Sunteți pe pagina 1din 26

Date privind instabilitatea

suspensiilor preparate in farmacie


comparativ cu cele preparate in
industrie

CUPRINS
I. Argument
II. Continut
1. Scop
2. Obiective
3. Probleme practice solutionate
4. Perspectiva personala a
candidatului
5. Utilitatea solutiilor gasite
III. Bibliografie

I. ARGUMENT
Suspensiile reprezinta forma cea mai instabila din punct de
vedere fizic, dar care este foarte des intalnita in practica de
receptura ,dar mai ales in industrie.
Farmacopeea Romana oficializeaza pentru prima data in
editia a VIII-a suspensiile ca forma farmaceutica intr-o monografie
de generalitati, definindu-le ca Preparate farmaceutice care
contin substante solide dispersate in apa sau ulei.
Oficializarea suspensiilor in Farmacopee reflecta frecventa
prescriptiilor sub forma de suspensii atat in receptura, cat si in
formularea preparatelor industriale. Un numar tot mai mare de
substante active consacrate terapeutic, cat si din cele nou
introduse in arsenalul medicamentos, datorita insolubilitatii
reduse in vehiculul prescris, trebuie sa fie prelucrate sub forma de
suspensii, ca de exemplu: antibiotice, sulfamide, anestezice,
unele saruri anorganice insolubile, etc.
In definitia Farmacopeii, termenul de apa si ulei trebuie
inteles intr-un fel asemanator aceluia de faza apoasa, respectiv
faza uleioasa. Mediul de dispersie apa este constituit din apa,
lichide miscibile cu apa, glicerol, alcool, propilenglicol, solutii de
diferite substante medicamentoase sau a unor agenti de
vascozitate. Prin mediul de dispersie ulei se inteleg uleiuri grase
vegetale, ulei de parafina, oleatul de etil, substante miscibile cu
uleiul( lanolina, ceara, sapunuri), solutii uleioase a unor substante
medicamentoase liposolubile ca vitaminele si hormonii.
In literatura farmaceutica sunt socotite suspensii numai
preparatele in care faza externa este lichida, apoasa sau uleioasa
si care este suficient de fluida pentru a se putea reomogeniza
prin agitare.
Sub forma de suspensii pot fi administrate substante
insolubile sau putin solubile intr-un vehicol si sa asigure un dozaj
corespunzator al acestor substante in concentratii ridicate.

In vehicol pot fi asociate si alte componente care sa asigure


o omogenizare corespunzatoare, un aspect elegant preparatului,
un gust si miros placut pentru preparatele de uz intern ,
stabilitate si conservare chimica si microbiologica.
Datorita stabilitatii limitate ale unor substante
medicamentoase cum ar fi antibioticele, se poate recurge la
obtinerea de amestecuri uscate care se aduc in suspensie in
momentul utilizarii, prin adaugare de apa. Prin simpla agitare se
obtine o suspensie omogena, care poate fi folosita un timp scurt,
de 1 - 2 saptamani , la frigider.
Suspensiile, desi sunt instabile din punct de vedere fizic,
reprezinta o forma farmaceutica foarte mult utilizata in pediatrie,
dar nu numai. Exista multe persoane care prefera aceasta forma
in locul celor traditionate: comprimate, drajeuri, capsule. Aceasta
forma permite administrarea mai usoara a unor medicamente
administrate la copii sub forma de suspensii, dozarea in functie de
varsta se face mai corect,absorbtia substantei active este mai
buna comparativ cu alte forme farmaceutica ,iar adminnistrarea
este mai comoda. La noi in tara suspensiile sunt folosite mai ales
in pediatrie, in timp ce in restul lumii, aceasta forma de
administrare este mult mai frecventa.

II. Continut

1.

Scop:

Enumerarea si aplicarea tehnicilor de preparare a suspensiilor

2.

