Sunteți pe pagina 1din 13

Reconstituiri coronare

directe prin tehnici de


stratificare

Cuprins:

Introducere.

1. Compozitia rasinilor compozite


1.1 Avantajele adeziunii
1.2 Adeziunea la smalt
1.3 Adeziunea la dentina
1.4 Indicatii
1.5 Contraindicatii
1.6 Avantaje
1.7 Dezavantaje
2. Etape de aplicare
2.1 Tehnici de aplicare a rasinilor compozite in cavitati
2.2 Modalitati de potrivire a culorii compozitelor in obturatiile anterioare:
2.3 Tehnica stratificarii anatomice
2.4 Tehnica de startificare progresiva.
2.5 Tehnica de reconstructie succesiva a cuspizilor
2.6 Tehnica reperului ocluzal
2.7 Finisarea
3. Bibliografie

INTRODUCERE:
Cerintele tot mai mari pentru rezultate cat mai estetice a schimbat modul in care
este practicata stomatologia in zilele noastre. In timp ce amalgamul a ramas un material

economic si indicat din punct de vedere clinic in reconstituiri dar datorita neindeplinirii
cerintelor esteticii si deficientelor in ceea ce priveste inchiderea marginala, a facut compozitul sa
fie o alternativa populara in ceea ce priveste restaurarea odontala. Materialele compozite sunt
indicate din punct de vedere al esteticii, a preparatiilor conservatoare, al adeziunii la structurile
dentare si conductivitatea termica scazuta.
Pentru tehnica directa sunt disponibile o varietatea mare de materiale si anume:
rasini compozite, glass-ionomer si materiale hibride ce combina substantele atat de la rasini
compozite cat si de la glass-ionomeri. Dintre aceste materiale rasinile compozite sunt cele mai
folosite in restaurarile odontale.

1 Compozitia rasinilor compozite:


Faza organica = matrice
Faza anorganica

Agent de cuplare = silan


Initiatori
Stabilizatori
Pigment

1.1 Avantajele adeziunii:


Conservarea tesuturilor dentare. Tehnicile adezive nu necesita extinderea preparatiei.
Reduce infiltratia marginala implicit:
1 sensibilitatea postoperatorie
2 coloratia la marginile restaurarii
3 aparitia cariilor marginale
Restaurarile adezive transmit mai bine stressul functional interfetei restaurare-dinte si au
potential de a creste rezistenta structurilor dentare.
Permit repararea restaurarilor deteriorate cu o minima preparare a dintelui.
Restaurarile adezive cresc posibilitatile stomatologiei estetice restaurative .
1.2

Adeziunea la smalt:

Acizi utilizati pentru demineralizare:


ac. maleic, citric, nitric, oxalic
de electie: ac. fosforic 37% timp de 15
= intensitatea adeziunii de smalt impresiunile compozitului suprafetei create prin
demineralizare
Impresiunile compozitului:
- macro-impresiuni
- micro-impresiuni

1.3 Adeziunea la dentina:


-

instrumentarea dentinei strat de detritus dentinar remanent


Infiltrarea monomerului rasinii in dentina conditionata chimic= cheia adeziunii rasinii
conditionarea dentinara micro-retentii mecanice care ofera zone de legatura intre tubii
dentinari
primerul penetreaza prin stratul DDR in dentina inter-tubulara => retea care
interpenetreaza in jurul colagenului dentinar = zona hibrida
1.4 Indicatii:
-obturarea cavitatilor de clasa I, II, III, IV, V,VI
-tratarea fracturilor coronare a dintilor frontali
-refacerea diastemelor,reconstituiri indirecte
-repararea fatetelor lucrarilor protetice
-sigilarea santurilor si fosetelor
-imobilizarea dintilor mobili parodontotici
-reconstituiri de bonturi coronare
-cimentare
1.5 Contraindicatii:
-peste baza de eugenat
-restaurari posterioare
-zone ce nu pot fi izolate
-restaurari pe suprafata radiculara
1.6 Avantaje:
- aspect fizionomic excelent
- suporta bine lustruirea
- factor de uzura acceptabil
- nu transmite variatiile termice
- opacitate radiologica
- varietate materiale-scopuri diferite
- relativ ieftine
1.7 Dezavantaje:
- contracie de priz
- adeziunea la dentina
- tehnica de aplicare mai laborioasa

- sensibilitate post operatorie


- rasina de baza-hidrofila
- dificulti n realizarea punctului contact .

