Templele japoneze poarta numele de altare Shinto si scopul lor este acela de a
intretine unul sau mai multe spirite sau zeitati numite Kami.

Templele shintoiste au o structura elaborata, acestea fiind formate din:


1.

Torii poarta specifica Shinto

2.

Scarile de piatra

3.

Sando culoarul catre altar

4.

Temizuya fantana de purificare folosita pentru purificarea gurii,

mainilor si picioarelor
5.

Toro lanternele decorative

6.

Kagura-den o cladire adiacenta altarului dedicata dansurilor

7.

Shamusho oficiul administrativ

8.

Ema peretele ce contine placile de lemn cu rugaciuni sau dorinte

inscriptionate
9.

Massa micile altare auxiliare

10.

Komainu gardienii templului, de obicei lei de aur

11.

Haiden oratoriul sau sala de venerare

12.

Tamagaki gardul ce inconjoara holul de venerare

13.

Honden marele hol, cel in care se afla shintai sau zeul templului

14.

Pe acoperisul salii centrale se afla ornalente bifurcate specifice

altarelor shinto.

Poarta Torii- Altarul Itsukushima - Hiroshima


Torii reprezinta o poarta traditionala japoneza,cel mai adesea intalnita la intrarea sau
intr-un altar-templu Shinto.Ea simbolizand trecerea de la sacru la profan. Prezenta portii de la
intrare,este de obicei,cel mai simplu mod de a identifica altarele Shinto.Torii sunt de

asemenea,un simbol prezent si in Templele Budiste. Sunt totusi de dimensiuni mai mici si se
numesc chinjusha.
Prima aparitie in Japonia,poate fi indentificata in jumatatea perioadei Heian,deoarece
este mentionata intr-un text scris in 922. Cea mai veche poarta din piatra existenta,a fost
construita in secolul al 12-lea si face parte dintr-un altar Hachiman din prefectura Yamagata.
Cea mai veche poarta din lemn,este un ryoubu torii,la Kubo Hachiman Altar, n prefectura
Yamanashi construit in 1535. Portile japoneze au fost realizate in mod traditional din piatra
sau lemn,dar astazi ele pot fi,de asemenea, din beton armat, cupru, oel inoxidabil sau alte
materiale. Ele sunt de obicei fie nevopsite sau vopsite rou-aprins cu un buiandrug negru
superior.
Functia unei astfel de porti este de a marca intrarea intr-un spatiu sacru. Din acest
motiv,drumul care duce la un altar Shinto(SANDO) este aproape intotdeaua strabatut de una
sau mai multe torii,care sunt, prin urmare, cel mai simplu mod de a distinge un altar de un
templu budist. In cazul in care drumul catre altar trece pe sub multiple torii,ele se enumera
din exterior astfel ichi no torri( ,prima poarta) si urmeaza in ordine crescatoare ni
no torii( ,a doua poarta),san no torii( ,a treia poarta). Alte torii pot fi
gasite in aproprierea altarului sau chiar in altar pentru a reprezenta cresterea nivelurilor de
sfintenie. O astfel de poarta, mai este plasata in fata fiecarui mormant din familia Imperiala.
Torii sunt folosite adesea in budismul japonez. Proeminent este templul din Osaka,
Shitenn-ji, fondat in fondat in 593 de Shtoku Taishi,si reprezinta cel mai vechi templu
construit din tara.Are o poarta impunatoare la intrarea principala(poarta originala din lemn a
ars in 1294 si apoi,a fost inlocuita cu una din piatra).
Benzaiten este o zeita derivata din divinitatea indiana Sarasvati,ce uneste elementele
din Shinto si Budism. Din acest motiv,obiecte dedicate ei, pot fi gasite si in altare si in temple
si vor fi insotite de cate o torii. Zeita insasi,este uneori portretizata cu o torii pe cap.Mai
folosesc ca simbol aceasta torii si yamabushi, razboinici cu o traditie indelungata,inzestrati cu
puteri supranaturale. Torii este,de asemenea,folosita uneori ca simbol al Japoniei in contexte
non-religioase.

Originiile sunt necunoscute si exista mai multe teorii diferite pe aceasta tema insa nici
una n-a fost acceptata ca fiind cea adevarata. Deoarece utilizarea portii simbolice este foarte
raspandita in Asia, ele pot fi gasite astfel in India,China,Thailanda,Coreea...istoricii cred ca
aceasta poate fi o traditie importata. Ele pot,de exemplu, sa aibe originea in India, de la
portile torana in India Centrala, manastirea Sanchi. Conform acestei teorii, torana a fost
adoptata de fondatorul budismului Shingon, Kukai, care a folosit-o pentru delimita spatiu
sacru in ceremonia homa. Aceasta ipoteza a aparut in secolul 19-20 datorita asemanarilor in
structura si numele intre cele doua porti. Nici o concluzie nu a fost inca atinsa.n Bangkok,
Thailanda, o structur religioasa numit Sao Ching Cha,seamana puternic cu o torii. Cu toate
acestea,functional este foarte diferita,acesta fiind folosita ca un leagan. Asadar,nimeni nu
cunoaste cu siguranta originea acestei porti.Stiluri de porti cunoscute:shinmei torii,myoujin
torii,kasuga torii,hachiman torii,ryoubu torii,hizen torii.