Obiective:

O1. Definirea formelor farmaceutice Suspensii


O2.Prezentarea importantei compozitiei si caracteristicilor
suspensiilor
O3. Descrierea modului de preparare a suspensiilor in farmacie
comparativ cu cele din industrie de unde rezulta cauza
stabilitatii,respectiv instabilitatii acestora ca forma farmaceutica.

O1: Definirea formelor farmaceutice


Suspensii
Suspensiile sunt preparate oficinale in FR X sub denumirea
de ;
Suspensiones.
Suspensiile sunt forme farmaceutice lichide constituite din
una sau mai multe substante active insolubile, dispersate in apa
sau ulei. Pot fi destinate a fi administrate intern, extern sau
parenteral.
Pot fi considerate suspensii si alte sisteme eterogene formate
din 2 faze:
- Una externa solida sau semisolida
- Una interna dispersata constituita din particule solide
insolubile in mediul de dispersie
In grupa suspensiilor pot fi incluse suspensii lichide,
unguentele suspensii, pastele si chiar amestecurile de
pulberi, deci suspensia mai poate fi definite ca o dispersie
eterogena de particule insolubile in orice fel de mediu:
gazos, lichid sau solid.
In mod obisnuit, prin suspensii se inteleg preparatele fluide
formate din amestecuri de substante medicamentoase solide
insolubile, intr-un vehicol lichid.

O2: Prezentarea importantei compozitiei si


caracteristicilor suspensiilor
Pentru realizarea de preparate omogene cu stabilitate fizica
cat mai mare, in care principiul activ sa fie reprezentat convenabil
in faza externa lichida, pe o perioada suficienta de timp, trebuie
sa se tina cont de o serie de factori, intre care: marimea
particulelor, capacitatea de umectare, viteza de sedimentare,
capacitatea de redispersare.
Marimea particulelor:
Faza dispersata in suspensiilor farmaceutice lichide este
constituita din una sau mai multe substante medicamentoase
insolubile in medii de dispersie. Pentru a intarzia sedimentarea, se
cere sa se reduca pe cat posibil marimea particulelor fazei solide.
Diametrul optim al particulelor trebuie sa fie cuprins intre 10-50
microni. Pulberi mai mult sau mai putin fine se pot obtine prin
micronizare, precipitare controlata cu ajutorul ultrasunetelor sau
aplicand uscarea prin spray.
Umectarea:
Dispersarea uniforma a substantelor insolubile in mediul
lichid depinde de umectarea si repartizarea lor in vehicol . Daca
particulele nu sunt umectate in lichidul dispersat, poate aparea

flotarea sau depunerea particulelor. Pulberile insolubile pot fi


hidrofile cand sunt umectate de apa sau alti solventi polari si
oleofile cand sunt umectate numai de lichide nepolare. Pulberile
hidrofile nu prezinta dificultati la dispersare in apa. Acestea atrag
moleculele de apa care formeaza un invelis( strat de solvatare)
care protejeaza particulele, impiedicand sedimentarea lor rapida.
Daca suprafata substantelor solide nu se poate umecta cu lichid,
aceasta este liofoba si particulele vor incepe imediat sa se
aglomereze, accelerand procesul de sedimentare. La suprafata
particulelor hidrofobe adera un strat subtire de aer care, impreuna
cu particulele de substanta, au deseori densitate mai mica decat
a mediului de dispersie, acestea se ridica la suprafata, fenomen
numit flotare. Exemplu: sulful, carbunele, talcul, sulfamidele in
vehicole apoase.
Umectarea este favorizata de prezenta substantelor
tensioactive care, datorita structurii lor moleculare, se
repartizeaza in jurul particulelor si formeaza un film la interfata
celor doua faze. Indepartarea stratului fin de aer de la suprafata
particulelor se poate realiza prin triturare prelungita.
Sedimentarea:
Fenomenul de sedimentare a particulelor care sunt mai
dense decat mediul de dispersie este des intalnit. Sub influenta
gravitatiei apare tendinta normala de depunere a particulelor de
substanta insolubila, aceasta viteza de sedimentare poate fi
scazuta prin reducerea marimii particulei, apropierea densitatii
particulelor si vehicolului prin cresterea vascozitatii. Prin marirea
vascozitatii, viteza de sedimentare este simtitor micsorata,
apropierea si coeziunea dintre particule este evitata. Totusi,
vascozitatea nu poate fi marita peste o anumita limita deoarece
preparatul isi pierde fluiditatea si nu mai poate fi administrat.
Redispersarea:
Conditia ca particulele dispersate sa fie uniform repartizate
pe o perioada lunga de timp este greu de satisfacut, o importanta
mai mare o reprezinta cerinta ca particulele sa fie redispersate
dupa sedimentare si sa rezulte un produs omogen dupa o usoara
agitare.