2. Etape de aplicare:

Pregatirea cavitatii : pregatirea marginilor: vestibulara, orala, gingivala so ocluzala.


marginea gingivala: poate fi realizata prin bizotare -transformarea unghiului cavo
superficial 90alte valori ale unghiului cavosuperficial;marginile cavosuperficiale
variate forme.
Avantajele bizotarii marginilor cavo-superficiale:
1. Creste retentia suprafata mai mare pt. demineralizare
2. Defecte minore pot fi incluse in bizou
3. Estetica crescutaimbinare gradata
4.Inchidere marginala imbunatatita
Alegerea culorii
Izolarea dintelui
Protectia pulpara
Aplicarea sistemului adeziv
Aplicarea matricei
Introducerea rasinii compozite in cavitate
Finisarea si lustruirea restauratiei

2.1 Tehnici de aplicare a rasinilor compozite in cavitati:


Stratificare vestibulo-oral (vertical)
Stratificare gingivo-ocluzal (orizontal)
Stratificare oblic
Tehnica construciei cuspidiene succesive (Successive Cusp Build-Up)
Tehnica aplicrii ntr-o singur etap (Bulk Technique)
Tehnica aplicrii cetripete (Centripetal Build-Up)- indicata in cavit cl II.

2.2 Modalitati de potrivire a culorii compozitelor in obturatiile anterioare:


Conceptul clasic de dubla stratificare este o tehnica de obturare directa ce utilizeaza un
singur compozit pentru corpul obturatiei, de obicei ales dupa ghidul VITA, cu diferite nuante si

cromaticitati. Materialul pentru corpul obturatiei prezinta o opacitate intermediara intre cea a
dentinei si smaltului.
Acest concept se bazeaza pe o constructie monocromatica a structurilor denatre lipsa si
potrivirea cu tesuturile denatare inconjuratoare prin asa numitul efect "cameleon". Incizalul ajuta
la obtinerea unui efect estetic mai bun in cavitatile de cls aIV-a.
Conceptul clasic de tripla stratificare utilizeaza doua seturi de mase de dentina si smalt,
dupa ghidul VITA. Tehnica utilizeaza o construire policromatica din interior spre exteriorul
obturatiei. Desi proprietatile estetice sunt imbunatatite, efectul nu atinge perfectiunea potrivirii
culorilor.
Conceptul modern de dubla stratificare foloseste aplicarea de 2 mase de baza, care
mimeaza proprietaile optice ale tesuturilor naturale si permit o aranjare soatiala, care este
asemanatoare cu cea a structurilor dentare. Nuantele de dentina sunt disponibile de diferite
nuante VITA cu variate cromaticitati, iar smaltul in trei forme de baza : alb opalescent, neutru,
gri translucid sau pentru pacienti tineri, adulti sau varstnici.
Conceptul modern de tripla stratificare se bazeaza pe aplicarea acelorasi mase ca si la
conceptul anterior, dar mai foloseste unele mase suplimentare pentru a reproduce detalii
anatomice de finete, materiale ce se aplica intre stratul de dentina si smalt. Este vorba despre
preparate ca Enamel HFO.
Enamel HFO contine mase dentinare cu o singura nuanta A de stauratii diferite: UD1,
UD2, UD3, UD4, UD5, UD6.
Sistemul Enamel HFO contine trei nuante diferite de smalt generic: G.E.1 pentru dinti
varstnici, G.E.2 pentru dinti adulti, G.E.3 pentru copii.
Comportamentul rasinilor compozite fata de lumina este total opus fata de cel al
smaltului natural. Cuma am mai amintit, in cazul smaltului natural, luminozitatea este direct
proportionala cu grosimea lui. In mod invers la compozite, toate cresterile de grosime amelara se
traduc prin aparitia unui efect ''sticlos'', care scade luminozitatea. Este motivul pentru care
nuantele de smalt se pun in grosimi de 0.3-0.4 mm.
De obicei, nuantele de smalt alb intensiv si opalescent se aplica pe sau intre masele
dentinare si se acopera cu smalt generic.
Caracteristicile de transluciditate ale smaltului dau nastere unui alt fenomen si anule
opalescenta. Smaltul OBN ( bleu opalescente naturelle) se foloseste pentru redarea aspectului
bleu al marginii incizale. Nuantele alb intensiv se utilizeaza pentru smalt- creste cuspizi.