POARTA SARUTULUI
Poarta srutului este o sculptur n piatr, realizat de Constantin Brncui, parte a
tripticului Ansamblului Monumental din Trgu Jiu.
Poarta srutului, care se afl amplasat pe aleea de la intrarea din parcul oraului, este
dltuit din piatr poroas, extras din carierele aflate n mprejurimi, fiind alctuit din
coloane groase, paralelipipedice, ce sprijin o arhitrav cu dimensiuni mai mari dect ale
coloanelor, avnd limea de 6,45m, nlimea de 5,13m i grosimea de 1,69m

Pe feele fiecrei coloane se regsete simbolul srutului, dou jumti ale unui cerc,
att de caracteristic operei lui Brncui. Arhitrava are de asemenea ncrustat acest simbol, ca
un fel de filigran. n plus, tot n filigran se afl ncrustaii ce aduc cu un fel acoperi al porii,
ca i cnd poarta ar fi acoperit cu indril. Bolta porii are un ornament liniar delicat: este o
continuitate de arcuri mici, iar mai sus, pe trei linii orizontale, ntlnim continuarea unor
forme ovale identice, de parc ar fi conturul feei i al umerilor.

Poarta srutului arat ca un arc de triumf, simboliznd triumful vieii asupra morii.
Mircea Eliade spunea: Sunt unele teme din literatura noastr popular extraordinar
de bogate din punct de vedere dramatic. De pild Poarta, care mplinete n viaa poporului
romn rolul unei fpturi magice, care vegheaz la toate actele capitale din viaa insului. Prima
trecere pe sub poart nseamn aproape o intrare n via, n viaa real de-afar. Poarta
vegheaz la cstorie, i pe sub poart mortul e dus, solemn, spre lcaul de veci. Este, atunci,
o rentoarcere n lumea dinti: ciclul e nchis, i poarta rmne mai departe, cu un om mai
puin, s vegheze alte nateri, alte nuni, alte mori.
Lucrarea a fost amplasat pe locul ei n luna octombrie 1937 i a fost sculptat n
prima parte a anului 1938, fiind finalizat la 20 septembrie.
Ca i n cazul Coloanei infinitului, ideea Porii era mult mai veche dect momentul
transpunerii n piatr a monumentului.
n 1907, Brncui realizase o prim versiune a Srutului care, simplificat, devenea n
1910 monument funerar n cimitirul Montparnasse. n 1916, sculptorul termina o Coloan a
srutului, alctuit prin asamblarea a 4 blocuri pe care figurile i trupurile, aproape contopite,
abia se mai deosebesc, fiind parc prefcute n dou stane vecine, ncremenite pe cele patru
laturi ale acestui fragment arhitectural. Catalogul expoziiei personale deschise de Brncui n
193334 la Brummer Gallery din New York menioneaz, de asemenea, prezena unei
Coloane a srutului ca parte a proiectatului Templu al contemplaiei, pe care sculptorul
urma s-l ridice n Indore.
Referindu-se la aceste coloane, Brncui i mrturisea sculptoriei Malvina Hoffman :
La nceput am spat n piatr grupul celor dou fpturi nlnuite..., n urm, dup lung timp
m-a purtat gndul spre chipul unei pori prin care s se poat trece dincolo. Acum am intenia,
s dezvolt siluetele n motivul de deasupra porii.
Motivul Srutului prezentat pe stlpii laterali sub forma stilizat a unor pupile uriae
este regsit de-a lungul lintoului Porii. Brncui spunea Ce e sus mic, jos este mrit.
Barbu Brezianu nota: Printr-o serie de decantri ale temei Srutului, Brncui a ajuns
la realizarea unei compoziii de o extrem precizie i amploare; un ir de 40 de perechi de
ndrgostii aezai fa n fa, cu genunchii strni i a cror curbur nu mult deprtat de

versiunea n piatr a monumentului funerar din cimitirul Montparnasse din 1910 evoc
ritmul unor arcade geminate. O linie median, ntrerupt de brul infinit al braelor ce se
petrec unul cu altul, formnd un dublu chenar, desparte trupurile alipite; din chipurile lor se
vd doar ochii, gura (redus la o minuscul trstur de unire) i prul, sugerat prin cteva
incizii graios serpuite ce ncadreaz feele mbriailor.

PORTILE MARAMURESENE
In Maramures a inflorit, mai mult decat in alte regiuni ale tarii noastre, arta prelucrarii
lemnului. Ca vizitator nu ai cum sa nu te minunezi de frumusetea vechilor case, porti si
biserici intalnite aici. Acestea arata ca maramuresenii au fost dintotdeauna credinciosi
lemnului, caruia i-au dat cele mai felurite forme, de la blidul din care mancau, pana la
acoperamantul de deasupra capului si bisericile in care se inchinau.