Redispersarea sedimentului este uneori greu de efectuat


datorita cimentarii sedimentului. Particule mai mari se
aglomereaza formand o masa tare, ceea ce face ca preparatele sa
fie necorespunzatoare. Cresterea cristalelor se poate produce
datorita modificarilor temperaturii, polimorfismului, diferentei in
marime a cristalelor, de aceea este indicat sa se recurga la forme
cristaline cat mai stabile, la particule cu dimensiuni cat mai
apropiate, la cresterea vascozitatii vehicolului si la adaos de
substante tensioactive pentru reducerea tensiunii interfaciale
solid-lichid. Cu ajutorul acestor masuri preparatul devine uniform
la agitare si se poate face o administrare corespunzatoare.
Agenti de suspensie:
Prin agenti de suspensie( suspendare) se inteleg substante
care au rolul de a micsora viteza de sedimentare si de a usura
reomogenizarea la agitare si prelevare a dozelor. Agentii de
suspensie pot avea rolul de umectanti cand reduc liofobia
particulelor, favorizeaza dispersarea, reduc viteza de sedimentare
si permit o usoara redispersare.
Agentii de suspensie, denumiti si agenti de ingrosare maresc
vascozitatea mediului dispersat si formeaza la suprafata
particulelor dispersate un strat protector.
Ca agenti de suspendare se pot folosi hidrocoloizi naturali
din plante( guma arabica, tragacanta), alginati, derivati de
celuloza( carboximetilceluloza sodica, metilceluloza,
hidroximetilceluloza), polimeri sintetici( alcool polivinilic, polivinil
pirolidona, carbopolii).
In practica farmaceutica se folosesc pentru suspendare
mucilagii. Acestea sunt preparate farmaceutice de consistenta
lichida rezultate din actiunea dizolvanta a apei asupra gumelor, a
substantelor mucilaginoase din drogurile vegetale sau a unor
macromolecule de sinteza sau semisinteza. Impreuna cu
mucilagiile se folosesc uneori ca vehicole pentru suspensii si
glicerina, solutii concentrate de zahar sau sorbitol etc.
STABILITATEA SUSPENSIILOR

Farmacopeea Romana admite ca suspensiile pot sedimenta,


dar la o agitare de 1,2 minute sa se redisperseze si sa isi mentina
omogenitatea pe toata durata de administrare.
Marimea particulelor se determina conform FR X prin examinare
la microscop a unei cantitati de 10 mg preparat, intins in strat
subtire pe lama.
- 90% dintre particulele suspendate nu trebuie sa
depaseasca
diametrul de 50 microni si numai 10%
dintre particule pot ajunge pana la 180 microni.
- Pentru suspensiile injectabile, particulele trebuie sa treaca
prin acul de seringa nr. 16.
- La suspensiile oftalmice, 90% dintre particule nu trebuie sa
depaseasca 25 microni, iar 10% pot ajunge pana la 50
microni.
O determinare mai exacta se face cu dispozitive
electronice( controlul Cullter) in care suspensia este trecuta
printr-un orificiu ingust, particulele fiind numarate prin
inregistrarea numarului de intreruperi a unei raze de lumina
sau schimbarile din conductibilitatea electrica a sistemului.
Tot pentru determinarea dimensiunii particulelor se foloseste
difractia cu laser.
Pentru determinarea stabilitatii fizice a suspensiilor se
determina viteza de sedimentare, inaltimea sedimentului si
usurinta de redispersare.
CONSERVAREA SUSPENSIILOR
Conditionarea suspensiilor se face in flacoane de
capacitate mai mare cu mentiunea a se agita inainte de
intrebuintare .
Datorita instabilitatii fizice a suspensiilor avand un mediu
apos,s- a ajuns la formularea de pulberi preconditionate , pentru
preparare ex-tempore a suspensiilor destinate administrarii
interne , numite suspensii uscate.