2.3 Tehnica stratificarii anatomice


In tehnica stratificarii anatomice , propusa de Lorenzo Vanini se are in vedere utilizarea
unei chei palatine de silicon, care va fi utilizata ca si ghid in realizarea reconstituirii. Aceasta este

o tehnica care vizeaza refacerea directa a distructiilor coronare mari, in primul rand a fracturilor
traumatice.
Tehnica de stratificare anatomica este descrisa pentru materialul Enamel Plus HFO
(Micerium).
Cand dintele este pregatit pentru realizarea reconstituirii definitive se ia o amprenta cu
silicon solid, pentru prepararea fazei de laborator, adica turnarea unui model de studiu. Pe
modelul de studiu se realizeaza wax-up-ul, care apoi se amprenteaza cu silicon solid. Partea
vestibulara a amprentei se sectioneaza cu un bisturiu, astfel incat sa ramana doar portiunea
palatinala si astfel se obtine cheia palatinala.
Alegerea nuantei initiale si a luminozitatii:
O nuanta A mijlocie, de exemplu A3, va fi folosita pentru analizarea in zona cervicala a
dintelui in cauza. Daca A pare a avea o valoare-luminozitate prea mica , se va incerca B. Aproape
niciodata nu este nevoie de C sau D. Dupa alegerea nunatei dentinare de baza, se aleg doua
compozite dentinare cu doua saturatii mai mari, pentru a putea realiza gradarea culorii. Pentru
determinarea luminozitatii se va evalua smaltul in treimea medie.
La periferia preparatiei se realizeaza un bizou periferic. Pe fetele vestibulare, bizoul se
realizeazacu o freza globulara diamantata de turbina, pe o adancime de 1-1,5 mm si o inaltime de
1-2 mm. O astfel de grosime a bizoului permite aplicarea maselor suprapuse de smalt si dentina.
Bizoul are rolul si de amplifica suprafata de adeziune a compozitului si de trecere gradata a
culorii de la compozit spre dinte
Demineralizarea si aplicarea adezivului. Demineralizarea se face cu acid ortofosforic
37%, 30 de secunde, urmata de clatire abundenta , in conditii de uscare si uscare usoara cu
pastrarea unei oarecare umoditati dentinare. Se aplica adezivul de generatie a 5-a Optibond Solo
urmata de uscarea usoara cu aerul si polimerizarea 20 de secunde. Sereaplica un nou strat de
adeziv.
Realizarea fetei palatinale. Se aplica o cantitate mica de smalt pe cheie, se intinde cu
spatula bucala si cu cea de silicon, pana se obtine un strat de grosime fina de 0.5 mm si uniforma.
Ghidul se plaseaza intra-oral, se verifica contactul compozitului cu dintele si se polimerizeaza 20
de secunde.Ghidul se indeparteaza , se repolimerizeaza stratul de smalt si se completeaza
eventualele lipsuri.
Realizarea fetelor proximale. Se plaseaza matricea de celuloid proximal si se fixeaza
cu un ic. Fetele proximale se vor construi pe rand.
Aplicarea stratului de inalta difuziune. Se aplica cu o pensula un strat subtire de Glass
Connector pe interiorul peretilor amelari, fara a murdari bizoul. Se polimerizeaza 20 de secunde.
Realizarea nucleului dentinar. Se aplica un strat de dentina UD5, se condenseaza si
etaleaza spre incizal, oblic, lasand minim 3 mm incizal. Se polimerizeaza 20 de secunde. Se
aplica un strat de dentina UD 3,5 si se etaleaza cu spatula de silicon se elimina excesul de la
nivelul marginii incizale libere, lasand un spatiu de 2 mm. Bizoul se va acoperi pe jumatate,
lasand loc si pentru smalt. Se polimerizeaza 20 de secunde.
Realizarea haloului incizal. Se aplica o mica cantitate de OBN, etaland cu multa grija
si lasand un spatiu liber de 1 mm incizal. Se polimerizeaza 20 de secunde.