Unul dintre simbolurile cele mai de pret ale Maramuresului este Poarta
maramureseana. Construita in general pe trei stalpi si un "fruntar (pragul de sus al portii) din
lemn de stejar, avand "haizasul (acoperisul) sindreluit, portile din aceasta zona au fost
comparate adesea cu adevarate "arcuri de triumf.
Portile de lemn ale gospodariilor traditionale din Maramures sunt situate indeosebi in
satele de pe vaile Mara, Cosau si Iza, dar si in unele localitati din Tara Lapusului. Multi
cercetatori considera ca in Maramures, portile erau un privilegiu al nemesilor. Aspectul e
extrem de important, caci numai nemesii aveau privilegiul sa-si ridice porti inalte in fata
gospodariilor, in timp ce oamenii simpli nu aveau dreptul decat la vranite (confectionate din
pari montati paralel pe o rama dreptunghiulara si cu o diagonala, pentru a-i fixa, si care se
deschidea intr-o parte).

De altfel, aceasta reiese mai ales din inscriptiile scrise in limba romana cu litere
chirilice sau in limba latina. Apar aici nume de mesteri, de proprietari, de demnitari locali, cu
diferite ranguri sociale, preoti si juzi, maramuresenii simtind nevoia sa-si inobileze casele cu
asemenea consemnari pentru a atesta vechimea constructiilor si a le conferi valori in plus.
Constructia, incizarea motivelor si actul de trecere pe sub pragul portii suportau
fiecare un ritual aparte, pe baza unor credinte profunde (cu conotatii mai degraba mitice).
Astfel, taierea stejarului trebuia sa coincida cu o perioada de nopti cu luna plina
pentru a indeparta din jurul gospodariei orice nenorociri si toate "ceasurile rele. Apoi,
transportul lemnului din padure trebuia sa se faca intr-una din zilele lucratoare "de dulce
(marti, joi sau sambata), in virtutea credintei ca astfel lemnul va fi aducator de noroc. Sub
stalpul care leaga pragul se puneau "bani, agheasma si tamaie, ca sa nu se apropie ciuma. Iar
pentru apararea averii si a casei, pe stalpi se incizau figuri antropomorfe, protectoare.
Motivele sculptate aveau substraturi magice (unele), insa decodificarea celor mai frecvente
elemente utilizate de mesterii populari ne permit incursiuni intr-un univers mitologic,
antecrestin.
Stalpii de porti sunt expresia marilor mituri din cultura noastra populara. Motivele
sculptate in lemn au, fiecare, semnificatia lor bogata:

Funia rasucita reprezinta infinitul, necuprinsul, dar si legatura dintre cer si pamant.

Soarele, simbolul Dumnezeirii este "datator de viata. El vede tot, stie tot si mai
presus de toate, stie adevarul. Maramuresul si-a increstat Soarele in poarta, ca semn al vietii,
ca in fiecare zi sa treaca, sa intre ori sa iasa pe sub el. Discul solar, cultul soarelui nu lipseste
de pe nici o poarta, nici de pe leagan, ori de pe lada de zestre si alte obiecte de trebuinta.

Arborele vietii simbolizeaza viata vesnica, tineretea fara batranete. Figurile


antropomorfe sculptate in stalpii portilor aveau rolul de a proteja casa, gospodaria de fortele
Raului.

Pentru taranul maramuresean, trecerea pe sub haizasul portii devenea aproape un act
ceremonial, purificandu-se mental de relele lumii profane pentru a intra curat in universul
casnic al gospodariei si familiei. In toate culturile traditionale, trecerea pe sub o poarta, mai
mult sau mai putin grandioasa, simbolizeaza o transformare (de suprafata ori structurala,
fizica sau virtuala).
In prezent, in Maramures, mai pot fi vazute porti vechi de lemn, in special in satele de
pe Valea Cosaului, precum si in Muzeul Satului din Baia Mare si Sighet. Cat despre portile
noi, acesetea au elemente decorative mult imbogatite, de inspiratie recenta, dar si-au pierdut
din semnificatiile initiale, pastrand doar componenta esteticului.

Jean Chevalier, Alain Gheerbrant Dictionar de simboluri Editura Artemis,


Bucuresti

http://www.ehow.com/info_8181106_gates-symbolic-art.html

http://www.artic.edu/aic/exhibitions/ghiberti/overview.html

http://www.smithsonianmag.com/arts-culture/gatesofparadise-200711.html

http://sculptura.artspace.ro/ghiberti-lorenzo-14.html

http://intarasoareluirasare.blogspot.ro/2010/03/poarta-templului.html

http://en.wikipedia.org/wiki/Torii

http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/poartamaramureseana-120366.html

S-ar putea să vă placă și