Aceste suspensii uscate se numesc si reconstituibile,


pentru a caracteriza preparatul medicamentos ca forma
farmaceutica solida, care la administrare se transforma in forma
fluida pentru a reconstitui suspensia. Pentru prepararea
suspensiei in forma finala, in vederea administrarii de catre
bolnav, amestecul de pulberi, format din substante
medicamentoase insolubile si alte substante auxiliare, sau a unui
granulat care contine acelasi amestec, in apa sau intr-un se
amesteca cu apa sau un vehicol apos aromatizat. Suspensia
astfel obtinuta se ulitizeaza o scurta perioada de timp( 24h, 3 zile,
maxim 8 zile), fiind pastrata la temperaturi scazute.
Exista si substante medicamentoase solubile in apa, dar care
prezinta o foarte slaba stabilitate chimica in stare de dispersie
moleculara ionica( solutie) Aceste substante sunt formulate ca
pulberi care la administrare sunt dizolvate intr-un anumit volum
de apa volum de apa( pulberi instant).

O3. Descrierea modului de preparare a


suspensiilor in farmacie comparativ cu cele
din industrie

Suspensiile se prepara atat in farmacii cat si in industrie.


Cele preparate in farmacie au stabilitate limitata, urmand a fi
consumate intr-un timp relativ scurt.
Prepararea suspensiilor in farmacie se face cu
ajutorul mojarului in care substanta medicamentoasa este
triturata cu un pistil adecvat.Dupa triturarea substantei, se
adauga agentul de suspensie dupa care, treptat ,vehiculul
prescris. Substante insolubile care se pot umecta( caolin, oxid de
zinc, sulfat de bariu) se disperseaza la mojar, adaugand agentul
de suspendare si apoi treptat lichidul apos. Daca vehicolul
prescris contine mai multe componente, se vor adauga mai intai
cele mai dense( siropul simplu pentru uz intern si glicerina pentru
uz extern). Suspensiile care nu se lasa umectate de apa se
umecteaza cu alcool.

Prepararea in industrie pe cale chimica are loc in urma


unei reactii de precipitare intr-un mediu lichid. Conditiile de
reactie, concentratia, agitarea, temperatura, PH-ul etc trebuie
riguros stabilite pentru a ajunge la particule de dimensiunea
dorita.
La prelucrarea suspensiilor trebuie asigurata repartizarea
uniforma a fazei interne cat mai mult timp si redispersarea dupa
sedimentare prin usoara agitare. Pentru a realiza aceste
deziderate, in primul rand se urmareste sa se porneasca de la
particule cat mai fine. Pulberile fine se obtin folosind dispozitive
de pulverizare adecvate si cerneri prin site fine si foarte fine
pentru repartizarea fractiunii de pulbere cu dimensiuni potrivite.
Uneori la prepararea suspensiilor se adauga si un tensioactiv
care favorizeaza umectarea si impiedica cresterea cristalelor in
timp. Prin reducerea marimii particulelor, suprafata totala a
solidului creste foarte mult, ceea ce determina marimea
vascozitatii suspensiei.
Prepararea suspensiilor prin dispersare cere o atentie
deosebita la alegerea mediului de dispersare si a agentului de
stabilizare. Este indicat sa se foloseasca stabilizanti sub forma de
mucilag sau geluri. Cand se foloseste agent de suspensie ca