Realizarea smaltului vestibular. Se plaseaza compozitul GE in strat fin, se intinde cu


spatula peste toata suprafata, se trage materialul cu spatula cu siliconin directia marginii libere.
La final se realizeaza finisarea si lustrul cu filturi.

fractura traumatica la 2.1. proba cheii de silicon

2.1 reconstituireaa peretelui palatinal

1.1 fractura dentara traumatica, aspect iniial

2.4 Tehnica de startificare progresiva.


Compozitul se aseaza in straturi de maximum 1,5 mm grosime, pentru a facilita
penetrarea radiatiei si in asa mod incat factorul C ( raportul dintre suprafetele adezive si
suprafetele libere ale obturatiei )sa fie cat mai mic.
Date recente au aratat ca stratul hibrid nu are rol numai in adeziune, dar avand un
modul de elasticitate Young redus, actioneaza ca si un strat elasti tampon capabil sa absoarba
stresul de contractie al compozitului supraiacent.
Liebenberg considera ca primul strat aplicat de compozit joaca un rol crucial in
evolutia ulterioara a restauratiei. El trebuie aplicat intr-un strat cat se poate de subtire. Ce este
mai important este sa se aplice numai pe un singur perete dentinar- baza cavitatii.
Legat de primul strat de compozit aplicat, literatura de specialitate recomanda din
punct de vedere practic urmatoarele:
ca grosimea primului strat, bazal, de compozit sa fie mai mica de 1 mm, pentru a asigura
polimerizarea optima la nivelul intregului strat de compozit
utilizarea unei nuante deschise de material
primul strat se va aplica pe baza astfel incat sa aiba contact doar cu baza cavitatii, factorul C va
avea astfel o valoare rezonabila
in conditiile utilizarii unei matrici transparente si a unui ic de plastic, polimerizarea acestui strat
se va realiza prin intermediul ic-ului. Deoarece e posibil ca ic-ul sa atenueze intensitatea luminii
se recomanda prelungirea cu 50% a timpului de expunere ( 60 secunde). S-a aratat ca atunci cand
marginea gingivala a casetei verticale este plasata n smalt, fotopolimerizarea prin intermediul icului a imbunatatit adaptarea marginala a compozitului.
In cazul cavitatilor mici se poate folosi stratificarea orizontala, pentru cavitatile mari
se recomanda stratificarea oblica, invederea reducerii efectelor stresului de priza a compozitului.
Adaosurile de material se vor face astfel incat:
sa nu fie niciodata uniti peretii cavitari opusi
sa aiba forma triunghiulara, pentru a permite compozitul sa curga si deci sa minimizeze stresul
al doilea strat va avea contact cu doi pereti, cel axial si primul strat aplicat; apoi se vor imbina
straturi de material de forma triunghiulara rotunjita, facilitand si curgerea si realizarea anatomiei

plasarea straturilor va fi oblica, atunci cand este utilizata o matrice metalica, iarpolimerizarea se
va completa dinspre vestibular si oral dupa indepartarea matricii sau oblica sau verticala, daca se
utilizeaza o matrice transparenta
distanta lumina-compozit nu va depasi 6 mm
fiecare strat de compozit se va fotopolimeriza 40 de secunde.
Suprafata finala se acopera cu gel de glicerina si se polimerizeaza, evitandu-se astfel
formarea stratului inhibat de oxigen.
Compozitul se va fototpolimeriza dupa o scala crescatoare sau de mica intensitate,
timp de 20 de secunde, urmata de o polimerizare finala a restauratiei de 60 de secunde.
2.5 Tehnica de reconstructie succesiva a cuspizilor.
Tehnica "cusp build-ul"se realizeaza astfel:
primul strat se aplica pe baza, fara a atinge peretii proximali si cat mai subtire
straturile ulterioare se aplica in grosimi de 1-1,5 mm
grosimea ultimului strat ocluza se face evaluand adancimea fosetelor, la dintii adicenti
aplicarile de compozit la nivelul zonelor cuspidiene vor avea o forma rotunjita pentru a facilita
realizarea morfologiei
cuspizii se reconstruiesc cate unul pe rand, fiind astfel posibila crearea detaliilor
dupa realizarea unui cuspid se reconstruieste cuspidul opus contra-lateral, astfel se realizeaza
intreaga suprafata ocluzala folosind pantele cuspidiene si marginile ca si ghid morfologic
compozitul cuspizilor este polimerizat dinspre exteriorul dintelui, prin peretele dentar, astfel ca
stresul contractiei sa fie directionat spre interfata adeziva, apoi se realizeaza polimerizari
aditionale.
Tehnica de recontructie succesiva a cuspizilor asociata cu plasarea unui liner de compozit
fluid.
Aceasta tehnica se utilizeaza in special in cavitatile de cls a II-a cu prag gingival
profund, in care calitatea smaltului cervical este dicutabila si are in vedere imbunatatirea
inchiderii marginale la nivelul unghiului cavo-superficial al peretelui gingival.
Prima regula de plasare a compozitelor posteriaore este sa fie mentinut primul strat de
compozit subtire.
Conform acestei tehnici, materialul fluid se injecteaza in cavitatea proximala si eventula
in cea ocluzala daca este profunda, intr-o grosime de 3/4 mm si se polimerizeaza. Astfel s-a
realizat joint-ul cervical extern.
Apoi se plaseaza straturile succesive de compozit, sub forma rotunjita, instraturi ce nu vor
depasi 2 mm grosime. Pentru a reduce distanta dintre sura de lumina si compozit si pentru a
condensa materialul spre punctul de contact, fotopolimerizarea se poate realiza prin intermediul
unui con de plastic ce transmite radiatia, care este introdus in masa moale de compozit. Conul nu
adera si poate fi extras.