atare, trebuie luati in cantitati mai mari( aproape duble) intrucat


acestea trec in solutie lent iar vascozitatea necesara este atinsa
uneori dupa cateva ore.
La prepararea suspensiilor destinate aplicarii pe piele, nu se
foloseste mucilag de guma arabila( este lipicios), iar la suspensii
cu peste 20% substanta insolubila nu se mai adauga agenti de
suspensie.
In cazul prepararii prin precipitare, precipitatele pot rezulta
prin amestecarea unei solutii apoase cu o solutie a unui solvent
miscibil cu apa, cum ar fi etanolul, propietilenglicolul,
polietilenglicolul, in care se dizolva substanta solubila in acest
solvent, dar insolubila in apa.
Farmacopeea atrage atentia asupra cazului suspensiilor cu
substante toxice, specificand ca nu se poate prepara sub forma
de suspensie decat o cantitate de substanta care sa nu
depaseasca doza maxima pentru 24h.

Suspensii defloculate
In aceste suspensii, particulele de substanta solida
raman ca entitati distincte. Sedimentul se separa cu
viteza relativ redusa, care depinde de marimea si masa
fiecarei particule. Forta electrostatica de repulsie dintre
particule nu le permite sa se uneasca, depunandu-se
individual. Cad lent si nu includ intre ele lichidul
dispersant, devin compacte, cele din straturile inferioase,
tasate de greutatea celorlalte. Cimentarea se datoreaza
acestui fenomen.
La suspensiile defloculate limita sediment/lichid
supernatant nu este definita, lichidul supernatant este
opalescent, pentru ca particulele mai fine sa ramana mai
mult timp in suspensie.
Suspensiile defloculate sunt sisteme disperse cu
stabilitate redusa, a caror omogenitate lasa de dorit,
redispersarea sedimentului intarit si stratificat se face
greu, sub actiunea curentilor hidrodinamici formati, acest
sediment se desprinde in straturi si particulele sunt
neuniforme.
Nu se conditioneaza in recipiente cu muchii sau
strangulari, care opresc fluxul curentilor hidrodinamici.

Aceste suspensii prezinta avantajul ca sedimentarea


se face lent, cu viteza mica si daca suspensia are o
perioada scurta de folosire, riscul de cimentare a
sedimentului este mai mic; aceste suspensii sunt
recomandate in farmacie.

Suspensii floculate
Suspensiile floculate au o stabilitate fizica mai mare,
sunt suspensii in care particulele solide sunt legate intre
ele, formand asa numitele flocoane-aglomerari lejere,
agregate slabe de particule, care sedimenteaza cu o
viteza determinata de marimea si porozitatea lor.
In flocon se formeaza legaturi intermoleculare- forte
Van Der Waals sau London, particulele legand moleculele
de vehicol. Lichidul supernatant este limpede, delimitarea
este neta, pentru ca particulele mai mici sunt incluse in
flocoane, sedimenteaza odata cu acestea si sedimentul
nu cimenteaza. Sedimentarea are loc rapid, sedimentul
format este afanat si ocupa un volum insemnat din
volumul total al preparatului, incluzand o parte din
vehicol.
Sedimentarea fiind rapida,acesta risca sa se produca
mai repede decat prelevarea dozelor de aceea se
recomanda agitarea inainte de folosire.

In practica farmaceutica trebuie realizata o floculare


controlata, pentru ca una exagerata da preparate cu
proprietati nedorite, asemanatoare suspensiilor
defloculate.

3.

Probleme practice solutionate

Am ales doua retete magistrale intalnite in practica de


receptura si doua preparate industriale.

Preparate magistrale:
Rp1 / Mentol

1 gr

Oxid de zinc
Talc
Glicerina
Apa distilata
Mf susp.

aa. 25g

Ds. extern

Mod de lucru:
Mentolul, fiind o substanta cristalina , se tritureaza
mai intai cu putin alcool concentrat pana se obtine o
pulbere foarte fina si se evapora alcoolul.Se adauga
oxidul de zinc si talcul si se continua triturarea la mojar
adaugand glicerina.Se dilueaza cu apa care se adauga in
portiuni mici pana la omogenizare.
Actiunea substantelor componente
Mentol :
Actiune terapeutica:extern ,analgezic local,
antiseptic,dezodorizant.,etc.
Indicatii: afectiuni ale aparatului respirator, in prurit,etc.

Oxid de zinc:
Actiune terapeutica: extern, absorbant, astringent, izolant,
intra in componenta unui mare numar de pudre, paste, mixturi
protectoare, creme.
Indicatii: in afectiuni inflamatoare ale pielii.

Talc:
Actiune terapeutica: absorbant, antiiritativ.
Indicatii: in protectia pielii, in intertrigo, eritemul nou-nascutilor,
iritatii ale pielii, excipient pentru prepararea comprimatelor.

Glicerina:
Actiune terapeutica: antiseptic local, emolient pentru pielea
uscata, este un solvent/vehicol folosit pentru diferite preparate
farmaceutice,in cazul nostru este folosita ca vehicul si agent de
suspensie .
Indicatii: excipient pentru diferite forme farmaceutice.

Apa distilata:
Actiune terapeutica: in acest caz apa distilata are rol de
vehicul
Indicatii: in farmacie se foloseste doar apa distilata.

Proprietatile preparatului obtinut : suspensie omogena alba,


vascoasa.
Actiunea preparatului : sicativa, calmanta se foloseste in
afectiuni ale pielii, protector si decongestiv in eczeme.

Rp2/

Anestezina
Nistatin

aa. 0,2 gr.

Glicerina boraxata 10 % ad. 20 gr.


Mf susp.
Ds. extern

Mod de lucru:
Intr-un mojar,anestezina se tritureaza cu putin alcool pana la
obtinerea unei pulberi foarte fine,se adauga nistatinul,se
tritureaza in continuare si se amesteca cu glicerina boraxata care
se adauga treptat.Deoarece glicerina boraxata este un vehicul
vascos,nu mai este nevoie sa se adauge un agent de suspensie.

Actiunea substantelor componente


Anestezina:
Actiune terapeutica: anestezic local de contact, calmand
durerea si mai ales mancarimea pielii. In acest caz se foloseste ca
anestezic local.

Indicatii: anestezic local extern in arsuri, dermatite pruriginoase,


hemoroizi etc.

Nistatin:
Actiune terapeutica: fungistatic si fungicid fata de Candida, nu
poseda actiune antibacteriana.
Indicatii: Candidoze bucale, profilaxia andidozei bucale la nounascuti ale caror mame au culturi vaginale pozitive, tratamentul
local al candidozeibucale, vulvovaginale, tricomoniaza vaginala
etc.

Glicerina boraxata: contine Borax si Glicerina


Actiune terapeutica: - boraxul antiseptic slab ulilizat exclusiv
extern
- glicerina in acest caz este folosita
doar ca vehicul

Proprietatile preparatului obtinut: substanta vascoasa de


culoare alb-galbuie.
Utilizarile preparatului obtinut : badijonaj bucal la copii si
adulti

In aceste doua cazuri substantele active se mentin in suspensie


datorita glicerinei care determina o crestere a vascozitatii
preparatelor, ceea ce duce la o oarecare stabilitate a sistemului .
Inainte de utilizare se recomanda agitarea preparatelor.
Acestea sunt 2 exemple de suspensii defloculate.

Preparate industriale:

Almagel A
Contine:
- hidroxid de magneziu (350 mg),
- hidroxid de aluminiu (2180 mg),
- benzocaina (109 mg),
- sorbitol,
- excipienti.
Grupa farmaceutica: antiacide
Actiune terapeutica: antiacid gastric neutralizant prin
hidroxidul de aluminiu si hidroxidul de magneziu.Benzocaina are
o actiune anestezica locala.
Indicatii: ulcer gastric si duodenal, gastrita hiperacida, esofagita
de reflux.
Dozare si administrare: Intern, 1-2 lingurite la 1 si 3 ore dupa
mese, apoi se reia ciclul masa-antiacid.
Contraindicatii: Abdomen acut, gastrita hipoacida, alergie la
benzocaina, hiperfosfatemie, asocierea cu tetracicline, digoxina
(le scade efectul).