2.6 Tehnica reperului ocluzal.


Aceasta tehnica are in vedere inregistrarea morfologiei ocluzale cu ajutorul unei bucati de
folie termoplastica, care permite inregistrarea exacta a datelor ocluzale. Aceasta folie se foloseste
pentru redarea designului ocluzal in etapa de stratificare compozita.
Aceasta tehnica are drept partcularitati urmatoarele:
inregistrarea reliefului ocluzal cu folie termoplastica
stratificarea materialului compozit
dupa aplicarea ultimului strat de compozit se aplica reperul ocluzal si se preseaza pentru
uniformizarea suprafetei. Polimerizarea se face dinspre vestibular pastrand presiunea digitala;
dupa indepartarea foliei se completeaza polimerizarea
caracteristicile suprafetei ocluzale se pot realiza plasand rasina la baza fisurii cu un ac Kerr; apoi
se utilizeaza un instrument rotund pentru acoperirea cu compozit.
Tehnica de realizare primara a peretelui proximal.
Tehnica se refera la inserarea straturilor de smalt inter-proximal, imediat dupa aplicarea
matricii.
Avantajul tehnicii este ca:
stabilirea unui punct ferm de contact se poate realiza intr-un stadiu precoce al obturarii si este
usor remediat la nevoie
indeparterea precoce a matricii ''lumineaza'' campul operator si permite accesul radiatiei spre
zonele dentinare proximale profunde.
Ca si in cazul celorlalte tehnici de recontructie compozita se realizeaza izolarea dintelui si
protectia pulpara.
Etapele de lucru:
aplicarea matricii tip Pallodent
aplicarea primului strat de smalt. de forma de pana, pe marginea gingivala, la mijlocul cavitatii
proximale si care se intinde spre matricea cu adeziv; astefel numai marginea amelara gingivala
este in contact cu compozitul. Grosimea smaltului nu va depasi 0,5 mm.
se polimerizeaza 20 de secunde
in continuarea, suprafata amelara se cladeste prin adaugari succesive. Odata ce a fost clinic
umplut spatiul de la nivelul marginilor mamelare gingivale si proximale ale cavitatii verticale,
matricea se indeparteaza si se verifica stratul de smalt proximal ( adaptarea si etansietatea
compozitului la niveluil marginilor amelare, prezenta punctului de contact, forma suprafetei
proximale).

2.7 Finisarea:

Finisarea precoce a obturatiile compozite a fost asociata cu cresteri semnificative ale microinfiltratiei si de aceea se recomanda intarzierea finisarii 10-15 minute.
Finisarea se poate realiza si prin taiere cu lama de bisturiu, apoi cu freze diamantate medii,
fine si super-fine la turatii mari si intermitent, fara racire pentru a facilita vizualizarea. Lustruirea
finala se face cu paste de finisat extrafine si gume cu perii de nailon.

3. Bbliografie:

1. Odontologie restaurativa: ghid teoretic si clinic. Alexandra Roman, A. Popovici, O. Patrav, D.


Condor.- Editura Univeristara ''Iuliu Hatieganu'' Cluj Napoca 2006
2. Consevarea si restaurarea structurii dentare. Graham J. Mount, W.R. Hume. Editura All
Educational 1999
3. Caria dentara de la teorie la practica. Roman A, Pop A. Editura Dacia 2000
4. Esthetic dentistry in clinical practice. Marc Geissberger. 2010 Blackwell Publishing
5.Goldstein R.E, Esthetics in dentistry, Volume 1, Quintessesnce Publishing,1998