Hidroxid de Mg:
Actiune terapeutica: sare de Mg ulitizat ca laxativ osmotic,
antiacid in combinatie cu alte preparate.
Indicatii: in tratametul simptomatic al durerilor provocate de
afectiuni esogastroduodenale insotite de hiperaciditate.

Hidroxid de Al:
Actiune terapeutica: antiacid cu efecte reduse, se foloseste
singur sau in combinatie cu alte antiacide.
Indicatii: in tratamentul indigestiilor, ulcerului gastric si
duodenal, boli de reflux esofagian.

Benzocaina:
Actiune terapeutica: anestezic local utilizat in tratamentul
afectiunilor dureroase ale tegumentelor si mucoaselor.
Indicatii: este netoxic si poate fi ulitizat pe cale bucala in
tratamentul ulcerului gastric in ulceratiile cavitatii bucale.

Sorbitol:
Actiune terapeutica: este un zahar ,alcool derivat din glucoza
prin hidrogenare.
Indicatii: edulcorant.

Amoxicilina( pulbere pentru suspensie


orala 125 mg/5 ml)
Contine:
-125 mg amoxicilina sub forma de amoxicilina trihidrat
-excipienti
Grupa farmaceutica: antibiotice betalactamice, penicilina cu
spectru extins.

Actiune terapeutica: Face parte din grupul penicilinelor de


semisinteza cu spectru larg, inhiba mai multe specii microbiene
decat G naturala. Influenteaza toti germenii sensibili la penicilina
G(coci si bacili gram pozitivi, coci gram negativi, spirochete), cu
actiune in general mai slaba decat aceasta. Are efect slab sau nul
asupra stafilococilor penicilinazo-secretori.
Indicatii: tratamentul infectiilor produse de microorganisme
sensibile la amoxicilina, bronsita acuta, bronsita cronica acutizata,
pneumopatii acute, infectii ORL, infectii digestive si biliare, infectii
genito-urinare inclusiv gonoree, eradicarea infectiei cu
helicobacter pylori in cadrul bolii ulceroase in asociere cu
metronidazol.
Contraindicatii: hipersensibilitate la penicilina sau la oricare din
componentii produsului, mononucleoza infectioasa.
Reactii adverse: manifestari alergice, manifestari cutanate si
tulburari digestive.
Dozare si administrare: Copii cu varsta sub 30 luni- 50-100
mg/ kg si zi, fractionata in 3 prize; copii cu varsta peste 30 luni25-50 mg/kg si zi, fractionata in 3 prize, fara a depasi 3 gr /zi.
Aceste doua exemple de preparate farmaceutice industriale sunt
suspensii floculate care redisperseaza foarte usor.

4. Perspectiva personala a candidatului


Dupa documentare, in vederea realizarii lucrarii, am
constatat urmatoarele:

Pot fi considerate suspensii preparatele lichide, deci cu


mediul de dispersie fluid, cel mai frecvent apa sau
uleiul. Substantele solide dispersate in suspensii sunt
fie componente insolubile in vehicol, fie partial solubile
sau cu solubilitate mica.
In vehicol pot fi asociate si alte componente care sa
asigure o omogenitate corespunzatoare, un aspect si
miros mai placut pentru preparatele de uz intern,
stabilitatea si conservarea chimica si microbiologica.
Prin prepararea unei suspensii in locul unei solutii se
asigura o stabilitate chimica a unor medicamente.
Suspensiile fac posibila administrarea de medicamente
insolubile sau putin solubile in concentratii ridicate si
prezinta un mod de administrare preferat, mai ales in
pediatrie, cand, sub forma de suspensii, dozarea in
functie de varsta se face mai corect si administrarea
este mai comoda.
Prin prepararea unei suspensii intr-un vehicol adecvat
se asigura o resorbtie intarziata a unor medicamente
care, sub forma de solutii, prezinta o resorbtie si o
eliminare prea rapida.
Se poate asigura o mai buna stabilitate chimica
medicamentelor prelucrate sub forma de suspensie,
care, in solutii de exemplu, pot suferi diferite
descompuneri.
Dezavantajul major al suspensiilor este ca reprezinta un
sistem dispers instabil prin depunerea fazei solide,
prezinta importanta fenomenul sedimentarii,
sedimentul poate cimenta prin aglomerare sau prin
cresterea cristalelor, devenind neomogene,
redispersandu-se greu.
Prezinta o instabilitate fizica, acest inconvenient se
poate elimina prin realizarea pulberilor sau granulelor
pentru suspensie.

5.Utilitatea solutiilor gasite


Referindu-ne la preparatele obtinute in farmacie ( Rp1 si
Rp2 ),si cele doua produse industriale prezentate mai sus
,diferenta se poate face si prin simpla analiza vizuala a
acestor preparate :
-dimensiunea particolelor la preparatele obtinute in
farmacie este mai mare,ceea ce reprezinta un factor de
instabilitate
-Rp1 si Rp2 sunt exemple de suspensii defloculate
iar preparatele industriale, suspensii floculate care au o
stabilitate mai mare
-aspectul preparatelor Rp1 si Rp2 este mai putin omoge
comparativ cu cel al produselor industriale
Suspensiile prezinta cele mai instabile sisteme disperse. De
aceea, pentru ca o suspensie sa fie satisfacatoare se considera ca
este suficient ca ea sa raspunda la urmatoarele cerinte:
Particulele solide in suspensie sa fie de aceeasi marimegrad de dispersie si sa aiba dimensiuni cat mai mici,
obtinandu-se un preparat omogen cu aspect
corespunzator, fara textura nisipoasa.
Faza dispersata sa nu separe prea repede in preparat
dupa o prealabila agitare, pentru a asigura prelevarea
corecta a dozelor.
Particulele care se depun sa nu formeze un sediment
format si sa se redisperseze usor, facand un amestec
omogen la usoara agitare.
Suspensia sa fie suficient de vascoasa pentru a intarzia
formarea sedimentului, dar sa aiba o fluditate care sa
permita o curgere usoara, prin acul de seringa, la
administrare parenterala.

Facand o comparatie intre suspensiile preparate in farmacie si


cele industriale, stabilitatea cea mare o au preparatele industriale
deoarece:
Se folosesc aparate speciale care asigura o maruntire
adecvata a substantelor active( mori coloidale)
Initial se prepara o pulbere concentrata cu agentii de
preparare adecvati, apoi se adauga substantele active
pulverizate cu agenti de umectare
Celelalte componente: conservanti, edulcolanti,
aromatizanti, se adauga dizolvate intr-o portiune de vehicol,
apoi se adauga restul de vehicol si se omogenizeaza.
Cea mai mare stabilitate o prezinta insa suspensiile uscate,
care se prepara de catre bolnav in momentul utilizarii.
In farmacie, macinarea si amestecarea se face la mojar, ceea ce
duce la obtinerea unei suspensii mai grosiere cu tendinta de
separare rapida, deci cu instabilitate accentuata.

III. BIBLIOGRAFIE:
1. Tehnologie farmaceutica
Cornelia Fica, editura Medicala,
Bucuresti, 1977
2.
Prepararea medicamentelor,
Lupuleasa Dumitru, Laura Vicas,
Cornelia Moisa, editura Universitatii
din Oradea, 2011
3.
Produse farmaceutice folosite
in practica medicala, editura
Medicala , Bucuresti, 1985
4.

Note de curs

5.
Memomed 2010,editura
Minesan,Bucuresti 2010